Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Recursul extraordinar în cazul Postelnicu-Bobu-Dincă-Mănescu. Ion Dincă: „Pentru viaţa a 2000 – 3000 de demonstranţi nu trebuie pusă în pericol societatea socialistă” Aprilie 11, 2014


PostelnicuRecExtr01Foştii demnitari comunişti Tudor Postelnicu (fost ministru de interne), Emil Bobu, Ion Dincă şi Manea Mănescu (membri ai biroului permanent al C.P.Ex.) au fost judecaţi după revoluţie pentru participare la încercarea de reprimare a acesteia.

Sînt de remarcat constatările din cadrul acestui proces cu privire la afirmaţia făcută de Ion Dincă – „pentru viaţa a 2000 – 3000 de demonstranţi nu trebuie pusă în pericol societatea socialistă” – cît şi implicarea lui Tudor Postelnicu în trimiterea unor trupe speciale la Sibiu pentru reprimarea manifestanţilor, la cererea lui Nicu Ceauşescu. Procurorul Valer Marian făcea la ani de zile întîrziere supoziţii aberante despre cei care urcaseră în avionul Rombac Bucureşti-Sibiu (linc), deşi Postelnicu dăduse declaraţii despre aceştia la scurt timp de la revoluţie.

Pe celălalt sait al meu, documente1989, am prezentat sentinţa de primă instanţă (linc) din acest proces. Procesul s-a finalizat însă abia în 1993, după un recurs extraordinar. Prezint acum hotărîrea Curţii Supreme de justiţie luată în urma acestui recurs extraordinar.

ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
În compunerea prevăzută de art. 39 alin. 2 şi 3 din Legea pentru organizarea judecătorească

Decizia nr. 64           Dosar nr. 169/1992

Şedinţa publică de la 26 aprilie 1993

Preşedinte: Emil Gherguţ – judecător
Mircea Aron – judecător
Gheorghe Bucur – judecător
Gabriel Ionescu – judecător
Nicolae Ionescu – judecător
Ştefan Mateescu – judecător
Gheorghe Toader – judecător
Alexandru Grigorie – procuror
Vasile Gheorghiescu – consultant juridic şef

S-a luat în examinare recursul extraordinar declarat de procurorul general împotriva sentinţei nr. 2 din 2 februarie 1990 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi deciziei nr. 14 din 21 mai 1990 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia militară.

Dezbaterile au avut loc la data de 29 martie 1993, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, iar pronunţarea deciziei s-a amînat pentru astăzi 26 aprilie 1993.

CURTEA

Asupra recursului extraordinar de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 2 din 2 februarie 1990 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, au fost condamnaţi inculpaţii:

Postelnicu Tudor (născut la 13 noiembrie 1931, în comuna Praviţa de Sus, judeţul Prahova, fiul lui Constantin şi Elena, absolvent al Academiei de Ştiinţe Economice, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în Bucureşti (…) în prezent arestat în cauza de faţă);

PostelnicuRecExtr02

Bobu Emil (născut la 22 februarie 1927, în comuna Vîrful Cîmpului, judeţul Botoşani, fiul lui Mihai şi Maria, absolvent al Facultăţii de Drept, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în Bucureşti (…) în prezent arestat în cauza de faţă);

Dincă Ion (născut la 3 noiembrie 1928, înm comuna Cobia, judeţul Dîmboviţa, fiul lui Nicolae şi Maria, absolvent al Academiei Militare, văduv, domiciliat în Bucureşti (…) în prezent arestat în cauza de faţă)

şi

Mănescu Manea (născut la 9 august 1916, în Brăila, fiul lui Constantin şi Păuna, absolvent al Academiei Comerciale şi Industriale, căsătorit, fără antecedente penale, domicilait în Bucureşti (…) toţi la detenţiune pe viaţă şi confiscarea totală a averii personale, pentru infracţiunea de genocid, prin schimbarea încadrării juridice din complicitate la infracţiunea de genocid, prevăzută de art. 26 raportat la art. 357 lit. a şi b cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, în art. 357 alin. 1 lit. a şi b, art. 41 alin. 2 şi art. 75 lit. a Cod penal, raportat la art. 1 din Decretul-Lege nr. 6/1990.

În baza art. 67 alin. 1 şi 2 Cod penal, instanţa a dispus degradarea militară a inculpaţilor Postelnicu Tudor, Bobu Emil şi Dincă Ion.

