Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Minciunile istoricului Cristian Troncotă. Declaraţia lui Iulian Vlad în procesul revoluţiei de la Timişoara Mai 21, 2014


revistaSecu

Cristian Troncotă este un istoric la modă, care apare des în diferite emisiuni televizate (de pildă, în serialul „Moştenirea clandestină” al Monicăi Ghiurco). Pe saitul CNSAS poate fi citită revista „Securitatea” din decembrie 1987 (linc), publicaţie cu circuit închis a fostului Departament al Securităţii Statului, la care colabora cu un articol şi locotenentul major Cristian Troncotă. Avem deci explicaţia faptului că atîta lume din presa dîmboviţeană de astăzi îl consideră pe domnul Troncotă un expert în probleme de istorie recentă a României.

Ce a scris locotenentul major Cristian Troncotă în perioada ceauşistă are mai puţină importanţă. La vremea aceea dumnealui era o persoană prea măruntă şi publicase prea puţin ca să izbutească să se compromită din punct de vedere profesional. Adevărata autocompromitere profesională domnul Troncotă o poate realiza abia acum, în condiţiile libertăţii.

Domnul Richard Andrew Hall, cercetător american care şi-a luat doctoratul cu o teză privind revoluţia română din 1989, remarca (linc) neadevărurile din articolul „Specialiştii din decembrie 1989” publicat de Cristian Troncotă în revista „Vitralii – Lumini şi umbre” nr. 18, martie-mai 2014. La pagina 42 a respectivei reviste, domnul Troncotă scria:

Altă dovadă despre amestecul „specialiştilor” sovietici în evenimentele din decembrie 1989 din România se află consemnată într-un document din Arhivele Statului din Bucureşti, fond CC al PCR, Cancelarie. El atestă că în ziua de 20 decembrie 1989, între orele 20,54 şi 21,09 Nicolae Ceauşescu i-a înmînat un protest însărcinatului cu afaceri al ambasadei URSS. Protestul se baza pe o Notă-raport transmisă de generalul Iulian Vlad, şeful DSS, din care rezulta, cît se poate de clar şi fără echivoc, implicarea sovieticilor nu numai în evenimentele din Timişoara, ci pe întreaga zonă de nord-vest a României. Era vorba despre grupări special instruite şi pregătite pentru a participa la acţiunile din locurile fierbinţi.

În „întreaga zonă de nord-vest a României”, pînă în seara de 20 decembrie 1989 nici nu a existat vreun eveniment revoluţionar în care să se fi putut implica sovieticii. Abia în 22 decembrie 1989 aveau să izbucnească manifestaţii revoluţionare în oraşe precum Oradea, Satu Mare, Baia Mare din zona de nord-vest a României. Pînă la momentul la care se referă domnul Troncotă (seara de 20 decembrie 1989), evenimente revoluţionare apăruseră doar în două oraşe – Timişoara şi Lugoj – niciuna dintre acestea nefiind în zona de nord-vest a ţării.

RaportSecu1EvZDar nici cu privire la întîmplările din aceste două oraşe, raportul făcut de securitate către Nicolae Ceauşescu nu a pomenit nimic despre vreo implicare sovietică. „Evenimentul Zilei” din 28 iulie 1992, pagina 3, a publicat ultimul raport al securităţii către Nicolae Ceauşescu. E cazul să readucem acest raport în atenţia opiniei publice:

NOTĂ

În legătură cu concluziile rezultate pînă în prezent din anchetarea persoanelor reţinute la Timişoara, raportăm următoarele:

1. La acţiunile de vandalism comise în zilele de 16, 17, 18 şi 19 decembrie în municipiul Timişoara a participat un mare număr de indivizi din rîndul cărora au fost reţinute şi puse sub anchetă peste 800 de persoane.

2. Actele de violenţă urmate de distrugeri au vizat îndeosebi magazine comerciale, unităţi de alimentaţie publică, mijloace de transport în comun şi sediile unora din instituţiile politico-administrative.

3. Grupurle de huligani s-au constituit, de regulă, în stradă şi cartiere, din persoane care se cunoşteau între ele de la locurile de muncă sau domiciliu şi îndeosebi cămine de nefamilişti. Acestora li s-au alăturat în timpul deplasării şi producerii actelor de dezordine şi alţi indivizi, persoane stăpînite de viciul beţiei, mulţi dintre participanţi fiind minori şi tineri sub 25 de ani.

4. În cursul acţiunilor, unii indivizi s-au erijat în conducători de grupuri, îndemnînd participanţii la jefuirea unor unităţi comerciale, incendierea de imobile şi mijloace de transport şi chiar la molestarea unor trecători.

5. În contactul cu organele de ordine au incitat la acte grave, de violenţă ori de distrugeri a mijloacelor tehnice de intervenţie. În spatele acestora se află elemente declarate cu concepţii legionaro-fasciste care le-au incitat şi dirijat. Organele de stat sînt pe punctul de a descoperi aceşti autori.

RaportSecu2EvZ

Acţiunile acestor grupuri au fost influenţate de emisiunile posturilor de radio şi TV din ţările vecine, care transmit sistematic ştiri şi imagini de stradă ce au generat evenimentele cunoscute din unele ţări socialiste.

De asemenea, influenţe de aceeaşi natură au exercitat şi contactele directe cu persoane din Ungaria şi Iugoslavia în cadrul micului trafic de frontieră.

Pe parcursul desfăşurării evenimentelor, elementele instigatoare au făcut frecvent referiri la dificultăţile privind aprovizionarea populaţiei cu produse agroalimentare, lipsa de energie şi diminuarea retribuţiei.

8. În zilele de 18 şi 19 decembrie, în majoritatea colectivelor din marile întreprinderi industriale oamenii muncii au formulat cereri conducerilor unităţilor şi secretarilor organizaţiilor de partid de retragere a forţelor militare, cît şi cu caracter revendicativ de ordin economic. Regretabil este că s-a cam evitat dialogul deschis cu ei, îndeosebi în secţii şi chiar în curtea întreprinderilor, înainte de a ieşi pe stradă.

În dimineaţa zilei de 20 decembrie, pretextînd că nu li s-au satisfăcut cererile formulate, în aproape toate marile întreprinderi economice din municipiul Timişoara a fost întrerupt lucrul personalul muncitor ieşind mai întîi în curtea întreprinderilor şi apoi în stradă (piaţa operei). S-au scandat şi continuă să se scandeze cereri revendicative şi cu conţinut necorespunzător la adresa politicii partidului şi statului, după care peste 1000 de oameni s-au deplasat în faţa Comitetului judeţean de partid unde le vorbeşte tovarăşul CONSTANTIN DĂSCĂLESCU şi EMIL BOBU.

RaportSecu3EvZ

Pentru urgentarea anchetei şi clarificarea situaţiei persoanelor reţinute, propunem:

– Persoanele despre care s-au obţinut date că s-au erijat în conducători ori au comis fapte grave de violenţă şi furt, în următoarele două-trei zile să fie transferate într-o altă localitate care a fost deja stabilită pentru continuarea şi finalizarea cercetărilor.

– Persoanele care au comis fapte de o gravitate mai redusă să fie sancţionate contravenţional sau condamnate cu executarea pedepsei la locul de muncă şi date în primire colectivelor de oameni ai muncii.

– Persoanele în sarcina cărora nu se pot reţine fapte penale sau contravenţionale, ci numai prezenţa lor în diferite etape ale actelor de dezordine, să fie sever avertizate şi puse în libertate sau după caz condamnate cu executarea pedepsei la locul de muncă.

Raportăm că organele de procuratură, miliţie şi securitate au discutat pînă în prezent cu peste 400 de infractori din cei 757 reţinuţi. S-au constituit 30 echipe de anchetatori pentru a-i depista pe adevăraţii instigatori.

În cadrul zilei de astăzi s-a ordonat încetarea folosirii armei de foc asupra participanţilor, ci să se folosească dialogul pentru ca aceştia să meargă în fabrici, secţii, ateliere sau la domiciliu.

Aşadar, nimic din nota-raport a securităţii către Ceauşescu nu arată implicarea sovieticilor în revoluţie. Afirmaţiile lui Troncotă despre ce ar arăta „cît se poate de clar şi fără echivoc” această notă sînt pur şi simplu minciuni. Din contră, nota-raport a securităţii arată, cît se poate de clar şi fără echivoc, că evenimentele din Timişoara sînt urmarea acţiunilor localnicilor din oraş, „persoane care se cunoşteau între ele de la locurile de muncă sau domiciliu şi îndeosebi cămine de nefamilişti”.

În 11 iulie 1991 fostul şef al Securităţii, Iulian Vlad, a fost chemat ca martor în procesul revoluţiei din Timişoara. Mulţumită asociaţiei „21 Decembrie” din Bucureşti şi a saitului „Dosarele revoluţiei” (linc), această declaraţie este acum publică. Subliniez că nu este vorba de procesul în care Iulian Vlad a fost inculpat, ci de cel al revoluţiei din Timişoara, unde a avut calitatea de martor sub prestare de jurămînt. În acea declaraţie Iulian Vlad spunea (pagina 4): „cei trimişi de mine la Timişoara mi-au raportat că nu au elemente din care să rezulte vreun amestec al străinătăţii în producerea evenimentelor de la Timişoara. În consecinţă, lui Ceauşescu N. nu i-am raportat nimic în legătură cu evenimentele de la Timişoara, absolut nimic”. A minţit cumva Iulian Vlad în faţa instanţei? Atunci ar fi trebuit băgat la închisoare pentru mărturie mincinoasă, căci numai în propriul său proces, în calitate de inculpat, avea dreptul legal să mintă instanţa, dar în calitate de martor nu avea acest drept (avea doar dreptul să refuze să răspundă la acele întrebări ale instanţei care i-ar fi pricinuit prejudicii). Redau mai jos integral declaraţia lui Iulian Vlad. Cu litere cursive între paranteze drepte sînt adăugiri/explicaţii ale mele. În unele locuri, în partea unde fila e legată la dosar, nu se desluşesc cîteva litere. Am adăugat între paranteze drepte, literele care consider că nu se desluşesc sau „[…]” cînd n-am putut aprecia literele lipsă.
VladIulian110791_1

REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA [sic! – se pare că încă nu se isprăviseră formularele vechi]
Curtea Supremă de Justiţie
Secţia Militară

Şedinţa publică în data de 11 iulie 1991

Declaraţie de martor

Numele şi prenumele Vlad Iulian vîrsta 60 ani, adresa: localitatea Bucureşti […]

De cine a fost propus inc[ulpaţi] Sima T[raian] [şeful securităţii Timiş în 1989] şi Atudoroaie Gh., Pacoste Cornel, dacă este soţ sau rudă cu vreuna din părţile [spaţiu necompletat] în ce raporturi se află cu părţile [spaţiu necompletat] dacă a suferit [pagube] de pe urma infracţiunii [spaţiu necompletat]

După depunerea jurămîntului i se pune în vedere că dacă nu va spune adevărul, săvîrşeşte in[fracţiunea] de mărturie mincinoasă. Apoi, i se face cunoscut obiectul cauzei şi i se arată care sînt fap[tele şi îm]prejurările pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor, cerîndu-i-se să declare tot ce […] la aceasta. martorul declară:

În decembrie 1989 îndeplinea funcţie de ministru secretar de [stat] în cadrul Ministerului de Interne şi şef al Departamentului [Securi]tăţii Statului.

Evenimentele din dec. 1989 ce au avut loc în Timişoara, fără […] au avut o legătură directă cu subsemnatul, întrucît îndepli[nea] funcţia pe care am amintit-o şi potrivit acesteia trebuia să […] în rezolvarea lor.

În seara de 16 decembrie 1989, la orele 18,30 alertat de ofiţe[rul de] serviciu principal pe departament [Departamentul Securităţii Statului] am luat legătura telefonic cu [şeful] Securităţii Timiş – col. Sima T. Întrebîndu-l ce are să-mi raporteze […]. Acesta mi-a comunicat că în faţa locuinţei pastorului L. [Tokes] s-au strîns mai mulţi enoriaşi care nu doresc ca acesta să fie […]. La întrebările mele col. Sima mi-a răspuns că nu ştie dacă […] activitate are un alt substrat. I-am ordonat să stabilească dacă [este] altceva la mijloc care să vizeze securitatea statului român şi […] am dispus ca organul de securitate să nu se implice în acţiunea […] de evacuare a pastorului. I-am cerut şefului securităţii să sta[bilească] dacă nu cumva acea manifestare are un alt substrat. Atît cei […] Timiş cît şi informaţiile primite de la exterior au relevat că […] preot era în legătură cu serviciile de informaţii ale […], servicii cărora le-a comunicat date ce vizau securitateea sta[tului] şi anume date eronate cu privire la tratamentul minorităţii ma[ghiare] care ar fi putut conduce la un conflict interetnic sau chiar [între st]ate; topt astfel de informaţii erau date şi despre tratamentul celorlalte etnii necorespunzător pe care chipurile organele puterii le aplicau. Tot acest comportament al respectivului preot ne-a demonstrat nouă că de fapt vroia să se ajungă la destabilizarea situaţiei în România, mai ales în Transilvania în vederea desprinderii de ţara mamă, respectiv România.

VladIulian110791_2

De altfel, conducerea Securităţii Timiş îmi propusese neutralizarea pastorului şi deferirea lui organelor de justiţie în stare de arest. Faptul l-am raportat în august sau septembrie 1989 lui Ceauşescu care a hotărît să nu fie arestat, motivînd că nu doreşte relaţii tensionate cu Ungaria. În consecinţă, i-am ordonat lui Sima să mă ţină la curent cu evoluţia celor ce se petreceau în Timişoara. În aceeaşi seară, la orele 22, Ceauşescu N. m-a întrebat ce s-a întîmplat şi ce se întîmplă la Timişoara şi de ce nu i-am raportat nimic, cu privire la cele ce se petreceau acolo. I-am raportat că nici la acea oră nu eram în măsură să cunosc cu exactitate ce se petrece acolo şi că pentru […] care este situaţia deja am trimis o grupă de ofiţeri în frunte cu un general, la Timişoara. Menţionez că după convorbirea av[ută cu] col. Sima i-am convocat pe generalul Bucurescu Gian, col. Raţiu şeful Dir[ecţiei] I şi g[enera]l Macri – şeful Direcţiei a II-a contrainformaţii. I-am întrebat ce cunosc despre ce se întîmplă la Timişoara şi care este cauza, dacă este sau nu amestecată străinătatea. Au răspuns că nu au date din care să rezulte că străinătatea este implicată şi atunci am convenit cu toţii ca în frunte cu gl. [Macri] să facă deplasarea la Timişoara col. Anastasiu Gabriel din cadrul Dir. I; col. Teodorescu Filip de la Dir. III contrasp. Am aflat că gl. Macri a mai cerut să facă deplasarea încă un subordonat [din] direcţia sa şi alţi ofiţeri din Dir. I, II, III şi VI.

La orele 24 din nou l-am sunat pe Ceauşescu, din ordin, […] din nou m-a întrebat care este motivul că securitatea nu s-a implicat în rezolvarea cazului L. Tokes. I-am raportat că nu intră în atribuţii, şi că nici nu ar fi fost bine pentru că ar fi luat cazul o altă amploare care nu era de dorit.

Menţionez că din cîte am aflat ulterior, încă din dimineaţa de 16 dec. 1989 Ceauşescu N. fusese informat cu evacuarea familiei Tokes de către Bobu Emil care probabil că la rîndul lui fusese informat de primul secretar Bălan Radu.

VladIulian110791_3

Ţin să precizez că din convorbirile pe care le-am avut în noaptea de 16/17 dec. numai cu col. Sima, acesta mi-a raportat în permanenţă, la diferite intervale (în total 3-4 am avut convorbiri) că cîteva sute de derbedei, elemente provoacă dezordine şi se dedau la acte de distrugeri, că au molestat cadre de miliţie şi militari de la trupele de securitate. Eu nici măcar nu i-am indicat col. Sima să se ia măsuri de reţinere împotriva acestor elemente despre care îmi raportase. Nici măcar nu a venit vorba despre aceasta.

Menţionez că misiunea gl. Macri şi a celorlalţi pe care i-am trimis la Timişoara a fost aceea de a se stabili în primul rînd ce amestec au străinii şi străinătatea în declanşarea evenimentelor, întrucît pe baza datelor pe care le deţineam din surse externe, rezulta acest lucru; să ajute conducerea securităţii în organizarea acţiunilor operativ-informative.

În legătură cu elementul străin ţin să precizez: era de notorietate publică că în ultimii ani relaţiile României cu aproape toate statele se degradaseră şi mai ales cu Ungaria, datorită politicii dusă de N. Ceauşescu; datorită condiţiilor necorespunzătoare de viaţă ale populaţiei în ultimii ani mulţi cetăţeni români trecînd fraudulos graniţa, pentru ca începînd cu septembrie 1989 fenomenul să fie invers, o mare parte din aceştia reîntorcîndu-se în ţară; din cercetarea acestora a rezultat că unii fuseseră racolaţi de serviciile străine de spionaj şi trimişi cu misiunea de a submina regimul Ceauşescu, chiar prin acte de sabotaj care ar fi lovit în interesele generale ale ţării.

Datele trimise de unităţile departamentului din exterior, atrăgeau atenţia că străinătatea în cvasitotalitatea eu nu-l mai agrea pe Ceauşescu, chiar nu-l mai doreau la conducerea statului român. Evident, cauza de fond însă ce a condus la declanşarea evenimentelor din dec. 1989 la Timişoara – aşa cum mi s-a raportat de organul de securitate local şu după cum şi ştiam din celelalte date că fenomenul era caracteristic întregii populaţii din România, a fost nemulţumirea justificată a oamenilor faţă de condiţiile materiale şi spirituale în care oamenii erau siliţi să trăiască. Dacă nu ar fi existat aceste nemulţumiri, oricîte încercări ar fi făcut străinătatea pentru a-l răsturna pe Ceauşescu şi regimul politic impus de el, nu ar fi reuşit.

Începînd cu noaptea de 16/17 dec. şi în continuare pînă în data de 20 dec. 1989 organul de securitate local – col. Sima, cît şi gl. Macri şi în lipsa lui col. Teodorescu îmi comunicau date din care rezultau că sute de elemente turbulente au devastat oraşul şi că elementul străin nu rezultă a se fi implicat în continuarea fenomenului. De asemenea, aceştia nu mi-au raportat că acele sute de oameni scandau revendicări politice sau economice, pînă în 20 decembrie 1989.

VladIulian110791_4

Mai exact, cei trimişi de mine la Timişoara mi-au raportat că nu au elemente din care să rezulte vreun amestec al străinătăţii în producerea evenimentelor de la Timişoara.

În consecinţă, lui Ceauşescu N. nu i-am raportat nimic în legătură cu evenimentele de la Timişoara, absolut nimic, şi în acest sens precizez că în data de 17 dec. doar două întîlniri am avut cu N. Ceauşescu – prima la orele 8,30 cînd împreună cu Bobu şi Postelnicu ne-am prezentat la ordin la cabinetul acestuia, şi a doua oară la ora 17, cînd am fost chemat în plină şedinţă C.P.Ex. Cu prima ocazie N. Ceauşescu, care mi s-a părut destul de destins, ne-a întrebat doar cine conduce securitatea, miliţia şi inspectoratul judeţului Timiş, fără să ne reproşeze ceva cum că nu l-am fi informat cu privire la ce se întîmplase la Timişoara în noaptea trecută.

Cu a doua ocazie Ceauşescu N. ne-a reproşat nouă – ministrului de interne, al apărării şi securităţii – că nu am fi luat măsuri ferme pentru restabilirea situaţiei la Timişoara şi că nu am folosit armele împotriva celor ce ieşiseră în stradă deşi în permanenţă ne-a cerut aceasta în noaptea ce trecuse. Afirmaţia acestuia m-a surprins, întrucît în noaptea respectivă nu discutasem deloc cu el, cu excepţia celor două convorbiri de la ora 22 şi ora 24, cînd nu i-am spus că ar exista elemente care să devasteze oraşul sau destabilizarea situaţiei. În cadrul discuţiilor ce s-au purtat a pus problema destituirii noastre la intervenţia mai multor membri ai CPEx – Bobu, Dăscălescu, Gh. Oprea, G. Rădulescu – acesta a amînat hotărîrea cu privire la destituirea nostră, pînă după ce se va fi rezolvat situaţia la Timişoara. După aceea, în şedinţa CPEx s-a adoptat propunerea lui Ceauşescu de a se folosi armele pentru restabilirea ordinii la Timişoara. Rectific şi arăt că, după ce s-a discutat problema noastră, a celor trei miniştri, în şedinţa CPEx nu s-a adoptat nici o hotărîre, şi s-a trecut direct la teleconferinţă cu toate judeţele din ţară, în cadrul căreia N. Ceauşescu a ordonat să se folosească armele de foc pentru restabilirea ordinii.

În dimineaţa de 18 dec. la orele 7,30 împreună cu Postelnicu ne-am deplasat la ordin la locuinţa soţilor Ceauşescu. Ministrul apărării tocmai pleca. Cu acest prilej eu am stat de vorbă doar cu E. Ceauşescu care mi-a reproşat că nu mi-am făcut cum trebuie datoria la Timişoara şi bine a făcut „tovarăşul” că m-a judecat şi a dispus problema destituirii mele. Ministrul de interne a stat de vorbă cu Ceauşescu Nicolae. Nu i-am raportat lui N. Ceauşescu pînă a plecat în Iran că la Timişoara sînt elemente care sparg, devastează magazine, incendiază. Abia în data de 20 dec. gl. Macri mi-a raportat că fenomenul a luat amploare de masă, că există revendicări cu caracter politic. Acest lucru m-a făcut să-i comunic şi El. Ceauşescu în aceeaşi zi, fiind de faţă Dăscălescu, Curticeanu, Milea, şi Postelnicu, Bobu. Raportul meu a determionat-o pe El. Ceauşescu să trimită în aceeaşi zi la Timişoara pe Dăscălescu şi Bobu pentru a se edifica.

VladIulian110791_5

Menţionez că am participat la şedinţele ce s-au organizat chiar cu conducerea superioară, doar în zilele de marţi şi miercuri. Milea raporta situaţia militară de la Timişoara, Postelnicu numărul arestaţilor pe sexe, vîrstă, profesii, loc de muncă, apartenenţă politică, iar Popovici comunica situaţia dosarelor în curs de cercetare – a celor de la Timişoara. Ţin să precizez că în dimineaţa de 18 dec. gl. Macri mi-a raportat că unităţi ale armatei în noaptea ce trecuse au folosit arme de foc în urma cărora au rezultat morţi şi răniţi, aproximativ 40-42 de morţi şi peste 100 răniţi.

În seara de 20 dec. cînd Ceauşescu a revenit în ţară nu am mai luat legătura cu el. Acest lucru le-am realizat abia în dimineaţa de 21 dec. cînd a avut loc o şedinţă a CPEx.

Fac precizarea că în ultimii doi ani cît m-am aflat eu la conducerea DSS [Departamentul Securităţii Statului], frecvent i-am prezentat lui N. Ceauşescu informări din care rezulta că populaţia are condiţii de viaţă foarte grele. De asemenea i-am rpezentat informări că străinătatea nu-l mai dorea, mai arăt că N. Ceauşescu nu s-a rezumat numai la singura sursă de informare pe care o constituia organul de securitate ci avea şi alte surse: organe de partid, M.Ap.N. ş.a.

După părerea mea şi din datele pe care le deţin consider că de morţii şi răniţii de la Timişoara se fac vinovaţi cei care au dat ordin să se facă uz de armă, respectiv cei care au transmis acest ordin.

Mai arăt că gl. Stănculescu V. era un apropiat al familiei Ceauşescu, chiar foarte apropiat. De altfel acesta în noaptea de 21/22 dec. 1989 a fost chemat urgent de la Timişoara la Bucureşti pentru a fi numit ministru al apărării în locul lui Milea care era în viaţă la acea dată.

Ţin să mai arăt că după ce în cadrul teleconferinţei Ceauşescu a transmis ordinul ca să se folosească arme de foc de […] de la armată, şi interne, eu, asumîndu-mi tot riscul am transmis organelor de securitate dispoziţia de a nu se implica în acţiuni de stradă şi de a nu folosi arme de foc. Din cele ce mi s-au raportat această dispoziţie a fost respectată întocmai. Acelaşi ordin l-am dat şi trupelor de securitate.

Pe foştii mei subordonaţi – Sima Traian, Atudoroaie Gh., Radu Tinu – i-am apreciat ca pe nişte foarte buni lucrători de securitate şi îmi propusesem să-i avansez în funcţii.

În cadrul şedinţei CPEx mi-am motivat atitudinea de a nu se face uz de armă afirmînd că nu s-a tras la Timişoara pînă la acea dată, întrucît nu a fost cazul, nu trebuia.

VladIulian110791_6

Misiunea grupului de ofiţeri pe care l-am trimis la […] era şi aceea de a stabili cauzele de fond care au determinat strîngerea în stradă a acelor oameni cu sutele.

Potrivit regulamentelor subordonaţii mei erau obligaţi să-mi raporteze cu exactitate şi în întregime toate aspectele care interesau munca de securitate şi prezentau relevanţă.

După sosirea gl. Macri la Timişoara regula a fost ca numai acesta să-mi raporteze. În lipsa acestuia doar de două […] ori col. Teodorescu mi-a raportat evoluţia situaţiei de la Timişoara. După sosirea lui Macri la Timişoara au fost rare cazurile cînd am stat de vorbă cu Sima, evident în legătură cu situaţia de acolo.

Potrivit planului unic de acţiune ce exista, la fiecare judeţ trebuia să se constituie în astfel de situaţii comandamente, dar în Timişoara, din cîte ştiu eu nu s-a constituit aşa ceva.

Încă odată susţin că la Timişoara nu s-a constituit nici un comandament, deşi mi s-a adus la cunoştiinţă însemnările făcute de Radu Tinu în agenda de lucru în dreptul datei de 17 [dec.] în care acesta a însemnat şi următoarele: „loc de comunicare – Statul Major”.

Nu am avut cunoştiinţă de ceea ce se pusese la cale cu privire la sustragerea şi incinerarea cadavrelor de la Timişoara.

Cu inc[ulpat] Atudoroaie în perioada 17-22 dec. 1989 nu am avut nici o convorbire. De la acesta nu am primit informaţii nici pe altă cale.

Deşi într-o declaraţie de la urmărirea penală am făcut afirmaţia că de la gl. Macri am primit 3-4 rapoarte iar de la col. Teodorescu unu, astăzi susţin că de fapt 3 asemenea rapoarte am primit prin telex de la Timişoara, din care nici unu de la Teodorescu.

Nu am dat nici un ordin organului de securitate de a distruge documente legate de activitatea sa. Dimpotrivă, am dat ordin pentru a le conserva şi aceste documente trebuie să existe. Cei care au preluat arhiva organului de securitate în mod cert vor da relaţii ce s-a făcut cu ea.

Prima notă-sinteză am primit-o prin telex în 20 dec. pe aceasta am lecturat-o şi am constatat că erau date referitoare la starea de spirit a muncitorilor aceştia fiind nemulţumiţi că oraşuzl lor fusese distrus şi că prezenţa la serviciu era de peste 90%.

În 25 dec. 1989 luînd legătura cu Timişoara mi-a răspuns inc. Atudoroaie Gheorghe care mi-a comunicat că a fost însărcinat de noile organe ale puterii să preia conducerea organului de securitate, lucru pentru care l-am felicitat şi i-am propus să se pună la dispoziţia noilor organe.

VladIulian110791_7

Precizez că în discuţia din 17 dec. dimineaţa, pe care am avut-o cu Ceauşescu Nicolae, nu s-a pus problema schimbării şefului miliţiei jud. Timiş, din motive de necompetenţă ci doar, rotirea acestuia cînd a aflat Ceauşescu că avea 8-10 ani de cînd era şef. Îmi amintesc însă că gl. macri în data de 19 sau 20 dec. mi-a raportat că gl. Nuţă are ordin de la T. Postelnicu să-l schimbe pe col. Deheleanu Ion.

Din cîte i-am cunoscut pe generalii Nuţă şi Mihalea, acolo unde se duceau aveau obiceiul să preia direct comanda organelor de miliţie. Cred că aşa s-a întîmplat şi la Timişoara.

G-lului Macri şi însoţitorilor săi le-am cerut să nu execute nici un ordin pe care l-ar fi primit din partea factorilor locali.

Foştii mei subordonaţi Macri, Sima, Teodorescu, Anastasiu, ca şi cei din conducerea Securităţii Timiş nu mi-au raportat că ar fi primit vreun ordin sau dispoziţie din partea inc. Coman Ion în perioada 17-22 dec. 1989.

În 24 dec. 1989 i-am ordonat colonelului Baciu Ion să participe la apărarea sediului Ministerului Apărării Naţionale cu cele două plutoane de securitatte-miliţie ce le avea în subordine.

Atît declar şi semnez, după citire.

