Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Procuror Romeo Bălan: Teroriștii din Timișoara, după 22 decembrie 1989 (1). Piaţa Operei Aprilie 25, 2014


cartiMemorial_0001În cartea „Victimele revoluţiei. Timişoara 1989” editată de asociaţia „Memorialul Revoluţiei” din Timişoara în 2011, procurorul militar Romeo Bălan prezintă şi cercetările făcute de parchetul militar din Timişoara cu privire la „teroriştii” de după 22 decembrie 1989 care se spune că au acţionat în oraş. Voi prezenta în serial capitolul „Victimele de după 22 decembrie” din această carte. Primul episod se referă la zona Piaţa Operei.

Recomand să citiţi şi capitolul „Identificarea victimelor incinerate” (linc) din aceeaşi carte a procurorului Bălan, capitol deja prezentat pe acest blog.

VICTIME DUPĂ 22 DECEMBRIE

După 22 decembrie au fost din nou victime la Timișoara. 20 de morți din care 7 militari și 79 de răniți, din care 25 de militari, sunt rezultatul uzului de armă la Timișoara.

Mai era justificată dechiderea focului după căderea lui Ceaușescu?

Înainte de a încerca unele considerații cu privire la această perioadă am să prezint principalele zone din oraș unde au fost împușcate victimele.

PIAŢA OPEREI

După căderea lui Ceauşescu, în seara zilei de 22 decembrie 1989 s-a deschis focul în Piaţa Operei din Timişoara. A fost primul loc în care a început să se tragă din nou. În clădirea Operei se afla un grup de revoluţionari încă din 20.12.1989, care au constituit ulterior Frontul Democrat Român. Până la fuga lui Ceauşescu cei din Operă au fost păziţi de forţe proprii, constituiţi în două filtre de pază, exterior şi interior, la un moment dat cei din pază având chiar arme în dotare din cele recuperate de la fostul Consiliul Judeţean Timiş şi de la câţiva lucrători de poliţie T.F. Cu toate acestea nu au fost evenimente, cei din interior nu au fost atacaţi şi nici nu au făcut uz de armă. Trebuie însă precizat că în 21 decembrie 1989, forţele armate ale fostului regim au încercat să întocmească un plan de capturare a liderilor revoluţionarilor din Operă. În acest scop la sediul Diviziei mecanizate Timişoara s-au prezentat mai mulţi ofiţeri de la Securitatea Timiş care cunoşteau obiectivul. Din fericire planul nu s-a concretizat. Despre acest episod intitulat Operaţiunea Tunetul şi Fulgerul a scris regretatul ziarist Iosif Costinaş. Acest moment trebuie reamintit pentru a înlătura susţinerile privind fraternizarea armatei cu revoluţionarii în cursul zilei de 20 decembrie 1989. Comandamentul politico-militar de la fosta judeţeană de partid condus de fostul secretar C.C. Ion Coman şi comandamentele militare de la Divizia mecanizată şi de la Inspectoratul M.I. au renunţat la soluţia militară doar pentru că nu mai era viabilă. În Piaţa Operei şi în centrul oraşului erau sute de mii de timişoreni care în mod paşnic îşi cereau drepturile şi împotriva acestora nu se mai putea interveni cu tancul.

După ce s-a anunţat căderea dictaturii, în dupăamiaza zilei de 22 decembrie 1989, cel care asigura comanda Diviziei mecanizate Timişoara, lt.col. Zeca Constantin, s-a prezentat la liderii Frontului Democrat Român pe care i-a recunoscut ca noua forţă politică din oraş. Ofiţerul arată că a ţinut permanent legătura cu cei aflaţi la comanda Armatei a III-a de la Craiova, respectiv general Roşu, lt.col. Ilie Marin şi lt.col. Dumitru Cioflină şi a executat ordinele primite:

Am primit ordine pe linie militară să colaborez cu noile organe ale puterii noi instalate.

În 22.12.1989, în jurul orelor 14,00, după plecarea generalului Guşă au venit mai mulţi revoluţionari care m-au chemat la Opera din Timişoara ca să vorbesc din balcon mulţimii adunate în piaţă. Dintre revoluţionari îl reţin pe liderul acesta Furtuna Lorin, Iordache Claudiu, Savu Ioan, Alămureanu şi alţii de care nu-mi mai amintesc.