În temeiul art. 357 alin. 2 lit. c şi art. 163 alin. 1 şi 6 lit. c Cod procedură penală, s-au menţinut măsurile asiguratorii ce au fost luate asupra averii fiecărui inculpat.

S-a reţinut că, în condiţiile deteriorării tot mai accentuate a structurilor economice, sociale şi politice din ţara noastră, determinate de măsurile aberante ale regimului dictatorial, mari mase de cetăţeni s-au ridicat, în a doua jumătate a lunii decembrie 1989, mai întîi la Timişoara şi, apoi, la Bucureşti şi în alte mari oraşe ale ţării, pentru a demonstra împotriva asupririi, cerînd îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

PostelnicuRecExtr03

Ceauşescu Nicolae, folosindu-se de pîrghiile puterii absolute ce o deţinea în partid şi în stat, a acţionat încă de la început, fără ezitare, pentru reprimarea brutală a tuturor celor care militau pentru condiţii umane de viaţă şi cereau înlăturarea sa.

În acest scop a convocat de urgenţă, în după amiaza zilei de 17 decembrie 1989, şedinţa Comitetului Politic Executiv al Partidului Comunist Român.

Printre participanţii la această şedinţă au fost şi Postelnicu Tudor, membru supleant al Comitetului Politic Executiv şi ministru de interne, Bobu Emil, membru al comitetului politic executiv şi al biroului său permanent, precum şi secretar al comitetului central, Dincă Ion, membru al comitetului politic executiv, al biroului permanent şi prim-viceprim ministru şi Mănescu Manea, membru al comitetului politic executiv, al biroului permanent şi vicepreşedinte al Consiliului de Stat.

În cadrul dezbaterilor, manifestîndu-şi nemulţumirea faţă de modul ineficient în care erau realizate măsurile ce le ordonase pentru înăbuşirea manifestaţiilor de la Timişoara, Ceauşescu Nicolae a insistat pentru adoptarea unor măsuri mai dure împotriva manifestanţilor.

Deşi au fost conştienţi că măsurile preconizate vor avea ca urmare rănirea gravă şi chiar uciderea în masă a demonstranţilor, inculpaţii Postelnicu Tudor, Bobu Emil, Dincă Ion şi Mănescu Manea, le-au susţinut prin atitudinea ce au avut-o şi poziţia importantă ce o ocupa fiecare dintre ei, în conducerea partidului şi statului, determinînd astfel adoptarea lor.

Măsurile de reprimare adoptate în această şedinţă a comitetului politic executiv au fost puse imediat în aplicare, ceea ce a dus la uciderea sau rănirea gravă, prin împuşcare, a unui mare număr de demonstranţi la Timişoara şi, apoi, la Bucureşti, Sibiu, Cluj şi în alte localităţi din ţară.

Cu toate aceste acţiuni de reprimare, demonstraţiile antidictatoriale s-au extins, ceea ce l-a determinat pe Ceauşescu Nicolae să convoace o nouă şedinţă a comitetului politic executiv, în dimineaţa de 22 decembrie 1989.

PostelnicuRecExtr04

La această şedinţă, după ce a arătat că revolta populară nu a putut fi înăbuşită, Ceauşescu Nicolae a cerut membrilor comitetului politic executiv să-şi spună deschis părerea dacă sînt de acord să fie continuată şi intensificată acţiunea de reprimare a demonstranţilor.

Cu ocazia discuţiilor care au avut loc, inculpatul Mănescu Manea şi-a exprimat „în numele idealului său de viaţă” totala adeziune la propunerea de a fi continuată lupta împotriva demonstranţilor, inculpatul Dincă Ion a cerut să fie transmis din nou ordinul de a se trage în aceştia, iar ceilalţi doi inculpaţi nu au formulat nici o obiecţiune, fiind şi ei de acord cu intensificarea represiunii.

Datorită adoptării măsurilor represive preconizate de dictator s-a continuat să se tragă în demonstranţi, făcîndu-se numeroase victime.

Pe lîngă participarea la adoptarea măsurilor represive în cadrul celor două şedinţe amintite, inculpaţii au întreprins în perioada 17-22 decembrie 1989 şi diferite acţiuni pentru aducerea la îndeplinire a acestor măsuri.

