Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Procuror militar general (r) Romeo Balan: Identificarea victimelor incinerate ale revoluţiei timişorene Martie 19, 2014


cartiMemorial_0001Despre problema cadavrelor revoluţionarilor timişoreni, furate în decembrie 1989 de la morga spitalului judeţean şi dusa la crematoriul din Bucureşti, unde au fost arse, cît şi despre minciunile copioase care s-au scris pe acest subiect, am mai scris pe acest blog. Vezi:
“Misterul” celor 40 de cadavre
Dezinformarea Paulian Păsărin, din nou la modă în blogosferă
Biserica mucenicilor arşi de la Timişoara, sfinţită la Popeşti-Leordeni
Gheorghe Diaconescu, fost procuror general adjunct, despre incinerarea cadavrelor de la Timişoara (1)
Gheorghe Diaconescu, fost procuror general adjunct, despre incinerarea cadavrelor de la Timişoara (2)
Victor Stănculescu reia minciuna cu misterul celor 40 de cadavre (video)

În cartea procurorului Romeo Bălan „Victimele revoluţiei. Timişoara – 1989” editată în 2011 de asociaţia Memorialul Revoluţiei se explică amănunţit felul cum au fost identificate cadavrele incinerate. Procurorul militar (acum pensionar, general în rezervă) Bălan a fost direct implicat în cercetarea evenimentelor revoluţiei din Timişoara, deci nu vorbeşte din auzite. Cartea dînsului – despre care poate am să mai scriu – este una de referinţă în ceea ce priveşte evenimentele de la Timişoara. Din păcate, ca şi celelalte cărţi editate pînă acum de asociaţia „Memorialul Revoluţiei”, nu se găseşte în librării ci doar în unele biblioteci şi poate fi procurată doar direct de la sediul Memorialului Revoluţiei. Redau mai jos capitolul „Identificarea victimelor incinerate” din această carte. Cu litere cursive între paranteze drepte sînt inserate comentarii ale mele. La sfîrşitul articolului sînt indicate sursele folosite de autor.

IDENTIFICAREA VICTIMELOR  INCINERATE

În 19 decembrie 1989, medicii legişti au constatat dispariţia majorităţii cadavrelor din morgă. Au sesizat procuratura, dar nu s-a luat nici o măsură. Fostul procuror şef al judeţului a declarat că din ordinul procurorului general adjunct Diaconescu a interzis procurorilor să se mai deplaseze la morgă.[1]

Medicii şi-au dat seama că se încearcă ascunderea urmărilor uzului de armă şi au trecut la redactarea rapoartelor medico-legale pentru cele 50 de cadavre examinate în ziua anterioară. Dr. Dressler a făcut următoarele precizări:

,,Atât eu cât şi colegii am ajuns la concluzia în urma dispariţiei acestor cadavre că trebuie să redactăm, de fapt iniţiativa mea a fost, rapoartele medico-legale, întrucât aveam totul proaspăt în memorie cât şi notiţele fiecăruia.”[2]

Deşi nu li s-a mai permis deplasarea la morgă, procurorii criminalişti au întocmit procese-verbale cu obiectele de îmbrăcăminte şi alte obiecte găsite asupra celor 53 de cadavre examinate în 18 decembrie 1989.

Atât medicii legişti cât şi procurorii criminalişti şi-au păstrat documentele întocmite, pe care ulterior după căderea lui Ceauşescu le-au predat procuraturii militare.

În condiţiile în care cadavrele au fost incinerate, clandestin în noaptea de 19/20 decembrie 1989 iar documentele medicale (registre, foi de observaţie clinică, protocoale operatorii, fişe de transfer) şi documentele întocmite de ofiţerii de miliţie criminalişti, inclusiv fotografiile, au fost distruse, prin ardere, în 22 decembrie 1989, rapoartele medico-legale şi procesele-verbale ale procurorilor au fost singurele înscrisuri care atestau existenţa cadavrelor sustrase şi incinerate.

Mai mult aceste documente, pe lângă datele strict medico-legale, cuprindeau o descriere fizică a victimelor, inclusiv un succint portret vorbit şi o descriere a obiectelor de îmbrăcăminte sau altor lucruri găsite asupra lor. Toate aceste elemente coroborate cu datele obţinute în anchetă au ajutat la identificarea majorităţii cadavrelor incinerate la Bucureşti.

În cursul cercetărilor s-a pus problema identificării celor 43 de cadavre incinerate. Stabilirea identităţii a prezentat importanţă în primul rând pentru aparţinători, care deşi ştiau că rudele lor au fost împuşcate, nu puteau legaliza situaţia. Identitatea victimelor incinerate trebuia cunoscută pentru a se putea stabili răspunderea penală a celor care le-au ucis şi au încercat să ascundă rezultatul uzului de armă. De asemenea, opinia publică era îndreptăţită să ştie ce s-a întâmplat la Timişoara şi ce urmări a avut reprimarea brutală a demonstranţilor. Unii au încercat să susţină ce cele 43 de cadavre au aparţinut unor străini sau mercenari, care au desfăşurat diferite activităţi în timpul evenimentelor. În majoritatea cazurilor s-a stabilit identitatea celor incineraţi, astfel că au fost înlăturate aceste zvonuri.

Activitatea de stabilire a identităţii cadavrelor incinerate la Bucureşti a fost îngreunată de neefectuarea unor acte procedurale şi medico-legale.

Aşa cum s-a precizat, în nici o situaţie nu a fost efectuată cercetarea la faţa locului. În cazul unor infracţiuni grave, cum este şi aceea de omor, cercetarea la faţa locului este obligatorie. Nici nu se poate concepe efectuarea urmăririi penale fără a se cerceta locul unde s-a săvârşit infracţiunea. Numai aşa se poate stabili locul exact unde a fost descoperit cadavrul, poziţia acestuia, starea hainelor, poziţia altor obiecte descoperite la faţa locului, în raport cu cadavrul, fixarea şi ridicarea unor urme materiale sau biologice care pot servi urmăririi penale. De asemenea pot fi identificaţi eventuali martori oculari.

În cazul în care victima nu este identificată, o cercetare la faţa locului, completă şi amănunţită, poate oferi elemente deosebite pentru identificare.

Armele de foc reprezintă o categorie aparte de agenţi vulneranţi, astfel că, în cazul unor morţi violente produse prin împuşcare, cercetarea la faţa locului prezintă unele aspecte specifice. În afara examinării cadavrelor, pe care trebuie să se identifice orificiile de intrare şi ieşire ale gloanţelor, corespondenţa acestora cu urmele lăsate pe îmbrăcăminte, trebuie cercetat amănunţit locul faptei pentru a se descoperi arma, tuburile şi proiectilele, şi pentru a se stabili direcţia şi unghiul de tragere, precum şi locul şi distanţa de la care s-a tras.

Cercetarea la faţa locului trebuie efectuată în echipă completă: procuror, criminalist şi medic legist. Participarea medicului legist la cercetarea locului faptei este deosebit de importantă şi poate egala, în unele împrejurări, însăşi autopsia, după afirmaţia unui autor.[3]

În literatura de specialitate se arată că ,,cercetarea la faţa locului este o activitate de anchetă de neînlocuit şi care nu poate fi repetată în forma sa iniţială întrucât nici o altă activitate nu o poate substitui, iar odată efectuată este imposibil să fie repetată în forma sa iniţială, deoarece în mod inevitabil, aspectul locului faptei se va modifica.”[4]

Faptul că în decembrie 1989, la Timişoara, nu s-a efectuat această activitate în niciuna din morţile violente sau rănirile prin împuşcare se explică prin poziţia statului şi a organelor sale represive. Forţele armate, prin activitatea lor, au ajutat regimul dictatorial şi nu s-a pus problema tragerii la răspundere penală a celor care au acţionat împotriva populaţiei. Mai mult, s-au luat măsuri pentru a se distruge orice urmă a uzului de armă. Astfel, victimele au fost ridicate imediat şi transportate la morgă sau spitale, urmele de sânge au fost şterse iar gloanţele şi tuburile rezultate din trageri au fost recuperate.

La ordinul procurorului, medicii legişti au procedat doar  la examinarea exterioară a cadavrelor, fără a mai efectua autopsii.

Potrivit Regulamentului de aplicare a Decretului nr.446/1966, pentru organizarea instituţiilor şi serviciilor medico-legale –  în vigoare la acea dată – în cazul morţilor violente sau când identitatea celui decedat nu se poate preciza, autopsia este obligatorie şi se efectuează numai pe baza dispoziţiei organului în drept. În situaţia expusă, nu a existat o asemenea dispoziţie. Mai mult, procurorul a dispus să nu se efectueze autopsii, ci doar examene externe ale cadavrelor.

Apreciez că dispoziţia de a nu se efectua autopsii nu a fost legală. Niciunul din motivele invocate, respectiv capacitatea redusă a morgii, numărul mic de medici legişti, cauza evidentă a morţii, respectiv leziuni prin împuşcare, nu putea înfrânge dispoziţiile legale. Conform actului normativ susmenţionat, era interzis a se formula concluzii medico-legale privind cauzele şi împrejurările morţii numai pe baza unor examene parţiale sau examene externe.

Deşi nu s-au efectuat autopsii, în marea majoritate a cazurilor, medicii legişti au stabilit în mod corect felul şi cauza morţii. Au existat însă şi excepţii:

Victima Andrei Maria, împuşcată în cap, în timp ce manifesta la Podul Decebal în seara zilei de 17 decembrie 1989, a fost transportată de urgenţă la spital unde a fost suspusă unei intervenţii chirurgicale, dar nu a supravieţuit. A doua zi, cadavrul a fost examinat de medicul legist şi s-a întocmit raportul medico-legal nr. 1013/A din 18.12.1989, cadavrul având numărul de ordine 41. În raport sunt descrise următoarele semne de violenţă:
„1. Temporo-parietal în dreapta plagă în Y cu ramurile scurte fiecare de 3 cm, cu deschiderea antero-superioară, iar prelungirea lungă este de 6 cm orientată posterior de la capătul căreia urcă parietal în dreapta o plagă de 10 cm. Plăgile sunt suturate chirurgical, dispuse pe fond tumefiat albăstrui-violaceu de 25/25 cm.
2. Echimozarea violacee a ambelor pleoape ochiul drept şi tumefierea lor.”

În baza acestor leziuni de violenţă medicul a apreciat că moartea a fost violentă şi s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral acut. S-a apreciat că leziunile s-au putut produce prin izbire cu sau de o suprafaţă dură. Trebuie menţionat că medicul legist nu a avut cunoştinţă de împrejurările în care s-au produs leziunile de violenţă, de alte date de anchetă sau de concluziile privind intervenţia chirurgicală. În absenţa unor minime informaţii, s-a concluzionat că traumatismul cranio-cerebral s-a produs prin izbire şi nu prin împuşcare, cum s-a întâmplat în realitate. Deşi identificat, cadavrul acestei victime a fost incinerat la Bucureşti.

Neefectuarea tuturor activităţilor de către medicii legişti, respectiv autopsia, examinări la faţa locului şi examene de laborator, a dus la unele omisiuni sau erori de apreciere.

