Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Nici în anii următori revoluţionarii remarcaţi prin fapte deosebite nu vor primi indemnizaţii Decembrie 19, 2014


Conform art. 39 din OUG 83/2014 publicată în Monitorul Oficial 925 din 18 decembrie 2014, nici în anii 2015 şi 2016 nu se vor acorda indemnizaţii pentru luptătorii remarcaţi în revoluţie.

Ordonanţa de guvern contrazice declaraţiile anterioare ale guvernanţilor, care spuneau că plata acestor indemnizaţii, sistată deja de 3 ani, va fi reluată din ianuarie 2015. În octombrie 2014 secretarul de stat pentru revoluţionari şi deţinuţi politici, Adrian Sanda, spunea că „din 1 ianuarie se vor acorda din nou indemnizaţii pentru revoluţionari, dar numai după o selecţie dură” (linc). Dar atunci era campanie electorală, exista bănuiala că declaraţia e doar cu scop electoral.

Chiar şi după alegeri, primministru Ponta spusese la televizor, după ce discutase şi cu delegaţia FMI, că în bugetul pe 2015 va fi prevăzută reintrarea în plată a persoanelor cu merite deosebite în revoluţie (linc). Această reintrare în plată ar fi urmat să intre automat în vigoare în lipsa unui act normativ care s-o anuleze expres, căci legea 341/2004 care prevede plata indemnizaţiilor de revoluţionar nu a fost niciodată abrogată, ci doar s-au dat ordonanţe de urgenţă prin care s-a hotărît ca prevederea din lege despre indemnizaţiile luptătorilor remarcaţi în revoluţie să nu se aplice pe un răstimp limitat (prin trei ordonanţe, acest răstimp a ajuns trei ani). Iată că actul normativ care să anuleze expres plata indemnizaţiilor revoluţionarilor remarcaţi a fost emis, şi iarăşi este un act cu perioadă limitată de valabilitate (2 ani de această dată, faţă de un singur an cît era obiceiul).

Art. 39 din OUG 83/2014 sună astfel:

Prevederile art. 18 şi art. 19 lit. b) şi c) ale art. II din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011 se aplică în mod corespunzător şi în anii 2015 şi 2016.

Art. 18 din OUG 80/2010 se referă la neacordarea indemnizaţiilor prevăzute la art. 4 aliniat 4 din legea 341/2004 – adică indemnizaţiile luptătorilor cu merite deosebite în revoluţie, iar art. 19 lit. b se referă la reducerea numărului de bilete gratuite CFR pentru revoluţionari (toate categoriile, deci inclusiv răniţii) la 3 bucăţi/an.

A se vedea şi ştirea Mediafax (linc) pe acest subiect.

De precizat că noiembriştii braşoveni din 1987 nu sînt afectaţi de aceste măsuri. Ca şi în anii precedenţi ei îşi vor primi indemnizaţiile stabilite prin aceeaşi lege 341/2004 care reglementează şi cazul revoluţionarilor, dar prin alt articol al legii. În presă deseori se face confuzie şi cînd se vorbeşte despre costurile pe care guvernul le are cu revoluţionarii se includ aici şi costurile indemnizaţiilor noiembriştilor braşoveni din 1987. Personal, nu înţeleg logica după care noiembriştii braşoveni sînt consideraţi vrednici de indemnizaţii iar revoluţionarii din 1989 nu.

