Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Procuror Romeo Bălan: Teroriștii din Timișoara, după 22 decembrie 1989 (17). Diversiunea Octombrie 24, 2014


cartiMemorial_0001Închei serialul cu investigațiile parchetului militar despre teroriștii din Timișoara cu prezentarea capitolului de concluzii „Diversiunea”. În serial au fost prezentate fragmente din cartea “Victimele revoluției. Timișoara 1989″ scrisă de procurorul pensionar general (r) Romeo Bălan și apărută în 2011 la editura Memorialul Revoluției din Timișoara.

Vezi și fragmentele anterioare despre teroriștii din Timișoara, prezentate pe acest blog:

Piaţa Operei
Bulevardul Republicii
Piaţa Libertăţii
Strada Oituz
Zona Take Ionescu
Bulevardul Revoluţiei
Calea Aradului
Poligrafia
Calea Lipovei
Zona Dorobanţi
Piața Traian
Splaiul Peneș Curcanul (cazul Paraschiv Dominic)
Gara de Est
Calea Girocului
Calea Buziaşului
Zona Freidorf

Tot din cartea procurorului Bălan, mai citește Identificarea victimelor incinerate.

DIVERSIUNEA

Ceea ce s-a întâmplat după 22 decembrie 1989 diferă total de primele zile ale revoluţiei. Până la căderea lui Ceauşescu lucrurile au fost relativ clare, se cunoşteau taberele implicate în conflict, respectiv cetăţenii nemulţumiţi împotriva cărora statul totalitar comunist a folosit toate forţele avute la dispoziţie, inclusiv armata. În urma uzului de armă, în zilele de 17, 18 şi 19 decembrie au fost peste 70 de morţi şi aproape de 300 de răniţi. Din 19 şi 20 decembrie au ieşit în stradă zeci de mii de demonstranţi ceea ce a făcut imposibilă soluţia militară. Autorităţile statului totalitar au încercat apoi un dialog cu manifestanţii în 20.12.1989 dar negocierile au eşuat pentru că primul ministru de atunci, Constantin Dăscălescu, a fost depăşit de situaţie. Revendicări ca alegeri libere, democratizarea ţării, înlăturarea cuplului Ceauşescu, etc. nu puteau fi acceptate de un obidient al regimului. Au fost însă puşi în libertate majoritatea celor reţinuţi. Din 20 decembrie şi până în seara zilei de 22 decembrie deşi situaţia de la Timişoara a fost încordată nu s-a mai făcut caz de armă şi nu s-au mai înregistrat morţi sau răniţi.

Şi la Timişoara, la fel ca în Bucureşti sau alte oraşe, s-a tras din nou şi pe parcursul a 3 zile până în 25 decembrie 1989 au fost 20 de decedaţi şi 79 de răniţi, toţi prin împuşcare. Situaţia de la Timişoara nu poate fi ruptă din contextul naţional dar trebuie remarcat numărul mai mic de victime faţă de prima perioadă (circa o treime) ceea ce particularizează Timişoara în raport cu Bucureştiul unde numărul victimelor a fost mult mai mare după 22 decembrie sau alte oraşe, în care nu au fost victime până la căderea lui Ceauşescu.

A existat o întrebare obsedantă în ultimi 20 de ani: Cine a tras în noi după 22?

Deşi situaţia din Timişoara este asemănătoare cu ce s-a întâmplat în alte oraşe am să mă refer doar la evenimentele petrecute aici.