PREŞEDINTE [semnătură Cornel Bădoiu]

CONSULTANT JURIDIC ŞEF [semnătură]

Martor, [semnătură Iulian Vlad]

Mai citeşte:
Declaraţii securiste despre revoluţia din Timişoara. “Informaţiile obţinute … nu au pus în evidenţă nici lideri şi nici amestecul vreunei puteri străine în producerea evenimentelor de la Timişoara. Raportarea acestor date … generalului I. Vlad a produs iritare şi chiar supărare” (Emil Macri)
Raportul serviciului de filaj al Securităţii Timiş din 19 decembrie 1989
Raportul Securităţii despre filajul făcut la locuinţa lui Tokes
Registrul comunicări teren al serviciului de filaj al Securităţii Timiş în decembrie 1989
Jurnalul acţiunilor operative ale Ministerului de Interne Timiş – ziua de 17 decembrie 1989
Jurnalul acţiunilor operative ale Ministerului de Interne Timiş – 18 decembrie dimineaţa. “30 de femei violente cer cadavrele celor decedaţi”
Jurnalul acţiunilor operative MI Timiş – 18 decembrie 1989 dupămasa şi seara. “Dacă se mai bagă armata pe Calea Girocului ele vor lua copiii cadrelor militare şi îi vor pune în faţă”
Jurnalul acţiunilor operative ale MI Timiş – 19 decembrie 1989. “2 foşti subofiţeri de miliţie incită locatarii să dea foc apartamentelor cadrelor de miliţie şi securitate”
Jurnalul acţiunilor operative ale MI Timiş – 20 decembrie 1989. “Demonstranţii vor să ocupe postul de radio şi să se unească cu armata”
Jurnalul acţiunilor operative MI Timiş – 21 decembrie 1989. “La poarta tipografiei doi cetăţeni au cerut să se tipărească un manifest”
Jurnalul acţiunilor operative MI Timiş – 22 decembrie 1989. “Satchinez – 350 persoane în frunte cu conducerea primăriei vin la Timişoara”
Securistul Radu Tinu în 1999: “La Timişoara a fost o revoltă spontană”
Slobodan Bachici, avocatul securistului Traian Sima: “N-au fost la Timişoara nici spioni sîrbi şi nici spioni unguri”

 

60 Responses to “Minciunile istoricului Cristian Troncotă. Declaraţia lui Iulian Vlad în procesul revoluţiei de la Timişoara”

  1. În articolul intitulat „Specialiştiii din decembrie 1989, publicat în revista Vitralii- lumini şi umbre, an V, nr. 18, 2014, pp.40-48 la p. 43 am făcut trimitere prin nota 8 la Arh Naţională Istorică Centrală, dos.131_1989, apud Ion Bucur, Cartea represiunii 1989..p.84 şi la Virgil Măgureanu în dialog cu Alex.Mihai Stoenescu, De la Regimul Comunist la Regimul Iliescu, Editura RAO, p.14. Prin urmare sunt acuzat pe nedrept că mint, pentru că eu am făcut trimitere corectă la informaţiile preluate şi de la ce surse.
    Pentru a nu mai exista confuzii redau acel fragment de dialog între Virgil Măgureanu şi Alex. Stoenescu.

    „Alex Mihai Stoenescu: Domnule professor, în seara de 20 decembrie 1989 ora 20, Ceauşescu l-a convocat pe ambasadorul URSS la sediul CC. Nu era în Bucureşti, era la Chişinău. A venit însărcinatul cu afaceri ad interim. La această întrevedere, Nicolae Ceauşescu a înaintat un protest oficial în legătură cu implicarea sovietică în evenimentele de la Timişoara. Acest protest s-a întemeiat pe o notă-raport înaintată în aceeaşi zi de generalul Iulian Vlad, care conţinea amănunte, detalii asupra acestei implicări. Probe ale implicării sovietice la Timişoara. Nu e vorba de un corespondent de presă trimis sau de vreun agent care vedea ceva şi telefona la Bucureşti. Aţi cunoscut acest episod, aţi avut această notă în mână?

    Virgil Măgureanu: Eu n-am văzut nota cu privire la întrevederea dintre Ceauşescu şi diplomatul sovietic, dar ştiu numai că în nota aceasta, dată de generalul Vlad lui Ceauşescu, se face vorbire expresă referitor la implicarea sovietică, nu numai în evenimentele de la Timişoara, dar cam în toate punctele de pe granita de vest, începând cu partea de nord-vest. Nu-mi aduc aminte cu precizie la ce alte lucruri se referea acea notă, dar ştiu sigur că în legătură cu punctele cele mai fierbinţi, punctele conflictuale care au contribuit la o anumită escaladare a violenţelor, în toate aceste puncte de conflict erau şi grupări special pregătite, special antrenate pentru a participa la acţiunile din locurile fierbinţi. Documentul se referea şi la faptul că inclusiv acolo, în jurul casei pastorului Laszlo Tokes, acţionau pentru incitare grupuri aflate în legătură cu sovieticii. locul de unde se zice că ar fi plecat… În fond, exagerarea rolului lui Tokes în evenimente este încă, din păcate, un lucru care nu a fost depăşit.”

    Dacă se citeşte cu atenţie declaraţia din 1991 a generalului Iulian Vlad, făcută în calitate de martor, deci sub prestare de jurământ, în cadrul procesului intentat lotului Timişoara, ar trebui să se constate că există un fragment în care recunoaşte destul de voalat amestecul străinilor la Timişoara. Iată textul:

    „Menţionez că misiunea gl. Macri şi a celorlalţi pe care i-am trimis la Timişoara a fost aceea de a se stabili în primul rînd ce amestec au străinii şi străinătatea în declanşarea evenimentelor, întrucît pe baza datelor pe care le deţineam din surse externe, rezulta acest lucru; să ajute conducerea securităţii în organizarea acţiunilor operativ-informative.
    În legătură cu elementul străin ţin să precizez: era de notorietate publică că în ultimii ani relaţiile României cu aproape toate statele se degradaseră şi mai ales cu Ungaria, datorită politicii dusă de N. Ceauşescu; datorită condiţiilor necorespunzătoare de viaţă ale populaţiei în ultimii ani mulţi cetăţeni români trecînd fraudulos graniţa, pentru ca începînd cu septembrie 1989 fenomenul să fie invers, o mare parte din aceştia reîntorcîndu-se în ţară; din cercetarea acestora a rezultat că unii fuseseră racolaţi de serviciile străine de spionaj şi trimişi cu misiunea de a submina regimul Ceauşescu, chiar prin acte de sabotaj care ar fi lovit în interesele generale ale ţării.
    Datele trimise de unităţile departamentului din exterior, atrăgeau atenţia că străinătatea în cvasitotalitatea ei nu-l mai agrea pe Ceauşescu, chiar nu-l mai doreau la conducerea statului român”.

    Desigur că un cercetător de bună credinţă se întreabă de ce generalul Iulian Vlad, care ştia din surse externe, încă din vara anului 1989, ce se pregăteşte României şi cine se afla în spatele planului de debarcare a lui Ceauşescu, nu a vorbit mai în clar. Întrebarea este retorică. Răspunsul vine de la sine: ca să-si apere pielea. Aşa cum au făcut toţi din lotul Timişoara. Au declarat că nu au văzut străini şi au scăpat., ba mai mult au fost încadraţi pe posturi de conducere în noile structuri. De altfel, generalul Aristotel Stamatoiu (fostul şef al spionajului) şi viceamiralul Ştefan Dinu (fostul şef al spionajului militar) au spus mai în clar despre amestecul sovieticilor, iar pasajele respective le-am citat în studiul publicat în revita Vitralii. Dar acest lucru nu este remarcat de tânărul doctor în istorie din America. Nu-i nimic, mai are de studiat. E doar la început de carieră şi are tot timpul să se mai documenteze. Dacă şi-a luat doctoratul în Revoluţia română din decembrie 1989, asta nu înseamnă că le ştie pe toate. Oricum, ar fi şi ridicol pentru mine care mi-am petrecut aproape jumătate din viaţă prin arhive să primesc lecţii de istorie contemporană a României de la un tânăr, fie el şi american. Despre faptul că el nu respectă un istoric român tine de educaţie. De nivelul ştiinţific nu are rost să mai vorbim. Lucrurile sunt evidente. Mai ales tonul cu care se exprimă. Şi eu am condus teze de doctorat pe diferite teme legate de revoluţia română. Ultima teză a avut ca subiect Măsurile active sovietice contra României în perioada 1965-1989 – aşa cum rezultă din documentele româneşti. Pentru documentele străine, cunoaştem concluziile din lucrările publicate de Larry Watts.

    În ceea ce priveşte studiul meu publicat în revista Securitatea din decembrie 1987, intitulat Unele aspecte ale strategiei deznaţionalizării românilor în perioada dualismului austro-ungar (1867-1918), nu înţeleg ce mi se reproşează. L-am citit cu multă plăcere, pentru că uitasem de el. Nu aş schimba nici măcar un cuvânt sau o virgulă dacă mi-ar cere cineva să-l rescriu sau să-l republic. Mulţumesc CNSAS-ului că a reuşit să declasifice colecţia revistei Securitatea şi că în felul acesta cercetătorii au ocazia să studieze problemele reale cu care se confrunta fosta instituţie a Securităţii Românie şi a regimului comunist. Constat, de asemenea, cu bucurie că deja o serie de tineri cercetători de la CNSAS fac trimitere în studiile pe care le-au publicat la revista Securitatea.

    Cu respect,
    Cristian Troncotă

    • mariusmioc Says:

      Stimate domnule Troncotă, dovediţi lipsă de discernămînt luîndu-l în serios pe Alex Mihai Stoenescu, cunoscut falsificator al istoriei revoluţiei de care m-am mai ocupat în trecut (vedeţi pagina „Analize despre revoluţia din 1989” https://mariusmioc.wordpress.com/analize-despre-revolutia-din-1989/ ).
      Pe de altă parte în însuşi dialogul pe care-l reproduceţi Virgil Măgureanu spune fără echivoc „Eu n-am văzut nota cu privire la întrevederea dintre Ceauşescu şi diplomatul sovietic”. În aceste condiţii, cum se justifică afirmaţiile dv. categorice despre conţinutul unui document pe care nu l-aţi văzut? Faceţi afirmaţiile doar pe baza spuselor unui om care la rîndul său declară că n-a văzut documentul?
      De unde ştiţi dv. ce ştia generalul Vlad „încă din vara lui 1989”?
      Nu v-am reproşat studiul din revista „Securitatea”. Chiar am precizat: „Ce a scris locotenentul major Cristian Troncotă în perioada ceauşistă are mai puţină importanţă”.
      Vă reproşez însă lipsa de profesionalism, care pare o caracteristică generală la foştii securişti.
      Aceaşi lipsă de profesionalism m-a făcut în 1994 să cer demisia domnului Virgil Măgureanu din fruntea SRI, după apariţia raportului SRI despre revoluţie, fapt care i l-am explicat personal, într-o emisiune televizată: https://mariusmioc.wordpress.com/2010/07/19/culisele-revolutiei-9/

  2. Domnule Marius Mioc, afirmaţia dvs privind lipsa mea de discernământ şi de profesionalism ar terbui demonstrate cu argumente. Le aştept. Personal nu îmi aduc aminte să fi lucrat împreună în cei 10 anit cât am activat la fosta Arhivă a Ministerului de interne (1984-1994) şi nici la catedra de informaţii a Academiei Naţionale de Informaţii (1994-2009). Prin urmare, dacă nu aţi lucrat alături de mine, fie în calitate de subordonat , fie în calitate de şef, atunci de unde pretindeţi că mă cunoaşteţi atât de bine îmcât să vă permiteţi să faceţi aceste afimaţii despre mine? Nu vă supăraţi, dar în lipsa argumentelelor înseamnă că nu faceţi altceva decât ceea ce fac mulţi aşa zişi intelectuali postdecembrişti, care se rezumă la afirmaţii nefondate şi jigniri asupra celor care gândesc altfel decât ei. Eu le spun acestora că sunt victime colaterale ale măsurilor active iniţiate de serviciile speciale sovietice/ruse asupra României, atât înainte cât şi după decembrie 1989.
    Înţeleg că dacă nu sunteţi de acord cu concluziile formulate de mine în studiul publicat în revista Vitralii, în care nu am făcut altceva decât să pun cap la cap o serie de informaţii publicate în literatura de specialitate din ţară şi străinătate, aveţi tot dreptul ca înainte de jigniri sau etichetări să veniţi cu propria dumneavoastră demonstraţie şi cu propriile concluzii. Pe dumneavoastră am impresia că vă deranjează faptul că am alt stil şi alt limbaj decât cel folosit de cei ce nu contenesc să-i denigreze pe foştii ofiţeri de securitate şi instituţia în care au activat în perioada lui Ceauşescu (nu a lui Dej). Păi, tocmai acest lucru îl fac agenţii de influenţă sovietici/ruşi care au pus şi pun în aplicare măsurile active. Iar dumneavoastră, în loc să săriţi în ajutorul românilor, luaţi parte, probabil inconştient, ruşilor. Prin a lua apărarea, sau partea ofiţerilor români înseamnă să studiezi cu atenţie acuzaţiile venite ca un torent asupra lor şi să încerci pe cât te ţine profesionalismul să scoţi adevărul la suprafaţă. Vă spun eu de unde să începeţi. De la acuzaţiile că ofiţerii de securitate au aruncat în aer depozitele de sânge, că au aruncat în gropi comune pe cei ce i-au împuşcat la Timişoara, că au otrăvit apa, ori că şoferii de camioane care transportau stivele de cadavre erau împuşcaţi de poliţia secretă a lui Ceauşescu etc.etc.
    Şi dacă vă consideraţi un atât de bun profesionist în cercetarea şi cunoaşterea evenimentelor de la Timişoara, poate spuneţi şi publicului care vă agrează unde sunt acei revoluţionari care au scos din luptă cele două tancuri ale armatei din calea Girocului. Sunt cumva membri ai organizaţiei 16 decembrie, sau 17 decembrie sau oricare altă zi din decembrie 1989? Dacă le luăm un interviu avem cumva nevoie de un translator de limbă rusă? Sau moldovenească?
    Şi dacă nu vă place dl Virgil Măgureanu şi Alex Mihai Stoenescu atunci comentaţi spusele generalului Aristotel Stamatoiu (fostul şef al spionajului 1985-1989) sau ale viceamiralului Ştefan Dinu (fostul şef al spionajului militar). Vi le reamintesc eu:

    „Am avut informaţii din care rezulta clar structura organizării informative a lor (adică a sovieticilor –C.T.) în ţară şi informaţiile îmi proveneau de la CIA dintr-o sursă directă. Au avut şi condiţii pentru că ne-au avut la mână destui ani şi şi-au organizat bine activitatea şi mai ales că noi eram cei indisciplinaţi din Tratat, ei aveau tot interesul să ne aibă sub control, au avut posibilităţi şi eu cred că şi acum exercită ei un control riguros. Şi şi-au mai creat posibilităţi; cu deschiderea frontierelor s-au creat posibilităţi multiple”; (apud Alex Mihai Stoenescu, op.cit, p.135). Acest text a fost omis în ceea ce s-a publicat în ziarul Curentul din 23 decembrie 2011(Declarţia gen.-lt Aristotel Stamatoiu, fost şef al Centrului de informaţii Externe făcută şi consemnată la 26 ianuarie 1994 în faţa Comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989). Poate ne spuneţi domnule Mioc de ce credeţi dumneavoatră că acest pasaj a fost cenzurat? Asta ca să înţelegeţi că totuşi Alex Mihai Stoenescu este bine intenţionat în ciuda opiniilor dumneavoatră şi ale altor „anti-securişti” de profesie sau de ocazie.

    „…Moscova nu era străină de acţiunile grupurilor de cercetare-diversiune ce operau pe teritoriul nostru. Uniunea Sovietică le era ţara de origine, de acolo se transmiteau ordinele de misiune şi din acelaşi centru urma a fi dat semnalul încetării acţiunilor şi înapoierii lor la bazele de origine, după înfăptuirea misiunii avute”.(Viceamiral (r) Ştefan Dinu, Condamnat la discreţie, Editura Neverland, 2009, p. 271.)
    „Ştim că infiltrarea lor în România a fost rezultatul unor înţelegeri secrete EST-VEST, vizând înlăturarea regimului totalitar a lui Ceauşescu şi instalarea în fruntea ţării a unor organe favorabile reformelor de tip perestroika şi glasnosti” (Ibidem.p. 272).

    Şi dacă nici în Stamatoiu şi Ştefan Dinu nu aveţi încredere, pentru că, nu-I aşa, dovediţi discernământ, să o cităm pe distina Doamnă Catherine Durandin: Ceslav Ciobanu, fost consilier la cabinetul lui Gorbaciov în acea perioadă a mărturisit: „…înainte ca Ceauşescu să părăsească clădirea cu elicopterul, l-a invitat pe ministrul-consilier al ambasadei sovietice, V. Pozdneakov, şi a acuzat direct Uniunea Sovietică de a fi susţinut mişcările de protest”.(Catherine Durandin, Moartea Ceauşeştilor. Adevărul despre o lovitură de stat comunistă, Editura Humanitas, Bucureşti 2011, pp. 159-160.)

    Şi dacă nici dialogul între Catherine Durandin şi Ceslav Ciobanu nu vă convinge, probabil tot pe motive de discernământ, să vedem ce spune ziaristul Sorin Roşca Stănescu. Aflat la Paris în primăvara anului 1991, acesta susţine că s-a întâlnit cu un ofiţer KGB, care în decembrie 1989 fusese prezent la Timişoara. Acest ofiţer sovietic ar fi consimţit să-i relateze ziaristului român următoarele: „A existat un plan de intervenţie care însă nu s-a aplicat dintr-un motiv pe care nu-l cunosc. Am primit ordinul de a pătrunde în România la 14 decembrie 1989 şi de a mă îndrepta spre Timişoara. Eram fireşte, atât eu cât şi colegul meu înarmaţi. În timpul evenimentelor am circulat în zona militară din Calea Girocului (Deci locul în care au fost scoase din luptă două din cele cinci tancuri ale armatei- n.n.). Cei care au pornit spre Bucureşti aveau aceeaşi misiune. Erau vizate câteva centre urbane mai mari (Bucureşti, Braşov, Sibiu, Târgu Mureş, oraşe în care s-a reclamat din partea revoluţionarilor prezenţa lunetiştilor – n.n.). Urma să executăm trageri pentru a crea o stare de confuzie (subl. C.T.) ”.(„Romania liberă”, 18 aprilie 1991, apud Filip Teodorescu, Un risc asumat, p. 93.).

    Dacă nici povestea lui Sorin Roşca Stănescu nu convinge, să vedem opinia avizată a lui Doru Viorel Ursu, fost ministru de Interne, care a studiat cu atenţie nu mai puţin de 49 de dosare ale revoluţiei, mai precis volumele cu documente despre evenimentele în care au fost implicate cadre ale Miliţiei şi Securităţii: „Multe dintre cadavre fuseseră împuşcate în zona capului, cu un singur glonţ, atent ţintit. Altfel rafalele unei singure mitraliere ar fi secerat zeci, poate sute de vieţi şi ar fi lăsat locul gol. Cât despre caracterul întâmplător al focului ucigaş, «întâmplarea» pare a fi opera unor profesionişti ai crimei, niciodată şi de nimeni identificaţi”.( Doru Viorel Ursu, în colaborare cu Ana Maria Cristina Săndulescu, Sânge şi carne de om. Cartea întâi. Decembrie 1989. Drama unui Minister, Editura CD Pres,Bucureşti, 2010, p. 68.) Şi ne-am permite să adăugăm că nu au fost identificaţi pentru că nu s-a vrut. Aşa cum nu s-a vrut să se recunoască de către ofiţerii de securitate din lotul Timişoara amestecul străinilor. Asta ca să vedem cine are şi cine nu are discernământ.
    Deocamdată mă opresc aici cu exemplele, din economie de spaţiu, nu din lipsă de profesionalism.

    Pe de altă parte, să mai ştiţi de la mine domnule Marius Mioc că profesorii mei străluciţi pe care i-am avut la Facultatea de istorie din Bucureşti, în perioada 1976-1980 (acad. Ştefan Ştefănescu, acad. Emil Condurachi, acad. Constantin Giurescu, actualul acad. Dinu C. Giurescu, prof. Universitar Zoe Petre, prof. univ. Ioan Scurtu ca să dau doar câteva nume) m-au învăţat şi ne-au învăţat un lucru de bun simţ: ca istoric trebuie să-ţi faci cercetarea ta proprie, utilizând toată gama de izvoare istorice pe care le poţi cuprinde şi apoi să-ţi formulezi propriile concluzii. Dacă alţi istorici te citează înseamnă că sunt de acord cu tine. Dacă din cercetările lor au ajuns la alte concluzii, de asemenea, din respect ar trebui să te citeze dar cu menţiunea în aparatul critic CF (citatum conferio), adică compară cu. Ceea ce în limbaj pur academic înseamnă să îndemni cititorul sau un alt cercetător să compare concluziile tale cu ale altora. Observaţi, Nota Bene: nu m-au învăţat aceşti iluştri profesori că atunci când nu eşti de acord cu un alt istoric să-ţi pui poalele în cap şi să te porţi ca o ţaţă la piaţă. Nu ştiu ce profesori ai avut dumneata domnule Marius Mioc, dar cert este că avem concepţii şi educaţii total diferite, cel puţin în ceea ce priveşte etica profesională, care ţine evident de profesionalism.

    Dacă o să găsesc lucruri interesante în analizele pe care le-aţi făcut despre revoluţie, fiţi sigur că o să vă citez

    Cu respect,
    Cristian Troncotă

    • mariusmioc Says:

      Stimate domnule Troncotă, nici eu nu îmi amintesc să vă fi văzut în mulţimea adunată lîngă casa lui Laszlo Tokes în 16 decembrie 1989, dar văd că, cu mult aplomb, vă daţi cu presupusul despre cele întîmplate acolo.
      Aţi făcut o afirmaţie despre conţinutul unui document pe care nu l-aţi văzut, pe baza spuselor unui om care la rîndul său a declarat că n-a văzut documentul. La noi la Timişoara aşa ceva se numeşte lipsă de profesionalism, poate pe malurile Dîmboviţei asta e considerată cercetare istorică normală.
      Un istoric serios ar fi căutat el însuşi documentul în arhivă şi l-ar fi publicat. Dar dv. adoptaţi atitudinea „nu avem nevoie să ştim ce scrie în documente, e destul să ştim ce ne spune Virgil Măgureanu (sau alţi mahări FSN-işti) despre documente”.
      (în fapt documentul cu raportul securităţii pentru Nicolae Ceauşescu a fost deja publicat de Evenimentul Zilei cu mulţi ani în urmă şi infirmă ceea ce spun Măgureanu sau Stoenescu)
      Preşedintele României a explicat că documentele legate de revoluţia din decembrie 1989 au fost desecretizate: https://mariusmioc.wordpress.com/2012/02/14/precizari-de-la-presedintia-romaniei/
      Problema e că istoricii nu sînt curioşi de aceste documente. („istorici puturoşi”, cum îi numeam în moto-ul cărţii mele „Curtea Supremă – Procesele revoluţiei din Timişoara”)
      Prin felul cum aţi procedat, aţi lăsat să se înţeleagă că prin propriile dv. cercetări, independente de ale lui Alex Mihai Stoenescu, aţi constatat justeţea celor scrise de dînsul, cînd de fapt doar aţi preluat (fără discernămînt) nişte idei susţinute în dialogul Stoenescu-Măgureanu. Vă îndemn să căutaţi documentul original, nu să vă bizuiţi pe bîrfe la mîna a 2-a.
      Despre revoluţionarii care au scos din luptă tancuri pe Calea Girocului aţi fi putut afla încă din 1990, din cartea lui Titus Suciu „Reportaj cu sufletul la gură”. Puneţi mîna pe carte, domnule profesor, mai documentaţi-vă înainte de a vorbi despre un subiect! Îndrumare de lectură găsiţi şi la Alex Mihai Stoenescu:
      “Pentru a se descurca în plasa deasă a legendei, cititorul are la dispoziţie aproximativ 300 de cărţi despre evenimentele de la Timişoara, din care doar vreo cinci păstrează încă peste timp căldura relatării din vecinătatea evenimentului şi numeroase detalii apropiate cumva de adevăr. Rămîn interesante mărturiile consemnate de Miodrag Milin, Marius Mioc şi Titus Suciu, unele încărcate sentimental şi înfrumuseţate politic”.
      Alex Mihai Stoenescu – “Istoria loviturilor de stat din România – vol. 4 (I)”, Editura Rao, Bucureşti 2004, pag. 320
      Catherine Durandin e tîmpita aia care scria că manifestul Frontului Democratic Român de la Timişoara s-a publicat inclusiv în rusă (altă dovadă a implicării sovietice, se sugerează). Ea a văzut litere chirilice şi nu ştie diferenţa între rusă şi sîrbă, sîrbii fiind unul din grupurile etnice existente la Timişoara. Cu diletanţi din ăştia nu mă veţi convinge, indiferent cîte titluri academice ar avea.
      Vă recomand recenzia universitarului timişorean Viorel Marineasa despre cartea lui Catherine Durandin: https://mariusmioc.wordpress.com/2011/12/20/viorel-marineasa-recenzie-la-cartea-lui-catherine-durandin-moartea-ceausestilor-adevarul-despre-o-lovitura-de-stat-comunista/
      Nu-mi spuneţi nimic nou cu afirmaţiile informatorului securităţii Sorin Roşca Stănescu, pe care le consemnasem anterior: https://mariusmioc.wordpress.com/2013/01/14/teoria-invaziei-sovietice-in-1989-un-munte-de-documente-lipsa/
      Dar am pomenit şi despre lipsa de credibilitate a acestui individ, care n-a indicat numele persoanei cu care ar fi discutat (deci e neverificabil ce spune) şi a fost dezavuat oficial de clubul român de presă: “instituţiile de presă care colaborează cu Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac pentru prestaţii jurnalistice sau de management editorial riscă să compromită nu numai propriul prestigiu, ci şi credibilitatea profesiei”. Mai nou şi din PNL l-au dat afară, tot pentru nişte minciuni, fluturase nişte documente false: http://www.curentul.ro/2013/index.php/2013111293303/Politic/Rosca-Stanescu-dat-afara-in-suturi-din-PNL-dupa-noile-dezinformari-grosolane-aruncate-in-presa.html
      Noţiunea de jurnalist-tonomat, neinteresat de adevăr şi dispus să scrie orice la comandă este cît se poate de reală. Nu am nici o îndoială că ucigaşii din decembrie 1989, interesaţi să-şi acopere crimele, au capacitatea de a atrage jurnalişti de partea lor care să publice articole care să fie apoi citate ca „dovezi” în studii ştiinţifice.
      Despre faptul că se desfăşoară o campanie de acoperire a adevărului despre revoluţie printr-un potop de minciuni am scris încă din 1990: https://mariusmioc.wordpress.com/2009/08/17/in-1990-scriam-despre-acoperirea-adevarului-despre-revolutie-printr-un-potop-de-minciuni/
      Valentin Voicilă, liderul revoluţiei din Arad, observa: “Diversiunea din România a început în data de 22 şi nu s-a terminat nici astăzi” https://mariusmioc.wordpress.com/2011/01/21/valentin-voicila-despre-deputatul-pdl-eugen-badalan-diversiunea-din-romania-a-inceput-in-data-de-22-si-nu-s-a-terminat-nici-astazi-video/
      Dacă l-aţi avut profesor pe Ioan Scurtu, fostul director ştiinţific la Institutul Revoluţiei condus de Ion Iliescu, n-aţi avut un profesor bun. Am observat lipsa de profesionalism a dînsului la prima revistă „de nivel academic” editată de acel institut: https://mariusmioc.wordpress.com/2008/09/04/clio-1989-revista-de-nivel-academic/

      • Greu, dacă nu cumva imposibil de dialogat cu cineva care se crede deţinătorul adevărului absolut, iar toţi ceilalţi sunt fie falsificatori de istorie, fie informatori ai Securităţii, FSN-işti, mincinoşi, lipsiţi de dicernământ, lipsiţi de profesionalism, tâmpiţi etc.etc. Ceea ce am scris desptre Claudiu Iordache este valabil şi despre dumneavoastră. Amândoi faceţi parte din categoria revoluţionarilor de profesie. Foarte bine. Am tot respectul pentru cei ce au avut curajul să iasă în stradă, nu numai la Timişoara, ci peste tot în ţară pentru a protesta contra regimului inuman impus de cuplul dictatorial. Dar, astfel de revoluţionari de profesie care văd peste tot doar sânge lăsat de securişti, nu trebuie lăsaţi să comnde institute sau organizaţii care se ocupă de cercetarea revoluţiei române. Inerent vor ajunge, dacă nu cumva chiar au ajuns, în situaţia cercetătorilor care încadrau Institutul de Istorie al PCR. Noi românii, pe malurile Dâmboviţei avem deja o experienţă negativă care nu ar mai trebui repetată. În esenţă, ca să înţelegeţi şi dumneavoastră: Nu pui lupii pasnici la oi. Adică nu pui pe cei interesaţi de privilegii să scrie „istoria” care le conferă dreptul la privilegii. Exact cum au făcut odinioară comuniştii. Au pus vechii activişti de partid să scrie istoria comunismului. Mai mare râsul.
        Dumneavoastră nu sunteţi istoric. Nu înţelegeţi tehnicile de cercetare istorică. Nu stăpâniţi diplomatica, adică, ceea ce în limbaj academic se numeşte critica de document. Se vede din toate prostiile pe care le debitaţi că nu stăpâniţi analiza comparată, aparatul critic al unui demers analitic, şnurul cronoloc al evenimentelor, analiza de context intern şi internaţional al evenimentului istoric. Despre cauzalitate nu mai vorbesc. Asta ar însemna capacitate de analiză şi sinteză deosebită, plus calităţi intelectuale şi erudiţia istoricului pentru o evaluare cât mai corectă. Probabil că aveţi o meserie absolut onorabilă pentru care meritaţi tot respectul, la fel şi despre postura dumneavoastră de revoluţionar de profesie. Dar, înţelegeţi că jignirile şi taxările pe care le adresaţi istoricilor nu vă onorează. Nu vă situează nici măcar în postura de diletant.

