Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Revizuirea în cazul Iosif Veverca, miliţianul osîndit pentru uciderea în decembrie 1989 a tînărului de 18 ani Ianoş Paris Octombrie 23, 2013


R O M Â N I A
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
Secţia Penală
SENTINŢA NR. 22      Dosar nr.2630/2001
Şedinţa publică de la 24 martie 2003
Completul compus din:
Zenovia Popescu – Preşedinte
Mircea Aron – Judecător
Florica Glodean – Judecător
Magistrat asistent: Virginia Cojocaru
Procuror : Georgina Bodoroncea
___________
La 17 martie 2003 s-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuientul Veverca Iosif împotriva sentinţei nr. 6 din 9 decembrie 1991 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia Militară.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din data de 17 martie 2003, iar pronunţarea deciziei s-a amânat la 24 martie 2003.

C U R T E A
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr.6 din 9 decembrie 1991 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia Militară, a fost condamnat – între alţii – inculpatul maior rez. Veverca Iosif (…) la:
– 15 ani închisoare şi interzicerea timp de 8 ani a drepturilor prevăzute În art.64 lit.a, b şi c C.pen. şi degradarea militară pentru infracţiunea de omor, prevăzută de art.174 alin.1 c.pen., cu aplicarea art.67 C.pen.;
– 10 ani închisoare şi interzicerea timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b şi c C.pen., pentru infracţiunile prevăzute de art.20 şi 21 C.pen., raportate la art.174 C.pen. şi la art.176 alin.1 lit.b şi alin.2 C.pen.
În baza art.33 lit.a şi 34 alin.1 lit.a şi alin.2 C.pen., art.35 C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare şi interzicerea timp de 8 ani a drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b şi c C.pen. şi degradarea militară.
Faţă de acelaşi inculpat s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de favorizare la genocid, prevăzută de art.357 alin.1 lit.a şi b C.pen., în infracţiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art.264 alin.1 C.pen. şi s-a încetat procesul penal pentru această infracţiune, ca urmare a aministierii faptei prin art.2 din Decretul – Lege nr.3/1990.

S-a reţinut între altele că, în seara zilei de 18 decembrie 1989, inculpatul maior Veverca Iosif, având sub comandă un dispozitiv format din cadre de miliţie şi militari, s-a deplasat cu o parte din ei la intersecţia străzii Ştefan Stâncă cu Calea Girocului din Timişoara, unde se afla un grup de tineri. În momentul în care a ajuns în apropiere de ei, inculpatul a deschis foc de pistol mitralieră asupra acestora, împuşcându-l mortal pe Ianoş Paris şi punând în pericol viaţa celorlalţi tineri.
Curtea Supremă de Justiţie constituită în complet format din 9 judecători, prin decizia nr.30 din 6 iunie 1997 a admis recursul declarat de inculpatul Veverca Iosif şi casând sentinţa numai cu privire la menţinerea măsurii asiguratorii asupra bunurilor acestui inculpat a dispus înlăturarea ei.

Printr-o cerere adresată Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, condamnatul Ververca Iosif a solicitat revizuirea sentinţei în temeiul art.394 alin.1 lit.a C.proc.pen., susţinând că victima Ianoş Paris ar fi în viaţă.
În urma cercetărilor efectuate pentru verificarea temeiniciei cererii de revizuire, Parchetul Militar Timişoara a ajuns la concluzia, prin referatul din 25 august 1998 că această cerere nu întruneşte condiţiile prevăzute în art.394 alin.1 lit.a C.proc.pen.
Sesizată cu judecarea cererii de revizuire, Curtea Supremă de Justiţie – Secţia penală a admis excepţia prin care condamnatul a invocat necompetenţa parchetului în cadrul căruia s-au efectuat cercetările, dispunând prin sentinţa nr.4 din 9 octombrie 1998, ca acestea să fie efectuate în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, corespunzător instanţei care a judecat cauza în fond.
Ca urmare, după efectuarea de noi cercetări, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie – Secţia Parchetelor Militare a ajuns, de asemenea, la concluzia că nu sunt întrunite condiţiile înscrise în art.394 alin.1 lit. a şi alin.2 C.proc.pen., cerând respingerea cererii de revizuire.

