Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Discuții cu domnul istoric Cristian Troncotă despre revoluția din 1989 Iunie 30, 2014


În 21 mai 2014 am publicat articolul „Minciunile istoricului Cristian Troncotă. Declarația lui Iulian Vlad despre revoluția din Timișoara” (linc), în care, pornind de la niște observații ale domnului Richard Andrew Hall, cercetător american care și-a luat doctoratul cu o teză despre revoluția română, comentam niște afirmații făcute de domnul istoric Cristian Troncotă în revista „Vitralii – Lumini și umbre” nr. 18, martie-mai 2014 cu privire la revoluția din 1989. Domnul Troncotă scria în acea revistă:

Altă dovadă despre amestecul “specialiştilor” sovietici în evenimentele din decembrie 1989 din România se află consemnată într-un document din Arhivele Statului din Bucureşti, fond CC al PCR, Cancelarie. El atestă că în ziua de 20 decembrie 1989, între orele 20,54 şi 21,09 Nicolae Ceauşescu i-a înmînat un protest însărcinatului cu afaceri al ambasadei URSS. Protestul se baza pe o Notă-raport transmisă de generalul Iulian Vlad, şeful DSS, din care rezulta, cît se poate de clar şi fără echivoc, implicarea sovieticilor nu numai în evenimentele din Timişoara, ci pe întreaga zonă de nord-vest a României. Era vorba despre grupări special instruite şi pregătite pentru a participa la acţiunile din locurile fierbinţi.

Pe baza raportului securității către Nicolae Ceaușescu, publicat în „Evenimentul Zilei” din 28 iulie 1992 (document pe care l-am reprodus la articolul amintit), scriam:

nimic din nota-raport a securităţii către Ceauşescu nu arată implicarea sovieticilor în revoluţie. Afirmaţiile lui Troncotă despre ce ar arăta “cît se poate de clar şi fără echivoc” această notă sînt pur şi simplu minciuni. Din contră, nota-raport a securităţii arată, cît se poate de clar şi fără echivoc, că evenimentele din Timişoara sînt urmarea acţiunilor localnicilor din oraş, “persoane care se cunoşteau între ele de la locurile de muncă sau domiciliu şi îndeosebi cămine de nefamilişti”.

Domnul Troncotă a intervenit cu niște comentarii la articolul respectiv. Reproduc discuția cu domnia sa, la care au intervenit și domnii Valeriu Mangu și involutia1989, comentatori mai vechi de pe acest blog. Discuția a deturnat de la tematica inițială – conținutul raportului pe care securitatea îl înfățișase lui Nicolae Ceaușescu în decembrie 1989 – spre alte probleme, cum ar fi caracterizarea generală a securității, privilegiile de revoluționar (la ora actuală și dacă m-aș certa cu cineva despre creșterea iepurilor de casă, tot la privilegiile de revoluționar s-ar ajunge, ca argument suprem împotriva mea). Discuția mi se pare de interes pentru cititori și o evidențiez acum, chiar și tactica de schimbare al subiectului discuției arată un „modus operandi” interesant. Sînt observabile și alte tactici, precum invocarea unei lucrări beletristice (cazul cărții lui Cinghiz Abdulaev) ca argument științific, fără să se precizeze că e vorba de o lucrare beletristică (eu am știut imediat acest lucru, dar alte persoane care discută cu domnul Troncotă ar putea fi înșelate).

Cristian Troncotă:
iunie 14, 2014 at 11:39 pm
În articolul intitulat „Specialiştii din decembrie 1989, publicat în revista Vitralii- lumini şi umbre, an V, nr. 18, 2014, pp.40-48 la p. 43 am făcut trimitere prin nota 8 la Arh Naţională Istorică Centrală, dos.131_1989, apud Ion Bucur, Cartea represiunii 1989..p.84 şi la Virgil Măgureanu în dialog cu Alex.Mihai Stoenescu, De la Regimul Comunist la Regimul Iliescu, Editura RAO, p.14. Prin urmare sunt acuzat pe nedrept că mint, pentru că eu am făcut trimitere corectă la informaţiile preluate şi de la ce surse.
Pentru a nu mai exista confuzii redau acel fragment de dialog între Virgil Măgureanu şi Alex. Stoenescu.

„Alex Mihai Stoenescu: Domnule professor, în seara de 20 decembrie 1989 ora 20, Ceauşescu l-a convocat pe ambasadorul URSS la sediul CC. Nu era în Bucureşti, era la Chişinău. A venit însărcinatul cu afaceri ad interim. La această întrevedere, Nicolae Ceauşescu a înaintat un protest oficial în legătură cu implicarea sovietică în evenimentele de la Timişoara. Acest protest s-a întemeiat pe o notă-raport înaintată în aceeaşi zi de generalul Iulian Vlad, care conţinea amănunte, detalii asupra acestei implicări. Probe ale implicării sovietice la Timişoara. Nu e vorba de un corespondent de presă trimis sau de vreun agent care vedea ceva şi telefona la Bucureşti. Aţi cunoscut acest episod, aţi avut această notă în mână?

Virgil Măgureanu: Eu n-am văzut nota cu privire la întrevederea dintre Ceauşescu şi diplomatul sovietic, dar ştiu numai că în nota aceasta, dată de generalul Vlad lui Ceauşescu, se face vorbire expresă referitor la implicarea sovietică, nu numai în evenimentele de la Timişoara, dar cam în toate punctele de pe granita de vest, începând cu partea de nord-vest. Nu-mi aduc aminte cu precizie la ce alte lucruri se referea acea notă, dar ştiu sigur că în legătură cu punctele cele mai fierbinţi, punctele conflictuale care au contribuit la o anumită escaladare a violenţelor, în toate aceste puncte de conflict erau şi grupări special pregătite, special antrenate pentru a participa la acţiunile din locurile fierbinţi. Documentul se referea şi la faptul că inclusiv acolo, în jurul casei pastorului Laszlo Tokes, acţionau pentru incitare grupuri aflate în legătură cu sovieticii. locul de unde se zice că ar fi plecat… În fond, exagerarea rolului lui Tokes în evenimente este încă, din păcate, un lucru care nu a fost depăşit.”

Dacă se citeşte cu atenţie declaraţia din 1991 a generalului Iulian Vlad, făcută în calitate de martor, deci sub prestare de jurământ, în cadrul procesului intentat lotului Timişoara, ar trebui să se constate că există un fragment în care recunoaşte destul de voalat amestecul străinilor la Timişoara. Iată textul:

„Menţionez că misiunea gl. Macri şi a celorlalţi pe care i-am trimis la Timişoara a fost aceea de a se stabili în primul rînd ce amestec au străinii şi străinătatea în declanşarea evenimentelor, întrucît pe baza datelor pe care le deţineam din surse externe, rezulta acest lucru; să ajute conducerea securităţii în organizarea acţiunilor operativ-informative.
În legătură cu elementul străin ţin să precizez: era de notorietate publică că în ultimii ani relaţiile României cu aproape toate statele se degradaseră şi mai ales cu Ungaria, datorită politicii dusă de N. Ceauşescu; datorită condiţiilor necorespunzătoare de viaţă ale populaţiei în ultimii ani mulţi cetăţeni români trecînd fraudulos graniţa, pentru ca începînd cu septembrie 1989 fenomenul să fie invers, o mare parte din aceştia reîntorcîndu-se în ţară; din cercetarea acestora a rezultat că unii fuseseră racolaţi de serviciile străine de spionaj şi trimişi cu misiunea de a submina regimul Ceauşescu, chiar prin acte de sabotaj care ar fi lovit în interesele generale ale ţării.
Datele trimise de unităţile departamentului din exterior, atrăgeau atenţia că străinătatea în cvasitotalitatea ei nu-l mai agrea pe Ceauşescu, chiar nu-l mai doreau la conducerea statului român”.

Desigur că un cercetător de bună credinţă se întreabă de ce generalul Iulian Vlad, care ştia din surse externe, încă din vara anului 1989, ce se pregăteşte României şi cine se afla în spatele planului de debarcare a lui Ceauşescu, nu a vorbit mai în clar. Întrebarea este retorică. Răspunsul vine de la sine: ca să-si apere pielea. Aşa cum au făcut toţi din lotul Timişoara. Au declarat că nu au văzut străini şi au scăpat., ba mai mult au fost încadraţi pe posturi de conducere în noile structuri. De altfel, generalul Aristotel Stamatoiu (fostul şef al spionajului) şi viceamiralul Ştefan Dinu (fostul şef al spionajului militar) au spus mai în clar despre amestecul sovieticilor, iar pasajele respective le-am citat în studiul publicat în revita Vitralii. Dar acest lucru nu este remarcat de tânărul doctor în istorie din America. Nu-i nimic, mai are de studiat. E doar la început de carieră şi are tot timpul să se mai documenteze. Dacă şi-a luat doctoratul în Revoluţia română din decembrie 1989, asta nu înseamnă că le ştie pe toate. Oricum, ar fi şi ridicol pentru mine care mi-am petrecut aproape jumătate din viaţă prin arhive să primesc lecţii de istorie contemporană a României de la un tânăr, fie el şi american. Despre faptul că el nu respectă un istoric român tine de educaţie. De nivelul ştiinţific nu are rost să mai vorbim. Lucrurile sunt evidente. Mai ales tonul cu care se exprimă. Şi eu am condus teze de doctorat pe diferite teme legate de revoluţia română. Ultima teză a avut ca subiect Măsurile active sovietice contra României în perioada 1965-1989 – aşa cum rezultă din documentele româneşti. Pentru documentele străine, cunoaştem concluziile din lucrările publicate de Larry Watts.

În ceea ce priveşte studiul meu publicat în revista Securitatea din decembrie 1987, intitulat Unele aspecte ale strategiei deznaţionalizării românilor în perioada dualismului austro-ungar (1867-1918), nu înţeleg ce mi se reproşează. L-am citit cu multă plăcere, pentru că uitasem de el. Nu aş schimba nici măcar un cuvânt sau o virgulă dacă mi-ar cere cineva să-l rescriu sau să-l republic. Mulţumesc CNSAS-ului că a reuşit să declasifice colecţia revistei Securitatea şi că în felul acesta cercetătorii au ocazia să studieze problemele reale cu care se confrunta fosta instituţie a Securităţii Românie şi a regimului comunist. Constat, de asemenea, cu bucurie că deja o serie de tineri cercetători de la CNSAS fac trimitere în studiile pe care le-au publicat la revista Securitatea.

Cu respect,
Cristian Troncotă

mariusmioc:
iunie 15, 2014 at 4:14 am
Stimate domnule Troncotă, dovediţi lipsă de discernămînt luîndu-l în serios pe Alex Mihai Stoenescu, cunoscut falsificator al istoriei revoluţiei de care m-am mai ocupat în trecut (vedeţi pagina “Analize despre revoluţia din 1989″).
Pe de altă parte în însuşi dialogul pe care-l reproduceţi Virgil Măgureanu spune fără echivoc “Eu n-am văzut nota cu privire la întrevederea dintre Ceauşescu şi diplomatul sovietic”. În aceste condiţii, cum se justifică afirmaţiile dv. categorice despre conţinutul unui document pe care nu l-aţi văzut? Faceţi afirmaţiile doar pe baza spuselor unui om care la rîndul său declară că n-a văzut documentul?
De unde ştiţi dv. ce ştia generalul Vlad “încă din vara lui 1989″?
Nu v-am reproşat studiul din revista “Securitatea”. Chiar am precizat: “Ce a scris locotenentul major Cristian Troncotă în perioada ceauşistă are mai puţină importanţă”.
Vă reproşez însă lipsa de profesionalism, care pare o caracteristică generală la foştii securişti.
Aceaşi lipsă de profesionalism m-a făcut în 1994 să cer demisia domnului Virgil Măgureanu din fruntea SRI, după apariţia raportului SRI despre revoluţie, fapt care i l-am explicat personal, într-o emisiune televizată: Culisele revoluției, partea a 9-a (video) (linc)

Cristian Troncotă:
iunie 15, 2014 at 10:36 am
Domnule Marius Mioc, afirmaţia dvs privind lipsa mea de discernământ şi de profesionalism ar trebui demonstrate cu argumente. Le aştept. Personal nu îmi aduc aminte să fi lucrat împreună în cei 10 ani cât am activat la fosta Arhivă a Ministerului de interne (1984-1994) şi nici la catedra de informaţii a Academiei Naţionale de Informaţii (1994-2009). Prin urmare, dacă nu aţi lucrat alături de mine, fie în calitate de subordonat, fie în calitate de şef, atunci de unde pretindeţi că mă cunoaşteţi atât de bine îmcât să vă permiteţi să faceţi aceste afimaţii despre mine? Nu vă supăraţi, dar în lipsa argumentelelor înseamnă că nu faceţi altceva decât ceea ce fac mulţi aşa zişi intelectuali postdecembrişti, care se rezumă la afirmaţii nefondate şi jigniri asupra celor care gândesc altfel decât ei. Eu le spun acestora că sunt victime colaterale ale măsurilor active iniţiate de serviciile speciale sovietice/ruse asupra României, atât înainte cât şi după decembrie 1989.
Înţeleg că dacă nu sunteţi de acord cu concluziile formulate de mine în studiul publicat în revista Vitralii, în care nu am făcut altceva decât să pun cap la cap o serie de informaţii publicate în literatura de specialitate din ţară şi străinătate, aveţi tot dreptul ca înainte de jigniri sau etichetări să veniţi cu propria dumneavoastră demonstraţie şi cu propriile concluzii. Pe dumneavoastră am impresia că vă deranjează faptul că am alt stil şi alt limbaj decât cel folosit de cei ce nu contenesc să-i denigreze pe foştii ofiţeri de securitate şi instituţia în care au activat în perioada lui Ceauşescu (nu a lui Dej). Păi, tocmai acest lucru îl fac agenţii de influenţă sovietici/ruşi care au pus şi pun în aplicare măsurile active. Iar dumneavoastră, în loc să săriţi în ajutorul românilor, luaţi parte, probabil inconştient, ruşilor. Prin a lua apărarea, sau partea ofiţerilor români înseamnă să studiezi cu atenţie acuzaţiile venite ca un torent asupra lor şi să încerci pe cât te ţine profesionalismul să scoţi adevărul la suprafaţă. Vă spun eu de unde să începeţi. De la acuzaţiile că ofiţerii de securitate au aruncat în aer depozitele de sânge, că au aruncat în gropi comune pe cei ce i-au împuşcat la Timişoara, că au otrăvit apa, ori că şoferii de camioane care transportau stivele de cadavre erau împuşcaţi de poliţia secretă a lui Ceauşescu etc.etc.
Şi dacă vă consideraţi un atât de bun profesionist în cercetarea şi cunoaşterea evenimentelor de la Timişoara, poate spuneţi şi publicului care vă agrează unde sunt acei revoluţionari care au scos din luptă cele două tancuri ale armatei din calea Girocului. Sunt cumva membri ai organizaţiei 16 decembrie, sau 17 decembrie sau oricare altă zi din decembrie 1989? Dacă le luăm un interviu avem cumva nevoie de un translator de limbă rusă? Sau moldovenească?
Şi dacă nu vă place dl Virgil Măgureanu şi Alex Mihai Stoenescu atunci comentaţi spusele generalului Aristotel Stamatoiu (fostul şef al spionajului 1985-1989) sau ale viceamiralului Ştefan Dinu (fostul şef al spionajului militar). Vi le reamintesc eu:

„Am avut informaţii din care rezulta clar structura organizării informative a lor (adică a sovieticilor –C.T.) în ţară şi informaţiile îmi proveneau de la CIA dintr-o sursă directă. Au avut şi condiţii pentru că ne-au avut la mână destui ani şi şi-au organizat bine activitatea şi mai ales că noi eram cei indisciplinaţi din Tratat, ei aveau tot interesul să ne aibă sub control, au avut posibilităţi şi eu cred că şi acum exercită ei un control riguros. Şi şi-au mai creat posibilităţi; cu deschiderea frontierelor s-au creat posibilităţi multiple”; (apud Alex Mihai Stoenescu, op.cit, p.135). Acest text a fost omis în ceea ce s-a publicat în ziarul Curentul din 23 decembrie 2011 (Declarţia gen.-lt Aristotel Stamatoiu, fost şef al Centrului de informaţii Externe făcută şi consemnată la 26 ianuarie 1994 în faţa Comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989). Poate ne spuneţi domnule Mioc de ce credeţi dumneavoatră că acest pasaj a fost cenzurat? Asta ca să înţelegeţi că totuşi Alex Mihai Stoenescu este bine intenţionat în ciuda opiniilor dumneavoatră şi ale altor „anti-securişti” de profesie sau de ocazie.