Făgăduielile publice ale guvernanţilor că se vor plăti indemnizaţiile urmate de încălcarea lor este de aşteptat să provoace nemulţumirea unui mare număr de revoluţionari şi manifestaţii de protest, mai ales în perioada asta cînd oricum revoluţionarii se adună pentru aniversarea revoluţiei. Menţinerea legii care prevede indemnizaţii paralel cu emiterea în fiecare an de ordonanţe de urgenţă care să prevadă pe timp limitat, ca o măsură excepţională, neplata acestora, este o metodă prin care se crează permanentă agitaţie pe acest subiect. Opinia publică e convinsă că revoluţionarii sînt ăia care mereu sînt nemulţumiţi de drepturile pe care le au şi vor să primească bani de la guvern (că de fapt nu prea primesc nimic în afară de făgăduieli e un lucru pe care destui români îl ignoră; să fim obiectivi totuşi, revoluţionarii primesc anual cîte 3 bilete gratuite CFR şi dreptul de călătorie gratuită pe tramvai). Dacă dorinţa guvernanţilor e să compromită revoluţia, ei procedează eficace. Sînt multe alte tagme care primesc indemnizaţii de la stat (linc), dar aceştia îşi încasează banii în linişte şi fără scandal public, pentru că nu apar mereu ordonanţe care să le anuleze drepturile şi care să genereze manifestaţii de protest şi pentru că în acele cazuri guvernanţii nu fac făgăduieli pe care să le încalce.

Deşi primministrul Victor Ponta invocă constrîngeri bugetare care l-au determinat să nu plătească indemnizaţiile de revoluţionar, acelaşi primministru a luat în trecutul nu prea îndepărtat o serie de măsuri de creştere a cheltuielilor bugetare, cum ar fi reîntregirea pensiilor militare (pentru acei puţini militari care pierduseră la recalcularea pensiilor fiindcă ieşiseră la pensie foarte devreme), instituirea „instituţiei indemnizaţiei” pentru diplomaţii pensionari (3571 lei/lună care se adaugă pensiei calculată ca pentru muritorii obişnuiţi), mărirea indemnizaţiilor de merit (2700 lei/lună) şi a indemnizaţiilor artiştilor-interpreţi, dublarea indemnizaţiilor foştilor deţinuţi politici.

Mai citeşte:
Miting al revoluționarilor la București (video). Actualizare: Declarații Victor Ponta: “Bani pentru impostori nu o să dăm niciodată. Banii pentru cei care au fost cu adevărat revoluţionari … îi avem alocaţi şi îi vom plăti” (video)
Adrian Sanda: Din 1 ianuarie se vor acorda din nou indemnizaţii pentru revoluţionari, dar numai după o selecţie dură
Victor Ponta despre măsurile prevăzute în bugetul pe 2015: “Reintrarea în plată a drepturilor deja alocate şi care au fost amînate privind persoanele cu merite deosebite în revoluţia din ’89” (video)
Cheltuielile bugetare pentru diferite tagme beneficiare de legi speciale
Guvernul crează “instituţia indemnizaţiei”. Pentru diplomaţii pensionari. Revoluţionarii cu merite deosebite vor rămîne fără indemnizaţii şi în 2014
Guvernul dorește extinderea “instituției indemnizației”
Guvernul Ponta crește veniturile cetățenilor (a unora dintre ei)
Guvernul mărește indemnizațiile de merit și indemnizațiile pentru artiștii interpreți
Guvernul Ponta intenţionează să mărească indemnizaţiile foştilor deţinuţi politici

 

One Response to “Nici în anii următori revoluţionarii remarcaţi prin fapte deosebite nu vor primi indemnizaţii”

  1. Alferaru Nina Says:

    Stai linistit, in art 13 al oug 83 se arata ca indemnizatiile fostilor detinuti politici raman la nivelul din 2014 ( de fapt nu s-au mai indexat din 2008) .Asta dupa ce fostul presedinte Constantinescu l-a felicitat pe Ponta pentru masura dublarii indemnizatiilor. Nici o indemnizatie din lume nu poate compensa distrugerea sistematica, continua ( timp de 45 ani + 25 de ani de tranzitie) a familiei mele: bunici, parinti, eu si sotul, fratii, copiii si nepotii.si confiscarea intregii averi. Conteaza silungimea perioadei de timp in care ai fost lovit.Am muncit cu sarg, competenta si iubire pentru tara mea. Degeaba.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s