CNSAS: „Au fost efectuate verificările pentru identificarea eventualei existenţe a unui manifest prin care populaţia municipiului Iaşi era chemată, în ziua de 14 decembrie 1989, la un miting împotriva dictaturii, însă pînă în prezent nu am putut identifica acest document”

În urma hotărîrii Tribunalului Timiş (linc), CNSAS a fost obligată să-mi răspundă la cererea mea legată de eventualul manifest prin care populaţia Iaşiului ar fi fost chemată la un miting împotriva dictaturii ceauşiste în 14 decembrie 1989. Din răspunsul CNSAS rezultă că instituţia nu a identificat în arhivele pe care le deţine un asemenea manifest. Anterior şi SRI a răspuns că nu are în arhive vreun manifest despre vreun miting antidictatorial în 14 decembrie 1989 la Iaşi. Reproduc răspunsul CNSAS:

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS)
Nr. P 3396/2012 şi 10/2013 din 4 IUL 2013

Domnului Marius-Remus Mioc
(…) Timişoara, jud. Timiş

Stimate Domn,

Ca urmare a solicitării Dvs., adresată instituţiei noastre în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, modificată şi completată şi înregistrată la Registratura Generală a CNSAS cu nr. P 3396 din 24.09.2012, respectiv sub nr. 10/2013 în Registrul pentru înregistrarea cererilor şi răspunsurilor privind accesul la informaţiile de interes public, vă comunicăm faptul că au fost efectuate verificările pentru identificarea eventualei existenţe a unui manifest prin care populaţia municipiului Iaşi era chemată, în ziua de 14 decembrie 1989, la un miting împotriva dictaturii, însă, pînă în prezent, nu am putut identifica acest document.

Vă informăm că verificările vor continua şi, în cazul identificării acestuia, vă vom comunica de îndată şi vă vom elibera o copie certificată după document.

De asemenea, vă informăm că Dvs. aveţi, în continuare, posibilitatea de a solicita acreditarea ca cercetător extern, în condiţiile prevăzute de Legea de organizare şi funcţionare a CNSAS, pentru a puteea cerceta personal premisele revoluţiei din decembrie 1989.

Cu stimă,

Preşedinte
Dr. Dragoş Petrescu

De precizat că anterior şi SRI mi-a comunicat că nu deţine în arhivă nici un exemplar de manifest prin care populaţia Iaşiului ar fi fost chemată la un miting antidictatorial în 14 decembrie 1989.

ROMÂNIA
SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII
Sectorul Relaţii cu Cetăţenii
Nr. 45797 din 05.09.2012

Domnului MIOC MARIUS […]

Referitor la cererea dumneavoastră înregistrată în cadrul Sectorului Relaţii cu Cetăţenii la nr. 45797 din 03.09.2012, vă comunicăm că în arhiva Serviciului Român de Informaţii nu există “manifestul prin care populaţia Iaşului a fost chemată să vină la un miting împotriva dictaturii lui Nicolae Ceauşescu în data de 14 decembrie 1989, în Piaţa Unirii”.

Pentru verificări amănunţite, vă puteţi adresa Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, instituţie care a preluat arhiva fostelor organe de securitate.

Cu stimă,
Şeful Sectorului
[semnătură indescifrabilă, ştampilă]

În schimb, într-o serie de lucrări istorice, se pretinde că în decembrie 1989 Iaşiul a fost împînzit de manifeste prin care populaţia ar fi fost chemată la un miting anticeauşist pentru data de 14 decembrie 1989. Din acest motiv, o piaţă centrală din Iaşi a primit denumirea de „14 decembrie 1989”, cei care ar fi pus la cale „mişcarea” au primit titlul de cetăţeni de onoare ai Iaşiului şi s-a făcut propunerea ca Iaşiul să primească titlul de „oraş iniţiator al revoluţiei române din decembrie 1989” (linc). Reproduc cîteva menţiuni despre această pretinsă întîmplare, pe care le-am prezentat şi Tribunalului Timiş, în cadrul procesului pe care l-am avut cu CNSAS, pentru a justifica „interesul public” al informaţiilor cerute de mine instituţiei (interes pe care instituţia nu voia să-l recunoască).

