Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Miron Cozma se pretinde adevăratul conducător al mişcării minereşti din 1977, din Valea Jiului Iulie 13, 2013


Într-un interviu acordat lui Alexandru Vărzaru de la revista Kamikaze (linc), fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, pretinde că a fost adevăratul conducător al mişcării protestatare din Valea Jiului din 1977, de pe vremea regimului Ceauşescu.

Citez din respectivul interviu:

„În 1977, exact cînd m-au repartizat pe mine la Lupeni, a izbucnit revolta împotriva lui Ceaușescu. Trebuie să recunosc un lucru: am fost un laș, nu am vrut niciodată să recunosc ce responsabilitate am avut în evenimentele alea, că de la mine a plecat, că eu am adunat oamenii. Chiar dacă am luat bătaie de la Securitate, nu am recunoscut. În dosarul meu de la Securitate există o poză cu mine ducîndu-l pe Verdeț să vorbească cu Ceaușescu la telefon. Țin minte că nu i-a zis: «Să trăiți, tovarașu’ președinte!», cum mă așteptam. A început cu un cuvînt: «Ambrozie!» Era un cod, codul lor pe situații de urgență. Așa a priceput Ceaușescu că e grav și a venit imediat în Vale.

Nu am vrut să conduc acele evenimente, l-am lăsat pe Constantin Dobre, de la Paroșeni, care era tare în gură, care avea și discurs. El vorbea la microfon, el a ieșit în față. Eu aveam peste 200 de băieți, oameni de ordine. Eram un fel de semizeu pe zonă acolo, puteam să fac ce vreau eu. Cînd a venit, Ceaușescu a trecut prin cordonul oamenilor mei, momîrlani cu cuțite și securi pe ei. Eu dacă voiam să îl fac pastă de mici, pastă de mici îl făceam pe Ceaușescu atunci. Aproape fără să ne dăm seama l-am arestat pe șeful statului. Cine ce să ne mai facă? Securitatea nici nu a intrat pe poartă. La un moment dat, trimit doi dintre oamenii mei, pe Fernando, numit așa de la ABBA, că eu am lansat melodia asta pe litoral, și pe Laleaua Neagră. L-a luat ăsta, care avea 130 de kile, o namilă, pe Ceaușescu și i-a zis: «Mă, îți mai bați mult joc de noi?!» Dar înainte îl trimisesem pe Laleaua Neagră la Dobre să-i spună: «Cînd vine Ceaușescu să îl aplaudăm pe tovarășu’ președinte» Dobre zice: «Cum să-l aplaudăm cînd toată lumea îl înjură?» Laleaua zice: «Dacă Cozma zice să-l aplaudăm, îl aplaudăm, că altfel te bat!» Și cum credeți că l-am aplaudat: ne-am bătut cu mîinile peste piept. Imaginați-vă: 60-70.000 de salopete îmbibate cu praf și cărbune negru. Cînd Ceaușescu a intrat pe la mijlocul culoarului, și am început să-l aplaudăm, s-a făcut un nor de nu s-a mai văzut Ceaușescu. Și totuși piticu’ a avut curaj, s-a dus în față la Dobre și ce crezi că a spus, de ne-a lăsat interziși pe toți: «Nu trebuia să faceți ce ați făcut, eu știu viața grea a minerilor. Nu eu am făcut programul de opt ore, ci stahanoviștii voștri!» Și așa și era, avea dreptate. S-au mai liniștit spiritele cînd au văzut minerii că tipul e curajos.“

Interviul complet, la lincul indicat.

Personal, după cum am explicat în articolul „Despre metodologia cercetării istorice” (linc), consider că trebuie păstrat un oarecare scepticism faţă de dezvăluiri senzaţionale apărute la nu ştiu cîtă vreme de la nişte evenimente. Afirmaţiile domnului Cozma merită însă consemnate, poate se va găsi şi cineva care să le verifice. În cazul evenimentelor din 1977, spre deosebire de cele din 1989, nu s-a putut vorbi liber despre ele imediat după ce s-au petrecut, deci lipsa unor dezvăluiri în perioada 1977-1989 e deplin explicabilă. După 1989 a trecut însă destul timp. Mă întreb cînd a mai pomenit cineva despre vreun rol important a lui Miron Cozma în greva minerilor din 1977 şi dacă există şi alte persoane decît Cozma însuşi care să fi pretins aceasta.

Miron Cozma a fost condamnat, alături de lt.-col. Silviu Popescu (linc), la închisoare pentru subminarea puterii de stat, ca urmare a mineriadei din 1991. Dînsul a fost lider sindical al minerilor din Valea Jiului în întreaga perioadă agitată a mineriadelor postrevoluţionare.