Am luat cuvântul şi am anunţat populaţia că Armata este alături de populaţie. Posed video-caseta cu cuvântul de atunci. Am mai vorbit o dată din balconul Operei în aceeaşi zi, în jurul orelor 18,30, cu acelaşi mesaj. În balcon erau circa 100 de revoluţionari şi deşi nu i-am văzut am aflat ulterior că unii ar fi fost înarmaţi, cu arme luate de la I.P.J. Timiş.

După orele 19,00 au început să se audă focuri de armă în Piaţa Operei din Timişoara şi apoi şi în alte zone. Îndeosebi s-au auzit focuri de armă în zona centrală a oraşului. Până la focurile de armă nu am auzit să se vorbească de terorişti. După aceea revoluţionarii susţineau că au deschis focul teroriştii şi securiştii. Mi-au şi solicitat să le asigurăm pază militară”.[1]

Cei din incinta Operei confirmă sosirea militarilor şi faptul că a fost asigurată paza clădirii. Susţin însă că militarii i-au anunţat despre un iminent atac asupra Operei şi despre terorişti.

Kos Alexandru, care asigura paza celor din Operă a declarat:

După câte mi-am dat seama, grupul de militari condus de lt.col. Zeca a venit la dialog cu noi, eu fiind primul care i-am primit şi i-am condus la uşă. După câte ştiu lt.col. Zeca şi ceilalţi ofiţeri au discutat timp de circa 30 de minute cu cei din conducerea Frontului Democrat Român şi după aceste discuţii nu s-a ajuns la o înţelegere cu toţi revoluţionarii.

Tot lt.col. Zeca a adus vestea că în zonă se va deschide focul dar nu a spus de către cine, însă s-a trecut la întărirea pazei şi înarmarea oamenilor din pază care aveau livret militar”.[2]

Unul din liderii revoluţionarilor, Curuţiu Ioan, cel care coordona paza celor din Operă, a precizat relativ la o întâlnire cu comandantul Diviziei mecanizate avută în dupăamiaza zilei de 22 decembrie 1989:

„În biroul lui Zeca când i-am predat declaraţiile luate de la directorul Groza şi alte documente, mai erau prezenţi generalul Popescu – adus din rezervă, secretarul de partid Bălan, maior Paul Vasile şi alţii. Cu acea ocazie col. Zeca şi cei din anturajul lui ne-au cerut să părăsim clădirea operei şi să anunţăm să facă acelaşi lucru şi populaţia din piaţă, că va urma un atac terorist, fapt care s-a şi întâmplat mai târziu când s-a deschis focul în direcţia clădirii Operei şi a pieţii. Eu şi oamenii mei am rămas în continuare în clădirea Operei de data aceasta constatând că a mai apărut şi o echipă de militari înarmaţi…

În seara de 22.12.1989, în jurul orelor 19,30, a început să se tragă în zona Operei. Anterior, noi am fost avertizaţi de col. Zeca că vom fi atacaţi de un desant terorist şi să trimitem oamenii acasă”.[3]

Scutelnicu Dorin, revoluţionar aflat în pază la Operă, a declarat:

Îmi amintesc că în dupăamiaza zilei de 22.12.1989 au venit în clădirea Operei mai mulţi ofiţeri conduşi de col. Zeca şi Predonescu care au discutat cu conducătorii revoluţionarilor însă eu nu cunosc amănunte în legătură cu aceste discuţii. Cert este că după plecarea acestora din clădirea Operei am văzut că doi ofiţeri inferiori, locotenenţi au rămas undeva în faţa clădirii Operei şi la un moment dat l-am văzut pe unul din ei că a tras în sus înspre direcţia muzeului cartuşe trasoare, respectiv două cartuşe trasoare şi imediat după aceasta în zonă a început să se tragă”.[4]

Un alt lider al revoluţionarilor, Ciura Vasile-Alexandru a relatat următoarele cu privire la deschiderea focului în seara de 22 decembrie 1989:

Nu îmi amintesc exact dat, dar poate fi 22.12.1989 seara, am văzut din balconul Operei că pe o fereastră elicoidală de la mansarda clădirii care avea la parter un lacto-bar (actualmente Mc’Donalds) se trăgea cu o armă automată spre balconul operei. Soldaţii comandaţi de plt. Subţire au ieşit în balcon, au luat poziţie de tragere după coloanele din balcon şi au tras o ripostă spre locul amintit mai sus. Militarii au tras mai multe încărcătoare, folosind şi încărcătoarele de rezervă, iar pe cele goale ni le aruncau nouă în interiorul clădirii. Militarii aduseseră o ladă cu cartuşe şi noi umpleam încărcătoarele goale aruncate de ei cu cartuşele din acea ladă. În ladă erau amestecate cartuşele normale cu cele trasoare şi noi le băgam în încărcătoare amestecate şi le aruncam pe jos militarilor pentru a le folosi. Nu ştiu cine trăgea din clădirea susamintită, însă după 2 luni de zile, am verificat balconul Operei şi am constata că acolo nu era nici o urmă de glonţ, mă gândesc că, în clădirea respectivă să fi fost un simulator, cu toate că eu nu am văzut niciodată un simulator. Este o părere personală a mea şi m-am gândit atunci că, acţiunea armată a fost premeditată şi pregătită minuţios”.[5]

Nici organele de procuratură militară nu au identificat urme de gloanţe în balconul Operei sau pe faţada clădirii deşi toate persoanele martore la evenimente au declarat că s-a deschis focul spre Operă. Nici unul dintre cei aflaţi în clădirea Operei, revoluţionari sau militari nu a fost rănit în schimbul de focuri.

Subofiţerul Fiertu Marian, transmisionist la U.M. 01197 Timişoara, a asigurat legătura radio telefonică între cei din Operă şi Divizia mecanizată şi a precizat într-o declaraţie:

„În noaptea de 22/23 decembrie 1989 eram în Operă şi uneori se trăgea din podul clădirii lacto-barului dar nu se intenţiona omorârea noastră din Operă, era mai mult diversiune.”[6]

Fiertu Marian a mai relatat că în podurile blocurilor de pe Bulevardul Republicii au fost militari care au deschis focul înspre Piaţa Operei. După schimbul de focuri s-a stabilit că erau militari de la Batalionul de transmisiuni al celeilalte divizii din Timişoara. Personal l-a identificat pe colegul său de promoţie subofiţer Ilie Relu de la U.M. 01926 Timişoara.

Din cercetările efectuate ulterior s-a stabilit că în acea noapte au acţionat două plutoane de la U.M. 01926 Timişoara pe Bulevardul Republicii şi pe străzile alăturate.

Comandanţii celor două plutoane cpt. Cioacă Valerică şi cpt. Cora Aurel au relatat că au primit ordin de la cel care asigura comanda unităţii, cpt. Petruş, să execute misiuni de luptă împotriva teroriştilor, care atacau din podurile clădirilor situate în partea dreaptă a Operei din Timişoara. Acest lucru rezultă şi din Raportul unităţii nr. R.D./310/13456/20.10.1942.[7] Locul de executare al misiunii se afla la peste 5 km de unitate dar la circa 100 de metri de sediul Diviziei mecanizate Timişoara, cu care însă nu s-a luat legătura. Ofiţerii au precizat că au desfăşurat acţiunile armate singuri fără a lua legătura sau a-şi coordona activitatea cu celelalte forţe militare din zonă.

În zonă, independent de forţele militare ale celor două divizii din Timişoara, a acţionat şi un detaşament de paraşutişti de la U.M. 01841 Caracal sosit în Timişoara încă din 19.12.1989 şi încartiruit la sediul Diviziei de apărare a teritoriului de pe Calea Lipovei din Timişoara. Acest detaşament s-a deplasat în centrul oraşului pentru a asigura paza poştei şi a clădirii telefoanelor de lângă Muzeul Banatului. Cel care i-a transportat cu o autospecială, subofiţerul Dubleş Adrian din U.M. 01926 Timişoara, a relatat:

„În data de 22 decembrie 1989 orele 20,00 am primit ordin de la comandantul de companie, cpt. Cora Aurel să mă deplasez cu detaşamentul de paraşutişti la Telefoane pentru paza obiectivului. Ajungând în zonă, detaşamentul s-a împărţit în două, o parte instalându-se în parcul din spatele muzeului iar ceilalţi în faţa intrării de la telefoane.

În jurul orelor 22,00 s-a deschis focul dinspre clădirea Modexului înspre Hotelul Central.”[8]

Nici paraşutiştii nu au luat legătura cu celelalte forţe militare din zonă deşi Divizia mecanizată avea sediul la câteva sute de metri în Piaţa Libertăţii.

