Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

A luminat cu o lanternă şi apoi a tras Decembrie 19, 2014


copertarcumafostDin cartea mea “Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost”, tipărită în 1997, redau declaraţia doamnei Dorina Aparaschivei, văduva lui Valentin Aparaschivei, ucis în 17 decembrie 1989 în Calea Girocului din Timişoara.

Valentin Aparaschivei s-a născut în comuna George Enescu, sat Dumeni (jud. Botoşani) în 10 iunie 1944. În 1989 era şofer la Întreprinderea nr. 7 Construcţii (Metcoms) Timişoara. Avea 2 copii.

Dorina Aparaschivei, soţia sa, e născută în 20 noiembrie 1952 la Glăvăneşti (jud. Bacău). În 1995 cînd mi-a dat declaraţia de mai jos, era magazioneră la întreprinderea de confecţii „1 Iunie”.

În 17 decembrie pe la amiază, împreună cu soţul şi o vecină, am plecat cu maşina să-l vizităm la spital pe vecinul nostru Zepa Aurel, care era internat la Clinica Maxilo-Facială (lîngă fîntîna punctelor cardinale).

La semafoarele din spatele hotelului Continental am întîlnit cordoane de militari care ne-au oprit. Ne-am întors şi am vrut să ocolim pe la podul Decebal. La intersecţia cu str. Pestalozzi era un pluton de militari cu scuturi, căşti şi bastoane (dar fără arme). Un mic grup de manifestanţi aruncau cu pietre spre militari. Aceştia fugeau după demonstranţi, ca să-i prindă.

Cînd am văzut ce se întîmplă, soţul a zis să ne întoarcem acasă. Am întors maşina, dar n-am apucat să facem 20 de metri cînd am auzit un vuiet. Erau 6 tancuri care veneau dinspre ştrandul Termal, avînd pe ele militari înarmaţi.

Ne-am speriat şi am tras maşina pe dreapta, pînă au trecut tancurile. Am luat-o apoi spre casă (Calea Girocului). Pe drum era plin de lume.

Ajungînd acasă, am rămas în stradă discutînd cu vecinii despre cele ce se întîmplă în oraş. Toată Calea Girocului era plină de lume care discuta despre asta.

Am mers apoi în apartament, căci aveam nişte musafiri. Se întunecase, şi după un timp au început să se audă împuşcături. Pe la 6-7 seara am coborît. Musafirii au plecat, noi am rămas în stradă. Se trăgea dinspre capătul liniei firobuzului 15. Am mers într-acolo, pînă la alimentară. În stradă era un foc, iar alimentara era spartă. Prin faţa ei erau saci cu orez vărsaţi.

Dinspre Giroc a venit un tanc. Oamenii au pus de-a curmezişul străzii un autobuz, iar apoi au băgat o rangă între şenilele tancului, blocîndu-l. Un om s-a urcat pe tanc şi l-a dat jos pe comandantul tancului.

Împuşcăturile erau tot mai dese şi tot mai aproape de noi. Am văzut doi oameni împuşcaţi, care erau duşi la spital, iar un alt om striga că i-au împuşcat fetiţa. Noi n-am văzut pe cei care trăgeau, dar se trăgea dinspre capătul liniei 15.

Dinspre Giroc au venit cordoane de militari aliniaţi cu faţa spre blocuri şi care trăgeau. Ne-am speriat şi am fugit spre blocul unde locuiam. Militarii s-au oprit în faţă la alimentara, unde era şi tancul blocat.

Printre noi se plimbau 3 indivizi cu geci de piele, avînd arme ascunse sub haină. Se vedea că sînt securişti, nu le convenea ce se întîmplă în stradă şi vorbeau între ei. Indivizii au plecat spre alimentară.

Era deja tîrziu (orele 22-23). Soţul a zis că-i e foame, şi am mers sus să mîncăm. I-am pus supă şi n-a apucat să ia două linguri cînd ne-a sunat copilul unui vecin, care a zis „nenea Valentin, veniţi jos că tanti Felicia (sora soţului) plînge că nu-şi găseşte copilul”. Soţul a coborît, şi eu după el. Soţul şi cumnata l-au căutat pe nepot, dar nu l-au găsit (mai tîrziu am aflat că fusese arestat). După un timp cumnata a plecat.

Militarii de la alimentară înaintau spre noi. Dinspre oraş, la intersecţia Girocului cu Ştefan Stîncă, veneau alţi militari. Şi aceştia trăgeau. Am văzut cum au încercat să împuşte doi oameni care s-au refugiat în primul bloc pe dreapta de pe Ştefan Stîncă. Unii demonstranţi au fost prinşi şi am văzut cum erau bătuţi cu paturile armelor.

Noi am fugit în bloc, căci cele două grupuri de militari voiau să se unească chiar în dreptul blocului nostru. Un copil a deşurubat becul din casa scării ca să nu fim văzuţi.

Militarii dinspre alimentară au ajuns în faţa blocului. Erau două cordoane pe amîndouă părţile străzii, iar pe mijloc mergeau două tancuri. Noi stăteam în casa scării. Eram acolo vreo 20 de persoane.