„…Moscova nu era străină de acţiunile grupurilor de cercetare-diversiune ce operau pe teritoriul nostru. Uniunea Sovietică le era ţara de origine, de acolo se transmiteau ordinele de misiune şi din acelaşi centru urma a fi dat semnalul încetării acţiunilor şi înapoierii lor la bazele de origine, după înfăptuirea misiunii avute”. (Viceamiral (r) Ştefan Dinu, Condamnat la discreţie, Editura Neverland, 2009, p. 271.)
„Ştim că infiltrarea lor în România a fost rezultatul unor înţelegeri secrete EST-VEST, vizând înlăturarea regimului totalitar a lui Ceauşescu şi instalarea în fruntea ţării a unor organe favorabile reformelor de tip perestroika şi glasnosti” (Ibidem.p. 272).

Şi dacă nici în Stamatoiu şi Ştefan Dinu nu aveţi încredere, pentru că, nu-i aşa, dovediţi discernământ, să o cităm pe distina Doamnă Catherine Durandin: Ceslav Ciobanu, fost consilier la cabinetul lui Gorbaciov în acea perioadă a mărturisit: „…înainte ca Ceauşescu să părăsească clădirea cu elicopterul, l-a invitat pe ministrul-consilier al ambasadei sovietice, V. Pozdneakov, şi a acuzat direct Uniunea Sovietică de a fi susţinut mişcările de protest”.(Catherine Durandin, Moartea Ceauşeştilor. Adevărul despre o lovitură de stat comunistă, Editura Humanitas, Bucureşti 2011, pp. 159-160.)

Şi dacă nici dialogul între Catherine Durandin şi Ceslav Ciobanu nu vă convinge, probabil tot pe motive de discernământ, să vedem ce spune ziaristul Sorin Roşca Stănescu. Aflat la Paris în primăvara anului 1991, acesta susţine că s-a întâlnit cu un ofiţer KGB, care în decembrie 1989 fusese prezent la Timişoara. Acest ofiţer sovietic ar fi consimţit să-i relateze ziaristului român următoarele: „A existat un plan de intervenţie care însă nu s-a aplicat dintr-un motiv pe care nu-l cunosc. Am primit ordinul de a pătrunde în România la 14 decembrie 1989 şi de a mă îndrepta spre Timişoara. Eram fireşte, atât eu cât şi colegul meu înarmaţi. În timpul evenimentelor am circulat în zona militară din Calea Girocului (Deci locul în care au fost scoase din luptă două din cele cinci tancuri ale armatei- n.n.). Cei care au pornit spre Bucureşti aveau aceeaşi misiune. Erau vizate câteva centre urbane mai mari (Bucureşti, Braşov, Sibiu, Târgu Mureş, oraşe în care s-a reclamat din partea revoluţionarilor prezenţa lunetiştilor – n.n.). Urma să executăm trageri pentru a crea o stare de confuzie (subl. C.T.) ”.(„Romania liberă”, 18 aprilie 1991, apud Filip Teodorescu, Un risc asumat, p. 93.).

Dacă nici povestea lui Sorin Roşca Stănescu nu convinge, să vedem opinia avizată a lui Doru Viorel Ursu, fost ministru de Interne, care a studiat cu atenţie nu mai puţin de 49 de dosare ale revoluţiei, mai precis volumele cu documente despre evenimentele în care au fost implicate cadre ale Miliţiei şi Securităţii: „Multe dintre cadavre fuseseră împuşcate în zona capului, cu un singur glonţ, atent ţintit. Altfel rafalele unei singure mitraliere ar fi secerat zeci, poate sute de vieţi şi ar fi lăsat locul gol. Cât despre caracterul întâmplător al focului ucigaş, «întâmplarea» pare a fi opera unor profesionişti ai crimei, niciodată şi de nimeni identificaţi”.( Doru Viorel Ursu, în colaborare cu Ana Maria Cristina Săndulescu, Sânge şi carne de om. Cartea întâi. Decembrie 1989. Drama unui Minister, Editura CD Pres,Bucureşti, 2010, p. 68.) Şi ne-am permite să adăugăm că nu au fost identificaţi pentru că nu s-a vrut. Aşa cum nu s-a vrut să se recunoască de către ofiţerii de securitate din lotul Timişoara amestecul străinilor. Asta ca să vedem cine are şi cine nu are discernământ.
Deocamdată mă opresc aici cu exemplele, din economie de spaţiu, nu din lipsă de profesionalism.

Pe de altă parte, să mai ştiţi de la mine domnule Marius Mioc că profesorii mei străluciţi pe care i-am avut la Facultatea de istorie din Bucureşti, în perioada 1976-1980 (acad. Ştefan Ştefănescu, acad. Emil Condurachi, acad. Constantin Giurescu, actualul acad. Dinu C. Giurescu, prof. Universitar Zoe Petre, prof. univ. Ioan Scurtu ca să dau doar câteva nume) m-au învăţat şi ne-au învăţat un lucru de bun simţ: ca istoric trebuie să-ţi faci cercetarea ta proprie, utilizând toată gama de izvoare istorice pe care le poţi cuprinde şi apoi să-ţi formulezi propriile concluzii. Dacă alţi istorici te citează înseamnă că sunt de acord cu tine. Dacă din cercetările lor au ajuns la alte concluzii, de asemenea, din respect ar trebui să te citeze dar cu menţiunea în aparatul critic CF (citatum conferio), adică compară cu. Ceea ce în limbaj pur academic înseamnă să îndemni cititorul sau un alt cercetător să compare concluziile tale cu ale altora. Observaţi, Nota Bene: nu m-au învăţat aceşti iluştri profesori că atunci când nu eşti de acord cu un alt istoric să-ţi pui poalele în cap şi să te porţi ca o ţaţă la piaţă. Nu ştiu ce profesori ai avut dumneata domnule Marius Mioc, dar cert este că avem concepţii şi educaţii total diferite, cel puţin în ceea ce priveşte etica profesională, care ţine evident de profesionalism.

Dacă o să găsesc lucruri interesante în analizele pe care le-aţi făcut despre revoluţie, fiţi sigur că o să vă citez

Cu respect,
Cristian Troncotă

mariusmioc:
iunie 15, 2014 at 4:53 pm
Stimate domnule Troncotă, nici eu nu îmi amintesc să vă fi văzut în mulţimea adunată lîngă casa lui Laszlo Tokes în 16 decembrie 1989, dar văd că, cu mult aplomb, vă daţi cu presupusul despre cele întîmplate acolo.
Aţi făcut o afirmaţie despre conţinutul unui document pe care nu l-aţi văzut, pe baza spuselor unui om care la rîndul său a declarat că n-a văzut documentul. La noi la Timişoara aşa ceva se numeşte lipsă de profesionalism, poate pe malurile Dîmboviţei asta e considerată cercetare istorică normală.
Un istoric serios ar fi căutat el însuşi documentul în arhivă şi l-ar fi publicat. Dar dv. adoptaţi atitudinea “nu avem nevoie să ştim ce scrie în documente, e destul să ştim ce ne spune Virgil Măgureanu (sau alţi mahări FSN-işti) despre documente”.
(în fapt documentul cu raportul securităţii pentru Nicolae Ceauşescu a fost deja publicat de Evenimentul Zilei cu mulţi ani în urmă şi infirmă ceea ce spun Măgureanu sau Stoenescu)
Preşedintele României a explicat că documentele legate de revoluţia din decembrie 1989 au fost desecretizate: Precizări de la președinția României (linc)
Problema e că istoricii nu sînt curioşi de aceste documente. (“istorici puturoşi”, cum îi numeam în moto-ul cărţii mele “Curtea Supremă – Procesele revoluţiei din Timişoara”)
Prin felul cum aţi procedat, aţi lăsat să se înţeleagă că prin propriile dv. cercetări, independente de ale lui Alex Mihai Stoenescu, aţi constatat justeţea celor scrise de dînsul, cînd de fapt doar aţi preluat (fără discernămînt) nişte idei susţinute în dialogul Stoenescu-Măgureanu. Vă îndemn să căutaţi documentul original, nu să vă bizuiţi pe bîrfe la mîna a 2-a.
Despre revoluţionarii care au scos din luptă tancuri pe Calea Girocului aţi fi putut afla încă din 1990, din cartea lui Titus Suciu “Reportaj cu sufletul la gură”. Puneţi mîna pe carte, domnule profesor, mai documentaţi-vă înainte de a vorbi despre un subiect! Îndrumare de lectură găsiţi şi la Alex Mihai Stoenescu:
“Pentru a se descurca în plasa deasă a legendei, cititorul are la dispoziţie aproximativ 300 de cărţi despre evenimentele de la Timişoara, din care doar vreo cinci păstrează încă peste timp căldura relatării din vecinătatea evenimentului şi numeroase detalii apropiate cumva de adevăr. Rămîn interesante mărturiile consemnate de Miodrag Milin, Marius Mioc şi Titus Suciu, unele încărcate sentimental şi înfrumuseţate politic”.
Alex Mihai Stoenescu – “Istoria loviturilor de stat din România – vol. 4 (I)”, Editura Rao, Bucureşti 2004, pag. 320
Catherine Durandin e tîmpita aia care scria că manifestul Frontului Democratic Român de la Timişoara s-a publicat inclusiv în rusă (altă dovadă a implicării sovietice, se sugerează). Ea a văzut litere chirilice şi nu ştie diferenţa între rusă şi sîrbă, sîrbii fiind unul din grupurile etnice existente la Timişoara. Cu diletanţi din ăştia nu mă veţi convinge, indiferent cîte titluri academice ar avea.
Vă recomand recenzia universitarului timişorean Viorel Marineasa despre cartea lui Catherine Durandin: Viorel Marineasa: Recenzie la cartea lui Catherine Durandin – „Moartea Ceaușeștilor. Adevărul despre o lovitură de stat comunistă” (linc)
Nu-mi spuneţi nimic nou cu afirmaţiile informatorului securităţii Sorin Roşca Stănescu, pe care le consemnasem anterior: Teoria invaziei sovietice în 1989. Un munte de documente lipsă (linc)
Dar am pomenit şi despre lipsa de credibilitate a acestui individ, care n-a indicat numele persoanei cu care ar fi discutat (deci e neverificabil ce spune) şi a fost dezavuat oficial de clubul român de presă: “instituţiile de presă care colaborează cu Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac pentru prestaţii jurnalistice sau de management editorial riscă să compromită nu numai propriul prestigiu, ci şi credibilitatea profesiei”. Mai nou şi din PNL l-au dat afară, tot pentru nişte minciuni, fluturase nişte documente false: Dragoș Stănculescu – Roșca Stănescu dat afară în șuturi din PNL după noile dezinformări grosolane aruncate în presă, articol în Curentul (linc)
Noţiunea de jurnalist-tonomat, neinteresat de adevăr şi dispus să scrie orice la comandă este cît se poate de reală. Nu am nici o îndoială că ucigaşii din decembrie 1989, interesaţi să-şi acopere crimele, au capacitatea de a atrage jurnalişti de partea lor care să publice articole care să fie apoi citate ca “dovezi” în studii ştiinţifice.
Despre faptul că se desfăşoară o campanie de acoperire a adevărului despre revoluţie printr-un potop de minciuni am scris încă din 1990: (linc)
Valentin Voicilă, liderul revoluţiei din Arad, observa: “Diversiunea din România a început în data de 22 şi nu s-a terminat nici astăzi” (linc)
Dacă l-aţi avut profesor pe Ioan Scurtu, fostul director ştiinţific la Institutul Revoluţiei condus de Ion Iliescu, n-aţi avut un profesor bun. Am observat lipsa de profesionalism a dînsului la prima revistă “de nivel academic” editată de acel institut: Clio 1989 – revistă de nivel academic? (linc)

Cristian Troncotă:
iunie 16, 2014 at 1:22 am
Greu, dacă nu cumva imposibil de dialogat cu cineva care se crede deţinătorul adevărului absolut, iar toţi ceilalţi sunt fie falsificatori de istorie, fie informatori ai Securităţii, FSN-işti, mincinoşi, lipsiţi de dicernământ, lipsiţi de profesionalism, tâmpiţi etc.etc. Ceea ce am scris despre Claudiu Iordache este valabil şi despre dumneavoastră. Amândoi faceţi parte din categoria revoluţionarilor de profesie. Foarte bine. Am tot respectul pentru cei ce au avut curajul să iasă în stradă, nu numai la Timişoara, ci peste tot în ţară pentru a protesta contra regimului inuman impus de cuplul dictatorial. Dar, astfel de revoluţionari de profesie care văd peste tot doar sânge lăsat de securişti, nu trebuie lăsaţi să comnde institute sau organizaţii care se ocupă de cercetarea revoluţiei române. Inerent vor ajunge, dacă nu cumva chiar au ajuns, în situaţia cercetătorilor care încadrau Institutul de Istorie al PCR. Noi românii, pe malurile Dâmboviţei avem deja o experienţă negativă care nu ar mai trebui repetată. În esenţă, ca să înţelegeţi şi dumneavoastră: Nu pui lupii pasnici la oi. Adică nu pui pe cei interesaţi de privilegii să scrie „istoria” care le conferă dreptul la privilegii. Exact cum au făcut odinioară comuniştii. Au pus vechii activişti de partid să scrie istoria comunismului. Mai mare râsul.
Dumneavoastră nu sunteţi istoric. Nu înţelegeţi tehnicile de cercetare istorică. Nu stăpâniţi diplomatica, adică, ceea ce în limbaj academic se numeşte critica de document. Se vede din toate prostiile pe care le debitaţi că nu stăpâniţi analiza comparată, aparatul critic al unui demers analitic, şnurul cronoloc al evenimentelor, analiza de context intern şi internaţional al evenimentului istoric. Despre cauzalitate nu mai vorbesc. Asta ar însemna capacitate de analiză şi sinteză deosebită, plus calităţi intelectuale şi erudiţia istoricului pentru o evaluare cât mai corectă. Probabil că aveţi o meserie absolut onorabilă pentru care meritaţi tot respectul, la fel şi despre postura dumneavoastră de revoluţionar de profesie. Dar, înţelegeţi că jignirile şi taxările pe care le adresaţi istoricilor nu vă onorează. Nu vă situează nici măcar în postura de diletant.

Să vă dau doar câteva exemple din „perlele” pe care le-aţi scos chiar în acest dialog cu mine.

