Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Miliardarul basarabean Petro Poroşenco – noul preşedinte al Ucrainei. Să ne amintim de „planul Poroşenco” pentru Transnistria Mai 26, 2014


Conform rezultatelor preliminare, miliardarul basarabean Petro Poroşenco a cîştigat încă din primul tur alegerile prezidenţiale din Ucraina, dobîndind 55% din voturi (linc). Următoarea candidată, Iulia Timoşenco, a primit doar în jur de 13% din voturi.

Petro Poroşenco este născut în sudul Basarabiei, în oraşul Bolgrad care conform împărţelii făcută de autorităţile sovietice în 1940 a fost atribuit RSS Ucrainene. Oraşul Bolgrad a aparţinut României de la întemeierea statului (unirea Principatelor din 1859) pînă în 1878, cînd, alături de 3 judeţe din sudul Basarabiei, a fost anexat de Rusia (România primind în schimb Dobrogea). Între 1918-1940 şi 1941-1944 Bolgradul a făcut din nou parte din România.

Oraşul Bolgrad a fost şi este populat în majoritate de bulgari, fiind considerat capitala neoficială a bulgarilor basarabeni. A existat şi un prim ministru al Bulgariei, Dimitar Grekov (linc), care s-a născut la Bolgrad. La recensămîntul din 1930 (linc), din cei 14.280 locuitori ai orașului, 8.268 s-au declarat bulgari (57.90%), 2.722 români (19.06%), 1.444 ruși (10.11%), 1.215 evrei (8.51%) şi numai 11 ucraineni. După nume Petro Poroşenco pare ucrainean.

Conform ziarului chişinăuean „Timpul” (linc), Petro Poroşenco ar vorbi şi limba română.

În 2005, Petro Poroşenco propusese un plan de reglementare a conflictului din Transnistria. Redau mai jos cîteva aprecieri asupra acestui plan cuprinse în lucrarea „Transnistria – evoluţia unui conflict îngheţat şi perspective de soluţionare” (linc) publicată de Institutul „Ovidiu Şincai” din Bucureşti. (acest institut, cu orientare politică social-democrată, nu dezvăluie autorul respectivei lucrări).

Planul Poroşenko

Petro Poroşenko, consilier de politică externă al preşedintelui ucrainean Viktor Iuşcenko a propus în primăvara lui 2005 un nou plan de rezolvare a conflictului, inspirat de planul din 1997 al lui Evgheni Primakov. Acest plan este un semn că Ucraina a decis să se afirme printr-o politică externă activă în imediata vecinătate, preluând şi/sau transformând ideile ruseşti în propriul folos.
Planul viza recunoaşterea Sovietului Suprem al Transnistriei ca legitim în urma unor alegeri gândite a se desfăşura în octombrie sau noiembrie 2005 şi prin care, probabil, se speră ca liderii rezultaţi să fie pro-ucraineni. De asemenea, planul propunea statut de egalitate între Moldova şi Transnistria ca părţi semnatare ale unui acord alături de Rusia, Ucraina şi OSCE.
Aceiaşi trei actori urmau să fie puteri garante ale aplicării acordului, ceea ce excludea din nou România din formatul rezolvării conflictului şi forma un condominium protector Rusia-Ucraina. Pe de altă parte, planul propunea un comitet de conciliere ca arbitru constituţional şi legal între Chişinău şi Tiraspol în perioada de după acord, comitet compus din Rusia, Ucraina şi OSCE. În viziunea acestui plan Moldova reunificată urma să fie plasată sub tutela Rusiei şi a Ucrainei. De asemenea, planul prevede drept de veto pentru Transnistria în probleme legate de politica externă a Republicii Moldova şi nu face nici o referire la retragerea armatei ruseşti din Transnistria.
În ceea ce priveşte împărţirea competenţelor, planul prevede un număr restrâns de atribuţii pentru autorităţile centrale, care urmează să fie negociate ulterior. În condiţiile în care negocierile între Chişinău şi Tiraspol încep greu şi se blochează uşor, este de aşteptat ca stabilirea competenţelor să fie un proces de durată, care în sine ar putea fi o sursă de conflict, chiar dacă Moldova acceptă principiul federal.
Un aspect pozitiv al acestui plan este deplasarea centrului de greutate al negocierilor dinspre şefii statelor înspre cele două parlamente. În felul acesta nu se mai recunoaşte necondiţionat legitimitatea lui Igor Smirnov, Transnistria fiind văzută ca o grupare compusă din diferite forţe politice.
În fine, poate cel mai negativ aspect al planului este, după părerea unor comentatori, acela că nu prevede mecanisme de modificare a status-quo-ului transnistrean, oferind în schimb legitimitate regimului actual prin organizarea unor alegeri sub controlul acestuia şi în absenţa unui cadru democratic.

Averea lui Petro Poroşenco este estimată la 1,3 miliarde de dolari, politicianul ucrainean fiind poreclit şi „regele ciocolatei”, fiindcă deţine o fabrică de ciocolată.

La alegerile din Ucraina a mai fost un candidat de obîrşie basarabeană – Serghei Tighipco, născut în satul Drăgăneşti, raionul Sîngerei din RSS Moldovenească. Şi acesta este miliardar bogat (cîteva sute de milioane de dolari avere) şi avea în platforma politică legalizarea limbii ruse ca a doua limbă oficială.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s