Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Ștefan Prutianu: Revoluția NU a început la Iași (video) Ianuarie 7, 2015


În 18 decembrie 2014 Clubul Monarhiștilor Români, filiala Iași, a organizat o comemorare a 25 de ani de la revoluția română. Cu acest prilej a fost invitat să vorbească și Ștefan Prutianu, cel care în diferite lucrări apărute după revoluție a fost prezentat ca și inițiatorul Frontului Popular Român, organizație conspirativă care ar fi încercat să organizeze un miting împotriva dictaturii Ceaușescu în 14 decembrie 1989 la Iași. Domnul Prutianu, spre deosebire de Cassian Maria Spiridon (principalul inițiator al campaniei de presă prin care se acreditează ideea că revoluția ar fi început la Iași), a avut mandat de arestare în decembrie 1989 (vezi documentul de mai jos). Tot spre deosebire de Cassian Maria Spiridon, contestă (de două ori în cadrul discursului) teza că revoluția ar fi început la Iași. Revoluția ar fi putut începe la Iași, dar nu a început, susține domnul Prutianu, iar despre cei care au pretins că revoluția a început la Iași crede că au fost „ispitiți de gloria nepieritoare… sau de simpla amăgire a copilului din fiecare dintre noi”. Discursul său este între minutul 6:29 și minutul 16:34 al înregistrării.

Transcriere înregistrare:

Iasi14decParchet203:41 Ana Cociovă: Bună seara, bine ați venit doamnelor și domnilor. O să începem … Vă mulțumesc pentru prezența dumneavoastră la acest Crăciun Regal pe care Clubul Monarhiștilor Români din Uniunea Europeană, sucursala Iași, îl dedică împlinirii a 25 de ani de la revoluția română din anul 1989. Fără jertfa unor oameni, și în special Tineri, care au înțeles că sosise timpul ca adevăratele valori ale României să fie redescoperite și așezate pe drumul lor firesc, nu ar fi fost acum posibil ca noi să ne adunăm aici pentru a sărbători creștinește nașterea Domnului. Omagiem acum, după 25 de ani de la căderea comunismului, pe eroii de la Timișoara și București, centre importante unde s-au concentrat forțele a mii de oameni, care au venit din orașele și satele României și care au avut curajul să își exprime dorința de libertate și de respect a valorilor umane. Puțini știu că revoluția română a început la Iași, printr-o veritabilă conspirație organizată după reguli profesioniste de un grup de intelectuali care avea ca prim obiectiv organizarea unei manifestații de amploare ce urma să aibă loc la data de 14 decembrie 1989. Această conspirație a fost condusă de Ștefan Prutianu, inginer la fostul centrul de cercetare, actualmente profesor universitar la facultatea de științe economice din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza Iași. Din acest complot a mai făcut parte Casian Spiridon, proiectant la centrul de cercetare și membru al Uniunii Scriitorilor, inginerul George Moraru, muncitorul Titi Iacob, cunoscut de ceilalți încă din anul 1987, de la acțiune grevistă de la fabrica Nicolina, inginer Petrică Dușă și Ionel Săcăleanu. Domnu’ profesor universitar Ștefan Pruteanu a acceptat invitația noastră și îl rog să ne spună cîteva cuvinte despre evenimentele care au avut loc atunci la Iași, în decembrie 1989. Mulțumim domnu’ profesor și vă invităm. (aplauze)
6:29 Ștefan Prutianu: Bună seara și bună să vă fie inima. Sînt onorat să mă aflu aici împreună cu dumneavoastră. E o postură pe care o freventez rareori, aceea de revoluționar. Într-adevăr, revoluția ar fi putut începe la Iași. Vreau să priviți asta ca pe o altfel de poziționare, nu ca o negare. Dar n-a început la Iași. Am construit într-adevăr o structură ascunsă, o structură conspirativă, după reguli mai mult sau mai puțin profesioniste. Ea a numărat un număr neștiut de membri, dar cel puțin 64 dintre ei au trecut prin ancheta securității de atunci. 4 dintre ei au fost arestați cu mandat de arestare. Primul arestat al revoluției s-a numit Vasile Vicol. A fost o omisiune, nu l-ați… De acord. El a fost arestat chiar în dimineața de 14. Au fost, afară de cei arestați cu mandat propriu-zis, chiar dacă ei intră în categoria reținuți astăzi, au fost alături de ei încă alte cîteva persoane care au fost arestate – arestate, reținute pînă la 3 zile – atuncea 24 de ore nu era neapărat o graniță a timpului în care puteai fi reținut. Dar foarte mulți alții, începînd cu rudele celor care au fost arestați sau reținuți, pe termen mai scurt sau mai lung, a trecut acum. Lucrurile astea s-au întîmplat pentru că acesta a fost spiritul vremii. Nu pentru că ar fi fost careva dintre noi un om cu totul special. De nu eram noi, alții ar fi fost. Am fost poate niște purtători de însemne, de semnale ale vremii. Eu chiar am avut adesea în perioada aceea sentimentul că sînt mediu, că trec prin neuronii mei mesaje care vin de nicăieri și mă orientează cumva… Da, spiritul nostru, spiritul grupului, s-a constituit treptat, plecînd dacă vreți, de la „Literatura și Arta” [săptămînal de la Chișinău care în perioada gorbaciovistă era cel mai important mijloc mass-media de susținere a mișcării naționale din RSS Moldovenească] și de la granița Prutului. Ne-am propus cumva să creem un cuib la Iași și altele în alte localități, așa precum altă dată se aprindeau focurile pe dealuri pentru a comunica și altora că undeva ne-am ridicat. Ne-am ridicat pașnic, pentru că asta ar fi fost dorința noastră. Mă simțeam cumplit de singur atunci. Aveam copii, aveam două fete deja, aveam o doamnă. Mă simțeam singur într-un alt mod. Cu toții eram rupți de ceilalți, dincolo de situația materială mai mult sau mai puțin precară. Nu acestea au fost motivele imediate. Faptul că eram reduși la starea, la condiția unei amoebe. Deci în ceea ce mă privea, în bună măsură am fost o tentație (?) a comunicării interumane, o tentație a relaționării umane. Să fim din nou liberi și împreună cu cine vrem, cînd vrem, unde vrem. Mă întorc acum la ziua de 14. Pe o ramificație, pe alta, să zicem erau cumva capetele ramificațiilor la mine, dar greu controlabile. Una din ramificații, acel inginer Georgel Moraru, un bărbat care m-a copleșit prin capacitatea de a rezista torturilor și păstra ascunsă, a păstra neștiută o ramificație pe care erau probe materiale, era o tiparniță cum a fost făcută ea acolo, erau manifestele. El n-a supraviețuit doar doi ani revoluției. Dar doamna lui, încă din dimineața zilei de 14, cu aer de femeie simplă, cumsecade, a survolat într-un fel, a spionat piața cumva, pentru noi. Și informațiile ei erau copleșitoare cumva: s-au instalat mașini de pompieri la intrarea de la Victoria, în spatele…, în sfîrșit. Voi știți că forțele de represiune, de securitate, de miliție, și armata, desigur, pentru că în primele zile armata a tras în oameni, atunci. Ne ascundem astăzi, dar oamenii aceia sînt generali, astăzi. Am fi putut să rămînem ascunși. Dacă piața este copleșită de forțele lor nu mai e loc pentru noi acolo. Dar tăvălugul se pornise. Ajunși în piață am realizat nu putem crea acel moment. Acel moment, pînă la urmă, de genul unei sticle aruncate într-o vitrină, de genul unui cap spart, pentru că așa încep revoluțiile, nu încep cu parlamentări. Încep de la o încăierare. Erau doi oameni care ar fi trebuit să se încaiere undeva, să putem coagula. Noi însă în piață nu aveam masa critică care să ne permită să ne învingem teama. Mie mi-era foarte teamă atunci. N-am avut tăria să dau acel semnal. De aceea spun, revoluția ar fi putut începe la Iași. Noi am intrat în pușcărie, am adunat aici forțele de represiune ale regimului, dar la suprafață nu s-a văzut mare lucru. Doar efectele colaterale – pe noi ne-au luat și ne-au băgat în pușcărie, cei cîțiva de la vîrf, cîțiva doar. Pînă la urmă vizibili au devenit cei care au făcut pușcărie. E adevărat, se pare că urma… dacă Timișoara nu ne-ar fi salvat, dacă Bucureștiul n-ar fi salvat Timișoara… Lucrurile se leagă cumva. Nu e nimeni panaceul revoluției pînă la urmă. Dar știu și eu, acolo au murit oameni, sînt copii care au rămas fără părinți, părinți care au rămas fără copii, și care-i plîng și astăzi, mai ales astăzi. Probabil că îi comemorează. Și cu smerenie, cu pietate, să zicem pentru ei, care realmente au început revoluția…, ei au depășit acel, acea masă critică, să zicem, care le-a permis să-și învingă teama, să se cațere pe tramvai. Noi n-am avut acea masă critică. În piață, oameni veneau și treceau. Nu puteam conta pe faptul că ne vom coagu… ei erau mai mulți ca noi. Și poate că și eu am fost cu adevărat laș atunci. N-am vrut să mor. Simțeam că lucrul acesta atunci e foarte aproape. Asta e tot. Ar fi putut fi începutul revoluției aici. Eu n-am avut pretenția asta niciodată. Confrați de-ai mei, conjurați de-ai mei însă, poate și ispitiți de gloria nepieritoare, știu și eu?, sau de simpla amăgire a copilului din fiecare dintre noi. N-am avut pretenția de a afirma categoric „revoluția a început la Iași”. E greu de spus lucrul acesta. Ar fi putut începe aici. Dar aici s-a frînt, să zicem, acel început. Vă mulțumesc frumos. (aplauze)