Special am reprodus fragmentul din dialogul dintre Virgil Măgureanu şi Alex Mihai Stoenescu. Aţi dovedit că nu ştiţi să interpretaţi cu obiectivitate un text. Şi persistaţi în greşală. V-aţi fixat pe o frântură de text unde Virgil Măgureanu spune că nu „a văzut nota-raport”, dar pierdeţi din vedere esenţialul: în notă „se făcea vorbire expresă referitor la implicarea sovietică, nu numai în evenimentele de la Timişoara… etc.” Adică exact ceea ce este esenţial vă faceţi că nu vedeţi. Păi, dacă aşa a-ţi procedat în toate aşa-zisele studii şi cărţi despre revoluţie pe care pretindeţi că le-aţi scris e tragic. Aţi luat ceea ce vă convine, iar ce nu vă convine vă faceţi că nu vedeţi. Dacă eraţi un istoric profesionist, imediat trebuia să vă puneţi întrebarea: dacă Măgureanu nu a văzut documentul atunci de unde ştie că se făcea vorbire expresă despre amestecul sovieticilor. Şi tot un profesionist ar fi răspuns: Fie a vorbit cu generalul Iulian Vlad, ceea ce era normal între un fost şef şi cel care i-a succedat la conducerea instituţiei. La fel de plauzibil ar fi şi un alt răspuns: Virgil Măgureanu în calitatea de director al SRI, a participat la analizele de securitate în cadrul CSAT, ori cu şefii structurilor similare cu care instituţia coopera în cadrul procesului interinstituţional (interagenty cum îi spun americanii). Şi o altă constatare pe care un istoric profesionist ar fi trebuit să o realizeze despre această speţă: Nu Măgureanu a deschis discuţia despre nota raport ci cel care i-a luat interviul, adică Alex Mihai Stoenescu. În atari condiţii, înseamnă că şi Stoenescu ştia despre ce este vorba, sau auzise ceva. De unde? Păi, dacă el a avut funcţia de purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, inclusiv a şefului de Stat Major, adică acea instituţie care are în subordine Structurile de informaţii ale Armatei, înseamnă că a avut multiple posibilităţi de a se informa. E foarte comod să-l expediezi pe Alex Stoenescu cu formula „a fost informator”, deci e necredibil. Apropo de informator. Pe cine a turnat Alex Stoenescu şi ce repercursiuni au avut turnătoriile lui? Asta n-o precizează nici actuala poliţie politică antisecuristă (adică CNSAS-ul). Mai mult, nu coroboraţi acestă speţă cu cele relatate de generalul Aristotel Stamatoiu şi viceamiralul Ştefan Dinu. Iară vă faceţi că nu vedeţi.
Un alt exemplu de subiectivism, ca să nu-l numesc altfel. Ceea ce a relatat Sorin Roşca Stănescu şi s-a publicat în aprilie 1991 în „România liberă” este pus la îndoială de dumneavoastră nu pentru că faptele nu puteau fi aşa cum au fost prezentate, ci doar pentru că ziaristul a fost informatorul Securităţii, sau că a fost dezavuat de clubul de presă român, ori că a fost dat afară din PNL. Este foarte adevărat că ziaristul a recunoscut public că a fost informator al USLA – Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă. Deci nu avea nimic de-a face cu poliţia politică. Problemele lui cu Clubul Român de Presă şi PNL s-au petrecut mulţi ani după relatarea lui din România liberă. Deci nu există nici un fel de cauzalitate între conţinutul informaţiei şi relaţiile ziaristului după aproape două dcenii cu diferite organizaţii. Faptul că nu a dat numele acelui agent sovietic (visautniki – în limbajul de specialitate sovietic) ţine de deontologia profesională a unui ziarist. Mai mult, faptul că dumneavoastră nu coroboraţi această înformaţi, înainte de a o respinge, cu ceea ce a dezvăluit generalul (r) exsovietic, Cinchiz Abdulaev în cartea sa Beznă sub soare, este problema dumneavoatră. Pentru cultura dumneavoatră, Abdullaev a fost cel care a condus visautniki timp de 7 ani în războiul din Afganistan , iar în timpul revoluţiei din România a condus o grupă de 22 de visautniki care au acţionat la Timişoara şi alte oraşe din Transilvania (Braşov, Sibiu, Târgu Mureş, Cluj-Napoca etc.) O altă grupă de 22 de visautniki au acţionat la Bucureşti sub comanda generalului Dimitri Nicolaevici Fonareff (specialist în ceea ce se numeşte astăzi războiul psihologic şi/ informaţional, adică diversiunea mai pe înţelesul tuturor), autorul lucrării Metacontact. Dacă încă nu a-ţi aflat despre aceşti doi generali exsovietici implicaţi în evenimentele din decembrie 1989 din România, măcar ar fi trebuit să coroboraţi cele relatate de Sorin Roşca Stănescu cu cele declarate de revoluţionari, participanţi direct la evenimente. O să vă aduc eu aminte:

Dan Iosif, unul dintre liderii baricadei de la Intercontinental, din Bucureşti, aflat în miezul evenimenelor din 21 decembrie 1989, între orele 20:30 şi 24.00 când forţele de ordine au intervenit energic contra demonstranţilor, era foarte categoric atunci când susţinea că „cele 39 de persoane au fost ucise cu armă militară cu lunetă de la înălţime, întrucât gloanţele au lovit în partea de jos a corpului, rănile fiind provocate de sus în jos” (Alex Mihai Stoenescu, Interviuri despre revoluţie, Editura RAO, Bucureştip. 188) Situaţia este identică cu ce s-a întâmplat la Timişoara, Sibiu, Târgu Mureş şi Cluj-Napoca.
Această informaţie ar trebui coroborată cu o altă măturie. Viorel Tofan, ofiţer în Gărzile Patriotice braşovene, devenit ulterior membru în Subcomisia Senatorială pentru cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, ne-a lăsat următoarea confesiune: „La 21 decembrie, în jurul Întreprinderii de Construcţii Aeronautice Ghimbav (acolo unde s-a înregistrat primul miting de protest contra lui Ceauşescu, din judeţul Braşov- n.n.) erau numai maşini ruseşti. Ei au pregătit evenimentele, erau peste tot în oraş. Erau mulţi din Basarabia, în baza motivului că sunt în vizită la prieteni. Au incitat, vorbeau cu oamenii, fiind basarabeni ştiau româneşte. Au plantat simulatoare de foc” (Grigore Cartianu, Cristian Delcea, Mihail Voinea, Andrei Crăciun, Teroriştii printre noi…, p.218).
La fel de interesantă este şi mărturia lui Mihai Montanu participant la revoltele bucureştenilor din seara de 21 decembrie 1989 şi care face referire la cum au acţionat „specialiştii sovietici”: „La un moment dat, au venit cu gaze lacrimogene. Cum tuşeam eu de la gaze lângă mine trage o «Ladă» crem. Se dau jos patru gealaţi care vorbeau ruseşte. Se lasă întunericul, începuseră tragerile în plan vertical şi-i văd pe ăştia că intră în mulţime şi se aud urlete: «Au, au, m-au împuşcat!»” (Grigore Cartianu, Crimele revoluţiei. Sângeroasa diversiune a KGB-iştilot din FSN, Editura Adevărul-Holding,Bucureşti, 2010, p. 442).

Doamna Catherine Durandin are marele merit că a introdus în circuitul cercetării o informaţie care nu poate fi contestată. A stat de vorbă cu Ceslav Ciobanu, şeful de cabinet al lui Gorbaciov şi a obţinut o informaţie interesantă pe care dumneavoastră, de asemenea, vă faceţi că nu o vedeţi şi o expediaţi sub motivul că doamna Catherine Durandin este „tâmpită”. Apropo de meritele doamnei Durandin pe care dumneavoastră o jugniţi. În 2005 a prezentat în direct pe poastul TV5 un document declasificat de CIA în care se spunea printre altecle că Departamentul de Stat al SUA l-a sprijit pe Ion Iliescu. Aici, sincer să fiu nu mai ştiu cine sunt tâmpiţii, cum îi numiţi dumneavoatră. Catherin Durandin, care în realitate este o foarte harnică şi producţivă cercetătoare din Franţa sau americanii de la Departamentul de Stat, care au sprijinit o catastrofă naţională (a se înţelege aici mineriadele şi urmările lor pentru mentalul colectiv al românilor).

Dacă ar fi să mă ocup de toate prostiile pe care le scrieţi pe blogul dumneavoastră despre revoluţia română, ar însemna să elaborez o lucrare voluminoasă care sunt sigur că m-ar descalifica, în calitate de istoric. De ce? Pentru că un istoric trebuie să se ocupe de reconstituirea cât mai corectă a trecutului, în nici un caz să se ciondănescă cu un revoluţionar de profesie. În vremea lui Ceauşescu revoluţionarii de profesie mai erau numiţi de popor şi politruci.

Nota Bene: Arta de a analiza, sintetiza, corobora şi evalua informaţiile ţine de harul şi erudiţia istoricului. Încep să vă înţeleg domnule Mioc. După atâţia ani de diletantism, simţiţi nevoia să luaţi şi câteva lecţii despre meşteşugul istoricului. Poate vă mai cizelaţi stilul şi mai mult ca sigur puteţi evita să vă mai faceţi de râs. Este vorba despre râsul lumii, pentru că istoricii am văzut că nu vă prea bagă în seamă. Doar aprecieri de circumstanţă.Dar n-am văzut pe nimeni că pune degetul pe rană şi să vă explice unde şi cum greşiţi.Eu sunt puţin mai milostiv din fire.

Cu respect,
Cristian Troncotă

mariusmioc:
iunie 16, 2014 at 6:41 am
Domnule Troncotă, constat că faceţi parte dintre acei securişti care reacţionează ca unii evrei. Unii evrei, cînd sînt criticaţi indiferent pe ce motiv şi indiferent cît de justificat, urlă “antisemitism”. Aşa şi unii securişti printre care vă număraţi şi dv., cînd sînteţi criticaţi, indiferent cît de justificate sînt argumentele aduse, în loc să aduceţi contraargumente, urlaţi “prejudecăţi antisecuriste”. Asta-i tactica voastră de evitare a unor discuţii serioase. Pot să aduc în discuţie documente, nu povestite de terţi care nu le-au văzut, ci prezentate ad-literam, pot să invoc indiferent cîţi martori oculari (care vor fi respinşi pe motiv că ar fi “revoluţionari de profesie”). Indiferent cît de solide ar fi argumentele mele, le veţi respinge pe motiv că ar fi vorba doar de prejudecăţi antisecuriste.
Pe acest sait, cît şi pe celălalt sait al meu, documente1989, am pus la dispoziţia publicului mii de pagini de documente legate de revoluţia din decembrie 1989. Dv., ca istoric cu diplomă, cîte documente pe acest subiect aţi scos la iveală?
Eu cînd m-am referit la dv. am dat citat exact din ce aţi scris. La fel am făcut şi cînd am criticat scrierile lui Alex Stoenescu – v-am îndemnat să citiţi articolele mele despre acesta, de la pagina “Analize despre revoluţia din 1989″. E prea mult să repet toate argumentele de acolo, dar am dat citate exacte din scrierile domnului Stoenescu cu contraargumente logice şi faptice. Eu întotdeauna îmi argumentez punctele de vedere.
Cînd spun despre cineva că e FSN-ist, acela chiar a fost FSN-ist, cînd spun despre cineva că a fost informator al securităţii, acela chiar a fost informator al securităţii, cînd spun despre cineva că a fost securist acela chiar a fost securist. Dar argumentaţia cu privire la falsitatea tezelor susţinute de respectiva persoană o fac independent de aceste caracteristici.
Dv. nu mi-aţi citit cărţile, ziceţi că doar pretind că le-am scris. Mă numiţi “revoluţionar de profesie”, adică faptul că am participat activ la revoluţie mă face o persoană dubioasă, care nu poate avea credibilitate. Păi numai voi securiştii (şi informatorii voştri) sînteţi credibili?
În fapt, eu nici nu cred că toţi foştii securişti vă susţin. Scriam în 2009: “A apărut o distorsionare mediatică a acestor puncte de vedere [ale securiştilor], prin popularizarea selectivă în mijloacele de informare în masă numai a anumitor păreri emise de foştii securişti sau informatori ai acestora (…), respectiv a părerilor care confirmau spusele lui Nicolae Ceauşescu despre complotul pus la cale de agenturile străine. Există şi foşti securişti care nu susţin teoriile revizioniste despre revoluţie, dar aceştia, pe de o parte n-au motiv să se înghesuie să dea interviuri în presă, pe de altă parte nici presa nu e interesată de ceea ce spun ei. Pentru vînzarea ziarelor e nevoie de declaraţii senzaţionale, scenarii poliţiste cu comploturi spectaculoase, agenturi străine, conspiraţii. Declaraţii de tipul “n-am văzut şi n-am auzit despre nici un fel de conspiraţii sau agenţi străini” nu ajută la vînzarea ziarelor”.
Securistul Radu Tinu în 1999: “La Timişoara a fost o revoltă populară spontană” (linc)

Vă referiţi la privilegiile mele de revoluţionar. Dv. ca fost ofiţer de securitate şi general SRI aţi avut, de la bugetul statului, privilegii incomparabil mai mari decît mine. Şi veţi avea în continuare, a avut grijă Emil Boc să decreteze că pentru securişti, la pensie se consideră 2 ani vechime în muncă pentru un an lucrat efectiv.
Reforma Emil Boc a “pensiilor nesimţite”: Pentru securişti, 2 ani vechime în muncă pentru un an lucrat efectiv (linc)

Dar însăşi mutarea discuţiei spre subiectul privilegiilor revoluţionarilor e o tactică diversionistă, care nu are nimic comun cu căutarea “academică” a adevărului despre 1989. Cunosc această tactică, se minte pe subiectul privilegiilor revoluţionarilor exact cum s-a minţit la revoluţie, cînd s-au anunţat 60000 de morţi. Am scris şi pe subiectul ăsta.
Revoluţionarul – arhetip al profitorului? (linc)

Din dialogul Stoenescu-Măgureanu am ales exact esenţialul: faptul că Măgureanu n-a văzut documentul invocat. Restul sînt speculaţii. Dv. aveţi presupunerile dv. Eu am alte presupuneri – că Măgureanu pur şi simplu minte, dar ca să nu poată fi învinuit de minciună menţionează că n-a văzut documentul. Astfel, dacă-l ia cineva la bani mărunţi, poate invoca scuza că a fost dezinformat cu privire la acel document. Dar eu aduc şi nişte argumente în sprijinul presupunerilor mele: raportul securităţii publicat de “Evenimentul Zilei”, declaraţii date de securişti în procesul revoluţiei (nu numai declaraţia lui Iulian Vlad; sînt şi alte asemenea declaraţii “Informaţiile obţinute … nu au pus în evidenţă nici lideri şi nici amestecul vreunei puteri străine în producerea evenimentelor de la Timişoara.” – articol pe contributors).

De ce o fi Măgureanu atît de credibil pentru dv.? Că a fost în conducerea FSN participînd inclusiv la procesul Ceauşescu, locul unde s-a lansat dezinformarea cu cei 60000 de morţi?
Dar pînă la urmă nu presupunerile mele sau ale dv. au importanţă. Vorbim de un document. Dacă tratăm istoria ca o ştiinţă, nu ca literatură, nu-şi au locul presupuneri de felul “probabil Măgureanu a vorbit cu Iulian Vlad”. Trebuie găsit documentul şi publicat ca atare şi astfel se lămureşte totul. Dacă există documentul ăsta şi dacă nu este cumva chiar documentul publicat cu ani în urmă de “Evenimentul Zilei”, caz în care totul e lămurit.

Roşca Stănescu – faptele invocate de mine arată caracterul omului. L-au dezavuat la Clubul Român de Presă, l-au prins cu minciuna la PNL şi era atît de gogonată minciuna că l-au dat afară, deşi de obicei partidele politice sînt tolerante cu minciuna. Nu e obligatoriu ca un mincinos să mintă de fiecare dată cînd spune ceva, dar cînd cineva a fost prins de mai multe ori cu minciuna e bine să tratezi cu rezervă spusele acestuia.

“Beznă sub soare” de Cinghiz Abdulaev? Ăsta-i un roman, domnule Troncotă, nu o lucrare istorică! În care povesteşte lucruri chipurile puse la cale de serviciile secrete sovietice în România despre care “nu ştia nimeni, nici chiar ambasadorul sovietic la Bucureşti şi nici chiar rezidentul K.G.B. în România”. Dv. chiar luaţi în serios aşa ceva – operaţiune secretă sovietică în România despre care rezidentul KGB în România nu ştia nimic?
Cinghiz Abdulaev, paiul de care se agaţă Stănculescu (sprijinit de Jurnalul Naţional) – linc

Nu cunoaşteţi diferenţa dintre literatură şi istorie? Sau pentru dv. istoria e literatură, nu ştiinţă?
Victor Stănculescu, criminalul confirmat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, face prezentarea cărţii lui Abdulaev. Păi de ce credeţi dv. că există toată campania asta de falsificare a istoriei revoluţiei, de care eu vorbesc din 1990? De ce credeţi că s-a creat imaginea marelui specialist în istoria revoluţiei Alex Mihai Stoenescu, exact în perioada cînd procesul Stănculescu urma să se rejudece? De ce credeţi că Virgil Măgureanu, tovarăşul lui Stănculescu din decembrie 1989 (tovarăş la CFSN, la guvernare şi la procesul Ceauşescu), a dat declaraţiile pe care le-a dat?

Eforturile de evitare a condamnării lui Stănculescu, iar apoi de obţinere a graţierii acestuia, au fost considerabile. Acum a scăpat cu eliberare condiţionată, că a ispăşit o treime de pedeapsă, dar mai repede n-a izbutit.
Fiindcă am observat că vă place literatura, reproduc o poezie pe care i-am dedicat-o lui Stănculescu în 2009, inspirată din “Hanibal” de Eugen Jebeleanu: (linc)
Victor Atanasie Stănculescu

Ale lui au fost toate
Şi televiziunile
Şi tonomatele de presă
Şi clasa politică, şi tagma militarilor
Şi zvonerii, şi răspîndacii, şi instituţiile statului şi
Tancurile cu şenilele lor sfărîmînd asfaltul
Acestor străzi albite de spaimă

Şi n-a învins

Cît despre capacitatea mea de a analiza, corobora şi evalua informaţiile, am dovedit-o în decembrie 1989, cînd am prevăzut căderea lui Ceauşescu şi am acţionat pentru realizarea acestui obiectiv. Îmi îngădui observaţia că am acţionat eficient. Colegii dv. însă, în frunte cu Iulian Vlad, s-au dovedit depăşiţi de evenimente, fiind, din nefericire, sub nivelul omologilor lor din RDG, Bulgaria, Cehoslovacia. Unii dintre ei au plătit cu ani de închisoare această lipsă de profesionalism.

Valeriu Mangu:
iunie 16, 2014 at 8:32 am
Domnule profesor Cristian Troncota,

Este totusi de neinteles de ce, dupa atatia ani, (mai) sustineti teza implicarii active a sovieticilor ori a ungurilor in evenimentele din decembrie 1989. Dvs. stiti bine – ori trebuie sa stiti – ca pana in 22 decembrie 1989 si chiar si dupa aceasta data nu a existat o astfel de implicare. Ca toate operatiunile au fost executate cu forte autohtone.
Cat il priveste pe dl. Alex Mihai Stoenescu nu pot sa nu ma asociez afirmatiilor dlui Marius Mioc. De pilda, d-sa afirma ca ordinul de retragere a Armatei in cazarmi a fost dat in dimineata zilei de 22 decembrie 1989 de dl. Victor Atanase Stanculescu si ca momentul Milea s-a produs pe la ora 9,30. Ei bine! – dvs. stiti bine ca ordinul a fost dat de gl. lt. Ilie Ceausescu, iar momentul Milea s-a produs cu o ora mai devreme.
De asemenea, stiti foarte bine ca operatiunea de inlaturare a lui Nicolae Ceausescu a fost gandita si, respectiv, pusa in opera de dl. gl. col. Iulian Vlad, impreuna cu un grup restrans de subordonati – gl. lt. Aristotel Stamatoiu, gl. lt. Vasile Gheorghe, gl. mr. Alexandru Tencu, gl. mr. Grigorie Ghita, gl. mr. Gianu Bucurescu si alti cativa. Mai stiti ca lucrurile au luat alta intorsatura in 20 decembrie 1989.
Neindoielnic, DSS a savarsit in 1989 un act national. Cu consecinte insa dintre cele mai dramatice. Asta a fost! Nu mai are nici un rost sa ne tot invartim in jurul cozii…
Al dvs., Valeriu Mangu

involutia1989:
iunie 16, 2014 at 2:05 pm
Este clar ca intregul proces culminind cu distrugerea statelor socialiste a fost declansat si pus in miscare de elemente detracate si tradatoare din fosta URSS in combinatie cu elemente detracate si tradatoare din fostele state socialiste est-europene.

Se stie ca Nicolae Ceausescu a refuzat propunerile de asa-zise ‘reforme’ ale lui Gorbaciov, anticipind in mod corect ca astfel de ‘reforme’ ar insemna distrugerea statului socialist.

Acestea fiind zise, in situatia particulara a Romaniei, dar nu numai, prezenta trupelor speciale sovietice este de la sine inteleasa. Asta chiar si in conditiile in care sovieticii au avut retele, aranjamente si oamenii lor in structurile militare, de securitate si civile ale Romaniei. Ultima veriga pe care sovieticii s-ar fi bazat ar fi fost tagma idiotilor utili din care se revendica asa-zisii ‘revolutionari’.

Romania, statele est-europene si fosta URSS se aflau pe atunci in plina revolutie socialista. Evenimentele de la acea vreme au reprezentat contrarevolutii ce au impins aceste tari inapoi pe scara evolutiei in marasmul stagnarii economice, obscurantismului, degradarii morale si indobitocirii. Situatia a permis unor grupuri oligarhice locale si mafiei corporatist-bancare internationale tragerea unor tunuri de trilioane de $/EUR in aceste tari.

Doresc sa-l felicit pe domnul Cristian Troncota pentru verticalitatea si probitatea morala dovedite in abordarea si decodificarea adevarului istoric. Singura posibilitate a noastra a romanilor de a ne recapata luciditatea si speranta este prin a ne recupera istoria. Nu se poate cladi nimic pe minciuna! Iar noi trebuie sa ne redobindim si reconstruim tara care ne-a fost furata si distrusa incepind din decembrie 1989!

Cristian Troncotă:
iunie 16, 2014 at 5:41 pm
Personal nu cred în teoria potrivit căreia Securitatea s-ar fi aflat în spatele debarcării ceauşeştilor. Nu ca planificare. Poate ca oportunitate, în sensul că a făcut un pas înapoi.
Să vă explic. Mi-e greu să cred că planificatorii Securităţii ar fi proiectat un plan în urma căruia Securitatea ca instituţie să se desfiinţeze şi să aibă pierderile materiale şi umane pe care le-a avut. Dacă aşa au stat lucrurile, atunci îi dau dreptate lui Marius Mioc când vorbeşte de lipsă de profesionalism. Probabil că s-a exprimat mai delicat, pentru că în realitate ar fi vorba de o adevărată nărozie. Este şi motivul pentru care nu cred într-o astfel de teorie. Toţi şefii din conducerea DSS erau totuşi oameni cu scaun la cap, deşi per ansamblu instituţia Securităţii se cam „deprofesionalizase”, după cum o recunoaşte şi generalul Iulian Vlad.
A doua ipoteză mi se pare mai realistă şi prin urmare, mai apropiată de adevăr. Faptul că şefii cei mari ai Securităţii, generalul Iulian Vlad, generalul Aristotel Stamatoiu, probabil şi colonelul Gheorghe Raţiu ş.a., deja în vara lui 1989 începuseră să înţeleagă cam ce vrea Gorbaciov. Iar în momentul în care în DDR începuseră deja marile demonstraţii la Dresda şi alte oraşe şi-au cam dat seama şi cum acţionează serviciile secrete sovietice.
Şeful rezidenturii KGB din România într-adevăr nu ştia nimic despre vreo intervenţie sovietică, pentru că nu a fost informat. Este stilul serviciilor secrete sovietice de a acţiona cu reţele paralele deplin conspirate. Din acest punct de vedere situaţia din România seamănă cu cea din DDR. Iată argumentele şi documentaţia pe care mă bazez:

Cunoscutul disident sovietic Vladimir Bukovski, în ziarul parizian „Libre Journal” din septembrie-octombrie 1990, făcea referire la o „antenă” ultra secretă a KGB, codificată „Linci” (Fulgerul), care acţiona în R.D.Germană independent de sediul KGB de la Karlkorst şi fără să aibă contacte cu STASI. „Linci” era un grup de diversiune şi manipulare a maselor şi aparţinea Diviziei a IV-a KGB, aflată sub comanda generalului Anatoli Novikov. Sarcina grupului consta în „restructurarea peisajului politic est-german, conform strategiei Kremlinului în vederea reunificării”. Grupul „Linci” a organizat ample manifestaţii de stradă, însumând câte 100 000 de oameni, cu caracter anticomunist şi chiar antisovietic, a iniţiat demolarea Zidului Berlinului ori a acţionat pentru compromiterea unor lideri est-germani, printre care Hans Modrow. Toate acestea au avut rolul de a netezi drumul negocierilor dintre Helmut Kohl şi Mihail Gorbaciov. Relatările lui Bukovski sunt confirmate şi de istoricii germani. (Vezi pe larg la Ralf Georg Reuth şi Andreas Bonte, Das Komplot, München, 1993).
Întrebarea care se pune, evident retorică, este: dacă serviciile secrete sovietice au acţionat în DDR şi au contribuit la căderea zidului Berlinului, ar fi ezitat să acţioneze în România pentru a-i înlocui pe ceauşeşti? Era clar pentru toată lumea că regimul lui Ceauşescu nu mai putea rezista.
O altă întrebare care se pune de către un istoric: De ce serviciile secrete sovietice nu au colaborat cu Securitatea română, aşa cum au făcut în Cehoslovacia?
Iată şi documentaţia pe care mă bazez:
„Revoluţia de catifea” din Cehoslovacia a fost declanşată de un complot al KGB-ului dirijat la faţa locului de generalul Viktor Gruşko, sosit special în acest scop de la Moscova la Praga împreună cu rezidentul din Cehoslovacia la acea vreme, generalul Teslenko, precum şi de şeful StB-ului (Statni Bezpecnost – Securitatea Statului din Cehoslovacia – n.n.), Alois Lorenc. (Mark Almond, Gorbachev and the East-European Revolution, London,1990.) Cu menţiunea că Mark Almond este profesor universitar la Oxford.
La rândul său, Jacques Baud, un colonel în rezervă care a lucrat ani buni în serviciile secrete de informaţii elveţiene se referă la „rolul determinant” jucat de StB în evenimentele din 17 noiembrie 1989, care au dus la prăbuşirea regimului comunist. Operaţiunea „Keil” a avut drept obiectiv „provocarea de violenţe de tipul celor care ţineau de competenţa Poliţiei, pentru a discredita guvernul comunist. (Jacques Baud Encyclopédie du renseignement et des services secrets, Paris, Ed. Lavauzelle, 1998, passim.)
Concluzia: Atât în DDR cât şi în fosta Cehoslovacie instituţiile de securitate naţionale asistate de serviciile secrete sovietice au realizat trecerea la un regim de perestroika şi glasnost, în nici un caz la căderea comunismului.

O altă întrebare pentru un istoric: De ce în România nu s-a putut realiza această colaborare, între Securitatea română şi serviciile secrete sovietice. Ce ce a fost nevoie să verse sânge nevinovat. Răspunsul pe care-l pot formula eu, în actuala mea fază de documentare, evident este un punct de vedere subiectiv, dar poate fi luat ca o ipoteză de lucru:
Lipsa unei înţelegeri se datora existenţei UM 0110, aşa-zisa unitate anti KGB, pe care Ceauşescu a refuzat să o desfiinţeze în ciuda a două somaţii venite din partea Moscovei. De altfel, activitatea acelei structuri anti KGB era interzisă de prevederile Tratatului de la Varşovia. Dacă oficial nu s-a colaborat, asta nu înseamnă că anumiţi ofiţeri plasaţi în locuri şi funcţii impornante nu au colaborat tacit. Ştiu că este o afirmaţie foarte gravă pe care o fac şi ofiţerii fostei Securităţi nu vor fi de acord cu mine, pentru că miroase a trădare. Dar, sincer să fiu, pun mare preţ pe declaraţiile şi mărturiile generalului Aristotel Stamatoiu care în rezumat ce ne spune? Că ştiau cum sunt organizaţi sovieticii în România şi cum acţionează (din sursă CIA) şi că aveau tot dreptul pentru că noi eram cei care încălcam Tratatul (de la Varşovia – n.n.). Deci pe undeva se cam ascund după cireş (a se înţelege în spatele tratatelor internaţionale). Şi este greu să nu-i crezi. Mai mult, consider că dl Măgureanu este credibil când spune că mitingul de la Bucureşti a fost dezorganizat profesionist. Dacă coroborăm acest aspect, adică o colaborare tacită a unor ofiţeri români cu anumiţi reprezentanţi ai serviciilor secrete sovietice în răsturnarea lui Ceauşescu, cu victimele revoluţiei, atunci concluzia devine şi mai cutremurătoare. Din datele pe care le am ar rezulta că 168 de morţi s-au înregistrat înainte de 22 decembrie şi 1050 după această dată, fără a se lua în calcul victimele din evenimentele de la Târgu-Mureş, mineriade şi 13-14 iunie 1990. Pe scurt se numeşte trădare, pentru că s-a colaborat cu o putere străină în a sprijini un grup pucist (grupul comuniştilor prosovietici din jurul lui Iliescu) să preia şi să se menţină la putere împotriva voinţei populare care fusese exprimată prin revolta de stradă, şi care cerea printre altele şi „Jos comunismul”.
Prin urmare, avem de-a face cu colaborare cu forţe străine contra intereselor poporului şi prin represiune. Aici mă refer la acele structuri militare şi la comportamentul lor represiv de după fuga lui Ceauşescu. Printre victime s-au situat şi 62 de „securişti”. Desigur că şi Armata a avut victimele ei. Dar am mai constatat şi alteceva, când am analizat rezultatele represiunii. În vreme ce nu a existat nici măcar un singur civil revoluţionar sau cadru al Armatei omorât de vreun securist, în schimb cei 62 de securişti şi încă vreo 36 de miliţiei morţi au fost victime ale Armatei sau civililor. Ceea ce înseamnă, mergând cu raţionamentul mai departe că au existat şi structuri ale Securităţii care nu s-au băgat la represiune şi nici nu au trădat. Ceea ce merită întreaga consideraţie. Iată de ce, consider că noţiunea de „securist”, utilizată în sens peiorativ nu face altceva decât să-i umfle în pene pe trădători şi să le acopere josnicia faptelor, iar pe cei oneşti să-i culpabilizeze de fapte (antinaţionale) pe care nu le-au făcut.

