Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Cercetările Parchetului în dosarul revoluţiei (12). Bucureşti. Răniţi şi ucişi de maşini militare Iulie 1, 2013


Continui prezentarea ordonanţei procurorilor Codruţ Mihalache, Marian Tudor şi Claudiu Culea în dosarul 97/P/1990 – dosarul mamut făcut de procurorul Dan Voinea prin conexarea mai multor cauze legate de revoluţia din 1989. Astfel, acesta a devenit dosarul principal legat de revoluţie, dar nu trebuie făcută greşeala de a-l considera singurul dosar cu acest subiect din arhivele parchetului.

Vezi şi primele părţi ale acestei ordonanţe:
Consideraţii generale
Istoricul dosarului
Situaţia de fapt generală
Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (1)
Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (2)
Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (3)
Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (4)
Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (5)
Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (6)
Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (7)
Bucureşti. Busculada de la mitingul lui Ceauşescu

În acest episod prezint persoane care au fost călcate sau lovite de maşini militare. Este vorba de un camion care a intrat în mulţimea de manifestanţi, omorînd sau rănind pe unii dintre aceştia, cît şi de manifestanţi loviţi de TAB-uri şi de o maşină de pompieri.

708. Parte vătămată Bâra Viorel (Jilava-vol. 60)
Numitul Bâra Viorel, fiul lui Petre şi Floarea, născut la 14.04.1965 în Olteniţa, domiciliat în Bucureşti (…) a participat la manifestaţia care a avut loc în ziua de 21.12.1989 în zona Piaţa Universităţii. A fost lovit de un transportor auto blindat care a venit dinspre Piaţa Romană către Universitate. În urma evenimentului, Bâra Viorel a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 90-100 de zile de îngrijiri medicale.
709. Baban Florin Corneliu (Jilava-vol. 60) – decedat
710. Bădoi Vinerian (Jilava-vol. 60) – decedat
711. Brad Violeta Dorina (Jilava-vol. 60) – decedată
712. Scurtu I. Mihai (Jilava-vol. 60) – decedat
713. Stanciu George Cristian (Jilava-vol. 60) – decedat
714. Marcu Ruxandra Mihaela (Jilava-vol. 60) – decedată
715. Ionescu Alexandru Radu (Jilava-vol. 60) – decedat
Prin rezoluţia din 07.02.1991 emisă de Parchetul Militar Bucureşti în dosarul nr. 6/S/1991 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de sold. (r) Cismaru Nicolae sub aspectul infracţiunii prev. de art. 178 al.2 şi 5 şi art. 184 al.2 şi 4 Cod penal. În fapt s-a reţinut că, în ziua de 21.12.1989, sold. Cismaru Nicolae, conducător auto la UM 01210 Bucureşti a primit ordin să se deplaseze cu autocamionul DAC 665T cu nr. A-4744 în zona centrală a municipiului Bucureşti. În cabina camionului au urcat şi mr. Manea Gheorghe, şef de maşina, lt. Istrătescu Marius Dorel şi lt. Vlad Traian, iar în caroserie 30 de militari în termen.
În zona Teatrului Naţional şi, mai ales, în apropierea hotelului Intercontinental în direcţia camionului au fost aruncate diferite obiecte. În aceste împrejurări, sold. Cismaru Nicolae a fost lovit de o cărămidă în cap, situaţie în care a scăpat camionul de sub control, intrând în masa de manifestanţi. Urmare acestei situaţii şi-au pierdut viaţa Marcu Ruxandra Mihaela, Bădoi Vinerian, Ionescu Radu-Alexandru, Scurtu Mihai, Baban Florin-Corneliu, Stanciu George-Cristinel şi Brad Violeta-Dorina.
Conform raportului medico-legal nr. A.3/5/1989 din 15.02.1990, moartea numitului Baban Florin-Corneliu (fiul lui Emil şi Elena, născut la data de 21.11.1967 în Tecuci) a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne consecutive comprimării toraco-abdominale.
Numitul Bădoi Vinerian, fiul lui Toma şi Elena, născut la data de 15.07.1960 în Poiana, jud. Gorj, a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă, în ziua de 21.12.1989, unde a decedat, prezentând un politraumatism cranio-toraco-abdominal prin compresie vehicul greu.
Conform certificatului medico-legal nr. A.1/1989/15.02.1990, moartea numitei Brad Violeta-Dorina (fiica lui Ioan şi Sabina, născut la data de 26.08.1970 în Mărgău, judeţul Cluj – angajată a ziarului Informaţia) a fost violentă şi s-a datorat zdrobirii craniului, cu dilacerarea cerebrală consecutivă comprimării.
De asemenea, moartea numitului Scurtu Mihai (fiul lui Ion şi Ana, născut la data de 03.09.1953 în Mărgineni, cu ultimul domiciliu …) a fost violentă şi s-a datorat zdrobirii craniului, cu dilacerarea cerebrală consecutivă comprimării.
Conform raportului medico-legal nr. A.5/3105/18.05.1990 moartea numitul Stanciu George Cristian (fiul lui Ilie şi Marghioala, născut la data de 28.12.1960 în Bucureşti, cu ultimul domiciliu în Bucureşti …) a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne consecutivă unor leziuni de comprimare toracică şi abdominală.
