În 4 noiembrie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat verdictul în cauza Bosnigeanu și alții împotriva României (linc). E vorba de reclamațiile a 34 de persoane care nu aveau calitatea de răniți, reținuți ori rude ale celor uciși la revoluție (în conferința de presă a asociației „21 Decembrie” din București – linc, domnul Mărieș spune că sînt 31 de persoane cu titlul de luptător remarcat în revoluție și alți 3 revoluționari fără certificat) și cărora CEDO le-a acordat despăgubiri de cîte 1350 euro pentru fiecare (ei ceruseră între 30000 și 500000 euro).
Cele 34 de cazuri fuseseră conexate într-un singur dosar pe criteriul ca să fie vorba doar de cererile unor persoane care nu sînt în categoriile urmași ai celor decedați, răniți sau reținuți în revoluție. Domnul Teodor Mărieș, președintele asociației „21 Decembrie”, a spus la conferința de presă sus-pomenită că în total au fost 112 reclamații la CEDO, restul (pentru care CEDO încă n-a dat hotărîre, dar va urma) fiind urmași, reținuți, răniți.
Pînă acum CEDO pronunțase deja condamnări ale României pentru ineficiența anchetei legate de decembrie 1989, dar numai în cazuri cu reclamanți răniți sau rude ale celor uciși în acea perioadă:
– Cauza Șandru și alții împotriva României (linc)
– Cauza Acatrinei și alții împotriva României (linc)
– Cauza Asociația 21 Decembrie și alții împotriva României (linc)
„Pentru prima dată, luptătorii de la Revoluția din decembrie 1989 care nu au fost reținuți sau răniți sînt recunoscuți ca victime, motivul fiind acela că evenimentele tragice la care au participat au avut un puternic impact emoțional și psihic negativ asupra lor, lucru confirmat de expertizele individuale depuse la dosar”, consemnează Agerpres (linc) declarația domnului Teodor Mărieș, președintele asociației „21 Decembrie”.
Totuși, din textul hotărîrii CEDO vedem că despăgubirile s-au acordat nu pentru calitatea de victime ale revoluției, ci pentru calitatea de victime ale sistemului judiciar românesc care nu le-a rezolvat cererile într-un răstimp rezonabil. În ceea ce privește puternicul impact emoțional și psihic suferit de reclamanți, CEDO spune că expertizele de la dosar nu-l dovedesc și respinge acea parte din pretențiile reclamanților. În perioada septembrie – noiembrie 2008 acești luptători în revoluție care nu fac parte dintre cei răniți sau reținuți, s-au constituit părți civile spunînd că au suferit angoasă și panică ca urmare a participării la manifestațiile din decembrie 1989 care au fost reprimate violent (adică rele tratamente) și resimt și azi stări depresive și de anxietate. Puțin timp după constituirea ca părți civile, în perioada decembrie 2008 – ianuarie 2009, persoanele respective au depus plîngere la CEDO. Contrar afirmațiilor domnului Mărieș, CEDO nu spune că pretențiile lor ca părți civile sînt întemeiate, ci constată că reclamanții nu au adus nici un certificat medical care să dovedească pretențiile, dar acordă despăgubiri pentru faptul că ancheta a durat mai mult decît s-ar putea considera „răstimp rezonabil” (neexistînd la momentul de față vreo hotărîre a justiției cu privire la temeinicia sau netemeinicia pretențiilor).
De remarcat că și în hotărîrile precedente ale CEDO cu privire la revoluție, tot încălcarea „răstimpului rezonabil” al anchetei a fost motivul principal al condamnării României.
Hotărîrea CEDO în limba franceză e disponibilă pe internet (linc). O dau mai jos în tălmăcire proprie: Continuă lectura →
În trecut am mai prezentat pe acest blog atmosfera existentă în rîndul românilor din Austro-Ungaria în anul 1894, cînd a avut loc procesul memorandiştilor. Vezi articolele precedente:
