Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Procesul Memorandului (9). “Tinerimea noastră, care scoasă din gura temniţelor unguresci a venit să caute mîngîiere şi încuragiare la fraţii de un sînge, este aruncată în temniţele României libere!” Noiembrie 29, 2013

Filed under: istorie — mariusmioc @ 8:01 am
Tags: ,

Tribuna5oct1894_1_N

Am mai prezentat pe acest blog ceea ce scriau ziarele anului 1894 despre procesul memorandului. Vezi articole precedente pe acest sait:
Procesul memorandului (1). Erau adunaţi după cele mai minimale socoţi cel puţin 30000 de persoane
Procesul memorandului (2). Toată suflarea românească este în giurul comitetului naţional, cel numit “ultraist”
Procesul memorandului (3). Jurat: A luat parte acuzatul la deputaţiunea din Viena? Acuzat: Cu durere trebuie să vă mărturisesc că n-am luat parte
Procesul memorandului (4). Faţă de agitaţia poporului român autorităţile administrative sînt prea pacienţi sau neputincioşi
Procesul memorandului (5). Verdictul
Procesul memorandului (6). Coroianu, Raţiu, Lucaciu ar trebui trimişi în Sîrbia, ca să înveţe de la românii de acolo loialitate, cinste politică şi patriotism
Procesul memorandului (7). “Vă încredinţăm că toată suflarea românească este cu voi”
Procesul Memorandului (8). “Pe calea apucată păşiţi înainte, căci noi avem cunoştiinţa deplină despre dreptatea sfintei noastre cause”

Prezint acum din ziarul sibian “Tribuna” din 5 octombrie 1894 alte articole care arată atmosfera din acea perioadă.
Tribuna5oct1894_2_N

Epistolă deschisă domnului Emile Berr
redactor la ziarul „Figaro”, Paris

Permiteţi-mi, Vă rog, domnul meu, să Vă atrag binevoitoarea atenţie asupra celor ce voiu avea onoarea a vă spune, privitor la chestiunea, de care presa europeană a vorbit mult în aceşti din urmă ani şi în care D-Voastră înşivă binevoiţi a interveni prin scrisoarea D-Voastră publicată în nrul de la 29 Septemvrie al ziarului „Pesti Naplo”.

Ceea ce vreau să relevez mai ales din scrisoarea D-Voastră, este următorul pasagiu, în care vorbind despre Maghiari, ziceţi: „Nu, nu. D-Voastră nu sînteţi barbarii şi despoţii despre care se vorbeşte; nu, D-Voastră nu sînteţi oprimatori, cum vă acusă”.

Acusatorii sîntem noi, Românii. Prin urmare, din două una: ori că noi avem dreptate, şi în acest caz Vă rugăm să binevoiţi a reveni asupra sentenţei de mai sus, pronunţată în favorul Ungurilor, ori că n-avem dreptate, şi atunci nu sîntem demni de interesul şi simpatiile ce ni le-a arătat lumea civilisată în lupta noastră pentru libertate.

Ţinem mult să păstrăm aceste simpatii.

Supun deci judecăţii Voastre imparţiale cîteva fapte recente săvîrşite de Unguri, rugîndu-Vă să daţi asupra lor verdictul.

Voiu lua fapte numai din domeniul vieţii politice, căci odată avînd acest cadru, lesne se face tabloul celor ce se petrec pe terenul şcolar, judiciar şi administrativ, pretutindeni unde se manifestează vieaţa unui stat, unei naţiuni.

„Magyar Hirlap” nrul din 22 Septemvrie 1894 scrie: „Mare daună că instituţiunea salutară a tragerii în ţeapă a ieşit deja din modă. Ce radical s-ar putea acum deslega chestia valahă, şi ce privelişte înălţătoare de inimă ar fi capetele vestiţilor agitatori în vîrful parului tricolor naţional”.

„Magyar Hirlap” este organ răspîndit, apreciat în Ungaria. Directorul lui a fost multă vreme vicepresident al camerei deputaţilor, şi actualmente este deputat cu multă influenţă între Unguri.

Ce ar zice publicul frances, cînd un jurnal parisian, dintre cele mari, ar scrie astfel?

Opinia publică maghiară aplaudă însă, cele mai multe jurnale maghiare reproduc chiar pasagiul de mai sus.