Astfel, inculpatul Postelnicu Tudor, în calitate de ministru de interne, a dat noi ordine în aplicarea dispoziţiilor de reprimare, a participat la prinderea, imobilizarea şi îmbarcarea în autovehicule a celor reţinuţi, precum şi la molestarea unor demonstranţi.

Totodată, a dat curs cererii primului secretar al Comitetului judeţean PCR Sibiu [e vorba de Nicu Ceauşescu] de a trimite forţe speciale pentru reprimarea demonstranţilor din acel judeţ, iar după şedinţa comitetului politic executiv din dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, a dat ordine unui grup de militari care se aflau în sediul fostului Comitet Central al PCR să tragă în demonstranţii care pătrunseseră în clădire.

În acelaşi timp, inculpatul Dincă Ion a transmis dispoziţia de a se trimite la Timişoara 22000 membri ai gărzilor patriotice din judeţele Vîlcea, Olt şi Dolj, el avînd şi iniţiativa ca aceştia să fie înarmaţi cu bîte de lemn pentru a participa la reprimarea demonstranţilor.

PostelnicuRecExtr05

Acelaşi inculpat a participat în noaptea de 21/22 decembrie 1989, nemijlocit, la combaterea demonstranţilor din Bucureşti, mobilizînd în acest scop organele de represiune, cărora le-a dat dispoziţii să acţioneze, a încercat să-l determine pe generalul Milea Vasile, ministrul apărării naţionale, să dea ordina armatei să tragă în manifestanţi, iar în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, a afirmat că, pentru viaţa a 2000 – 3000 de demonstranţi nu trebuie pusă în pericol societatea socialistă.

Inculpatul Mănescu Manea, rămînînd la conducerea statului în perioada 18-20 decembrie 1989, cînd Ceauşescu Nicolae a fost plecat în Iran, a coordonat activitatea de reprimare aflată în curs de desfăşurare şi, nu numai că nu a luat nici o măsură pentru încetarea acesteia, dar a şi trimis la Timişoara pe coinculpatul Bobu Emil şi pe primul ministru Dăscălescu, în vederea combaterii manifestaţiilor, iar la conferinţa televizată din seara zilei de 20 decembrie 1989 a stat alături de Ceauşescu Nicolae, demonstrînd şi cu acest prilej acordul său deplin cu măsurile represive ce fuseseră luate.

Adoptarea şi aplicarea acestor măsuri a avut drept urmare nu numai mărirea numărului victimelor pînă la prăbuşirea, în ziua de 22 decembrie 1989, a dictaturii, ci şi prelungirea activităţilor de reprimare pînă la 31 decembrie 1989, cu consecinţele cunoscute, uciderea şi rănirea unor persoane nevinovate din rîndul civililor şi armatei, care la 22 decembrie 1989 a trecut de partea revoluţiei.

S-a mai reţinut că inculpaţii Postelnicu Tudor şi Bobu Emil au participat şi la organizarea sustragerii cadavrelor unui număr mare de victime de la Timişoara, care au fost transportate şi incinerate la Crematoriul uman din Bucureşti, iar cenuşa rezultată a fost aruncată într-un canal.

În drept, se motivează că faptele inculpaţilor de a fi adoptat hotărîri împreună cu ceilalţi membri ai comitetului politic executiv, privind măsuri pentru uciderea şi vătămarea gravă a integrităţii fizice a unor colectivităţi de oameni din Timişoara, Bucureşti şi din alte localităţi, cu scopul distrugerii acestora şi înăbuşirii revoluţiei populare, întruneşte elementele infracţiunii de genocid prevăzută de art. 357 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal.

PostelnicuRecExtr06

Prin decizia nr. 14 din 25 mai 1990, Curtea Supremă de Justiţie, secţia militară, a respins recursurile declarate de cei 4 inculpaţi.

Împotriva ambelor hotărîri procurorul general a declarat recurs extraordinar, considerînd că acestea sînt esenţial nelegale şi vădit netemeinice în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor săvîrşite de inculpaţi.

S-a învederat că, nici rezultatul acţiunilor represive şi nici intenţia manifestată de inculpaţi nu poate duce la concluzia că au urmărit distrugrerea în întregime sau în parte a unei colectivităţi sau grup naţional, etnic, rasial sau religios, cum prevăd dispoziţiile art. 357 din Codul penal şi, în consecinţă, nu se poate reţine în sarcina lor această infracţiune.