Repet, este punctul meu de vedere bazat pe documentaţia pe care am reuşit să o cuprind până în prezent. Sincer nu cred că noi date şi documente mi-ar putea schimba această concluzie. Nu exclud anumite nuanţe.Nu sunt de felul meu un fixist. Dimpotrivă, mă repliez în funcţie de evidenţa realităţii istorice.

Cercetările pe care le-am realizat în cariera mea de istoric au avut ca temă serviciile secrete româneşti de la Cuza la Ceauşescu. Era normal să mă preocupe şi rolul serviciilor secrete în revoluţia română. Prin urmare nu mă consider un expert în revoluţia română. Dar m-am străduit să cuprind acele informaţii şi documente care să mă poată ajuta să reconstitui cât mai obiectiv activitatea serviciilor secrete. Este un domeniu mai greu de cercetat pentru că există bariera secretului peste care nu poţi trece aşa uşor. Există şi războiul informaţional, care pentru mine ca istoric îmi îngreunează teribil munca. De ce? Simplu. Pentru că structuri specializate trudesc să schimbe adevărul istoric. Din alb vor să facă negru şi invers. E greu să te baţi cu monştri, dar nu imposibil.

NB. Cei care ţin cu tot dinadismul, chiar împotriva evidenţei să ne demonstreze că nu au fost prezenţi sovieticii în România, inconştient fac jocul celor care au trădat. Raţionamentul este simplu: dacă nu au fost prezenţi ruşii nu aveau la cine să trădădeze. Adevărul care ne doare este că România a fost mai întâi trădată şi apoi vândută bucată cu bucată.
Iată de ce mă consider şi eu alături de cei care trudec şi probabil vor face sacrificii pentru a ne lua ţara înapoi.

Cu respect,
Cristian Troncotă

mariusmioc:
iunie 18, 2014 at 4:42 am
Domnule Troncotă, cu puţină întîrziere datorată faptului că mai am şi alte probleme de rezolvat, continui dialogul cu dv., ca de la făcător de istorie la profesor universitar pălăvrăgitor despre istorie.
Vă îndemnasem să citiţi articolele din pagina “Analize despre revoluţia din 1989″. Rău că nu-mi ascultaţi sfaturile, căci acolo aţi fi găsit un articol care se referă exact la afirmaţiile lui Vladimir Bukovski despre care pomeniţi şi dv: Dezvăluirile lui Vladimir Bukovski despre revoluţia română şi jurnalismul de tip Mediafax (linc).
În 1990 Bukovski a emis nişte ipoteze. Ulterior, în 1991, Bukovski a primit dreptul de a cerceta arhivele KGB. Acolo a copiat pe ascuns mai multe documente (bravo lui!) şi le-a pus apoi pe internet. Şi în prezent documentele lui Bukovski se pot cerceta pe internet: Soviet archives posted by V. Bukovsky. Terrror in USSR 1975-1991 (linc)
NICIUNUL dintre documentele prezentate de Bukovski nu confirmă vreun amestec sovietic în revoluţia română. Asta n-a împiedicat o parte din presa românească, în frunte cu fosta oficină de dezinformare “Ziua” (între timp intrată în faliment), condusă de informatorul securităţii Sorin Roşca Stănescu, cel dezavuat de Clubul Român de Presă şi dat afară din PNL datorită obiceiului său de a minţi, să pretindă că Bukovski ar deţine dovada implicării sovietice în revoluţia română. Punîndu-li-se sula-n coaste (metodă copyright Coposu) ca să arate un document concret de la Bukovski despre implicarea sovietică, cei de la Ziua n-au fost în stare să scoată la iveală decît ceva complet lipsit de relevanţă: o discuţie a lui Gorbaciov cu un bulgar, din 23 MAI 1990, după ce Iliescu cîştigase alegerile din 20 mai 1990, în care Gorbaciov se arată mulţumit că a cîştigat Iliescu. Discuţia era la cîteva luni DUPĂ revoluţie. A spune că discuţia aia arată implicarea sovietică în răsturnarea lui Ceauşescu e ca şi cum, după ce Merkel a cîştigat alegerile în Germania, Băsescu ar fi înregistrat spunînd “ce fain că a cîştigat Merkel”, iar de aici s-ar trage concluzia că Merkel nu a fost aleasă de poporul german, ci a fost un complot pus la cale de serviciile secrete româneşti prin care Merkel a preluat conducerea Germaniei.
Acestea n-au împiedicat oficina de dezinformare “Ziua” ca, prin comentariile publicate alături de document să pretindă că fîsul pe care l-au publicat reprezintă o dezvăluire senzaţională. Dar dacă laşi la o parte comentariile şi te uiţi strict la textul documentului – este metoda pe care eu o aplic întotdeauna (de aia nu mă interesează ce spun Măgureanu, Troncotă, Stoenescu sau alţii despre raportul prezentat de securitate către Nicolae Ceauşescu; mă interesează strict textul raportului) – constaţi că documentul nu dovedeşte nimic despre ce s-a întîmplat în România în decembrie 1989. Singura chestie dovedită de acel document e că în mai 1990 – 5 luni după revoluţie – Gorbaciov era mulţumit de victoria lui Iliescu în alegeri.
După părerea mea, materialele prezentate de Bukovski sînt o DOVADĂ ZDROBITOARE că n-a existat nici o punere la cale de către sovietici a revoluţiei române. Dacă Bukovski, care anterior vorbise despre punerea la cale de către sovietici a evenimentelor din 1989, n-a putut găsi nici un document despre implicarea sovietică în revoluţia română, deşi a avut acces la arhivele KGB, înseamnă că această implicare n-a existat. Unde-s documentele despre invazia aia de KGB-işti deghizaţi în “turişti” despre care ne vorbesc Stoenescu, Cartianu şi alţii, vorbindu-se chiar de zeci de mii de persoane? Nu un document, ci un munte de documente ar trebui să existe: Teoria invaziei sovietice în 1989: Un munte de documente lipsă (linc). Iar Bukovski n-a găsit nimic despre asta.
Sîntem la un sfert de veac de la revoluţie şi încă nu s-a putut dovedi nici măcar că Gorbaciov a rostit vreodată cuvîntul “Iliescu” ÎNAINTE de 22 decembrie 1989.

Iliescu a cîştigat alegerile din 1990 fiindcă l-au susţinut românii. Românii l-au votat cu 85%. Eu n-am făcut parte dintre acei 85%, dar majoritatea aşa voia la momentul acela. Nici ruşii şi nici americanii nu au impus românilor să-l voteze pe Iliescu, indiferent ce document ar fi prezentat Durandin. Că, după ce românii l-au susţinut pe Iliescu, americanii au hotărît să respecte alegerea poporului român şi să colaboreze cu cel care deţinea puterea e normal. Ce aţi fi vrut să facă? Să bombardeze România ca să-l aducă la putere pe Raţiu sau pe Câmpeanu? (acesta din urmă, ajuns la vîrsta senilităţii, laudă lucrurile bune făcute de Iliescu ca preşedinte: Radu Câmpeanu: Iliescu a făcut și multe lucruri bune – linc).

În ceea ce priveşte atitudinea capilor securităţii în timpul revoluţiei, ea a fost lămurită în cadrul proceselor care au avut loc, procese în care s-au audiat martori, s-au prezentat documente. Iulian Vlad, de pildă, a mizat pe rămînerea la putere a lui Ceauşescu inclusiv în noaptea de 21/22 decembrie 1989, motiv pentru care a poruncit reţinerea (fără forme legale – şi asta a fost motiv de condamnare) unor anticeauşişti printre care şi Dumitru Mazilu. În 22 decembrie inclusiv, securitatea era înarmată şi pregătită de intervenţie împotriva populaţiei, cum a spus la TVR securistul Gheorghe Stan: TVR 22 decembrie 1989. Securistul Gheorghe Stan: Întreaga unitate, care eram înarmaţi şi pregătiţi să intervenim, am depus armele (video) – linc. Dar după ce au ieşit sute de mii de oameni în stradă, după ce la Cugir şi la Caransebeş se dăduse foc la sediile Ministerului de Interne (la Cugir existînd şi morţi din rîndul forţelor de ordine), după ce la Timişoara se anunţa public: “Cunoaştem adresele securiştilor, familiilor lor. Dacă unuia dintre noi i se întîmplă ceva, aceştia vor păţi la fel” (cum explica un actual secretar de stat din guvernul Ponta – „Culisele revoluției”, emisiune TV, partea a 13-a (video) – linc), Securitatea a făcut un pas înapoi. Se ajunsese la situaţia pe care i-o explicam în 1991 lui Ion Cristoiu, şi care pentru mine a fost anticipabilă: pentru mulţi dintre membrii organelor de represiune, frica faţă de popor a devenit mai mare decît frica faţă de şefi.
Unul din huligani am fost eu (linc)
Nu de complot sau conspiraţie a fost vorba, ci de frică. Totul pe fondul unei lipse de entuziasm în susţinerea regimului, care de asemenea a fost anticipabilă.

Recent, spre mirarea profesorilor universitari din întreaga lume, mii de ostaşi irakieni înarmaţi cu arme americane moderne au abandonat lupta şi au fugit din faţa unui număr mult mai mic de luptători islamişti.
Eșecul SUA în Irak. Armata antrenată pe miliarde de dolari fuge în fața ISIS, articol pe saitul „Pagina de politică” (linc)

Nu a fost vorba aici despre nici un fel de complot pregătit cu nu ştiu cît timp înainte, despre nici un fel de operaţiune a serviciilor secrete. A fost vorba doar de frică şi de slăbiciunile interne ale armatei irakiene.
Securitatea lui Ceauşescu, armata lui Ceauşescu, miliţia lui Ceauşescu erau exact ca armata irakiană de azi: nişte tigri de hîrtie.
Securitatea, un tigru de hîrtie (linc)

Valeriu Mangu n-o să priceapă niciodată asta, că nu şi-a făcut stagiul militar. Dar eu intuiam situaţia în decembrie 1989.

Vreţi să vă luaţi ţara înapoi, domnule profesor? Păi nu faceţi parte dintre cei care mereu au avut controlul asupra ţării? Aţi ajuns general SRI. Cărţile dv. au primit subvenţii de la bugetul statului: Lista cărților subvenționate, articol din Observatorul Cultural (linc)
Voi, cei de la SRI, sînteţi “patrioţi cu simbrie”. Nişte profesionişti ai patriotismului. Primiţi salar ca să apăraţi interesele naţionale. Dacă după 1989 interesele naţionale ale României au fost trădate, dacă românii şi-au pierdut cumva ţara, că trebuie acuma să şi-o ia înapoi, înseamnă că voi care aţi primit salar de la bugetul statului ca să apăraţi interesele ţării aţi încasat salariul degeaba.

Valeriu Mangu:
iunie 16, 2014 at 8:23 pm
Domnule profesor Cristian Troncota,

In masura in care raspunsul dvs. ma priveste si pe mine, pot sa vin cu o serie de elemente care sa confirme faptul ca DSS, prin dl. gl. col. Iulian Vlad, a fost fortat de conjunctura sa actioneze, intr-un mod specific, pentru inlaturarea cuplului Ceausescu, urmand ca finalitatea sa o constituie instaurarea in 20 – Atentie! Douazeci – decembrie 1989 a unui regim militar.
Astfel, in primul rand, dl. gl. col. Iulian Vlad a ajuns in 20 decembrie 1989 sa controleze in mod direct, daca se poate spune asa, intregul DSS. In Bucuresti mai ramasesera, dintre capii directiilor interne ale DSS-ului. col. Gheorghe Ratiu (comandantul Directiei I “Informatii Interne”), gl. lt. Vasile Gheorghe (comandantul Directiei a IV-a Contrainformatii Militare). Gl. lt. vasile Gheorghe a fost trimis la ISMB, sa-l supravegheze ce col. Gheorghe Goran, sa nu faca vreo greseala. Dintre adjuncti, gl. mr. Stefan Alexie era cu un picior in groapa – trebuie sa se interneze pe 18 decembrie in spital -, iar. gl.mr. Gianu Bucurescu facea parte din echipa Iulian Vlad.
Cat priveste serviciile independente, ele aveau comandanti ad-interim – la “Cadre”, col. Maria (?) Ionescu, la “Secretariat – Juridic, lt. col. Aurel Rogojan.
Sub diverse pretexte au fost indepartati din Bucuresti: gl. lt. Emil Macri (comandantul Directiei a II-a “Contrainformatii economice”), la Timisoara; gl. mr. Aurelian Mortoiu (comandantul Directiei a III-a “Contraspionaj”), la Teheran; gl. mr. Victor Neculicioiu (comandantul U.M. 0110), la Iasi; lt. col. Dan Nicolici (comandantul CID), la Timisoara; gl. Marin Neagoe (comandantul ad-interim al Directiei a V-a “Securitate si Garda), la Teheran. Sa nu uitam ca si Arhiva DSS avea comandant ad-interim, pe col. (?) Dinescu, in locul lui Mircea Campeanu.
Sa nu uitam ca in CIE, dl.gl. lt. Aristotel Stamatoiu nu avea nici un adjunct, gl. mr. Traian Taulescu decedand prin iunie – iulie 1989.
Pai, domnule profesor, in conditiile de atunci o astfel de decopertare a partii superioare a DSS nu putea avea decat o singura explicatie: dl.gl. col. Iulian Vlad trebuia sa detina controlul absolut asupra DSS. Nu mai vorbesc de miscari de cadre la nivelele inferioare – ca exemplu, mr. Mihai Mitran a fost mutat personal de dl. gl. col. Iulian Vlad de pe langa grupul de presa acreditat la C.C. al P.C.R. in calitate de aghiotant al ministrului de Externe.
Lipsa de profesionalism, daca se poate spune asa, de care a dat dovada dl. gl. col. Iulian Vlad il priveste pe dl. Victor Atanase Stanculescu, mai precis evaluarea acestuia, care nu a facut ce trebuia sa faca la Timisoara in 20 decembrie impreuna cu cei 300 de parasutisti sositi de la Caracal.
Evident ca vor fi existat agenti si luptatori sovietici, poate si unguri, in tara, atat ca nu s-au antrenat in operatiuni armate. Dl. gl. col. Iulian Vlad nu putea ingadui asa ceva. D-sa n-a facut altceva decat sa-l alimenteze in permanenta pe Nicolae Ceausescu cu informatii privind existenta acestora, intoxicandu-l, cu informatii despre o actiune punctuala din 17 decembrie 1989, produsa la granita de Vest a tarii, care a generat indicativul “Radu cel Frumos”.. Nu uitati, va rog, cu ce ordine a plecat grupa Macri la Timisoara: 1) sa informeze care este pe fond situatia, cu privire speciala spre muncitori; 2) care este implicarea strainilor; 3) daca apar lideri ai massei de protestatari. Nu uitati, va rog, nemultumirea manifestata de dl. gl. col. Iulian Vlad fata de rapoartele trimise de dl. col. Filip Teodorescu – ca nu contin date despre straini.
Sub acoperamantul unui razboi special dus de forte straine, in realitate DSS a desfasurat pana in 20 decembrie 1989 o serie de operatiuni cu forte proprii, dar in cooperare cu forte comandate de dl. Victor Atanase Stanculescu. Acesta din urma trebuia sa aresteze in 20 decembrie 1989, la Timisoara, impreuna cu cei 300 de parasutisti, mai toata oligarhia politico-militara a statului, inclusiv pe Nicolae Ceausescu, deturnat cu aeronava spre Timisoara, incercare insa nereusita.. N-a facut-o, ascunzandu-se in Spitalul Militar Timisoara.
Al dvs., Valeriu Mangu