Tăşală Remus-Marian, alături de un grup de prieteni, a participat la manifestaţiile din 17 decembrie 1989 din centrul municipiului Timişoara. În jurul orelor 17,00, a fost împuşcat în Piaţa ,,Timişoara 700” lângă Clinica de oftamologie. A fost transportat iniţial la această clinică, iar apoi la Spitalul Judeţean, unde a decedat. Mai multe detalii cu privire la acest caz vom prezenta în capitolul următor. Pentru această victimă s-a întocmit raportul medico-legal nr. 974/A din 22.12.1989. Cadavrul nu a avut număr de ordine.  Acest cadavru nu s-a aflat printre cele sustrase, fiind identificat. Un fost angajat al spitalului, Ciuprina Alexandru, a afirmat în faţa familiei că el a ascuns cadavrul în morgă pentru a nu fi sustras. În raportul medico-legal s-au consemnat ca semne de violenţă ,,la nivelul extremităţii cefalice se observă 2 plăgi orificiale, ce constituie orificiul de intrare şi ieşire al unui glonţ” iar în final s-a concluzionat că moartea a fost violentă şi s-a datorat plăgii împuşcate cranio-cerebrale. Neprecizarea exactă a poziţiei orificiului de intrare şi ieşire a glonţului a creat dubii în legătură cu împrejurările în care a decedat victima. Martorii oculari au afirmat că victima a prezentat plagă împuşcată doar în regiunea cervicală dreaptă. Cu ocazia înhumării, au observat că victima prezenta şi altă plagă, ce părea de împuşcare, în regiunea frunţii. Astfel s-a acreditat ideea împuşcării lui Tăşală Remus-Marian în spital. Din punct  de vedere medico-legal, problema s-a fi putut rezolva prin exhumarea victimei, dar familia s-a opus cu vehemenţă.

În raportul medico-legal nr. 1064/A din 25.12.1989 se precizează că moartea persoanei neidentificate de sex feminin a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne, consecutive unei plăgi împuşcate toracice. Medicul legist a apreciat vârsta victimei la aproximativ 30-35 de ani. Cadavrul necunoscut a fost înhumat, alături de altele, în decembrie 1989 în groapa comună din Cimitirul Eroilor. În 15.01.1990, când toate cadavrele au fost exhumate, fără aprobare, victima Boţoc Luminiţa-Florina, elevă în vârstă de 14 ani, a fost recunoscută şi identificată de tatăl ei. Eroarea cu privire la vârsta aproximativă s-a datorat şi faptului că aceasta era bine dezvoltată, fiind sportivă de performanţă.

Neefectuarea unor acte procedurale, a autopsiilor şi a celorlalte examene medico-legale, precum şi dispariţia fizică a cadavrelor, a fotografiilor, a fişelor C.I.N. (cadavru cu identitate necunoscută) şi ale tuturor actelor medico-legale de la Spitalul Judeţean Timiş au creat serioase impedimente în activitatea de stabilire a identităţii cadavrelor incinerate.

Aşa cum s-a mai precizat, singurele înscrisuri care s-au păstrat au fost rapoartele medico-legale şi procesele-verbale întocmite de procurori. Medicii legişti au concluzionat, numai pe examen extern, că morţile au fost violente şi că s-au datorat plăgilor prin împuşcare, care au fost descrise şi poziţionate. Au mai stabilit că s-a tras de la distanţă, în afara factorilor suplimentari ai împuşcării şi că moartea victimelor data de o zi. Ulterior, la solicitarea procuraturii militare, s-a stabilit şi direcţia de tragere, prin interpretarea orificiilor de intrare şi ieşire ale gloanţelor.

În absenţa celorlalte elemente, datele cuprinse în cele două înscrisuri (raport medico-legal şi proces-verbal cu obiectele de îmbrăcăminte) nu erau suficiente pentru a stabili identitatea persoanelor împuşcate mortal, a căror cadavre dispăruseră. Datele cuprinse în aceste acte, care puteau servi la identificare, respectiv leziunile de violenţă, portretul vorbit, obiectele de îmbrăcăminte, semnele particulare etc., a trebuit să fie corelate cu datele obţinute din anchetă, în special din audierile aparţinătorilor, a martorilor oculari, a medicilor care au acordat îngrijiri medicale şi a medicilor legişti.

Din cele 43 de cadavre, 14 erau deja identificate în momentul sustragerii, prin datele de pe secţiile spitalului, şi a celor obţinute din actele de identitate şi celelalte înscrisuri găsite asupra victimelor.

Toate cele 53 de cadavre examinate, amprentate şi fotografiate de criminalişti şi procurori în 18 decembrie 1989 au fost notate cu numere de ordin de la C1, la C53, ce au fost trecute pe benzi de leucoplast lipite de pieptul victimelor. S-a procedat în acest mod pentru ca echipele ce lucrau simultan să nu examineze aceleaşi cadavre. Din acestea, până la plecarea lor din morgă, medicii legişti au examinat 50 de cadavre, pentru că atâtea erau depuse până în acel moment. Pe acele benzi de leucoplast s-a trecut direct şi numele persoanei, când s-a cunoscut acest lucru.

În activitatea de identificare, în hainele victimelor s-au mai găsit acte de identitate sau înscrisuri cu numele persoanelor. Acestea au fost notate în documentele întocmite de ofiţerii M.I. şi apoi în registrul medicinei legale. Nu s-au mai trecut însă şi pe benzile de leucoplast lipite iniţial. Din această cauză printre cadavrele neidentificate au fost sustrase şi incinerate cadavre care fuseseră deja identificate. Aşa cum am precizat, acestea au fost în număr de 14. Ofiţerul criminalist Marianuţ Ionel a declarat, aspect confirmat de dr. Dressler[5], că s-a dus cu cele 13, 14 acte de identitate la sediul medicinei legale, unde a înregistrat victimele identificate, alături de celelalte neidentificate. Cele 14 cadavre, deja identificate în momentul sustragerii, au aparţinut următoarelor victime:

Andrei Maria, împuşcată în cap în timp ce manifesta la Podul Decebal din Timişoara. A fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean unde s-a încercat o intervenţie chirurgicală dar victima a decedat. Împrejurările în care a fost rănită au fost relatate de un vecin Giurgiu Ionel, martor ocular. Pentru această victimă a fost întocmit raportul medico-legal nr. 1013/A din 18.12.1989, cadavrul purtând numărul de ordine 41.

Apro Mihai, a fost împuşcat în spate, în seara zilei de 17 decembrie 1989 când a participat la demonstraţiile de pe Calea Girocului. Victima a fost examinată şi datele au fost consemnate în raportul medico-legal nr. 996/A din 18.12.1989, având numărul de ordine 24. Deşi iniţial victima a fost neidentificată, soţia l-a căutat la spital şi a comunicat datele de stare civilă ale victimei. În raport, s-a precizat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat unei plăgi împuşcate toracale, cu interesarea organelor interne. S-a concluzionat că s-a tras de la distanţă, în afara factorilor complementari, din spate şi uşor oblic dinapoi înainte, calibrul glonţului fiind în jur de 7 milimetri. Medicul legist a constat că moartea data de o zi.

Balogh Pavel, a fost împuşcat în seara zilei de 17 decembrie 1989, în timp ce se deplasa cu soţia pe strada Reşiţa din Timişoara. Potrivit soţiei, grupul de militari care au tras şi l-au rănit pe soţul ei s-au îndreptat spre Garajul partidului, situat în apropiere. Pentru această victimă, a fost întocmit raportul medico-legal nr. 985/A din 18.12.1989, cu numărul de ordine 12. Ca semne de violenţă s-au notat plagă orificială de aproximativ 0,8 cm – pe faţă externă a umărului drept, cu fractură de humerus în 1/3 superioară precum şi sânge la nivelul orificiilor nazale şi bucal. S-a concluzionat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat plăgii împuşcate de membru superior drept şi toracică, cu, hemoragie externă şi internă consecutivă. De asemenea, s-a precizat că împuşcarea s-a efectuat cu armă cu glonţ, de la distanţă, din partea laterală dreaptă. Nu s-a consemnat orificiu de ieşire al glonţului, astfel că în cazul unei autopsii aceasta putea fi recuperat iar autorul direct al împuşcării putea fi identificat. Chiar şi dacă victima ar fi fost eliberată familiei, recuperarea glonţului s-ar fi putut face ulterior printr-o exhumare. Glonţul a fost topit odată cu incinerarea cadavrului. În cercetări s-a stabilit că un grup de militari de la fostele trupe de securitate a acţionat în zonă.

Bărbat Lepa a fost împuşcată mortal în dupăamiaza zilei de 17 decembrie 1989, în momentul în care se afla cu soţul şi fiica minoră în Piaţa Libertăţii din Timişoara. Împotriva familiei Bărbat, care se afla lângă Comenduirea de Garnizoană Timişoara s-a deschis focul automat, în rafale, dinspre Cazinoul militar. Bărbat Lepa a decedat iar soţul Bărbat Vasile a fost rănit grav. Pentru uciderea şi rănirea gravă a soţilor Bărbat a fost cercetat, în stare de arest preventiv, şi trimis în judecată un ofiţer de contrainformaţii militare, aflat în pază la clădirea Diviziei mecanizate. Condamnat iniţial de Tribunalul Militar Extraordinar Timişoara, cauza a fost restituită ulterior la parchet, apreciindu-se că nu există certitudinea că acel ofiţer este autorul [în final, ofiţerul Vasile Joiţoiu va fi scos de sub urmărire penală. Vezi „Deznodămîntul juridic al cazului Vasile Bărbat” – linc]. Victima a fost examinată potrivit raportului medico-legal nr. 993/A din 18.12.1989, având numărul de ordine 21. Bărbat Lepa a fost practic ciuruită cu o rafală de pistol mitralieră, cel puţin 4 gloanţe lovind-o în cap, trunchi şi membre. Semnele de violenţă consemnate în raportul medico-legal sunt elocvente:
1. Fronto-temporal în stânga, plagă cu minus de substanţă osoasă de 7/4 cm cu marginile neregulate, în profunzime exprimând masă cerebrală.
2. Regiunea pectorală dreaptă şi externă plagă orificială cu marginile negricioase cu diametrul de aproximativ 1 cm (orificiu de intrare).
3. Faţa posterioară a hemitoracelui drept, paravertebral în 1/3 mijlocie plagă cu marginile răsfrânte cu diametrul de 2/3 cm (orificiu de ieşire).
4. Faţa internă a braţului stâng în 1/3 superioară plagă cu minus de substanţă de 10/6 cm în profunzime exprimând ţesuturi roşietice.
5. Faţă laterală a antebraţului stâng în 1/3 superioară plagă cu minus de substanţă de 6/3 cm, cu ţesuturi roşietice în profunzime.

Medicul legist a concluzionat că moartea violentă a victimei s-a datorat traumatismului cranio-cerebral cu dilacerare cerebrală şi hemoragiei externe şi interne, prin lezarea de organe interne cu proiectil de armă de foc. Deşi iniţial victima a fost examinată ca neidentificată, ulterior s-au aflat datele de stare civilă. Încă din 17.12.1989 se cunoştea despre familia împuşcată în faţa Garnizoanei şi plecând şi de la datele soţului rănit, a fost identificată victima.

Belehuz Ioan – a fost împuşcat în seara zilei de 17 decembrie 1989 în zona Gării de Nord din Timişoara. Victima, impiegat de mişcare la această staţie, pleca de la locul de muncă spre domiciliu, însoţit de doi colegi. S-a deschis focul spre ei, Belehuz Ioan fiind împuşcat mortal iar un coleg rănit. Victima a avut asupra sa toate actele, astfel că nu s-a pus problema identităţii sale. De altfel mătuşa sa, Belehuz Maria, i-a găsit ulterior buletinul de identitate la medicina legală. Declaraţia acesteia reflectă preocuparea familiei victimelor de a-şi recupera morţii şi a-i îngropa creştineşte:

A doua zi am început să-l caut pe nepotul meu, atât la Spitalul Judeţean cât şi la celelalte spitale, dar nu l-am găsit, nici mort nici viu. În data de 20 decembrie 1989 m-am dus la serviciul medico-legal al judeţului Timiş, unde i-am găsit buletinul de identitate. Aici mi s-a spus să nu-l mai caut, întrucât cadavrul i-a fost sustras. Relaţiile mi-au fost furnizate de doctorul Crişan.