În concluzie, solicită casarea hotărîrilor şi condamnarea inculpaţilor pentru complicitate la infracţiunea de omor deosebit de grav şi complicitate la tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzute de art. 26 raportat la art. 176 alin. 1 lit. b din Codul penal şi respectiv art. 26 raportat la art. 20 şi art. 176 alin. 1 lit. b din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 42, art. 75 lit. a şi art. 74, 76 din Codul penal.

Recursul extraordinar este întemeiat în sensul şi pentru considerentele ce se vor arăta, în continuare:

Din probele administrate în cauză rezultă, fără dubiu, că toţi cei patru inculpaţi sus-menţionaţi au aprobat măsurile represive preconizate de Ceauşescu Nicolae, datorită implicării lor nelimitate şi în actele anterioare de oprimare a poporului român şi pentru a nu-şi pierde privilegiile de care au beneficiat în importantele funcţii de partid şi de stat care le-au deţinut.

Sub acest aspect, este relevantă poziţia lor în momentul cînd Ceauşescu Nicolae le-a spus membrilor comitetului politic executiv să-şi aleagă un alt secretar general.

PostelnicuRecExtr07

Toţi cei patru inculpaţi au început să-l implore pe dictator ca să nu-şi dea demisia, au acceptat măsurile de reprimare preconizate şi au acţionat în scopul punerii lor în aplicare, deşi caracterul nejustificat şi excesiv al acestor măsuri era evident.

Aşa fiind, corect instanţele au reţinut situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, pentur faptele de la 17 – 22 decembrie 1989 pînă la fuga lui Ceauşescu Nicolae.

Întrucît, din acest moment, autoritatea dictatorului şi a conducerii regimului acestuia a încetat, iar armata a trecut de partea revoluţiei şi cum nu s-a făcut dovada că prelungirea actelor de represiune după această dată au vreo legătură cu activitatea inculpaţilor sau că ar fi urmarea măsurilor luate pînă la acea dată, aceste acte de represiune nu pot fi reţinute în sarcina inculpaţilor.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor, sînt de reţinut următoarele:

Atît la Timişoara şi Bucureşti, cît şi în celelalte localităţi, din masa mare de manifestanţi, au fost împuşcaţi, selectiv, un anumit număr, limitat la fiecare acţiune de folosire a armelor de foc, ceea ce învederează o intenţie de intimidare a demonstranţilor şi nu se poate considera că s-a urmărit distrugerea în întregime sau în parte a unei colectivităţi, ori a unui grup naţional, etnic, rasial sau religios, în sensul prevederilor art. 357 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal, privind infracţiunea de genocid.

Mai este de menţionat, sub aspectul încadrării juridice, că faptele inculpaţilor nu pot fi încadrate în dispoziţiile textului mai înainte arătat şi pentru un alt motiv.

Potrivit acestui text de lege, constituie infracţiunea de genocid săvîrşirea unor anumite fapte, în scopul de a distruge în total sau în parte o colectivitate sau un grup naţional, etnic, rasial sau religios.

Pe de altă parte, în Convenţia internaţională pentru prevenirea şi reprimarea genocidului, adoptată de Adunarea Generală ONU din 9 decembrie 1948, la care România a aderat prin Decretul nr. 236/1950, nu există menţiunea noţiunii de „colectivitate”, aşa cum prevede Codul penal român.

PostelnicuRecExtr08

Întrucît Constituţia României, adoptată în anul 1991, prin art. 20 prevede că dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la drepturile omului, la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, elementul „colectivitate” prevăzut în codul penal dar neprevăzut în convenţia menţionată nu mai poate fi avut în vedere la încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de genocid.

Ca atare, greşit inculpaţii au fost condamnaţi pentru această infracţiune.

Reţinînd că prin faptele mai sus arătate, cu intenţie, inculpaţii au ajutat pe Ceauşescu Nicolae la săvîrşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, împotriva a mai multor persoane şi rănirea gravă a altora, cărora le-a pus viaţa în pericol, urmează ca fiecare să răspundă pentru complicitate la infracţiunea de omor deosebit de grav şi complicitate la tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzute de art. 26 raportat la art. 176 lit. b din codul penal şi de art. 26, 20, raportat la art. 176 lit. b din Codul penal.

Întrucît faptele au fost săvîrşite în realizarea unei rezoluţii delictuale unice, se va face aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 42 Cod penal.