        Să vă dau doar câteva exemple din „perlele” pe care le-aţi scos chiar în acest dialog cu mine.

        Special am reprodus fragmentul din dialogul dintre Virgil Măgureanu şi Alex Mihai Stoenescu. Aţi dovedit că nu ştiţi să interpretaţi cu obiectivitate un text. Şi persistaţi în greşală. V-aţi fixat pe o frântură de text unde Virgil Măgureanu spune că nu „a văzut nota-raport”, dar pierdeţi din vedere esenţialul: în notă „se făcea vorbire expresă referitor la implicarea sovietică, nu numai în evenimentele de la Timişoara…etc.” Adică exact ceea ce este esenţial vă faceţi că nu vedeţi. Păi, dacă aşa a-ţi procedat în toate aşa-zisele studii şi cărţi despre revoluţie pe care pretindeţi că le-aţi scris e tragic. Aţi luat ceea ce vă convine, iar ce nu vă convine vă faceţi că nu vedeţi. Dacă eraţi un istoric profesionist, imediat trebuia să vă puneţi întrebarea: dacă Măgureanu nu a văzut documentul atunci de unde ştie că se făcea vorbire expresă despre amestecul sovieticilor. Şi tot un profesionist ar fi răspuns: Fie a vorbit cu generalul Iulian Vlad, ceea ce era normal între un fost şef şi cel care i-a succedat la conducerea instituţiei. La fel de plauzibil ar fi şi un alt răspuns: Virgil Măgureanu în calitatea de director al SRI, a participat la analizele de securitate în cadrul CSAT, ori cu şefii structurilor similare cu care instituţia coopera în cadrul procesului interinstituţional (interagenty cum îi spun americanii). Şi o altă constatare pe care un istoric profesionist ar fi trebuit să o realizeze despre această speţă: Nu Măgureanu a deschis discuţia despre nota raport ci cel care i-a luat interviul, adică Alex Mihai Stoenescu. În atari condiţii, înseamnă că şi Stoenescu ştia despre ce este vorba, sau auzise ceva. De unde? Păi, dacă el a avut funcţia de purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, inclusiv a şefului de Stat Major, adică acea instituţie care are în subordine Structurile de informaţii ale Armatei, înseamnă că a avut multiple posibilităţi de a se informa. E foarte comod să-l expediezi pe Alex Stoenescu cu formula „a fost informator”, deci e necredibil. Apropo de informator. Pe cine a turnat Alex Stoenescu şi ce repercursiuni au avut turnătoriile lui? Asta n-o precizează nici actuala poliţie politică antisecuristă (adică CNSAS-ul). Mai mult, nu coroboraţi acestă speţă cu cele relatate de generalul Aristotel Stamatoiu şi viceamiralul Ştefan Dinu. Iară vă faceţi că nu vedeţi.
        Un alt exemplu de subiectivism, ca să nu-l numesc altfel. Ceea ce a relatat Sorin Roşca Stănescu şi s-a publicat în aprilie 1991 în „România liberă” este pus la îndoială de dumneavoatră nu pentru că faptele nu puteau fi aşa cum au fost prezentate, ci doar pentru că ziaristul a fost informatorul Securităţii, sau că a fost dezavuat de clubul de presă român, ori că a fost dat afară din PNL. Este foarte adevărat că ziaristul a recunoscut public că a fost informator al USLA – Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă. Deci nu avea nimic de-a face cu poliţia politică. Problemele lui cu Clubul Român de Presă şi PNL s-au petrecut mulţi ani după relatarea lui din România liberă. Deci nu există nici un fel de cauzalitate între conţinutul informaţiei şi relaţiile ziaristului după aproape două dcenii cu diferite organizaţii. Faptul că nu a dat numele acelui agent sovietic (visautniki – în limbajul de specialitate sovietic) ţine de deontologia profesională a unui ziarist. Mai mult, faptul că dumneavoastră nu coroboraţi această înformaţi, înainte de a o respinge, cu ceea ce a dezvăluit generalul (r) exsovietic, Cinchiz Abdulaev în cartea sa Beznă sub soare, este problema dumneavoatră. Pentru cultura dumneavoatră, Abdullaev a fost cel care a condus visautniki timp de 7 ani în războiul din Afganistan , iar în timpul revoluţiei din România a condus o grupă de 22 de visautniki care au acţionat la Timişoara şi alte oraşe din Transilvania (Braşov, Sibiu, Târgu Mureş, Cluj-Napoca etc.) O altă grupă de 22 de visautniki au acţionat la Bucureşti sub comanda generalului Dimitri Nicolaevici Fonareff (specialist în ceea ce se numeşte astăzi războiul psihologic şi/ informaţional, adică diversiunea mai pe înţelesul tuturor), autorul lucrării Metacontact. Dacă încă nu a-ţi aflat despre aceşti doi generali exsovietici implicaţi în evenimentele din decembrie 1989 din România, măcar ar fi trebuit să coroboraţi cele relatate de Sorin Roşca Stănescu cu cele declarate de revoluţionari, participanţi direct la evenimente. O să vă aduc eu aminte:

        Dan Iosif, unul dintre liderii baricadei de la Intercontinental, din Bucureşti, aflat în miezul evenimenelor din 21 decembrie 1989, între orele 20:30 şi 24.00 când forţele de ordine au intervenit energic contra demonstranţilor, era foarte categoric atunci când susţinea că „cele 39 de persoane au fost ucise cu armă militară cu lunetă de la înălţime, întrucât gloanţele au lovit în partea de jos a corpului, rănile fiind provocate de sus în jos” (Alex Mihai Stoenescu, Interviuri despre revoluţie, Editura RAO, Bucureştip. 188) Situaţia este identică cu ce s-a întâmplat la Timişoara, Sibiu, Târgu Mureş şi Cluj-Napoca.
        Această informaţie ar trebui coroborată cu o altă măturie. Viorel Tofan, ofiţer în Gărzile Patriotice braşovene, devenit ulterior membru în Subcomisia Senatorială pentru cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, ne-a lăsat următoarea confesiune: „La 21 decembrie, în jurul Întreprinderii de Construcţii Aeronautice Ghimbav (acolo unde s-a înregistrat primul miting de protest contra lui Ceauşescu, din judeţul Braşov- n.n.) erau numai maşini ruseşti. Ei au pregătit evenimentele, erau peste tot în oraş. Erau mulţi din Basarabia, în baza motivului că sunt în vizită la prieteni. Au incitat, vorbeau cu oamenii, fiind basarabeni ştiau româneşte. Au plantat simulatoare de foc” (Grigore Cartianu, Cristian Delcea, Mihail Voinea, Andrei Crăciun, Teroriştii printre noi…, p.218).
        La fel de interesantă este şi mărturia lui Mihai Montanu participant la revoltele bucureştenilor din seara de 21 decembrie 1989 şi care face referire la cum au acţionat „specialiştii sovietici”: „La un moment dat, au venit cu gaze lacrimogene. Cum tuşeam eu de la gaze lângă mine trage o «Ladă» crem. Se dau jos patru gealaţi care vorbeau ruseşte. Se lasă întunericul, începuseră tragerile în plan vertical şi-i văd pe ăştia că intră în mulţime şi se aud urlete: «Au, au, m-au împuşcat!»” (Grigore Cartianu, Crimele revoluţiei. Sângeroasa diversiune a KGB-iştilot din FSN, Editura Adevărul-Holding,Bucureşti, 2010, p. 442).

        Doamna Catherine Durandin are marele merit că a introdus în circuitul cercetării o informaţie care nu poate fi contestată. A stat de vorbă cu Ceslav Ciobanu, şeful de cabinet al lui Gorbaciov şi a obţinut o informaţie interesantă pe care dumneavoastră, de asemenea, vă faceţi că nu o vedeţi şi o expediaţi sub motivul că doamna Catherine Durandin este „tâmpită”. Apropo de meritele doamnei Durandin pe care dumneavoastră o jugniţi. În 2005 a prezentat în direct pe poastul TV5 un document declasificat de CIA în care se spunea printre altecle că Departamentul de Stat al SUA l-a sprijit pe Ion Iliescu. Aici, sincer să fiu nu mai ştiu cine sunt tâmpiţii, cum îi numiţi dumneavoatră. Catherin Durandin, care în realitate este o foarte harnică şi producţivă cercetătoare din Franţa sau americanii de la Departamentul de Stat, care au sprijinit o catastrofă naţională (a se înţelege aici mineriadele şi urmările lor pentru mentalul colectiv al românilor).

        Dacă ar fi să mă ocup de toate prostiile pe care le scrieţi pe blogul dumneavoastră despre revoluţia română, ar însemna să elaborez o lucrare voluminoasă care sunt sigur că m-ar descalifica, în calitate de istoric. De ce? Pentru că un istoric trebuie să se ocupe de reconstituirea cât mai corectă a trecutului, în nici un caz să se ciondănescă cu un revoluţionar de profesie. În vremea lui Ceauşescu revoluţionarii de profesie mai erau numiţi de popor şi politruci.

        Nota Bene: Arta de a analiza, sintetiza, corobora şi evalua informaţiile ţine de harul şi erudiţia istoricului. Încep să vă înţeleg domnule Mioc. După atâţia ani de diletantism, simţiţi nevoia să luaţi şi câteva lecţii despre meşteşugul istoricului. Poate vă mai cizelaţi stilul şi mai mult ca sigur puteţi evita să vă mai faceţi de râs. Este vorba despre râsul lumii, pentru că istoricii am văzut că nu vă prea bagă în seamă. Doar aprecieri de circumstanţă.Dar n-am văzut pe nimeni că pune degetul pe rană şi să vă explice unde şi cum greşiţi.Eu sunt puţin mai milostiv din fire.

        Cu respect,
        Cristian Troncotă

      • mariusmioc Says:

        Domnule Troncotă, constat că faceţi parte dintre acei securişti care reacţionează ca unii evrei. Unii evrei, cînd sînt criticaţi indiferent pe ce motiv şi indiferent cît de justificat, urlă „antisemitism”. Aşa şi unii securişti printre care vă număraţi şi dv., cînd sînteţi criticaţi, indiferent cît de justificate sînt argumentele aduse, în loc să aduceţi contraargumente, urlaţi „prejudecăţi antisecuriste”. Asta-i tactica voastră de evitare a unor discuţii serioase. Pot să aduc în discuţie documente, nu povestite de terţi care nu le-au văzut, ci prezentate ad-literam, pot să invoc indiferent cîţi martori oculari (care vor fi respinşi pe motiv că ar fi „revoluţionari de profesie”). Indiferent cît de solide ar fi argumentele mele, le veţi respinge pe motiv că ar fi vorba doar de prejudecăţi antisecuriste.
        Pe acest sait, cît şi pe celălalt sait al meu, documente1989, am pus la dispoziţia publicului mii de pagini de documente legate de revoluţia din decembrie 1989. Dv., ca istoric cu diplomă, cîte documente pe acest subiect aţi scos la iveală?
        Eu cînd m-am referit la dv. am dat citat exact din ce aţi scris. La fel am făcut şi cînd am criticat scrierile lui Alex Stoenescu – v-am îndemnat să citiţi articolele mele despre acesta, de la pagina „Analize despre revoluţia din 1989”. E prea mult să repet toate argumentele de acolo, dar am dat citate exacte din scrierile domnului Stoenescu cu contraargumente logice şi faptice. Eu întotdeauna îmi argumentez punctele de vedere.
        Cînd spun despre cineva că e FSN-ist, acela chiar a fost FSN-ist, cînd spun despre cineva că a fost informator al securităţii, acela chiar a fost informator al securităţii, cînd spun despre cineva că a fost securist acela chiar a fost securist. Dar argumentaţia cu privire la falsitatea tezelor susţinute de respectiva persoană o fac independent de aceste caracteristici.
        Dv. nu mi-aţi citit cărţile, ziceţi că doar pretind că le-am scris. Mă numiţi „revoluţionar de profesie”, adică faptul că am participat activ la revoluţie mă face o persoană dubioasă, care nu poate avea credibilitate. Păi numai voi securiştii (şi informatorii voştri) sînteţi credibili?
        În fapt, eu nici nu cred că toţi foştii securişti vă susţin. Scriam în 2009: „A apărut o distorsionare mediatică a acestor puncte de vedere [ale securiştilor], prin popularizarea selectivă în mijloacele de informare în masă numai a anumitor păreri emise de foştii securişti sau informatori ai acestora (…), respectiv a părerilor care confirmau spusele lui Nicolae Ceauşescu despre complotul pus la cale de agenturile străine. Există şi foşti securişti care nu susţin teoriile revizioniste despre revoluţie, dar aceştia, pe de o parte n-au motiv să se înghesuie să dea interviuri în presă, pe de altă parte nici presa nu e interesată de ceea ce spun ei. Pentru vînzarea ziarelor e nevoie de declaraţii senzaţionale, scenarii poliţiste cu comploturi spectaculoase, agenturi străine, conspiraţii. Declaraţii de tipul “n-am văzut şi n-am auzit despre nici un fel de conspiraţii sau agenţi străini” nu ajută la vînzarea ziarelor”.
        https://mariusmioc.wordpress.com/2009/10/30/radu-tinu-in-1999-la-timisoara-a-fost-revolta-spontana/
        Vă referiţi la privilegiile mele de revoluţionar. Dv. ca fost ofiţer de securitate şi general SRI aţi avut, de la bugetul statului, privilegii incomparabil mai mari decît mine. Şi veţi avea în continuare, a avut grijă Emil Boc să decreteze că pentru securişti, la pensie se consideră 2 ani vechime în muncă pentru un an lucrat efectiv.
        https://mariusmioc.wordpress.com/2013/09/30/reforma-emil-boc-a-pensiilor-nesimtite-pentru-securisti-2-ani-vechime-in-munca-pentru-un-an-lucrat-efectiv/
        Dar însăşi mutarea discuţiei spre subiectul privilegiilor revoluţionarilor e o tactică diversionistă, care nu are nimic comun cu căutarea „academică” a adevărului despre 1989. Cunosc această tactică, se minte pe subiectul privilegiilor revoluţionarilor exact cum s-a minţit la revoluţie, cînd s-au anunţat 60000 de morţi. Am scris şi pe subiectul ăsta.
        https://mariusmioc.wordpress.com/2013/03/12/revolutionarul-arhetip-al-profitorului/
        Din dialogul Stoenescu-Măgureanu am ales exact esenţialul: faptul că Măgureanu n-a văzut documentul invocat. Restul sînt speculaţii. Dv. aveţi presupunerile dv. Eu am alte presupuneri – că Măgureanu pur şi simplu minte, dar ca să nu poată fi învinuit de minciună menţionează că n-a văzut documentul. Astfel, dacă-l ia cineva la bani mărunţi, poate invoca scuza că a fost dezinformat cu privire la acel document. Dar eu aduc şi nişte argumente în sprijinul presupunerilor mele: raportul securităţii publicat de „Evenimentul Zilei”, declaraţii date de securişti în procesul revoluţiei (nu numai declaraţia lui Iulian Vlad; sînt şi alte asemenea declaraţii http://www.contributors.ro/analize/%E2%80%9Cinformatiile-obtinute-%E2%80%A6-nu-au-pus-in-evidenta-nici-lideri-si-nici-amestecul-vreunei-puteri-straine-in-producerea-evenimentelor-de-la-timisoara/ ).
        De ce o fi Măgureanu atît de credibil pentru dv.? Că a fost în conducerea FSN participînd inclusiv la procesul Ceauşescu, locul unde s-a lansat dezinformarea cu cei 60000 de morţi?
        Dar pînă la urmă nu presupunerile mele sau ale dv. au importanţă. Vorbim de un document. Dacă tratăm istoria ca o ştiinţă, nu ca literatură, nu-şi au locul presupuneri de felul „probabil Măgureanu a vorbit cu Iulian Vlad”. Trebuie găsit documentul şi publicat ca atare şi astfel se lămureşte totul. Dacă există documentul ăsta şi dacă nu este cumva chiar documentul publicat cu ani în urmă de „Evenimentul Zilei”, caz în care totul e lămurit.
        Roşca Stănescu – faptele invocate de mine arată caracterul omului. L-au dezavuat la Clubul Român de Presă, l-au prins cu minciuna la PNL şi era atît de gogonată minciuna că l-au dat afară, deşi de obicei partidele politice sînt tolerante cu minciuna. Nu e obligatoriu ca un mincinos să mintă de fiecare dată cînd spune ceva, dar cînd cineva a fost prins de mai multe ori cu minciuna e bine să tratezi cu rezervă spusele acestuia.
        „Beznă sub soare” de Cinghiz Abdulaev? Ăsta-i un roman, domnule Troncotă, nu o lucrare istorică! În care povesteşte lucruri chipurile puse la cale de serviciile secrete sovietice în România despre care “nu ştia nimeni, nici chiar ambasadorul sovietic la Bucureşti şi nici chiar rezidentul K.G.B. în România”. Dv. chiar luaţi în serios aşa ceva – operaţiune secretă sovietică în România despre care rezidentul KGB în România nu ştia nimic?
        https://mariusmioc.wordpress.com/2010/06/24/cinghiz-abdulaev-paiul-lui-stanculescu/
        Nu cunoaşteţi diferenţa dintre literatură şi istorie? Sau pentru dv. istoria e literatură, nu ştiinţă?
        Victor Stănculescu, criminalul confirmat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, face prezentarea cărţii lui Abdulaev. Păi de ce credeţi dv. că există toată campania asta de falsificare a istoriei revoluţiei, de care eu vorbesc din 1990? De ce credeţi că s-a creat imaginea marelui specialist în istoria revoluţiei Alex Mihai Stoenescu, exact în perioada cînd procesul Stănculescu urma să se rejudece? De ce credeţi că Virgil Măgureanu, tovarăşul lui Stănculescu din decembrie 1989 (tovarăş la CFSN, la guvernare şi la procesul Ceauşescu), a dat declaraţiile pe care le-a dat?
        Eforturile de evitare a condamnării lui Stănculescu, iar apoi de obţinere a graţierii acestuia, au fost considerabile. Acum a scăpat cu eliberare condiţionată, că a ispăşit o treime de pedeapsă, dar mai repede n-a izbutit.
        Fiindcă am observat că vă place literatura, reproduc o poezie pe care i-am dedicat-o lui Stănculescu în 2009, inspirată din „Hanibal” de Eugen Jebeleanu: https://mariusmioc.wordpress.com/2009/02/04/contestatia-in-anulare-a-generalilor-chitac-si-stanculescu-respinsa/

        Victor Atanasie Stănculescu

        Ale lui au fost toate
        Şi televiziunile
        Şi tonomatele de presă
        Şi clasa politică, şi tagma militarilor
        Şi zvonerii, şi răspîndacii, şi instituţiile statului şi
        Tancurile cu şenilele lor sfărîmînd asfaltul
        Acestor străzi albite de spaimă

        Şi n-a învins

        Cît despre capacitatea mea de a analiza, corobora şi evalua informaţiile, am dovedit-o în decembrie 1989, cînd am prevăzut căderea lui Ceauşescu şi am acţionat pentru realizarea acestui obiectiv. Îmi îngădui observaţia că am acţionat eficient. Colegii dv. însă, în frunte cu Iulian Vlad, s-au dovedit depăşiţi de evenimente, fiind, din nefericire, sub nivelul omologilor lor din RDG, Bulgaria, Cehoslovacia. Unii dintre ei au plătit cu ani de închisoare această lipsă de profesionalism.

  3. Domnule profesor Cristian Troncota,

    Este totusi de neinteles de ce, dupa atatia ani, (mai) sustineti teza implicarii active a sovieticilor ori a ungurilor in evenimentele din decembrie 1989. Dvs. stiti bine – ori trebuie sa stiti – ca pana in 22 decembrie 1989 si chiar si dupa aceasta data nu a existat o astfel de implicare. Ca toate operatiunile au fost executate cu forte autohtone.
    Cat il priveste pe dl. Alex Mihai Stoenescu nu pot sa nu ma asociez afirmatiilor dlui Marius Mioc. De pilda, d-sa afirma ca ordinul de retragere a Armatei in cazarmi a fost dat in dimineata zilei de 22 decembrie 1989 de dl. Victor Atanase Stanculescu si ca momentul Milea s-a produs pe la ora 9,30. Ei bine! – dvs. stiti bine ca ordinul a fost dat de gl. lt. Ilie Ceausescu, iar momentul Milea s-a produs cu o ora mai devreme.
    De asemenea, stiti foarte bine ca operatiunea de inlaturare a lui Nicolae Ceausescu a fost gandita si, respectiv, pusa in opera de dl. gl. col. Iulian Vlad, impreuna cu un grup restrans de subordonati – gl. lt. Aristotel Stamatoiu, gl. lt. Vasile Gheorghe, gl. mr. Alexandru Tencu, gl. mr. Grigorie Ghita, gl. mr. Gianu Bucurescu si alti cativa. Mai stiti ca lucrurile au luat alta intorsatura in 20 decembrie 1989.
    Neindoielnic, DSS a savarsit in 1989 un act national. Cu consecinte insa dintre cele mai dramatice. Asta a fost! Nu mai are nici un rost sa ne tot invartim in jurul cozii…
    Al dvs., Valeriu Mangu

    • Malec Says:

      Implicarea aici a gral Tencu-f.importanta si trecuta neobservata-e una din cele mai adevarate-ca nume .Cred ca sunteti un connaiseur in materie,altfel nu-mi explic.Am fost la Timisoara prin 13-14 -15 decembrie-plecand dimineata,si,in oras era o liniste ciudata..nu-mi explic nici acum asta.Dar pe undeva se faceau pregatiri ..Apoi fluxul neobisnuit al turistilor..cu auto,,lada” nu trebuie neglijat..Sigur ca nu se puteau prezenta la org.de ordine ca au venit aici special..e la mintea cocosului.Plus ca sunt aspect care nu se pot publica din diverse ,,jene”.Daca este asa,inseamna ca ei au adus comunismul,ei l-au scos..

      • mariusmioc Says:

        Eu n-am observat nici un fel de flux neobișnuit de turiști cu mașini „Lada”. Nici la hotelurile din Timișoara nu s-a observat vreun flux neobișnuit de turiști. Statistica turiștilor străini înregistrați la hotelurile din Timișoara am publicat-o încă din 1991.

  4. Este clar ca intregul proces culminind cu distrugerea statelor socialiste a fost declansat si pus in miscare de elemente detracate si tradatoare din fosta URSS in combinatie cu elemente detracate si tradatoare din fostele state socialiste est-europene.

    Se stie ca Nicolae Ceausescu a refuzat propunerile de asa-zise ‘reforme’ ale lui Gorbaciov, anticipind in mod corect ca astfel de ‘reforme’ ar insemna distrugerea statului socialist.

    Acestea fiind zise, in situatia particulara a Romaniei, dar nu numai, prezenta trupelor speciale sovietice este de la sine inteleasa. Asta chiar si in conditiile in care sovieticii au avut retele, aranjamente si oamenii lor in structurile militare, de securitate si civile ale Romaniei. Ultima veriga pe care sovieticii s-ar fi bazat ar fi fost tagma idiotilor utili din care se revendica asa-zisii ‘revolutionari’.

    Romania, statele est-europene si fosta URSS se aflau pe atunci in plina revolutie socialista. Evenimentele de la acea vreme au reprezentat contrarevolutii ce au impins aceste tari inapoi pe scara evolutiei in marasmul stagnarii economice, obscurantismului, degradarii morale si indobitocirii. Situatia a permis unor grupuri oligarhice locale si mafiei corporatist-bancare internationale tragerea unor tunuri de trilioane de $/EUR in aceste tari.

    Doresc sa-l felicit pe domnul Cristian Troncota pentru verticalitatea si probitatea morala dovedite in abordarea si decodificarea adevarului istoric. Singura posibilitate a noastra a romanilor de a ne recapata luciditatea si speranta este prin a ne recupera istoria. Nu se poate cladi nimic pe minciuna! Iar noi trebuie sa ne redobindim si reconstruim tara care ne-a fost furata si distrusa incepind din decembrie 1989!

    • Personal nu cred în teoria potrivit căreia Securitatea s-ar fi aflat în spatele debarcării ceauşeştilor. Nu ca planificare. Poate ca oportunitate, în sensul că a făcut un pas înapoi.
      Să vă explic. Mi-e greu să cred că planificatorii Securităţii ar fi proiectat un plan în urma căruia Securitatea ca instituţie să se desfiinţeze şi să aibă pierderile materiale şi umane pe care le-a avut. Dacă aşa au stat lucrurile, atunci îi dau dreptate lui Marius Mioc când vorbeşte de lipsă de profesionalism. Probabil că s-a exprimat mai delicat, pentru că în realitate ar fi vorba de o adevărată nărozie. Este şi motivul pentru care nu cred într-o astfel de teorie. Toţi şefii din conducerea DSS erau totuşi oameni cu scaun la cap, deşi per ansamblu instituţia Securităţii se cam „deprofesionalizase”, după cum o recunoaşte şi generalul Iulian Vlad.
      A doua ipoteză mi se pare mai realistă şi prin urmare, mai apropiată de adevăr. Faptul că şefii cei mari ai Securităţii, generalul Iulian Vlad, generalul Aristotel Stamatoiu, probabil şi colonelul Gheorghe Raţiu ş.a., deja în vara lui 1989 începuseră să înţeleagă cam ce vrea Gorbaciov. Iar în momentul în care în DDR începuseră deja marile demonstraţii la Dresda şi alte oraşe şi-au cam dat seama şi cum acţionează serviciile secrete sovietice.
      Şeful rezidenturii KGB din România într-adevăr nu ştia nimic despre vreo intervenţie sovietică, pentru că nu a fost informat. Este stilul serviciilor secrete sovietice de a acţiona cu reţele paralele deplin conspirate. Din acest punct de vedere situaţia din România seamănă cu cea din DDR. Iată argumentele şi documentaţia pe care mă bazez:

      Cunoscutul disident sovietic Vladimir Bukovski, în ziarul parizian „Libre Journal” din septembrie-octombrie 1990, făcea referire la o „antenă” ultra secretă a KGB, codificată „Linci” (Fulgerul), care acţiona în R.D.Germană independent de sediul KGB de la Karlkorst şi fără să aibă contacte cu STASI. „Linci” era un grup de diversiune şi manipulare a maselor şi aparţinea Diviziei a IV-a KGB, aflată sub comanda generalului Anatoli Novikov. Sarcina grupului consta în „restructurarea peisajului politic est-german, conform strategiei Kremlinului în vederea reunificării”. Grupul „Linci” a organizat ample manifestaţii de stradă, însumând câte 100 000 de oameni, cu caracter anticomunist şi chiar antisovietic, a iniţiat demolarea Zidului Berlinului ori a acţionat pentru compromiterea unor lideri est-germani, printre care Hans Modrow. Toate acestea au avut rolul de a netezi drumul negocierilor dintre Helmut Kohl şi Mihail Gorbaciov. Relatările lui Bukovski sunt confirmate şi de istoricii germani. (Vezi pe larg la Ralf Georg Reuth şi Andreas Bonte, Das Komplot, München, 1993).
      Întrebarea care se pune, evident retorică, este: dacă serviciile secrete sovietice au acţionat în DDR şi au contribuit la căderea zidului Berlinului, ar fi ezitat să acţioneze în România pentru a-i înlocui pe ceauşeşti? Era clar pentru toată lumea că regimul lui Ceauşescu nu mai putea rezista.
      O altă întrebare care se pune de către un istoric: De ce serviciile secrete sovietice nu au colaborat cu Securitatea română, aşa cum au făcut în Cehoslovacia?
      Iată şi documentaţia pe care mă bazez:
      „Revoluţia de catifea” din Cehoslovacia a fost declanşată de un complot al KGB-ului dirijat la faţa locului de generalul Viktor Gruşko, sosit special în acest scop de la Moscova la Praga împreună cu rezidentul din Cehoslovacia la acea vreme, generalul Teslenko, precum şi de şeful StB-ului (Statni Bezpecnost – Securitatea Statului din Cehoslovacia – n.n.), Alois Lorenc. (Mark Almond, Gorbachev and the East-European Revolution, London,1990.) Cu menţiunea că Mark Almond este profesor universitar la Oxford.
      La rândul său, Jacques Baud, un colonel în rezervă care a lucrat ani buni în serviciile secrete de informaţii elveţiene se referă la „rolul determinant” jucat de StB în evenimentele din 17 noiembrie 1989, care au dus la prăbuşirea regimului comunist. Operaţiunea „Keil” a avut drept obiectiv „provocarea de violenţe de tipul celor care ţineau de competenţa Poliţiei, pentru a discredita guvernul comunist. (Jacques Baud Encyclopédie du renseignement et des services secrets, Paris, Ed. Lavauzelle, 1998, passim.)
      Concluzia: Atât în DDR cât şi în fosta Cehoslovacie instituţiile de securitate naţionale asistate de serviciile secrete sovietice au realizat trecerea la un regim de perestroika şi glasnost, în nici un caz la căderea comunismului.