După căderea dictaturii ceauşiste l-am căutat pe nepotul meu prin toate cimitirele oraşului, dar de asemenea fără rezultat.

Când a fost împuşcat era în ţinută de serviciu specifică ceferiştilor şi avea asupra sa toate actele de identitate, inclusiv un paşaport.”[6]

Examinarea externă a victimei a fost consemnată în raportul medico-legal nr. 987/A din 18.12.1989, cadavrul având numărul de ordine 15. Moartea lui Belehuz Ioan a fost violentă şi s-a datorat plăgilor împuşcate de membre inferioare şi abdominale, cu hemoragie internă şi externă consecutivă.

Chörösi Alexandru a fost împuşcat mortal în seara zilei de 17 decembrie 1989 în timp ce manifesta în Piaţa Operei din Timişoara. Pentru această victimă s-a întocmit raportul medico-legal nr. 1017/A din 18.12.1989, cadavrul având numărul de ordine 45. Ca semne de violenţă este consemnat un orificiu stelat de 4/4 cm, prin care se evidenţiază eschile osoase şi substanţă cerebrală, în regiunea parietală. Medicul legist a concluzionat că moartea violentă s-a datorat plăgii împuşcate cranio-cerebrale. S-a mai precizat că leziunile de violenţă s-au produs prin împuşcare cu armă cu glonţ, din faţă, din apropiere.

Cruceru Gheorghe a fost împuşcat în timpul manifestaţiilor din 17 decembrie 1989 pe B-ul Republicii, în apropierea Operei din Timişoara. A fost transportat la Spitalului Judeţean şi suspus unei intervenţii chirurgicale, dar cu toate îngrijirile acordate a decedat. În raportul medico-legal nr. 999/A din 18.12.1989 este consemnată o incizie chirurgicală pe faţa internă a coapsei stângi. S-a concluzionat că moartea a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei externe consecutivă plăgii împuşcate, coapsă stângă. Iniţial cadavrul notat cu numărul de ordine 27 a fost considerat neidentificat. Ulterior de pe secţia chirurgie, unde s-a şi încercat intervenţia, s-a comunicat că victima a fost înregistrată sub numele Cruceru Gheorghe, pe baza înscrisurilor găsite asupra sa. Hainele victimei au rămas la spital şi ulterior au fost identificate cu ocazia examinării de către organele de urmărire penală. Astfel în procesul-verbal întocmit la 10.01.1990, procurorul a consemnat la poziţia 30 şi 83 următoarele:

30. Una pereche pantaloni stofă culoare gri cu etichetă pe care se află menţionat Cruceru Gheorghe – Uzina de apă, curea din piele maro cu cataramă metalică.
…..
83. Un pulover de culoare neagră cu modele gri, cu etichetă pe care se află menţionat Cruceru – 17.12.1989
.”[7]

În raportul medico-legal s-a consemnat că victima s-ar numi afirmativ Cruceru Gheorghe de 21 de ani. Pentru a legaliza situaţia, în 18.01.1990 procurorul militar a întocmit un proces-verbal de identificare cu părinţii victimei. În baza portretului vorbit, a leziunii de împuşcare descrise de un prieten al victimei şi a obiectelor de îmbrăcăminte. Cruceru Gheorghe şi Cruceru Maria au recunoscut că victima având numărul de ordine 27 este fiul lor Cruceru Gheorghe în vârstă de 21 de ani, muncitor la Uzina de apă Timişoara.

Ciobanu Constantin a fost împuşcat mortal în balconul locuinţei sale de pe strada Transilvaniei din Timişoara în noaptea de 17/18 decembrie 1989. Familia a declarat că s-a deschis focul dinspre Garajul partidului, aflat în apropiere. În cursul zilei de 18 decembrie 1989, cadavrul a fost ridicat de la domiciliu şi transportat cu maşina pompelor funebre la morgă. Aici a fost examinat de medicii legişti care au întocmit raportul nr.1043/A din 18.12.1989. Ca semne de violenţă au fost consemnate plagă orificială de aproximativ 0,6 cm şi plagă de aproximativ 3 cm diametru în regiunea craniană, concluzionându-se că moartea a fost violentă şi s-a datorat plăgii împuşcate cranio-cerebrale. Victima era identificată încă din momentul ridicării de la domiciliu şi cu toate acestea cadavrul a fost sustras alături de celelalte şi incinerat la Bucureşti.

Iosub Constantin s-a deplasat la Catedrala mitropolitană din Timişoara în dupăamiaza zilei de 17 decembrie 1989 pentru a audia un concert de colinzi. Aici a fost împuşcat mortal iar cadavrul a fost transportat la morgă. În ziua următoare a fost examinat, fiind întocmit raportul medico-legal nr. 994/A din18.12.1989, pentru cadavrul cu numărul de ordine 22. Actul medico-legal precizează că moartea a fost violentă şi s-a datorat plăgilor împuşcate de la nivelul gâtului şi toracelui cu hemoragie internă şi externă consecutivă. S-a precizat că moartea data de o zi, iar împuşcarea s-a efectuat de la distanţă, cu armă cu glonţ, din partea postero-laterală dreaptă. Victima a avut acte de identitate asupra sa, astfel că raportul s-a întocmit direct pe numele său. Obreja Anica, mama victimei, s declarat:

,,Am auzit că a fost împuşcat mortal în seara de 17 decembrie 1989. Când, în cele din urmă, ni s-a permis accesul în morga Spitalului Judeţean, acolo i-am găsit numai buletinul de identitate. Cadavrul nu i l-am mai aflat, în ciuda tuturor căutărilor.”[8]

Opre Gogu a participat la manifestaţiile din 17 decembrie 1989 ce au avut loc în Piaţa Operei din Timişoara. Când s-a deschis focul împotriva demonstranţilor, Opre Gogu a fost împuşcat mortal. Cadavrul a fost transportat la morgă, unde a doua zi a fost examinat de medicii legişti. A fost întocmit raportul medico-legal nr.1003/A din 18.12.1989 pentru cadavrul cu numărul de ordine 31, precizându-se că moartea a fost violentă şi că s-a datorat unei plăgi împuşcate cranio-cerebrale prin armă de foc. Medicul a concluzionat că glontele a pătruns din spate spre lateral, dar nu a putut preciza calibrul din cauza rupturii şi exploziei unei părţi din cutia craniană. Ulterior soţia Opre Angelica l-a găsit înregistrat la medicina legală, dar nu mai era cadavrul. Aceasta a declarat:

,,În dupăamiaza zilei de 17 decembrie 1989, soţul meu a venit acasă şi mi-a spus că în oraş se manifestă populaţia împotriva regimului şi că se va duce şi el acolo. I-am spus să nu se ducă şi să se gândească că are copii. El mi-a spus că tocmai pentru aceştia se şi duce. Apoi a mâncat, a sărutat copii şi a plecat.”[9]

Osman Dumitru a participat şi el la manifestaţiile din Piaţa Operei din Timişoara. A fost împuşcat mortal în seara zilei de 17 decembrie 1989. Transportat la morgă, cadavrul cu numărul de ordine 18 a fost examinat şi s-a întocmit raportul medico-legal nr. 990/A din 18.12.1989. S-au constatat multiple leziuni de violenţă şi de împuşcare la nivelul toracelui. Medicii legişti au concluzionat că moartea a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne, prin plagă împuşcată toracică. S-a mai precizat că moartea data de o zi, iar tragerea s-a efectuat de la distanţă dinainte înapoi, pe un traiect orizontal, cu armă de foc cu glonţ. Victima a fost înregistrată la medicina legală dar familia nu i-a găsit cadavrul pentru a fi înhumat.

Oţeliţă Aurel a fost împuşcat în dupăamiaza zilei de 17 decembrie 1989 în locuinţa sa, dintr-un cămin de nefamilişti de pe Calea Lipovei din Timişoara. A fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean, unde s-a intervenit chirurgical. Din cauza leziunilor grave a decedat şi a fost depus la morgă. A doua zi a fost examinat şi s-a întocmit raportul medico-legal nr. 975/A din 18 decembrie 1989, pentru cadavrul cu numărul de ordine 3. În raport sunt consemnate orificiile de intrare şi ieşire al glonţului precum şi o plagă tăiată de 4 cm produsă cu un corp tăietor-înţepător. S-a concluzionat că moartea a fost violentă şi că s-a datorat hemoragiei interne consecutivă leziunii de organe interne prin proiectil de armă de foc. Identitatea victimei a fost cunoscută de la început deoarece a fost ridicată de faţă cu familia şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Sporer Rudolf-Herman a fost împuşcat mortal în seara zilei de 17 decembrie 1989 în zona Complexului comercial situat vis-a-vis de Unitatea Militară 01942 de pe Calea Lipovei din Timişoara. Cadavrul a fost transportat şi depus la morga Spitalului Judeţean, fiind identificat. Mai mult fratele victimei, angajat al spitalului, l-a văzut în morgă şi s-a interesat de situaţia sa. Pentru această victimă s-a întocmit raportul medico-legal nr. 1018/A din 18.12.1989, iar cadavrul a purtat numărul de ordine 46. La nivelul hemitoracelui stâng şi în regiunea scapulară dreaptă au fost consemnate orificiile de intrare şi de ieşire ale glontelui. În concluzie, medicii au stabilit că moartea a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne consecutiv unei plăgi împuşcate toracale. S-a mai precizat că tragerea s-a efectuat de le distanţă de la stânga la dreapta pe un traiect orizontal cu armă de foc cu glonţ. În 19 decembrie 1989, fratele victimei a constatat stupefiat că şi cadavrul acestuia fusese sustras din morgă.

Stanciu Ioan a fost împuşcat la Catedrala din Timişoara în 17 decembrie 1989, când a participat la manifestaţiile contra regimului. Transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean a fost suspus unei intervenţii chirurgicale, dar nu a rezistat şi a decedat. Cadavrul a fost depus la morgă, unde a fost examinat a doua zi. Raportul medico-legal nr. 977/A din 18.12.1989, întocmit pentru cadavrul neidentificat cu numărul de ordine 5, concluzionează că moartea a fost violentă şi că s-a datorat hemoragiei interne şi externe consecutivă unei plăgi împuşcate cu armă cu glonţ toraco-abdominală. Semnele de violenţă nu au putut fi descrise din cauza intervenţiei chirurgicale. În baza datelor furnizate de secţia chirurgie în raport a fost trecut numele de Stanciu Ioan, în vârstă de 42 de ani, cu ultimul domiciliu în Timişoara, str. Naturii, nr.1. Nici acest cadavru nu a mai fost găsit în morgă în dimineaţa zilei de 19 decembrie 1989.

Stabilirea identităţii celorlalte persoane, ale căror cadavre au fost incinerate la Bucureşti, a parcurs mai multe etape.

În primul rând, au fost examinate plângerile privind persoanele dispărute în timpul evenimentelor. Iniţial, au fost reclamate ca dispărute 65 de persoane. Aparţinătorii, impresionaţi de zvonurile privind mii de morţi în Timişoara, au reclamat dispariţia unor rude deşi nu aveau vreun element concret în această privinţă.