În cauză, sînt întrunite şi elementele circumstanţei agravante prevăzută de art. 75 lit. a din Codul penal – săvîrşirea infracţiunii de către 3 sau mai multe persoane.

În cauză sînt aplicabile şi dispoziţiile art. 33 lit. a, 34 lit. a şi 35 din Codul penal, cu privire la concursul de infracţiuni.

În individualizarea şi stabilirea pedepselor se va ţine seama de gravitatea faptelor săvîrşite şi de rolul şi contribuţia fiecărui inculpat.

Totodată, avîndu-se în vedere vîrsta înaintată a inculpaţilor, starea precară a sănătăţii, precum şi împrejurările concrete în care s-au săvîrşit faptele, apare justificată cererea procuraturii de a se recunoaşte în favoarea acestora circumstanţe atenuante şi a se face aplicarea art. 74 şi 76 din Codul penal.

PostelnicuRecExtr09

În concluzie, urmează a se admite recursul extraordinar, a se casa hotărîrile atacate şi a se schimba încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, din infracţiunea de genocid prevăzută de art. 357 alin. 1 lit. a şi b, art. 41 alin. 2 şi art. 75 lit. a din Codul penal cu aplicarea art. 1 din Decretul-Lege nr. 6/1990, în complicitate la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 26 raportat la art. 176 lit. b din COdul penal şi în complicitate la tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 26, 20 raportat la art. 176 lit. b din Codul penal, cu aplicarea pentru ambele infracţiuni a prevederilor art. 41 alin. 2, art. 42, art. 75 lit. a, art. 74 şi 76 din Codul penal, texte de lege în baza cărora urmează a condamna pe inculpaţi la pedepse privative de libertate şi de drepturi, potrivit dispozitivului prezentei decizii. Din durata pedepselor aplicate se va deduce perioada de timp executată.

Se va face aplicarea art. 71 din Codul penal.

În baza art. 67 alin. 1 şi 2 Cod penal, se va aplica inculpaţilor Postelnicu Todur, Bobu Emil şi Dincă Ion, pedeapsa complementară a degradării militare.

Întrucît nu sînt temeiuri pentru menţinerea măsurilor asiguratorii luate în cauză cu privire la bunurile inculpaţilor, urmează a se înlătura aceste măsuri.

În baza art. 191 din Codul de procedură penală, inculpaţii urmează a fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare la prima instanţă, avansate de stat.

Onorariul de avocat, pentru apărarea din oficiu a inculpatului Dincă Ion, urmează a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul extraordinar declarat de procurorul general.

PostelnicuRecExtr10

Casează sentinţa nr. 2 din 2 februarie 1990 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi decizia nr. 14 din 21 mai 1990 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia militară, privind pe inculpaţii Postelnicu Tudor, Bobu Emil, Dincă Ion şi Mănescu Manea.

Schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, din infracţiunea de genocid prevăzută de art. 357 alin. 1 lit. a şi b, art. 41 alin. 2 şi art. 75 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 1 din Decretul-Lege nr. 6/1990, în complicitate la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 26 raportat la art. 176 lit. b Cod penal şi în complicitate la tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 26, 20 raportat la art. 176 lit. b Cod penal, cu aplicarea pentru amberle infracţiuni a prevederilor art. 41 alin. 2, 42, art. 75 lit. a, art. 74 şi 76 Cod penal.

În baza art. 26 raportat la art. 176 alin. 1 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2, 42, 75 lit. a, 74 şi 76 din acelaşi cod, condamnă pe inculpaţi, după cum urmează:

– inculpatul Postelnicu Tudor la 17 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal;

– inculpatul Dincă Ion la 15 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal;

– inculpatul Bobu Emil şi Mănescu Manea la cîte 10 ani închisoare şi cîte 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal.

În baza art. 26, 20 raportat la art. 176 alin. 1 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2, 42, 75 lit. a, 74 şi 76 din acelaşi cod, condamnă pe inculpaţi după cum urmează:

– inculpatul Postelnicu Tudor la 8 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal.

– inculpatul Dincă Ion la 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal;

PostelnicuRecExtr11

– inculpaţii Bobu Emil şi Mănescu Manea la cîte 5 ani închisoare şi cîte 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal.