Prin sentinţa penală nr.7 din 30 aprilie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală, devenită competentă în urma desfiinţării Secţiei Militare, s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire, învederându-se că motivele invocate de condamnatul Veverca Iosif nu sunt enumerate printre cazurile de revizuire prevăzute în art.394 C.proc.pen.

Împotriva acestei sentinţe, condamnatul Veverca Iosif a declarat recurs.
S-a susţinut în motivare că, prin cercetările efectuate de organele de poliţie din dispoziţia procurorului, nu s-a reuşit să se clarifice împrejurarea dacă victima Ianoş Paris a rămas în viaţă, astfel că se impune rejudecarea cererii de revizuire în vederea adâncirii acestor cercetări.
Prin decizia penală nr.58 din 6 decembrie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie în complet format din 9 judecători, s-a admis recursul declarat de condamnat, s-a casat sentinţa atacată, cauza fiind trimisă la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, învederea completării actelor de cercetare privind cererea de revizuire, fără a se dispune suspendare executării hotărârii de condamnare.
S-a motivat în considerente că, neobservarea că procurorul s-a bazat pe verificări incomplete, în cadrul cărora nu a clarificat în suficientă măsură împrejurarea dacă victima Ianoş Paris ar fi rămas în viaţă, după ce Veverca Iosif a deschis foc de mitralieră asupra acesteia, a determinat nerespectarea prevederilor art. 403 alin.1 C.proc.pen., referitoare la probele ce trebuie strânse în cursul cercetării ce se efectuează după primirea cererii de revizuire, pentru ca instanţa să se poată pronunţa asupra admiterii ei în principiu.
În urma unor verificări, menţionate în referatul întocmit la 21 martie 2001, Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a înaintat dosarul în vederea judecării cererii de revizuire.

Prin sentinţa penală nr.11 din 15 iunie 2000 s-a respins cererea de revizuire ca nefondată, motivând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a se exercita această cale extraordinară de atac, pe de o parte, deoarece faptele şi împrejurările la care se referă au fost invocate de condamnat în cursul judecării procesului, încât nu se poate considera că faptele şi împrejurările respective nu ar fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar pe de altă parte, pentru că relaţiile primite în cadrul cercetărilor efectuate exclud ipoteza ca victima Ianoş Paris să mai fie în viaţă.

Împotriva hotărârii de mai sus, condamnatul a declarat recurs, susţinând că nu s-au efectuat toate verificările ce se impuneau pentru stabilirea eventualităţii ca victima Ianoş Paris să mai fie în viaţă.
Prin decizia nr.37 din 17 aprilie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, constituită în complet de 9 judecători, a admis recursul declarat de condamnat, a casat sentinţa penală recurată şi a trimis cauza pentru rejudecarea cererii de revizuire la Curtea Supremă de Justiţie – Secţia penală.
S-a motivat în considerente că, potrivit art. 403 alin.1 C.proc.pen., instanţa putea verifica oricare dintre probele pe care se întemeiază cererea sau poate, când este necesar, să administreze probe noi; dar, din examinarea probelor administrate s-a constatat existenţa unor împrejurări insuficient verificate, de clarificarea cărora depinde modul de soluţionare a cererii de revizuire, aspect sub care, prin hotărârea atacată s-a făcut o greşită aplicare a legii, ceea ce atrage casarea hotărârii în baza cazului de casare, prevăzut de art.385 ind. 9 alin.1 pct.17 ind. 1 C.proc.pen.
Prin considerentele deciziei de casare s-au dat îndrumări instanţei de trimitere, în baza art.403 alin.1 partea finală C.proc.pen. să fie audiaţi nemijlocit de instanţă martorii Munteanu Ion, Gâlcă Lazăr, Bradl Ghergha Mariana, iar în raport de relatările lor să se procedeze şi la alte verificări, între care, examinarea paşaportului avut în 1993 de Ionesi Constantin, actualul soţ al mamei victimei, pentru a se stabili dacă era posibil ca acesta să se fi aflat în oraşul Szeged din Ungaria în perioada la care s-a referit Munteanu Ion.