Comandantul Diviziei mecanizate a menţionat:

Ştiam că la Divizia col. Rotariu erau cazaţi paraşutişti de la Caracal. Nu ştiu când au plecat aceştia şi nici ce misiune au avut în Timişoara. În prima noapte 22/23 decembrie 1989 nu am fost informat de col. Rotariu despre prezenţa paraşutiştilor de la Caracal în zona centrală a oraşului şi nici despre forţele proprii ale Diviziei C.A.T. pe Bulevardul Republicii din Timişoara … În prima noapte reţin că nu a existat nici o colaborare pe linie militară între cele două divizii din Timişoara. Pe linie militară coordonarea în garnizoana Timişoara ar fi trebuit să fie făcută de comandantul garnizoanei, la acea dată col. Rotariu.”[9] Acesta din urmă susţine însă că a fost înlocuit cu lt.col. Zeca la conducerea garnizoanei Timişoara din 22.12.1989 din ordinul generalului Guşă Ştefan.[10]

Din coroborarea documentelor şi a mărturiilor rezultă că în noaptea de 22/23.12.1989 nu a existat un atac efectiv asupra Operei din Timişoara. Aşa se explică de ce nu există urme de gloanţe pe clădire şi nici o persoană din interior nu a fost rănită.

În Piaţa Operei şi în zona apropiată s-au înregistrat însă victime:

Din ordin, lt. Dinu Daniel, din U.M. 01125 Timişoara, împreună cu o grupă de militari, a executat misiunea de pază a Operei din exterior pe latura dinspre Muzeul Banatului. Ofiţerul a intrat în dispozitiv în jurul orelor 21,30. După circa o oră militarii din subordine i-au raportat că două persoane civile însoţite de un paraşutist au refuzat să se legitimeze.

Lt. Dinu Daniel s-a deplasat spre spaţiul dintre muzeu şi clădirea cu lacto-barul şi i-a somat pe acei civili să stea, ulterior trăgând şi foc de avertisment în plan vertical. În acel moment s-a deschis focul din mai multe direcţii iar ofiţerul a fost împuşcat în piciorul stâng, suferind plagă împuşcată cu fractură de platou tibial şi cap peronier stâng, leziune ce a necesitat 65 de zile de îngrijiri medicale.[11] Într-o primă declaraţie victima susţine că nu poate preciza cine l-a împuşcat, apoi îi indică pe civilii care nu s-au supus somaţiei, pentru ca în final să admită că s-a deschis focul din mai multe direcţii, inclusiv de pe un transportor blindat.[12] Unul din militarii care l-au însoţit, sold. Felie Marian precizează că s-a tras spre ei dinspre Muzeul Banatului.[13]

Tot dinspre muzeu a fost împuşcat Kos Alexandru, civil înarmat de militari şi aflat în pază în exteriorul Operei, după colţul din dreapta al faţadei. Rănirea lui Kos Alexandru s-a produs în aceeaşi noapte în jurul orelor 0,15. Victima a fost rănită grav suferind fractură deschisă prin împuşcare femur drept, leziune ce a necesitat 3-4 luni de îngrijiri medicale. Actul medico-legal precizează că victima a fost împuşcată de la distanţă, ca şi în cazul lt. Dinu Daniel.[14] Kos Alexandru a susţinut constant că împotriva lui s-a deschis focul din spaţiul situat între Muzeul Banatului şi clădirea cu lacto-barul.[15] În momentul în care a fost rănit, Kos Alexandru avea asupra sa un pistol mitralieră şi 3 încărcătoare pline pe care le primise de la Comenduirea de garnizoană Timişoara:

„Înainte de a mi se da arma s-a discutat despre tactica pe care trebuia să o avem în dispozitivele de pază, şi eu am propus să mergem pe o tactică de apărare. Mai rețin că atunci când mi s-a dat arma, în registru mi-au trecut datele din buletin şi mi-a fost reţinut talonul din livretul militar pentru mobilizare. Nouă nu ni s-a spus cine este efectiv inamicul, astfel că nu am avut o reprezentare a acestuia, însă circulau zvonuri despre existenţa teroriştilor.”[16]

