Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Victor Orban, discurs în amintirea revoluţiei maghiare din 1956: „Nu a fost lumea liberă cea care a învins comunismul ci popoarele Europei tînjind după independenţă şi libertate, care şi-au luat soarta în propriile mîini” Noiembrie 8, 2013


În 23 octombrie 2013 primministrul ungar Victor Orban a ţinut un discurs în amintirea revoluţiei maghiare din 1956. Discursul a fost intitulat „Ne îndreptăm spre adevărata libertate” (linc). Remarc în acest discurs şi nişte licenţe politice – spune că „în veacul 20 noi ungurii am scuturat de 3 ori jugul comunist – în 1919, 1956 şi 1990”, uitînd însă de rolul hotărîtor al oştirii române care a ocupat Budapesta în 1919 şi a alungat guvernul comunist al ardeleanului Bela Kun. Politicienii nu sînt prieteni prea mari ai adevărului istoric, probabil ar fi nerealist să aşteptăm ca un primministru maghiar să vorbească despre oştirea română eliberatoare din 1919. E de remarcat însă că Ungaria are un primministru care insuflă în conaţionali încrederea în propriile forţe, pretinzînd că ei şi numai ei au meritul luptei pentru libertate în diferite momente istorice, în contrast cu politicienii români care nu mai ştiu ce să facă ca să submineze încrederea românilor în ei înşişi, pretinzînd că politica în interes naţional se rezumă în a alege licuriciul corect. E la modă la noi falsificarea istoriei în scopul de a pretinde că mereu străinii sînt cei care au avut cuvîntul hotărîtor în istoria României (discuţiile despre Ialta şi Malta), chiar şi în momente istorice precum 1989, în care ridicarea în masă a populaţiei în lupta pentru libertate e incontestabilă. Mă întreb cînd vom avea în România politicieni care să vorbească despre revoluţia română din 1989 în felul în care Victor Orban vorbeşte despre revoluţia maghiară din 1956.

Mai jos, tălmăcirea unor fragmente din discursul lui Orban:

În 23 octombrie întreaga lume liberă omagiază Ungaria şi ungurii care au început o luptă deschisă împotriva ocupanţilor şi a sistemului comunist care înfricoşase întreaga lume. Luptătorii pentru libertate maghiari au arătat lumii că orînduirea comunistă nu poate fi îndreptată.

Sînt lucruri care nu pot fi tolerate în viaţa unei naţiuni. În 1956 Ungaria nu avea nici un motiv să mai aştepte. Dacă sistemul sovietic continua nimic n-ar mai fi rămas în viaţa ungurească care să ne aparţină. Ceva trebuia făcut. Am luat armele şi am început o luptă pentru libertate împotriva unei forţe cu mult mai mari, îngrozitoarea şi puternica Uniune Sovietică. Ungurii din acel timp au făcut ceea ce naţiunea le cerea să o facă. Slavă eroilor!

Ce putere venea din inima celor care şi-au riscat viaţa în apărarea patriei, independenţei şi libertăţii! 3500 de luptători pentru libertate au murit. 20000 de cetăţeni au fost răniţi, 20000 au fost întemniţaţi, 13000 deportaţi, 228 executaţi.

Trebuie să mulţumim acestor eroi pentru faptul că, în cea mai neagră perioadă a istoriei Ungariei, sub ocupaţia sovietică, au păstrat voinţa noastră, că am putut să ne ridicăm capetele fiindcă exista ceva de care să fim mîndri, chiar şi în taină. Eroii au învins, chiar dacă au murit, fiindcă în locul întunericului dictatorial au lăsat o moştenire de rezistenţă, vitejie şi glorie!

În veacul al 20-lea noi ungurii am scuturat de trei ori jugul comunist: în 1919, în 1956 şi în 1990. Nu a fost lumea liberă cea care a învins comunismul ci popoarele Europei tînjind după independenţă şi libertate, care şi-au luat soarta în propriile mîini.

În această piaţă am dat lovitura finală comunismului. Aici am unit virtutea victimelor luptei pentru libertate din 1956 cu hotărîrea noastră şi cu puterea noastră de viaţă. Am reînhumat trupurile eroilor noştri, şi cu asta am bătut ultimul cui în coşciugul comunismului, în care primul cui a fost bătut de eroii din 1956. Nu a existat nici o putere care ne-ar fi putut opri. Aici am spus că ostaşii sovietici trebuie să părăsească Ungaria.