Cu sprijinul Serviciului judiciar de la Poliţia Judeţului Timiş, a fost verificat fiecare caz în parte. În urma cercetărilor efectuate, au fost excluse persoanele găsite în viaţă şi cele care au decedat din alte cauze, fără legătură cu evenimentele. Pentru persoanele rămase pe lista dispăruţilor, s-a căutat să se stabilească dacă în perioada critică s-au aflat în Timişoara. Au fost găsite şi audiate persoane, care au confirmat acest lucru. Apoi, s-a încercat să se stabilească zona din Timişoara unde persoanele respective au fost văzute pentru ultima oară. S-au verificat, în primul rând, zonele în care s-au înregistrat morţi şi răniţi dar nu s-au exclus şi alte zone.

Pe parcursul urmăririi penale, s-a insistat pe obţinerea unor date privind persoanele decedate. În declaraţiile răniţilor şi martorilor oculari au fost consemnate amănunte în legătură cu cei decedaţi, numărul acestora, semnalmente, obiecte de îmbrăcăminte, locul exact unde au căzut, cei care i-au ridicat, eventualele leziuni de împuşcare, pe care le prezentau victimele.

În urma verificărilor, s-au stabilit persoanele despre care existau probe că au dispărut în timpul şi în legătură cu evenimentele. Aparţinătorii au fost audiaţi cu privire la obiectele de îmbrăcăminte, obiectele de valoare, semne particulare iar medicii legişti în legătură cu semnele de violenţă constatate la cei împuşcaţi.

În cele mai multe cazuri, datele conţinute în cele două acte (raport medico-legal şi proces-verbal de examinare obiecte de îmbrăcăminte) au fost comparate şi corelate cu cele rezultate din declaraţiile aparţinătorilor şi ale martorilor oculari. În unele împrejurări, aparţinătorii au fost chiar martori oculari ai împuşcării rudei lor, astfel:

Raportul medico-legal nr. 982/A din 18.12.1989 a fost întocmit pentru cadavrul neidentificat de sex feminin, cu numărul de ordine 10. Ca semn de violenţă este consemnată o plagă orificială anfractuoasă cu marginile de 2/2 cm, orificiu de intrare pe faţa posterioară a hemitoracelui stâng în 1/2 inferioară, fără a se putea decela orificiul de ieşire. S-a concluzionat că moartea violentă s-a datorat hemoragiei interne şi externe consecutivă leziunii de organe interne, prin proiectil de armă de foc, tragerea fiind efectuată de la distanţă dinapoi înainte. În baza portretului vorbit, consemnat în raport, a obiectelor de îmbrăcăminte şi a leziunii de violenţă prin împuşcare, victima Bânciu Leontina a fost identificată de soţul ei. Acesta a fost martor ocular al împuşcării soţiei sale la Podul Decebal din Timişoara în seara zilei de 17 decembrie 1989, şi a putut da relaţii cu privire la faptul că soţia sa a fost împuşcată, în spate. Personal a transportat-o la Spitalul Judeţean Timiş. Bânciu Ioan a relatat:

Văzând că începe să se tragă, noi, eu cu soţia am intenţionat să ne salvăm şi să fugim spre gardul Parcului Tineretului. În acel moment, soţia mea a fost împuşcată în spate, mai sus de coapsa stângă. Am luat măsuri şi am transportat-o pe soţia mea cu un autoturism proprietate personală la Spitalul Judeţean, unde când am ajuns un medic mi-a spus că soţia a decedat. Am lăsat-o pe soţia mea decedată la spital şi apoi am plecat acasă la copii. A doua zi, când am revenit nu am mai fost lăsat nici să intru în spital şi nici să văd cadavrul soţiei. De atunci până în prezent nu am mai văzut cadavrul soţiei şi acesta nu mi-a fost eliberat.[10]

În raportul medico-legal nr. 1021/A din 18.12.1989, privind cadavrul neidentificat de sex masculin, cu numărul de ordine 49 sunt descrise leziunile de împuşcare, respectiv orificiu de intrare şi de ieşire al glonţului, situate suborbital drept şi respectiv occipital. În baza portretului vorbit, a obiectelor de îmbrăcăminte şi a leziunilor de violenţă Belici Radian a fost identificat de către soţia sa. Aceasta l-a văzut pe soţul ei imediat după ce a fost împuşcat:

În ziua de 17 decembrie 1989, în jurul orelor 15,30 împreună cu soţul meu şi cu copilul, am ieşit spre Piaţa 700, pentru a vedea ce se întâmplă. În Piaţa Timişoara 700 era foarte multă lume adunată şi am auzit că a început să se tragă, după aprecierea mea cred că se trăgea dinspre Piaţa Libertăţi. Soţul meu m-a trimis acasă împreună cu copilul şi el a rămas în zona Pieţei Timişoara 700. Am lăsat copilul acasă şi m-am întors să-l caut pe soţul meu, moment în care am auzit că o persoană a fost împuşcată. O vecină de-a noastră pe nume Nori m-a anunţat că soţul meu a fost împuşcat pe trotuar, aproximativ în faţa intrării de la Spitalul de Oftamologie. Când m-am dus acolo, soţul meu era deja în spital decedat şi am observat că este împuşcat în cap, glonţul intrând aproximativ sub ochiul drept şi ieşind prin partea din spate stângă a capului. Până a doua zi dimineaţa, cadavrul a rămas la oftamologie şi dimineaţa a fost transportat la morga spitalului judeţean. De atunci până în prezent nu am mai găsit cadavrul soţului meu.”[11]

Cadavrul neidentificat de sex feminin, cu numărul de ordine 11, a fost descris în raportul medico-legal nr. 983/A din 18.12.1989. Ca semne de violenţă  sunt consemnate plagă orificială de aproximativ 0,7 cm în diametru, în regiunea parietală dreaptă (orificiu intrare) şi plagă de aproximativ 1 cm diametru cu marginile răsfrânte în afară prin care se exteriorizează substanţă cerebrală (orificiu de ieşire). S-a concluzionat că moartea s-a datorat plăgii împuşcate cranio-cerebrale, cu menţiunea împuşcarea s-a efectuat din faţă, de la distanţă. Aparţinătorii au identificat-o pe Caceu Margareta în baza datelor consemnate în raport şi celor relatate de sora victimei, martor ocular al împuşcării. De altfel chiar în raportul medico-legal se precizează că afirmativ victima s-a numi Caceu Margareta. Caceu Emil fratele victimei a relatat:

IMG_0545_CaceuEmilSunt fratele numitelor Caceu Mariana-Silvia şi Caceu Margareta, care au decedat în cursul zilei de 17.12.1989, în timpul Revoluţiei din Timişoara. Cele două surori decedate împreună cu o altă soră Caceu Mihaela s-au deplasat în seara zilei de 17.12.1989 în jurul orelor 20,00 pe strada Politehnicii şi după ce au trecut Podul Mihai Viteazu,  în timp ce se îndreptau spre Catedrală s-a deschis focul asupra lor din Parcul Catedralei şi dintr-un tanc care venea din sens opus. Sora mea Mihaela nu ne-a putut relata cu certitudine exact direcţia din care s-a tras decât cele menţionate anterior, afirmând că a fost zgomot mare şi că la un moment dat a auzit două bubuituri şi că atunci mai multe persoane au fost împuşcate. Cele două surori, care au fost împuşcate au fost transportate la Spitalul Judeţean cu maşini particulare. Arăt că, am găsit cadavrul sorei mele Caceu Mariana-Silvia, pe care l-am înhumat în cimitirul din Calea Şagului din Timişoara, iar cadavrul sorei mele Caceu Margareta nu l-am găsit nici până în prezent.”[12]

În alte situaţii, datele cuprinse în rapoartele medico-legale şi procesele-verbale întocmite de procurori au fost corelate atât cu declaraţiile aparţinătorilor cât şi cu cele ale martorilor oculari. Aceştia au oferit date cu privire la obiectele de îmbrăcăminte iar martorii oculari şi cu privire la leziunile de împuşcare.

În raportul medico-legal nr. 1008/A din 18.12.1989, privind cadavrul neidentificat de sex masculin, cu numărul de ordine 26, se precizează că moartea a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne prin plagă împuşcată abdominală. În baza portretului vorbit, a obiectelor de îmbrăcăminte şi a altor înscrisuri găsite asupra cadavrului a fost identificată victima Gîrjoabă Dumitru-Constantin, de către soţia sa. Aceasta a recunoscut inclusiv genunchiera găsită la piciorul stâng al soţului ei. Martorul ocular Chioran Domiţian a relatat exact împrejurările în care a fost împuşcat Gîrjoabă Dumitru-Constantin, în seara zilei de 17 decembrie 1989 la Catedrala din Timişoara.

Precizez că Gîrjoabă Dumitru a fost împuşcat în jurul orelor 19,30 şi până a fost urcat în maşina care l-a transportat la spital a trecut circa o jumătate de oră. Eu am văzut o singură leziune de împuşcare la Gîrjoabă Dumitru, la nivelul şoldului stâng, înspre interior. Alte leziuni de împuşcare, eu personal, nu am văzut şi nici Gîrjoabă nu mi-a spus că ar avea alte leziuni. Când am ajuns acasă le-am spus părinţilor lui Gîrjoabă, care erau în stradă, ce s-a întâmplat cu fiul lor.”[13]

Singura leziune de violenţă, prin împuşcare, văzută de martor, a fost constantă şi cu ocazia examenului extern al cadavrului în morgă. Victima a decedat în timpul intervenţiei chirurgicale, fiind găsit protocolul operator. Au fost audiaţi şi medicii care au confirmat unica leziune de împuşcare ce a dus la deces.

În acelaşi mod au fost identificate alte 4 victime după cum urmează:

Raportul medico-legal nr.1004/A din 18.12.1989 privind cadavrul neidentificat de sex masculin, cu numărul de ordine 32, consemnează ca semn de violenţă o plagă imensă de 10-12 cm explodată situată frontal cu lipsuri de eschile osoase, hernie masivă de creier, explozie de calotă.

Medicul legist a concluzionat că moartea violentă s-a datorat traumatismului cranio-cerebral produs prin armă de foc. Pe baza datelor din raport, a obiectelor de îmbrăcăminte şi a relatărilor unui martor ocular, aparţinătorii au identificat victima ca fiind Balmuş Vasile. Fratele acestuia Balmuş Dumitru a declarat, printre altele:

De la un coleg de serviciu de-al fratelui meu pe nume Coblea Nicolae au aflat împrejurările în care a fost împuşcat fratele meu. Acesta mi-a relatat că în seara zilei de 17.12.1989, în jurul orelor 22,30 fratele meu, împreună cu alte persoane, se aflau în faţa Catedralei şi dinspre Parcul Central s-a tras în ei. Fratele meu a fost împuşcat în cap, în partea stângă şi a decedat pe loc. Coblea Nicolae mi-a spus că cei care au tras în ei erau îmbrăcaţi civil. Mi-a spus că l-ar recunoaşte pe cel care a tras în ei, şi că acesta nu l-a lăsat să ridice cadavrul.

Deşi l-am căutat, eu nu am mai găsit cadavrul fratelui meu, auzind că a fost furat şi transportat la Bucureşti….”[14]

În raportul medico-legal nr.978/A din 18.12.1989 este descris cadavrul neidentificat de sex feminin, cu numărul de ordine 6. Ca semne de violenţă sunt consemnate orificiu de intrare, situat suprapubian paramedian în stânga, diametru de aproximativ 1 cm, cu marginile negricioase şi orificiu de ieşire pe fesa stângă, diametru de aproximativ 2 cm, cu marginile răsfrânte. S-a concluzionat că moartea s-a datorat hemoragiei interne consecutivă leziunii de organe interne, prin proiectil de armă de foc. În baza datelor fizice, a portretului vorbit, a obiectelor de îmbrăcăminte, inclusiv a leziunilor de violenţă, Vereş Aurel a identificat-o pe fosta soţie, Luca Rodica. Martorii oculari au relatat că victima a fost împuşcată în seara zilei de 17.12.1989 pe Calea Girocului din Timişoara.