În baza art. 33 lit. a şi b, art. 34 lit. a şi 35 Cod penal, dispune ca inculpaţii să execute pedeapsa cea mai grea, şi anume:

– inculpatul Postelnicu Tudor 17 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal;

– inculpatul Dincă Ion 15 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal;

– inculpaţii Bobu Emil şi Mănescu Manea, cîte 10 ani închisoare şi cîte 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal.

Face în cauză aplicarea art. 71 Cod penal.

În baza art. 67 alin. 1 şi 2 Cod penal, dispune degradarea militară a inculpaţilor Postelnicu Tudor, Bobu Emil şi Dincă Ion.

Deduce din pedepsele aplicate durata arestării preventive şi timpul executat astfel: pentru Bobu Emil şi Dincă Ion de la 27 decembrie 1989, pentru Postelnicu Tudor de la 28 decembrie 1989 pînă la 26 aprilie 1993, iar pentru Mănescu Manea de la 27 decembrie 1989 şi pînă la data întreruperii executării pedepsei.

Înlătură măsurile asiguratorii luate în cauză cu privire la bunurile inculpaţilor.

Obligă pe inculpaţi să plătească statului cîte 2500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Onorariul de avocat, în sumă de 4000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului Dincă Ion, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PostelnicuRecExtr12

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 1993.

PREŞEDINTE Em. Gherguţ

JUDECĂTORI

M. Aron

Gh. Bucur

G. Ionescu

St. Mateescu

Gh. Toader

Cu opinie separată, în sensul că se impunea casarea hotărîrilor atacate şi restituirea cauzei la procuratură pentru completarea urmăririi penale

JUDECĂTOR N. Ionescu

CONSULTANT JURIDIC ŞEF V. Gheorghiescu

 OPINIE SEPARATĂ

Apreciez, alături de opinia majoritară, că recursul extraordinar este întemeiat atît în ce priveşte greşita condamnare a inculpaţilor pentru săvîrşirea infracţiunii de genocid, cît şi cu privire la existenţa vinovăţiei acestora pentru săvîrşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi respectiv de tentativă la aceeaşi infracţiune.

Cu toate acestea, consider că în cauză nu au fost administrate toate dovezile prin care să se stabilească în mod nemijlocit şi fără echivoc, gradul de pericol social al faptelor săvîrşite şi ca urmare limita pînă la care se poate întinde vinovăţia acestora, în raport cu care să se procedeze la o justă individualizare a pedepselor.

Potrivit art. 1 Cod procedură penală, procesul penal are ca scop constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvîrşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

PostelnicuRecExtr13

Această regulă este de generală aplicaţie şi este incidentă oricărei cauze pe întreg parcursul procesului penal.

Pe de altă parte, potrivit art. 3 din acelaşi cod, în desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei precum şi cu privire la persoana făptuitorului, iar potrivit art. 4 organele de urmărire penală şi instanţele de judecată sînt obligate să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal.

Apreciez că prin hotărîrea adoptată nu s-a acordat, în totalitate, semnificaţie cuvenită acestor texte de lege, ca urmare a nelămuririi unor aspecte legate de faptele imputate inculpaţilor care pot aduce prejudicii fie acestora, fie altor persoane cu calităţi procesuale şi care, potrivit legii, pot pretinde de la cei vinovaţi repararea unor prejudicii cauzate prin infracţiunile săvîrşite.

Este cunoscut faptul că infracţiunea de omor, cît şi tentativa la această infracţiune, fac parte din categoria infracţiunilor de rezultat, ceea ce înseamnă că prin săvîrşirea ei se produce şi o pagubă victimei, sau, după caz, moştenitorilor acesteia, cărora le dă dreptul să pretindă repararea prejudiciului suferit.

Această constatare impune, pe de o parte, stabilirea în mod concret, în cazul în care victime ale infracţiunii sînt mai multe persoane, care este numărul acestora, deoarece în raport cu această cosntatare se stabileşte gradul de pericol social al faptei şi respectiv de vinovăţie a inculpatului, constituind, în acelaşi timp, un criteriu de individualizare a pedepsei, iar pe de altă parte, numărul persoanelor care se pot constitui parte civilă şi solicită dezdăunarea pentru daunele cauzate.