Mai citește:
Propunere legislativă: Iaşiul – oraş iniţiator al revoluţiei din 1989. Un articol al meu din 2004 despre această problemă
Alexandru Tacu despre frauda “revoluţiei” din 14 decembrie 1989 de la Iaşi
Cassian Maria Spiridon l-a dat în judecată pe Alexandru Tacu pentru cartea sa în care contestă acţiunea din 14 decembrie 1989 de la Iaşi
CNSAS nu cunoaşte existenţa vreunui dosar cu privire la pregătirea unei manifestaţii în 14 decembrie 1989 la Iaşi. Noul meu proces cu CNSAS
CNSAS pierde procesul cu mine legat de comunicarea informaţiilor despre pretinsa pregătire a unui miting anticomunist la Iaşi în 14 decembrie 1989
CNSAS: “Au fost efectuate verificările pentru identificarea eventualei existenţe a unui manifest prin care populaţia municipiului Iaşi era chemată, în ziua de 14 decembrie 1989, la un miting împotriva dictaturii, însă pînă în prezent nu am putut identifica acest document”
Deşi deja mi-a răspuns la cererea mea de informaţii privitoare la manifestul prin care ieşenii au fost chemaţi la miting anticeauşist pentru 14 decembrie 1989, CNSAS a declarat recurs la hotărîrea care îl obliga să-mi răspundă
Parchetul Militar nu a primit în decembrie 1989 manifeste prin care s-ar fi încercat organizarea unui miting anticeauşist în 14 decembrie 1989 la Iaşi

 

4 Responses to “Ștefan Prutianu: Revoluția NU a început la Iași (video)”

  1. closetaru veronel Says:

    Pentru camarazii nostri din Bucuresti,Timisoara si din tara doresc sa va aduc la cunostinta modul deplorabil in care s-a desfasurat protestul din 5 ian 2015.La ora 9 eram circa 300 de revi in fata sediului PSD,o singura pancarda ,Turda,cu domnul Dinca sfatos ,dar fara a fi aranjat un dialog cu cei de la PSD. La 11.30 am plecat la fel de dezorganizati,circa 1000 revi,la sediul Guvernului sa depunem o plangere impotriva oug 95,iar o delegatie de revi au cerut intalnirea cu primul ministru.Domnilor aici am intrat in ordine intr-un tarc,cu un domn brunetel,imbracat in mare parte in efecte militare.Dansul a mobilizat cateva ore revii,s-a strigat demisia Sanda,Ponta,un rev a incercat sa provoace jandarmii,fortand trecerea spre govern,pe rosu,printre masini,a fost oprit fara brutalitati,apoi doi domni din Bucuresti,suparati ca nu s-a prezentat domnul PM,au inceput sa jigneasca jandarmii,sefii lor pentru numarul mare de luptatori mobilizati,apoi s-au razboit cu postul RTV si patronal acestuia ! Oricine avea alta pozitie fata de noi,era injurat ! La 17.00 domnul Orbulescu (Resita ) a spus ca negocierile au esuat,ulterior seara la Radio International la Alex Oprea a spus cu subiect si predicat cauza esecului ! Mihai,Adam Cristina si Popescu (Turda) au negociat,ceilalti au sabotat intalnirea printr-o pozitie extrem de radicala,total neadecvata . Domnilor,poate printre zeci de mii de revi sunt oameni cu pregatire si tact pentru negociere,a trecut vremea cand ne puteam lupta cu fortele de ordine,avem intre 50 la 70 de ani,nu putem sta zeci de ore in frig,veniti pregatiti cu oameni cu carte,la negocieri se vorbeste clar,la obiect,civilizat,se accepta si alte opinii.Apoi noi ne-am dus cu scop précis,abrogarea OUG 95 si intrarea in plata dupa L 341, iar vocalii nostril lideri,din respect nu le dau numele (in 89 admirabili,acum jalnici)s-au luat de PM,SS,Jandarmi,RTV,etc parca nu avem toata lumea impotriva noastra atatata de cativa ziaristi. Domnul Orbulescu si doamna Adam sunt oameni OK,dar cu doua flori nu se face primavera ! Domnilor sunt aprox 10000 revi din Buc .si imprejurimi,a trebuit sa vina provincia sa lupte pentru noi !

  2. Bogdan Says:

    Încerc să văd videoclipul, dar mi se spune că acesta nu există…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s