Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Şedinţă CPRD: Fostul secretar de stat Costin a făcut o delaţiune privind acordarea a 1200 certificate de revoluţionar unor persoane ce nu meritau acest titlu Decembrie 22, 2013


În şedinţa CPRD din 28 noiembrie 2013, postată pe saitul Camerei Deputaţilor (linc) s-au discutat unele lucruri legate de falsurile care s-au făcut cu certificate de revoluţionar. Şedinţa a avut loc cu puţin înainte de osîndirea la 7 ani închisoare (în primă instanţă) a fostului secretar de stat la SSPR George Costin (linc) (numit în funcţie de Emil Boc – linc). În şedinţă s-a discutat şi despre dosarul penal a lui George Costin. Citez din procesul verbal al şedinţei:

Domnul secretar de stat Victor Socaciu arată că s-a început prin a convoca o şedinţă cu principalii decidenţi ai SSPR de-a lungul timpului, pentru a determina unde s-au făcut greşeli şi de ce sînt atît de multe dosare pe rolul instanţelor judecătoreşti în general şi în special la tribunalul din Piteşti, condus de Parchetul DNA Piteşti unde erau suspicionate un unăr de 4289 certificate eliberate.

În rechizitoriu[l] pe care domnul Victor Socaciu l-a cerut de la instanţa din Piteşti şi care are 800 de pagini, se află o delaţiune a fostului secretar de stat George Costin privind acordarea în mod nejustificat a unui număr de 1200 de certificate, unor persoane care nu meritau aceste titluri. Lista este încă la DNA şi la instanţa de judecată. Cînd aceasta va fi definitivă şi irevocabilă se va intra în posesia acestei liste, urmînd ca SSPR să analizeze toate dosarele aflate pe acea listă.

George Costin a făcut acest autodenunţ, întrucît îşi micşorează pedeapsa atît lui cît şi familiei sale, fiului şi soţiei sale care sînt implicaţi în acest proces.

Domnul Victor Socaciu arată că mîine (29 noiembrie 2013) se va da sentinţa la fond şi în funcţie de poziţia adoptată de instanţa de judecată se va proceda în consecinţă.

Se arată faptul că SSPR-ul s-a instituit parte vătămată în acest proces şi a cerut ca instanţa să determine şi numărul de certificate eliberate ilegal.

Ceea ce a apărut pe portalul isntanţelor despre hotărîrea judecătorească (de primă instanţă, deci nedefinitivă) în cazul Costin nu pomeneşte însă în nici un fel de partea vătămată SSPR şi nici nu oferă lămuriri cu privire la numărul de certificate eliberate ilegal (în cea mai mare parte aceste certificate oricum nu George Costin putea să le elibereze, fiindcă acesta a devenit secretar de stat după finalizarea preschimbării certificatelor şi publicarea listei revoluţionarilor în Monitorul Oficial; Costin a putut elibera personal doar un număr mic de certificate a căror preschimbare s-a aprobat în perioada contestaţiilor care a urmat tipăririi listei în Monitorul Oficial).

Dar pe lîngă certificatele de revoluţionar emise cu ştirea SSPR şi CPRD se spune că există o reţea de falsificare a certificatelor fără ştirea conducerii acestor instituţii, dar cu implicarea unor persoane din cadrul acestor instituţii. Citim tot în şedinţa CPRD menţionată despre cazul unui oarecare Matei Florin Gigel (pe lista revoluţionarilor din Monitorul Oficial, găsesc, la „răniţi şi reţinuţi” (linc), un Matei Florin născut în 1966, nu însă şi Matei Florin Gigel):

La primul punct al ordinii de zi, domnul preşedinte Sefer Cristian George îl invită pe domnul Victor Socaciu, secretar de stat al SSPR, să prezinte raportul anchetei interne desfăşurate la nivel SSPR, cu privire la eliberarea în mod oficial sau neoficial a certificatului de revoluţionar al numitului Matei Florin Gigel.

Domnul Victor Socaciu aduce la cunoştiinţa comisiei că în urma verificărilor efectuate, rezultă că atît certificatul cît şi adeverinţa au fost falsificate. Deşi certificatul este tipărit la tipografia obişnuită, certificatul este semnat prin fotoplastierea semnăturii secretarului de stat, iar matca certificatului nu are trecută semnătura beneficiarului, deci nu a semnat de primire, ci i-a fost ridicat de cineva. La solicitarea SSPR, doamna Ciutan Ileana, preşedinte al Casei Naţionale de Pensii a prezentat adeverinţa eliberată de SSPR, aceasta avînd semnătura secretarului de stat realizată tot prin fotoplastiere. Adeverinţa nu este înregistrată la SSPR, nu are timbrul sec, semnătura este cu pastă neagră, deşi domnia sa nu semnează decît cu pastă albastră.

La întrebarea membrilor comisiei cu privire la implicarea persoanelor din cadrul SSPR domnul secretar de stat arată că este posibilă imnplicarea unei persoane din SSPR, dar nu sînt suficiente probe în acest moment.

Domnul Victor Socaciu a demarat o plîngere penală împotriva numitului Matei Florin Gigel, care cu siguranţă va duce la persoana care a lucrat din interior.

Părerea domniei sale este aceea că există o reţea de falsificări certificate, de aceea a cerut Casei de Pensii o verificare amănunţită.

Domnul preşedinte Sefer Cristian arată faptul că oa stfel de iniţiativă a avut-o şi CPRD. S-a arătat faptul că s-a depus la Casa Naţională de Pensii o solicitare privind comunicarea tuturor persoanelor care au depus în ultima perioadă certificate şi solicitări de acordare a indemnizaţiilor restante [e vorba de indemnizaţiile restante eşalonate conform OUG 53/2010, indemnizaţiile curente nu se mai plătesc pentru luptătorii remarcaţi] pentru a se putea face o comparaţie între aceste solicitări şi certificatele avizate în ultimii trei ani de către CPRD. Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, doamna Ileana Ciutan, a răspuns solicitării noastre, urmînd a se întocmi o bază de date care se va primi în cel mai scurt timp.