Dacă lt. Dinu Daniel şi Kos Alexandru au indicat direcţia din care s-a tras, respectiv Muzeul Banatului, loc în care se afla detaşamentul de paraşutişti, victima Vezendan Gheorghe a precizat că cei care l-au împuşcat au fost militarii paraşutişti:

În seara şi dupăamiaza zilei de 22 decembrie 1989, Vezendan Gheorghe a participat la manifestaţiile din Piaţa Operei. A rămas şi în cursul nopţii, deşi cei din piaţă au fost anunţaţi să plece acasă deoarece se va deschide focul. Pe lângă militarii şi civilii înarmaţi care păzeau clădirea Operei, victima i-a văzut şi pe paraşutiştii din spatele Muzeului Banatului. În jurul orelor 0,15, victima şi alte 4 persoane s-au speriat de mai mulţi militari, care se deplasau în salturi dinspre Catedrală spre Operă, şi s-au refugiat în imobilul cu numărul 1, la parterul căruia se afla lacto-barul. S-a deschis focul spre ei, pe casa scărilor şi Vezendan Gheorghe a fost împuşcat din spate în piciorul drept, şi a suferit plagă împuşcată gamba dreaptă suprainfectată, ce a necesitat 25 de zile de îngrijiri medicale.[17] Constant, în declaraţiile din 1990, 1994 şi 2000, victima a relatat că a fost împuşcată de un paraşutist:

„În timp ce eu urcam pe trepte, am auzit în spatele meu o voce care spunea, aicea sunt. Când m-am uitat în urmă, pe unde am intrat, am văzut un tip în vârstă de 40-45 de ani, îmbrăcat în uniformă kaki, cu cască metalică pe cap şi pe cască erau frunze de camuflaj, care a deschis foc asupra mea şi a tras foc cu foc, şi m-a împuşcat în glezna dreaptă.”[18]

Victima împreună cu ceilalţi s-a refugiat la un locatar până în dimineaţa zilei următoare. A auzit când militarii care l-au împuşcat îl căutau şi când cu deschis focul din podul clădirii:

„Am auzit după aceea, cum acea grupă de militari, a urcat în podul clădirii, de unde au deschis focul spre magazinul de Modă şi spre Muzeu. De la ora respectivă când i-am auzit urcând în pod şi până dimineaţa în jurul orelor 5,00, am auzit la diferite intervale de timp că se trăgea din pod.”[19]

În noaptea de 22/23 decembrie 1989 în zona Operei au fost împuşcaţi şi cetățeni străini. Ziaristul francez Langevien Jacques a fost împuşcat lângă Kos Alexandru în timp ce s-a deschi focul dinspre Muzeu.[20] A suferit o plagă împuşcată tranfixiantă în gamba stângă, ce a necesitat 30 de zile de îngrijiri medicale.[21] Acesta a părăsit România înainte de a fi audiat. A mai fost împuşcat un cetăţean iugoslav în zona Hotelului Timişoara, aşa cum rezultă din declaraţiile lui Curuţiu Ioan şi Bâlc Liviu:

„S-a tras toată noaptea de 22/23 decembrie 1989. Îmi amintesc că în acea noapte lângă hotel au fost împuşcaţi nişte sârbi care au fost băgaţi în hotel şi personal i-am văzut şi reţin că unul din sârbi prezenta plăgi împuşcate în mai multe locuri.”[22] Nici acest cetăţean nu a fost audiat deoarece a părăsit România în acele zile după o scurtă internare în spital.

Şi militarii paraşutişti aflaţi în zona Muzeului Banatului şi în paza clădirii Telefoanelor au fost ajutaţi de civili. Unul din aceşti civili a fost victima Dunăvete Marin. Acesta a fost împuşcat în aceeaşi noapte pe casa scărilor în imobilul situat pe str. Lenau nr.10, imobil situat în spatele Muzeului Banatului şi a declarat:

„Când am ajuns în Piaţa Operei am observat că se trăgea, însă nu ştiu cine trăgea. Eu singur am luat-o pe strada care trece prin faţa muzeului şi lacto-bar şi când am ajuns în dreptul Hotelului Central am fost somat de un militar în termen. Eu m-am apropiat cu mâinile ridicate de grupul de soldaţi şi când am ajuns acolo am observat că erau 4 militari, între care un maior, un militar cu o staţie în spate, un alt soldat care mă somase pe mine şi un al patrulea, care nu mai reţin dacă era cadru militar sau militar în termen. Cei patru mi-au spus că eram paraşutişti de la o unitate din Caracal … Eu îi auzeam pe militari cum vorbeau cu colegii lor din zona Hotel Continental şi a Fântânii cu peşti, toţi având indicativul Solar. Eu am rămas în continuare lângă grupul de militari până când a venit un T.A.B. în zonă. Eu am şi auzit cum prin staţia radio s-a raportat că vor veni în zonă T.A.B.-uri şi tancuri cu revoluţionari pe ele. Între timp a sosit un civil care a adus un bilet de la militarii de la Continental, prin care li se cerea militarilor să nu tragă în transportoare. Am auzit la un moment dat zgomot de maşină mare. Maiorul ne-a cerut să ne ascundem gândind că s-ar putea să fie o capcană. Militarii s-au pus pe burtă însă au am rămas în picioare ca să nu murdăresc hainele şi am intrat în casa scării unei clădiri. Am văzut cum s-a aprins reflectorul de pe T.A.B. după care s-a tras în zona în care eram cu mitraliera sau altă armă automată şi un glonţ m-a lovit în spate, lângă coloană.”[23]

Victima a suferit leziuni grave ce au necesitat 1 an şi 3 luni îngrijiri medicale. Leziunile au pus viaţa victimei în primejdie, au fost urmate de pierdere de organe (rinichi stâng, splină) şi de încadrarea în gradul II de invaliditate, potrivit raportului medico-legal.[24]

Au existat schimburi de focuri şi victime şi în zilele de 23 şi 24 decembrie 1989. În dimineaţa zilei de 23.12.1989 a fost împuşcat Bâlc Liviu ce se oferise să-i ajute pe militarii aflaţi în pază la Hotelul Timişoara. Acesta a relatat împrejurările în care a fost împuşcat:

„Când am ajuns pe hotel, am observat pe terasă militari şi mulţi civili, printre care şi o fată Adriana (acum plecată în Austria) şi un ofiţer de armată. Practic soldaţii de pe hotel au tras toată noaptea şi eu le-am dat sandviciuri şi alimente. Acolo pe terasa hotelului am stat de vorbă cu un ofiţer de armată căruia i-am arătat o persoană ce se găsea pe acoperişul unei clădiri, respectiv un institut de lângă Spitalul Militar, de pe care un cetăţean trăgea cu arma, însă ofiţerul nu m-a băgat în seamă. Ofiţerul respectiv avea o puşcă cu lunetă. Am observat că soldaţii de pe terasă trăgeau însă nu ştiu în cine trăgeau şi am luat şi eu o armă de la un soldat însă nu am apucat să trag cu ea întrucât în momentul următor am fost împuşcat în mâna stângă şi în cap. Eu am căzut pe spate rănit.”[25]

Potrivit raportului medico-legal victima a suferit leziuni ce au necesitat 30 de zile de îngrijiri medicale.[26]

În dupăamiaza de 24 decembrie 1989, sergent major Popa Lucian de la U.M. 01185 Timişoara, însoţit de 2 militari în termen, se afla în misiune în zona Primăriei din Timişoara. Împotriva lor s-a deschis focul iar subofiţerul a fost rănit. Victima a declarat că a auzit o singură rafală de foc automat dar nu a putut preciza precis direcţia din care s-a tras. Militarii care l-au însoţit au indicat parcul din apropiere ca loc de unde s-a deschis focul.[27] Popa Lucian a suferit plăgi prin împuşcare transfixiante gamba dreaptă cu fractură cominutăvă a oaselor gambei, leziuni ce au necesitat 4 luni de îngrijiri medicale.[28]

În 24 decembrie în zona centrală a oraşului au fost împuşcaţi doi ziarişti străini. Aceştia nu au fost audiaţi pentru a putea indica exact împrejurările în care au fost împuşcaţi, părăsind la scurt timp România dar au rămas în evidenţele medicale. Pasquale Modica, ziarist italian, a fost împuşcat în torace şi a suferit leziuni grave (plagă împuşcată pulmonară, distrucţie perete toracic, hemopneumotorax, şoc hemoragic), leziuni care i-au pus viaţa în primejdie şi au necesitat 50-60 zile îngrijiri medicale.[29]