Noi ungurii credem că cartea destinului este scrisă prin credinţa noastră, prin îndrăzneala noastră, prin dragostea noastră, prin puterea unităţii noastre, şi dacă e nevoie, prin sîngele nostru, şi că noi trebuie s-o scriem pentru noi înşine. Eroii unguri nu s-au îngrijorat pentru soarta lor, ci au acţionat.

Este frumos pentru noi toţi să venim aici să omagiem eroii din 1956. Voi toţi ştiţi, aşa cum ştiu şi eu, că n-am venit aici azi numai pentru a ne aminti şi a omagia. Noi toţi am venit aici pentru a afla ce urmează să se întîmple, şi ce trebuie să facem pentru a ajunge la rezultatul pe care-l dorim.

Întîi, trebuie să vedem limpede, şi să spunem deschis şi cu încredere în sine ce vedem şi ştim. Ştim că libertatea ungurească n-a avut numai eroi ci şi trădători. Ştim că toate revoluţiile noastre au fost înăbuşite cu forţe din afară. Ştim deasemeni că au existat întotdeauna unii care au ajutat vrăjmaşul străin.

În 23 octombrie 2006 [data unor proteste de stradă în Budapesta, împotriva fostului guvern socialist; poliţia a tras în protestatari cu gloanţe de cauciuc] ne-au vînat pe străzile Budapestei cu puşti şi au atacat călare protestatarii paşnici. Aceasta s-a întîmplat fiindcă guvernul era în mîna celor dispuşi să folosească fără reţinere puterea statului împotriva propriului popor. Să nu aveţi îndoială că vor trage iarăşi în noi, în cel mai bun caz cu gloanţe de cauciuc, şi vor folosi organele de forţă ale statului împotriva noastră. Dacă ar putea, ar face-o şi astăzi. Dar nu pot fiindcă majoritatea ungurilor a scăpat de ei în 2010 [anul izbînzii electorale a Fidesz, partidul lui Orban].

Ştim bine că foştii comunişti au dat Ungaria şi poporul maghiar pe mîinile speculanţilor şi industriei financiare internaţionale. Ştim deasemeni că au existat şi încă mai există unii care aşteaptă prilejul de a da din nou Ungaria pe mîna colonizatorilor. Ne amintim bine că în 1989 am stat aici crezînd cu entuziasm că pentru libertate e destul să plece sovieticii şi să avem alegeri libere.

Nu ştiam atunci că totalitatea drepturilor componente ale libertăţii nu echivalează cu libertatea. Nu ştiam atunci că oamenii trecutului se organizau şi se pregăteau să preia puterea, la fel ca în 1956 cînd se părea că revoluţia a învins şi vom fi liberi, dar ei au organizat chemarea sovieticilor şi invazia. Chiar şi în momentele schimbării de sistem ei organizau în linişte cu puterile străine furtul bogăţiilor ţării.

Libertatea nu înseamnă doar faptul că nu mai sînt sovietici aici şi că Ungaria nu mai e victimă a Tratatului de la Varşovia. Înţelesul libertăţii trebuie să-l căutăm mai degrabă în cuvintele lui Jozsef Attila: „putem să ne liberăm şi ne-am liberat propriile noastre vieţi”. Ne organizăm şi hotărîm independent, fără amestecul altora, şi ne asumăm răspunderea pentru acţiunile noastre.

În ultimii ani nu am cerut nimănui aprobare pentru acţiunile guvernului, ceea ce, de fapt, ne-a adus opoziţia a jumătate de lume. Astfel Ungaria a ajuns să aibe o constituţie întemeiată pe valorile culturii creştine europene şi ungureşti. Astfel am devenit un popor unit, care hotărăşte împreună asupra propriului viitor.

Am hotărît că ungurii nu vor mai trăi ca prizonieri ai fondurilor financiare internaţionale, şi că băncile şi companiile trebuie să susţină o parte din povara comună. Am hotărît că în loc să aşteptăm ajutoare ne vom clădi viaţa pe muncă, că vom elibera familiile noastre de sub poverile inacceptabile, că vom iniţia o politică economică naţională, că vom reindustrializa ţara şi vom ţine pămîntul unguresc în mîini ungureşti. Am hotărît să întinerim capitala naţiunii noastre astfel încît să putem fi iarăşi mîndri de ea şi lumea să o poată admira din nou.

Vrem ca acest lucru să nu fie furat iar ungurilor. Oamenii s-au adunat în Piaţa Eroilor pentru a arăta că nu vor îngădui ca pensiile lor, lefurile lor, alocaţiile pentru copii să le fie luate, sau ca familiile ori oraşele lor să se înglodeze iar în datorii şi să devină robii speculanţilor şi birocraţilor.