Relatări din diferite cărţi despre „revoluţia” din Iaşi

La Iaşi au apărut manifeste […] care chemau populaţia în după-amiaza zilei de 14 decembrie 1989 în Piaţa Unirii.
Ceauşescu şi DSS-ul au cunoscut cu siguranţă faptul că mişcarea populară trebuia să apară acolo. Părea şi foarte logic, deoarece permitea o susţinere logistică uşoară de peste Prut şi nu numai logistică dacă era nevoie.
Pentru a o combate, Ceauşescu a trimis acolo pe generalul Olteanu. S-a convocat «ad-hoc» şi o «Dinamoviadă» de «arte marţiale» la 12 decembrie 1989, ceea ce a permis securităţii să concentreze la Iaşi «floarea bătăuşilor» de care dispunea clubul Dinamo.

Şerban SĂNDULESCU,
Decembrie ‘89. Lovitura de stat a confiscat revoluţia română, Bucureşti, Editura Omega Press Investment, 1996, p.46.

În 1987 au avut loc agitaţii în mari oraşe ale ţării – la 16 februarie, manifestaţia studenţilor ieşeni, iar la 15 noiembrie, puternica demonstraţie de protest a muncitorilor din Braşov. La 14 decembrie 1989 era pregătită să izbucnească la Iaşi o acţiune de protest antidictatorială, dar aceasta a fost înăbuşită în faşă de către organele de represiune.

Mihai MANEA, Bogdan TEODORESCU,
Istoria Românilor. De la 1821 pînă la 1989. Manual pentru clasa a XII-a, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.,1996, p.382.

1989, Decembrie 14. Un grup de oponenţi ai regimului dictatorial au încercat să organizeze o acţiune restrînsă la Iaşi, prin adunarea în Piaţa Unirii a unor intelectuali, studenţi şi muncitori, sub egida Frontului Popular Român. Mitingul a fost preîntîmpinat de autorităţi.

Marin NEDELEA,
Istoria României în date. 1940-1995, Bucureşti, Editura Niculescu, 1997, p.382.

Iaşi – 14 decembrie 1989. Un grup curajos de ieşeni, intelectuali, studenţi, muncitori, sub egida Frontului Popular Român, au organizat o acţiune anticomunistă şi anticeauşistă chemînd populaţia să se adune în Piaţa Unirii. Organele de represiune au aflat, izbutind să preîntîmpine manifestaţia.

Costin SCORPAN,
Istoria României. Enciclopedie, Bucureşti, Editura Nemira, 1997, p.561.

Cornel Ivanciuc: […] M-aţi întrebat de data de 14 decembrie. «Cireaşa» de aprindere a revoluţiei a fost acea tentativă de la hotel Unirea in Iaşi.
Vartan Arachelian: Era o tentativă reală sau era una simulată?
Cornel Ivanciuc: Eu nu cred că a fost simulată. Coincidenţa face ca în acea zi de 14 decembrie să aibă loc o inspecţie a Garnizoanei militare în zonă condusă de secretarul C.C., Constantin Olteanu, şi de Ion Catrinescu, şef la Secţia organizatorică. Mişcarea a fost foarte timorată, ea a avut loc în faţa hotelului, în hotel era cazată o echipă de la Dinamo de luptători de arte marţiale… […]
Vartan Arachelian: Ştiţi că la mijlocul lui decembrie, la Iaşi, s-a încercat o răzmeriţă, o manifestare. E adevărat că aţi fost împreună cu Petre Roman la Iaşi? Asta e o altă informaţie care a circulat.
Ion Iliescu: Nu, nu e adevărat. Asta e o informaţie falsă.
Gelu Voican-Voiculescu: Revoluţia română a început cu 14 decembrie. A fost grupul acela al lui Spiridon Cassian şi încă cinci ingineri-tehnicieni care au organizat această mare adunare în faţa hotelului Unirea. Din păcate a eşuat, ei au fost arestaţi şi eliberaţi în 22 decembrie, că a venit revoluţia. Toată piaţa a fost ocupată, lumea a venit, ei răspîndeau şi manifeste făcute cu gumă, imprimate aşa, artizanal, dar, totuşi, a fost o tentativă eşuată din cauza reprimării forţelor de poliţie şi pompieri, şi tot ce-au adunat acolo în piaţă, dar foarte mulţi din Securitate au venit imediat la Iaşi. Şi practic, pe 16-17 decembrie a izbucnit la Timişoara. Deci ei s-au concentrat pe Iaşi, dar a izbucnit dincolo. Într-un fel, ei sînt precursorii revoluţiei de la Timişoara.