Cristian Troncotă:
iunie 17, 2014 at 3:01 am
Teoria dumneavoastră dle Mangu este interesantă, dar nu o exclude pe a mea. Sunt convins de două lucruri fundamentale: generalul Iulian Vlad s-a numărat printre cei care nu au vrut să colaboreze cu ruşii. Două argumente. În scrisoarea trimisă din închisoare lui Ion Iliescu rezultă că îi părea rău că nu venise mai din timp lângă el. Al doilea: este arestat în biroul generalului Nicolae Militaru în ziua de 31 decembrie, şi sub privirile ambasadorului sovietic la Bucureşti. Probabil că a dorit să joace el singur o carte şi nu i-a ieşit. Aici intervine argumentaţia ipotezei dumneavoastră, pe care o consider corectă.
Pe mine m-a pus pe gânduri relaţia generalului Vlad cu generalul Stănculescu. Este clar că Stănculescu, în august 1989 când se întoarce în ţară după întâlnirea de la Balaton, unde a discutat (sau s-a pus de acord) cu reprezentanţi ai serviciilor secrete sovietice şi maghiare, l-a rugat pe Vlad să-i transfere de urgenţă fiica şi ginerele din Securitate în unităţi ale MApN. Şi Vlad i-a aprobat imediat doleanţa. Deci, la acea dată erau împreună. Stănculescu spune că la Balaton se hotărâse ca Securitatea să fie tocată. Imposibil să nu-i fi spus acest lucru lui Vlad. Şi dacă nu i-a spus, mai mult ca sigur că Vlad a intuit ceva, atâta timp cât Stănculescu venise ţintit să-şi salveze fiica şi ginerele de la masacru.
Am scris în cartea Duplicitarii, că în august 1989, Vlad a venit la Arhivă şi a cerut dosarele despre Imre Nagy. Cel mai mult l-a impresionat albumele de fotografii. A stăruit mult asupra lor. Erau revoluţionari cu tricolorul maghiar cu stema comunistă decupată şi cadavre profanate ale ofiţerilor de securitate din AVH (Securitatea comunistă maghiară) care ordonaseră trupei să deschidă foc asupra demonstranţilor. Prezenţa generalului Vlad la Arhivă a fost neanunţată. Nici comandantul CID-ului, colonelul Nicolici şi nici ofiţerul de serviciu pe DSS nu ne-a informat despre această vizită. A venit singur, doar cu şoferul care a tras maşina chiar la intrarea în depozitul de arhivă. Când m-am pomenit cu dânsul la uşa Arhivei am înlemnit. Nu avea cravată. Era îmbrăcat foarte lejer cu un sacou de vară şi o cămaşă cadrilată cu mânecă scurtă. A studiat în biroul meu plin de cărţi şi dosare, care nu l-au deranjat, câteva ceasuri bune acele volume după care a plecat. Abia în decembrie când am aflat că la Timişoara revoluţionarii au decupat stema comunistă din tricolor, am înţeles ce-l interesase pe Vlad. Personal cred că rămăsese profund impresionat şi de cadavrele profanate ale securiştilor maghiari. Abia atunci am înţeles de ce dăduse în repetate rânduri ordine referitoare la neamestecul cadrelor DSS în reprimarea demonstraţiilor anticeauşiste.
Şi mult mai târziu am înţeles că decuparea stemei din tricolor reprezenta de fapt caracterul anticomunist al revoltelor, după modelul revoluţiei din Ungaria 1956. Chiar o asemănare izbitoare cu programul revoluţionarilor maghiari: ieşirea din Tratatul de la Varşovia, libertatea cuvântului şi dispariţia cenzurii, alegeri libere etc. Prin celebrul punct 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, revoluţionarii timişoreni au mers chiar mai departe, creionând un caracter net anticomunist. Ceea ce nici în DDR şi nici în fosta Cehoslovacie nu se întâmplase.
Abia aici putem vorbi despre originalitatea şi spontaneitatea revoluţiei de la Timişoara, care i-a cam luat prin surprindere pe toţi. Şi pe colaboraţioniştii trădători şi pe naţionaliştii care au dorit doar debarcarea lui Ceauşescu. Evident că şi pe „specialiştii” sovietici i-au surprins. Este vorba despre planificatorii de la Kremlin nu de cei din teren care contribuiseră la aţâţarea spiritelor (explozia mămăligii după expresia altora). Probabil că abia acum este valabilă şi aserţiunea lui Vladimir Bukovski despre faptul că KGB-ul a planificat multe acţiuni, dar nu toate i-au reuşit.
După 22 decembrie colaborarea noilor autorităţi cu sovieticii la lovitura de stat este prea evidentă ca să mai stărui asupra ei. Totuşi, Stănculescu predă puterea lui Ion Iliescu, sau i se alătură lui Ion Iliescu, dar Vlad nu, ceea ce înseamnă că a continuat să joace o carte personală, probabil cu un guvern Verdeţ, dar nu i-a ieşit. Interesant că nu a trecut în barca lui Iliescu nici măcar în momentul în care în seara lui 22 când Iliescu a vorbit din balconul clădirii CC-ului şi a fost huiduit, strigându-i-se „fără comunişti”. La fel a păţit şi Dăscălescu, care încă era prim-ministru când a încercat să vorbească mulţimii. A intervenit Dan Iosif şi i-a cerut demisia. Turnura anticomunistă a evenimentelor era foarte clară. Probabil că asta l-a şi încurajat pe Vlad să încerce să joace o altă carte.
O precizare importantă. În noaptea de 22 spre 23 Vlad a fost în Clădirea CC-ului lângă generalul Ştefan Guşe. În scrisoarea pe care i-o trimite lui Iliescu, spune că a fost lângă el din „amiaza lui 22 decembrie”. Realitatea este că numele lui Vlad a fost trecut pe lista Comandamentului Militar care se întocmise la Ministerul Apărării. Deci numele lui Vlad era lângă Iliescu, dar el ca persoană fizică rămăsese în clădirea CC-ului pentru că avea o carte de jucat. Cred că Brucan l-a mirosit şi aşa se explică de ce a fost atât de insistent ca Vlad să fie arestat. Asta îi reproşează şi acum unii ofiţeri cu funcţii de comandă. Ce căuta în clădirea CC-ului şi de ce nu s-a dus imediat în seara de 22 la Ministerul Apărării. Poate că dacă era acolo nu s-ar fi întâmplat masacrele de la Sibiu şi Otopeni, ori „tragicul accident” cu usla-şii lui Trosca.
Personal cred că Vlad a jucat o carte perdantă sau a improvizat ceva care nu i-a ieşit, pentru că e greu de crezut că putea să aibă sorţi de izbândă în confruntarea cu ruşii. Meritul lui Vlad este că a salvat aparatul DSS de la măcel, sau cel puţin i-a redus considerabil proporţiile. Pentru că ce s-a întâmplat la Sibiu ar fi trebuit să se petreacă şi în alte mari oraşe industriale ale ţării.
Mai cred că dacă trecea în barca lui Iliescu din prima ar fi fost obligat să joace ceva în genul generalului Militaru sau a lui Stănculescu, adică ceva dizgraţios, care ar fi înseamnat trădare. Nu-i stătea în caracter să facă aşa ceva. A pierdut pentru că nu a trădat şi dânsul e perfect conştient de acest lucru. Din această cauză se ţine aşa de mândru. Impune respect pe unde se duce.
Ţin minte că în 2004, când mi-am lansat cartea Glorie şi tragedii, eram în primul meu an în funcţia de decan şi mi-am permis să-l invit pe generalul Iulian Vlad. Evident sala mare a bibliotecii a fost arhiplină. Am invitat şi ziarişti. Regretatul Timofte m-a avertizat că dacă iese vreun scandal de presă o să răspund cu capul. Am trimis o maşină să-l aducă la Academie pe Vlad şi pe colonelul Bara Traian, fostul meu şef de la Arhivă. Au stat în primul rând. Atât eu cât şi regretatul Gheorghe Buzatu, care mi-a prezentat cartea am vorbit mai mult despre servicii secrete, tradiţiile în intelligence-ul românesc, trădare şi patriotism. Am citit pe chipul generalului Vlad că era foarte mulţumit de ce auzea. Chiar dacă făceam referire la SSI aluziile despre ce se întâmplase în decembrie 1989 erau destul de străvezii. După ce am terminat mi-a strâns mâna, ne-am îmbrăţişat, mi-a urat succes în noua funcţie, iar l-a plecare mi-a spus: „voi istoricii aveţi o calitate – pricepeţi repede şi intuiţi ce s-a întâmplat, chiar şi atunci când nu aveţi dovezi pentru că ele trebuie să râmână secrete”. Cred că a fost cel mai frumos compliment pe care mi l-a făcut cineva vreodată. Sau eu, cel puţin, aşa l-am perceput.

Cu respect,
Cristian Troncotă

Valeriu Mangu:
iunie 18, 2014 at 12:25 am
Domnule profesor Cristian Troncota,

Va multumesc respectuos pentru raspuns.
Completez si adaug la informatiile dvs. pe ale mele.
1) Despre scoaterea fetei si a ginerelui dlui Victor Atanase Stanculescu din DSS mi-a povestit generalul mr. rapostat Stefan Alexie. Prin ordinul acestuia au fost scosi din DSS.
2) Este evident ca dl. gl. col. Iulian Vlad a cautat sa joace o carte proprie. In logica lucrurilor nici nu se putea altfel.
3) Nu pot aprecia cat de impreuna a fost dl. gl. col. Iulian Vlad cu dl. Victor Atanase Stanculescu, dar primul nu avea alta solutie decat sa mizeze pe al doilea in proiectata lovitura din 20 decembrie 1989.
4) In C.C. dl.gl. col. Iulian Vlad n-a avut nici o carte de jucat, alta decat sa-l tina pe generalul Stefan Gusa imobilizat o vrele acolo. Undeva, intr-un interviu, generalul Stefan Gusa se intreba nedumerit de ce a parasit sediul MApN. In C.C. a fost atras de dl. Ion Iliescu, sa lase la MApN si MStM loc liber pentru operatinuile de diversiune pregatite de echipa Victor Atanase Stanculescu. Dl. gl. col. Iulian Vlad a facut atunci, fortat de pericolele care pandeau tara, fara sa fie insa partas la el, jocul dlui Victor Atanase Stanculescu. Cu consecintele de ordin intern cunoscute.
5) Numele dlui gl. col. Iulian Vlad pe lista de care vorbiti a fost trecut cel mai probabil la sugestia dlui col. Gheorghe Ratiu, care a fost la MApN la intalnirea de la ora 16 din 22 decembrie 1989. Dar este un amanunt care se poate afla. Dl. gl. col. Iulian Vlad a ramas in 22 decembrie 1989, dupa ora 12,09, in C.C., dand telefoane in teritoriu, la unitatile judetene ale DSS, pentru ca efectivele sa treaca in subordinea Armatei, sa nu se traga etc.
6) Pare a fi, intr-adevar, un mister de ce dl. gl. col. Iulian Vlad nu a fost arestat ori chiar lichidat fizic imediat in 22 decembrie 1989, dar explicatii exista. Una ar fi aceasta: daca ar fi fost lichidat ori arestat nu se mai putea vorbi despre teroristi – securisti, care musai trebuiau sa aiba un sef. Noi, formand massa, nici n-am avut habar de situatia dansului in acele zile. Nu l-a vazut nimeni la televizor in acele zile si nici macar nu se stia cine este seful DSS. Inregistrarea audio data la radio in dimineata zilei de 23 decembrie n-a auzit-o mai nimeni – ori massa n-a inteles mai nimic.
7) Dupa esuarea momentului 20 decembrie 1989, de care am vorbit mai sus, dl. gl. col. Iulian Vlad nu putea decat sa apeleze la solutia disperata de a se adresa generalului colonel Vasile Milea, a carui inlaturare de altfel o planificase pentru 20 decembrie. Asa se face ca la ora 3 dimineata in ziua de 22 decembrie, pe holurile C.C.ului, s-a adresat ministrului Apararii Nationale pentru a da o lovitura comuna lui Ceausescu. Primind raspuns negativ, nu i-a ramas decat sa orchestreze inlaturarea acestuia, ceea ce s-a intamplat in sedinta Prezidiului biroului CPEx, tinuta in dimineata zilei de 22 decembrie, intre orele 8,00 – 8,25. Daca nu orchestra inlaturarea generalului colonel Vasile Milea, Piata Palatului ar fi fost macelarita de trupele care deja afluiau spre Bucuresti, din ordinul ministrului Apararii Nationale – v. caietul comandatului Armatei I gl. mr. Voinea, publicat fragmentar, dar mai degraba trunchiat de dl. Alex Mihai Stoenescu.
8) Dl. gl. col. Iulian Vlad are in egala masura un destin de erou, dar si un destin tragic. Asemenea destinului Securitatii, dar cu alte sensuri in privinta celei de-a doua coordonate. Are destin de erou pentru ca in fiecare moment cat a fost in decembrie 1989 la comanda DSS a gasit, in functie de situatia deja existenta si de cea care se prefigura, solutiile de natura sa reduca la maxim sacrificiile natiunii. Are destin tragic fiindca nu a reusit sa duca pana la capat planul propriu si fiindca de numele d-sale sunt legate mai toate pregatirile si, respectiv, consecdintele din faza preliminara a operatiunii de inlaturare a lui Ceausescu.. I-am spus intr-o zi ca nu imi pot da seama cum ar fi aratat azi Romania daca planul i-ar fi reusit, dar in nici un caz n-ar fi aratat cum arata azi.
9) Dl. gl. col. Iulian Vlad n-avea cum sa scape nearestat.
10) Cat priveste jocul la 5 (cinci), daca nu cumva la 6 (sase) capete al dlui Victor Atanase Stanculescu, cu timpul se vor lamuri lucrurile.
Al dvs., Valeriu Mangu

involutia1989:
iunie 18, 2014 at 9:07 am
@Marius Mioc

N-am auzit inca sa se fi concesionat arhivele CIA sau KGB parcului Walt Disney. Sa va imaginati ca Vladimir Bukovsky ar fi avut acces, si inca cu un aparat de fotografiat asupra lui, la materiale intr-adevar sensibile si secrete in arhivele KGB este ca si cum ati crede in Mos Craciun.

Va pot spune ceea ce s-a putut observa in legtura cu KGB sau CIA. De facto aceste servicii secrete au acaparat si controleaza statul. In Uniunea Sovietica KGB pusese stapinire pe stat, insa legile statului socialist aparau si protejau averea colectiva ce apartinea de facto poporului. Deci pentru ca grupule de interese oculte reprezentate de KGB sa poata pune stapinire pe bogatiile imense existente in fosta URSS au avut nevoie sa se debaraseze de statul socialist si sa introduca legile criminale si nelegiuite ale statului capitalist.

‘At the Abyss: An Insider’s History of the Cold War’ (linc)

‘At 7:30 A.M. on November 10 [1982], the elderly [75] and infirm Brezhnev took breakfast and read the morning newspaper in his private Kremlin dining room. Twenty minutes later he headed upstairs to his bedroom, accompanied by his two KGB guards. All three entered the bedroom together and closed the door behind them. Brezhnev was never again seen alive. At about 8:00 A.M. the two guards emerged and went downstairs to advise Mrs. Brezhnev that her husband had just died. She was not allowed upstairs into the bedroom, nor were any doctors called, nor was any autopsy performed. She never even saw her husband’s body until the state ceremonies in the Hall of Columns two days later.
Until her dying day, Victoria Petrovna Brezhnev remained convinced that her husband met with foul play. That conclusion is understandable, given that Brezhnev’s successor was KGB chief Yuri Andropov, the man who personally selected those two guards.’