Din examinarea documentelor militare, a depoziţiilor celor răniţi şi ale martorilor oculari rezultă fără niciun fel de dubiu că cei care au ucis sau rănit victimele din Timişoara au fost militari sau civili înarmaţi de aceştia. Deşi majoritatea cazurilor sunt înregistrate cu autori necunoscuţi din probatoriul administrat se pot trage concluzii cu privire la cei care au deschis focul. Astfel, victimele din centrul oraşului, militari şi civili, au fost împuşcaţi în schimburile de focuri dintre militarii aparţinând celor două divizii locale şi unităţii de paraşutişti din Caracal, între care nu a existat niciun fel de coordonare. Semnificativă este situaţia soldatului Puczi Andrei-Liviu împuşcat mortal în noaptea de 22/23 decembrie la intersecţia bulevardului Republicii cu strada Paris. Iniţial martorii oculari au susţinut că militarul a fost împuşcat de terorişti de la înălţime din Hotelul Banatul dar ulterior din cercetări, inclusiv din raportul medico-legal , s-a stabilit că victima a fost împuşcată dinspre Operă, unde acţionau militarii şi civilii care păzeau noul centru de putere. În schimburile de focuri dintre aceştia şi paraşutiştii de la Caracal aflaţi în zona Muzeului Banatului au fost împuşcaţi locotenentul Dinu Daniel şi civil Kos Alexandru, ambii răniţi.

Toţi civilii din Piaţa Libertăţii au fost împuşcaţi de pe transportoarele blindate venite să apere sediul Diviziei mecanizate. Militarii de pe transportoare i-au considerat suspecţi pe civilii aflaţi în preajma unităţilor militare.

Victimele Iordan Silviu-Sebastian, Pădurariu Costache şi Ebner Petru-Matei au fost împuşcate mortal de militarii din cazarma Oituz, de pe latura unde paza era asigurată de detaşamentul de la Vânju Mare.

Maistrul militar Vâlceanu Constantin şi toate celelalte victime de pe Calea Lipovei au fost împuşcate de militarii din cele două mari unităţi din zonă sau în urma unor misiuni executate de aceşti militari în cartier.

Despre soldaţii Burcea Marinel, Lile Cristian-Octavian şi Bărbulescu Marius-Gabriel s-a crezut iniţial că au fost împuşcaţi mortal de cei care au atacat Centrofarmul. În lipsa unor semne de atac şi a prezenţi unor leziuni de împuşcare produse din apropiere, foştii comandanţi ai dispozitivelor de pază au admis că militarii s-au putut împuşca între ei.

Bancov Francisc a fost împuşcat mortal de militarii şi civilii care asigurau paza Inspectoratului Timiş al M.I.

Deşi nu au fost identificaţi autorii, există date certe că membrii familiei Jubea au fost împuşcaţi de militarii care păzeau fosta Staţie Peco de pe Calea Aradului iar minora Negruţiu Laura-Andreea a fost împuşcată de un grup de militari aflat pe acoperişul unui bloc din apropiere.

La fel, asistenta Nicoară Elena a fost împuşcată de militarii care au acţionat asupra Spitalului de copii, unde fuseseră informaţi că se află persoane suspecte. Tot la locul de muncă au fost ucise victimele Kelemen Gheorghe-Iosif şi Flueran Steliana pentru că au apărut brusc în zona schimburilor de focuri sau din cauza unor gloanţe trase la întâmplare.

Soldaţii Buzea Tudorel şi Mihai Gigi, aflaţi în posturi de pază la Uzina de apă şi respectiv la Centrala telefonică din Calea Girocului, au fost împuşcaţi mortal pe timp de noapte în schimburile de focuri din zonă, loc în care se aflau şi alţi militari.

Nemoianu Virgil a fost împuşcat mortal într-un schimb de focuri declanşat de militari şi civili înarmaţi. La fel dar în nişte împrejurări mai puţin clare au fost împuşcaţi mortal Cococeanu Iosif şi Silaş Maftei. Paraschiv Gheorghe-Dominic a fost împuşcat mortal, în legitimă apărare, de un cadru militar.

Victimele din Zona Dorobanţi au fost rănite prin împuşcare de militarii care au acţionat în zonă. Ofiţerul care a comandat dispozitivul de pază de la Poligrafie a deschis focul nejustificat şi a rănit grav 3 victime.

Episoadele macara Calea Aradului, victima Băran Georgian şi macara Zona Dorobanţi, victima Mureşan Dumitru, sunt identice. Victimele au fost trimise de militari să verifice cabinele macaralelor iar apoi au fost rănite de cei care le-au trimis sau de colegii lor, care le-au considerat suspecte. Este elocventă în acest sens scrisoarea lui Băran Georgian redată în întregime la evenimentele de pe Calea Aradului.