Cadavrul neidentificat de sex masculin, cu numărul de ordine 25, a fost descris în raportul medico-legal nr. 997/A din 18.12.1989. Ca semn de violenţă este consemnată o plagă orificială de 0,7 cm în diametru, în regiunea pectorală stângă. Moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne şi externe consecutive plăgii împuşcate toracice. Cu ajutorul portretului vorbit, a obiectelor de îmbrăcăminte şi a leziunii de violenţă descris de martorii oculari. Munteanu Silvia l-a identificat pe soţul ei Munteanu Nicolae-Ovidiu. De altfel în raport s-a precizat că victima s-ar numi afirmativ Munteanu Nicolae-Ovidiu de 25 de ani. Soţia sa a relatat cele aflate de la martorii oculari:

Ultima dată l-am văzut pe soţul meu în ziua de 10.12.1989, înainte de a pleca la Orăştie. Soţul meu a rămas la Timişoara, pe str. Gheorghe Lazăr, bl.14, ap.16, pentru că era la cursuri.

Ulterior, în ziua de 20 sau 21 decembrie 1989 am discutat cu un coleg de-al soţului meu Pavel Sorin, student în anul IV la Facultatea de mecanică din Timişoara. Acesta mi-a relatat că în seara zilei de duminică 17.12.1989, în jurul orelor 22,00, soţul meu se afla pe o alee în Complexul Studenţesc, între căminele 7 şi 22. Pavel Sorin mi-a relatat că pe stradă a trecut o coloană de autoblindate, în frunte cu un autoturism ARO, venind dinspre Calea Girocului spre centru. Studenţii huiduiau şi aruncau cu sticle, pentru că au auzit cum se trage din maşinile blindate. La un moment dat s-a deschis focul dintr-un T.A.B. şi a fost rănit soţul meu, împreună cu alţi 2 studenţi pe care nu-i cunosc. Din câte am auzit, soţul meu a fost rănit în umăr, iar ceilalţi 2 studenţi, unul în gât şi unul în stomac. Am aflat că toţi trei au fost transportaţi la spital de un student străin cu maşina. Am auzit că ceilalţi doi studenţi au murit până la spital, dar că soţul meu a mai trăit, deşi la Medicina Legală mi s-a spus că a fost adus decedat … Menţionez că până în prezent nu am găsit cadavrul soţului meu.”[15]

Pentru cadavrul neidentificat de sex feminin, cu numărul de ordine 42 a fost întocmit raportul medico-legal nr. 1014/A din 18.12.1989. Sunt prezentate leziunile de violenţă, respectiv frontal în stâng orificiu rotund pergamentat de circa 7 mm (orificiu intrare) şi plagă occipitală cu multiple eschile şi hernie de substanţă cerebrală (orificiu ieşire). S-a concluzionat că moartea s-a datorat unei plăgi împuşcate craniene. Plecând de la descrierea fizică şi a obiectelor de îmbrăcăminte precum şi a leziunilor de violenţă descrise de martorii oculari, Radu Daniela-Oxana a identificat cadavrul sorei sale Sava Angela-Elena. Aceasta a fost împuşcată mortal în aceleaşi împrejurări ca şi surorile Caceu, în seara de 17 decembrie 1989, în apropierea Catedralei.

În unele cazuri au fost recuperate hainele victimelor. Acestea au fost recunoscute de către aparţinători iar urmele de împuşcare de pe haine au fost corelate cu leziunile de violenţă consemnate în rapoartele medico-legale şi cu leziunile observate de martorii oculari.

Cadavrul neidentificat de sex masculin cu numărul de ordine 23, a fost descris în raportul medico-legal nr. 995/A din 18.12.1989. În raport sunt descrise cele 2 leziuni de împuşcare, fiecare prezentând orificiu de intrare şi ieşire, la nivelul coapselor. S-a precizat că moartea a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei externe prin plăgi împuşcate de armă cu glonţ, ale coapselor, bilateral. Leziunile de violenţă au fost interpretate şi s-a concluzionat că împuşcarea s-a efectuat de la distanţă, din faţă, la nivelul coapsei stângi şi din spate, la nivelul coapsei drepte. În baza semnalmentelor, inclusiv a unui semn particular (canin superior drept îmbrăcat cu metal) şi a obiectelor de îmbrăcăminte, Iaţcovici Gheorghe-Nuţu a fost identificat de către soţia sa. Aceasta a menţionat:

Ulterior stând de vorbă cu numitul Guţă Marian, coleg de serviciu al soţului, am aflat că l-a văzut ultima dată pe soţul meu în dupăamiaza zilei de 17 decembrie 1989, în jurul orelor 17,30 în Piaţa Operei, în apropierea bufetului Latco-Bar. După revoluţie am reclamat la poliţie şi Procuratura Militară dispariţia soţului meu, fiind convinsă că acesta a decedat. În cursul lunii ianuarie 1990 am găsit hanoracul soţului meu între hainele celorlalte victime la Spitalul Judeţean Timiş.”[16]

Haina a fost predată organelor de urmărire penală. Criminaliştii au întocmit un raport de constatare tehnico-ştiinţifică asupra hanoracului victimei şi s-a constatat că există urme de împuşcare la nivelul cotului mânecii drepte. Urmele de pe îmbrăcăminte corespund cu o parte din leziunile de împuşcare şi această potrivire, alături de celelalte date au folosit la identificarea victimei.

Raportul medico-legal nr. 1010/A din 18.12.1989, descrie cadavrul neidentificat de sex masculin, cu numărul de ordine 38. Sunt menţionate ca semne de violenţă orificiu pergamentat roşiatic cu diametrul, în jur de 7 mm situat la nivelul omoplatului stâng (intrare) şi orificiu în jur de 3 cm, cu margini răsfrânte în afară, cu aspect stelat supramamelonar dreaptă (ieşire). Medicul legist a stabilit că moartea s-a datorat unei plăgi împuşcate toracale, cu interesarea organelor interne şi a precizat că s-a tras de la distanţă iar glontele a pătruns prin spate în faţă. Pe baza datelor fizice, a portretului vorbit şi a depoziţiei unui martor ocular a fost identificat Nagy Eugen-Francisc. Un rol important în identificare l-a avut haina purtată de victimă în momentul împuşcării. Fratele victimei Nagy Ion-Gheorghe a declarat printre altele:

Despre împrejurările decesului fratelui meu, am aflat de la numitul Calinics Alexandru de 39 ani, domiciliat în Focşani, str. Coteşti, nr.17, cu reşedinţa în Timişoara, str. Amiciţiei, nr.3, ap.2. Acesta mi-a relatat că s-a întâlnit cu fratele meu în timpul demonstraţiilor din Timişoara, la care au participat amândoi, şi că s-au deplasat de la Catedrală pe Calea Girocului, unde fratele meu a fost împuşcat din spate, sub omoplatul stâng. Înainte de a fi transportat la spital, fratele meu i-a dat scurta cu care era îmbrăcat şi l-a rugat să-i anunţe familia. Haina fratelui meu, cu urme de glonţ, şi urme de sânge, am primit-o de la Poliţia Judeţului Timiş în 08.03.1990.”[17]

În dovada de predare întocmită de poliţie este descrisă o haină din postav de culoare neagră, mărime 52-54, cu epoleţi şi guler, cu fermoare din plastic, prevăzut cu 3 capse metalice, buzunar interior, două buzunare laterale iar la spate la nivelul omoplatului stâng are o gaură şi este plină de sânge.

Mama şi fratele victimei au ezitat în a-l recunoaşte pe Nagy Eugen-Francisc numai după datele din raport şi cele relatate de martorul ocular. S-au decis să-l identifice după ce au primit haina victimei şi au constatat corespondenţa perfectă între leziunea descrisă de martor, cea constatată de legişti şi urma de pe haină.

În raportul medico-legal nr. 1008/A din 18.12.1989 este descris cadavrul neidentificat de sex masculin, notat cu numărul de ordine 36. Medicul legist a concluzionat că moartea a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne consecutiv lezării organelor interne abdominale, prin proiectil de armă de foc. S-a precizat că tragerea s-a efectuat de la distanţă de la dreapta la stânga pe un traiect aproximativ orizontal. Plecând de la descrierea din raportul medico-legal, inclusiv portretul vorbit, şi de la relatările martorilor oculari, a fost identificat Carpân Dănuţ, de către soţia sa. Martorii au declarat că victima a fost împuşcată în abdomen lângă Librăria Tudor Arghezi, în timp ce manifestata pe Calea Aradului din Timişoara,în 17 decembrie 1989. În identificare a contat foarte mult şi descrierea amănunţită a obiectelor de îmbrăcăminte, care au fost recunoscute fără nici un dubiu de soţia victimei.

Au fost situaţii când în afara obiectelor de îmbrăcăminte au fost recuperate şi alte obiecte personale, care au servit la identificarea victimelor.

Cadavrul neidentificat, de sex masculin descris în raportul medico-legal nr. 1022/A din 18.12.1989, cu numărul de ordine 50, a prezentat ca semne de violenţă plagă orificială de aproximativ 0,6 cm pe faţa posterioară a toracelui peravertebral stâng (intrare) şi plagă de 1,5 cm pe faţa laterală a hemitoraceluui stâng subaxilar. Raportul a concluzionat că moartea s-a datorat hemoragiei interne şi externe consecutivă plăgii împuşcate toracice. S-a precizat că împuşcarea s-a efectuat cu armă cu glonţ, din spate.

Pe baza semnalmentelor, a obiectelor de îmbrăcăminte şi a obiectelor de valoare (lănţişor cu cruciuliţă din aur, inel cu monogramă Z.C. din aur şi o brăţară din argint) aparţinătorii au identificat cadavrul ca aparţinând victimei Zabulică Constantin. Hainele şi obiectele de valoare au fost predate aparţinătorilor de personalul Spitalului Clinic nr.5 Timişoara, unde a fost dusă victima iniţial şi unde s-a constatat decesul. Din declaraţiile martorilor oculari rezultă că victima a fost împuşcată în seara de 17 decembrie 1989, dintr-un transportor blindat, în timp ce se afla lângă spitalul susmenţionat. Pe obiectele de îmbrăcăminte puse la dispoziţia experţilor criminalişti (scurtă blue-jeans, pulover de lână gri şi maiou de bumbac) au fost evidenţiate urme principale specifice, create de urmele de foc. Experţii au concluzionat că aceste urme reprezintă orificiul de intrare şi ieşire al glontelui, dispuse după cum urmează: orificiul de intrare plasat în spate, uşor lateral dreapta, la o înălţime ce variază între 34-42 cm de baza obiectelor; orificiul de ieşire plasat stânga faţă, zona din apropierea axilei, la o înălţime ce variază între 36-45 cm de baza obiectelor. S-a constatat, astfel, o corespondeţă perfectă între urmele de pe haine şi leziunile de împuşcare, descrise de medicii legişti.

Victimele care nu au decedat pe loc şi au fost transportate la spitale pentru îngrijiri medicale, au fost depuse ulterior la morgă fără obiecte de îmbrăcăminte. Hainele nu au fost distruse, fiind păstrate la subsolul Spitalului Judeţean Timiş. De acolo au fost ridicate şi examinate de organele de urmărire penală în zilele de 8, 9 şi 10 ianuarie 1990. O parte din obiectele de îmbrăcăminte aveau etichete cu numele persoanelor cărora le-au aparţinut. Aceste haine au fost prezentate aparţinătorilor, care le-au recunoscut.