‘The Soviet-Afghan War: A Cold War Chess Piece’ (linc)

‘While head of the KGB from 1967 to 1982, Andropov changed the role of the organization in both the Soviet Union and abroad, increasing the KGB’s importance dramatically. During his 15 years as chairman of the organization, Andropov led the suppression of the dissident movement in the Soviet Union and expanded the KGB’s espionage activities abroad. In addition, Andropov turned the position into a stepping stone to party leadership, despite the ill fates suffered by his predecessors. The KGB became synonymous with power in the Soviet Union, and under Andropov, the organization came to lead the party as much as serve the party. ‘

‘Yuri Andropov’ (linc)

‘In late 1983 Andropov fell seriously ill. Suffering from an incurable kidney disease, he sought the agreement of his colleagues in the Politburo to the appointment of Mikhail Gorbachev as his successor. However, an older Politburo member, Konstantin Chernenko (whom Brezhnev had originally favored), was able to prevent this move and claimed the succession for himself. Andropov died in February 1984.’

mariusmioc:
iunie 18, 2014 at 1:39 pm
involutia1989, faptul că dv. n-ați auzit că Bukovski a avut acces la arhivele KGB nu schimbă cu nimic faptul că Bukovski chiar a avut acces la aceste arhive și a și dat publicității documente de acolo, la adresa internet pe care am indicat-o. Dar documentele nu confirmă ipotezele pe care tot Bukovski le emisese, înainte de a avea acces la arhive.
Anumite lucruri se petrec în lume chiar și fără să auziți dv. de ele. Puteți să nu credeți că acele lucruri s-au întîmplat, dar percepția dv. subiectivă nu va schimba deloc realitatea.

Cristian Troncotă:
iunie 19, 2014 at 10:33 am
Pentru Marius Mioc

Vă promit că o să revin cu un răspuns punctual faţă de insolenţele dumneavoastră. Momentan sunt foarte ocupat. Până atunci vă rog să-mi răspundeţi concret la următoarea întrebare: Câţi civili din rândul revoluţionarilor au fost omorîţi de „securişti” la Timişoara în decembrie 1989. Evident să cer să faceţi referire la cazuri concrete, cercetate şi dovedite prin probe de către autorităţile abilitate.

Cristian Troncotă

mariusmioc:
iunie 20, 2014 at 10:17 am
Se cunoaşte că şeful Şcolii militare de securitate de la Băneasa, generalul Nicolae Andruţă Ceauşescu, nu numai că a trimis subordonaţii să reprime manifestaţia din Bucureşti în seara/noaptea de 21 decembrie, dar a şi tras personal către manifestanţi. A fost trimis în judecată pentru asta, în 1990.
Cu privire la Timişoara, vă îndemn să citiţi cartea mea “Curtea Supremă – Procesele revoluţiei din Timişoara (1989)”. Găsiţi acolo 11 procese penale legate de revoluţia timişoreană. Pentru identificare exactă a trăgătorului în situaţii cînd au rezultat morţi şi răniţi avem doar cîteva cazuri: miliţienii Veverca şi Bandula, ofiţerii M.Ap.N. Gheorghe şi Andreoiu. C.I.-istul Joiţoiu a fost şi el trimis în judecată, condamnat în primă instanţă, dar pînă la urmă a scăpat. Au mai fost trimişi în judecată, dar achitaţi în final, miliţienii Ţeghiu şi Asaftei. Dintre securişti a fost trimis în judecată Florin Dragomir, care a bătut revoluţionari arestaţi şi spunea că şeful securităţii Timiş, colonelul Sima, l-a îndemnat să bată.
Declaraţie de torţionar: “Arăt că, am exercitat violenţe împotriva celor doi la instigarea col. Sima, şeful securităţii” (linc)

Prin încadrare la “purtare abuzivă” a scăpat cu decretul de amnistie FSN din 4 ianuarie 1990. Datorită acelui decret de amnistie, în general nici nu s-au investigat pînă la capăt acuzaţiile legate de bătăile îndurate de manifestanţi.
Pentru abuz în serviciu a mai fost condamnat la Timişoara securistul Florin Iaru.

Preocuparea firească a celor care trăseseră în manifestanţi în decembrie 1989 (indiferent de afilierea instituţională) a fost să-şi ascundă faptele. Ei au avut sprijin pentru asta şi de la cei aflaţi la putere după 22 decembrie 1989 (să ne amintim că doi dintre cei dovediţi vinovaţi pentru masacrul de la Timişoara – generalii Chiţac şi Stănculescu – erau membri în guvernul FSN). Gloanţele extrase din trupurile răniţilor ar fi fost dovezile de bază, printr-o expertiză balistică, care să identifice concret cine a tras. Se ştie cine a cules aceste gloanţe care apoi s-au pierdut – colonelul Ghircoiaş.
Richard Andrew Hall – Gloanțe, teroriști, spitale și medici (linc)

Acelaşi Ghircoiaş s-a ocupat de ştergerea urmelor şi la Timişoara: a furat şi distrus evidenţe ale spitalelor. S-a constatat că fapta sa e graţiată prin Decretul-Lege 23/1990.
E de reţinut însă că nu turiştii sovietici s-au îndeletnicit după căderea lui Ceauşescu cu ştergerea urmelor. Colonelul Ghircoiaş e cetăţean român.

involutia1989:
iunie 20, 2014 at 4:49 pm
@Marius Mioc

Ati facut trimitere la evenimentele curente din Irak fara a pune insa lucrurile corect in ecuatie.

S-ar putea face un anumit tip de comparatie intre Romania si Irak. In ambele tari s-au aflat la conducere regimuri de orientare socialista botezate de propaganda occidentala drept ‘dictatoriale’ si conducatori prezentati drept ‘dictatori’. Atit impotriva Romaniei cit si Irakului au avut loc agresiuni exercitate prin razboi psihologic in cazul Romaniei si prin razboi conventional in cazul Irakului.

Insurectia ce are loc astazi in Irak vine din partea unor persoane care-l regreta pe Saddam Hussein. Foarte multi romani il regreta astazi pe Nicolae Ceausescu si ramine de vazut daca mai devreme sau mai tirziu va avea loc o insurectie si’n Romania. Daca va avea loc o astfel de insurectie si’n Romania, dumnavoastra Marius Mioc de ce parte va veti afla?

http://www.britannica.com/EBchecked/topic/55912/Bath-Party

‘Rebelii anunță capturarea judecătorului care l-a condamnat la moarte pe Saddam Hussein’ (linc)

mariusmioc:
iunie 21, 2014 at 6:09 pm
Domnule involutia1989, regimul Ceaușescu respectiv cel a lui Sadam Husein nu erau doar caracterizate de propaganda occidentală ca dictatoriale, ci chiar erau dictatoriale. Aveți cumva îndoieli asupra faptului că regimul Ceaușescu era o dictatură, în care singurul care hotăra în toate problemele societății era Nicolae Ceaușescu (însăși propaganda ceaușistă sublinia că totul se face conform “indicațiilor prețioase” ale secretarului general al PCR)? Aveți cumva îndoieli asupra faptului că în regimul Ceaușescu nu erau tolerate expunerea publică a opoziției la regimul politic existent (spre deosebire de situația actuală, în care oricine poate să-i înjure pe Băsescu sau Ponta)?
Insurecția declanșată de partizanii lui Ceaușescu face parte din visele dv. umede, care nu se vor îndeplini niciodată. La alegerile europarlamentare recente a candidat și Partidul Alternativa Socialistă, format din simpatizanți ai lui Ceaușescu, dar n-a primit decît 0,17% din voturi. Cu 0,17% susținere populară nu ai cum să pornești o insurecție.
Situația din Irak nu o cunosc prea bine, dar am îndoieli că toți cei care se opun guvernului actual ar fi simpatizanți ai lui Sadam Husein.

involutia1989:
iunie 21, 2014 at 9:35 pm
@Marius Mioc

Prefer de o mie de ori administrarea societatii de un partid unic ce are in programul sau protejarea si promovarea interesului national al unui popor, decit asa-zisa ‘democratie multipartinica’ unde haite mafiote se bat intre ele pentru oportunitatea de a devaliza si subjuga un popor in folosul lor personal si al predatorilor straini cei sponsorizeaza si aduc la putere.

‘Democratia’ dumneavoastra Marius Mioc este cea mai detracata si perversa forma de dictatura, este un concept demagogic si un instrument de manipulare si subjugare a societatii. In primul rind ca oamenilor li se cere sa faca o alegere in legatura cu competenta sau incompetenta unor cadidati in conditiile in care oamenii nu au nici un fel de educatie si competenta in aceasta chestiune, nepricepindu-se deci sa evalueze compententa sau incompetenta unui candidat. In al doilea rind candidatii sint impinsi in fata de o masina de propaganda mediatica controlata de grupuri de interese care finanteaza aceasta masina de propaganda si ale caror interese nu corespund interesului colectiv al societatii. In al treilea rind candidatii si potentialii alesi nu sint obligati sa faca dovada nici unui fel de competente si nu sint ulterior trasi la raspundere pentru prejudiciile pe care eventuala lor lipsa lor de probitate morala si competenta le creeaza societatii.

Pentru a rezuma sa facem o analogie intre felul cum sint alesi ‘democratic’ oamenii destinati sa conduca societatea si alegerea personalului medical al unui spital. Ce s-ar intimpla daca personalul medical al unui spital in loc de a fi admis si promovat in functii pe baza studiilor de specialitate si nivelului de competenta profesionala dovedite, ar fi ales de oamenii de pe strada din localitatea unde locuiti prin alegeri libere in functie de felul in care imaginile a diferiti candidati sint promovate de mass-media. Este clar ca oamenii de pe strada se pricep la fel de bine sau de rau in materie de politica economica si gestiune sociala ca si in materie de medicina. Daca ati avea nevoie de ingrijire medicala ati avea curajul sa va incredintati soarta si viata in miinile unor ‘medici’ alesi prin alegeri libere de oamenii de pe strada ai localitatii unde locuiti? Oamenii i-ar alege pe baza felului cum le-a fost promovata imaginea de mass-media! Trebuie sa aveti in vedere ca orice v-ar face, ca va slutesc sau va omoara, nu vor fi trasi niciodata la raspundere pentru c-au fost alesi prin alegeri libere si ‘democratice’ de popor. Daca nu va convine locuitorii din orasul dumneavoastra n-au decit sa nu-i mai aleaga data viitoare, mass-media le va pune la dispozitie alti candidati.

Concluzia logica este ca societatea omeneasca nu are nevoie de mascarada cu ‘democratia multipartinica’ si de clicile de raufacatori, impostori si oportunisti promovate de aceasta, ci de sisteme sociale guvernate de legi juste si responsabile in contextul carora functionarii statului trebuie sa fie tehnocrati cu studii, competente si resposabilitati precis delimitate, care in caz de eroare sau rea credinta sa fie trasi la raspundere si obligati sa plateasca pentru prejudiciile create. Desigur profesionalismul, dedicatia si succesul pot fi rasplatite in cazul acestor functionari ca si in cazul oricarei alte profesii.

Eu nu stiu daca poporul roman, sau macar o parte din el, a inteles sau va intelege pina la capat escrocheria caritasului cu ‘democratia’. Deocamdata Romania este tinuta ostateca supravietuind cu perfuzii din bani imprumutati si potential economic care nu-i mai apartin, tarii i-a fost distrusa si instrainata economia cu scopul deliberat de a i se limita suveranitatea si independenta. La acest proces criminal au participat slugile si marionetele Occidentului alese ‘democratic’ de cetatenii inconstienti si manipulati ai tarii.

Impostura si lipsa de baza si suport stiintific a mitului cu ‘democratia’ este similara cu cea a oricarei religii. Dumneavoastra Marius Mioc sinteti indoctrinat cu aceasta religie si ca orice fanatic sinteti orb la argumente stiintifice si rationale. Secole de-a rindul omenirea a crezut bazaconiile promovate de religie. Regretabil mare parte din omenire mai crede si astazi. Cindva un film documentar ca ‘Mesia Cezarului’, pe care l-am supus atentiei pe blogul dumneavoastra, – unde oamenii de stiinta dau de urma felului cum a fost demarata religia crestina ca instrument de razboi psihologic pentru controlul, manipularea si exploatarea maselor – cindva un astfel de film se va face si despre escrocheria religiei cu ‘democratia’.

mariusmioc:
iunie 21, 2014 at 10:24 pm
Am reținut că sînteți împotriva ideii de democrație. Dar înșiși comuniștii, inclusiv Ceaușescu, pretindeau că sînt democrați. Organizau alegeri care erau o farsă, nu se putea vota decît Frontul Democrației și Unității Socialiste. Ceaușescu și ceilalți comuniști erau niște fățarnici, făcuseră o societate bizuită pe minciună generalizată. Mai corecți au fost legionarii, Ion Antonescu sau chiar regele Carol al 2-lea cînd a instaurat dictatura, care au spus limpede că nu acceptă democrația, că nu trebuie poporul să-și aleagă după capul lui conducătorii fiindcă poporul e incompetent (exact ideile dv.) și în mod fățiș s-au declarat adepți ai dictaturii, pretinzînd că ei știu mai bine decît poporul ce este bine pentru țară.

involutia1989:
iunie 22, 2014 at 8:48 pm
@Marius Mioc

Regimul comunist a practicat intr-adevar aceste jocuri de simulare a unei alegeri. De facto la nivelul de potential discernamint pe care-l avea societatea nu se putea face mai mult decit o simulare. Daca votul ar fi fost real stacheta ar fi coborit foarte repede inca de pe atunci, Romania s-ar fi manelizat si s-ar fi umplut de ‘baieti destepti’, iar tara n-ar mai fi apucat sa construiasca nimic.

Este aberant sa pretindeti ca regimul comunist ar fi cladit o societate bazata pe minciuna. Regimul comunist a scos Romania din catacombele mizeriei, subdezvoltarii, promiscuitatii si analfabetismului saltind tara la nivel de tara industrializata in curs de dezvoltare. S-a cladit o clasa muncitoare, s-a alfabetizat si profesionalizat populatia! S-a construit infrastructura economica si sociala a tarii! Totul a fost real, palpabil si in mare masura exista si astazi!

Minciuna le-a fost strecurata in cap romanilor de propaganda mincinoasa de la ‘Europa Libera’, iar dupa lovitura de stat din 1989 minciuna a devenit o a doua natura in Romania fiind pompata industrial in creierii oamenilor de mass-media aservita clicilor de impostori ce au pus stapinire pe tara si stapinilor lor straini.

Poate ca si legionarii, avind in vedere intentiile pe care le aveau, ar fi realizat deasemenea lucruri bune pentru tara. Personal sint pragmatic si as pune la un loc, indiferent de afiliatie, toate fortele progresiste ale unei tari.

Cred ca in mod democratic, fara ghilimele, obiectivele si orientarea unei tari trebuie hotarite prin dezbateri mamut pe stadioane, prin referendumuri si prin vot deschis la vedere in care oricine voteaza sa-si asume o responsabilitate legala pentru consecintele optiunii lui. Votezi ceva de bun simt si pozitiv, vei beneficia de roadele votului tau. Votezi aberatii ce au consecinte negative sau dezastruase pentru individ sau societate, suporti penalizari si pedepse legale proportional cu gravitatea prejudiciilor create.

In nici un caz functionarii statului nu trebuie alesi de catre populatie, ci pe criterii de pregatire si competenta profesionala trebuie alesi de catre comisii de specialisti facind parte din elita stiintifica si profesionala a unei tari. O tara trebuie administrata ca o mare antrepriza de catre profesionisti in administratie si management care trebuie sa fie simpli salariati ca in oricare alta antrepriza.