Şi alţi civili care s-au oferit voluntari, cum au fost Kos Alexandru la Operă, Lungu Gheorghe şi Horvath Ştefan la Garnizoană, au sfârşit prin a fi răniţi ca suspecţi de către militari. Mulţi alţi civili au fost răniţi în schimburile de focuri din oraş, în locuinţă sau pe stradă, fără nicio legătură cu evenimentele în curs de desfăşurare.

Chiar dacă nu au fost identificaţi autorii pentru fiecare victimă în parte, probatoriul administrat îi indică ca trăgători pe militarii sau civili înarmaţi. La începutul cercetărilor şi victimele de după 22 decembrie au fost puse în sarcina celor care au ordonat represiunea, deşi aceştia erau deja reţinuţi. Nu s-a făcut distincţie între victimele represiunii şi cele de după 22 decembrie. În majoritatea cazurilor cercetările au demarat cu întârziere, nu s-au efectuat cercetări la faţa locului, nu s-au recuperat proiectile sau tuburi de cartuş pentru eventualele expertize balistice, nu s-au efectuat autopsiile cadavrelor pentru recuperarea gloanţelor, nu s-au efectuat ulterior exhumări datorită refuzului aparţinătorilor, nu a existat o suficientă cooperare a forţelor militare. Toate acestea ar putea explica de ce numărul autorilor identificaţi este relativ redus.

Era important să fie identificaţi toţi autorii dar în opinia mea ar fi mai relevant răspunsul la întrebarea de ce s-a mai deschis focul după 22 decembrie 1989.

După căderea lui Ceauşescu au apărut iniţial zvonuri alarmante, a fost creată o stare de confuzie şi tensiune, au fost acte de diversiune şi s-au produs urmări grave datorită slabei pregătiri militare, a lipsei de coordonare şi a unor acţiuni militare fără verificări prealabile şi a uzului de armă în zone locuite.

Zvonurile au apărut cu câteva ore înainte de deschiderea focului. S-a zvonit că teroriştii fideli fostului regim vor ataca nucleele de putere nou constituite, unităţile militare, principalele obiective economice, obiective cu grad ridicat de pericol în exploatare, unităţile furnizoare de hrană şi utilităţi. A existat zvonul că vor fi atacate depozitele de medicamente, că va fi otrăvită apa potabilă, că vor fi atacate diferite persoane, inclusiv familiile cadrelor militare. Foarte multe persoane au transmis aceste zvonuri, fără o minimă verificare, inclusiv pe linie militară. Ştirile alarmante au fost lansate şi prin mijloacele media. Aceste zvonuri au fost aceleaşi în toate marile oraşe, ceea ce duce la concluzia unei acţiuni concertate dar nu s-a putut stabili sursa iniţială. Civilii şi militarii au arătat unii spre alţii relativ la zvonurile respective dar cert este că toţi le-au răspândit.

Zvonistica a creat tensiune în rândul militarilor, s-a dat ordin de înarmare, s-au luat măsuri de pază a unităţilor, a principalelor obiective economice, a căilor de acces în oraş. Au fost înarmaţi civili pe bază de buletin de identitate sau livret militar, şi nu mă refer la gărzile patriotice organizate.

Prin adresa nr.3818/09.11.1992, comanda Diviziei mecanizate Timişoara a comunicat organelor de urmărire penală o situaţie cu informaţiile false primite:

„Vă comunicăm situaţia cu informaţiile false primite de unitatea noastră, din afara sistemului militar, în perioada 22-27.12.1989.

După sursa informaţională: total 206
– de la persoane civile 79,
– de la persoane anonime 81,
– de la persoane oficiale 46.

După ţinta informaţiilor: total 233
– împotriva armatei (a capacităţii de apărare) 41,
– împotriva organelor M.I. 96,
– împotriva ordinii publice şi a populaţiei 78,
– împotriva organelor de partid şi de stat 18.

Conţinutul pe scurt al informaţiilor false:
– apa din reţeaua de alimentare a municipiului a fost infectată;
– elicoptere aterizate la Tapia, Pădurea Verde (30 buc.), Valea Mureşului (50 buc.);
– trupe de securitate în deplasare spre Jimbolia;
– viaduct minat pe calea ferată Caransebeş-Reşiţa;
– întreprinderea Solventul atacată – pericol de explozie;
– atac aerian asupra municipiului Timişoara şi a împrejurărilor;
– acuzarea unor persoane;
– presiuni făcute asupra familiilor cadrelor militare, violări de domiciliu, etc.

Menţionăm că în această perioadă s-au primit în total 1296 de informaţii. S-au verificat 924 de informaţii din care, 233 s-au dovedit a fi false.”[218]

Lansarea zvonurilor a avut drept scop crearea unui inamic. Aşa a apărut psihoza teroriştilor, aceştia fiind chiar descrişi în ceea ce priveşte echipamentul de culoare închisă şi armamentul sofisticat de care ar fi dispus. Multe din acele zvonuri pot părea astăzi puerile dar atunci au căpătat dimensiunii reale.

De la soldat la comandant, toţi militarii audiaţi au declarat că în acele zile s-au confruntat cu teroriştii, pe care însă nu i-au văzut. Nici un terorist nu a fost prins, rănit sau ucis. Este greu de acceptat ca într-o luptă una din părţi să nu aibă pierderi, în condiţiile în care în Timişoara s-au tras zeci de mii de cartuşe. Toate victimele, civile şi militare, decedate sau rănite au identitate cunoscută şi nu au fost suspectate de acte de terorism. Mai mult, civilii ucişi sau răniţi nu au fost înarmaţi.

Referitor la aceşti terorişti se afirma iniţial că sunt ofiţeri de securitate sau miliţie pentru ca apoi să se susţină că ar fi cetăţeni străini din ţările cu care Ceauşescu ar fi avut relaţii cordiale. Niciunele din aceste afirmaţii nu s-au dovedit a fi reale.

În cursul lunii ianuarie 1990 am găsit raportul unui ofiţer M.Ap.N. în care se afirma că a reţinut un terorist în 23.12.1989 în Piaţa Libertăţii din Timişoara. Cercetările au fost extinse şi în final s-a stabilit că era vorba de un ofiţer de securitate, care locuia în apropiere şi s-a predat unor civili urmare apelurilor de la radio. Ofiţerul l-a preluat şi l-a predat la garnizoană ca terorist. La fel, s-a verificat zvonul privind actele de terorism comise de maiorul de miliţie Popa pe Calea Girocului şi s-a constatat că zvonul nu era real, Popa Ioan fiind de fapt o victimă a acelor evenimente. Au fost cercetaţi ofiţeri de miliţie şi securitate reţinuţi la garnizoană, penitenciar sau inspectorat dar nu au rezultat elemente că aceştia ar fi comis acte de terorism. Cei mai mulţi se prezentaseră din proprie iniţiativă la unităţile militare.

În 23 decembrie ofiţerii care comandau dispozitivul de pază de la Centrofarm l-au reţinut pe şoferul acestei instituţii şi pe un ofiţer de miliţie pe motiv că ar fi încercat să-i neutralizeze, oferindu-le vin cu somnifer. De asemenea numărul lumânărilor dintr-un pachet aparţinând ofiţerului de miliţie coincidea cu numărul militarilor aflaţi în pază la depozit ceea ce a părut suspect. Acum aceste afirmaţii par rizibile dar atunci au creat panică. Din cercetări s-a stabilit locul de unde a fost achiziţionat vinul şi de unde au fost cumpărate lumânările şi astfel s-a constatat nevinovăţia celor suspectaţi. Prin rezoluţia nr.104/P/1990 din 27.06.1991 a Procuraturii Militare Timişoara s-a dispus a nu se începe urmărirea penală faţă de cei doi.

Au mai fost cercetate şi persoane civile suspecte la un moment dat de acte de terorism. În final s-a stabilit că civilii executau diferite misiuni în sprijinul armatei sau din dispoziţia noii puteri de la Operă. Unii din ei, în euforia momentului, au plecat la luptă cu teroriştii, ceea ce i-a făcut suspecţi. Nu au comis însă acte de terorism, fiind persoane care doreau să contribuie la victoria revoluţiei.