Vartan ARACHELIAN,
În faţa dumneavoastră. Revoluţia şi personajele sale, Bucureşti, Editura Nemira, 1998, p. 58-59, 71.

14 decembrie 1989. O manifestaţie anti-Ceauşescu, care are loc la Iaşi, este împrăştiată, iar organizatorii (Cassian Maria Spiridon, Ştefan Prutianu, Titi Iacob şi alţii) sînt arestaţi.

Addenda, alcătuită sub egida Fundaţiei Academia Civică, de Stéphane COURTOIS, Nicolas WERTH, Jean-Louis PANNÉ, Andrzej PACZKOWSKI, Karel BARTOSEK, Jean-Louis MARGOLIN,
Cartea neagră a comunismului. Crime, teroare, represiune, cu colaborarea lui Rémi KAUFFER, Pierre RIGOULOT, Pascal FONTAINE, Yves SANTAMARIA şi Sylvain BOULOUQUE, Bucureşti, Editura Humanitas, Editura Fundaţiei Academia Civică, 1998, p.776.

“Un […] front îşi semnalase existenţa în capitala Moldovei, Iaşi, la 10 decembrie, cînd manifeste scrise de mînă, în numele Frontului Popular Român, au fost afişate la Facultatea de Istorie a Universităţii, chemînd studenţii la un miting de protest la orele 14,00, în ziua de 14 decembrie, în Piaţa Unirii, împotriva «politicii nebunului şi a nebunei sale». Pentru a împiedica desfăşurarea mitingului, au fost aduşi miliţieni şi pompieri care au făcut cordon în jurul pieţii; a fost mutată şi o staţie de tramvai, pentru a evita ca oamenii să coboare acolo. În timp, a fost organizată în grabă o adunare de partid a cadrelor universitare, la orele 14,00, la Universitate, pentru a împiedica corpul didactic să se alăture studenţilor. Ca o măsură de precauţie în plus, s-a organizat în acelaşi timp la Iaşi un concurs naţional de judo şi multe dintre camerele hotelului «Unirea» ce dădeau spre scuar au fost ocupate de membrii echipei «Dinamo», clubul sportiv al Ministerului de Interne. Aceste măsuri au reuşit, întrucît studenţii au fost obligaţi să stea în grupuri, dincolo de cordon. Securitatea locală a reuşit să identifice pe cîţiva dintre membrii Frontului Popular Român, unul dintre aceştia fiind un poet pe nume Cassian Maria Spiridon, şi i-a arestat, dar au fost eliberaţi pe 22 decembrie”.

Mihai BĂRBULESCU, Dennis DELETANT, Keith HITCHINS, Şerban PAPACOSTEA, Pompiliu TEODOR,
Istoria României, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998, p.558.

“Yet another Front signalled its existence in the Moldavian capital of Iaşi on 10 December when handwritten leaflets issued in the name of the Romanian Popular Front (Frontul Popular Român) were displayed at the History Faculty of the University, calling on students to attend a protest meeting at 2 p.m., on 14 December, in Piaţa Unirii against «the policies of the madman and his madwoman». To prevent the meeting from taking place the militia and fire-fighters were brought in to cordon off the square and even a tramstop was removed to prevent people from gathering in it. At the same time a party meeting of university teachers was hastily arranged for 2 p.m. at the university to distract staff from joining the students. As an extra precautionary measure a national judo meeting was arranged in Iaşi on the same day and many of rooms in the Unirea hotel overlooking the square were occupied by members of the Dinamo team, the club of the Ministry of the Interior. These measures succeeded, for those who responded to the call were reduced to standing around in groups on the fringes of the cordon. The local Securitate office managed to identify some of the members of this Front, one of whom was a poet named Cassian Maria Spiridon, and they were arrested, but released on 22 December”.

Dennis DELETANT,
Romania under Communist Rule, Iaşi, Oxford, Portland, The Center for Romanian Studies, In cooperation with the Civic Academy Foundation, 1999, p. 143 – 144.

Iaşi, 14 decembrie 1989: O tentativă a Revoluţiei Române
Una din variantele de doborîre a regimului Ceauşescu avea în vedere ca Iaşul să dea semnalul, pe 14 decembrie 1989, cu o săptămînă înainte de Bucureşti şi cu două zile înainte de Timişoara. Pregătirile au fost minuţioase şi cu importante cheltuieli materiale şi umane. Nucleul acţiunilor a fost un grup de intelectuali curajoşi ce au constituit, încă din noiembrie 1989, Frontul Popular Român.
Au fost pregătite şi s-a încercat răspîndirea unei mari cantităţi de manifeste cu conţinut anticeauşist, în special în preajma căminelor studenţeşti, încercîndu-se o atragere masivă a studenţilor, mizîndu-se pe condiţiile necorespunzătoare de trai şi pe receptivitatea la incitare a acestora.
În realitate însă calculele au fost greşite, contîndu-se îndeosebi pe dificultăţile materiale cu care se confrunta populaţia zonei şi pe rolul celor cîtorva aşa-zişi dizidenţi din Iaşi, printre care Dan Petrescu, Luca Piţu, Cassian Maria Spiridon. Nivelul de audienţă al maselor nu a fost cel scontat de către regizori (…) Organele de ordine au acţionat prompt arestîndu-i pe organizatori şi înăbuşind din faşă acţiunea protestatară, astfel că începutul revoltei populare împotriva dictatorului este ratat. Aceasta a fost şi urmarea socotelilor greşite făcute de cei interesaţi, dar decurge de aici şi un important învăţămînt pentru ei şi anume că un regim puternic consolidat, cum a fost cel al lui Ceauşescu, nu putea fi doborît decît prin acţiuni în mare forţă, în care să se înscrie şi tehnici de manipulare subtile, deci trebuia scoasă din arsenal o variantă de acţiune mult mai complexă şi eficace.
Cu tot insuccesul din 14 decembrie 1989, trebuie să dăm Cezarului ce e al Cezarului, să scoatem acţiunea din Iaşi din conul de umbră în care se află şi s-o apreciem ca pe o mişcare revoluţionară conştientă, cu caracter public expres, constituită în ilegalitate, pe principii conspirative. Incontestabil că, aşa cum Iaşul a dat semnalul pentru Revoluţiile Române de la 1848, şi acţiunile din 14 decembrie 1989 constituie un început al Revoluţiei române din decembrie 1989.”

Constantin SAVA, Constantin MONAC,
Adevăr despre Decembrie 1989. Conspiraţie, diversiune, revoluţie…, Bucureşti, Editura Forum, 1999, p.40-41

Tentativa de revoltă populară din 14 decembrie
Una din temele tentativei de revoltă de la Iaşi este Dinamoviada de judo, organizată în pripă acolo între 13 şi 16 decembrie. Nu ştim dacă s-a desfăşurat ceva din ea, dar peste 300 de sportivi s-au cazat cu cîteva zile înainte în hotelurile din Iaşi. Ei sînt suspectaţi a fi luptători şi trăgători din trupele speciale ale Securităţii sau ale Armatei. Nucleul s-ar fi aflat la Hotelul Unirea, care domină cu înălţimea sa Piaţa Unirii şi unde se cazaseră 110 „sportivi”. Pe această ipoteză, întîmplările au o doză de spectaculozitate, pentru că în acelaşi hotel se cazaseră şi 176 de turişti sovietici din localităţile Nikolaev şi Odessa.
Securitatea afirmă că „turiştii” erau luptători în trupele speciale sovietice. Cum s-or fi simţit împreună vecini de camere? Cert este însă că în după-amiaza zilei de 14 decembrie, cînd era clar că manifestaţia a eşuat, hotelul s-a golit în mai puţin de o oră. Cercetarea arată că mutarea Dinamoviadei a fost o simplă coincidenţă, dar asta nu exclude ca sovieticii să fi văzut în ea o contraoperaţie a Securităţii, fiind probabil unul din motivele abandonării acţiunii.
În după-amiaza de 14 decembrie, liderii frontului Popular Român s-au deplasat în Piaţa Unirii, unde au găsit toate intrările blocate de Miliţie şi de Gărzile patriotice. Forţele de ordine fuseseră amplasate în dispozitive încă de la ora 03.00 dimineaţa. Staţia de tramvai a fost mutată din piaţă pe o stradă din apropiere, pentru a nu reprezenta un punct de staţionare. Numeroşi cetăţeni, atenţionaţi prin manifeste şi telefon, au încercat să vină în Piaţa Unirii pentru a participa la miting şi au fost obligaţi să circule, să nu se oprească, iar alţii, observînd dispozitivul de intervenţie şi pustiul pieţei, au traversat ca şi cum erau doar în trecere pe acolo. Dispozitivul amplasat de forţele Ministerului de Interne a fost compus în realitate dintr-un număr mai mic de forţe decît cel prezentat exagerat de revoluţionari […]
Liderii Frontului Popular Român din Iaşi au fost arestaţi cu exactitate, dovadă că numele lor era cunoscut dinainte pe cale informativă. „Primul arestat a fost pe 14 decembrie – Vasile Vicol, un inginer, coleg la ICPUMP, unde era nucleul de bază al mişcării. Au urmat, în aceeaşi zi, în ordine: Valentin Odobescu, Ştefan Prutianu, Ionel Săcăleanu, Cassian Maria Spiridon şi Aurel Ştefanache”. Arestarea lui Vasile Vicol s-a făcut dimineaţă, la locul de muncă, fără ca restul colegilor să fie şi ei reţinuţi cu această ocazie. Misterul acestei atitudini poate fi dezlegat doar dacă identificarea lui Vicol ca făcînd parte din conspiraţie nu se realizase pînă atunci. Neavîndu-l sub observaţie de mai mult timp, noutatea informaţiei despre apartenenţa lui la acţiune a determinat reţinerea imediată, pentru a nu scăpa de sub control vreo direcţie a mişcării. În presa ieşeană a apărut după revoluţie informaţia că unul dintre cei contactaţi de Vicol, un anume Dorin Vlădeanu, nepot al primului-secretar de la judeţul Vaslui, a comunicat telefonic Securităţii tentativa sa de racolare. Practic, Securitatea nu putea rămîne pasivă în faţa unui gest care se făcuse public, dar nici nu putea risca surprinderea revoluţionarilor în flagrant printr-o arestare prematură. Rămîne logică doar varianta necunoaşterii apartenenţei lui Vicol la FPR. Vlădeanu n-are nici o legătură cu deconspirarea acţiunii. În aceeaşi dimineaţă, Cassian Maria Spiridon şi Ştefan Prutianu au plecat pe jos prin secţiile CUG, reconfirmînd muncitorilor ora şi convocîndu-i încă o dată la manifestaţie, apoi s-au deplasat la Uzinele Nicolina şi, în sfîrşit, tot pe jos, în Piaţa Unirii.
Dintre cei şase revoluţionari arestaţi – Ştefan Prutianu, Cassian Maria Spiridon, Aurel Ştefanache, Vasile Vicol, Valentin Odobescu şi Ionel Săcăleanu –, doar scriitorul Cassian Maria Spiridon a dat detalii ample despre anchetă şi detenţie. Era luat în fiecare zi de la Institut cu un ARO la sediul Securităţii, interogat, pus să dea declaraţii, apoi era lăsat peste noapte acasă. În acest timp i s-au prezentat probe din cursul urmăririi sale: „Mi-au spus şi ce am vorbit în Piaţa Unirii şi cu cine m-am întîlnit la întoarcerea acasă, mi-au arătat fotografii din care îmi cereau să recunosc diverse persoane”. După trei zile de interogatorii, a fost transferat la procuratură, unde a fost bătut în timpul anchetei. După aproape 24 de ore de interogatoriu şi bătăi – aşezat pe un scaun cu genunchii şi bătut la tălpi cu bastonul, întins apoi pe o masă lungă şi lovit în cap şi în spate cu pumnii –, Cassian Maria Spiridon a fost anunţat că va fi închis, apoi îmbrăcat în zeghe, cu numărul 31, şi încarcerat. Era 18 decembrie. Începuse Timişoara. Aurel Ştefanache, o personalitate mai dinamică şi purtător al unui spirit hotărît, va face declaraţii complete anchetatorilor, fără să încerce să ascundă ceva din gîndurile, proiectele şi intenţiile anticeauşiste. „Am recunoscut că fac parte, fără nici o reţinere – şi va declara autorului la 11.09.2004 – le strigam: Indiferent ce se întîmplă cu mine, eu am cîştigat, eu am învins!”. […]
Cercetarea cazului în rîndul foştilor ofiţeri de Securitate a adus autorului un amănunt interesant. Conform unei astfel de surse, Securitatea era în posesia a mai multor tipuri de manifeste, iar din cursul anchetării organizatorilor a rezultat că aria de răspîndire a manifestelor era mult mai mare decît cea revendicată de autori. Ancheta primară, încă din seara zilei de 14 decembrie, a tras concluzia că au existat cel puţin două reţele de întocmire şi răspîndire a manifestelor şi a pornit o acţiune de identificare a celui de-al doilea grup. Pînă la căderea regimului nu s-a putut obţine nici un rezultat convingător, dar convingerea interlocutorului – ofiţer cu un grad mai mic în Securitatea Iaşi –, care a furnizat autorului acest amănunt, fiindcă a doua reţea era agentura sovietică. Oricum, între 9 şi 14 decembrie, au trecut graniţa pe la punctele rutiere de trecere a frontierei, numai dimineaţa la ore foarte mici, mai multe coloane de „turişti” sovietici. Aceştia au fost legitimaţi şi înregistraţi pe liste la punctul de frontieră şi întrebaţi prin sondaj cu ce scop călătoresc. Răspunsul a fost invariabil în limba română, cu accent basarabean, şi a constat în afirmaţia că îşi fac vacanţa în Iugoslavia şi Bulgaria. Ceea ce cunoaştem deja de la Timişoara – tineri atletici, cu părul scurt, cîte doi-trei bărbaţi într-o maşină, cîteva femei cu alură sportivă, nici un copil – a fost mai întîi înregistrat la Iaşi.

ALEX MIHAI STOENESCU
ISTORIA LOVITURILOR DE STAT ÎN ROMÂNIA, vol 4 (I)
„REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE 1989” – O TRAGEDIE ROMÂNEASCĂ, Editura RAO, Bucureşti, 2004

Mi-a intrat în biblioteca personală volumul “Iaşi, 14 decembrie 1989 – începutul revoluţiei române?”, ediţie îngrijită şi cuvînt înainte de Gheorghe I. Florescu şi Cassian Maria Spiridon, Editura Cogito Oradea, ediţia a doua 2000.
Am lecturat textul cu atenţia martorului sub ochii căruia în 14 decembrie 1989 nu s-a petrecut nimic evenimenţial în Piaţa Unirii, cît şi pe platforma Combinatului de utilaj greu, de natură să sugereze iminenţa unui protest politic, sau mă rog, o revoltă antiregim. […]
Nişte impostori au machiat o sosie, un fel de raport-lucrare, aş numi-o cu maliţiozitate antologie de truc şi chestii, prin excelenţă de sorginte tupeist-livrescă, însoţită de explicaţia: “Am considerat necesară apariţia acestei cărţi pentru că trebuie să existe un document care să consemneze această zi (14 decembrie 1989) ca pe începutul revoluţiei române”.
Estimez discuţia asupra “maculaturii” ca fiind de stringentă actualitate […]
“Asociaţia 14 decembrie 1989”, culcuşul unui mutant înăbuşit în faşă, înfăţişează la Iaşi un eşantion de similitudini cu organizaţiile apărute din merdografiile post-festum, sau factum, doar pe temeiul că în 1944 trupele sovietice “eliberatoarele de sub jugul fascist” au trecut şi pe la Iaşi.
Mi-a fost dat să văd pe sticla unor canale TV suita ramolită de “eroi ai neamului românesc”, nanişti malversaţi ai zooistoriei: incoerenţi, agramaţi, mitomani, lihniţi de celebritate, cu mitul lor inconsistent ca un imn al groparilor de senectute.

Alexandru TACU
Revoluţia la negru. Iaşi 14 decembrie 1989, începutul revoluţiei române! – o fraudă, Editura 3D Arte, Iaşi, 2010, pag. 7-8, 159

Mai citeşte:
– Alexandru Tacu despre frauda “revoluţiei” din 14 decembrie 1989 de la Iaşi
– Cassian Maria Spiridon l-a dat în judecată pe Alexandru Tacu pentru cartea sa în care contestă acţiunea din 14 decembrie 1989 de la Iaşi
– CNSAS nu cunoaşte existenţa vreunui dosar cu priovire la pregătirea unei manifestaţii în 14 decembrie 1989 la Iaşi. Noul meu proces cu CNSAS
– Propunere legislativă: Iaşiul – oraş iniţiator al revoluţiei din 1989. Un articol al meu din 2004 despre această problemă
– CNSAS pierde procesul cu mine legat de comunicarea informaţiilor despre pretinsa pregătire a unui miting anticomunist la Iaşi în 14 decembrie 1989

• revoluţia română din 1989