Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Fanii lui Pacepa trec sub tăcere declaraţiile acestuia legate de presupusa invazie de agenţi sovietici în decembrie 1989 Decembrie 31, 2013


Interviul lui Pacepa de la B1TV, prezentat deja pe acest blog (linc), conţine o declaraţie fermă şi fără echivoc a generalului Ion Mihai Pacepa cu privire la una din teoriile intens vehiculate de mass-media dîmboviţeană cu privire la revoluţia din decembrie 1989. “Nu există nici o dovadă că în 1989 şi 1990 ar fi existat un influx de agenţi sovietici în România”, spune Pacepa, numind această teorie „cîntec de adormit Miţura”. Adică, Pacepa îi consideră pe cei care dau crezare afirmaţiei că în decembrie 1989 zeci de mii de agenţi sovietici ar fi pătruns în România pentru a-l răsturna pe Ceauşescu ca fiind de nivelul intelectual al fostei deputate PRM Miţura Arghezi (linc), fiica poetului Tudor Arghezi, pe vremea cînd avea 3 ani şi tatăl ei i-a compus această poezie.

„Cîntec de adormit Miţura” (linc) a apărut în 1927 în volumul „Cuvinte potrivite”, Miţura Arghezi fiind născută în 1924.

Ce scoate în evidenţă „Evenimentul Zilei” (linc) din interviul lui Pacepa: „Ceauşescu a fost executat pentru a i se închide gura. Iliescu este un COMUNIST profesionist”.

Adică nişte banalităţi pe care le ştia toată lumea. Partea din interviu în care Pacepa numeşte „cîntec de adormit Miţura” teoria cu invazia a zeci de mii de agenţi KGB în România, în decembrie 1989, e trecută sub tăcere.

Pe saitul B1TV (linc) se subliniază, din declaraţiile lui Pacepa, că datorită execuţiei grăbite a lui Ceauşescu s-a evitat un proces public.

Parcă nu se ştia asta dacă nu o spunea Pacepa şi B1TV.
Nici B1TV nu pomeneşte nimic despre declaraţia despre invazia de agenţi sovietici. Au făcut o mulţime de emisiuni cum mişunau agenţii speţnaz cu zecile de mii în România, acum tăcere! Dacă urmăreşti înregistrarea interviului găseşti declaraţia, dar din comentariile redacţiei, nimic!

La fel face saitul „În Linie Dreaptă” (linc).

Ziarul „Adevărul” procedează şi mai simplu: nu pomeneşte deloc interviul lui Pacepa, în ciuda pretenţiei acestui ziar că ar fi interesat să descîlcească iţele evenimentelor din decembrie 1989, motiv pentru care în ultimii ani a publicat sute de articole pe acest subiect.

Teoria miilor de agenţi secreţi sovietici care ar fi năvălit în România în decembrie 1989 ca să-l răstoarne pe Ceauşescu a fost susţinută de pretinşi specialişti în istoria recentă a României precum Grigore Cartianu, Alex Mihai Stoenescu, Larry Watts, ca să-i numesc doar pe cei mai importanţi, căci a fost o întreagă pletoră de epigoni ai acestora care le-au preluat teoriile.

Mai demult Pacepa a făcut nişte declaraţii ambigue despre existenţa unui plan „Dnestr” prin care URSS voia să schimbe conducerea României (linc), care au ajutat răspîndirea în opinia publică a ideii că Ceauşescu a fost răsturnat de sovietici.

Interesant pentru felul cum se face jurnalistică pe malurile Dîmboviţei, faptul că declaraţiile lui Pacepa despre inexistenţa invaziei de agenţi sovietici sînt trecute sub tăcere de chiar fanii de pînă acum ai lui Pacepa. Se pare că aceştia sînt derutaţi, aşteaptă instrucţiuni cu privire la cum să procedeze mai departe. Nu se aşteptau ca însuşi idolul lor pe care l-au lăudat timp de 24 de ani să le combată afirmaţiile!

Mai citeşte:
Pacepa: “Nu există nici o dovadă că în 1989 şi 1990 ar fi existat un influx de agenţi sovietici în România” (video)
Pacepa în “Orizonturi roşii”: “Nicolae Militaru, unul din generalii favoriţi ai lui Ceauşescu”
Recenzie americană despre Pacepa, pe saitul CIA: “Pacepa doesn’t connect the dots, he adds new ones. A health warning is warranted”
Richard Andrew Hall: Cronica părerilor despre decembrie 1989 ale unui fost spion şef comunist
Pacepa critică politica SUA în Egipt. Yasser Arafat: egiptean antrenat de KGB care s-a declarat palestinian cu documente falsificate
Nicolae Militaru despre afirmaţia sa că “Frontul există de 6 luni”
În 1983 Nicolae Militaru îi scrie lui Nicolae Ceauşescu: “În ultimii 25 ani viaţa mea a fost permanent legată de Dumneavoastră”
Silviu Brucan: “Dacă un complot ar fi fost organizat atunci noi, conducătorii Frontului, am fi fost primii care să ne lăudăm cu asta”
Dosarul de revoluţionar al generalului Militaru
Teoria invaziei sovietice în 1989: un munte de documente lipsă
Răstălmăcirile lui Larry Watts şi răstălmăcirile altora despre Larry Watts
Psihoza turiştilor sovietici, similară cu cea despre terorişti răspîndită în decembrie 1989
Dezvăluirile lui Vladimir Bukovski despre revoluţia română şi jurnalismul de tip Mediafax
Mircea Druc: Cînd am venit la Bucureşti m-a şocat teama patologică faţă de ruşi
Minciuni neruşinate (şi plagiat) la ziarul “Adevărul”
Cu întîrziere, ziarul “Adevărul” recunoaşte că a minţit despre tancul sovietic care, în decembrie 1989, s-ar fi pregătit să treacă graniţa la Galaţi
Gulgute proaspete ale lui Stănculescu, la B1TV şi în ziarul “Adevărul”
Mi-e milă de caghebişti (video)
Ruşii şi revoluţia română – două păreri opuse: Ion Raţiu şi Virgil Măgureanu
New York Times, 31 decembrie 1989: Revoluţia română îi inspiră pe moldovenii sovietici
Roşeţ de la Caransebeş, martorul care confirmă invazia turiştilor sovietici din 1989
Cele 3 bucăţi turişti străini ale colonelului Bejan şi sovieticii împuşcaţi lîngă Craiova
Teoria basarabenilor-criminali în mass-media românească
Declaraţii securiste despre revoluţia din Timişoara. “Informaţiile obţinute … nu au pus în evidenţă nici lideri şi nici amestecul vreunei puteri străine în producerea evenimentelor de la Timişoara. Raportarea acestor date … generalului I. Vlad a produs iritare şi chiar supărare” (Emil Macri)

 

2 Responses to “Fanii lui Pacepa trec sub tăcere declaraţiile acestuia legate de presupusa invazie de agenţi sovietici în decembrie 1989”

  1. Vali Ignat Says:

    O prostie, ca sa „detasezi” 20.000-25.000 de agenti intr-o tara straina, echivalentul a 3 divizii, nu o poti face fara sa lasi urme. In afara de faptul ca, acei oameni trebuie sa fie vorbitori de lima din tara respectiva. Adica, trimiti 3 divizii de „basarabeni” agenti KGB ca sa faci ce? De unde se gaseau atatia meseriasi in ale loviturilor de stat, vorbitori de limba romana? Amplificarea unor date, e specifica dezinformarilor ce au urmat Revolutiei.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s