Teroriştii au fost un inamic inventat. Nu s-a găsit nici o dovadă a existenţei lor. Au existat însă acte de diversiune. În opinia mea aceste acte s-au produs atât în teren cât şi prin ordine deliberat contradictorii. Urmările tragice din acele zile nu s-au produs doar din cauza războiului psihologic. Era necesar ca zvonurile să pară credibile şi să se creeze impresia unui atac. Nu întâmplător s-a deschis focul în zona Operei, lângă cele două divizii sau în apropierea cazărmii Oituz.

Cei din balconul Operei au relatat că în seara de 22 decembrie s-a deschis focul spre ei din podul imobilului, unde astăzi se află magazinul McDonald’s. Nu există urme de gloanţe în balcon dar sunt multe astfel de urme în jurul ferestrei podului respectiv. Nimeni din balcon nu a fost rănit.

Cota Iosif, rănit ulterior în Piaţa Libertăţii, a relatat despre un autoturism din care s-a tras în faţa Operei:

„Imediat, din balconul Operei, cineva a spus la microfon ca lumea să se adăpostească că începe să se tragă. Într-adevăr a apărut un autoturism ARO dinspre magazinul Comtim, care trecând prin faţa actualei agenţii de voiaj şi deplasându-se spre actuala Librărie Eminescu, din acesta s-a tras o rafală de armă asupra oamenilor. Precizez că acel ARO avea doar poziţiile aprinse, iar în piaţă, în afară de locul din balconul Operei, nu era lumină.”[219]

Cadrele din comandamentul Diviziei mecanizate au relatat că în aceeaşi noapte s-a deschis focul dintr-un autoturism, care a oprit pentru puţin timp lângă fostul magazin Consignaţia. Colonel Ghinea Petru, care comanda o coloană de transportoare în apărarea diviziei a declarat:

„La un moment dat pe comunicaţia strada cu Consignaţia a oprit un autoturism, probabil o Dacie, din care în câteva secunde s-a deschis focul (În ce? Cu ce) pentru ca apoi să demareze brusc. În acel moment în comandament s-au stins luminile şi s-au luat diferite măsuri de contracarare. Cert este că autoturismul a acţionat extrem de rapid şi nu s-a putut nici măcar reacţiona imediat.”[220]

Nici un militar din interiorul sau exteriorul diviziei nu a fost împuşcat în aceste împrejurări.

Militarii de la Vânju Mare aflaţi în cazarma Oituz au relatat că s-a deschis focul spre ei din blocurile turn din jur şi din mai multe autovehicule. Au ripostat cu focuri de armă şi au existat victime în jurul cazărmii despre care au vorbit anterior. În interior a fost rănit un singur ofiţer, probabil din eroare.

Şi în jurul cazărmilor de pe Calea Lipovei s-a deschis focul din autoturisme. Martora Potroghir Lucica, mama unei victime a declarat:

„Când am ajuns în apropierea unei pieţe de pe Calea Lipovei a apărut un autoturism Dacia de culoare roşie din care s-a executat foc asupra trecătorilor.”[221]

În cazărmile de pe Calea Lipovei nu au fost victime însă s-au înregistrat morţi şi răniţi în jurul unităţilor militare. La fel, au existat acte de provocare lângă obiectivele păzite de militari. Nu s-a urmărit uciderea sau rănirea vreunor persoane, s-a dorit doar crearea unor stări de confuzie şi teamă. Întotdeauna militarii au ripostat disproporţionat trăgând zeci de mii de cartuşe înspre zone locuite, astfel că au rezultat victime.