Mai citeşte:
23 de ani de la mineriada din iunie 1990
Hotărîre CEDO despre mineriada din iunie 1990
Agenturili străine, acum şi la mineriada din iunie 1990
13 iunie 1990. Ion Iliescu: Sînt momente dramatice pentru ţara noastră. Avem de-a face cu o încercare de rebeliune de tip legionar. Este nevoie de unirea întregului popor pentru a da riposta necesară (video)
14 iunie 1990. “Am găsit la PNŢCD droguri, armament, muniţie, maşină de scris automată (video)
Teodor Mărieş în dialog cu Angela Băcescu (iunie 1991)
Speranţa, un film de Sorin Ilieşiu
Revoluţia trădată
Începutul mineriadei din septembrie 1991. 24 septembrie, Petroşani (video)
Petre Roman: “Domnul preşedinte a precizat că avînd în vedere că a doua zi eu trebuia să plec în vizită oficială în Austria, sîntem dispuşi, preşedintele împreună cu mine, să ne deplasăm în Valea Jiului vineri sau sîmbătă” (video)
Petre Roman: Astăzi s-a anunţat în presa de la Budapesta formarea unui guvern în exil al Transilvaniei (video)
26 septembrie. Spre ora prînzului erau pregătite manifestaţii, ieşirea unor mari uzine din Bucureşti (video)
TVR: “Marian Munteanu, cu cască de miner, şi-a făcut apariţia în piaţă”. Hotărîre CSAŢ: “Distribuirea muniţiei de război tuturor subunităţilor care acţionează pentru paza obiectivelor guvernamentale şi publice pentru a fi folosită în condiţii legale în caz de nevoie” (video)
Miner: „Fiţi alături de noi să tăiem capul hidrei comuniste” (video)

 

3 Responses to “Miron Cozma se pretinde adevăratul conducător al mişcării minereşti din 1977, din Valea Jiului”

  1. TAPUS CONSTANTIN Says:

    Miron Cozma a fost inainte si mai ales imediat dupa 1990 o unelta a autoritatilor comunist-securiste . Alte cuvinte sunt de prisos !

  2. „Declanşatorii” protestelor au fost minerii de la Paroşeni şi Lonea. La Paroşeni, circa 40 de ortaci, aflaţi în schimbul IV, au refuzat să iasă din subteran, ieri dimineaţă, la ora 07:00, în timp ce la Lonea, aproximativ 300 de oameni n-au vrut să intre în şut, protestând timp de câteva ore, în sala de pontaj a exploatării. O parte dintre ortacii din schimbul I şi II de la Mina Lonea şi-au părăsit locurile de muncă şi au venit în faţa sediului CNH din Petroşani. Ortacii au plecat pe jos, în marş, cale de circa cinci kilometri, iar pe parcursul drumului, au cerut demisia conducerii CNH, dar au scandat şi lozinci cum ar fi „Minerii şi Valea şi-au pierdut răbdarea!”. „Am luat salarii lună de lună tot mai mici şi nu aţi vrea să ştiţi cum muncim noi acolo. Nu avem nimic şi nici nu face nimeni nimic pentru noi”, spunea un ortac de la Lonea. La câteva ore de la primele proteste şi ortacii de la celelalte cinci mine din Valea Jiului au declanşat o grevă spontană. Peste 1.500 de mineri de la Vulcan, Petrila, Livezeni, Uricani şi Lupeni au refuzat să intre în şut, ori s-au blocat în subteran, în semn de solidaritate cu colegii lor de la celelalte exploatări. O parte dintre aceştia au renunţat, ulterior, la proteste după ce au primit promisiuni de la conducerea CNH că doleanţele lor vor fi rezolvate.

  3. Loyd C. Ball Says:

    Rădăcinile acestor mineriade se găsesc în evenimente mai vechi ale istoriei românilor. De altfel, limba română este singura din lume în care a fost creat acest cuvânt, care mai apoi a fost tradus în toate limbile planetei. Se pare că după revolta minerilor din 1977, Valea Jiului a fost permanent supravegheată și păzită de Securitate, inclusiv prin înlocuirea adevăraților mineri cu securiști. Ceaușescu însuși avea un plan prin care trupele de Apărarea Patriei să contribuie la înăbușirea Revoluției și le dotase cu bâte și alte obiecte contondente, dar muncitorii din Timișoara, Brașov nu au putut fi convinși să ia parte la un asemenea carnagiu, ci dimpotrivă au manifestat pentru libertate. O lovitură asemănătoare fusese administrată partidelor politice din Opoziție cu prilejul grevei regale în 1947, când sute de studenți membri ai organizațiilor de tineret ale PNȚCD și PNL au fost bătuți în Piața Palatului de muncitori cu bâte aduși cu camioanele de PCR.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s