      O altă întrebare pentru un istoric: De ce în România nu s-a putut realiza această colaborare, între Securitatea română şi serviciile secrete sovietice. Ce ce a fost nevoie să verse sânge nevinovat. Răspunsul pe care-l pot formula eu, în actuala mea fază de documentare, evident este un punct de vedere subiectiv, dar poate fi luat ca o ipoteză de lucru:
      Lipsa unei înţelegeri se datora existenţei UM 0110, aşa-zisa unitate anti KGB, pe care Ceauşescu a refuzat să o desfiinţeze în ciuda a două somaţii venite din partea Moscovei. De altfel, activitatea acelei structuri anti KGB era interzisă de prevederile Tratatului de la Varşovia. Dacă oficial nu s-a colaborat, asta nu înseamnă că anumiţi ofiţeri plasaţi în locuri şi funcţii impornante nu au colaborat tacit. Ştiu că este o afirmaţie foarte gravă pe care o fac şi ofiţerii fostei Securităţi nu vor fi de acord cu mine, pentru că miroase a trădare. Dar, sincer să fiu, pun mare preţ pe declaraţiile şi mărturiile generalului Aristotel Stamatoiu care în rezumat ce ne spune? Că ştiau cum sunt organizaţi sovieticii în România şi cum acţionează (din sursă CIA) şi că aveau tot dreptul pentru că noi eram cei care încălcam Tratatul (de la Varşovia – n.n.). Deci pe undeva se cam ascund după cireş (a se înţelege în spatele tratatelor internaţionale). Şi este greu să nu-i crezi. Mai mult, consider că dl Măgureanu este credibil când spune că mitingul de la Bucureşti a fost dezorganizat profesionist. Dacă coroborăm acest aspect, adică o colaborare tacită a unor ofiţeri români cu anumiţi reprezentanţi ai serviciilor secrete sovietice în răsturnarea lui Ceauşescu, cu victimele revoluţiei, atunci concluzia devine şi mai cutremurătoare. Din datele pe care le am ar rezulta că 168 de morţi s-au înregistrat înainte de 22 decembrie şi 1050 după această dată, fără a se lua în calcul victimele din evenimentele de la Târgu-Mureş, mineriade şi 13-14 iunie 1990. Pe scurt se numeşte trădare, pentru că s-a colaborat cu o putere străină în a sprijini un grup pucist (grupul comuniştilor prosovietici din jurul lui Iliescu) să preia şi să se menţină la putere împotriva voinţei populare care fusese exprimată prin revolta de stradă, şi care cerea printre altele şi „Jos comunismul”.
      Prin urmare, avem de-a face cu colaborare cu forţe străine contra intereselor poporului şi prin represiune. Aici mă refer la acele structuri militare şi la comportamentul lor represiv de după fuga lui Ceauşescu. Printre victime s-au situat şi 62 de „securişti”. Desigur că şi Armata a avut victimele ei. Dar am mai constatat şi alteceva, când am analizat rezultatele represiunii. În vreme ce nu a existat nici măcar un singur civil revoluţionar sau cadru al Armatei omorât de vreun securist, în schimb cei 62 de securişti şi încă vreo 36 de miliţiei morţi au fost victime ale Armatei sau civililor. Ceea ce înseamnă, mergând cu raţionamentul mai departe că au existat şi structuri ale Securităţii care nu s-au băgat la represiune şi nici nu au trădat. Ceea ce merită întreaga consideraţie. Iată de ce, consider că noţiunea de „securist”, utilizată în sens peiorativ nu face altceva decât să-i umfle în pene pe trădători şi să le acopere josnicia faptelor, iar pe cei oneşti să-i culpabilizeze de fapte (antinaţionale) pe care nu le-au făcut.

      Repet, este punctul meu de vedere bazat pe documentaţia pe care am reuşit să o cuprind până în prezent. Sincer nu cred că noi date şi documente mi-ar putea schimba această concluzie. Nu exclud anumite nuanţe.Nu sunt de felul meu un fixist. Dimpotrivă, mă repliez în funcţie de evidenţa realităţii istorice.

      Cercetările pe care le-am realizat în cariera mea de istoric au avut ca temă serviciile secrete româneşti de la Cuza la Ceauşescu. Era normal să mă preocupe şi rolul serviciilor secrete în revoluţia română. Prin urmare nu mă consider un expert în revoluţia română. Dar m-am străduit să cuprind acele informaţii şi documente care să mă poată ajuta să reconstitui cât mai obiectiv activitatea serviciilor secrete. Este un domeniu mai greu de cercetat pentru că există bariera secretului peste care nu poţi trece aşa uşor. Există şi războiul informaţional, care pentru mine ca istoric îmi îngreunează teribil munca. De ce? Simplu. Pentru că structuri specializate trudesc să schimbe adevărul istoric. Din alb vor să facă negru şi invers. E greu să te baţi cu monştri, dar nu imposibil.

      NB. Cei care ţin cu tot dinadismul, chiar împotriva evidenţei să ne demonstreze că nu au fost prezenţi sovieticii în România, inconştient fac jocul celor care au trădat. Raţionamentul este simplu: dacă nu au fost prezenţi ruşii nu aveau la cine să trădădeze. Adevărul care ne doare este că România a fost mai întâi trădată şi apoi vândută bucată cu bucată.
      Iată de ce mă consider şi eu alături de cei care trudec şi probabil vor face sacrificii pentru a ne lua ţara înapoi.

      Cu respect,
      Cristian Troncotă

      • mariusmioc Says:

        Domnule Troncotă, cu puţină întîrziere datorată faptului că mai am şi alte probleme de rezolvat, continui dialogul cu dv., ca de la făcător de istorie la profesor universitar pălăvrăgitor despre istorie.
        Vă îndemnasem să citiţi articolele din pagina „Analize despre revoluţia din 1989”. Rău că nu-mi ascultaţi sfaturile, căci acolo aţi fi găsit un articol care se referă exact la afirmaţiile lui Vladimir Bukovski despre care pomeniţi şi dv: Dezvăluirile lui Vladimir Bukovski despre revoluţia română şi jurnalismul de tip Mediafax.
        În 1990 Bukovski a emis nişte ipoteze. Ulterior, în 1991, Bukovski a primit dreptul de a cerceta arhivele KGB. Acolo a copiat pe ascuns mai multe documente (bravo lui!) şi le-a pus apoi pe internet. Şi în prezent documentele lui Bukovski se pot cerceta pe internet: http://psi.ece.jhu.edu/~kaplan/IRUSS/BUK/GBARC/pdfs/sovter75/sovter75-e.html
        NICIUNUL dintre documentele prezentate de Bukovski nu confirmă vreun amestec sovietic în revoluţia română. Asta n-a împiedicat o parte din presa românească, în frunte cu fosta oficină de dezinformare „Ziua” (între timp intrată în faliment), condusă de informatorul securităţii Sorin Roşca Stănescu, cel dezavuat de Clubul Român de Presă şi dat afară din PNL datorită obiceiului său de a minţi, să pretindă că Bukovski ar deţine dovada implicării sovietice în revoluţia română. Punîndu-li-se sula-n coaste (metodă copyright Coposu) ca să arate un document concret de la Bukovski despre implicarea sovietică, cei de la Ziua n-au fost în stare să scoată la iveală decît ceva complet lipsit de relevanţă: o discuţie a lui Gorbaciov cu un bulgar, din 23 MAI 1990, după ce Iliescu cîştigase alegerile din 20 mai 1990, în care Gorbaciov se arată mulţumit că a cîştigat Iliescu. Discuţia era la cîteva luni DUPĂ revoluţie. A spune că discuţia aia arată implicarea sovietică în răsturnarea lui Ceauşescu e ca şi cum, după ce Merkel a cîştigat alegerile în Germania, Băsescu ar fi înregistrat spunînd „ce fain că a cîştigat Merkel”, iar de aici s-ar trage concluzia că Merkel nu a fost aleasă de poporul german, ci a fost un complot pus la cale de serviciile secrete româneşti prin care Merkel a preluat conducerea Germaniei.
        Acestea n-au împiedicat oficina de dezinformare „Ziua” ca, prin comentariile publicate alături de document să pretindă că fîsul pe care l-au publicat reprezintă o dezvăluire senzaţională. Dar dacă laşi la o parte comentariile şi te uiţi strict la textul documentului – este metoda pe care eu o aplic întotdeauna (de aia nu mă interesează ce spun Măgureanu, Troncotă, Stoenescu sau alţii despre raportul prezentat de securitate către Nicolae Ceauşescu; mă interesează strict textul raportului) – constaţi că documentul nu dovedeşte nimic despre ce s-a întîmplat în România în decembrie 1989. Singura chestie dovedită de acel document e că în mai 1990 – 5 luni după revoluţie – Gorbaciov era mulţumit de victoria lui Iliescu în alegeri.
        După părerea mea, materialele prezentate de Bukovski sînt o DOVADĂ ZDROBITOARE că n-a existat nici o punere la cale de către sovietici a revoluţiei române. Dacă Bukovski, care anterior vorbise despre punerea la cale de către sovietici a evenimentelor din 1989, n-a putut găsi nici un document despre implicarea sovietică în revoluţia română, deşi a avut acces la arhivele KGB, înseamnă că această implicare n-a existat. Unde-s documentele despre invazia aia de KGB-işti deghizaţi în „turişti” despre care ne vorbesc Stoenescu, Cartianu şi alţii, vorbindu-se chiar de zeci de mii de persoane? Nu un document, ci un munte de documente ar trebui să existe: https://mariusmioc.wordpress.com/2013/01/14/teoria-invaziei-sovietice-in-1989-un-munte-de-documente-lipsa/ . Iar Bukovski n-a găsit nimic despre asta.
        Sîntem la un sfert de veac de la revoluţie şi încă nu s-a putut dovedi nici măcar că Gorbaciov a rostit vreodată cuvîntul „Iliescu” ÎNAINTE de 22 decembrie 1989.
        Iliescu a cîştigat alegerile din 1990 fiindcă l-au susţinut românii. Românii l-au votat cu 85%. Eu n-am făcut parte dintre acei 85%, dar majoritatea aşa voia la momentul acela. Nici ruşii şi nici americanii nu au impus românilor să-l voteze pe Iliescu, indiferent ce document ar fi prezentat Durandin. Că, după ce românii l-au susţinut pe Iliescu, americanii au hotărît să respecte alegerea poporului român şi să colaboreze cu cel care deţinea puterea e normal. Ce aţi fi vrut să facă? Să bombardeze România ca să-l aducă la putere pe Raţiu sau pe Câmpeanu? (acesta din urmă, ajuns la vîrsta senilităţii, laudă lucrurile bune făcute de Iliescu ca preşedinte: https://mariusmioc.wordpress.com/2011/08/02/radu-campeanu-iliescu-a-facut-si-multe-lucruri-bune/ ).
        În ceea ce priveşte atitudinea capilor securităţii în timpul revoluţiei, ea a fost lămurită în cadrul proceselor care au avut loc, procese în care s-au audiat martori, s-au prezentat documente. Iulian Vlad, de pildă, a mizat pe rămînerea la putere a lui Ceauşescu inclusiv în noaptea de 21/22 decembrie 1989, motiv pentru care a poruncit reţinerea (fără forme legale – şi asta a fost motiv de condamnare) unor anticeauşişti printre care şi Dumitru Mazilu. În 22 decembrie inclusiv, securitatea era înarmată şi pregătită de intervenţie împotriva populaţiei, cum a spus la TVR securistul Gheorghe Stan: https://mariusmioc.wordpress.com/2008/12/02/tvr-22-decembrie-1989-gheorghe-stan-securitatea-e-cu-noi/ . Dar după ce au ieşit sute de mii de oameni în stradă, după ce la Cugir şi la Caransebeş se dăduse foc la sediile Ministerului de Interne (la Cugir existînd şi morţi din rîndul forţelor de ordine), după ce la Timişoara se anunţa public: „Cunoaştem adresele securiştilor, familiilor lor. Dacă unuia dintre noi i se întîmplă ceva, aceştia vor păţi la fel” (cum explica un actual secretar de stat din guvernul Ponta https://mariusmioc.wordpress.com/2010/08/02/culisele-revolutiei-13-am-anuntat-public-cunoastem-adresele-securistilor-familiilor-lor-daca-unuia-dintre-noi-i-se-intimpla-ceva-acestia-vor-pati-la-fel-video/ ), Securitatea a făcut un pas înapoi. Se ajunsese la situaţia pe care i-o explicam în 1991 lui Ion Cristoiu, şi care pentru mine a fost anticipabilă: pentru mulţi dintre membrii organelor de represiune, frica faţă de popor a devenit mai mare decît frica faţă de şefi. https://mariusmioc.wordpress.com/2014/02/12/unul-din-huligani-am-fost-eu/
        Nu de complot sau conspiraţie a fost vorba, ci de frică. Totul pe fondul unei lipse de entuziasm în susţinerea regimului, care de asemenea a fost anticipabilă.
        Recent, spre mirarea profesorilor universitari din întreaga lume, mii de ostaşi irakieni înarmaţi cu arme americane moderne au abandonat lupta şi au fugit din faţa unui număr mult mai mic de luptători islamişti.
        http://www.paginadepolitica.ro/esecul-sua-in-irak-armata-antrenata-pe-miliarde-de-dolari-fuge-din-fata-isis-foto/
        Nu a fost vorba aici despre nici un fel de complot pregătit cu nu ştiu cît timp înainte, despre nici un fel de operaţiune a serviciilor secrete. A fost vorba doar de frică şi de slăbiciunile interne ale armatei irakiene.
        Securitatea lui Ceauşescu, armata lui Ceauşescu, miliţia lui Ceauşescu erau exact ca armata irakiană de azi: nişte tigri de hîrtie.
        https://mariusmioc.wordpress.com/2009/07/11/securitatea-un-tigru-de-hirtie/
        Valeriu Mangu n-o să priceapă niciodată asta, că nu şi-a făcut stagiul militar. Dar eu intuiam situaţia în decembrie 1989.
        Vreţi să vă luaţi ţara înapoi, domnule profesor? Păi nu faceţi parte dintre cei care mereu au avut controlul asupra ţării? Aţi ajuns general SRI. Cărţile dv. au primit subvenţii de la bugetul statului: http://www.observatorcultural.ro/Lista-cartilor-subventionate-%28P-V%29*articleID_11587-articles_details.html
        Voi, cei de la SRI, sînteţi „patrioţi cu simbrie”. Nişte profesionişti ai patriotismului. Primiţi salar ca să apăraţi interesele naţionale. Dacă după 1989 interesele naţionale ale României au fost trădate, dacă românii şi-au pierdut cumva ţara, că trebuie acuma să şi-o ia înapoi, înseamnă că voi care aţi primit salar de la bugetul statului ca să apăraţi interesele ţării aţi încasat salariul degeaba.

  5. Domnule profesor Cristian Troncota,

    In masura in care raspunsul dvs. ma priveste si pe mine, pot sa vin cu o serie de elemente care sa confirme faptul ca DSS, prin dl. gl. col. Iulian Vlad, a fost fortat de conjunctura sa actioneze, intr-un mod specific, pentru inlaturarea cuplului Ceausescu, urmand ca finalitatea sa o constituie instaurarea in 20 – Atentie! Douazeci – decembrie 1989 a unui regim militar.
    Astfel, in primul rand, dl. gl. col. Iulian Vlad a ajuns in 20 decembrie 1989 sa controleze in mod direct, daca se poate spune asa, intregul DSS. In Bucuresti mai ramasesera, dintre capii directiilor interne ale DSS-ului. col. Gheorghe Ratiu (comandantul Directiei I „Informatii Interne”), gl. lt. Vasile Gheorghe (comandantul Directiei a IV-a Contrainformatii Militare). Gl. lt. vasile Gheorghe a fost trimis la ISMB, sa-l supravegheze ce col. Gheorghe Goran, sa nu faca vreo greseala. Dintre adjuncti, gl. mr. Stefan Alexie era cu un picior in groapa – trebuie sa se interneze pe 18 decembrie in spital -, iar. gl.mr. Gianu Bucurescu facea parte din echipa Iulian Vlad.
    Cat priveste serviciile independente, ele aveau comandanti ad-interim – la „Cadre”, col. Maria (?) Ionescu, la „Secretariat – Juridic, lt. col. Aurel Rogojan.
    Sub diverse pretexte au fost indepartati din Bucuresti: gl. lt. Emil Macri (comandantul Directiei a II-a „Contrainformatii economice”), la Timisoara; gl. mr. Aurelian Mortoiu (comandantul Directiei a III-a „Contraspionaj”), la Teheran; gl. mr. Victor Neculicioiu (comandantul U.M. 0110), la Iasi; lt. col. Dan Nicolici (comandantul CID), la Timisoara; gl. Marin Neagoe (comandantul ad-interim al Directiei a V-a „Securitate si Garda), la Teheran. Sa nu uitam ca si Arhiva DSS avea comandant ad-interim, pe col. (?) Dinescu, in locul lui Mircea Campeanu.
    Sa nu uitam ca in CIE, dl.gl. lt. Aristotel Stamatoiu nu avea nici un adjunct, gl. mr. Traian Taulescu decedand prin iunie – iulie 1989.
    Pai, domnule profesor, in conditiile de atunci o astfel de decopertare a partii superioare a DSS nu putea avea decat o singura explicatie: dl.gl. col. Iulian Vlad trebuia sa detina controlul absolut asupra DSS. Nu mai vorbesc de miscari de cadre la nivelele inferioare – ca exemplu, mr. Mihai Mitran a fost mutat personal de dl. gl. col. Iulian Vlad de pe langa grupul de presa acreditat la C.C. al P.C.R. in calitate de aghiotant al ministrului de Externe.
    Lipsa de profesionalism, daca se poate spune asa, de care a dat dovada dl. gl. col. Iulian Vlad il priveste pe dl. Victor Atanase Stanculescu, mai precis evaluarea acestuia, care nu a facut ce trebuia sa faca la Timisoara in 20 decembrie impreuna cu cei 300 de parasutisti sositi de la Caracal.
    Evident ca vor fi existat agenti si luptatori sovietici, poate si unguri, in tara, atat ca nu s-au antrenat in operatiuni armate. Dl. gl. col. Iulian Vlad nu putea ingadui asa ceva. D-sa n-a facut altceva decat sa-l alimenteze in permanenta pe Nicolae Ceausescu cu informatii privind existenta acestora, intoxicandu-l, cu informatii despre o actiune punctuala din 17 decembrie 1989, produsa la granita de Vest a tarii, care a generat indicativul „Radu cel Frumos”.. Nu uitati, va rog, cu ce ordine a plecat grupa Macri la Timisoara: 1) sa informeze care este pe fond situatia, cu privire speciala spre muncitori; 2) care este implicarea strainilor; 3) daca apar lideri ai massei de protestatari. Nu uitati, va rog, nemultumirea manifestata de dl. gl. col. Iulian Vlad fata de rapoartele trimise de dl. col. Filip Teodorescu – ca nu contin date despre straini.
    Sub acoperamantul unui razboi special dus de forte straine, in realitate DSS a desfasurat pana in 20 decembrie 1989 o serie de operatiuni cu forte proprii, dar in cooperare cu forte comandate de dl. Victor Atanase Stanculescu. Acesta din urma trebuia sa aresteze in 20 decembrie 1989, la Timisoara, impreuna cu cei 300 de parasutisti, mai toata oligarhia politico-militara a statului, inclusiv pe Nicolae Ceausescu, deturnat cu aeronava spre Timisoara, incercare insa nereusita.. N-a facut-o, ascunzandu-se in Spitalul Militar Timisoara.
    Al dvs., Valeriu Mangu

    • Teoria dumneavoastră dle Mangu este interesantă, dar nu o exclude pe a mea. Sunt convins de două lucruri fundamentale: generalul Iulian Vlad s-a numărat printre cei care nu au vrut să colaboreze cu ruşii. Două argumente. În scrisoarea trimisă din închisoare lui Ion Iliescu rezultă că îi părea rău că nu venise mai din timp lângă el. Al doilea: este arestat în biroul generalului Nicolae Militaru în ziua de 31 decembrie, şi sub privirile ambasadorului sovietic la Bucureşti. Probabil că a dorit să joace el singur o carte şi nu i-a ieşit. Aici intervine argumentaţia ipotezei dumneavoastră, pe care o consider corectă.
      Pe mine m-a pus pe gânduri relaţia generalului Vlad cu generalul Stănculescu. Este clar că Stănculescu, în august 1989 când se întoarce în ţară după întâlnirea de la Balaton, unde a discutat (sau s-a pus de acord) cu reprezentanţi ai serviciilor secrete sovietice şi maghiare, l-a rugat pe Vlad să-i transfere de urgenţă fiica şi ginerele din Securitate în unităţi ale MApN. Şi Vlad i-a aprobat imediat doleanţa. Deci, la acea dată erau împreună. Stănculescu spune că la Balaton se hotărâse ca Securitatea să fie tocată. Imposibil să nu-i fi spus acest lucru lui Vlad. Şi dacă nu i-a spus, mai mult ca sigur că Vlad a intuit ceva, atâta timp cât Stănculescu venise ţintit să-şi salveze fiica şi ginerele de la masacru.
      Am scris în cartea Duplicitarii, că în august 1989, Vlad a venit la Arhivă şi a cerut dosarele despre Imre Nagy. Cel mai mult l-a impresionat albumele de fotografii. A stăruit mult asupra lor. Erau revoluţionari cu tricolorul maghiar cu stema comunistă decupată şi cadavre profanate ale ofiţerilor de securitate din AVH (Securitatea comunistă maghiară) care ordonaseră trupei să deschidă foc asupra demonstranţilor. Prezenţa generalului Vlad la Arhivă a fost neanunţată. Nici comandantul CID-ului, colonelul Nicolici şi nici ofiţerul de serviciu pe DSS nu ne-a informat despre această vizită. A venit singur, doar cu şoferul care a tras maşina chiar la intrarea în depozitul de arhivă. Când m-am pomenit cu dânsul la uşa Arhivei am înlemnit. Nu avea cravată. Era îmbrăcat foarte lejer cu un sacou de vară şi o cămaşă cadrilată cu mânecă scurtă. A studiat în biroul meu plin de cărţi şi dosare, care nu l-au deranjat, câteva ceasuri bune acele volume după care a plecat. Abia în decembrie când am aflat că la Timişoara revoluţionarii au decupat stema comunistă din tricolor, am înţeles ce-l interesase pe Vlad. Personal cred că rămăsese profund impresionat şi de cadavrele profanate ale securiştilor maghiari. Abia atunci am înţeles de ce dăduse în repetate rânduri ordine referitoare la neamestecul cadrelor DSS în reprimarea demonstraţiilor anticeauşiste.
      Şi mult mai târziu am înţeles că decuparea stemei din tricolor reprezenta de fapt caracterul anticomunist al revoltelor, după modelul revoluţiei din Ungaria 1956. Chiar o asemănare izbitoare cu programul revoluţionarilor maghiari: ieşirea din Tratatul de la Varşovia, libertatea cuvântului şi dispariţia cenzurii, alegeri libere etc. Prin celebrul punct 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, revoluţionarii timişoreni au mers chiar mai departe, creionând un caracter net anticomunist. Ceea ce nici în DDR şi nici în fosta Cehoslovacie nu se întâmplase.
      Abia aici putem vorbi despre originalitatea şi spontaneitatea revoluţiei de la Timişoara, care i-a cam luat prin surprindere pe toţi. Şi pe colaboraţioniştii trădători şi pe naţionaliştii care au dorit doar debarcarea lui Ceauşescu. Evident că şi pe „specialiştii” sovietici i-au surprins. Este vorba despre planificatorii de la Kremlin nu de cei din teren care contribuiseră la aţâţarea spiritelor (explozia mămăligii după expresia altora). Probabil că abia acum este valabilă şi aserţiunea lui Vladimir Bukovski despre faptul că KGB-ul a planificat multe acţiuni, dar nu toate i-au reuşit.
      După 22 decembrie colaborarea noilor autorităţi cu sovieticii la lovitura de stat este prea evidentă ca să mai stărui asupra ei. Totuşi, Stănculescu predă puterea lui Ion Iliescu, sau i se alătură lui Ion Iliescu, dar Vlad nu, ceea ce înseamnă că a continuat să joace o carte personală, probabil cu un guvern Verdeţ, dar nu i-a ieşit. Interesant că nu a trecut în barca lui Iliescu nici măcar în momentul în care în seara lui 22 când Iliescu a vorbit din balconul clădirii CC-ului şi a fost huiduit, strigându-i-se „fără comunişti”. La fel a păţit şi Dăscălescu, care încă era prim-ministru când a încercat să vorbească mulţimii. A intervenit Dan Iosif şi i-a cerut demisia. Turnura anticomunistă a evenimentelor era foarte clară. Probabil că asta l-a şi încurajat pe Vlad să încerce să joace o altă carte.
      O precizare importantă. În noaptea de 22 spre 23 Vlad a fost în Clădirea CC-ului lângă generalul Ştefan Guşe. În scrisoarea pe care i-o trimite lui Iliescu, spune că a fost lângă el din „amiaza lui 22 decembrie”. Realitatea este că numele lui Vlad a fost trecut pe lista Comandamentului Militar care se întocmise la Ministerul Apărării. Deci numele lui Vlad era lângă Iliescu, dar el ca persoană fizică rămăsese în clădirea CC-ului pentru că avea o carte de jucat. Cred că Brucan l-a mirosit şi aşa se explică de ce a fost atât de insistent ca Vlad să fie arestat. Asta îi reproşează şi acum unii ofiţeri cu funcţii de comandă. Ce căuta în clădirea CC-ului şi de ce nu s-a dus imediat în seara de 22 la Ministerul Apărării. Poate că dacă era acolo nu s-ar fi întâmplat masacrele de la Sibiu şi Otopeni, ori „tragicul accident” cu usla-şii lui Trosca.
      Personal cred că Vlad a jucat o carte perdantă sau a improvizat ceva care nu i-a ieşit, pentru că e greu de crezut că putea să aibă sorţi de izbândă în confruntarea cu ruşii. Meritul lui Vlad este că a salvat aparatul DSS de la măcel, sau cel puţin i-a redus considerabil proporţiile. Pentru că ce s-a întâmplat la Sibiu ar fi trebuit să se petreacă şi în alte mari oraşe industriale ale ţării.
      Mai cred că dacă trecea în barca lui Iliescu din prima ar fi fost obligat să joace ceva în genul generalului Militaru sau a lui Stănculescu, adică ceva dizgraţios, care ar fi înseamnat trădare. Nu-i stătea în caracter să facă aşa ceva. A pierdut pentru că nu a trădat şi dânsul e perfect conştient de acest lucru. Din această cauză se ţine aşa de mândru. Impune respect pe unde se duce.
      Ţin minte că în 2004, când mi-am lansat cartea Glorie şi tragedii, eram în primul meu an în funcţia de decan şi mi-am permis să-l invit pe generalul Iulian Vlad. Evident sala mare a bibliotecii a fost arhiplină. Am invitat şi ziarişti. Regretatul Timofte m-a avertizat că dacă iese vreun scandal de presă o să răspund cu capul. Am trimis o maşină să-l aducă la Academie pe Vlad şi pe colonelul Bara Traian, fostul meu şef de la Arhivă. Au stat în primul rând. Atât eu cât şi regretatul Gheorghe Buzatu, care mi-a prezentat cartea am vorbit mai mult despre servicii secrete, tradiţiile în intelligence-ul românesc, trădare şi patriotism. Am citit pe chipul generalului Vlad că era foarte mulţumit de ce auzea. Chiar dacă făceam referire la SSI aluziile despre ce se întâmplase în decembrie 1989 erau destul de străvezii. După ce am terminat mi-a strâns mâna, ne-am îmbrăţişat, mi-a urat succes în noua funcţie, iar l-a plecare mi-a spus: „voi istoricii aveţi o calitate – pricepeţi repede şi intuiţi ce s-a întâmplat, chiar şi atunci când nu aveţi dovezi pentru că ele trebuie să râmână secrete”. Cred că a fost cel mai frumos compliment pe care mi l-a făcut cineva vreodată. Sau eu, cel puţin, aşa l-am perceput.

      Cu respect,
      Cristian Troncotă

      • Domnule profesor Cristian Troncota,

        Va multumesc respectuos pentru raspuns.
        Completez si adaug la informatiile dvs. pe ale mele.
        1) Despre scoaterea fetei si a ginerelui dlui Victor Atanase Stanculescu din DSS mi-a povestit generalul mr. rapostat Stefan Alexie. Prin ordinul acestuia au fost scosi din DSS.
        2) Este evident ca dl. gl. col. Iulian Vlad a cautat sa joace o carte proprie. In logica lucrurilor nici nu se putea altfel.
        3) Nu pot aprecia cat de impreuna a fost dl. gl. col. Iulian Vlad cu dl. Victor Atanase Stanculescu, dar primul nu avea alta solutie decat sa mizeze pe al doilea in proiectata lovitura din 20 decembrie 1989.
        4) In C.C. dl.gl. col. Iulian Vlad n-a avut nici o carte de jucat, alta decat sa-l tina pe generalul Stefan Gusa imobilizat o vrele acolo. Undeva, intr-un interviu, generalul Stefan Gusa se intreba nedumerit de ce a parasit sediul MApN. In C.C. a fost atras de dl. Ion Iliescu, sa lase la MApN si MStM loc liber pentru operatinuile de diversiune pregatite de echipa Victor Atanase Stanculescu. Dl. gl. col. Iulian Vlad a facut atunci, fortat de pericolele care pandeau tara, fara sa fie insa partas la el, jocul dlui Victor Atanase Stanculescu. Cu consecintele de ordin intern cunoscute.
        5) Numele dlui gl. col. Iulian Vlad pe lista de care vorbiti a fost trecut cel mai probabil la sugestia dlui col. Gheorghe Ratiu, care a fost la MApN la intalnirea de la ora 16 din 22 decembrie 1989. Dar este un amanunt care se poate afla. Dl. gl. col. Iulian Vlad a ramas in 22 decembrie 1989, dupa ora 12,09, in C.C., dand telefoane in teritoriu, la unitatile judetene ale DSS, pentru ca efectivele sa treaca in subordinea Armatei, sa nu se traga etc.
        6) Pare a fi, intr-adevar, un mister de ce dl. gl. col. Iulian Vlad nu a fost arestat ori chiar lichidat fizic imediat in 22 decembrie 1989, dar explicatii exista. Una ar fi aceasta: daca ar fi fost lichidat ori arestat nu se mai putea vorbi despre teroristi – securisti, care musai trebuiau sa aiba un sef. Noi, formand massa, nici n-am avut habar de situatia dansului in acele zile. Nu l-a vazut nimeni la televizor in acele zile si nici macar nu se stia cine este seful DSS. Inregistrarea audio data la radio in dimineata zilei de 23 decembrie n-a auzit-o mai nimeni – ori massa n-a inteles mai nimic.
        7) Dupa esuarea momentului 20 decembrie 1989, de care am vorbit mai sus, dl. gl. col. Iulian Vlad nu putea decat sa apeleze la solutia disperata de a se adresa generalului colonel Vasile Milea, a carui inlaturare de altfel o planificase pentru 20 decembrie. Asa se face ca la ora 3 dimineata in ziua de 22 decembrie, pe holurile C.C.ului, s-a adresat ministrului Apararii Nationale pentru a da o lovitura comuna lui Ceausescu. Primind raspuns negativ, nu i-a ramas decat sa orchestreze inlaturarea acestuia, ceea ce s-a intamplat in sedinta Prezidiului biroului CPEx, tinuta in dimineata zilei de 22 decembrie, intre orele 8,00 – 8,25. Daca nu orchestra inlaturarea generalului colonel Vasile Milea, Piata Palatului ar fi fost macelarita de trupele care deja afluiau spre Bucuresti, din ordinul ministrului Apararii Nationale – v. caietul comandatului Armatei I gl. mr. Voinea, publicat fragmentar, dar mai degraba trunchiat de dl. Alex Mihai Stoenescu.
        8) Dl. gl. col. Iulian Vlad are in egala masura un destin de erou, dar si un destin tragic. Asemenea destinului Securitatii, dar cu alte sensuri in privinta celei de-a doua coordonate. Are destin de erou pentru ca in fiecare moment cat a fost in decembrie 1989 la comanda DSS a gasit, in functie de situatia deja existenta si de cea care se prefigura, solutiile de natura sa reduca la maxim sacrificiile natiunii. Are destin tragic fiindca nu a reusit sa duca pana la capat planul propriu si fiindca de numele d-sale sunt legate mai toate pregatirile si, respectiv, consecdintele din faza preliminara a operatiunii de inlaturare a lui Ceausescu.. I-am spus intr-o zi ca nu imi pot da seama cum ar fi aratat azi Romania daca planul i-ar fi reusit, dar in nici un caz n-ar fi aratat cum arata azi.
        9) Dl. gl. col. Iulian Vlad n-avea cum sa scape nearestat.
        10) Cat priveste jocul la 5 (cinci), daca nu cumva la 6 (sase) capete al dlui Victor Atanase Stanculescu, cu timpul se vor lamuri lucrurile.
        Al dvs., Valeriu Mangu

  6. @Marius Mioc

    N-am auzit inca sa se fi concesionat arhivele CIA sau KGB parcului Walt Disney. Sa va imaginati ca Vladimir Bukovsky ar fi avut acces, si inca cu un aparat de fotografiat asupra lui, la materiale intr-adevar sensibile si secrete in arhivele KGB este ca si cum ati crede in Mos Craciun.

    Va pot spune ceea ce s-a putut observa in legtura cu KGB sau CIA. De facto aceste servicii secrete au acaparat si controleaza statul. In Uniunea Sovietica KGB pusese stapinire pe stat, insa legile statului socialist aparau si protejau averea colectiva ce apartinea de facto poporului. Deci pentru ca grupule de interese oculte reprezentate de KGB sa poata pune stapinire pe bogatiile imense existente in fosta URSS au avut nevoie sa se debaraseze de statul socialist si sa introduca legile criminale si nelegiuite ale statului capitalist.

    ‘At the Abyss: An Insider’s History of the Cold War’ http://goo.gl/303eaw

    ‘At 7:30 A.M. on November 10 [1982], the elderly [75] and infirm Brezhnev took breakfast and read the morning newspaper in his private Kremlin dining room. Twenty minutes later he headed upstairs to his bedroom, accompanied by his two KGB guards. All three entered the bedroom together and closed the door behind them. Brezhnev was never again seen alive. At about 8:00 A.M. the two guards emerged and went downstairs to advise Mrs. Brezhnev that her husband had just died. She was not allowed upstairs into the bedroom, nor were any doctors called, nor was any autopsy performed. She never even saw her husband’s body until the state ceremonies in the Hall of Columns two days later.
    Until her dying day, Victoria Petrovna Brezhnev remained convinced that her husband met with foul play. That conclusion is understandable, given that Brezhnev’s successor was KGB chief Yuri Andropov, the man who personally selected those two guards.’

    ‘The Soviet-Afghan War: A Cold War Chess Piece’ http://goo.gl/BIYNAh

    ‘While head of the KGB from 1967 to 1982, Andropov changed the role of the organization in both the Soviet Union and abroad, increasing the KGB’s importance dramatically. During his 15 years as chairman of the organization, Andropov led the suppression of the dissident movement in the Soviet Union and expanded the KGB’s espionage activities abroad. In addition, Andropov turned the position into a stepping stone to party leadership, despite the ill fates suffered by his predecessors. The KGB became synonymous with power in the Soviet Union, and under Andropov, the organization came to lead the party as much as serve the party. ‘

    ‘Yuri Andropov’ http://goo.gl/xEo4nN

    ‘In late 1983 Andropov fell seriously ill. Suffering from an incurable kidney disease, he sought the agreement of his colleagues in the Politburo to the appointment of Mikhail Gorbachev as his successor. However, an older Politburo member, Konstantin Chernenko (whom Brezhnev had originally favored), was able to prevent this move and claimed the succession for himself. Andropov died in February 1984.’

    • mariusmioc Says:

      involutia1989, faptul că dv. n-ați auzit că Bukovski a avut acces la arhivele KGB nu schimbă cu nimic faptul că Bukovski chiar a avut acces la aceste arhive și a și dat publicității documente de acolo, la adresa internet pe care am indicat-o. Dar documentele nu confirmă ipotezele pe care tot Bukovski le emisese, înainte de a avea acces la arhive.
      Anumite lucruri se petrec în lume chiar și fără să auziți dv. de ele. Puteți să nu credeți că acele lucruri s-au întîmplat, dar percepția dv. subiectivă nu va schimba deloc realitatea.

  7. Pentru Marius Mioc

    Vă promit că o să revin cu un răspuns punctual faţă de insolenţele dumneavoatră. Momentan sunt foarte ocupat. Până atunci vă rog să-mi răspundeţi concret la următoarea întrebare: Câţi civili din rândul revoluţionarilor au fost omorîţi de „securişti” la Timişoara în decembrie 1989. Evident să cer să faceţi referire la cazuri concrete, cercetate şi dovedite prin probe de către autorităţile abilitate.

    Cristian Troncotă

    • mariusmioc Says:

      Se cunoaşte că şeful Şcolii militare de securitate de la Băneasa, generalul Nicolae Andruţă Ceauşescu, nu numai că a trimis subordonaţii să reprime manifestaţia din Bucureşti în seara/noaptea de 21 decembrie, dar a şi tras personal către manifestanţi. A fost trimis în judecată pentru asta, în 1990.
      Cu privire la Timişoara, vă îndemn să citiţi cartea mea „Curtea Supremă – Procesele revoluţiei din Timişoara (1989)”. Găsiţi acolo 11 procese penale legate de revoluţia timişoreană. Pentru identificare exactă a trăgătorului în situaţii cînd au rezultat morţi şi răniţi avem doar cîteva cazuri: miliţienii Veverca şi Bandula, ofiţerii M.Ap.N. Gheorghe şi Andreoiu. C.I.-istul Joiţoiu a fost şi el trimis în judecată, condamnat în primă instanţă, dar pînă la urmă a scăpat. Au mai fost trimişi în judecată, dar achitaţi în final, miliţienii Ţeghiu şi Asaftei. Dintre securişti a fost trimis în judecată Florin Dragomir, care a bătut revoluţionari arestaţi şi spunea că şeful securităţii Timiş, colonelul Sima, l-a îndemnat să bată. https://mariusmioc.wordpress.com/2012/12/17/declaratie-de-tortionar-arat-ca-am-exercitat-violente-impotriva-celor-doi-la-instigarea-col-sima-seful-securitatii/
      Prin încadrare la „purtare abuzivă” a scăpat cu decretul de amnistie FSN din 4 ianuarie 1990. Datorită acelui decret de amnistie, în general nici nu s-au investigat pînă la capăt acuzaţiile legate de bătăile îndurate de manifestanţi.
      Pentru abuz în serviciu a mai fost condamnat la Timişoara securistul Florin Iaru.
      Preocuparea firească a celor care trăseseră în manifestanţi în decembrie 1989 (indiferent de afilierea instituţională) a fost să-şi ascundă faptele. Ei au avut sprijin pentru asta şi de la cei aflaţi la putere după 22 decembrie 1989 (să ne amintim că doi dintre cei dovediţi vinovaţi pentru masacrul de la Timişoara – generalii Chiţac şi Stănculescu – erau membri în guvernul FSN). Gloanţele extrase din trupurile răniţilor ar fi fost dovezile de bază, printr-o expertiză balistică, care să identifice concret cine a tras. Se ştie cine a cules aceste gloanţe care apoi s-au pierdut – colonelul Ghircoiaş.
      http://romanianrevolutionofdecember1989.com/2008/10/23/decembrie-1989-gloante-teroristi-spitale-si-medici/
      Acelaşi Ghircoiaş s-a ocupat de ştergerea urmelor şi la Timişoara: a furat şi distrus evidenţe ale spitalelor. S-a constatat că fapta sa e graţiată prin Decretul-Lege 23/1990.
      E de reţinut însă că nu turiştii sovietici s-au îndeletnicit după căderea lui Ceauşescu cu ştergerea urmelor. Colonelul Ghircoiaş e cetăţean român.

  8. @Marius Mioc

    Ati facut trimitere la evenimentele curente din Irak fara a pune insa lucrurile corect in ecuatie.

    S-ar putea face un anumit tip de comparatie intre Romania si Irak. In ambele tari s-au aflat la conducere regimuri de orientare socialista botezate de propaganda occidentala drept ‘dictatoriale’ si conducatori prezentati drept ‘dictatori’. Atit impotriva Romaniei cit si Irakului au avut loc agresiuni exercitate prin razboi psihologic in cazul Romaniei si prin razboi conventional in cazul Irakului.

    Insurectia ce are loc astazi in Irak vine din partea unor persoane care-l regreta pe Saddam Hussein. Foarte multi romani il regreta astazi pe Nicolae Ceausescu si ramine de vazut daca mai devreme sau mai tirziu va avea loc o insurectie si’n Romania. Daca va avea loc o astfel de insurectie si’n Romania, dumnavoastra Marius Mioc de ce parte va veti afla?

    http://www.britannica.com/EBchecked/topic/55912/Bath-Party

    ‘Rebelii anunță capturarea judecătorului care l-a condamnat la moarte pe Saddam Hussein’

    http://www.antena3.ro/externe/rebelii-anun-a-capturarea-judecatorului-care-l-a-condamnat-la-moarte-pe-saddam-hussein-257683.html

    • mariusmioc Says:

      Domnule involutia1989, regimul Ceaușescu respectiv cel a lui Sadam Husein nu erau doar caracterizate de propaganda occidentală ca dictatoriale, ci chiar erau dictatoriale. Aveți cumva îndoieli asupra faptului că regimul Ceaușescu era o dictatură, în care singurul care hotăra în toate problemele societății era Nicolae Ceaușescu (însăși propaganda ceaușistă sublinia că totul se face conform „indicațiilor prețioase” ale secretarului general al PCR)? Aveți cumva îndoieli asupra faptului că în regimul Ceaușescu nu erau tolerate expunerea publică a opoziției la regimul politic existent (spre deosebire de situația actuală, în care oricine poate să-i înjure pe Băsescu sau Ponta)?
      Insurecția declanșată de partizanii lui Ceaușescu face parte din visele dv. umede, care nu se vor îndeplini niciodată. La alegerile europarlamentare recente a candidat și Partidul Alternativa Socialistă, format din simpatizanți ai lui Ceaușescu, dar n-a primit decît 0,17% din voturi. Cu 0,17% susținere populară nu ai cum să pornești o insurecție.
      Situația din Irak nu o cunosc prea bine, dar am îndoieli că toți cei care se opun guvernului actual ar fi simpatizanți ai lui Sadam Husein.

      • @Marius Mioc

        Prefer de o mie de ori administrarea societatii de un partid unic ce are in programul sau protejarea si promovarea interesului national al unui popor, decit asa-zisa ‘democratie multipartinica’ unde haite mafiote se bat intre ele pentru oportunitatea de a devaliza si subjuga un popor in folosul lor personal si al predatorilor straini cei sponsorizeaza si aduc la putere.

        ‘Democratia’ dumneavoastra Marius Mioc este cea mai detracata si perversa forma de dictatura, este un concept demagogic si un instrument de manipulare si subjugare a societatii. In primul rind ca oamenilor li se cere sa faca o alegere in legatura cu competenta sau incompetenta unor cadidati in conditiile in care oamenii nu au nici un fel de educatie si competenta in aceasta chestiune, nepricepindu-se deci sa evalueze compententa sau incompetenta unui candidat. In al doilea rind candidatii sint impinsi in fata de o masina de propaganda mediatica controlata de grupuri de interese care finanteaza aceasta masina de propaganda si ale caror interese nu corespund interesului colectiv al societatii. In al treilea rind candidatii si potentialii alesi nu sint obligati sa faca dovada nici unui fel de competente si nu sint ulterior trasi la raspundere pentru prejudiciile pe care eventuala lor lipsa lor de probitate morala si competenta le creeaza societatii.

        Pentru a rezuma sa facem o analogie intre felul cum sint alesi ‘democratic’ oamenii destinati sa conduca societatea si alegerea personalului medical al unui spital. Ce s-ar intimpla daca personalul medical al unui spital in loc de a fi admis si promovat in functii pe baza studiilor de specialitate si nivelului de competenta profesionala dovedite, ar fi ales de oamenii de pe strada din localitatea unde locuiti prin alegeri libere in functie de felul in care imaginile a diferiti candidati sint promovate de mass-media. Este clar ca oamenii de pe strada se pricep la fel de bine sau de rau in materie de politica economica si gestiune sociala ca si in materie de medicina. Daca ati avea nevoie de ingrijire medicala ati avea curajul sa va incredintati soarta si viata in miinile unor ‘medici’ alesi prin alegeri libere de oamenii de pe strada ai localitatii unde locuiti? Oamenii i-ar alege pe baza felului cum le-a fost promovata imaginea de mass-media! Trebuie sa aveti in vedere ca orice v-ar face, ca va slutesc sau va omoara, nu vor fi trasi niciodata la raspundere pentru c-au fost alesi prin alegeri libere si ‘democratice’ de popor. Daca nu va convine locuitorii din orasul dumneavoastra n-au decit sa nu-i mai aleaga data viitoare, mass-media le va pune la dispozitie alti candidati.

        Concluzia logica este ca societatea omeneasca nu are nevoie de mascarada cu ‘democratia multipartinica’ si de clicile de raufacatori, impostori si oportunisti promovate de aceasta, ci de sisteme sociale guvernate de legi juste si responsabile in contextul carora functionarii statului trebuie sa fie tehnocrati cu studii, competente si resposabilitati precis delimitate, care in caz de eroare sau rea credinta sa fie trasi la raspundere si obligati sa plateasca pentru prejudiciile create. Desigur profesionalismul, dedicatia si succesul pot fi rasplatite in cazul acestor functionari ca si in cazul oricarei alte profesii.

        Eu nu stiu daca poporul roman, sau macar o parte din el, a inteles sau va intelege pina la capat escrocheria caritasului cu ‘democratia’. Deocamdata Romania este tinuta ostateca supravietuind cu perfuzii din bani imprumutati si potential economic care nu-i mai apartin, tarii i-a fost distrusa si instrainata economia cu scopul deliberat de a i se limita suveranitatea si independenta. La acest proces criminal au participat slugile si marionetele Occidentului alese ‘democratic’ de cetatenii inconstienti si manipulati ai tarii.

        Impostura si lipsa de baza si suport stiintific a mitului cu ‘democratia’ este similara cu cea a oricarei religii. Dumneavoastra Marius Mioc sinteti indoctrinat cu aceasta religie si ca orice fanatic sinteti orb la argumente stiintifice si rationale. Secole de-a rindul omenirea a crezut bazaconiile promovate de religie. Regretabil mare parte din omenire mai crede si astazi. Cindva un film documentar ca ‘Mesia Cezarului’, pe care l-am supus atentiei pe blogul dumneavoastra, – unde oamenii de stiinta dau de urma felului cum a fost demarata religia crestina ca instrument de razboi psihologic pentru controlul, manipularea si exploatarea maselor – cindva un astfel de film se va face si despre escrocheria religiei cu ‘democratia’.

      • mariusmioc Says:

        Am reținut că sînteți împotriva ideii de democrație. Dar înșiși comuniștii, inclusiv Ceaușescu, pretindeau că sînt democrați. Organizau alegeri care erau o farsă, nu se putea vota decît Frontul Democrației și Unității Socialiste. Ceaușescu și ceilalți comuniști erau niște fățarnici, făcuseră o societate bizuită pe minciună generalizată. Mai corecți au fost legionarii, Ion Antonescu sau chiar regele Carol al 2-lea cînd a instaurat dictatura, care au spus limpede că nu acceptă democrația, că nu trebuie poporul să-și aleagă după capul lui conducătorii fiindcă poporul e incompetent (exact ideile dv.) și în mod fățiș s-au declarat adepți ai dictaturii, pretinzînd că ei știu mai bine decît poporul ce este bine pentru țară.

  9. @Marius Mioc

    Regimul comunist a practicat intr-adevar aceste jocuri de simulare a unei alegeri. De facto la nivelul de potential discernamint pe care-l avea societatea nu se putea face mai mult decit o simulare. Daca votul ar fi fost real stacheta ar fi coborit foarte repede inca de pe atunci, Romania s-ar fi manelizat si s-ar fi umplut de ‘baieti destepti’, iar tara n-ar mai fi apucat sa construiasca nimic.

    Este aberant sa pretindeti ca regimul comunist ar fi cladit o societate bazata pe minciuna. Rgimul comunist a scos Romania din catacombele mizeriei, subdezvoltarii, promiscuitatii si analfabetismului saltind tara la nivel de tara industrializata in curs de dezvoltare. S-a cladit o clasa muncitoare, s-a alfabetizat si profesionalizat populatia! S-a construit infrastructura economica si sociala a tarii! Totul a fost real, palpabil si in mare masura exista si astazi!

    Minciuna le-a fost strecurata in cap romanilor de propaganda mincinoasa de la ‘Europa Libera’, iar dupa lovitura de stat din 1989 minciuna a devenit o a doua natura in Romania fiind pompata industrial in creierii oamenilor de mass-media aservita clicilor de impostori ce au pus stapinire pe tara si stapinilor lor straini.

    Poate ca si legionarii, avind in vedere intentiile pe care le aveau, ar fi realizat deasemenea lucruri bune pentru tara. Personal sint pragmatic si as pune la un loc, indiferent de afiliatie, toate fortele progresiste ale unei tari.

    Cred ca in mod democratic, fara ghilimele, obiectivele si orientarea unei tari trebuie hotarite prin dezbateri mamut pe stadioane, prin referendumuri si prin vot deschis la vedere in care oricine voteaza sa-si asume o responsabilitate legala pentru consecintele optiunii lui. Votezi ceva de bun simt si pozitiv, vei beneficia de roadele votului tau. Votezi aberatii ce au consecinte negative sau dezastruase pentru individ sau societate, suporti penalizari si pedepse legale proportional cu gravitatea prejudiciilor create.

    In nici un caz functionarii statului nu trebuie alesi de catre populatie, ci pe criterii de pregatire si competenta profesionala trebuie alesi de catre comisii de specialisti facind parte din elita stiintifica si profesionala a unei tari. O tara trebuie administrata ca o mare antrepriza de catre profesionisti in administratie si management care trebuie sa fie simpli salariati ca in oricare alta antrepriza.

    O potentiala insurgenta in Romania nu va veni de la credinciosii in religia cu ‘democratia’, ci de la cei care au parasit biserica ‘democratiei’. La alegerile europarlamentare au participat 32,16% din persoanele cu drept de vot. Mascarada procesului electoral romanesc a suferit pierderi abrupte si dramatice de participanti din momentul zero al demararii acestei religii in primavara 1990 si pina astazi.

    Un pic de gargara de la Vaticanul lor ne permite insa totusi sa constatam adevarul:

    http://www.ipp.ro/protfiles.php?IDfile=56

  10. Dlui Marius Mioc:
    În cele 11 procese penale legate de revoluţia timişoreană nu există sentinţe definitive care să constate crime făcute de „securişti”. Nu v-am cerut să faceţi referire la bătăi, abuzuri şi alte tâmpenii de care s-ar fi făcut vinovaţi „securiştii” de la Timişoara. Am pus o întrebare clară, la care nu mi-aţi răspuns. Şi încercaţi să bateţi câmpii, adică pălăvrăgeală istorică – după extresia dumneavoastră – pentru că nu au existat crime făcute de „securişti”.

    Dumneavoastră, domnule Marius Mioc v-aţi lăsat prea uşor sedus de afirmaţiile antisecuriste ale lui Ion Iliescu alături de gaşca lui de politruci prosovietici şi penibilii de la Europa Liberă. Cu toţii a-ţi bătut câmpii despre „crimele Securităţii”, stivele de cadavre etc., etc.
    Doar un singur exemplu din sutele care ar putea fi evocate. Ignacio Ramonet, un celebru scriitor şi publicist spaniol stabilit în Franţa, la acea vreme redactor şef al publicaţiei „Le Monde Diplomatique”, cita corespondenţa unui trimis special al A.F.P şi publicată în 23 decembrie 1989 în „Liberation”: „Cum să fie cunoscut numărul morţilor? Şoferii de camioane care transportau metri cubi de corpuri erau împuşcaţi în ceafă de poliţia secretă pentru a elimina orice martor”. Este greu de crezut că o astfel de enormitate putea fi acceptată de mintea şi condeiul unei personalităţi de talia lui Ignacio Ramonet. Pur şi simplu i s-a „sugerat”, eufemism care înseamnă de fapt o „comandă specială” din partea celor ce se aflau la butoane, care la rândul lor ştiau bine ce făceau. Oricum, în ziua de azi, această aiureală îi face să se ruşineze chiar şi pe cei mai mari adversari ai Securităţii. Atunci s-a mizat excesiv pe naivitatea imensei majorităţi a românilor. Românii obişnuiţi făceau parte din generaţii care nu fuseseră instruite în mentalul libertăţii de gândire şi de exprimare. Cenzura îi transformase în oameni extrem de creduli. Adevărul este că astfel de aberaţii mai mult i-au îndârjit pe români, iar efectul a fost contrar celor anticipate. Aşa se face că toate, dar absolut toate „gogoşile” ieftine livrate cu dărnicie din exterior, indiferent de punctele cardinale, sunt primite şi privite azi cu multă suspiciune pe plaiurile mioritice.

    Că procuratura militară l-a acuzat în primă instanţă pe generalul iulian Vlad de genocid, pentru ca ulterior să constate că nu a existat o astfel de infracţiune, nu a făcut altceva decât să ajungă de râsul lumii şi al istoricilor. Adică de la ordinul privind reţinerea nelegală a lui Dumitru Mazilu şi Petre Ninosu (ginerele lui Corneliu Mănescu) la genocid este o cale foarte lungă.
    Aveţi grijă că anul acesta, în decembrie, se împlinesc 25 de ani de la revoluţia timişoreană. Aveţi ocazia să vă cereţi scuze pentru toate minciunile şi inepţiile debitate pe blogul dumneavoatră în toţi aceşti ani de activitate intensă în calitate de „revoluţionar de profesie”.

    Îmi pare rău, dar nu mai am timp să pierd, răspunzând la toate calomniile şi insolenţele dumneavoatră.

    Cristian Troncotă

    • mariusmioc Says:

      Care sînt minciunile și inepțiile de pe blogul meu pentru care ar trebui să-mi cer scuze? N-ați indicat nici una. Mă acuzați pe mine pentru ceea ce a scris Ignacio Ramonet. Nu-l cunosc pe acest Ignacio.
      Aici e diferența dintre noi. Eu cînd vorbesc despre „minciunile istoricului Cristian Troncotă” dau citate scrise chiar de Cristian Troncotă, și care chiar sînt minciuni. Dv., cînd scrieți despre minciunile mele, nu puteți argumenta cu nici un singur citat din cele scrise de mine (deși, chiar pe acest sait vă stau la dipoziție mii de articole ale mele din care să vă alegeți citate), și atunci folosiți citate din scrierile unor terțe persoane cu care eu n-am și nici n-am avut vreo legătură.

    • mariusmioc Says:

      Adaug că raportul securității către Nicolae Ceaușescu, publicat în „Evenimentul Zilei” și reprodus mai sus în articolul pe care-l discutăm, consemnează că în 20 decembrie 1989 „s-a ordonat încetarea folosirii armei de foc asupra participanţilor”. Logica elementară spune că dacă s-a ordonat încetarea folosirii armelor de foc, înseamnă că înainte de încetarea folosirii a existat folosirea.

  11. @Marius Mioc

    Insasi cheia de bolta a blogului dumneavoastra, desfasurarea unei asa-zise ‘revolutii’ in decembrie 1989 la Timisoara, reprezinta o stravezie si nerusinata minciuna. Ceea ce s-a intimplat atunci la Timisoara a fost in mod evident primul act din piesa de teatru a loviturii de stat din decembrie 1989. Despre natura acelor evenimente am prezentat o analiza pe blogul dumneavoastra:

    https://mariusmioc.wordpress.com/2011/01/14/stefan-gusa-alerta-totala-peste-tot-astia-au-fost-niste-dementi-au-doborit-8-elicoptere-o-fi-avut-un-regiment-subteran-pe-undeva-video/

    Lucrurile nu au fost in decembrie 1989 la Timisoara sau restul tarii ceea ce ar fi putut sa para omului de pe strada. Noi am vazut aici pe blogul dumneavoastra ca prin metodele razboiului psihologic cei ce se afla in spatele razboiului psihologic doresc sa acrediteze ideea ca natura unor evenimente, ce putem delimita cu claritate ulterior ca au fost fabricate, ar avea sau ar fi avut cauze naturale. Am vazut ca, pina sa punem in discutie aici pe blog natura reala a evenimentelor de tip ‘steag fals’ de la New York din 11 septembrie 2001, dumneavoastra ati muscat si inghitit momeala variantei oficiale asupra evenimentelor.

    https://mariusmioc.wordpress.com/2012/08/20/registrul-comunicari-teren-al-serviciului-filaj-al-securitatii-timis-in-decembrie-1989/

    Tocmai am demontat in postarile anterioare faptul ca insusi sloganul cu ‘democratia’ sta la baza unui sketch de rezboi psihologic prin care forte oculte controleaza si subjuga omenirea. Va voi face cunoscuta o stare de fapt pe care ar trebui s-o cunoasteti daca n-ar fi cu ticalosie si perfidie ascunsa si marginalizata:

    Exista o multitudine de metode prin care se poate produce gratuit energie. Statele capitaliste predatoare impiedica afirmarea acestor tehnologii care ar permite eliberarea lumii de povara dependentei de combustibilii fosili. In fapt ar permite eliberarea politica si economica a lumii de sub exploatarea si jugul colonial exercitate de Occident asupra omenirii.

    Obstructionarea acesului la energie mentine o mare parte a omenirii in stare de mizerie si subdezvoltare generind pentru o mare parte din omenire foamete, mortalitate si suferinta.

    19 copii sub virsta de 5 ani mor in fiecare minut; 1140 mor in fiecare ora; 27360 mor in fiecare zi; 10 milioane in fiecare an. 99% dintre acesti copii mor in tari subdezvoltate.

    http://www.forbes.com/sites/markgibbs/2013/05/20/finally-independent-testing-of-rossis-e-cat-cold-fusion-device-maybe-the-world-will-change-after-all/

    http://www.free-energy-info.com/

    http://peswiki.com/index.php/Directory:Free_energy

    Deci iata ca minciuna cu ‘revolutia’ se leaga strins de cea cu ‘democratia’, iar regresul, devalizarea si subjugarea Romaniei sunt prezentate in mod mincinos si nerusinat drept progres.

    • mariusmioc Says:

      Domnule involutia1989, nici revoluţia, nici democraţia nu sînt minciuni.
      La revoluţia din decembrie 1989 străzile au fost pline de oameni care au ieşit să răstoarne dictatura, sau, după ce Ceauşescu fugise, să-şi manifeste bucuria pentru răsturnarea dictaturii.
      Nu ştiu în care ţări mor copii în fiecare minut, nu cred că la noi. Exact statele capitaliste sînt cele care realizează progresul omenirii. De la tehnologia computerelor şi internetului, pe care o folosim pe acest blog, la telefoanele mobile inteligente şi tot ce înseamnă vîrf în creaţia ştiinţifică anume în Occidentul blamat de dv. se realizează.
      S-au făcut în ţări capitaliste zgîrie nori şi s-au trimis oameni pe Lună, fără să se cînte ode de mulţumire conducătorilor, cum era obiceiul la noi, pentru nişte realizări mult mai mărunte.
      În unele ţări conducătorii nu ştiu să rezolve problemele, motiv pentru care mor copii cum ziceţi dv., şi tot ce ştiu conducătorii respectivi e să dea vina pe alţii, adică pe străini. Penibilă strategie, sinonimă cu refuzul asumării răspunderii.

      • @Marius Mioc

        Oamenii au facut in decembrie 1989 figuratie in piesa de teatru a loviturii de stat, iar un numar dintre acesti figuranti au fost chiar omoriti sau raniti in principal de catre fortele militare folosite de catre autorii loviturii de stat. Evenimentele din decembrie 1989 nu au fost initiate de populatia Romaniei si la acea data oamenii nu au inteles natura situatiei. Ulterior din ce in ce mai multi romani s-au trezit la realitate si au inteles ca li se intinsese o trapa, deci multi romani au inteles escrocheria cu asa-zisa ‘revolutie’ si asa-zisa ‘democratie’. Un numar foarte mare de romani, dupa cum am aratat in postarile anterioare, nu se mai lasa manipulati si folositi in aceasta farsa.

        Dumneavoastra nu stiti in ce tari mor copii in fiecare minut pentru ca nici nu va intereseaza, cum nu va pasa nici de suferintele romanilor alunecati in mizerie in Romania, insa eu v-am precizat in ce tari, in tarile subdezvoltate ale caror resurse naturale si umane sint exploatate si jefuite pe nimic de catre tarile predatoare capitaliste.

        ‘Conducatorii’ tarilor sarace sunt, ca si in Romania, simple marionete dezaxate si corupte, instalate de catre Occident prin mafia corporatist-bancara pentru a-i servi interesele.

        Am introdus un elefant alb in camera pe care insa dumneavoastra, fiind orb si indoctrinat, nici macar nu l-ati remarcat. V-am spus ca exista o multitudine de modalitati prin care se poate produce gratuit energie si ca tarile predatoare capitaliste se folosesc de puterea militara, economica si terorista de care dispun pentru a impiedica afirmarea acestor tehnologii.

        Progresul stiintific nu este apanajul capitalismului, ci rezultat al geniului creator al omului ce se manifesta pretutindeni. Ascendentul tehnologic al Occidentului are la origine o situatie economica superioara dobindita prin razboaie de cucerire si jaf colonial. Occidentul s-a folosit si se foloseste in continuare de ascendentul economic si tehnologic pentru subjugarea, colonizarea si jefuirea tarilor sarace economic, dar bogate in resurse naurale si/sau mina de lucru ieftina.

        Uniunea Sovietica a pus in spatiu primul satelit artificial, a trimis prima vietate in cosmos, primul om in cosmos si prima statie orbitala. Americanii n-au ajuns niciodata pe Luna. Nu se poate ajunge pe Luna cu fiinte umane nici macar cu tehnologia de astazi si desigur in nici un caz cu tehnologia de la acea vreme. Pamintul este inconjurat de o centura de radiatii impenetrabila cu tipul de protectie impotriva radiatiilor posibil pina acum. Nici macar astazi nu se intrevede cind si daca va fi posibila o astfel de penetrare a centurii de radiatii de catre o racheta sau vehicul spatial cu echipaj uman la bord.

        Moon Landing Hoax! NASA Unwittingly Reveals Van Allen Radiation Belts Prohibit Human Spaceflight

        http://ronabbass.wordpress.com/2012/08/30/moon-landing-hoax-nasa-unwittingly-reveals-van-allen-radiation-belts-prohibit-human-spaceflight-2min-vid-incl/

        Asa ca ‘aselenizarea’ americana pe Luna a fost la fel de reala ca si ‘revolutia’ dumneavoastra sau ‘atacul lui Bin Laden’ asupra Americii.

  12. ioan Says:

    @involutia1989, legat de religie, as dori sa va adresez urmatoarea intrebare: daca religia e o inventie a omului iar Dumnezeu nu exista atunci de ce atat comunistii cat si capitalistii au dus si duc in continuare o lupta de distrugere a crestinismului si in primul rand a ortodoxiei? Comunistii au apelat la tot felul de metode opresive(teme ca „Sfintii inchisorilor” sau demolarea bisericilor nu sunt basme). Occidentul la randul lui duce o lupta de multe ori nevazuta si perfida, apeland la tot felul de metode subtile si mult mai nocive in raspandirea ateismului (vezi valul de ateism cu care se confrunta Europa de Vest, val care ne ameninta tot mai mult si pe noi astia din est).
    Nu trebuie sa fii conspirationist si nici paranoic pentru a observa faptul ca in ziua de astazi Lumea poarta un razboi impotriva Bisericii Ortodoxe, cu toate armele, pe toate mediile si fronturile. Iata, din maretul plan al globalizarii face parte si ecumenismul, o alta capcana pe care masonii o intind crestinilor dar in primul rand ortodocsilor. De ceva ani in coace, mai exact de cand a fost declansata „Primavara Araba”, aproape saptamanal vedem imagini terifiante din Orientul Mijlociu, cu decapitati si crucificati care sunt cu precadere ortodocsi. In Israel si la ora actuala cei mai prigoniti sunt ortodocsii.
    Si acum vin si va intreb, de ce tocmai ortodocsii? Este o intrebare fireasca pana la urma, nu trebuie sa fii neaparat „un religios” pentru a o pune. Oare pentru ca ortodoxia a fost, este si va ramane o piedica in calea celui rau (cel care bantuie aceasta Lume de atatea secole)? Oare pentru ca acea libertate, pe care omul o cauta necontenit, se gaseste numai in/prin credinta?
    „Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi.” (Ioan 8:32).

    Cat despre noi romanii, ar trebui sa stim un lucru, nu o spun eu ci o spun sfintii nostri parinti: salvarea Romaniei nu va veni nici de la rasarit, nici de la apus, nici din Occident, nici din Rusia, nici de la NATO si nici de la UE, ci va veni numai si numai de sus, adica de la Dumnezeu. Prin urmare, ne mai putem salva ca neam doar printr-o intoarcere sincera si nefatarnica la credinta. Altfel, vom rataci in deznadejde, unii asteptand salvarea din exterior, altii de la USL, PNL sau alte partide politice care-si slujesc intereselor proprii, sau de la presedinti de tip marioneta, controlati de la Bruxelles, Washington sau, de ce nu, Moscova, devenind pana la urma o colonie in adevaratul sens al cuvantului.

    @admin, imi cer scuze pentru offtopic.

  13. ioan Says:

    Si ca sa fiu putin si ontopic, nu stiu daca pe teritoriul Romaniei s-au aflat sau nu in acele zile agenti provocatori rusi sau basarabeni, dar in schimb am o tot mai mare convingere asupra faptului ca in evenimentele din decembrie a existat o colaborare ruso-americana, sau mai exact, asa cum spunea G. Bush Sr. un an mai tarziu, „was based not on U.S.-Soviet cooperation, but really on Bush-Gorbachev cooperation”. E tot mai clar ca ce s-a intamplat atunci cu Estul Europei si apoi cu Orientul Mijlociu face parte din acest plan de globalizare.
    Iata un fragment din discursul lui George Bush Sr. din 11 septembrie 1990:
    „- Soviet–American partnership in cooperation toward making the world safe for democracy, making possible the goals of the UN for the first time since its inception. Some countered that this was unlikely, and that ideological tensions would remain, such that the two superpowers could be partners of convenience for specific and limited goals only. The inability of the USSR to project force abroad was another factor in skepticism toward such a partnership.
    – Another caveat raised was that the NEW WORLD WORDER was based not on U.S.-Soviet cooperation, but really on Bush-Gorbachev cooperation, and that the personal diplomacy made the entire concept exceedingly fragile.
    -Future cleavages were to be economic, not ideological, with the First and Second world cooperating to contain regional instability in the Third World. Russia could become an ally against economic assaults from Asia, Islamic terrorism, and drugs from Latin America.” Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/New_world_order_(politics)

    Mie unuia, mi-a atras atentia si acel punct 9 din „Comunicatul catre tara” pe care Ion Iliescu l-a citit in decembrie 1989:
    „Intreaga politica externa a tarii sa serveasca promovarii bunei vecinatati, prieteniei si pacii in lume, INTEGRINDU-SE IN PROCESUL DE CONSTRUIRE A UNEI EUROPE UNITE, CASA COMUNA A TUTUROR POPOARELOR CONTINENTULUI. Vom respecta angajamentele internationale ale Romaniei si, in primul rand, cele privitoare la Tratatul de la Varsovia.” Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=06a9MImc97s#t=410
    Deci Iliescu anunta oarecum ceea ce avea sa urmeze, adica planul globalistilor si UE. Atfel, doi ani mai tarziu, in decembrie 1991, aveau loc deja primele negocieri legate de punerea bazelor Uniunii Europene:
    „Tratatul privind Uniunea Europeană (numit și Tratatul de la Maastricht) a fost semnat de Consiliul European la 7 februarie 1992 în localitatea olandeză Maastricht, reprezentând până atunci cea mai profundă schimbare a tratatelor de la înființarea Comunității Europene. Acest tratat a pus bazele Uniunii Europene. După negocierile din decembrie 1991 de la Maastricht tratatul a fost semnat deja la 7 februarie 1992.” Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Maastricht

  14. @ioan

    Eu personal sint ateu, dar n-as avea nimic impotriva persoanelor ce au convingeri religioase, pesupunind ca acestea si-ar practica in mod discret religia si nu ar avea pozitii si atitudini retrograde, intrusive, exhibitioniste si imorale in viata publica.

    Consider religiile, indiferent de pacatele lor, parte din patrimoniul cultural al umanitatii. In perioada regimului comunist am voiajat mult prin tara, iar pentru mine bisericile erau intotdeauna primele locuri pe care le vizitam intr-o localitate.

    In mod regretabil insa religia a fost folosita din cele mai vechi timpuri pentru subjugarea si indobitocirea societatii de catre clici malefice si retrograde ce au acaparat resursele si puterea economica a societatii.

    ”Religia – o frază de dânşii inventată
    Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
    Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
    După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
    Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?

    Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
    Şi v-a făcut să credeţi că veţi fi răsplătiţi…
    Nu! moartea cu viaţa a stins toată plăcerea –
    Cel ce în astă lume a dus numai durerea
    Nimic n-are dincolo, căci morţi sunt cei muriţi.

    Minciuni şi fraze-i totul ce statele susţine,
    Nu-i ordinea firească ce ei a fi susţin;
    Averea să le aperi, mărirea ş-a lor bine,
    Ei braţul tău înarmă ca să loveşti în tine,
    Şi pe voi contra voastră la luptă ei vă mân’.”

    – Mihai Eminescu, ‘Împărat şi proletar’ :
    http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/imparat.php

    In evenimentele nefaste din anii ’80, deciziile geopolitice de vinzare a tarilor est-europene si ex-URSS nu i-au apartinut personal lui Gorbaciov, ci grupurilor de tradatori din serviciile secrete, armatele si nomenclaturile URSS si tarilor est-europene. Gorbaciov a fost doar un purtator de cuvint al acestor entitati ce se aflau in spatele lui.

    Din analizele mele, confirmate pe zi ce trece de evenimentele curente, tirgul s-a facut pentru acapararea de catre Occident a intregului spatiu euro-asiatic. Au fost acaparate tarile est-europene, iar din fosta URSS au fost deja acaparate Estonia, Letonia şi Lituania si urmeaza acum Ucraina, Georgia si Moldova. Vor urma pas cu pas si alte bucati din fosta URSS, iar apoi, ‘premiul cel mare’, va fi insasi Rusia care ‘va fi primita’ in ‘marea familie europeana’.

    Aceste manevre s-au facut si se fac avint ca miza imensele bogatii si resurse naturale aflate in spatiile deja anexate sau pe cale de a fi anexate. Clici oligarhice locale si internationale au tras deja tunuri de trilioane in aceste zone si, desigur, este doar inceputul.

    Ceea ce credem sau nu credem in materie de religie nu trebuie sa creeze disolutie in rindul unor patrioti romani ce-si iubesc cu adevarat tara. Omul trebuie sa fie liber sa creada sau sa nu creada ceva in raport cu convingerile sale personale. Credinta si responsabilitatea comuna a tuturor patriotilor trebuie sa fie tara!

    • ioan Says:

      Eu cred ca, undeva in launtrul sau, Eminescu a avut o credinta in Dumnezeu, dar probabil asemenea altor intelectuali isi mai punea si el intrebari probabil influentat fiind printre altele si de studiile sale filozofice.

      „Într-o ţară în care religia şi curăţia moravurilor au fost înlăturate prin epicureism şi sibatirism, în care conştiinţa de drept şi nedrept, de bine şi rău sunt zilnic jignite prin ridicarea socială a unor pături de oameni neoneşti, în care nepăsarea a ajuns a admira oamenii de nimic, însă abili, spiritul public caută în zadar un razim în contra corupţiunii. Departe de a găsi undeva acest razim, el e din contră atras de vârtejul general şi ajunge a crede că legile morale, uniforme pentru toate popoarele sunt vorbe goale care pretextează din gură, dar pe care nu le crede nimene.” („Mihai Eminescu, Opere XII”, p. 324).

      „Prin ignorarea laturei educative a şcoalei, a bisericei, a vieţii de stat, am ajuns a face dintr-o ţară înzestrată cu atât de multe condiţii de dezvoltare sănătoasă, această Americă dunăreană, în care totul e atins de morbiditate. Dacă starea materială a populaţiunilor noastre e rea, cea morală e aproape şi mai rea.” (Mihai Eminescu, „Opere XII”, p. 325).

      In rest, sa stiti ca in mare parte rezonez cu comentariile dvs si de asemenea subscriu la ultimul fragment din acest comentariu(14).

  15. closetaru veronel Says:

    Este o mare onoare sa scriu cateva randuri ,dupa asemenea corifei,reprezentanti straluciti ai unor scoli de gandire care au facut si vor mai face epoca ! Va multumesc pentru duelul de idei deosebit de documentat,pentru eleganta limbajului,dar mai ales pentru mesajul de adevarati patrioti,pe care noi ,generatia nervoasa sau grabita ,ar trebui sa-l avem drept reper ! In rest desi nu sunt unul dintre adeptii dv,sunt de acord ca revolutia a permis inlocuirea unor anumite abuzuri cu altele poate mai grave,lumea este pe buna dreptate nemultumita,avea asteptari uriase,realizarile sunt marunte datorita coruptiei cvasi generale ce a cuprins societatea,in fine nici Mahomed nu e profet in tara lui,darmite noi o democratie vesnic tanara,la ce minuni sa ne asteptam ? E mult loc de mai bine !

  16. Cristian Troncota Says:

    Cristian Troncotă
    Deşi am spun că nu voi mai scrie pe acest blog, totuşi îmi calc pe inimă. O fac pentru informarea şi documentarea corectă a revoluţionarilor în frunte cu dl Marius Mioc

    Într-un interviu publicat de revista „Magazin istoric”, Cinchiz Abdulaev face câteva menţiuni extrem de interesante şi relevante pentru contextul şi actorii evenimentelor din decembrie 1989 din România. Aceste evenimente „nu trebuie rupte din contextul evenimentelor internaţionale”, „Moscova şi Washingtonul au dorit înlocuirea lui Ceauşescu şi au făcut presiuni în acest sens. Bineînţeles că a existat şi o intervenţie străină”. Despre execuţia Ceauşeştilor recunoaşte că poate fi catalogată ca „un act de barbarie”, ce nu poate fi comparat decât cu execuţia ţarului Nicolae al II-lea împreună cu familia sa (cei 4 copii şi soţia) în 1918. Cu toate acesta a fost, în opinia sa „o execuţie demonstrativă”, pentru a „arăta ce se întâmplă cu liderii care nu se vor retrage la timp”. Concluzia sa este şi mai categorică: „circumstanţe externe, şi nu interne au impus ritmul” evenimentelor. (vezi Florentina Dolghin, Decembrie 1989 a făcut valuri în Europa, în „Magazin istoric”, nr. 5 din 2009, p.58-59)

    Răspunsul autorităţilor sovietice de la Kremlin, faţă de acuzaţiile lui Nicolae Ceauşescu, privind amestecul sovietic în evenimentele de la Timişoara:

    Ministrul de Externe al României, Ion Stoian, a primit în ziua de 22 decembrie ora 16:20, din partea ambasadorului român la Moscova, Ion Bucur, o notă în care se menţionează, din partea adjunctului ministrului de Externe sovietic, I.P. Aboimov, următoarele: „Apelul transmis…[prin însărcinatul cu afaceri A.1 al URSS la Bucureşti – n.n.], la 20 decembrie a.c., a fost examinat cu atenţie la Moscova. Problemele ridicate în apel ni se par foarte serioase, întrucât privesc laturile de bază ale colaborării noastre. În spiritul sincerităţii, caracteristic pentru relaţiile dintre noi, am dori să vă spunem că ne-a surprins tonul acestuia şi afirmaţia privind poziţia şi rolul URSS în legătură cu evenimentele de la Timişoara. Noi respingem hotărât declaraţiile privind campania antiromânească care s-ar desfăşura în URSS, nemaivorbind de acuzaţia potrivit căreia, chipurile, acţiunile împotriva României ar fi fost planificate în cadrul Tratatului de la Varşovia. Asemenea afirmaţii sunt neîntemeiate şi absolut inacceptabile. La fel de absurde sunt şi declaraţiile unor persoane oficiale româneşti despre intenţiile pe care le-ar avea URSS de a efectua o intervenţie în România”

    Comentariu: Din acest text aflăm şi ceea ce Nicolae Ceauşescu a reproşat sovieticilor pe un ton neprotocolar. Dacă se studiază cu atenţie acest text se constată că sovieticii nu respingeau acuzaţia lui Ceauşescu privind poziţia şi rolul URSS în evenimentele de la Timişoara, ci tonul folosit. Iar reproşurile lui Ceauşescu se bazau pe o notă-raport a Securităţii, document care până în prezent nu a ieşit la iveală, sau poate că a fost distrus de către cei care au avut grijă să facă curăţenie sistematică pentru a îndepărta orice dovezi despre implicarea sovietică în evenimentele din România. Ne-am mai întâlnit cu un astfel de fenomen şi în perioada de după 23 august 1944 (Vezi pe larg Cristian Troncotă, România şi frontal secret, Ed. Elion, (ediţia a treia), Bucureşti, 2014, pp.401-408)

    Dacă ar fi fost întradevăr o revoltă anticeauşistă spontană în România, e greu de crezut că Moscova ar fi reacţionat atât de rapid pentru recunoaşterea noilor autorităţi, de fapt un grup de comunişti prosovietici. Chiar în după-amiaza zilei de 23 decembrie 1989, posturile de radio şi televiziune sovietice anunţau că „Guvernul URSS sprijină eforturile Frontului Salvării Naţionale îndreptate spre instaurarea în ţară a liniştii şi ordinii. Uniunea Sovietică este gata să acorde poporului român, noii conduceri a ţării, un ajutor umanitar neîntârziat şi efectiv pentru lichidarea urmărilor evenimentelor tragice din ultimile zile” (Vezi Dumitru Preda, Mihai Retegan, 1989 Principiul dominoului. Prăbuşirea regimurilor comuniste europene, Ed. Fundaţiei Culrurale Române, Bucureşti 2000, doc291, pp. 488-489)

    Ne întrebăm de ce diplomaţia sovietică nu a reacţionat la fel de promt şi faţă de cei care au format Frondul Democrat de la Timişoara în 20 decembrie 1989. Răspunsul vine de la sine: pentru că timişorenii nu erau comunişti prosovietici, ci anticomunişti. Acest lucru a fost explicat cu claritate de V.I. Musatov, adjunct al şefului Secţiei Internaţionale a CC al PCUS, care, în ziua de 22 decembrie, referindu-se la situaţia din ţările est-europene a arătat, printre altele: „În ce îl priveşte, PCUS se străduieşte să acorde sprijin comuniştilor” (ibidem.).

    Cu respect,
    Cristian Troncotă

    • mariusmioc Says:

      Se ştie ce anume reproşa regimul Ceauşescu sovieticilor: faptul că în presa sovietică apăruseră informaţii cu privire la protestele anticeauşiste din România. Regimul Ceauşescu ar fi vrut ca în presa sovietică să se pretindă că în România nu s-a întîmplat nimic, aşa cum se pretindea în presa românească. Nu e vorba aici de reproşuri privind trimiterea de agenţi care să fi pricinuit evenimentele, cum răstălmăciţi dv., şi cum a răstălmăcit şi Larry Watts, ceea ce am comentat deja: https://mariusmioc.wordpress.com/2013/01/21/rastalmacirile-lui-larry-watts-si-rastalmacirile-altora-despre-larry-watts/
      Corespondenţa diplomatică a ambasadei române de la Moscova a fost publicată de Dumitru Preda şi Mihai Retegan în cartea „Principiul dominoului”. Găsiţi şi pe blogul meu părţile relevante: https://mariusmioc.wordpress.com/2013/02/25/mircea-munteanu-noi-dovezi-despre-criza-din-1989-din-romania-ministerul-de-externe-al-rsr-in-cazul-in-care-veti-fi-intrebat-repetam-numai-in-cazul-in-care-veti-fi-intrebat-in-legatura-cu-asa-z/
      În răspunsul sovietic citat de dv. scrie: „Asemenea afirmaţii sunt neîntemeiate”. Ce respingere mai clară, în limbaj diplomatic, doriţi? Cum puteţi să scrieţi, cunoscînd aceasta (deci nu e vorba de ignoranţă), că „sovieticii nu respingeau acuzaţia lui Ceauşescu privind poziţia şi rolul URSS în evenimentele de la Timişoara”? Lăsînd la o parte faptul că e nedovedit că Ceauşescu ar fi adus acuzaţii concrete legate de implicarea în evenimentele de la Timişoara, sovieticii au spus limpede că sînt neîntemeiate toate acuzaţiile lui Ceauşescu.
      Observînd ceea ce a relatat presa sovietică despre revoluţie, putem concluziona că, în ciuda acuzaţiilor regimului Ceauşescu, presa sovietică a fost relativ reţinută. Nici un cuvînt nu s-a scris despre revoluţia română în presa sovietică din 16, 17, 18 şi 19 decembrie 1989. În consens cu presa românească, pentru presa sovietică revoluţia română nu exista. Abia în 20 decembrie apar în Pravda cîteva rînduri firave despre faptul că totuşi ceva s-a întîmplat în România. Chiar şi acele rînduri firave au deranjat regimul Ceauşescu. Corespondenţi de presă sovietici („Pravda”, TASS) existau doar la Bucureşti, nu şi la Timişoara.
      Colecţia ziarului „Pravda” din decembrie 1989 bănuiesc că o puteţi găsi şi la Biblioteca Naţională din Bucureşti. Articolele relevante le găsiţi şi pe acest sait, la pagina „Mass media străină în decembrie 1989” https://mariusmioc.wordpress.com/mijloacele-de-informare-in-masa-straine-in-decembrie-1989/ , secţiunea „Uniunea Sovietică”.
      Mie nu mi se pare că sovieticii ar fi reacţionat ciudat de rapid dacă au recunoscut FSN în după amiaza de 23 decembrie. Multe alte ţări au reacţionat la fel de rapid. Sovieticii, ca toate celelalte ţări, au aşteptat să cadă Ceauşescu şi abia apoi au recunoscut noua putere. În 20 decembrie 1989 Frontul Democratic de la Timişoara nu-l răsturnase încă pe Ceauşescu şi nu controla puterea în România. Dacă sovieticii ar fi recunoscut FDR de la Timişoara, azi dv. şi alţii ca dv. aţi fi considerat asta dovadă a implicării sovietice!
      Nici măcar caracterul anticomunist al celor din FDR nu este dovedit. Foştii lideri FDR aşa spun acum, că sînt anticomunişti, dar în decembrie 1989 spuneau altceva: https://mariusmioc.wordpress.com/2008/08/24/timisoara-20-decembrie-1989-nu-vrem-sa-avem-capitalismul-vrem-un-socialism-democratic/
      Cît despre Cinghiz Abdulaev, e scriitor de literatură beletristică, cum v-am mai spus. Oricum, nu văd ce valoare pot avea declaraţiile unor persoane neimplicate în evenimentele din România, care filozofează pe seama lor după mulţi ani.
      Am avut pe scena internaţională tot felul de evenimnente asemănătoare cu revoluţia română – „primăvara arabă”, de pildă. N-a existat nici un singur caz în care cei aflaţi la putere confruntaţi cu manifestaţii populare de protest să nu invoce agenturili străine şi în care să nu fi existat şi persoane din terţe ţări care să filozofeze că într-adevăr agenturili sînt implicate. Dar simplele afirmaţii ale celor de la putere (direct interesaţi să nu-şi piardă puterea) şi faptul că se găsesc pe plan internaţional cîţiva care să-i creadă nu sînt dovezi.
      Şi în România, cînd au fost manifestaţii antiguvernamentale (în 2012) s-au auzit glasuri care le puneau pe seama agenturilor, şi dădeau ca „dovadă” că în nu ştiu care publicaţie rusească a apărut un articol critic la adresa lui Băsescu. A arunca vina pe străinătate e o tactică politică standard, nu numai Ceauşescu a folosit-o.

      • Cristian Troncota Says:

        Domnule Marius Mioc, vă ajut eu să cunoaşteţi câteva date din bogata biografie a generalului (r) GRU Cinchiz Abdulaev. Mă mir că nu le ştiţi.