Conformându-se îndrumărilor de mai sus, instanţa de trimitere a audiat pe martorii Gâlcă Lazăr, Ionesi Constantin şi Bradl Ghergha Mariana, a verificat paşaportul martorului Ionesi Constantin, a dispus verificarea la Biroul de evidenţă informativă a persoanei – Municipiul Timişoara a persoanelor care au locuit şi locuiesc în ……, adresă la care s-a referit martorul Gâlcă în declaraţia sa, a ascultat martorii Istvan Ludovic şi Morar Maria – propuşi de condamnatul Veverca Iosif.
În ce priveşte martorul Muntean Ion – decedat – instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art.327 alin.3 C.proc.pen. şi în consecinţă, a dat citire declaraţiei sale, consemnată la 4 iulie 1995 în faţa Parchetului Militar Timişoara.
Prin declaraţiile lor, martorii Gâlcă Lazăr şi Istvan Ludovic au susţinut că Ianoş Paris, victima evenimentelor din decembrie 1989 – ar fi în viaţă, în timp de martorul Gâlcă Lazăr a susţinut că acesta se ascunde, locuind la familia Savu Loghin pe str. Girocului la numărul 20; pe de altă parte, martorul Istvan Ludovic (fila 252) a declarat că a întâlnit în cursul anilor 1992 şi 1998 pe Ianoş Paris la Paris şi că ştie că acesta umblă când în Spania când în Franţa.
Martora Morar Maria (fila 109) a pretins că a întâlnit în 1992 în Szeged pe un anume Ioanci care este una şi aceeaşi persoană cu Ianoş Paris, fiind convinsă că acesta din urmă este în viaţă.
S-a încercat verificarea versiunii prezentată de martorul Gâlcă Lazăr, dar referindu-se la numitul Savu Loghin – martorul a susţinut că acesta nu mai locuieşte în Timişoara, iar fiii săi, cu care a pretins că Ianoş Paris ar fi fost prieten, sunt stabiliţi în Iugoslavia.
În aceste condiţii, s-a solicitat Biroului de evidenţă a persoanei din municipiul Timişoara, relaţii privind persoanele care au locuit începând cu anul 1990 la adresa din str. Girocului nr.20.
Prin adresa cu nr.3706141 din 19 noiembrie 2001 (fila 80) – Biroul de evidenţă a comunicat persoanele care au locuit şi locuiesc în prezent la adresele din str. Girocului nr.18 şi 20, în prezent Calea Martirilor şi printre care nu figurează familia numitului Savu Loghin la care s-a referit martorul Gâlcă şi nici vreo persoană care să fie identificată a fi Ianoş Paris.
Referitor la aceeaşi situaţie relatată de martorul Gâlcă Lazăr, la 14 decembrie 1998 s-au verificat de procuror aceste susţineri şi s-a constatat că Savu Loghin, proprietarul imobilelor indicate de Gâlcă Lazăr nu l-a cunoscut pe Ianoş Paris, după cum nici vânzătorii acestor imobile, neexistând nici un fel de legătură sau relaţie cu acesta (în acest sens a se vedea referatul din 10 martie 1999, (fila 88, dos.234/2000 – Secţia Parchetelor Militare, precum şi declaraţia lui Savu Loghin – fila 34, dos.234/2000).
Martorul Muntean Ioan, care nu a mai putut fi audiat nemijlocit de instanţă, fiind decedat, prin declaraţia dată la 4 iulie 1995 (dos.234/2000, fila 71) a susţinut că, în perioada aprilie – mai 1993 l-a întâlnit pe Ianoş Paris într-o piaţă din Szeged – acesta fiind însoţit de tatăl său vitreg – Ionesi Constantin.
Referindu-se la cele declarate de acest martor, la rândul său, martorul Ionesi Constantin (fila 72) a negat împrejurarea că s-ar fi aflat în perioada respectivă în Ungaria cu Ianoş Paris, afirmând că acesta a fost omorât cam la 400 m de locuinţa lor, într-un sens giratoriu între Calea Girocului şi Spitalul judeţean; martorul a mai precizat că a cunoscut aceste aspecte de la un fost prieten al lui Ianoş Paris, care se numea Bogdănescu.