Raportul medico-legal nr. 990/A din 18.12.1989, privind cadavrul neidentificat de sex  masculin, cu numărul de ordine 8, concluzionează că moartea a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei externe şi interne consecutivă leziunii de organe interne şi vase mari, prin proiectil de armă de foc. Orificiul de intrare şi cel de ieşire au fost localizate în regiunea fesieră dreaptă, şi, respectiv faţă anterioară a coapsei drepte. Soţia l-a identificat pe Miron Ioan, pe baza semnalmentelor şi a declaraţiilor martorilor oculari. Aceştia au relatat că victima a fost împuşcată în coapsa dreaptă în noaptea de 17/18.12.1989, când a traversat Calea Lipovei din Timişoara. A contat şi faptul că între hainele depozitate în subsolul spitalului a fost găsită scurta victimei. În procesul-verbal din 10.01.1990 la poziţia 42 este consemnat: „una scurtă fâş necăptuşită bleumarin, cu etichetă pe care se află menţionat Miron Ion, str. Hugo, nr.10, cu fermoar şi nasturi negru-alb.”

În raportul medico-legal nr. 986/A din 18.12.1989, privind cadavrul neidentificat de sex masculin, cu numărul de ordine 14 se stabileşte că moartea violentă s-a datorat unei plăgi împuşcate abdominale prin armă de foc, cu interesarea organelor interne şi hemoragie consecutivă. Ca semn de violenţă este descris un orificiu oblic cu margini pergamentate, cu diametrul în jur de 1 cm situat în fosa iliacă dreaptă. Nu s-a constatat orificiu de ieşire. În raport mai este menţionată o plagă operatorie xifo-suprapubiană suturată cu fir, implantat tub de dren în hipocondrul drept şi tub dublu de dren în fosa iliacă dreaptă. Aparţinătorii l-au identificat pe Ferkel-Şuteu Alexandru fără nici un dubiu deoarece au fost martori oculari ai împuşcării victimei în 17 decembrie 1989, pe Calea Girocului din Timişoara, în apropierea locuinţei. În procesul-verbal de examinare a hainelor ridicate de la Spitalul Judeţean la poziţia 10, organele de urmărire penală au consemnat:

„Fâş căptuşit bleumarin cu epoleţi şi o etichetă Ferkel-Şuteu Ştefan, una chitanţă pentru grădiniţă din 12.12.1989 cu numărul 23512 pentru 550 lei.”

Cadavrul neidentificat de sex masculin, cu numărul de ordine 33, este descris în raportul medico-legal nr. 1005/A din 18.12.1989. Ca semne de violenţă sunt descrise orificiul de intrare şi de ieşire al glontelui, după cum urmează: subclavicular în stânga plagă orificială cu diametrul de 1 – 1,5 cm, cu marginile negricioase şi respectiv regiunea scalpulară stângă plagă orificială cu marginile răsfrânte cu diametrul de 2 – 3 cm roşietică. Moartea persoanei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei externe şi interne consecutivă lezării de organe interne, toracice, prin proiectil de armă de foc. S-a precizat că tragerea s-a făcut de la distanţă dinainte înapoi. În baza datelor existente, a fost identificat Mardare Adrian, de către mama sa. Au contat şi hainele victimei găsite ulterior şi examinate de organele de urmărire penală. Pe haine au fost identificate urme de tragere, care au corespuns perfect cu leziunile descrise de medicii legişti, şi urme de sânge. Cităm din procesul-verbal de examinare a hainelor, la poziţia 34:

„Una scurtă cu etichetă Mardare Adrian, str. M. Andreescu nr.109, de culoare negru cu picăţele albe şi dungi subţiri albastre.

Urme două orificii sub formă de tăieturi la nivelul omoplatului stâng de 2,5 cm, la distanţă de 5 cm între ele, toată zona fiind îmbibată în sânge; Un tricou alb cu mâneci lungi pe care se află imprimată inscripţia Turist pe partea din faţă iar pe partea din spate aceleaşi urme ca cele descrise mai sus şi o pată de sânge de 30/30 cm.”

Aşa cum am precizat anterior, în 18 decembrie 1989 după plecarea medicilor legişti din morgă, au mai fost depuse 3 cadavre. Acestea au fost văzute şi examinate doar de ofiţerii criminalişti şi procurori. Pentru acestea s-au mai găsit doar procesele-verbale cu obiectele de îmbrăcăminte întocmite de procurori, celelalte acte întocmite de criminalişti fiind arse la Inspectoratul Timiş al M.I. în 22.12.1989. Procesele-verbale întocmite de procurori au certificat că acele cadavre s-au aflat în morgă în dupăamiaza zilei de 18.12.1989. Şi în aceste situaţii s-a încercat identificarea cadavrelor, plecând de la obiectele de îmbrăcăminte ale victimelor recunoscute de aparţinători şi declaraţiile martorilor oculari, care confirmau împuşcarea victimelor.

În procesul-verbal întocmit pentru cadavrul neidentificat de sex masculin, cu numărul de ordine 51, sunt notate mai multe obiecte de îmbrăcăminte. Hainele au fost recunoscute de fiul vitreg al victimei Csizmarik Ladislau. Acesta a precizat că victima a fost îmbrăcată cu acele haine în dupăamiaza zilei de 17 decembrie 1989, când a plecat la manifestaţii în Piaţa Operei din Timişoara. Identificarea a fost facilitată în acest caz de faptul că victima a fost depusă iniţial la Spitalul Clinicile Noi, unde a fost recunoscută de doi prieteni ai săi, medici, care au şi eliberat un act constatator, în care se consemnează:

Subsemnaţii dr. Baranyi Ferenţ – medic primar anestezie şi dr. Carmen Babuşceag – medic principal ATI, medici ai Spitalului nr.2, declarăm că în noaptea zilei de 17 decembrie 1989, orele 22,30 au fost aduşi la spitalul nostru, de un camion însoţit de un maior militar şi doi soldaţi, trei răniţi şi un decedat legitimat cu BI, seria DH nr. 697248, cu numele de Csizmarik Ladislau – de 50 de ani. Decedatul a fost depus la morga spitalului, cauza decesului fiind: plăgi împuşcate (două) în etajul abdominal inferior, care au produs ruptura arterei femurale stângi, în regiunea inghinală. A mai prezentat o plagă tăiată cu marginile drepte în şoldul stâng. Cauza decesului a fost: şocul hemoragic până la exanghinare, hainele fiind îmbibate de o cantitate mare de sânge.

Subsemnaţii dr. Baranyi Ferenţ şi dr. Babuşceag Carmen au identificat fără nici un dubiu persoana; de altfel persoană cunoscută anterior. Am încheiat această constatare pentru a servi aparţinătorilor pentru întocmirea actelor legale; certificatul de deces nu a fost eliberat de Spitalul Clinic nr.2, deoarece cadavrul a fost transportat în data de 18 decembrie 1989, împreună cu alte 3 cadavre la morga Institutului de medicină legală, de unde a dispărut.[18]

În baza acestui act a fost emis ulterior raportul medico-legal nr. 73/A din 27.01.1990.

Obiectele de îmbrăcăminte consemnate în procesul-verbal, referitor la cadavrul neidentificat, de sex masculin, cu numărul de ordine 52 au fost recunoscute de mama victimei Florian Antoniu-Tiberiu, student la Institutul Politehnic Timişoara. Florian Margareta, domiciliată în Sighetul Marmaţiei, a fost anunţată de colegii fiului despre cele întâmplate dar în 19 decembrie 1989 nu i s-a permis accesul în  morgă.

Ulterior a reclamat dispariţia la organele judiciare. În procesul-verbal nr. 74109/09.03.1990, întocmit de Serviciul judiciar Timiş al M.I. se consemnează printre altele:

În data de 19.12.1989, petenta Florian Margareta, s-a prezentat la Spitalul Judeţean, neputând pătrunde la morgă, pentru identificarea cadavrului.

În data de 12 ianuarie 1990, prezentându-se la Institutul de medicină legală – Laboratorul exterior Timişoara, loc în care a consultat rapoartele medico-legale, din conţinutul cărora nu a reuşit să identifice cadavrul fiului său. Din cuprinsul actelor de cercetare existente în dosar, respectiv declaraţiile studentului Berci Vasile, Gyenge Zoltan-Iosif, Aiman Abdallah rezultă că în seara zilei de 17.12.1989, studentul Florian Antoniu-Tiberiu a fost împuşcat în gât de către un grup de militari, care au deschis foc în faţa căminului C7 din Complexul Studenţesc, fiind imediat transportat la Spitalul Judeţean de către dr. Nihal Hello cu autoturismul 12-TM-710, împreună cu alţi 2 studenţi împuşcaţi în acelaşi timp în faţa căminului C7.

Florian Antoniu-Tiberiu a fost îmbrăcat în momentul transportului şi internării la spital, în vestă de culoare albastru închis, tricotat de mână, giacă de culoare neagră subţire, pantalon de stofă de culoare închisă, bocanci de culoare deschisă, cu şiret.

Semnalmente: înălţime 1,78 m, constituţie atletică, păr şaten deschis, tuns normal, ochi căprui, nas potrivit, gura mijlocie, purta mustaţă tunsă până la comisura gurii.

Faţă de cele de mai sus propun eliberarea certificatului de deces familiei decedatului, respectiv mamei acestuia, Florian Margareta.”[19]

Hainele descrise de martorii oculari corespundeau cu cele consemnate în procesul-verbal întocmit pentru cadavrul 52B. Ulterior, s-a emis raportul medico-legal nr. 206/A din 09.03.1990.

În nota privind obiectele găsite asupra cadavrului nr. 53F sunt consemnate:
–         una bucată fâş vişiniu cu  fermoar în faţă,
–         un pulover bleu-violet cu o floare din fir albastru deschis,
–         un maiou alb,
–         una bucată sutien de culoare albă,
–         una pereche pantaloni negri raiaţi de catifea,
–         una bucată curea roşie din fibră textilă cu pafta având inscripţia Adidas,
–         una pereche şosete albe,
–         una pereche pantofi Adidas roşu cu alb.

Obiectele de îmbrăcăminte au fost recunoscute, fără nici un dubiu, de părinţii victimei Ewinger (Iezdici) Slobodanca. Iezdici Milorad şi Iezdici Radoica au declarat că hainele aparţineau fiicei lor şi le-a purtat în seara zilei de 17 decembrie 1989, când a fost împuşcată la manifestaţiile de la Podul Decebal. Prietenul victimei Gavra Dan, rănit în aceleaşi împrejurări, descrie obiectele de îmbrăcăminte, care coincid cu cele consemnate în Nota 53F. Ulterior, s-a emis raportul medico-legal nr. 200/A/1990.

Au fost situaţii când identificarea s-a făcut fără nici un dubiu, deoarece victimele prezentau unele semne particulare.