        Cinghiz Abdullaev este un fost general GRU şi un celebru scriitor azer, care a avut accest în arhivele KGB şi GRU, şi care în decembrie 1989 a fost prezent în România ca ofiţer în contraspionajul militar sovietic GRU, mărturiile sale prezentând o importanţă aparte. În 2009, Editura Ideea Europeană i-a publicat în limbă română romanul „Beznă sub soare” în care prezintă şi revolta anticeauşistă din decembrie 1989, la care şi-ar fi adus contribuţia şi specialişti sovietici pe baza unui plan întocmit de conducerea KGB şi aprobat de ministrul de Externe Andrei Kozârev.
        Dacă i-am precizat calitatea de ofiţer de contrainformaţii present la Timişoara sper că aţi înţeles că nu el i-a condus pe lunetiştii sau diversioniştii din teren. Misiunea lui a fost şi se pare că şi-a îndeplinit-o cu brio, de a-I proteja pe cei din teren, dică din câmpul tactic, şi de a le acoperi retragerea. Dacă se va dovedi, în viitor că măcar unul dintre cele 40 de cadavere de la Timişoara incinerate la Crematorul Cenuşa fost al unui luptăror sovietic, atunci Abulaev nu merită calificativul maxim. Posibil ca romanul său să fie o astfel de provocare. Adică să vadă care iese cu noi dezvăluiri, popate-poate obţine vreun fir pentru a-l depista pe cel ce i-a omorât camaradul. În meseria lor, principiul ochi pentru ochi, dinte pentru dinte iese din Codul lui Hamurabi şi se instituie ca o lege nescrisă pentru luptătorii din forţele speciale.Prefer să cred că datele pe care le-aţi oferit dumneavoatsră, potrivit cărora cele 40 de cadavre aparţin în exclusivitate unor români timişoreni sunt corecte. Gurile rele spun că cel puţin 15 au fost recunoscute ca aparţinând unor cetăţeni ai statului vecin, care le-ar fi ridicat un monument într-o unitate militară din apropierea frontierei româno-maghiare.Iar în aprilie 1990, dl Mazilu ar fi participat din partea autiorităţilor statului român la inaugurarea monumentului. Dl Dumitru Mazilu nu a negat. Posibil să se fi petrecut ceva asemănător şi în legătură cu unu doi fii ai Mamei Rusia, caz în care ne-am explica mai bine şi de ce atât de mulţi morţi după 22 decembrie 1989 în rândurile militarilor din Armată Securitate şi Miliţie. Cei care se află sub jurământ şi mor pe câmpul de luptă devin eroi şi prin urmare trebuie trataţi ca eroii. Dacă nu le-ai acordat acest respect şi ai ordonat să-i ardă ca pe nişte gunoaie, atunci să nu te mire că şefii şi urmaşii lor te vor tratat tot ca pe nişte gunoaie. „Procesul” şi execuţia de la Târgovişte, evenimente pe care tocmai Abdulaev îl comentează în interviul din Magazin istoric, poate fi un argument. Dar asta este deja o altă problemă. Oricum, dle Marius Mioc, fiţi foarte atent când interpretaţi şi mai ales cum percepeţi orice semnal pe care astfel de profesionişti îl dau prin apariţiile lor publice, care, vă rog să mă cregeţi, niciodată nu au fost întâmplătoare.
        Dar să revin. Ca şef al Secţiei cu misiuni speciale, Abdullaev a călătorit în diverse ţări din Europa, Africa, precum şi în Afganistan. În decembrie 1989 ar fiprotejat un comando de 22 de specialişti în diversiune la Timişoara. Fiind un bun profesionist al frontului secret, este normal să nu deconspire prin declaraţii publice misiunile la care a participat şi care desigur că au avut un caracter secret. Fiind un om talentat, a scris numeroase romane inspirate din propria sa activitate în trupele special ale GRU (spionajul şi contraspionajul militar sovietic). Beznă sub soare este unul dintre aceste romane. Abdulaev nu face decât să-i imite pe alţi confraţi de-ai săi, respectiv John Le Care şi Stella Rimington (fostă şefă a MI5 contraspionajul britanic). Toţi trei au recurs la forma scrierilor literare, romane de aventuri cu spioni pentru a arăta societăţii civile adevărata faţă a frontului secret, adică o lume total diferită de cea publică, sau cel puţin aşa cum este redată ea prin massmedia.
        Pentru fosta lume sovietică, Abdulaev nu este o excepţie. Se pare că este deja un model sovietic. Unul dintre precursori este Victor Suvorov. În romanul său Spărgătorul de Gheaţă. Cine a declanşat al doilea război mondial?, Suvorov (fost ofiţer GRU) demonstrează că Înaltul Comandament al Armatei Roşii, STAVKA, a programat să atace Germania pe baza unui plan bine pus la punct încă din aprilie 1941, dar germanii le-au luat-o înainte. Oricum, concluzia lui este clară: sovieticii, prin planurile lor agresive au declanşat al doilea război mondial. Teza că au fost atacaţi a fost inventată şi propagată de comunişti. În 1987, când a fost publicat romanul său, istoricii de la Moscova, deşi era Gorbaciov la putere de doi ani, au sărit ca arşi, acuzându-l pe Suvorov că este nebun, că minte, că insultă glorioasa armată sovietică etc., etc. După prăbuşirea URSS, şi accesul la arhivele militare de la Kremlin, istoricii ruşi au publicat exact documentele care dovedeau că Suvorov avusese perfectă dreptate. Acelaşi lucru l-am demonstart şi eu în 1997 în lucrarea mea de doctorat, dar pe baza unor documente din Arhiva SSI
        La fel procedează şi americanii. Când vor să recunoască o chestiune de importanţă istorică, mai întâi comandă un film de mare audienţă la Hollywood, sau se publică un roman semnat de un autor de renume. După această pregătire a opiniei publice se declasifică documente secrete, şi abia într-o a treia etapă se organizează dezbateri la sesiuni ştiinţifice şi se fac evaluări cu impact istoriografic. Fără îndoială că, pe lângă acest interes pur ştiinţific, puterea urmăreşte şi un scop politic ce tine de conjunctură şi de interesele politice. Este vorba aici de mari puteri (imperiale).
        Pentru mine, amestecul ruşilor în evenimentele din decembrie 1989 din România nu mai reprezintă nici un secret. Lucrurile sunt clare, la nivel istoriografic. Există suficiente dovezi documentare care să vină în sprijinul acestei teze, de fapt realităţi istorice. Ceea ce mă nelinişteşte este momentul în care ruşii dau primele semnale că ar fi dispuşi să recunoască faptul că ei au fost adevăraţii planificatori şi manageri ai prăbuşirii Blocului estic communist din Europa. Se pune deci întrebarea: care este obiectivul lor strategic, adică interesul politic de conjunctură? E mai greu de răspuns, dar un lucru este cert: polica lui Putin în fostul spaţiu sovietic, prin care se urmăreşte ca Marea Rusie să redevină o putere influentă în zona fostelor state din Tratatul de la Varşovia. Mă mai întreb, la ce le-ar folosi ruşilor dacă vor recunoaşte amestecul în România, în acel sângeros sfârşit de decembrie 1989. ? De data asta răspunsul este mai simplu: să demonstreze cât de influenţi au fost şi pot fi, şi cum îi pot face ei pe occidentali să devină simpli spectatori..

        Te rog dle Marius Mioc să citeşti cu foarte mare atenţie nota ambasadorului român la Moscova, privind răspunsul la întâlnirea lui Nicolae Ceauşescu cu însărcinatul cu afaceri al ambasadei URSS la Bucureşti, în ziua de 20 decembrie 1989. Mai ales următoarea propoziţie. „În spiritul sincerităţii, caracteristic pentru relaţiile dintre noi, am dori să vă spunem că ne-a surprins tonul acestuia (adică al apelului) şi afirmaţia privind poziţia şi rolul URSS în legătură cu evenimentele de la Timişoara”. Deci nu respinge rolul URSS… ci sunt surprinşi de tonul… În continuare ei resping toate celelalte acuzaţii venite prin apel de la Ceauşescu, respectiv: că planul intervenţiei ar fi fost făcut în cadrul Tratatului de la Varşovia; că URSS ar fi desfăşurat acţiuni antiromâneşti; că URSS ar intenţiona să intervină militar în România. Istoria a dovedit că sovieticii au avut dreptate, în sensul că nu au desfăşurat acţiuni antiromâneşti, ci doar de informare despre ceea ce se petrecea în România. Chiar şi acestea cu foarte multă reţinere. La fel şi celelalte acuzaţii.
        Deci, formula „ne-a surprins tonul şi afirmaţia” este o formula foarte subtilă de a se eschiva de la o recunoaştere, „în spiritual sincerităţii…”. Oricum este o altă formula decât „respingem hotărât”. Asta doream să vă fac atent la nuanţe. Suntem totuşi în domeniul diplomaţiei, unde nuanţele devin uneori fundamentale în luarea deciziilor. Nuanţele reprezintă teme care se studiază la şcolile de diplomaţie. Diplomaţii sunt învăţaţi să plece de la ideea că orice document diplomatic va rămâne ca document pentru istorie. Prin urmare, se caută nuanţele cele mai subtile şi inteligente pentru a nu părea în faţa istoriei ca mincinoşi, dar nici ca papagalii să recunoşti acţinile secretete, adică nemărturisibile. Eu aşa am fost învăţat la facultate ca înainte de a utiliza un document să-i fac critica diplomatică. Adică să depistezi subtilităţile şi să reflectezi asupra lor, în sensul de a le descifra raţiunea utilizării lor.

        În altă ordine de idei. Dle Marius Mioc, chiar nu urmăriţi evenimentele din Ucraina? Chiar credeţi că insurgenţii separatişti proruşi n-au nimic în comun cu trupele special GRU? Personal, nu mă las sedus de o astfel de naivitate.
        Atenţe! Rusia nu a recunoscut şi nu va recunoaştea oficial niciodată că s-a amestecat cu trupe speciale în Uncraina.
        Democraţia americană este mult diferită. La început nu recunosc sau se fac că nu aud criticile. Ulterior, dacă prind o conjunctură favorabilă, sau sunt în deficit de credibilitate, declasifică documente şi apoi apare preşedintele care recunoaşte. Vezi recentele declaraţii ale preşedintelui Obama privind utilizarea de către militarii americani a unor torturi asupra prizonierilor arabi.

        Cu respect,
        Cristian Troncotă

      • mariusmioc Says:

        Domnule Troncotă, este dezinformare ce faceți dv., cînd numiți cele scrise de Cinghiz Abdulaev „mărturii”, cînd însuși autorul lor le-a numit „roman” (ceea ce și dv. recunoașteți). Că autorul o fi fost general GRU sovietic nu schimbă faptul esențial că ne aflăm în fața unei scrieri beletristice, nu memorialistice. În România cartea a fost publicată cu prefața generalului Stănculescu, în cadrul acțiunii propagandistice care urmărea scoaterea generalului Stănculescu din închisoare (acțiune care a urmat propagandei de evitare a condamnării generalului Stănculescu). Mă întreb dacă romanul nu a fost scris la comandă venită din România și bănuiesc că Abdulaev a primit bani frumoși pentru el. Eu am semnalat acest roman imediat ce s-a vehiculat în presă despre el, arătînd contextul și scopurile tipăririi sale: https://mariusmioc.wordpress.com/2010/06/24/cinghiz-abdulaev-paiul-lui-stanculescu/
        Deci n-am considerat aparițiile publice ale lui Abdulaev pe subiectul revoluției române ca întîmplătoare, mereu l-am considerat în misiune (de dezinformare).
        În lume apar în fiecare an mii de romane de spionaj. Prin jocul probabilităților se întîmplă ca să se găsească în cîteva dintre ele elemente reale care la acea vreme erau secrete, și asta face acele romane vestite. Dar asta nu e un argument pentru a considera că se poate face istorie serioasă pe baza unor scrieri care se autodefinesc ca opere de ficțiune.
        În ceea ce privește cele 40 de cadavre incinerate de la Timișoara, problema e de mult lămurită.
        https://mariusmioc.wordpress.com/2009/02/02/misterul-celor-40-de-cadavre/
        Cunosc personal o parte dintre cei a căror soți sau părinți au fost incinerați, fiind coleg cu aceștia la asociația 17 Decembrie din Timișoara.
        Din punct de vedere oficial statul român nu a contestat nici o clipă caracterul de eroi ai revoluției a celor arși la crematoriu. Rudele acestora au fost recunoscute ca urmași de eroi martir, primind inclusiv drepturile materiale prevăzute de lege pentru rudele celor uciși în revoluție. O să spuneți și despre aceștia că sînt „revoluționari de profesie”, cum ați spus despre mine, ca să le subminați credibilitatea.
        La procesul Chițac-Stănculescu, rudelor celor arși la crematoriu care s-au constituit parte civilă li s-au aprobat despăgubiri. Asta nu l-a împiedicat pe mincinosul Stănculescu să pretindă (iar o televiziune bucureșteană să-i popularizeze minciuna) că nimeni la proces n-ar fi pretins că ar cunoaște pe vreunul din cei arși la crematoriu https://mariusmioc.wordpress.com/2012/12/03/victor-stanculescu-reia-minciuna-cu-misterul-celor-40-de-cadavre-video/ , deși însăși motivarea hotărîrii prin care a fost condamnat, la partea care vorbește de pretențiile de despăgubiri civile, enumeră cazuri în care se vorbește și despre arderea la crematoriu a celor uciși.
        http://procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/mmioc/curteasup/docs/0307pciv.htm
        Cum s-au identificat concret victimele arse la crematoriu explică mai pe larg generalul (r) Romeo Bălan, procuror militar care s-a ocupat de problemă în cadrul sarcinilor de serviciu: https://mariusmioc.wordpress.com/2014/03/19/procuror-militar-general-r-romeo-balan-identificarea-victimelor-incinerate-ale-revolutiei-timisorene/
        Așadar, în problema morților arși la crematoriu, ceea ce spun „gurile rele”, stăruința de a pretinde că acei morți sînt agenți străini, sînt relevante numai pentru confirmarea observației mele din 1990, că are loc o campanie de acoperire a adevărului despre revoluție printr-un potop de minciuni, cu scopul ascunderii criminalilor din 1989: https://mariusmioc.wordpress.com/2009/08/17/in-1990-scriam-despre-acoperirea-adevarului-despre-revolutie-printr-un-potop-de-minciuni/
        Nu știu dacă există vreun monument pe teritoriul Ungariei cu privire la morții revoluției din România, sau este tot una din multele dezinformări. În ce calitate să fi participat Mazilu în aprilie 1990 „din partea autorităților statului român” la vreo ceremonie în Ungaria, cînd Mazilu nu mai avea nici o funcție în stat la acea vreme (își dăduse demisia din CFSN în 26 ianuarie 1990)? Dar după fuga lui Ceaușescu (deci nerelevant pentru ce ar însemna pregătirea revoluției), cînd s-au deschis granițele au venit mașini din Ungaria (și nu numai din Ungaria) cu diferite ajutoare sau cu ziariști. Există cel puțin un caz de cetățean maghiar care a fost ucis în contextul „luptei cu teroriștii” – Toth Sandor, la Arad. Am pus pe blog o filmare făcută de el: https://mariusmioc.wordpress.com/2012/08/13/teroristi-la-spitalul-din-arad/
        Dacă ungurii i-au făcut monument, bravo lor. În România, Toth Sandor a primit titlul postmortem de cetățean de onoare al orașului Arad și există și o stradă care-i poartă numele.
        În ceea ce privește discuțiile româno-sovietice din decembrie 1989, vă recomand să citiți mai cu atenție cartea domnilor Dumitru Preda și M. Retegan – „Principiul dominoului”.
        E foarte limpede că partea română nu a acuzat partea sovietică de trimiterea de agenți ci se referea la unele comentarii din mijloacele de informare în masă sovietice.
        Telegramă de la Ambasada Română din Moscova către Ministerul Afacerilor Externe
        21 decembrie 1989, ora 7,35
        Tovarăşului ministru Ion Stoian,
        Tovarăşului Constantin Oancea, adjunct al ministrului,
        DR I [Direcţia Relaţii 1 – ţări socialiste]
        La 20 decembrie 1989, în cadrul unei convorbiri cu G. N. Gorinovici, şeful Direcţiei Generale a ţărilor socialiste din Europa, am exprimat profunda nemulţumire în legătură cu modul deformat şi tendenţios în care mijloacele de informare în masă sovietice prezintă evenimentele de la Timişoara. Am menţionat că materialele publicate sau transmise de Radioteleviziune nu au la bază informaţii veridice, ci surse neoficiale, particulare. Multe referiri se fac la ştiri transmise de agenţia ungară MTI, care are o atitudine duşmănoasă faţă de România. Am menţionat că V. M. Kulistikov, redactor şef adjunct al revistei “Novoe Vremia”, într-un interviu acordat staţiei de radio “Svoboda”, a exprimat păreri inadmisibile la adresa României. Am atras atenţia asupra faptului că televiziunea sovietică, în cursul zilei de 19 decembrie a.c., a găsit de cuviinţă să transmită, de 4 ori, grupări de ştiri pe tema situaţiei din Timişoara şi din România, în general.
        Am arătat că asemenea materiale nu contribuie la dezvoltarea relaţiilor de prietenie româno-sovietice şi nu pot fi interpretate altfel decît ca un amestec inadmisibil în treburile noastre interne. Am rugat ca partea sovietică să ia măsuri pentru oprirea acestei campanii neprieteneşti la adresa ţării noastre, precum şi pentru prevenirea unor eventuale acţiuni în faţa ambasadei noastre (…)

        Raportul Ambasadei României la Moscova către Ministerul Afacerilor Externe
        21 decembrie 1989, ora 8,00
        Tovarăşului Ion Stoian, membru supleant al CPEx al CC al PCR, ministrul afacerilor externe
        Tovarăşului Constantin Oancea, adjunct al ministrului,
        DR I,
        În seara zilei de 20 decembrie a.c., am fost invitat în audienţă de I.P. Aboimov, adjunct al ministrului afacerilor externe al URSS, care mi-a transmis următoarele:
        1. În mijloacele de informare în masă sovietice au apărut ştiri în legătură cu unele evenimente cu unele evenimente care ar fi avut loc în România, cu deosebire în Timişoara. Este adevărat că unele materiale publicate sînt bazate, în principal, pe surse din străinătate. Este evident că mijloacele de informare în masă au nevoie de unele surse pe baza cărora să informeze opinia publică. În afară de aceasta, în cadrul întîlnirilor cu ziariştii străini, părţii sovietice i-au fost adresate mai multe cereri de a-şi prezenta atitudinea faţă de faptele care au fost relatate de diverse agenţii şi organe de presă privind România. De asemenea, în timpul vizitelor sale recente la Bruxelles şi Londra, E. Şevardnadze
        [ministrul de externe sovietic] a fost solicitat să-şi spună părerea în acest sens. La Londra, după încheierea covorbirilor oficiale, ministrului de externe sovietic i-a fost greu să o convingă pe M. Thatcher că nu trebuie să se răspundă la întrebările ziariştilor referitoare la evenimentele care ar fi avut loc în România. Conducerea MAE este infromată că un interes faţă de această problemă se manifestă şi în cadrul lucrărilor celui de al II-lea Congres al deputaţilor poporului [parlamentul sovietic] de la Moscova. Au fost transmise indicaţii ambasadorului URSS la Bucureşti să se adreseze părţii române pentru a obţine informaţii din surse autorizate despre conţinutul evenimentelor respective, care să confirme sau să infirme cele difuzate de agenţiile de presă străine. Pînă în prezent ambasada sovietică nu a fost în măsură să obţină şi să transmită asemenea informaţii.
        De asemenea, partea sovietică adresează şi pe această cale, rugămintea ca partea română să prezinte o informare, măcar cu caracter închis, despre ceea ce are loc în realitate în România. Ea este profund interesată să primească informaţii cît mai complete. În caz contrar, va fi foarte greu să se asigura o îndrumare corespunzătoare a mijloacelor de informare în masă sovietice, cu care şi aşa se întîmpină multe dificultăţi. Există teama că, în legătură cu cele relatate de presă despre evenimentele care ar fi avut loc în România, unii deputaţi din Congres să ceară ca acesta să reacţioneze într-un fel la cele întîmplate. MAE a pregătit pentru Congres o informare, în care se menţionează că nu dispune de date oficiale, dar este posibil ca acest argument să nu reziste prea mult.(…)
        3. Faţă de cele de mai sus, am menţionat că, desigur, asupra celor de mai sus voi informa în ţară.
        Totodată, am exprimat nemulţumirea pentru faptul că presa şi radioteleviziunea sovietică au preluat şi au difuzat ştiri despre ţara noastră provenind de la agenţii de presă străine, care prezintă deformat şi duşmănos situaţia din România. Am prezentat exemple concrete de ştiri, apărute în ziarele “Izvestia”, “Pravda”, “Komsomolskaia Pravda”, “Krasnaia Zvezda”, care au fost preluate după agenţia maghiară MTI, cunoscută pentru atitudinea duşmănoasă faţă de ţara noastră, ca şi după agenţii de presă occidentale. Am menţionat, în context, că partea română nu a solicitat părţii sovietice să o informeze despre evenimentele din Gruzia sau din Nagornîi Karabah şi nici nu a publicat ştiri provenite din surse occidentale, considerînd că este vorba de probleme strict interne ale URSS.
        Mi-am exprimat, de asemenea, nemulţumirea că unii corespondenţi sovietici la Bucureşti, inclusiv cel al TASS, au transmis materiale din surse neoficiale, care conţin aprecieri neconforme cu realitatea şi crează la cititorii sovietici o imagine falsă despre situaţia din ţara noastră. Am subliniat că astfel de practici nu sînt de natură să contribuie la întărirea relaţiilor dintre popoarele noastre, ci dimpotrivă aduc daune serioase acestora. Am atras atenţia adjunctului de ministru sovietic, în termeni fermi, că o acţiune a Congresului deputaţilor privind aşa zisele evenimente din România ar constitui un act fără precedent în relaţiile dintre ţările noastre şi că el ar putea aduce daune serioase acestor relaţii.

        https://mariusmioc.wordpress.com/2013/02/25/mircea-munteanu-noi-dovezi-despre-criza-din-1989-din-romania-ministerul-de-externe-al-rsr-in-cazul-in-care-veti-fi-intrebat-repetam-numai-in-cazul-in-care-veti-fi-intrebat-in-legatura-cu-asa-z/
        Regimul ceaușist n-a pretins nici o clipă că a existat vreo implicare de agenți sovietici în România, nici 25000 cum zice Larry Watts, nici 22 cum ziceți dv. citînd romanul lui Abdulaev. Astea sînt născociri propagandistice postfactum. Cînd a trimis muncitori din Oltenia să reprime revoluția din Timișoara, regimul Ceaușescu le-a vorbit de o invazie ungurească, nici un cuvînt de una sovietică. Nemulțumirile față de URSS se refereau la mass media sovietică, care nu adoptase principiul „mucles” al presei ceaușiste (cu argumentul pueril că presa românească a tăcut despre problemele sovietice din Nagorno Carabah, deci și presa sovietică ar trebui să tacă despre problemele de la Timișoara) și de problema unei posibile rezoluții a Congresului Deputaților de la Moscova cu privire la situația din România. E adevărat că patrioții basarabeni care aveau funcții de deputați la Moscova, împreună cu aliații lor din Țările Baltice, presau pentru o rezoluție a Congresului Deputaților Poporului împotriva regimului ceaușist. Asta era o reacție la atrocitățile din Timișoara, nu o punere la cale a evenimentelor.
        Conținutul concret al discuțiilor lui Nicolae Ceaușescu cu sovieticii îl aflați tot din cartea domnilor Preda și Retegan, cît și respingerea fermă de către sovietici a tuturor acuzațiilor:
        Comunicarea Ambasadei române de la Moscova către Ministerul Afacerilor Externe
        21 decembrie 1989, ora 14,00
        Tovarăşului Ion Stoian, ministrul afacerilor externe (…)
        2. Aboimov a arătat că, în cadrul primirii din 19 decembrie a.c. a însărcinatului cu afaceri A.I. al URSS la Bucureşti, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a exprimat nemulţumirea faţă de declaraţiile oficiale sovietice în legătură cu evenimentele de la Timişoara, apreciind că acestea sînt rezultatul unor acţiuni planificate din timp în cadrul Tratatului de la Varşovia.
        [Nota mea: Ceaușescu protestase împotriva declarațiilor sovietice, pe care le considera rezultatul unor acțiuni planificate, nu împotriva unor acțiuni concrete la Timișoara] El a menţionat că persoane oficiale la Bucureşti au declarat ambasadorilor unor ţări socialiste că ar exista date din care rezultă că URSS ar intenţiona să intervină militar în România. [Nota mea: ar intenționa să intervină, deci nu ar fi intervenit deja; e realitate că în Congresul Deputaților Poporului patrioții basarabeni, contrar dorinței lui Gorbaciov, voiau o atitudine mai fermă a Moscovei împotriva regimului Ceaușescu]
        În ceea ce priveşte pretinse declaraţii oficiale, probabil se are în vedere un răspuns al tovarăşului E. Şevardnadze, ministrul afacerilor externe al URSS, la o întrebare a unui corespondent occidental, în timp ce se afla la Bruxelles, dacă în cursul evenimentelor de la Timişoara s-a folosit forţa şi dacă sînt victime. Tovarăşul Şevardnadze a răspuns: “Nu dispun de date, dar dacă au fost victime eu îmi exprim regretul”. Aboimov a precizat că, dacă într-adevăr sînt victime, consideră că a fost o reacţie normală. Interlocutorul a subliniat că E. Şevardnadze nu a făcut nici o altă declaraţie specială la Bruxelles. În legătură cu afirmaţiile că aceste evenimente ar fi fost planificate de Tratatul de la Varşovia şi îndeosebi cele în privinţa intenţiilor URSS, Aboimov a arătat că personal şi în mod preliminar le califică ca “declaraţii neîntemeiate care nu corespund realităţii şi stîrnesc nedumerire”. Este puţin probabil că cineva poate crede aşa ceva [Nota mea: ce dezmințire mai clară doriți, domnule Troncotă?]. “Asemenea acuzaţii – a subliniat Aboimov – au un caracter aşa de grav, încît ele necesită o examinare cu mare atenţie”.
        El a amintit că la baza relaţiilor URSS cu alte state, inclusiv cu România, sînt situate principiile egalităţii depline, respectului reciproc şi neintervenţia în treburile interne.

        Ce a spus Șevardnadze a relatat și Europa Liberă: https://mariusmioc.wordpress.com/2009/12/22/europa-libera-act-romaneasca-20dec89/
        Șevardnadze nici nu știa sigur dacă au murit oameni. Dacă sovieticii ar fi avut agenți prezenți la Timișoara, Șevardnadze ar fi fost mult mai bine informat.
        Iar acțiunile patrioților basarabeni sînt iarăși bine cunoscute: https://mariusmioc.wordpress.com/2010/10/19/europa-libera-21-decembrie-1989-ora-1-parlamentari-din-moldova-sovietica-au-cerut-conducerii-de-la-moscova-sa-condamne-represiunea-de-la-timisoara-agentia-est-germana-adn-a-informat-ca-fortele-de-s/
        Mulți dintre ei trăiesc și acum, dar nimeni nu-i curios să afle din gura lor adevărul, oameni care au vorbit direct cu Gorbaciov. Sînt mai palpitante romanele polițiste.
        Nu există nici un fel de dovezi documentare ale implicării sovieticilor în răsturnarea lui Ceaușescu (operele de ficțiune ale lui Abdulaev nu sînt dovezi documentare). Din contră, există puzderie de dovezi documentare care infirmă această implicare, inclusiv rapoarte ale securității române și declarații ale securiștilor în procesele revoluției (și articolul la care comentăm conține astfel de dovezi). Este însă cert că Rusiei imperialiste de azi a lui Putin, care are o cu totul altă politică decît cea a lui Gorbaciov https://mariusmioc.wordpress.com/2014/05/07/putin-si-gorbaciov-doua-politici-externe-diferite/ , nu îi convine să se știe că Maica Rusie a avut și momente de slăbiciune. Ar dori ca popoarele Europei de Est să-și regăsească acea „teamă patologică față de ruși” despre care vorbea Mircea Druc.
        https://mariusmioc.wordpress.com/2009/08/04/mircea-druc-cind-am-venit-la-bucuresti-m-a-socat-teama-patologica-fata-de-rusi/
        Teoriile conform cărora rușii sînt cei care au planificat totul în 1989 servesc întrutotul intereselor imperialiste ale Rusiei putiniste de azi. Nu mă miră că la „Vocea Rusiei” au apărut recent articole care-l înfățișează pe Ceaușescu ca mare patriot român.
        https://mariusmioc.wordpress.com/2014/02/19/vocea-rusiei-continua-propaganda-in-favoarea-lui-ceausescu/
        Nu am nici o îndoială că dv. și ceilalți care susțineți că revoluția din 1989 a fost pusă la cale de ruși, faceți jocul rușilor. În subsidiar e posibil să faceți și jocul altora, căci acum, în numele integrării în Uniunea Europeană, sînt la modă atacurile împotriva suveranității și independenței României. Un popor care nu are încredere în forțele proprii, care crede că niciodată în istorie nu a fost capabil să-și hotărască singur soarta ci mereu Marile Puteri au hotărît soarta sa (adică că suveranitatea e oricum o himeră), e un popor lesne dispus să renunțe la suveranitate (chiar prin vot democratic). După cum spunea Ion Ioniță „în ziua de azi, pentru a distruge o naţiune nu este nevoie să o invadezi cu diviziile de tancuri. Este mai profitabil să distrugi psihic un popor, să-i demolezi momentele fondatoare”.
        https://mariusmioc.wordpress.com/2011/12/24/ion-ionita-redactor-sef-adjunct-la-adevarul-combate-teoriile-redactorului-sef-grigore-cartianu-in-ziua-de-azi-este-mai-profitabil-sa-distrugi-psihic-un-popor/
        În ceea ce-i privește pe americani, ei au obiceiul să recunoască fățiș cînd invadează o țară. Așa au făcut și în 1989, cînd au invadat Panama. A apărut și aberația că revoluția română a fost inițiată ca diversiune ca lumea să nu observe ce se întîmplă în Panama, dar nici o clipă nimeni nu a ascuns ce s-a întîmplat în Panama, televiziunile din întreaga planetă au relatat acel subiect, nu a fost nevoie de nici o declasificare de documente după nu știu cît timp.