Cînd militarii au ajuns în faţa blocului unul dintre ei, mai bătrîn şi cu mustaţă, a luminat cu o lanternă puternică şi apoi a tras mai multe focuri spre noi. Soţul a fost împuşcat în piept şi a căzut pe spate. Cînd a căzut, m-a strigat. Lumea fugise pe scări în sus. Un bătrîn (Iaz Ion) a mers tîrîş pînă la uşă, a întredeschis-o şi a spus: „măi militarule, ai împuşcat un om!”, la care a primit răspunsul „bagă capul înăuntru că şi pe tine te împuşc!”.

Becul a fost înşurubat la loc. Cînd s-a aprins lumina am văzut că soţului îi ţîşnea sînge din piept. El s-a întins şi a strîns de 3 ori din pumni şi apoi, gata a fost.

O vecină a telefonat după salvare. A venit o asistentă care a văzut că-i mort. Eu plîngeam şi am spus să nu mi-l ia. Asistenta a zis că n-o să mi-l ia, să-l ducem sus ca să nu-l mai vadă şi alţii. L-am luat cu vecinii într-o pătură şi l-am dus în apartament. L-am spălat, l-am îmbrăcat.

Luni pe la 3 după-masa au venit doi oameni îmbrăcaţi în halate albastre, cu un sicriu, ca să-l ia pe soţul. Eu le-am zis că nu-l dau, să plece că le dau cu scaunul în cap. Ei au zis că vor să-l ducă la spital pentru autopsie, că fără asta nu primesc certificat de deces. Mi-au făgăduit că pînă seara o să-l aducă înapoi, şi l-au luat.

Eu îl îmbrăcasem pe soţ ca pentru înmormîntare, cu haine curate, nu se mai vedea că a fost împuşcat. Cred că de asta a scăpat să fie dus la crematoriu.

Marţi am mers la spital, cu fraţii soţului. Securiştii ne-au gonit acasă. Sora soţului, Felicia, striga în gura mare: „mi-aţi omorît fratele!”. Securiştii i-au zis că nu există nici un mort în spital. Noi ştiam de la o vecină (Şeitan Teodora) care lucrează la spital că Valentin e în morgă.

Miercuri am mers iar la spital. Veniseră de la sat rudele soţului şi ale mele, eram un grup mare. Am vrut să intrăm în policlinică, dar militarii nu voiau să ne lase. Eu am mers înainte. Un tip solid, îmbrăcat în geacă de piele, mi-a zis că mă împuşcă dacă mai înaintez. Eu am zis „împuşcă-mă dacă mi-aţi împuşcat soţul, că eu n-am de ce să mai trăiesc”.

Am intrat în policlinică. Tipul care mă ameninţase a venit după noi şi a zis altuia: „Andrei, scoate-i pe ăştia afară de aici”. Andrei ne-a dus prin spital şi ne-a scos prin spate, pe la urgenţe.

Joi fraţii soţului şi ai mei au mers la spital. Acolo lumea a sărit gardurile, neţinînd seamă de împotrivirea militarilor. Fraţii s-au întors şi mi-au zis că putem să-l scoatem pe Valentin. Noi aveam sicriu gata făcut de la întreprindere. Pe la ora 15,15 l-am scos pe soţ, care era în sicriul în care fusese luat. La morgă ne-au spus că n-avem voie să-l ducem acasă, ci direct la capelă. Noi am făcut un ocol, ca să nu fim văzuţi, şi l-am adus acasă.

Vineri la amiază l-am înmormîntat.

Dorina Aparaschivei, 7 septembrie 1995

Comisia Guvernamentală de Anchetă din 1990 (linc) a relatat următoarele cu privire la evenimentele de pe Calea Girocului:

Referatul Comisiei Guvernamentale de Anchetă:

Avînd în vedere reclamaţia numitei Jugănaru Verginia, precum şi datele consemnate în jurnalul acţiunilor de luptă, întocmit de M.U., din care rezultă că în seara de 17.12.1989 pe Calea Girocului din Timişoara s-au deschis focuri de armă împotriva demonstranţilor, Comisia Guvernamentală instituită la nivelul judeţului Timiş a procedat la strîngerea unor date, stabilind următoarele:

În seara zilei de 17.12.1989, în jurul orei 20,30 din ordinul generalului Guşe Ştefan, militari de la U.M. 01140 Lugoj, sub comanda maiorului Paul Vasile s-au deplasat în Calea Girocului cu misiunea de a recupera 5 tancuri blocate de demonstranţi în această zonă.

Din declaraţiile locotenentului major Cristea Maricel, maiorului Paul Vasile, căpitanului Neagu Adrian, rezultă că pentru îndeplinirea misiunii maiorul Paul Vasile a primit ordin să cucerească cele 5 tancuri cu orice preţ, la nevoie să facă uz de armă.

În jurul orei 21, maiorul Paul Vasile însoţit de militari din subordinea sa au ajuns pînă la intersecţia Căii Girocului cu str. Lidia, unde, din cauza unei baricade ridicate de manifestanţi, cît şi a prezenţei acestora la faţa locului, nu a putut continua traseul pentru îndeplinirea misiunii.