De ce?

Fiindcă e scris la adresa unui luptător naţional român, la adresa preotului Dr. V. Lucaciu, condamnat din cause politice, în luna lui maiu la 5 ani închisoare, ear de cătră tribunalul din Sătmar, zilele trecute, la 6 luni arest ordinar; aceasta după ce abia în aprilie ieşise din arest unde a stat la un loc cu criminalii ordinari.

Vă este apoi cunoscut faimosul proces la Memorandului. Curtea de juraţi din Cluj alcătuită de unguri a dat, în mijlocul celor mai grozave violenţe, verdict de culpabilitate în contra celor 14 români, cari au petiţionat la suveranul lor. Li s-a dictat arest, ce variază între 1-5 ani, plus sume enorme ca cheltuieli de judecată. Conducătorii partidului nostru naţional zac astfel toţi la temniţele din Seghedin şi Vaţ.

Am onoare a Vă aduce apoi la cunoştiinţă, că 11 preoţi români au fost porniţi chiar alaltăieri la arestul ordinar din Cluj, condamnaţi fiind, acum în vară, pentru că au felicitat pe studenţii români autori ai Replicei, opera în care se arăta durerile poporului român.

Din aceeaşi temniţă au ieşit în august alţi 9 preoţi şi învăţători români, cari fuseseră condamnaţi tot pentru felicitări adresate autorilor Replicei.

Alaltăieri chiar, redactorul şi editorul „Tribunei” au fost condamnaţi (în al XX-lea proces de presă al acestei foi!), unul la 3, celălalt la 2 luni de temniţă ordinară, pentru că au publicat în foaia noastră adresele. pentru aceeaşi crimă, în luna octomvrie avea termen de pertractare, unde sigur vor fi iarăşi condamnaţi vreo 30 preoţi şi învăţători români, precum şi redactorul responsabil al „Tribunei”, ieşit abia de două săptămîni din temniţa ordinară a Clujului, unde a stat închis 4 luni.

În acelaş timp ziarului român „Dreptatea” din Timişoara i s-a pus la cale o serie întreagă de procese, încriminaţi fiind nu mai puţin de 29 articoli, asupra cărora curtea cu juraţi va ţine prima desbatere la 18 octomvrie.

Ce să zic apoi d’un act care prin nătîngia sa cutezantă va face pe autorulmsău vestit de ridicol şi care va rămîne ca o pată neagră în analele statelor constituţionale. E vorba de ordonanţa ministrului de interne Hieronymi, prin care a disolvat partidul naţional român şi impunînd conducătorilor partidului să-şi facă statute, a căror aprobare atîrnă, bine înţeles, tot dela ministru.

Trebuie oare să Vă amintesc de vandalismul de la Turda, unde concetăţenii noşttri maghiari au dărîmat casa  d-lui Dr. I. Raţiu, care condusese (în 1892) delegaţii români cu memorandul la Vien; vandalismul dela Oradea-mare, unde Maghiarii s-au năpustit asupra caselor tuturor Românilor din acest oraş, necruţînd nici chiar biserica, nici semninarul nici palatul episcopului român. Acelaşi lucru li s-a întîmplat fruntaşilor români din Şimleu şi Arad!

Tuturor se adaugă adevărul netăgăduit nici de presa maghiară, că făptuitorii aestor fărădelegi n-au fost pedepsiţi de cătră autorităţi, cu toate reclamaţiile repeţite ale românilor, insultaţi în mod atît de brutal.

Sper, dl. meu, că faptele expuse mai sus ajung pentru a Vă face ideie, despre ce va să zică justiţie şi administraţie în Ungaria şi a judeca întru cît românii din această nefericită ţară exagerează, numind pe maghiari barbari în multe privinţe şi învinuindu-i că oprimă cu forţă brutală pe celelalte naţionalităţi.

Binevoieşte a primi asigurarea sentimentelor mele prea devotate.