Or, analizînd materialul probator existent la dosar, şi în special probele administrate cu ocazia urmăririi penale, se constată că numărul victimelor, ca rezultat al activităţii infracţionale desfăşurată de inculpaţi, nu corespunde realităţii şi nu există nici posibilităţi de a stabili în concret acest lucru, în special, ca urmare a unor situaţii intervenite după întocmirea actului de trimitere în judecată a acestora.

PostelnicuRecExtr14

În legătură cu acest aspect era necesar să se stabilească, în mod concret, care este momentul în care trebuie angajată răspunderea inculpaţilor, dat fiind faptul că acţiunea de represiune a demonstranţilor de la Timişoara a fost dispusă mai întîi, unilateral, de Ceauşescu Nicolae, şi numai după aceea adusă la cunoştiinţă şi supusă aprobării Comitetului politic executiv din care făceau parte şi inculpaţii.

Este firesc că în această situaţie să se stabilească dacă pînă în momentul în care inculpaţii au achiesat la activitatea de represiune a demonstranţilor de la Timişoara, au fost persoane ucise sau rănite şi care este numărul acestora, deoarece cu privire la acestea inculpaţii nu se fac vinovaţi, neexistînd în acest sens nici o dovadă.

Pe de altă parte, este necesar să se constate care este timpul limită pînă la care acestea pot răspunde pentru uciderea şi rănirea de persoane, deoarece în actul de trimitere în judecată se face precizarea că inculpaţii se fac răspunzători de persoanele ucise şi rănite pînă în momentul întocmirii acestuia,, apreciere pe care o considerăm inexactă din mai multe puncte de vedere, şi anume:

Începînd cu 22 decembrie 1989, după fuga şi arestarea lui Ceauşescu Nicolae, în ţară a fost constituit Frontul Salvării Naţionale, organism care a înlocuit vechea putere în stat, ca exponent al dorinţei întregului popor de a constitui o societate bazată pe democraţie.

Din acest moment, mai precis al difuzării comunicatului către ţară de către noul organism al puterii, apreciez că toate atribuţiile au fost preluate de acesta, iar orice dispoziţie dată anterior nu-şi mai putea produce efectele şi ca urmare aceasta ar putea constitui momentul încetării responsabilităţii inculpaţilor.

Dacă totuşi acest moment ar putea fi prelungit, apreciez că el nu ar putea depăşi în nici un caz, noaptea de 22/23 decembrie 1989, cînd generalul Vlad Iulian a cerut tuturor formaţiunilor de luptă să înceteze actele de violenţă şi să se retragă în cazărmi.

PostelnicuRecExtr15

Excesul de zel exercitat de unele elemente, din orice motiv, consider că nu poate constitui un temei pe baza căruia să se întemeieze răspunderea inculpaţilor.

În sfîrşit, trecînd şi peste acest din urmă moment, în sarcina inculpaţilor nu se poate reţine că făcîndu-se vinovaţi de persoanele ucise sau rănite, după arestarea lor, din acest moment orice legătură cu eventuale forţe ostile noii puteri fiind de neconceput. Dacă lucrurile ar fi stat altfel, în oricare din situaţiile arătate, organul de urmărire penală trebuia să-l dovedească prin probe.

Deşi nu este lipsit de semnificaţie momentul pînă la care se poate întinde răspunderea inculpaţilor, acceptînd, aprioric, fiecare din cele trei momente enunţate este necesar ca în cazul fiecăruia dintre ele să se stabilească, pe bază de dovezi, numărul morţilor şi răniţilor, prin identificarea acestora.

Chiar şi în cazul în care s-ar stabili numărul morţilor şi răniţilor în perioada ce urmează a se imputa inculpaţilor este necesar să se aprecieze dacă acest număr le poate fi imputat în totalitate, dat fiind cunoscut faptul că în anumite situaţii, uciderea sau rănirea s-a datorat nu ordinului de reprimare ci de apărare a unor instituţii publice şi de stat, motiv pentru care unele persoane trimise în judecată în dosarele cunoscute sub denumirea de „dosarele revoluţiei” au fost achitate, ori cauzele au fost restituite fie organelor de urmărire penală, fie instanţelor pentru completarea materialului probator.

Stabilirea cu certitudine a numărului morţilor şi răniţilor prezenta importanţă şi sub cel de al doilea aspect, şi anume al posibilităţii determinării numărului de persoane ce pot cere despăgubiri ca urmare a faptelor imputate inculpaţilor.