Martorul Ionesi Constantin a prezentat instanţei şi paşaportul nr. M-1170841, eliberat la 11.09.1990, aflat la fila 68, din care nu rezultă că în perioada la care se referă martorul Muntean, acesta s-ar fi aflat în Ungaria.
În fine, martora Bradl Ghergha Mariana, chemată în mod repetat în instanţă, pentru a fi audiată, a refuzat sistematic să se prezinte, învocând diferite motive. În această situaţie, în temeiul prevederilor art.135 C.proc.pen. şi în condiţiile arătate de art. 132 C.proc.pen., s-a dispus audierea martorei prin delegare, de către o comisie rogatorie din cadrul Curţii de Apel Timişoara.
Cu ocazia declaraţiei dată în condiţiile de mai sus, martora a afirmat că a luat informaţia despre faptul că Ianoş Paris ar fi în viaţă din presă, că nu a luat legătura cu acesta niciodată; martora a mai precizat că nu poate susţine, în prezent, articolul scris, pentru că nu are dovezi, iar pe de altă parte, nu a fost decât un articol de opinie, în contextul în care s-au scris multe articole.
Mai mult, martora întrebată expres dacă menţine cele scrise în articol, şi anume că Ianoş Paris trăieşte, a afirmat că „articolul nu a fost decât o ficţiune şi o senzaţie jurnalistică, deoarece nu am primit aceste documente.”
Împrejurarea relatată de martorii Morar Maria şi Istvan Ludovic că Ianoş Paris ar trăi în Ungaria, Franţa sau Spania şi s-ar ascunde sub o identitate falsă nu a fost cu nimic dovedită de aceştia, dar mai mult, prin adresa nr. S/150214 din 14 martie 2000, Biroul Naţional al Interpol a comunicat că Ianoş Paris a fost dat în urmărire internaţională în 177 state afiliate, atât sub identitatea cunoscută, cât şi sub alte identităţi, sub care s-a presupus că s-ar ascunde, dar rezultatul verificărilor a fost negativ.
De altfel, în raport de cele discutate, apare nu numai nedovedită afirmaţia potrivit căreia, Ianoş Paris ar fi în viaţă, dar în acelaşi timp şi bizară, neexistând motive care să justifice ascunderea sa sub o altă identitate în Ungaria, Franţa sau Spania, atâta timp cât, este cunoscut că prin lege, eroilor evenimentelor din 1989 li s-au creat drepturi materiale, facilităţi şi onoruri, aşa încât, comportarea acestuia de fugar nu ar fi justificată.
Este de concluzionat în raport de probele administrate şi examinate că, împrejurarea susţinută de condamnat, că victima Ianoş Paris trăieşte, nu a fost decât un zvon care a creat un curent de opinie în Timişoara, dar care, în sensul dispoziţiilor art. 394 lit.a C.proc.pen. nu poate constitui un caz în care revizuirea poate fi solicitată.
Desigur, în conformitate cu art.394 alin.1 lit.a C.proc.pen., revizuirea ca o cale extraordinară de atac, poate fi solicitată în cazul în care s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Împrejurarea că victima Ianoş Paris ar fi în viaţă ar fi putut constitui, în sensul legii, un caz în care revizuirea putea fi cerută cu condiţia însă ca aceasta să fie dovedită.
Cum în cauză probele efectuate nu pot crea convingerea că Ianoş Paris trăieşte, nu poate fi realizată nici condiţia cerută de lege, respectiv, dispoziţia art. 394 alin.1 lit.a C.proc.pen. pentru promovarea cererii.
Pentru acelaşi motiv nu poate fi primită nici cererea condamnatului privind suspendarea executării pedepsei, nefiind realizate condiţiile prevăzute în art.404 C.proc.pen.
În rest, susţinerile condamnatului făcute în scris privesc starea de fapt reţinută prin hotărârea supusă revizuirii şi exced contextul juridic al cererii de revizuire.
Pentru totalitatea considerentelor expuse, se va respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnat, urmând ca revizuientul condamnat să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:

Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul Veverca Iosif împotriva sentinţei nr.6 din 9 decembrie 1991 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia Militară.
Obligă pe recurentul revizuient la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Cu recurs.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 martie 2003.

Sursa: saitul „crime fără cadavru”

Pe vremea cînd cererea de revizuire a lui Veverca se judeca, în presa timișoreană apăruseră articole în care se deplîngea „hărțuirea” doamnei Mariana Brandl-Gherga, care era chemată ca martoră la proces de Înalta Curte de Casație și Justiție, dar nu voia să se prezinte (pînă la urmă a fost audiată la Timișoara, de o comisie rogatorie). În periodicul timișorean „VIP în Banat” am publicat atunci următorul articol:

Cazul Mariana Brandl-Gherga – Iosif Veverca

Cazul profesoarei Mariana Brandl-Gherga, „hăituită de Curtea Supremă” după cum scria „Ziua de Vest”, a atras atenţia presei timişorene. În numărul trecut al „VIP în Banat” s-a prezentat articolul scris de aceasta în 1990 împreună cu Marius Ghilezan şi Corina Bîrsan, articol în care susţinea că unul dintre cei care este considerat martir al revoluţiei timişorene, Ianoş Paris (al cărui nume îl poartă o stradă din Timişoara), ar putea trăi de fapt în Ungaria.

Ceea ce a stîrnit indignarea presei timişorene este faptul că unei profesoare universitare precum este doamna Brandl-Gherga, i se cere să se prezinte ca martoră ca să explice pe ce temeiuri a scris articolul de ziar din 1990. Orice ziarist care a scris un articol poate fi chemat ca martor? se întreba îngrijorată o publicaţie timişoreană.

Răspunsul este da. Ziariştii nu constituie o categorie privilegiată de cetăţeni. Nu există şi nici nu vedem de ce ar exista legi prin care ei ar putea să evite chemarea ca martori în faţa instanţelor. În cazul particular al lui Ianoş Paris este vorba totuşi de moartea unui om, nu de o călătorie cu tramvaiul fără bilet, aşa încît insistenţa Curţii Supreme de a lămuri acest caz mi se pare firească. Dacă un martor refuză să se prezinte, judecătorii au nu numai dreptul, ci şi obligaţia izvorîtă din art. 4 Cod procedură penală (rolul activ al judecătorului) să dispună aducerea martorului cu forţa. Nădăjduim că domnul ministru de interne va lua măsuri de pedepsire a poliţiştilor timişoreni care nu şi-au făcut datoria, şi nu au îndeplinit mandatul de aducere emis de Curtea Supremă pentru Mariana Brandl-Gherga.

Ipoteza că Ianoş Paris ar trăi în Ungaria sau în alte ţări a determinat deja Curtea Supremă să ceară darea în urmărire a acestuia prin Interpol. Răspunsul Interpolului a fost că ipoteza nu se confirmă.

În cadrul procesului a apărut la un moment dat şi informaţia că Ianoş Paris ar trăi în Timişoara, ascuns la o familie. Spre deosebire de cazul Brandl-Gherga, poliţiştii timişoreni s-au dus fără menajamente la familia respectivă, au făcut percheziţie, au confiscat fotografii de familie pentru a vedea dacă nu cumva apare în acestea Ianoş Paris. Tot efortul a fost zadarnic. Nici un ziarist nu a reacţionat la această „hărţuire”.

Revenind la Mariana Brandl-Gherga, trebuie spus că aceasta a trimis instanţei scrisori, şi chiar o declaraţie notarială, precum că nu-şi aminteşte pe ce bază a scris articolul din 1990. Totuşi, Codul de procedură penală spune limpede: declaraţiile notariale nu ţin loc de audierea martorilor în instanţă. Mai ales că în cursul audierii părţile sau instanţa pot pune întrebări la care martorii nu s-au gîndit în prealabil. Ar fi interesant de ştiut de unde a apărut zvonul cu aflarea în viaţă a lui Ianoş Paris, şi dacă acest zvon are altă obîrşie decît familia Veverca.

Printre apărătorii lui Veverca se numără şi revoluţionarul Simion Cherlea, cunoscut şi pentru luările sale de poziţie în sprijinul lui Ion Coman, Victor-Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac. Cherlea a trimis Curţii Supreme o scrisoare în care arată că Ianoş Paris nu putea fi împuşcat în Calea Girocului, căci s-a aflat cu el în seara de 17 decembrie la Catedrală, cînd s-a tras. În plus, după revoluţie nişte ţigani i-au zis lui Cherlea că l-au văzut viu pe Ianoş Paris, în Franţa. Concluzia lui Cherlea este că, dacă chiar a fost împuşcat, Ianoş Paris putea fi împuşcat doar la Catedrală, unde Veverca nu se afla. Ţinînd seama însă că presupusa moarte a lui Paris este în 18 decembrie, faptul că pe 17 decembrie acesta s-ar fi aflat la Catedrală pare nerelevant.

Împuşcarea lui Ianoş Paris în 18 decembrie este şi motivul pentru care acesta nu a fost văzut de medicii legişti. După cum îşi aminteşte directorul Institutului Medico-Legal Timişoara, dr. Milan Dressler, în 18 decembrie dimineaţa medicii legişti au găsit morga plină cu trupurile celor împuşcaţi în data de 17. Şi-au luat nişte notiţe pentru întocmirea certificatelor medico-legale, fără ştirea autorităţilor. Colonelul Ghircoiaş din Ministerul de Interne, cel care a distrus actele de la Spitalul Judeţean, nu a ştiut de existenţa certificatelor medico-legale. Aşa au scăpat acestea nedistruse, bune de probă în proces.

În după-masa de 18, la terminarea programului, medicii legişti au plecat acasă. Cînd au revenit, în 19 dimineaţa, o altă surpriză i-a aşteptat: morga era goală! Operaţiunea „furtul cadavrelor” se desfăşurase deja, în noaptea de 18/19. Dacă Ianoş Paris a fost dus la morgă în 18 seara, după ce medicii legişti plecaseră, iar trupul său a fost printre cele duse la Bucureşti în noaptea de 18/19, este firesc că nici un medic legist nu l-a văzut.

„Cum au reuşit martorii să îl identifice pe maiorul Veverca Iosif ca fiind cel care a tras, cînd gloanţele veneau din toate părţile?” este o întrebare din articolul apărut în 1990.

Trebuie spus că martorii care l-au identificat pe Veverca sînt chiar miliţienii din dispozitivul pe care Veverca îl comanda. Sergent major Enache Ionel, locotenent major Olaru Traian, plutonier major Vereşezan Ioan, plutonier Ivanov Ioan Sorin, plutonier adjutant Mihai Virgil şi soldat Chelaru Liviu au declarat că Veverca a tras spre grupul de tineri în care se afla Ianoş Paris. Un alt miliţian din dispozitiv, căpitan Cîndea Vasile Octavian, a declarat că a rămas mai în urmă şi n-a văzut exact cine a tras, dar pe drum Veverca Iosif le-a spus că el va trage primul foc, ceilalţi să tragă doar la ordinul său. Fără mărturiile miliţienilor Veverca n-ar fi fost condamnat, căci nimeni dintre tinerii aflaţi în grup n-au putut să identifice cu precizie pe cel care a tras. Cît despre faptul că gloanţele veneau din toate părţile, aceasta este o presupunere a trioului Gherga-Ghilezan-Bîrsan şi nu un fapt dovedit. Pe Calea Girocului s-a tras din mai multe părţi, dar nu credem că în fiecare moment în parte gloanţele au venit din toate părţile.

Deschiderea focului spre grupul respectiv de tineri este suficientă pentru a dovedi infracţiunea de tentativă de omor, chiar dacă nimeni n-ar fi fost atins. Aşadar, chiar dacă Ianoş Paris ar apărea nevătămat în sala de judecată, Veverca n-ar putea zice că a făcut puşcărie degeaba.