Tagliarue John Victor, ziarist american, a fost împuşcat în zona lombară şi a suferit plagă împuşcată cu fractură cominutivă cu caracter exploziv a crestelor iliace, leziuni ce au necesitat 70 zile de îngrijiri medicale.[30]

–––

[1] Dosar nr.308/P/2000 al Parchetului Militar Teritorial Bucureşti, vol. XVIII, fila 245

[2] Dosar nr.308/P/2000 al Parchetului Militar Teritorial Bucureşti, vol. XIX, fila 116

[3] Ibidem, vol. XIX, fila 130

[4] Ibidem, vol. XIX, fila 113

[5] Ibidem, vol. XIX, fila 127

[6] Dosar nr.308/P/2000 al Parchetului Militar Teritorial Bucureşti, vol. XVII, fila 17

[7] Ibidem, vol. XVII, filele 2-3

[8] Ibidem, vol. XIX, fila 22

[9]Ibidem, vol. XVIII, fila 245

[10] Ibidem, filele 1-12

[11] Raport medico-legal colectiv nr.55/11.01.1990 al Laboratorului Extern de Medicină Legală Timişoara, poziţia 81, Dosar nr.97/P/1990 al Secţiei Parcheelor Militare, volumul Timişoara – Rapoarte medico-legale

[12] Dosar nr.308/P/2000, vol.XIX, filele 82-85

[13] Ibidem, fila 86

[14] Raport medico-legal colectiv, poziţia 128

[15] Dosar nr.308/P/2000, vol.XIX, filele 69-74

[16] Ibidem, fila 72

[17] Raport medico-legal colectiv, poziţia 239

[18] Dosar nr.308/P/2000, vol.XIX, filele 14-18

[19] Ibidem, fila 17

[20] Ibidem, filele 73,74

[21] Raport medico-legal colectiv, poziţia 130

[22] Dosar nr.308/P/2000, vol.XIX, fila 30

[23] Ibidem, filele 65-75

[24] Ibidem, filele 69,70

[25] Ibidem,filele 29-30

[26] Raport nr.284/07.02.1990, Laboratorul Exterior de Medicină Legală Timişoara

[27] Dosar nr.308/P/2000, vol.XIX, filele 43-45

[28] Raport medico-legal colectiv, poziţia 190

[29] Raport medico-legal colectiv, poziţia 197

[30] Ibidem, poziţia 250

Mai citeşte:
Fostul procuror Romeo Bălan: “Armata era prea puternică în primii ani după revoluţie pentru ca generalii să poată să fie anchetaţi”
Procuror militar general (r) Romeo Balan: Identificarea victimelor incinerate ale revoluţiei timişorene
Revoluţia din Reşiţa: Rechizitoriul pentru uciderea lui Norbert Pongracz şi Ioan Smaranda şi rănirea lui Liviu Pădurean
4 cărţi noi despre revoluţie

 

3 Responses to “Procuror Romeo Bălan: Teroriștii din Timișoara, după 22 decembrie 1989 (1). Piaţa Operei”

  1. Uta Andi Florinel Says:

    Ma aflam militar in termen la UM 1841 parasutisti. Incorporat la 15 septembrie 1989. La data de 18.12.1989 am fost imbarcati de pe Aerodromul Deveselu cu destinatia Timisoara. In momentul in care am aterizat in Timisoara am fost adunati pe platou.Cei din Timisoara si zona au fost trimisi la unitate la Caracal. Noi restul regimentului aveam indicativul sa tragem si sa inlaturam pe cei care oprimau sistemul.Am fost cazati la o unitate de graniceri in Timisoara. In noaptea premergatoare ma uitam si eu neputiincios alatrui de colegii mei ce se intampla la televizor si asteptam cu nerabdare sa itnram in lupta , dar cu cine??? In acea noapte am primit alarma si am fost imbarcati in camioane si am plecat in patrulare in Timisoara. S-au primit o serie de alarme false.Am mers la solventu la Piata Operei. Un TAB a tras asupra noastra ranind in umar pe col. Gurschi , dupa care ne-am retras undeva in zona Pietei Operei. Am avut un moment stationar in aceasta zona. Dimineata am primit zeci de alarme ,dupa care ne-am retras la cazarma. Am plecat spre Aeroportul din Timisoara. Sef de companie era Capitanul Rotariu si plutonier Ilin care nu purta casca de protectie. Sef la compania Geniu era cpt. Procop. La iesire din Timisoara catre Lugoj ,la unghi de 90 de grade spre stanga, trebuia sa ajungem la Aeroportul din Timisoara.Fiind in ultimul camion cu toata compania mea , soferul a virat spre stanga aruncandu-ne pe toti pe asfalt. M-am trezit intr-o stare de inconstienta ca de altfel si mai multi colegi de ai mei.In acel moment am fost recuperati de niste civili care pe o parte din colegi i-au dus la spital si cealalta parte dintre noi , ne-au urcat in camioane si am mers catre aeroport. Urcandu-ne in avion in Timisoara , am mers catre Aeroportul Baneasa stiind ca mergem acasa.Am aterizat pe Aeroportul Baneasa, unde am fost cazati la Comandamentul Aviatiei.Am mers ulterior la Televiziune unde am stat 2 saptamani, dupa care ne-am retras la baza si am venit acasa.

  2. Uta Andi Florinel Says:

    Ma aflam militar in termen la UM 1841 parasutisti. Incorporat la 15 septembrie 1989. La data de 18.12.1989 am fost imbarcati de pe Aerodromul Deveselu cu destinatia Timisoara. In momentul in care am aterizat in Timisoara am fost adunati pe platou.Cei din Timisoara si zona au fost trimisi la unitate la Caracal. Noi restul regimentului aveam indicativul sa tragem si sa inlaturam pe cei care oprimau sistemul.Am fost cazati la o unitate de graniceri in Timisoara. In noaptea premergatoare ma uitam si eu neputiincios alatrui de colegii mei ce se intampla la televizor si asteptam cu nerabdare sa intram in lupta , dar cu cine??? In acea noapte am primit alarma si am fost imbarcati in camioane si am plecat in patrulare in Timisoara.In acea noapte unitatea mea a plecat prin centrul Timisoarei undeva printr-o piata in sus.Am primit ordinul sa asigur spatele intregului regiment.La un moment dat a inceput sa se traga in noi , eu, intretaindu-ma cu niste baieti de la o unitate din Constanta.Asupra noastra se tragea cu un TAB cu calibrul de 14.5mm, intersectandu-ne intr-un gang.Deasupra noastra , in acest gang erau niste securisti care incercasera sa se sinucida.Colegii mei nu mi-au observat lipsa.In aceste 2 ore , lipsind din regiment, aflandu-ma in acest gang, am facut treaba mica de 20 ori.In acest timp o masina a salvarii tip Dacia Brec Salvare, a venit sa ridice pe acei securisti.La un moment dat a oprit un TAB in usa gangului cerand apa, noi fiind foarte speriati ca nu era nu noi.I se incinsese motorul si de aceea ceruse apa.Dupa circa 2 ore ,fiind cu colegii de la Cogalniceanu,Constanta , apare cpt. Procop cu 3 colegi de ai mei in recunoastere in Piata Operei, mirandu-se foarte tare cand m-a vazut pe mine. Am mers la solventu la Piata Operei. Un TAB a tras asupra noastra ranind in umar pe col. Gurschi , dupa care ne-am retras undeva in zona Pietei Operei. Am avut un moment stationar in aceasta zona. Dimineata am primit zeci de alarme ,dupa care ne-am retras la cazarma. Am plecat spre Aeroportul din Timisoara. Sef de companie era Capitanul Rotariu si plutonier Ilin care nu purta casca de protectie. Sef la compania Geniu era cpt. Procop. La iesire din Timisoara catre Lugoj ,la unghi de 90 de grade spre stanga, trebuia sa ajungem la Aeroportul din Timisoara.Fiind in ultimul camion cu toata compania mea , soferul a virat spre stanga aruncandu-ne pe toti pe asfalt. M-am trezit intr-o stare de inconstienta ca de altfel si mai multi colegi de ai mei.In acel moment am fost recuperati de niste civili care pe o parte din colegi i-au dus la spital si cealalta parte dintre noi , ne-au urcat in camioane si am mers catre aeroport. Urcandu-ne in avion in Timisoara , am mers catre Aeroportul Baneasa stiind ca mergem acasa.Am aterizat pe Aeroportul Baneasa, unde am fost cazati la Comandamentul Aviatiei.Am mers ulterior la Televiziune unde am stat 2 saptamani, dupa care ne-am retras la baza si am venit acasa.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s