  17. Cristian Troncota Says:

    Dacă tot aveţi în faţă lucrarea lui Preda şi Retegan, 1989. Principiul dominoului, vă rog să citiţi şi la p. 28, acolo unde autorii au făcut şnurul cronologic al evenimentelor, aşa cum rezultă din studiul documentelor publicate. În dreptul zilei de 20 decembrie o să întâlniţi următorul text: „- seara târziu, Ceauşescu îi convoacă la sediul CC pe reprezentanţii Ambasadei URSS pentru a le cere retragerea agenţilor sovietici ce se aflau la Timişoara”. Este exact subiectul discuţiei noastre de la care am plecat şi m-aţi acuzat pe nedrept că mint.

    În ceea ce-i priveşte pe americani, probabil că sunteţi informat despre crimele contra umanităţii făcute în cei 10 ani de război în Irak. Mass media vorbeşte despre 50-60 de mii de victime din rândul populaţiei civile, deci necombatatnte. Comandanţii militarilor români care au fost în Irak, unii dintre ei cu funcţii foarte înalte mi-au mărturisit la curs că în realitate sunt aproape două milioane. Ce a fost Irakul înainte de invazie şi ce este acum. Şi totul poartă semnătura inconfundabilă a armatei SUA şi a politicienilor de la Washington. Sunt tare curios să aflu, tot de la cursanţii mei, foşti combatant în Afganistan, cum stăm acolo după retragerea armatei americane. Mă gândesc desigur la marile transformări democratice pe care le-au adus americanii.

    Întrebare: cu ce sunt mai altfel aceste crime atât de josnice faţă de cele făcute la Timişoara şi în restul ţării în România, în decembrie 1989? Mie personal, ca istoric, îmi vine greu să înţeleg de ce românii s-au împuşcat ca chiorii între ei în decembrie 1989, fără ca străinii să-şi fi băgat coada.

    V-am mai spus, o repet şi vă rog să ţineţi cont şi pe viitor în dialogul nostru. Nu contest meritul extraordinar, curajul şi eroismul revoluţionarilor timişoreni, ca de altfel al tuturor celor care s-au ridicat împotriva dictaturii ceauşiste. Prin revolutionari, înţeleg pe cei care a protestat contra regimului (Jos Ceauşescu! Jos comunismul! Armata e cu noi! etc.). Cei care au atacat posturile de Miliţie şi le-au incendiat, au spart vitrinele magazilelor şi le-au jefuit, au atacat tancurile armatei etc. nu-i consider nici revolutionari, nici români adevăraţi, ci simple loaze, scursuri ale societăţii. Că mulţi dintre ei au fost incitaţi de străini este şi mai grav. Un dram de conştiinţă dacă ar fi avut, aşa cum au dovedit majoritatea revoluţionarilor autentici, şi-ar fi dat seama că România nu avea nevoie la vremea aceea, şi probabil că şi astăţi este la fel, de autodistrugere. Durerea mea este că distrugerile produse atunci în decembrie 1989 pot fi considerate imfime faţă de jaful sistematic produs după decembrie 1989 şi condinuat până nu demult. Privatizările nelegale au însemnat un adevărat jaf contra avuţiei şi intereselor naţionale. Eu , o spun deschis, chiar cu riscul de a devein nesuferit, că marii revolutionari decembrişti nu au făcut scut în faţa acestui jaf national. Au rămas pasivi. De ce? Poate îmi explicaţi dumneavoastră dle Marius Mioc. Sincer, să ştiţi că mă interesează şi aştept o explicaţie convingătoare din partea dumneavoastă.

    Cu respect,
    Cristian Troncotă

    • mariusmioc Says:

      În cartea mea „Libertatea și politrucii” publicată în 2003, anterior în revista timișoreană „VIP în Banat” din 1-15 februarie 2003, am comentat cartea domnilor Dumitru Preda și Mihai Retegan.
      Explicam acolo că această carte este 95% serioasă, fiindcă 95% din carte e reprezentat de documente. Arătam însă că există și 5% din carte care nu poate fi considerată serioasă, reprezentînd contribuția propriu-zisă a autorilor, care denotă „ignoranță crasă”. Printre altele m-am referit și la pasajul legat de discuția lui Ceaușescu cu sovieticii.
      http://procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/mmioc/libpol/docs/40falpro.htm
      Așa cum nu dau importanță la ceea ce spun Virgil Măgureanu, Alex Mihai Stoenescu sau Cristian Troncotă despre raportul securității către Ceaușescu, ci mă interesează doar textul acelui raport, la fel nu dau importanță comentariilor domnilor Dumitru Preda și Mihai Retegan despre documentele din arhiva MAE, ci mă interesează doar textul acelor documente. Cei doi domni au făcut treabă bună publicînd un mare număr de documente din arhiva MAE.
      Discuția despre Irak depășește tematica dezbaterii noastre. Vă semnalez însă că încă din 2002 mi-am exprimat scepticismul față de acest război, în presa timișoreană („VIP în Banat” din noiembrie 2002), articol reluat în aceeași carte „Libertatea și politrucii”.
      http://procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/mmioc/libpol/docs/30razbir.htm
      Eu am obiceiul să reacționez prea devreme. M-am ridicat împotriva lui Ceaușescu cînd Ceaușescu era la putere. Apoi nu mai aveai loc de anticeaușiștii care-și descoperiseră anticeaușismul după fuga lui Ceaușescu din CC. Am scris articole împotriva lui Ion Iliescu cînd acesta era președinte, ales de 85% dintre alegători. Azi e plin de antiiliescieni care pe vremea președinției lui Iliescu tăceau chitic, dacă nu cumva chiar aveau funcții în cadrul regimului. Am criticat războiul din Irak cînd acesta avea loc și înainte de a începe implicarea României. Azi, după ce SUA s-a retras din Irak și însuși guvernul SUA manifestă dubii cu privire la acel război, s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie criticii războiului din Irak.
      Românii s-au împușcat în decembrie 1989 inițial la porunca lui Ceaușescu, iar apoi ca urmare a diversiunii slugilor lui Ceaușescu cărora le era frică că vor fi trase la răspundere pentru că executaseră, pînă în 22 decembrie, poruncile lui Ceaușescu, și aveau nevoie de o diversiune prin care să se facă uitate faptele lor și să se poată prezenta ca „salvatori” ai revoluției.
      În 1991, la primul documentar despre revoluție al TVR, explicam domnilor Tatulici și Tatomir că, în condițiile în care regimul ceaușist trecuse la represiune, manifestanții n-au fost totdeauna mioritici și nici nu trebuiau să fie mioritici.
      https://mariusmioc.wordpress.com/2008/10/13/16-decembrie-1989-manifestantii-n-au-fost-totdeauna-mioritici-si-nici-nu-trebuiau-sa-fie-mioritici-video/
      După cum ați remarcat și dv., pagubele din timpul revoluției sînt într-adevăr infime, comparînd la scară națională, și chiar comparînd cu alte revoluții din istorie. A face caz de aceste pagube e echivalent cu a contesta legitimitatea revoluției.
      Ar fi fost frumos ca regimul comunist să cadă în România ca și în Cehoslovacia, după niște scuturări de chei, dar ce să facem dacă Ceaușescu era mai încăpățînat și nici în jurul lui nu s-au găsit persoane precum Egon Krenz sau Petăr Mladenov? Numai postfactum s-au înmulțit cei care pretind că complotau de zor, pentru-al nostru drag popor.
      https://mariusmioc.wordpress.com/2009/07/10/egon-krenz-petar-mladenov-si-stefan-guse/
      Cît despre revoluționari, se dorește în multe cercuri ca aceștia să nu aibă nici un cuvînt de spus în România. Acuzarea lor că ar fi „revoluționari de profesie” și deturnarea oricăror discuții cu ei spre problema drepturilor materiale de care beneficiază conform unei legi votată de parlament (cu exagerarea deseori nerușinată a acestor drepturi) sînt parte din tactica de reducere la tăcere a acestui grup incomod.

  18. Nica Leon Says:

    Marius, te credeam om serios, dar ma deceptionezi, pentru ca iti pierzi timpul cu neica nimeni!
    Cine e acest isteric, Troncota? Cumva ala ce apare pe la televizor, ce are rolul de a minca rahat, ca in vremurile de trista amintire si de a zapaci de cap pe zapacitii ce se uita in gura lui spurcata, plina de bubele capatate in urma alergiei sale la adevar?

    • mariusmioc Says:

      Da, domnul Troncotă este unul din istoricii cei mai prezenţi pe micile ecrane.

      • Domnule Cristian Troncotă,
        am ajuns cumva întâmplător pe acest blog, și îmi permit să vă adresez câteva cuvinte. Dvs enumerați o serie de istorici care v-au fost profesori, etc… Îmi permit să vă spun că nu ați învățat nimic de la aceștia. Nimic esențial vreau să zic. O chestiune elementară bunăoară, chestia aia „fumată”, cu scripta manent. Ca unul ce am citit atent, cu creionul în mână, ca să zic așa, lucrările Dvs, și nu numai, încă vreo câteva mii de cărți în domeniul ăsta, vă dau un singur exemplu. În monografia dedicată lui Eugen Cristescu, afirmați că Mihail Moruzov a fost arestat de „Poliția legionară”. Eu cred că Dvs știți foarte bine că Moruzov a fost arestat de un grup de militari din ordinul expres al lui Ion Antonescu, și că poliția legionară nici nu exista la acea dată. Orice altă discuție e de prisos. Atunci ca și acum, exact așa cum pentru falsificatorii Holywood-ului, glorioasele „fapte de arme” ale armatei americane în Irak constituie un izvor nesecat de subiecte, tot așa și Mișcarea Legionară este „calul de bătaie” al securimii de pretutindeni. Și am dat doar un singur exemplu. Mai sunt zeci și zeci. Ar mai fi multe de spus…, poate altă dată. Țineți aproape!

      • Nica Leon Says:

        Marius, cine e acest Larry Wats, cumva tembelul ăla mincinos, care bătea cîmpii, la Tv.R, în prezenţa blondei Monica, ce nu pricepea deloc aberaţiile individului care îmi inervau însă atît tare cîinele?
        Eu, dacă ar avea curajul, îl provoc să reia filmările, pentru a-i dovedi şi a dovedi astfel cît de fudul a fost şi cît de străin îi este adevărul şi realităţile româneşti, deşi a măzgălit nişte maculatură, pe care o prezintă acum fraierilor că ar fi o carte?
        Mi-e greaţă!

      • mariusmioc Says:

        Larry Watts este un american care şi înainte de 1989 a vizitat România, colaborînd cu centrul de istorie militară condus de Ilie Ceauşescu (fratele lui Nicolae).
        După 1989, ca toţi ceilalţi colaboratori ai acelui centru de istorie, este foarte popularizat. Am scris despre el pe acest blog: https://mariusmioc.wordpress.com/2013/01/21/rastalmacirile-lui-larry-watts-si-rastalmacirile-altora-despre-larry-watts/

  19. Nica Leon Says:

    Marius, îmi permit obrăznicia de a te corecta, deoarece, acest neica nimeni e isteric nu istoric!

    Apoi, dle. Corneliu Munteanu, de ce vă perdeţi timpul cu toţi cretinoizii, care şi-au au neruşinatul obicei de a şi-i lua, ca aliaţi, numai pe cei ce au dovedit atît de multă ură pentru adevăr, adică numai fuduli care au scris cărţi, deşi nu au fost deloc prezenţi nici lîngă mine, deşi pretind acum, fără dovezi irefutabile, că ar ştii ei totul?!

    • Leon NICA Says:

      Valeriu Mangu, te înşeli! Cum ar putea fi la modă acest mincinos, mare falsificator al istoriei? Sau vrei să mă faci să înţeleg că istoricii, în general, sînt mari mincinoşi, ce devin a fi la modă numai pe măsura aiurelilor pe care le debitează, aşa cum face şi respetivul fost mare mîncător de căcat, cu polonicul, la criminalii-comunişti? 

  20. Articolul „O analiză „extrem de directă” a scrisorii dlui Ion Iliescu” (I)-(III), pe:

    http://ascunzisuri-constitutionale.eu

    • mariusmioc Says:

      Domnule Mangu, aşa cum v-am mai rugat, la secţiunea de comentarii a articolelor faceţi doar comentarii (care pot include trimiteri la alte articole) care să aibe legătură cu articolul la care comentaţi. Totodată, trimiterile la articole trebuie să indice lincul exact al articolului la care se face trimitere, nu saitul general unde aceste articole se găsesc.

  21. Nica Leon Says:

    involutia1989, pe ce vă bazaţi, concret, cînd susţineţi că eu aş fi dat o lovitură de stat regimului de tristă amintire, în 21 12 1989?
    Aţi citit vreodată scrisoarea mea, în care i-am scris dictatorului cum îl voi da jos, dacă nu mă va asculta?
    Ce vă face acum pe dvs. să susţineţi că eu nu am respectat întocmai ceea ce îi scrisesem cu mult timp mai înainte de a trece efectiv la treabă?

    • Nica Leon Says:

      Cristian Troncota, băi, tembel fudul. de ce vrei să îmi dovedeşti că eşti cu mult mai prost decît prevede legea? Sau neuronul tău mult prea odihnit nu mai este în stare să prelucreze prostiile pe care le trînteşti, cu mînie proletară, pe bietele noastre ecrane?
      Cam cît de tembel ar trebui să fie cineva, cu aerele tale, de isteric, să nu poată traduce expresia celebră, arhicunoscuta, rostită prima dată de francezi, care au zis posterităţii aşa: ” à la guerre comme à la guerre” , adică “ la război ca la război!”?!
      Dacă ai fi înţeles ceva atît de simplu şi dacă ai fi dovedit măcar niţică minte, nu ai mai fi debitat asemenea tembelisme: “Cei care au atacat posturile de Miliţie şi le-au incendiat, au spart vitrinele magazilelor şi le-au jefuit, au atacat tancurile armatei etc. nu-i consider nici revolutionari, nici români adevăraţi, ci simple loaze, scursuri ale societăţii.” Măi, vierme prostan, dar fudul, de ce nu ne-ai arătat tu, atunci, cum ar fi trebuit să facem sau de ce nu ţi-ai învîrtoşat tu muşchii, pentru a te duce la colegii tăi criminali, cărora le plătisem nu numai şcolile, hainele şi soldele , dar pînă şi armamentul, să nu tragă cu el şi cu muniţie de război împotriva poporului suveran, din care făceau şi ei parte, pe care îl confundaseră însă, încălcînd prevederile exprese din documentele O.N.U., care interziceau şi interzic statelor să îşi folosească propriile armate împotriva populaţiei civile, spre a le spune că nu era legal, moral sau bine ceea ce ne făceau? Ce ar fi trebuit, după minte ta cretină, să facem atunci, noi, bă, loază? Să ne întoarcem şi celălalt obraz? Am făcut exact ceea ce ne-au îndemnat să facem criminalii care trăgeau în noi, pentru că vroiam să îi învingem, dar şi să le dăm o lecţie, pe care să nu o uite curînd.
      Băi, tîmpitule, ce dovadă irefutabilă ai tu astăzi, pe care te somez să o postezi aici, din care să rezulte că eu am luat vreodată lecţii de le vreun străin sau, măcar, că am ascultat vreodată tembelismele pe care le-ai scris: “Că mulţi dintre ei au fost incitaţi de străini este şi mai grav”.
      Măi, fiu al ploii, dacă eu nu făceam atunci o revoluţie, ai fi ajuns tu vreodată general tălînb astăzi, ridicat în grade, la apelul de noapte, numai după ce eu am înfruntat bestiile cu chip de om şi gloanţele dictaturii căcaţilor ca tine, care se pişau pe ea de conştiinţă, de omenie, de apartenenţă la acest neam, pe lege şi pe dreptate?
      Aşa fiind, poţi pricepe cam cît de tembel ai fost cînd ai grohăit astfel: “Un dram de conştiinţă dacă ar fi avut, aşa cum au dovedit majoritatea revoluţionarilor autentici, şi-ar fi dat seama că România nu avea nevoie la vremea aceea, şi probabil că şi astăţi este la fel, de autodistrugere.” Istericule, dacă ai fi avut în viaţă măcar şi un singur neuron, ar fi trebuit să fi pus asemenea probleme odioşilor şi criminalilor cu care am fost eu obligat să lupt şi, desigur, să iau măsurile necesare, pentru a le da o lecţie binemeritată. Eu îmi amintesc că îi scrisesem odiosului criminal să îşi dea demisia sau să iasă la pensie şi să îmi predea mie scaunul lui, pe care nu mai era în stare nici măcar să stea, pentru a nu se ajunge la confruntare şi distrugere. Că s-a ajuns la aşa ceva, e vina lui şi a celor ca tine, care l-au apărat pe el, nu şi pe mine, deşi eu eram binefăcătorul românilor şi României!
      Măi, rahat cu ochi, nu ar fi trebuit să fi recunoscut de prima dată că ai buba mare la cap, cum ai făcut-o cînd ai scris aşa: Durerea mea este că distrugerile produse atunci în decembrie 1989 pot fi considerate imfime faţă de jaful sistematic produs după decembrie 1989 şi condinuat până nu demult.” Te asigur că pentru pagubele materiale de atunci am ţinut necontenit, sus, steagul dreptăţii, ceea ce a făcut posibil ca acum originalii parchetari români să fie obligaţi chiar de C.E.D.O. să cerceteze temeinic, legal şi drept dosarele Revoluţiei Române, pe care au obligaţia să le trimită, spre o justă soluţionare, la instanţă. Atunci eu voi fi cel ce voi cere judecătorilor să oblige vinovaţii să plătească toate pagubele produse atunci victimeleor, dar şi României.
      Prin cele scrise de tine, în continuare, îmi întăreşti convingerea că eşti doar un mucegai fudul, care a dormit în cizme cînd tovarăşii lui, deveniţi dujmani ai ţării, aşa cum îi înformam eu pe români că va fi în România, în perioada ianuarei – mai 1990, dacă nu mă vor asculta şi vor vota, la 20 mai 1990, tot cu criminalii comunişti, alogeni, aşa cum îi îndemnau atunci, prin mass-media, cei ca tine, motive pentru care tu nu ai dreptul nici astăzi să afirmi aşa:”Privatizările nelegale au însemnat un adevărat jaf contra avuţiei şi intereselor naţionale. Eu , o spun deschis, chiar cu riscul de a devein nesuferit, că marii revolutionari decembrişti nu au făcut scut în faţa acestui jaf national. Au rămas pasivi. De ce? Poate îmi explicaţi dumneavoastră dle Marius Mioc. Sincer, să ştiţi că mă interesează şi aştept o explicaţie convingătoare din partea dumneavoastă.”
      Păi, bine, mă, bacterie, tu ce căcat ai făcut pentru ţara asta, vreodată, de ai obrăznicia acum să scrii tîmpenii? Tu de ce nu ai făcut nimic, iar acum îi tragi, cu obrăznicie, numai pe alţii de brăcinari, pentru a îţi ascunde nimicnicia?
      Tu ai auzit vreodată de ceea ce am făcut eu, pentru a îi încurca pe fraţii tăi, pe care i-ai pupat de atîtea ori în tuhăs, deşi ei erau marii prăduitori ai ţării?
      Ai avut măcar curajul, vreodată, să citeşti măcar anexele la scrisoarea de aici:http://www.piatauniversitatii.com/forum/viewtopic.php?f=26&t=2417
      Avînd în vedere cele de mai sus, dacă ai bănuit vreodată ce însemnă bunul simţ, te îndemn să nu îţi mai dai niciodată, ca prostul, cu presupusul, despre ceva teribil de complicat pentru mintea ta extrem de puţină, dar fixă!
      Numai cei ca tine sînt vinovaţi de dezastrul ţării, pe care eu l-am prevestit încă de la începutul anului 1990, atunci cînd flegme aidoma ţie scriau, în presă, despre mine că aş fi fost maior la secu, activist sau nepot al dictatorului, pentru a îi zepăci de creierii minţi pe proşti. Sper ca explicaţia mea să îţi fie pe măsură, tîrîtură!

  22. Nica Leon Says:

    Cristian Troncota, băi, tembel fudul. de ce vrei să îmi dovedeşti că eşti cu mult mai prost decît prevede legea? Sau neuronul tău mult prea odihnit nu mei este în stare să prelucreze prostiile pe care le trînteşti, cu mînie proletară, pe bietele noastre ecrane?
    Cam cît de tembel ar trebui să fie cineva, cu aierele tale, de isteric, să nu poată traduce expresia celebră, arhicunoscuta, rostită prima dată de francezi, care au zis posterităţii aşa: ” la război ca la război!”
    Dacă ai fi înţeles ceva atît de simplu şi dacă ai fi dovedit măcar niţică minte, nu ai mai fi debitat asemenea tembelisme: „Cei care au atacat posturile de Miliţie şi le-au incendiat, au spart vitrinele magazilelor şi le-au jefuit, au atacat tancurile armatei etc. nu-i consider nici revolutionari, nici români adevăraţi, ci simple loaze, scursuri ale societăţii.” Măi, vierme, prostan, dar fudul, de ce nu ne-ai arătat tu, atunci, cum ar fi trebuit să facem sau de ce nu ţi-ai învîrtoşat tu muşchii, pentru a te duce la românii cărora le plătisem pînă şi armamentul, nu numai soldele, să nu tragă cu ele şi cu muniţie de război împotriva poporului suveran, din care făceau şi ei parte, pe care îl confundaseră, încălcînd prevederile exprese din documentele O.N.U., care interziceau şi interzic statelor să îşi folosească propriile armate împotriva populaţiei civile, spre a le spune că nu era legal, moral sau bine ceea ce ne făceau? Ce ar fi trebuit, după minte ta cretină, să facem atunci, noi? Să ne întoarcem şi celălalt obraz? Am făcut exact ceea ce ne-au îndemnat să facem criminalii care trăgeau în noi, pentru că vroiam să îi învingem, dar şi să le dăm o lecţie, pe care să nu o uite curînd.
    Băi, tîmpitule, ce dovadă irefutabilă ai tu astăzi, pe care te somez să o postezi aici, din care să rezulte că eu am liuat vreodată lecţii de le vreun străin sau, măcar, că au ascultat vreodată tembelismele pe care le-ai scris astfel: „Că mulţi dintre ei au fost incitaţi de străini este şi mai grav”.
    Măi, fiu al ploii, dacă eu nu făceam atunci o revoluţie, ai fi ajuns tu vreodată general tălînb astăzi, ridicat în grade, la apelul de noapte, numai după ce eu am înfruntat bestiile cu chip de om şi gloanţele dictaturii căcaţilor ca tine, care se pişau pe ea de conştiinţă, de omenie, de apartenenţă la acest neam, de lege şi de dreptate. Aşa fiind, poţi pricepe cam cît de tembeli ai fost cînd ai grohăit astfel: „Un dram de conştiinţă dacă ar fi avut, aşa cum au dovedit majoritatea revoluţionarilor autentici, şi-ar fi dat seama că România nu avea nevoie la vremea aceea, şi probabil că şi astăţi este la fel, de autodistrugere.” Istericule, dacă ai fi avut în viaţă măcar şi un singur neuron, ar fi trebuit să fi pus asemenea probleme odioşilor şi criminalilor cu care am fost eu obligat să lupt şi, desigur, să iau măsurile necesare, pentru a le da o lecţie binemeritată. Eu îmi amintesc că îi scrisesem odiosului criminal să îşi dea demisia sau să iasă la pensie şi să îmi predea mie scaunul lui, pe care nu mai era în stare nici măcar să stea, pentru a nu se ajunge la confruntare şi distrugere. Că s-a ajuns la aşa ceva, e vina lui şi a celor ca tine, care l-au apărat pe el, nu şi pe mine, deşi eu era binefăcătorul românilor şi României!
    Măi, rahat cu ochi, nu ar fi trebuit să fi recunoscut de prima dată că ai buba mare la cap, cum ai făcut-o cînd ai scris aşa: Durerea mea este că distrugerile produse atunci în decembrie 1989 pot fi considerate imfime faţă de jaful sistematic produs după decembrie 1989 şi condinuat până nu demult.” Te asigur că pentru pagubele materiale de atunci am ţinut necontenit, sus, steagul dreptăţii, ceea ce a făcut posibil ca acum originalii parchetari români să fie obligaţi chiar de C.E.D.O. să cerceteze temeinic, legal şi drept dosarele Revoluţiei Române, pe care au obligaţia să le trimită, spre o justă soluţionare la instanţă. Atunci eu voi fi cel ce voi cere judecătorilor să oblige vinovaţii să plăteascî toate pagubele produse atunci victimeleor dar şi României.
    Prin cele scrise de tine în continuare îmi întăreşti convingerea că eşti doar un mucegai fudul, care a dormit în cizme cînd tovarăşii lui, deveniţi dujmani ai ţării, aşa cum îi înformam eu pe români că va fi în România, în perioada ianuarei – mai 1990, dacă nu mă vor asculta şi vor vota, la 20 mai 1990, tot cu criminalii comunişti, alogeni, aşa cum îi îndemau atunci, prin mass-media, cei ca tine, motive pentru care tu nu ai dreptul nici astăzi să afirmiaşa:”Privatizările nelegale au însemnat un adevărat jaf contra avuţiei şi intereselor naţionale. Eu , o spun deschis, chiar cu riscul de a devein nesuferit, că marii revolutionari decembrişti nu au făcut scut în faţa acestui jaf national. Au rămas pasivi. De ce? Poate îmi explicaţi dumneavoastră dle Marius Mioc. Sincer, să ştiţi că mă interesează şi aştept o explicaţie convingătoare din partea dumneavoastă.”
    Păi, bine, mă, bacterie, tu ce căcat ai făcut pentru ţara asta de ai obrăznicia acum să scrii tîmpenii? Tu de ce nu ai făcut nimic, iar acum îi tragi numai pe alţii de brăcinari, pentru a îţi ascunde nimicnicia?
    Tu ai auzit vreodată de ceea ce am făcut eu, pentru a îi încurca pe fraţii tăi, pe care i-ai pupat de atîtea ori în tuhăs, deşi ei erau marii prăduitori ai ţării?
    Ai avut măcar curajul, vreodată, să citeşti măcar anexele la scrisoarea de aici:http://www.piatauniversitatii.com/forum/viewtopic.php?f=26&t=2417
    Avînd în vedere cele de mai sus, dacă ai bănuit vreodată ce însemnă bunul simţ, te îndemn să nu îţi mai dai niciodată, ca prostul, cu presupusul, despre ceva teribil de complicat pentru mintea ta extrem de puţină, dar fixă!
    Numai cei ca tine sînt vinovaţi de dezastrul ţării, pe care eu l-am prevestit încă de la începutul anului 1990, atunci cînd flegme aidoma ţie scriau, în presă, despre mine că aş fi fost maior la secu, activist sau nepot al dictatorului, pentru a îi zepăci de creierii minţi pe proşti. Sper ca explicaţia să îţi fie pe măsură, cretinule!

  23. Valeriu Mangu Says:

    @ Malec

    Nu îmi dau seama ce sens aveți dvs. în vedere pentru termenul folosit – cunoscător sau expert ori chiar cadru al fostei Securități. Tot ceea ce pot să spun este să repet ceea ce am afirmat, undeva, pe acest blog: nu am fost cadru al DSS, nici informator, gazdă etc. Tot ceea ce știu despre Decembrie 1989 provine din lecturi, dialoguri cu diverse cadre ale fostei Securități, membri ai nivelului superior al P.C.R., raționamente proprii. Cu dl. gl. mr. (rtr.) Alexandru Țencu am avut, acum vreo trei-patru ani, o singură discuție, în condiții improprii – în parcul din fața Foișorului de Foc, în zgomotul asurzitor al unui picamer. A rămas să mai stăm de vorbă, dar nu am mai reușit să-l întâlnesc decât o singură dată, întâmplător, la ieșirea din sediul Asociației Cadrelor în Rezervă și Retragere din S.R.I., o întâlnire, se subînțelege, neprogramată.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s