O potentiala insurgenta in Romania nu va veni de la credinciosii in religia cu ‘democratia’, ci de la cei care au parasit biserica ‘democratiei’. La alegerile europarlamentare au participat 32,16% din persoanele cu drept de vot. Mascarada procesului electoral romanesc a suferit pierderi abrupte si dramatice de participanti din momentul zero al demararii acestei religii in primavara 1990 si pina astazi.

Un pic de gargara de la Vaticanul lor ne permite insa totusi sa constatam adevarul: Declinul participării la vot (linc)

Cristian Troncotă:
iunie 24, 2014 at 7:58 am
Dlui Marius Mioc:
În cele 11 procese penale legate de revoluţia timişoreană nu există sentinţe definitive care să constate crime făcute de „securişti”. Nu v-am cerut să faceţi referire la bătăi, abuzuri şi alte tâmpenii de care s-ar fi făcut vinovaţi „securiştii” de la Timişoara. Am pus o întrebare clară, la care nu mi-aţi răspuns. Şi încercaţi să bateţi câmpii, adică pălăvrăgeală istorică – după expresia dumneavoastră – pentru că nu au existat crime făcute de „securişti”.

Dumneavoastră, domnule Marius Mioc v-aţi lăsat prea uşor sedus de afirmaţiile antisecuriste ale lui Ion Iliescu alături de gaşca lui de politruci prosovietici şi penibilii de la Europa Liberă. Cu toţii a-ţi bătut câmpii despre „crimele Securităţii”, stivele de cadavre etc., etc.
Doar un singur exemplu din sutele care ar putea fi evocate. Ignacio Ramonet, un celebru scriitor şi publicist spaniol stabilit în Franţa, la acea vreme redactor şef al publicaţiei „Le Monde Diplomatique”, cita corespondenţa unui trimis special al A.F.P şi publicată în 23 decembrie 1989 în „Liberation”: „Cum să fie cunoscut numărul morţilor? Şoferii de camioane care transportau metri cubi de corpuri erau împuşcaţi în ceafă de poliţia secretă pentru a elimina orice martor”. Este greu de crezut că o astfel de enormitate putea fi acceptată de mintea şi condeiul unei personalităţi de talia lui Ignacio Ramonet. Pur şi simplu i s-a „sugerat”, eufemism care înseamnă de fapt o „comandă specială” din partea celor ce se aflau la butoane, care la rândul lor ştiau bine ce făceau. Oricum, în ziua de azi, această aiureală îi face să se ruşineze chiar şi pe cei mai mari adversari ai Securităţii. Atunci s-a mizat excesiv pe naivitatea imensei majorităţi a românilor. Românii obişnuiţi făceau parte din generaţii care nu fuseseră instruite în mentalul libertăţii de gândire şi de exprimare. Cenzura îi transformase în oameni extrem de creduli. Adevărul este că astfel de aberaţii mai mult i-au îndârjit pe români, iar efectul a fost contrar celor anticipate. Aşa se face că toate, dar absolut toate „gogoşile” ieftine livrate cu dărnicie din exterior, indiferent de punctele cardinale, sunt primite şi privite azi cu multă suspiciune pe plaiurile mioritice.

Că procuratura militară l-a acuzat în primă instanţă pe generalul iulian Vlad de genocid, pentru ca ulterior să constate că nu a existat o astfel de infracţiune, nu a făcut altceva decât să ajungă de râsul lumii şi al istoricilor. Adică de la ordinul privind reţinerea nelegală a lui Dumitru Mazilu şi Petre Ninosu (ginerele lui Corneliu Mănescu) la genocid este o cale foarte lungă.
Aveţi grijă că anul acesta, în decembrie, se împlinesc 25 de ani de la revoluţia timişoreană. Aveţi ocazia să vă cereţi scuze pentru toate minciunile şi inepţiile debitate pe blogul dumneavoatră în toţi aceşti ani de activitate intensă în calitate de „revoluţionar de profesie”.

Îmi pare rău, dar nu mai am timp să pierd, răspunzând la toate calomniile şi insolenţele dumneavoatră.

Cristian Troncotă

mariusmioc:
iunie 24, 2014 at 10:29 am
Care sînt minciunile și inepțiile de pe blogul meu pentru care ar trebui să-mi cer scuze? N-ați indicat nici una. Mă acuzați pe mine pentru ceea ce a scris Ignacio Ramonet. Nu-l cunosc pe acest Ignacio.
Aici e diferența dintre noi. Eu cînd vorbesc despre “minciunile istoricului Cristian Troncotă” dau citate scrise chiar de Cristian Troncotă, și care chiar sînt minciuni. Dv., cînd scrieți despre minciunile mele, nu puteți argumenta cu nici un singur citat din cele scrise de mine (deși, chiar pe acest sait vă stau la dipoziție mii de articole ale mele din care să vă alegeți citate), și atunci folosiți citate din scrierile unor terțe persoane cu care eu n-am și nici n-am avut vreo legătură.

mariusmioc:
iunie 28, 2014 at 3:19 pm
Adaug că raportul securității către Nicolae Ceaușescu, publicat în “Evenimentul Zilei” și reprodus mai sus în articolul pe care-l discutăm, consemnează că în 20 decembrie 1989 “s-a ordonat încetarea folosirii armei de foc asupra participanţilor”. Logica elementară spune că dacă s-a ordonat încetarea folosirii armelor de foc, înseamnă că înainte de încetarea folosirii a existat folosirea.

involutia1989:
iunie 25, 2014 at 5:44 am
@Marius Mioc

Insasi cheia de bolta a blogului dumneavoastra, desfasurarea unei asa-zise ‘revolutii’ in decembrie 1989 la Timisoara, reprezinta o stravezie si nerusinata minciuna. Ceea ce s-a intimplat atunci la Timisoara a fost in mod evident primul act din piesa de teatru a loviturii de stat din decembrie 1989. Despre natura acelor evenimente am prezentat o analiza pe blogul dumneavoastra: Ştefan Guşă: “Alertă totală peste tot, ăştia au fost nişte demenţi (…) Au doborît 8 elicoptere (…) O fi avut un regiment subteran pe undeva” (video) – linc

Lucrurile nu au fost in decembrie 1989 la Timisoara sau restul tarii ceea ce ar fi putut sa para omului de pe strada. Noi am vazut aici pe blogul dumneavoastra ca prin metodele razboiului psihologic cei ce se afla in spatele razboiului psihologic doresc sa acrediteze ideea ca natura unor evenimente, ce putem delimita cu claritate ulterior ca au fost fabricate, ar avea sau ar fi avut cauze naturale. Am vazut ca, pina sa punem in discutie aici pe blog natura reala a evenimentelor de tip ‘steag fals’ de la New York din 11 septembrie 2001, dumneavoastra ati muscat si inghitit momeala variantei oficiale asupra evenimentelor.
Registrul comunicări teren al serviciului filaj al Securităţii Timiş în decembrie 1989 (linc)

Tocmai am demontat in postarile anterioare faptul ca insusi sloganul cu ‘democratia’ sta la baza unui sketch de rezboi psihologic prin care forte oculte controleaza si subjuga omenirea. Va voi face cunoscuta o stare de fapt pe care ar trebui s-o cunoasteti daca n-ar fi cu ticalosie si perfidie ascunsa si marginalizata:

Exista o multitudine de metode prin care se poate produce gratuit energie. Statele capitaliste predatoare impiedica afirmarea acestor tehnologii care ar permite eliberarea lumii de povara dependentei de combustibilii fosili. In fapt ar permite eliberarea politica si economica a lumii de sub exploatarea si jugul colonial exercitate de Occident asupra omenirii.

Obstructionarea acesului la energie mentine o mare parte a omenirii in stare de mizerie si subdezvoltare generind pentru o mare parte din omenire foamete, mortalitate si suferinta.

19 copii sub virsta de 5 ani mor in fiecare minut; 1140 mor in fiecare ora; 27360 mor in fiecare zi; 10 milioane in fiecare an. 99% dintre acesti copii mor in tari subdezvoltate.

Mark Gibbs – Finally! Independent Testing Of Rossi’s E-Cat Cold Fusion Device: Maybe The World Will Change After All, articol pe forbes.com (linc)

Patrick J. Kelly – Practical Guide to Free-Energy Devices (linc)

Pure Energy System Wiki. Directory:Free_energy (linc)

Deci iata ca minciuna cu ‘revolutia’ se leaga strins de cea cu ‘democratia’, iar regresul, devalizarea si subjugarea Romaniei sunt prezentate in mod mincinos si nerusinat drept progres.

mariusmioc:
iunie 26, 2014 at 9:01 pm
Domnule involutia1989, nici revoluţia, nici democraţia nu sînt minciuni.
La revoluţia din decembrie 1989 străzile au fost pline de oameni care au ieşit să răstoarne dictatura, sau, după ce Ceauşescu fugise, să-şi manifeste bucuria pentru răsturnarea dictaturii.
Nu ştiu în care ţări mor copii în fiecare minut, nu cred că la noi. Exact statele capitaliste sînt cele care realizează progresul omenirii. De la tehnologia computerelor şi internetului, pe care o folosim pe acest blog, la telefoanele mobile inteligente şi tot ce înseamnă vîrf în creaţia ştiinţifică anume în Occidentul blamat de dv. se realizează.
S-au făcut în ţări capitaliste zgîrie nori şi s-au trimis oameni pe Lună, fără să se cînte ode de mulţumire conducătorilor, cum era obiceiul la noi, pentru nişte realizări mult mai mărunte.
În unele ţări conducătorii nu ştiu să rezolve problemele, motiv pentru care mor copii cum ziceţi dv., şi tot ce ştiu conducătorii respectivi e să dea vina pe alţii, adică pe străini. Penibilă strategie, sinonimă cu refuzul asumării răspunderii.

involutia1989:
iunie 27, 2014 at 5:35 am
@Marius Mioc

Oamenii au facut in decembrie 1989 figuratie in piesa de teatru a loviturii de stat, iar un numar dintre acesti figuranti au fost chiar omoriti sau raniti in principal de catre fortele militare folosite de catre autorii loviturii de stat. Evenimentele din decembrie 1989 nu au fost initiate de populatia Romaniei si la acea data oamenii nu au inteles natura situatiei. Ulterior din ce in ce mai multi romani s-au trezit la realitate si au inteles ca li se intinsese o trapa, deci multi romani au inteles escrocheria cu asa-zisa ‘revolutie’ si asa-zisa ‘democratie’. Un numar foarte mare de romani, dupa cum am aratat in postarile anterioare, nu se mai lasa manipulati si folositi in aceasta farsa.

Dumneavoastra nu stiti in ce tari mor copii in fiecare minut pentru ca nici nu va intereseaza, cum nu va pasa nici de suferintele romanilor alunecati in mizerie in Romania, insa eu v-am precizat in ce tari, in tarile subdezvoltate ale caror resurse naturale si umane sint exploatate si jefuite pe nimic de catre tarile predatoare capitaliste.

‘Conducatorii’ tarilor sarace sunt, ca si in Romania, simple marionete dezaxate si corupte, instalate de catre Occident prin mafia corporatist-bancara pentru a-i servi interesele.

Am introdus un elefant alb in camera pe care insa dumneavoastra, fiind orb si indoctrinat, nici macar nu l-ati remarcat. V-am spus ca exista o multitudine de modalitati prin care se poate produce gratuit energie si ca tarile predatoare capitaliste se folosesc de puterea militara, economica si terorista de care dispun pentru a impiedica afirmarea acestor tehnologii.

Progresul stiintific nu este apanajul capitalismului, ci rezultat al geniului creator al omului ce se manifesta pretutindeni. Ascendentul tehnologic al Occidentului are la origine o situatie economica superioara dobindita prin razboaie de cucerire si jaf colonial. Occidentul s-a folosit si se foloseste in continuare de ascendentul economic si tehnologic pentru subjugarea, colonizarea si jefuirea tarilor sarace economic, dar bogate in resurse naurale si/sau mina de lucru ieftina.

Uniunea Sovietica a pus in spatiu primul satelit artificial, a trimis prima vietate in cosmos, primul om in cosmos si prima statie orbitala. Americanii n-au ajuns niciodata pe Luna. Nu se poate ajunge pe Luna cu fiinte umane nici macar cu tehnologia de astazi si desigur in nici un caz cu tehnologia de la acea vreme. Pamintul este inconjurat de o centura de radiatii impenetrabila cu tipul de protectie impotriva radiatiilor posibil pina acum. Nici macar astazi nu se intrevede cind si daca va fi posibila o astfel de penetrare a centurii de radiatii de catre o racheta sau vehicul spatial cu echipaj uman la bord.

Moon Landing Hoax! NASA Unwittingly Reveals Van Allen Radiation Belts Prohibit Human Spaceflight (linc)

Asa ca ‘aselenizarea’ americana pe Luna a fost la fel de reala ca si ‘revolutia’ dumneavoastra sau ‘atacul lui Bin Laden’ asupra Americii.

Mai citeşte:
Pacepa: “Nu există nici o dovadă că în 1989 şi 1990 ar fi existat un influx de agenţi sovietici în România” (video)
Fanii lui Pacepa trec sub tăcere declaraţiile acestuia legate de presupusa invazie de agenţi sovietici în decembrie 1989
Moise Guran justifică crimele din decembrie 1989
Mark Kramer, profesor de istorie la Harvard: Marea contribuţie a spionilor sovietici la revoluţia română e că n-au făcut absolut nimic
Proclamaţia de la Timişoara: “A fost o revoluţie făcută de popor şi numai de el, fără amestecul activiştilor şi securiştilor. A fost o revoluţie autentică şi nu o lovitură de stat”
Cinghiz Abdulaev, paiul de care se agaţă Stănculescu (sprijinit de Jurnalul Naţional)
4 decembrie 1989 – întrunirea ţărilor membre în Tratatul de la Varşovia
Psihoza turiştilor sovietici, similară cu cea despre terorişti răspîndită în 1989
Minciuni neruşinate (şi plagiat) la ziarul “Adevărul”
Cu întîrziere, ziarul “Adevărul” recunoaşte că a minţit despre la tancul sovietic care, în decembrie 1989, s-ar fi pregătit să treacă graniţa la Galaţi
Ruşii şi revoluţia română din 1989 – două păreri opuse: Ion Raţiu şi Virgil Măgureanu
New York Times, 31 decembrie 1989: Revoluţia română îi inspiră pe moldovenii sovietici
Dezvăluirile lui Vladimir Bukovski despre revoluţia română şi jurnalismul de tip Mediafax
Teoria invaziei sovietice în 1989: un munte de documente lipsă
Răstălmăcirile lui Larry Watts şi răstălmăcirile altora despre Larry Watts
Teoria basarabenilor-criminali în mass-media românească
Propagandă ceauşistă la “Vocea Rusiei”
Vocea Rusiei continuă propaganda în favoarea lui Ceaușescu
Declaraţii securiste despre revoluţia din Timişoara. “Informaţiile obţinute … nu au pus în evidenţă nici lideri şi nici amestecul vreunei puteri străine în producerea evenimentelor de la Timişoara. Raportarea acestor date … generalului I. Vlad a produs iritare şi chiar supărare” (Emil Macri)

 

One Response to “Discuții cu domnul istoric Cristian Troncotă despre revoluția din 1989”

  1. STEFANESCU MARIAN LAURENTIU Says:

    DOMNUL CRISTIAN TRANCOTA POATE COMENTA ,DE CE RADU TUDOR DE LA ANTENA 3 SI-A ASCUNS TRECUTUL CU REA CREDINTA? IN 1989 A FOST LOCOTENENT DE SECURITATE,L-AM VAZUT INTR-O POZA LA SORA SA DIN CONSTANTA?!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s