Sibiu, 3 octomvrie 1894

Ioan Russu Şirianu
redactor la Tribuna

Tribuna5oct1894_3_NTribuna5oct1894_4_NNu numai în monarhia austro-ungară, ci şi în România activiştii pentru drepturile românilor din Ardeal sufereau prigoana autorităţilor. „Tribuna publică o scrisoare de la un student ardelean:

Chestia studenţilor

Dela un student ardelean, care a participat la congresul din Constanţa şi a fost martor celor petrecute în Bucureşti, primim scrisoarea de mai jos. O publicăm cu atît mai ales, cu cît se impune necesitatea, ca asupra acestei chestii, penibile din toate punctele de vedere, să se verse cu cît mai multă lumină. Eată scrisoarea aminitită:

Onorată redacţie!

Mulţi dintre noi s-au dus la Constanţa şi Bucureşti ştiind dinainte că foile ungureşti şi autorităţile şcolare pot să le facă o mulţime de greutăţi. Iubirea noastră de neam şi dorul nemărginit de a cunoaşte pe studenţii de dincolo, şi a respira măcar pe cîteva zile aerul României libere, ne-a făcut să desconsiderăm însă orice greutăţi. E lesne deci de închipuit, cît am suferit intrînd în Bucureşti, pe cînd felinarele erau stinse dinadins şi cînd la statuia lui Mihaiu Viteazul am dat piept cu gendarmii. Nu vreau să fac nici o judecată asupra celor petrecute la 14 septemvrie, ţin însă, ca să-mi exprim regretul asupra următoarelor rînduri din „Dreptatea”:

„Facem însă imputări grave studenţilor noştri, cari mai mult sau mai puţin au fost primiţi în ţeară ca representanţii poporului român din monarhia noastră. Ear studenţii noştri – după cele ce ni le scrie corespondentul nostru – ar fi putut prevedea şi evita participarea la scandal şi eventual chiar şi înscenarea lui”.

Corespondentul organului din Timişoara nu spune cum am fi putut evita scandalul!

Observ însă că tot acest corespondent scrisese cu cîteva zile mai nainte următoarele despre „scandalul” din 14 septemvrie:

„Spre poliţie au pornit cîntînd „deşteaptă-te române!”. Aci cursa şi ororile. Deodată mulţimea se văzu faţă în faţă cu o companie de gendarmi, cari începură a lovi cu puştile fără cruţare, în dreapta şi în stînga, şi a împunge cu baionetele în draga lor voie, necruţînd nici femeile şi nici copiii mici. Era o scenă de cel mai teribil barbarism! Gendarmii loveau şi înpungeau fără suflet, damele sbierau, copii plîngeau, cei răniţi se văitau, lumea în toate părţile, spărgînd giamurile de la prăvălii pentru a se putea ascunde, căci uşile erau pretutindenea încuiate.”

„Sînt mulţi răniţi, aşa se zice, şi unii foarte greu răniţi. Şi sînt foarte mulţi arestaţi fără a fi puşi în momentul, în care vă scriu aceste rînduri, pe picior liber. Cu ochii mei proprii am văzut cum un gendarm a împuns pe un tînăr în obraz şi pe altul în coastă. Ambii se află în spital. Se zice că amîndoi sînt studenţi de ai noştri din Ungaria. Între cei arestaţi s-au aflat asemenea foarte mulţi studenţi de-ai noştri! Împregiurarea aceasta face rana şi mai dureroasă şi pata şi mai ruşinoasă.”

„Tinerimea noastră, care scoasă din gura temniţelor unguresci a venit să caute mîngîiere şi încuragiare la fraţii de un sînge, este aruncată în temniţele României libere!”

„Tinerimea noastră, care este totdeauna gata a-şi vărsa sîngele, dar pentru un alt scop şi între alte împregiurări, trebuie să stropească cu sîngele său inocent trotoarele capitalei României libere – a cărei oaspe este!”

După aceste constatări ale corespondentului, mă întreb: cum se potriveşte acusaţiunea adusă studenţilor ardeleni?

Evident că nu noi sîntem causa nici inițiatorii scandalului, ceea ce rog să se accentueze, ca nu cumva între frații și părinții noștri să fie acreditată scirea colportată de foile ungurești, că adecă ne/am dus în România să facem scandal sau să ne facem unelte ale vreunui partid politic.

Primiți, dle redactor, expresiunea deosebitei mele stime.
B.-Pesta, în 2 oct. 1894
Un student ardelean

Mai citește:
Anul 1918 şi Marea Unire, relatată de sora bunicului meu (1)
Anul 1918 şi Marea Unire, relatată de sora bunicului meu (2)

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s