Au existat şi acte de diversiune radio-electronice care au creat impresia unor operaţiuni aeriene ofensive. General maior în retragere Rotariu Constantin, fost comandat al Diviziei de apărare antiaeriană a teritoriului și al Garnizoanei Timişoara a fost judecat şi condamnat alături de alţi doi ofiţeri pentru ordinele date care s-au soldat cu morţii şi răniţii de pe Calea Lipovei din 17.12.1989. În apărarea sa Rotariu Constantin a depus un documentar privind operaţiunile aeriene fictive şi reale din perioada 22-25 decembrie 1989, din ale cărora concluzii spicuim:

„Acţiunea de combatere a ţintelor aeriene a început pe 22.12.1989 orele 19,30 prin trecerea tuturor forţelor şi mijloacelor de apărare antiaeriană în stare de pregătire pentru luptă.

a) Au fost descoperite 1900 de ţinte aeriene şi s-au executat trageri pe 1194, cu tehnica de artilerie, mitraliere şi rachete antiaeriene. S-au executat 52 ieşiri aviaţie de vânătoare şi 25 ieşiri elicoptere cu misiuni de cercetare, interceptare şi lovire a obiectivelor.

– omis cele de omis –

Acţiunile aeriene au fost organizate, conduse şi executate pe baza unei concepţii unitare pentru întreg teritoriul ţării, realizate din timp, folosind mijloace moderne de imitare a bruiajului, realizat din sateliţi, zboruri reale cu elicoptere sau alte aeronave infractoare la regimul de zbor, baloane meteo şi de dispozitive portative pentru crearea bruiajului, dispuse în apropierea batalioanelor radiotehnice şi divizioanelor de rachete antiaeriene de către profesionişti care au stăpânit ştiinţa ducerii acestei lupte.”[222]

Se mai precizează că acţiunile aeriene s-au desfăşurat concomitent cu cele de diversiune armată, pe fondul unei puternice diversiuni psihologice. Deşi s-a deschis focul spre diverse ţinte s-a constatat că majoritatea erau fictive. În judeţul Caraş-Severin au fost recuperate resturile unui balon meteo.

În legătură cu actele de diversiune terestră s-a susţinut că au existat simulatoare de tragere. Personal nu am văzut simulatoare iar forţele armate nu au prezentat organelor de urmărire penală astfel de aparate. Faţă de depoziţiile martorilor oculari cred că astfel de dispozitive au fost utilizate. Fie că au fost simulatoare sau trageri efectuate de diverse persoane, rezultatul a fost acelaşi, s-au generat schimburi de focuri ce au dus la morţi şi răniţi.

Au existat şi ordine contradictorii care au pus faţă în faţă diverse forţe militare. Din fericire în astfel de împrejurări nu s-au înregistrat victime la Timişoara. În noaptea de 23/24 decembrie un detaşament de militari de la U.M. 01926 Timişoara, sub comanda locotenentului Neamţu Costel, s-a deplasat spre Centrofarm la solicitarea militarilor care păzeau acest obiectiv şi care susţineau că sunt atacaţi. Înainte de plecare, lt. Neamţu a luat legătura prin staţie cu şeful dispozitivului de pază, locotenent Rancu Petru, căruia i-a comunicat traseul de deplasare şi un semnal de recunoaştere. Militarii au respectat traseul şi când au ajuns în faţa Centrofarmului au tras cu cartuşe trasoare roşii, conform înţelegerii. În acel moment cei din interior au tras în ei. Întâmplarea a făcut să nu fie rănit nimeni. Luat la întrebări, comandantul dispozitivului de pază i-a spus colegului său că au tras deoarece pe aceeaşi staţie, înlocuitorul la comanda unităţii i-a comunicat că pe traseul respectiv se deplasează terorişti. Comandantul unităţii, cpt. Petruş Gheorghe a declarat că a transmis un asemenea mesaj pe staţie dar nu a putut indica dacă alţi subordonaţi sau ofiţeri de la Caracal prezenţi în birou i-au prezentat informaţia respectivă, pentru că acea informaţie nu provenea de la el.[223]

În noaptea de 23/24 decembrie a fost trimis un detaşament de militari pe transportoare blindate la Aeroportul militar Timişoara existând informaţia că acesta a fost ocupat de terorişti. Celor aflaţi în pază li s-a comunicat că vor fi atacaţi de terorişti care vor veni pe T.A.B.-uri. Norocul a fost că cei care comandau forţele militare au fost colegi de promoţie şi s-au recunoscut. S-a evitat astfel un schimb sângeros de focuri.