Totuşi atît miliţienii amintiţi mai sus cît şi cei din grupul de demonstranţi au arătat că un tînăr a rămas împuşcat.

„Printre gloanţele din seara de 18 decembrie 1989, în Calea Girocului era foarte greu să te mai uiţi şi la faţa unui cadavru care se încărca”, mai scriu Gherga-Ghilezan-Bîrsan, acuzîndu-l voalat de mărturie mincinoasă pe şoferul de ambulanţă care a identificat cadavrul. Totuşi, în 18 decembrie, parcă nu s-a mai tras chiar aşa de mult ca în 17. În Calea Girocului au fost doar 2 morţi în acea zi (Ianoş Paris şi Dumitru Marius Ciopec). Recunoaşterea, după fotografie, a lui Ianoş Paris ca fiind tînărul împuşcat mortal în intersecţia respectivă a fost făcută de 6 martori, angajaţi ai Spitalului Judeţean: Fediuc Stela, Rusanda Martin, Burnar Dumitru, Velciov Ionel, Pătruţescu Marius şi Moroca Mihai.

Ca un element suplimentar apare faptul că Veverca nu a putut justifica cele 120 de cartuşe pe care le ridicase în 17 decembrie 1989 şi declaraţia părinţilor lui Ianoş Paris, precum că nu şi-au mai văzut fiul. Ionesi Olimpia, mama lui Ianoş Paris, a susţinut la proces, în 1990, că „în prezenţa vecinului ei pe nume Costel, un bărbat de circa 40 de ani ar fi încercat în schimbul unor foloase materiale să o determine să susţină în proces că fiul ei nu este mort”. Episodul este relatat de fostul adjunct al şefului securităţii Timiş, scriitorul (r) Radu Tinu, în cartea sa „Timişoara, no comment”, Editura Paco, Bucureşti, pag. 191. Oare să mintă părinţii lui Ianoş Paris doar pentru a beneficia de drepturile de urmaşi ai unui martir al revoluţiei şi de despăgubirea de 50 milioane primită în 2000, după procesul Chiţac-Stănculescu (despăgubire pe care n-o puteau prevedea în 1990)?

Judiciarist experimentat, Veverca a mizat anume pe lipsa cadavrului, probă îndeobşte necesară pentru a dovedi un omor. În cazul revoluţiei din Timişoara, furtul cadavrelor este bine documentat, iar Veverca personal a participat la aceasta. E adevărat că, prin grija preşedintelui Iliescu, încă din 1990 această infracţiune a fost amnistiată. Veverca a găsit în cei 13 ani trecuţi după revoluţie şi persoane care au declarat instanţei că l-ar fi văzut viu pe Paris. Citez un procuror timişorean: „În România, există meseria de martor”. Oare în ce să creadă judecătorii: în recunoaşterile făcute imediat după revoluţie de 6 angajaţi ai spitalului judeţean sau în recunoaşteri făcute de persoane întîmplătoare, la mulţi ani după revoluţie (cît se schimbă fizionomia unui tînăr în 10 ani?), cum că Ianoş Paris ar mai trăi, recunoaşteri neconfirmate de interpol sau de controlul la adresa respectivă?

În practica judiciară românească întîlnim persoane condamnate la ani grei de puşcărie pe baza unor dovezi mult mai subţiri decît în cazul Veverca.

În încheiere, amintesc că Veverca nu mai este maior, fiind condamnat şi la degradare militară, şi nu a fost niciodată colonel, chiar dacă „Renaşterea Bănăţeană” din 21 februarie 2002 i-a atribuit acest grad. Am încercat, la vremea respectivă, să determin „Renaşterea Bănăţeană” să dea dezminţire cu privire la aceasta, fără rezultat. Firesc, pentru ziarul ginerelui generalului Ştefan Guşe, să ia partea oricui este acuzat de crime în timpul revoluţiei.

(„VIP în Banat – Eurocopita” 1-15 martie 2003; articol reluat și în cartea „Libertatea și politrucii” din 2003)

După respingerea cererii de revizuire, în decembrie 2003, criminalul Iosif Veverca a fost grațiat de președintele Ion Iliescu.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s