Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Procuror Romeo Bălan: Teroriștii din Timișoara, după 22 decembrie 1989 (6). Bulevardul Revoluţiei Mai 30, 2014


cartiMemorial_0001Continui serialul cu investigațiile parchetului militar despre teroriștii din Timișoara cu prezentarea victimelor din zona străzii Oituz Bulevardului Revoluţiei şi a parcului Poporului. E vorba de fragmente din cartea “Victimele revoluției. Timișoara 1989″ scrisă de procurorul pensionar Romeo Bălan și apărută în 2011 la editura Memorialul Revoluției din Timișoara.

Vezi și fragmentele anterioare despre teroriștii din Timișoara, prezentate pe acest blog:
Piaţa Operei
Bulevardul Republicii
Piaţa Libertăţii
Strada Oituz
Zona Take Ionescu

Tot din cartea procurorului Bălan, mai citește Identificarea victimelor incinerate.

BULEVARDUL REVOLUŢIEI

În primele zile de după căderea lui Ceauşescu s-a răspândit zvonul că în Parcul Poporului sunt ascunşi terorişti chiar în adăposturi subterane. Pe baza acestor informaţii neverificate în zonă au acţionat mai mulţi militari şi civili înarmaţi, care au deschis focul spre personale considerate suspecte. În aceste împrejurări a fost rănit Kiss Şandor în dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989, în jurul orelor 10,30. Acesta a sărit gardul şi a intrat în parc, curios să vadă ce se întâmplă, dar a nimerit într-un schimb de focuri.

„La un moment dat dinspre direcţia Uzinei electrice s-au auzit mai multe focuri de armă automată şi în aceste împrejurări eu m-am ascuns după un copac. Am stat după copac circa 10 minute, am strigat către mulţimea adunată să se îndepărteze că se trage asupra noastră. În timp ce mă îndepărtam spre ieşirea din parc am fost împuşcat în piciorul drept. Am fost la Spitalul dermato-venerice, unde mi s-a acordat asistenţă medicală.”[123] Nu au fost identificaţi cei care l-au rănit uşor pe Kiss Şandor. [notă Marius Mioc: Deşi trecut la capitolul „Bulevardul Revoluţiei”, rănirea lui Şandor Kiss s-a petrecut în parcul Poporului, care este de cealaltă parte a rîului Bega]

La colţul bulevardului Revoluţiei cu fosta stradă Narciselor, actualmente Martir Bânciu Leontina, se află imobilul cu numărul 26, unde la etajul 1 în apartamentul numărul 6 locuieşte familia Palcău. Dormitorul apartamentului are cele două ferestre orientate spre Canalul Bega şi Parcul Poporului. În 24.12.1989, la orele 9,30, un glonţ a pătruns prin fereastra din dreapta şi după ce a penetrat ruloul de lemn şi geamurile duble a rănit-o pe Palcău Adriana în abdomen.

Cu ocazia cercetărilor la faţa locului s-a constatat că s-a tras dinspre Parcul Poporului, pe latura cuprinsă între Podul Decebal şi sensul giratoriu de la capătul străzii Pestalozzi. Totodată s-a stabilit că s-a tras de la nivelul solului pentru că traiectoria glonţului a fost ascendentă.[124]

În raportul medico-legal numărul 789 din 26.03.1991 se precizează că victima a suferit o plagă împuşcată abdominală transfixiantă, care i-a pus viaţa în primejdie şi a necesitat 65 de zile de îngrijiri medicale.[125]

Palcău Adriana a declarat:

„Cel care m-a împuşcat sunt convinsă că a făcut-o premeditat şi a ţintit locul respectiv. După aprecierea mea, glonţul a venit dinspre Canalul Bega a pătruns prin geam, prin mine, a lovit oglinda la nivelul capului. Orificiul de intrare al glonţului a fost situat mult mai jos decât cel de ieşire. Geamul exterior prezintă şi la ora actuală orificiul de pătrundere al glonţului. Glonţul l-am predat lt.col. Ciubotă la Spitalul judeţean, unde din câte îmi amintesc acesta este cu ancheta.

Am afirmat că ţintirea mea a fost premeditată pentru că în momentul declanşării focului şi a pătrunderii glonţului prin fereastră, locatarii apartamentului de la nivelul superior se aflau la geam şi priveau pe Canalul Bega. Aceşti vecini spuneau că au auzit împuşcătura şi în momentul izbirii geamului s-au trântit în interiorul apartamentului lor.”[126]

Nu au fost identificaţi cei care au deschis focul spre apartamentul victimei.

[123] Ibidem, vol.IV, fila 297

[124] Dosar nr.308/P/2000, vol. XVIII, fila 170

[125] Ibidem, fila 181

[126] Ibidem, fila 182

Mai citeşte:
Fostul procuror Romeo Bălan: “Armata era prea puternică în primii ani după revoluţie pentru ca generalii să poată să fie anchetaţi”
Procuror militar general (r) Romeo Bălan: Identificarea victimelor incinerate ale revoluţiei timişorene
Revoluţia din Reşiţa: Rechizitoriul pentru uciderea lui Norbert Pongracz şi Ioan Smaranda şi rănirea lui Liviu Pădurean
4 cărţi noi despre revoluţie

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s