În această situaţie maiorul Paul Vasile a dispus formarea unui dispozitiv de apărare în semicerc, grupat în jurul a două TAB-uri (măini blindate) în poziţie de luptă.

Din declaraţiile persoanelor audiate, cît şi din datele rezultate din procesul verbal, rezultă că după ce maiorul Paul Vasile personal sau prin căpitanul Neagu Adrian a luat legătura telefonic cu M.U., respectiv cu locotenent-colonelul Zeca Constantin, raportîndu-i situaţia din teren şi primind ordin de la aceasta de a executa misiunea primită, militarii aflaţi în dispozitiv au deschis foc de armă asupra demonstranţilor.

Cadrele militare existente în dispozitiv au recunoscut că la acea oră din cauza unor violenţe exercitate de manifestanţi s-a deschis foc de avertisment în plan vertical, însă din datele strînse rezultă că s-au înregistrat victime la faţa locului.

Din declaraţiile ofiţerilor Biriş, Neagu Adrian, Cristea Maricel, Prunea Octavian şi Romanescu Dorel, rezultă că în momentul în care s-a deschis foc de armă, maiorul Paul Vasile se afla în cadrul dispozitivului care acţiona.

Din jurnalul acţiunilor de luptă, cît şi din declaraţiile maiorului Paul Vasile, ale căpitanului Neagu Adrian, şi ale lt. maj. Cristea Maricel, rezultă că, în jurul orei 23 din acea zi, din ordinul comandamentului M.U. În zona Calea Girocului au apărut şi cadre militare şi soldaţi de la U.M. 01380 Arad – comandant maior Marcu Dumitru, avînd misiunea ca împreună cu unitatea din Lugoj să depresureze cele 5 tancuri şi să asigure retragerea lor în cazarmă.

Pentru îndeplinirea misiunii cele două unităţi militare, sub comanda lt-col. Rogin Constantin de la Marea Unitate, au acţionat împotriva demonstranţilor provocînd mai mulţi morţi şi răniţi.

Acest aspect rezultă pe de o parte din jurnalul de luptă unde s-a consemnat că lt-col. Rogin Constantin a transmis comandamentului că a fost lichidat focarul din Calea Girocului, cît şi din declaraţiile persoanelor audiate în cauză.

Faptul că lt-col. Rogin Constantin a preluat comanda celor două unităţi militare şi a dispus împrăştierea demonstranţilor, acţionînd chiar cu focul de armă, rezultă din declaraţiile maiorului Paul Vasile, ale maiorului Marcu Dumitru, ale căpitanului Neagu Adrian, ale lt-maj. Cristea Maricel, precum şi din declaraţia numitului Trandafir Sorin, fost mecanic conductor pe TAB-ul în care s-a deplasat lt. col. Rogin Constantin. Din declaraţia aceleiaşi persoane rezultă cu claritate faptul că lt-col. Rogin Constantin a dat ordin să se tragă în demonstranţi. Faţă de cele de mai sus propunem cercetarea penală a maiorului Paul Vasile şi a lt-col. Rogin Constantin.

31 mai 1990

Notă: De remarcat că recuperarea tancurilor a fost încredinţată unor unităţi militare din afara Timişorii (considerate probabil mai de încredere). Urmările referatului de mai sus:
– În iunie 1990 Comisia Guvernamentală care a avut tupeul să facă acest referat a fost desfiinţată.
– În 1994 Paul Vasile a fost avansat prim locţiitor al comandantului corpului 5 armată.
Zeca Constantin a fost avansat la gradul de general.
– La moartea generalului Guşă Ştefan, Parlamentul a ţinut un moment de reculegere, ca şi cînd acesta ar fi fost un erou naţional.
– În ianuarie 1996 şi Rogin Constantin a fost avansat ca locţiitor al comandantului corpului 5 armată.

Mai citeşte alte deeclaraţii din revoluţia timişoreană la pagina Revoluţia timişoreană (mărturii).

 

One Response to “A luminat cu o lanternă şi apoi a tras”

  1. Gheorghe P. Says:

    Va rog sa ma scuzati,poate nu observ eu bine,doar acesti oameni au contribuit,la aducerea democratiei in Romania?Ei au fost cei care au dorit libertatea cetatenilor romani?Stimati concetateni ,sa fim seriosi,cred ca toti care au o gandire catdecat normala a dorit atunci sa scape de regimul comunist si care unde se afla a contribuit in felul sau la asa zisa “Revolutie”dar din pacate sant multi care si-o revendica doar pentru el si cu o mare nesimtire cere sa fie rasplatit cu bani faptul ca el devenise liber in loc sa fie doar mandru ca a avut curaj sa tina piept agresivitati comuniste si doar atat.Ei ,dar lenea-i mare,Romania este tara chaosului,taman buna pentru oportunisti,cum apare o ocazie de stors bani,hop si ei,adica oportunisti si lenesi,ca de ,ei trebuie musai sa primeasca bani,nu se stie de ce,dar trebuie.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s