Astfel, în raportul medico-legal nr. 1002/A din 18.12.1989, privind cadavrul neidentificat de sex masculin, cu numărul de ordine 30. Ca semne de violenţă s-a consemnat orificiu de intrare supramamelonar dreapta, sub formă de plagă ovalară, pergamentată roşietică cu diametru de 9 mm şi orificiu de ieşire scapular inferior în dreapta de 3-4 cm, cu marginile răsfrânte în afară. Medicul legist a concluzionat că moartea a fost violentă şi s-a datorat unei hemoragii interne prin plagă împuşcată toracală, cu interesarea organelor interne. S-a precizat că s-a tras de la distanţă, din faţă înapoi. La descrierea fizică a cadavrului se menţionează un tatuaj cu numele ,,Radu-Angela” situat pe antebraţul stâng. Pe baza descrierii, în special a semnului particular, precum şi a relatării martorilor oculari a fost identificat Lăcătuş Nicolae de către tatăl său. Acesta a relatat:

În seara zilei de 17 decembrie 1989 a venit la mine vecinul Marian Traian, domiciliat în Timişoara, str. Mediaş, nr.2, şi mi-a spus că fiul meu Lăcătuş Nicolae a fost împuşcat în Piaţa Traian în acea seară şi că se află la Spitalul Judeţean. Marian Traian  mi-a spus că a fost în apropierea fiului meu atunci când a fost împuşcat, spunând că în Piaţa Traian a venit o maşină Aro cu 2 cetăţeni civili şi că unul a deschis focul din autoturism şi l-a rănit pe fiul meu. Marian Traian a fost şi el împuşcat în fese dar nu a fost internat ci trimis acasă pentru că nu avea răni grave. În ziua de 18.12.1989 am fost la Spitalul Judeţean ca să mă interesez de fiul meu, dar nu am fost lăsat să intru înăuntru. În aceeaşi zi sau a doua zi a venit la mine un cetăţean tânăr care mi-a adus buletinul fiului meu şi mi-a  spus că este decedat, că a fost operat de dr. Nica, dar că nu a reuşit operaţia. În zilele următoare l-am căutat pe fiul meu la morgă dar nu l-am găsit, auzind că o parte din morţi au fost furaţi. Am fost împreună cu soţia la Cimitirul din Calea Lipovei când s-a dezgropat o parte din morţi dar nu l-am găsit pe fiul meu….”[20]

Raportul medico-legal nr. 1006/A din 18.12.1989, privind cadavrul neidentificat, de sex masculin, cu numărul de ordine 34, stabileşte că moartea a fost violentă şi s-a datorat unei hemoragii interne prin plagă împuşcată toraco-pulmonară. Orificiul de intrare a fost situat mediosternal uşor paramedian în dreapta sub forma unei plăgi orificiale cu halou pergamentat cu diametrul în jur de 7-9 mm, iar cel de ieşire, un orificiu cu marginile răsfrânte în afară de aproximativ 2 cm, situat interscapular lateral dreapta. În cadrul portretului vorbit s-a precizat ca semn distinctiv edentaţie aproape completă la maxilarul superior, victima mai prezentând incisiv lateral stânga cariat şi doar rădăcina la incisivul lateral dreapta. Pe baza semnalmentelor, şi cu trimitere la semnul particular victima Wittmann Petru a fost identificată de aparţinători. Mama victimei Funk Maria-Margareta a precizat, printre altele:

,,……Precizez că fiul meu avea lipsă aproape toţi dinţii din faţă de pe maxilarul superior, mai puţin un incisiv din partea stângă. Din câte reţin, fiul meu avea dinţii pe maxilarul inferior…..”[21]

Martorii oculari au relatat că victima, angajat la jocurile mecanice din Piaţa Iozefin, a plecat la manifestaţiile din centrul oraşului în dupăamiaza zilei de 17 decembrie 1989 şi de atunci nu a mai fost văzut.

Cadavrul neidentificat de sex masculin, cu numărul de ordine 12 a fost descris în raportul medico-legal nr.984/A din 18.12.1989. Ca semne de violenţă sunt consemnate:

Fronto-parietal în stânga plagă de aproximativ 8 cm dispusă antero-posterior, care la extremitatea anterioară descrie un orificiu negricios (orificiu de intrare) şi posterior un orificiu zdrenţuit (orificiu de ieşire). Între cele două orificii tegumentul rupt este suturat chirurgical. Bolta craniană la acest nivel prezintă o deformare prin înfundare a craniului. Medicul legist a stabilit că  moartea s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral acut cu fracturi craniene şi lezarea masei cerebrale prin împuşcare, cu precizarea că tragerea s-a efectuat de la distanţă, dinainte înapoi. Descrierea fizică şi obiectele de îmbrăcăminte au fost corelate cu declaraţiile martorilor oculari, care au relatat că victima a fost împuşcată în cap, în noaptea de 17/18.12.1989 la intersecţia străzilor Ialomiţa cu Calea Lipovei din Timişoara. În baza acestor date a fost identificat Motohon Silviu, de către concubina sa. Un rol important în identificare l-au avut semnele particulare (perciuni până în dreptul unghiului urechii şi mustaţa).

În raportul medico-legal nr. 1011/A din 18 decembrie 1989 a fost descris cadavrul neidentificat de sex masculin cu numărul de ordine 39. Ca semne de violenţă s-au consemnat orificiile de intrare şi de ieşire a glonţului, situat lombar inferior cu diametrul de 7 mm pergamentat şi respectiv o plagă de 7 cm, meşată cu tub de dren, situată pe coapsa stângă în 1/3 superioară faţă antero-laterală. S-a concluzionat că moartea a fost violentă şi s-a datorat unei plăgi împuşcate abdominale care a interesat şi coapsa stângă. Medicul legist a precizat că s-a tras de la distanţă iar glontele a pătruns prin spate, uşor oblic. Pe baza semnalmentelor şi în special a semnelor particulare (amputaţia falangei distale a degetului III mâna dreaptă şi pilozitate marcată corporală) a fost identificat Haţegan Petru, de către fiica sa. Martorii oculari au confirmat că victima a fost împuşcată în abdomen în timp ce participa la manifestaţiile din 17 decembrie 1989 din Piaţa Operei.

Trebuie menţionat că nu s-a urmărit identificarea cu orice preţ. Au fost situaţii când aparţinătorii au considerat insuficiente datele conţinute în rapoartele medico-legale şi procesele-verbale privind obiectele de îmbrăcăminte.

Într-un caz, rudele au aşteptat 10 ani pentru a recunoaşte cadavrul neidentificat de sex masculin, cu numărul de ordine 47, descris în raportul nr. 1019/A din 18 decembrie 1989. În raport se precizează că victima prezenta o incizie pe faţa internă a coapsei drepte (internat ATI cu secţiune de arteră şi venă femurală prin plagă împuşcată). Medicul legist a stabilit că moartea a fost violentă şi s-a datorat  hemoragiei externe prin plagă împuşcată cu armă cu glonţ, la nivelul coapsei drepte. De la început au existat elemente că acest cadavru ar putea aparţine lui Pisek Ştefan. Acesta figura pe lista dispăruţilor încă din 1990 şi exista declaraţia martorului ocular Kos Alexandru, care confirma împuşcarea victimei:

,,În seara zilei de 17.12.1989, între orele 17,00 – -18,00 când se întuneca, l-am văzut pe Pisek Ştefan căzut în Piaţa Libertăţii între monumentul Sfântului Nepomuk şi Cofetăria Macul Roşu, mai aproape de monument, acesta fiind împuşcat în piciorul drept, la baza interioară de sus (partea interioară a şoldului drept). În momentul când l-am văzut pe Pisek Ştefan eu mă aflam între chioşcul de bilete de tramvai şi Garnizoană şi nu m-am putut apropia de acesta, fiind avertizat de militarii în termen că se va trage. Nu pot preciza direcţia din care s-a tras înspre Pisek Ştefan, dar de jur-împrejurul Pieţii Libertăţii erau militari în termen înarmaţi comandaţi de cadre militare. La acea oră eu mă aflam în Piaţa Libertăţii venind dinspre Spitalul ASCAR, unde fusesem în vizită la o rudă şi auzind împuşcături în Piaţa Libertăţii, ne-am deplasat într-acolo să văd ce se întâmplă. Eu am fost scos din zonă de un ofiţer cu gradul de maior, pe care şi acum îl cunosc din vedere. Cât am rămas eu în Piaţa Libertăţii, Pisek Ştefan a rămas căzut la sol şi nu am sesizat din poziţia în care mă aflam, să prezinte şi alte leziuni de violenţă. Reţin că până am plecat Pisek Ştefan nu decedase, şi mi-am dat seama de acest lucru, după faptul că îşi mişca braţul stâng.”[22]

Leziunea de violenţă descrisă de martor coincide cu leziunea descrisă în raportul medico-legal. Aparţinătorii au explicat reticenţa în a recunoaşte victima prin descrierea sumară din acte şi prin speranţa pe care au avut-o că ruda lor este în viaţă. În 21.02.2000 au realizat, în final, identificarea. Am precizat că au aşteptat să vadă dacă cadavrul respectiv nu este revendicat sau recunoscut de alte persoane.

Ultima identificare s-a realizat în 15.09.2004. Cadavrul neidentificat de sex masculin, cu numărul de ordine 16, descris în raportul medico-legal nr. 988/A din 18.12.1989 a fost identificat ca fiind al victimei Radu Constantin, de către tatăl său. Iniţial, aparţinătorii au ezitat să facă identificarea, considerând datele insuficiente, deşi leziunea de violenţă descrisă de martorul ocular corespundea celei din raportul medico-legal iar hainele victimei au fost recunoscute de familie. Bazându-se pe declaraţia martorului ocular Şandor Ioan, familia a obţinut o sentinţă de declarare a morţii (Sentinţa nr. 4200 din 26.11.1991 a Judecătoriei Timişoara). Radu Marin, tatăl victimei, a declarat:

,,Şandor Ioan mi-a spus că fiul meu a fost împuşcat în abdomen, undeva deasupra coapsei stângi şi glonţul a ieşit prin spate, prin partea opusă. Mi-a spus că a reuşit să-l transporte pe fiul meu la Spitalul Judeţean, unde l-a lăsat la urgenţă. Şandor Ioan mi-a spus că fiul meu fusese împuşcat de militari la intersecţia Căii Girocului cu str. Lidia, în jurul orelor 23,00. Pe mine m-a anunţat în noaptea de 17/18.12.1989, în jurul orelor 24,00, când a venit la mine acasă. A doua zi m-am  deplasat cu soţia şi cu celălalt fiu Radu Vasile la Spitalul Judeţean pentru a ne interesa de soarta fiului meu. Am fost opriţi de un cordon de militari şi miliţieni care ne-au interzis accesul şi ne-au ameninţat că ne împuşcă dacă nu plecăm de acolo. Am fost nevoiţi să plecăm, iar fiul meu Vasile a suferit un şoc, fiind bolnav psihic şi în prezent. După căderea lui Ceauşescu am fost să-l caut din nou pe fiul meu, dar nu l-am găsit nici printre răniţi, nici printre morţi. În decembrie 1989 sau ianuarie 1990 ni s-au prezentat rapoarte medico-legale privind pe cei decedaţi şi dispăruţi dar la vremea respectivă nu am vrut să identific pe fiul meu în baza acelor rapoarte pentru ca nu cumva să încurc lucrurile au să indic un alt raport decât cel întocmit pentru fiul meu…. Fiul meu Radu Constantin avea o înălţime de 1,70 m, era şaten, ochi căprui, nas mare, iar la nivelul danturii superioare avea un dinte îmbrăcat în metal alb. În 17.12.1989 era îmbrăcat într-o haină de culoare maro, pantaloni cu dungi şi ştiu că avea chiloţi albaştri.”[23]

Tot pe baza semnalmentelor, în care un rol deosebit a revenit unui semn particular (o lucrare dentară din metal alb la caninul superior dreapta şi la premolarii superiori dreapta), aparţinătorii au identificat, în final, pe Radu Constantin. Orificiile de intrare şi ieşire a glontelui, descrise în raportul medico-legal, şi situate la nivelul crestei iliace drepte au coincis perfect cu leziunile de violenţă observate de martorul ocular.

În modalităţile descrise mai sus, s-a reuşit identificarea a încă 24 de cadavre din cele sustrase şi incinerate la Bucureşti.

La aceştia se adaugă şi victima Ianoş Paris, care a fost împuşcată mortal în seara zilei de 18.12.1989, în apropierea Spitalului Judeţean Timiş. Cadavrul a fost ridicat de la faţa locului de o autosalvare şi a fost transportat la Serviciul de urgenţă şi apoi la morga spitalului. Fiind depus după orele 20,00, cadavrul nu a mai fost examinat de medicii legişti, criminalişti sau procurori, astfel că nu s-au întocmit nici un fel de documente cu privire la acest cadavru. În noaptea ce a urmat şi acest cadavru a fost sustras, împreună cu celelalte, şi transportat la Bucureşti. Din probele  administrate în cauză a rezultat că victima a fost împuşcată mortal de maior de miliţie Veverca Iosef, care a şi fost condamnat, în final la 15 ani de închisoare. Martorii audiaţi (infirmierii şi brancardierii de pe autosalvare şi spital) confirmă că au ridicat un cadavru de la locul împuşcării, pe care l-au depus la morgă. Tuturor li s-a prezentat fotografia victimei şi l-au recunoscut pe Ianoş Paris ca fiind cel împuşcat. Susţinerile inculpatului că victima ar fi în viaţă au fost infirmate de probatoriul administrat şi de verificările din ţară şi din străinătate din ultimii 20 de ani. Familia victimei Ianoş Paris a obţinut declararea morţii, pe cale judecătorească (Sentinţa nr.2740 din 30.04.1991 a Judecătoriei Timişoara).

Deci, din totalul celor 43 de cadavre incinerate la Bucureşti au mai rămas neidentificate, până în prezent, 4 cadavre, după cum urmează:

– Raport medico-legal nr. 979/A din 18.12.1989, privind cadavrul neidentificat de sex masculin, cu vârsta aparentă 35 – 45 de ani, cu numărul de ordine 7.

Ca semne de violenţă este descrisă o plagă oblică de aproximativ 3 cm, cu margini pergamentate acoperite cu funingine, situată frontal în stânga, la limita de inserţie a părului. Moartea a fost violentă şi s-a datorat unei plăgi împuşcate cranio-cerebrale. În raport există o descriere a victimei iar despre haine se precizează că sunt de hornar, murdare de funingine.

– Raport medico-legal nr. 1000/A din 18.12.1989, privind cadavrul neidentificat de sex masculin, în vârstă aproximativă de 20 – 25 de ani, cu numărul de ordine 28. Sunt precizate două semne de violenţă, pe faţa anterioară a gâtului în dreapta o plagă de 1,5 cm, cu marginile pergamentate roşiatic, negricios, formă ovalară şi scapular dreapta o plagă ruptă, cu margini răsfrânte în afară, de aproximativ 2 – 3 cm. S-a concluzionat că moartea s-a datorat împuşcării prin armă de foc, cu interesarea toracelui şi a organelor interne, hemoragiei consecutivă. Medicul legist a precizat că tragerea s-a efectuat de la o distanţă relativ mică dar peste limita factorilor complementari, din faţă de sus în jos. Există un portret vorbit, dar nu sunt consemnate semne particulare.

– Raportul medico-legal nr. 1015/A din 18.12.1989, privind cadavrul neidentificat de sex masculin, în vârstă de aproximativ 20 – 30 de ani, cu numărul de ordine 43. Sunt consemnate următoarele semne de violenţă: fosa subclaviculară dreaptă orificiu pergamentat ovalar de aproximativ 7 mm şi flancul stâng o plagă ruptă stelată de circa 6 cm. S-a concluzionat că moartea s-a datorat unei plăgi împuşcate toraco-abdominale, cu interesarea organelor interne. Există o descriere a victimei şi a obiectelor de îmbrăcăminte, fără a se specifica semne particulare.

– Raport medico-legal nr. 1020/A din 18.12.1989 privind cadavrul neidentificat de sex masculin în vârstă de aproximativ 40 – 50 de ani, cu numărul de ordine 48. Semnele de violentă sunt : suborbitar şi intern stâng, la nivelul hemifeţei stângi, plagă orificială cu diametrul de 1 cm, cu marginile negricioase şi occipital inferior şi extern în stânga plagă cu marginile răsfrânte, cu diametrul 3/3 cm. Moartea s-a datorat traumatismului cranio-cerebral cu fracturi craniene şi dilacerare cerebrală, prin proiectil de armă de foc, cu precizarea că tragerea s-a efectuat de la distanţă dinainte înapoi pe un traiect oblic de sus în jos. În descrierea cadavrului nu sunt consemnate semne particulare.

Pentru toate cadavrele identificate de aparţinători s-au întocmit procese-verbale de identificare, în baza cărora s-au făcut menţiuni în evidenţa medicinei legale şi s-au obţinut, în final, certificate de deces.

Evenimentele din Decembrie 1989 au determinat caracterul specific al activităţii de identificare a persoanelor decedate.

Ceea ce s-a realizat nu a fost o identificare obişnuită a cadavrelor, deoarece acestea nu s-au putut prezenta aparţinătorilor, fiind incinerate la Bucureşti.

Nu s-a efectuat nici o identificare după fotografie deoarece filmele şi fişele C.I.N. (cadavru cu identitate necunoscută) au fost distruse, prin ardere.

În fapt, s-a realizat o identificare după descrierea semnalmentelor din rapoartele medico-legale şi după obiectele de îmbrăcăminte consemnate în procesele-verbale întocmite de procurori.

Elementele portretului vorbit al victimelor (vârsta, sex, talie, constituţie fizică, forma capului şi a feţei, culoarea părului şi a ochilor, forma şi mărimea nasului, gura, dentiţia) au fost succinte şi nu au putut singure să ofere certitudinea unei identificări. Faptul că nu s-a insistat pe portretul vorbit în momentul examinării cadavrelor, poate fi explicat prin condiţiile extreme în care s-a lucrat şi prin aceea că s-au executat fotografii şi au fost completate fişele C.I.N.

Semnalmentele exterioare au fost corelate cu leziunile de violenţă şi cu obiectele de îmbrăcăminte. De asemenea au fost luate în calcul aspectele rezultate din ancheta penală, în special declaraţiile aparţinătorilor şi ale martorilor oculari.

În unele situaţii, au existat elemente clare de identificare care nu au lăsat loc vreunei interpretări. Menţionăm, în acest sens, semnele particulare, unele obiecte de valoare, înscrisuri, obiecte de îmbrăcăminte mai deosebite, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifice şi altele.

Nici unei peroane nu i s-a sugerat să identifice un anumit cadavru descris şi nici nu a fost obligată în acest sens. Astfel, se explică că s-au mai realizat identificări la aproape 15 ani de la evenimente, iar unele cadavre au rămas neidentificate.

De asemenea, nu s-a acceptat orice fel de identificare dacă nu au existat elemente suficiente sau nu s-au confirmat unele semne particulare. Astfel, aparţinătorii numitului Copilaş Miluţ, declarat mort pe cale judecătorească,  au dorit să identifice cadavrul descris în raportul medico-legal nr. 1020/A din 18.12.1989. Rudele au declarat că cel prezumat mort avea semne particulare (cicatrici la nivelul feţei şi antebraţului stâng, operaţie de apendicită) care însă nu au fost descrise în raportul medico-legal. Mai mult, nu s-au identificat martori oculari care să confirme că presupusa victimă a fost în Timişoara în timpul evenimentelor din decembrie 1989.Pentru aceste considerente a fost refuzată identificarea.

Faţă de cele expuse se pune problema dacă activitatea de identificare a ajuns sau nu la concluzii certe. Apreciez că rezultatele obţinute sunt certe de vreme ce nu au existat cazuri în care un cadavru să fie identificat, după descriere, ca aparţinând mai multor persoane.

Trebuie evidenţiat aportul deosebit pe care l-au avut medicii legişti din Timişoara în cursul activităţii de identificare. Aceştia, alături de procurori, au fost singurii care şi-au păstrat înscrisurile întocmite în acele condiţii deosebite.


[1] Declaraţie martor Tilincă Laurean, dosar nr.24/1991 al C.S.J. – Secţia militară, termen 18.06.1991.

[2] Declaraţie martor dr. Dressler Milan Leonard, dosar nr. 24/1991 al C.S.J. – Secţia militară, termen 18.06.1991.

[3] D. Şciopu, Contribuţii la etiologia şi morfologia leziunii de impact în împuşcarea cu pistoletul, Revista probleme de criminalistică şi criminologie nr. 1/1983 p.86.

[4] S.A. Golunski, Criminalistica, Ed. Ştiinţifică Bucureşti 1961, p.269.

[5] Declaraţie în dosarul nr. 24/1991 al C.S.J. – Secţia militară, termen 18.06.1991.

[6] Declaraţie martor dosar nr. 6/1990 al C.S.J. – Secţia militară, termen 01.10.1990.

[7] Proces-verbal de examinare obiecte de îmbrăcăminte încheiat la 10.01.1990, la sediul U.M. 01125 Timişoara, unde au fost depuşi sacii cu hainele recuperate de la Spitalul Judeţean, Dosar nr. 4/P/1990 al Procuraturii Militare Timişoara.

[8] Declaraţie martor, Dosar nr. 6/1990 al C.S.J. – Secţia militară, termen 29.10.1990.

[9] Declaraţie parte civilă, Dosar nr. 767/P/1989 al Procuraturii Judeţene Timiş.

[10] Declaraţie martor din 06.01.1990 în Dosarul nr. 4/P/1990 al Procuraturii Militare Timişoara.

[11] Declaraţie martor din 17.01.1990, Dosarul nr. 4/P/1990 al Procuraturii Militare Timişoara.

[12] Declaraţie martor din 18.01.1990, în Dosarul nr. 4/P/1990 al Procuraturii Militare Timişoara.

[13] Declaraţie martor din 22.06.1992 în Dosarul nr. 364/P/1991 al Procuraturii Militare Timişoara.

[14] Declaraţie martor din 20.01.1990 în Dosarul nr. 4/P/1990 al Procuraturii Militare Timişoara.

[15] Declaraţie martor din 16.01.1990 în Dosarul nr. 4/P/1990 al Procuraturii Militare Timişoara.

[16] Declaraţie martor din 04.04.1990, Dosarul nr. 4/P/1990 al Procuraturii Militare Timişoara.

[17] Declaraţie martor din 03.12.1991, Dosarul nr. 4/P/1990 al Procuraturii Militare Timişoara.

[18] Dosar nr. 24/1991 al C.S.J. – Secţia militară, Dosar de urmărire penală Macri ş.a., vol. II, fila 77.

[19] Dosar nr. 4/P/1990 al Procuraturii Militare Timişoara, fila 7.

[20] Declaraţie martor, Dosar nr. 24/1991 al C.S.J. – Secţia militară, Dosar urmărire penală Macri ş.a., vol. II, fila 454.

[21] Declaraţie martor din 11.05.1990 în Dosarul nr.4/P/1990 al Procuraturii Militare Timişoara.

[22] Declaraţie de martor din 09.05.1994, Dosar nr.330/P/1991 al Procuraturii Militare Timişoara.

[23] Declaraţie martor din 15.09.2004, în Dosarul nr.505/2004 al Parchetului Militar Timişoara.

Mai citeşte:
Deznodămîntul juridic al cazului Vasile Bărbat
Fostul deputat şi rănit în revoluţie Vasile Bărbat şi colaborarea sa cu securitatea
Împuşcături în complexul studenţesc
Un soldat de 1,65-1,70 înălţime, slab, tuns scurt, cu ten albicios şi accent de moldovean
Răniţi împuşcaţi în spital în timpul revoluţiei. Cazul Remus Tăşală
Surorile Caceu şi model de raport medico-legal pe baza căruia s-au identificat morţii arşi la crematoriu

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s