Potrivit raportului medico-legal nr. A.3/208/1989 din 15.04.1991, moartea numitei Marcu Ruxandra-Mihaela (născută la data de 25.03.1968 în Bucureşti) a fost violentă şi s-a datorat fracturilor de bază şi boltă craniană, cu dilacerare cerebrală.
Numitul Ionescu Alexandru-Radu, fiul lui Vintila şi Ioana, născut la 14.06.1972 în Bucureşti a fost transportat, decedat, la Spitalul Clinic de Urgenţă, constatându-se „plăgi împuşcate, traumatism cranio-toraco-abdominal”.
716. Parte vătămată Cojocariu Tudor Leonardo (Jilava-vol. 60)
Numitul Cojocariu Tudor-Leonardo, domiciliat în Iaşi (…) a participat la manifestaţia care a avut loc în ziua de 21.12.1989 în centrul Capitalei. În jurul orei 15,00, în timp ce se afla în faţa hotelului Intercontinental a fost lovit de un transportor blindat. A fost reţinut de forţele de ordine şi condus la Miliţia Capitalei, iar ulterior transferat la Penitenciarul Jilava. La data de 22.12.1989, a fost internat la Spitalul „Gheorghe Marinescu”.
Prin rezoluţia cu nr. 885/Sp/1995 a Parchetului Militar Bucureşti din data de 23.10.1995 s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind faptele săvârşite împotriva sus-numitului.
717. Parte vătămată Dinu Octavian Cătălin (Jilava-vol. 60)
Numitul Dinu Octavian-Cătălin, fiul lui Virgiliu şi Amalia, domiciliat în Bucureşti, (…) a participat la manifestaţia anticeauşistă care a avut loc în ziua de 21.12.1989 în centrul Capitalei, fiind lovit de o autospecială de pompieri. Urmare a incidentului, a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale.
718. Parte vătămată Enescu Nicolae (Jilava-vol. 60)
Numitul Enescu Nicolae, fiul lui Nicolae şi Gica, născut la data de 11.09.1928 în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti (…) afirmă că a participat la manifestaţia care a avut loc în Bucureşti la data de 21.12.1989, fiind agresat de forţele de intervenţie.
719. Parte vătămată Fetcu Iulian Dan (Jilava-vol. 60)
Numitul Fetcu Iulian-Dan, fiul lui Petre şi Tatiana, născut la 01.08.1968 în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti (…) afirmă că a participat la manifestaţia care a avut loc în zona centrală a Bucureştiului. În jurul orei 17.30, a fost lovit de un TAB şi a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 7 zile de îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia din 15.11.1993 emisă în dosarul nr. 671/Sp/1993 s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză întrucât pentru infr. prev. de art. 250 alin. 2 C.pen. a fost amnistiată prin Decretul-Lege nr. 3/1990.
720. Parte vătămată Jidovin Ion (Jilava-vol. 60)
Numitul Jidovin Ion, fiul lui Florea şi Gheorghita, născut la 14.07.1940 în comuna Tunari, judeţul Dolj, domiciliat în Bucureşti (…) a participat, în ziua de 21.12.1989, la manifestaţia anticeauşistă care a avut loc în zona centrală a Capitalei. În cursul dupa-amiezii a fost lovit de un camion militar, suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare 25-30 de zile de îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia din 07.02.1991 emisă de Parchetul Militar Bucureşti în dosarul nr. 6/S/1991 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de sold. (r) Cismaru Nicolae sub aspectul infracţiunii prev. de art. 178 al.2 şi 5 şi art. 184 al.2 şi 4 Cod penal, reţinându-se că, în ziua de 21.12.1989, după ce a fost lovit de o cărămidă în cap, a pierdut controlul autocamionului DAC 665T cu nr. A-4744, pe care îl conducea, producând decesul şi rănirea mai multor persoane.
721. Moraru Valentin (Jilava-vol. 60) – decedat
Numitul Moraru Valentin, fiul lui Gheorghe şi Elisabeta, născut la 01.12.1952 în Dragomireşti, judeţul Vaslui, cu ultimul domiciliu în Bucureşti (…) a participat la manifestaţia care a avut loc în seara zilei de 21.12.1989 în centrul Capitalei. După miezul nopţii, a fost călcat de un TAB în zona baricadei de la Intercontinental.
Potrivit raportului medico-legal nr. A3/11/1989 din 08.02.1990, moartea lui Moraru Valentin a fost violentă şi s-a datorat unor multiple fracturi costale şi excoriaţii pe faţa anterioară şi posterioară a toracelui, „cu hemoragie internă”, produse prin „comprimare toracală (posibil călcare)”.
722. Parte vătămată Motoaşcă Ovidiu Laurenţiu (Jilava-vol. 60)
Numitul Motoaşcă Ovidiu-Laurenţiu, domiciliul în Feldioara (…), în ziua de 21.12.1989, în timp ce participa la manifestaţiile anticomuniste din centrul Capitalei, a fost lovit de un mijloc de transport, suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare 38-40 de zile de îngrijiri medicale.

(va urma)

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s