Majoritatea guvernamentală actuală şi susţinătorii ei nu îşi ascund capul în nisip. Vedem că duşmanii se organizează iar, falsifică, ameninţă şi se aliază cu străinii.

Vrem să trăim în pace. Dar pacea nu înseamnă lipsă de acţiune. Nu poate exista pace fără dreptate. „Marşul păcii” a fost o bună ripostă la încercările străinilor de a coloniza ţara.

Guvernul va dezvălui toate minciunile, falsurile şi sutele de şmecherii. Lupta va fi grea, fiindcă libertatea vine la un preţ mare pentru noi. Ştim bine că nu e destul să guvernăm bine. Nu e destul să scăpăm datornicii de datorii. Lista lungă de rezultate nu e de ajuns. Sondajele de opinie liniştitoare nu sînt îndestulătoare. În altă parte ar fi de ajuns. Dar noi sîntem unguri. Ne cunoaştem bine soiul. Am vrea să vedem în cele din urmă un guvern de care noi toţi să fim mulţumiţi!

Să nu credeţi că guvernul poate cîştiga bătălia fără voi şi în locul vostru. Nu trebuie să lăsaţi lucrul ăsta doar în seama guvernului sau a partidului. Dacă vrem să ne apărăm constituţia, locurile de muncă, pensiile, lefurile şi costurile scăzute la utilităţi casnice, adică libertatea noastră de zi de zi, fiecare trebuie să participe personal la luptă. Organizaţi-vă, înscrieţi-vă ca voluntari!

N-avem motive să ne grăbim. Dar încet şi sigur trebuie să pornim maşinăria noastră şi să ne adunăm oamenii ca şi în 2010. Pregătiţi-vă ca să isprăvim acum ce am început în 1956. Avem nevoie de toţi!

Ca şi în 1956, nu există cale de mijloc. Ori ne eliberăm, ori pierdem libertatea. Cel care nu alege libertatea propriei sale puteri, va avea soartă de rob.

Mai citeşte: “Jurnalul Naţional” şi non-combatul securităţii în decembrie 1989

 

One Response to “Victor Orban, discurs în amintirea revoluţiei maghiare din 1956: „Nu a fost lumea liberă cea care a învins comunismul ci popoarele Europei tînjind după independenţă şi libertate, care şi-au luat soarta în propriile mîini””

  1. Ghita Bizonu' Says:

    Ma rog offtpoic. Da tu chiar crezi ca GMT chiar stie ce scrie acolo ca cand derclara rezbel dracu stie cui ? Ca nici el nu stie!!
    Sau ce crezi ca asta carele e de prin Timisoara ca si tine ar putea explica inteligibil ce ar fi de inteles din asta : Da, istoria conceptuală și-a trăit traiul. În Occident. La noi nici măcar nu a ajuns cum trebuie. Înțeleg ce spuneți, dar mi se pare că istoria conceptuală e un efort de cercetare, deși oarecum superficial îndreptat totuși într-o direcție bună. Pe când istoria poziivistă, oricât de documentată empiric ar fi, merge într-o direcție greșită. Iată de ce, așa cum am argumentat în eseu, este nevoie de o sinteză: cercetare serioasă, cu surse primare, într-o direcție critică. O critică care să treacă de nivelul cultural al analizei, fără a-l neglija, și să intre în problemele structurale. in Fetișismul faptelor și ambiguizarea istoriei. Despre interminabila dispută dintre istorici și politologi. Io nici nu stiam ca exista vreo disputa si inca interminabila intre istorici si politologi – desi fiecare trage pe spuza sa argumenetele istorice.!~!!

    Maiorescu numa asta betie de cuvinte . Cu rezultate ridicole Problema este că nu există empirism în absența unei teorii și invers: faptele există prin teorii, teoriile prin fapte Eu stiam ca dintai a cazut un mar in capu lu Newton si pe urma a parut teoria. Cf unversitarului marul nu putea sa cada ca nu exista teoria!!
    Mai rau este ca la noi este istortia este scrisa intr-un mod … cel puton curios. Iti dau un limk catre ceva scis de mine :
    http://vremea.forumgratuit.ro/t528-din-nediscriminare-in-nedisciminare-catre-justificarea-apartheidului-antiromanesc-pe-banii-lu-contribuabilu-roman

    Poa il vazusi pe la Roxana .. poate nu. Recomand sa vezi citatele…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s