Or, necunoscîndu-se cu certitudine acest număr, prin identificarea şi nominalizarea fiecărei victime, există pericolul fie ca inculpaţii, pe baza hotărîrii de condamnare cu autoritate de lucru judecat, să fie obligaţi la dezdăunarea unui număr incert de persoane, ori ca anumite persoane, să nu poată beneficia de acest drept prevăzut de lege, în cazul în care nu s-ar înscrie în numărul arbitrar stabilit, şi nu în ultimul rînd ca anumite persoane al căror deces sau rănire se datorează culpei lor sau altor cauze să beneficieze de un astfel de drept.

PostelnicuRecExtr16

Nu lipsită de interes este şi necesitatea de a se lămuri şi alte aspecte legate de evenimentele din perioada 22-25 decembrie 1989, cum ar fi existenţa unor elemente provocatoare, cunoscute sub denumirea de terorişti, ori producerea unor situaţii cum este cea a elevilor de la Şcoala de ofiţeri de la Băneasa, ucişi la aeroportul Otopeni-Bucureşti din cauze nelămurite nici în momentul de faţă, împrejurări care sînt în măsură să dea o imagine mai completă asupra vinovăţiei inculpaţilor.

Pentru considerentele arătate, apreciez că în cauză nu au fost respectate, întocmai, cerinţele textelor de lege menţionate şi că, pentru lămurirea acestor împrejurări, se impune restituirea cauzei organului de procuratură competent pentru completarea urmăririi penale, prin efectuarea de noi verificări şi administrarea de noi probe, lucru care nu s-ar putea face de către instanţa de judecată decît cu mare întîrziere, dat fiind competenţa şi posibilităţile limitate ale acesteia de a dispune.

Diferit de cele mai sus arătate, consider că nici încadrarea juridică dată faptelor pentru care au fost condamnaţi inculpaţii nu este legală, aceştia făcîndu-se vinovaţi nu de complicitate la infracţiunea de omor deosebit de grav sau de tentativă la această infracţiune, calitatea lor fiind de coautori deoarece prin hotărîrea luată, au săvîrşit nemijlocit acte ce caracterizează autoratul pe baza căreai s-a trecut la represiune.

Faptul că propunerea de represiune a aparţinut unei persoane, în speţă Nicolae Ceauşescu, la care participanţii la această şedinţă şi-au dat în mod expres consimţămîntul, nu poate caracteriza poziţia acestora din urmă ca fiind un ajutor dat sau că au înlesnit săvîrşirea infracţiunii. Chiar şi numai pentru faptul, nu lipsit de interes, organismul din care făceau parte inculpaţii Comitetul politic executiv, constituie un tot, în care măsurile luate reprezentau voinţa tuturor, indiferent de persoana de la care venea propunerea.

PostelnicuRecExtr17

Că acesta este adevărul o demonstrează şi faptul că în măsura în care inculpaţii ar fi respins propunerea făcută de Ceauşescu Nicolae, ea ar fi rămas fără eficienţă, dovada cea mai eficentă fiind încercarea, fie şi numai de circumstanţă a acestuia de a renunţa la funcţiile ce le avea, în momentul în care a constatat existenţa unei opoziţii, fapt ce a determinat atitudinea ulterioară a celor prezenţi de a reveni asupra poziţiei iniţiale şi de a asigura pe Ceauşescu Nicolae de ataşamentul lor faţă de măsurile luate.

JUDECĂTOR

Nicolae Ionescu

Mai citeşte:
Căinţă şi sfidare. Nomenclatura comunistă în puşcărie. Nicu Ceauşescu, şeful arestaţilor. Ion Dincă îşi exprimă profunde regrete
Dezvăluirile lui Valer Marian şi avionul Rombac care a făcut cursa Bucureşti-Sibiu în decembrie 1989
Stenograma şedinţei C.P.Ex. din 17 decembrie 1989

 

One Response to “Recursul extraordinar în cazul Postelnicu-Bobu-Dincă-Mănescu. Ion Dincă: „Pentru viaţa a 2000 – 3000 de demonstranţi nu trebuie pusă în pericol societatea socialistă””

  1. Greseala cea mai mare a revolutionarilor ( sau a participantilor la rebeliune ) a fost ca nu i a judecat rapid si executat pe toti care au dat ordinele criminale de a se trage in populatie . Singurul merit pe care il atribui lui iliescu e ca s a debarasat rapid de ceasca .


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s