Domnul deputat Mircovici Nicolae ţine să mulţumească public persoanelor care l-au înştiinţat cu acest caz şi recomandă persoanelor care află despre aceste situaţii (fie el şi anonim) să se adreseze CPRD. Mulţumeşte SSPR-ului, în mod deosebit domnului Victor Socaciu care a luat act şi a aţionat în consecinţă, sesizînd şi parchetul despre acest caz.

Domnul deputat Mircovici Nicolae menţionează faptul că în dorinţa de a obţine cît mai multe informaţii cu privire la această situaţie, l-a convocat pe domnul Matei Florin Gigel, care a venit însoţit de un avocat şi din primele momente s-au constatat neconcordanţe între cei doi. A fost sfătuit să vină şi la şedinţa Comisiei. Deşi convocat nu a răspuns invitaţiei.

Domnul secretar de stat Victor Socaciu arată faptul că ne aflăm în faţa unui fals şi ne aflăm în faţa unui grup infracţional organizat, care pe de o parte subminează credibilitateea SSPR, iar pe de alta subminează economia naţională, făcînd să plătească statul sume fabuloase.

Domnul preşedinte Sefer Cristian George, avînd în vedere că toţi membri comisiei sînt de acord cu sesizarea parchetului se raliază acţiunii SSPR exprimîndu-şi toată disponibilitatea colaborării cu organele de cercetare penală.

Domnul senator Coca Laurenţiu, vicepreşedinte al CPRD, mulţumeşte domnului Mircovici şi întregului personal tehnic pentru că au refăcut întregul drum al acestui certificat. Totodată mulţumeşte domnului ministru Victor Socaciu, şi îşi afirmă convingerea că domnul Matei Florin Gigel are ceva de ascuns, deoarece nu s-a prezentat la audierile CPRD.

Dat fiind această situaţie domnul senator Coca Laurenţiu consideră că premierul Victor Ponta a avut dreptate spunînd că întîi să facem ordine, după care toţi adevăraţii revoluţionari vor primi indemnizaţiile.

Domnul senator Ioniţă Dan Aurel doreşte să afle cum a fost transmisă către imprimerie cererea de tipărire a acestui certificat.

Domnul Victor Socaciu precizează faptul că transmiterea se face pe liste. Listele s-au înaintat cu aceleaşi semnături false şi nu consideră că imprimeria are vină în această chestiune. Oricum cercetarea penală care urmează a se declanşa, va scoate probabil la iveală întreaga reţea de falsificare a acestor certificate, iar de la Casa de Pensii s-a primit o adresă prin care sîntem încredinţaţi că se vor lua măsuri pentru a preveni astfel de situaţii sau pentru a vedea dacă mai sînt situaţii de genul acesta.

Domnul deputat Mircovici evidenţiază faptul că întreaga procedură s-a desfăşurat într-un ritm uimitor de rapid, practic în 48 de ore. Se pune întrebarea cine a întocmit listele, cum s-a tipărit într-un timp atît de scurt, cum casa de pensii a acceptat o adeverinţă fără timbru sec şi a eliberat atît de repede o sumă atît de importantă de bani (aproximativ 20 de mii de euro) ş.a.m.d. Toate aceste lucruri ridică un mare semn de întrebare şi toate duc la concluzia că există un grup infracţional bine organizat.

Domnul deputat Manea Victor consideră necesară transmiterea de către SSPR către CPRD a unei copii după plîngerea penală înaintată de SSPR şi a întregului material care a stat la baza întocmirii acestei plîngeri penale, pentru ca CPRD să poată fi credibilă în momentul în care intervine pentru soluţionarea acestei probleme.

Mai citeşte:
George Costin, noul secretar de stat al SSPR
Campania împotriva revoluţionarilor şi făţărnicia politicienilor
Cazul George Costin. Transferarea propagandistică a răspunderii de la politicieni la revoluţionari
7 ani închisoare pentru fostul șef al SSPR George Costin

 

One Response to “Şedinţă CPRD: Fostul secretar de stat Costin a făcut o delaţiune privind acordarea a 1200 certificate de revoluţionar unor persoane ce nu meritau acest titlu”

  1. CINE A LUAT CARTE DE ONOARE DIN MUZEUL UNIRI DIN ALBA IULIA UNDE FRONTUL DEMOCRAT ROMAN A FOST IREGISTRAT LA ANUL 1974 FEBROARIE IMEDIAT DUPA REVOLUTIE SI CONSEMNIND MOTIVU AU EXISTAT SI MAI EXISTA DOVEZI CHEAR .. DOMNULE MIRCOVICI NICULAIE , UNDEI CARTEA NU FUGITI DE ADEVAR NUL INGROPATII CA NU SA PUTETI , TRAIASCVA FRONTUL DEMOCRAT ROMAN MOARTE TIRANILOR . CE FACETI CU CEI CE AU ELIBERAT CERTIFICATE FALSE II OMORITI SAU II OMORITI PE CEI CE L-AU PRIMIT , CITA SPAGA AU DAT SA PRIMEASCA ACESTE CERTIFICATE FALSE SI CINE A LUAT SPAGA . DE CE AU DAT SI AU CERUT CEA CE NU MERITAU . DESTUL . DATI TELEFON DE SINTETI DEMOCRATII CINEI DAN TEAPA LA VIENA STITI CUMVA ?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s