Psihoza teroriştilor şi actele de diversiune au provocat o ripostă virulentă din partea militarilor. Militarii au reacţionat haotic, au tras zeci de mii de cartuşe într-un oraş locuit, nu a existat, cel puţin în primele zile, o coordonare a diferitelor categorii de forţe. Militarii au acţionat pe baza unor informaţii neverificate iar uneori chiar din proprie iniţiativă. Am prezentat situaţia subofiţerului, care fără a primi ordin, împreună cu doi militari şi alţi 8 civili s-a deplasat cu un microbuz în apărarea colegilor de la Centrofarm. Împotriva lor s-a deschis focul şi au fost rănite 4 persoane. La fel, soldatul Baikan Rafael, din proprie iniţiativă, a oprit un autoturism şi a plecat în urmărirea unui alt autovehicul. Atât el cât şi şoferul au fost împuşcaţi de militarii aflaţi în paza staţiei Peco de la Abator. Şi exemplele ar putea continua.

Cei care au organizat războiul psihologic şi actele de diversiune terestră şi aeriană cunoşteau foarte bine situaţia şi au mizat pe reacţia violentă şi uneori necontrolată a militarilor. După execuţia lui Ceauşescu au încetat actele de diversiune şi implicit schimburile de focuri pentru a se demonstra că teroriştii fideli fostului dictator nu mai aveau pentru cine lupta.

Cred că situaţia creată după 22 decembrie nu are legătură cu fosta dictatură ci mai degrabă cu noile centre de putere ce se constituiau.

Fostul comandant al Diviziei mecanizate Timişoara şi-a exprimat părerea cu privire la evenimentele de după 22 decembrie 1989.

„După părerea mea ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989 după căderea lui Ceauşescu a fost un scenariu care a urmărit scoaterea în stradă din nou a armatei şi acţionarea acesteia. Nu ştiu cine a creat acea stare de confuzie generală dar cred că un rol l-a avut şi mass-media prin informaţiile vehiculate la radio şi televiziune. Nu cred că noi am fost cei care am creat scenariul ci cred că am fost manipulaţi. Singurii capabili au fost cei care au deţinut informaţiile, dar probabil alţii decât cei reţinuţi de noi.”[224]

Cei care au creat situaţia confuză de după 22 decembrie au demonstrat o bună organizare, au fost bine informaţi, au cunoscut la perfecţie tehnica dezinformării, au avut posibilităţi de acţionare în teren şi au deţinut o tehnică capabilă de simulare şi de război radioelectronic.

Starea de confuzie şi tensiune poate explica riposta militarilor dar nu scuză acţiunile dezordonate soldate cu victime omeneşti.

S-au emis mai multe ipoteze cu privire la cei care au creat diversiunea. Unele pornesc de la instituţiile care ar fi fost capabile să organizeze un astfel de scenariu iar altele de la cei care au beneficiat de această stare de confuzie.

În prezent nu există suficiente date şi informaţii pentru a formula concluzii privind acea perioadă. Este cert însă că diversiunea a existat.

[218] Dosar nr.308/P/2000, vol.IV, fila 175

[219] Dosar nr.308/P/2000, vol.I, filele 90-91

[220] Ibidem, filele 7, 8

[221] Dosar nr.6/1990 al C.S.J., termen din 15.06.1990

[222] Dosar nr.271/P/1990 al S.P.M., vol.I, fila 25

[223] Dosar nr.308/P/2000, vol.XVIII, filele 206-207

[224] Dosar nr.308/P/2000, vol.I, filele 107-112

(sfîrşit)

Mai citeşte:
Fostul procuror Romeo Bălan: “Armata era prea puternică în primii ani după revoluţie pentru ca generalii să poată să fie anchetaţi”
Procuror militar general (r) Romeo Balan: Identificarea victimelor incinerate ale revoluţiei timişorene
Revoluţia din Reşiţa: Rechizitoriul pentru uciderea lui Norbert Pongracz şi Ioan Smaranda şi rănirea lui Liviu Pădurean
4 cărţi noi despre revoluţie

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s