Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Andrei Pleșu cere „limitarea înțeleaptă a libertății de expresie” Ianuarie 13, 2015


Domnul Andrei Pleșu, unul din intelectualii merituoși ai României (trag această concluzie ca urmare a faptului că este beneficiar al „indemnizației de merit” prevăzută în legea 118/2002, recent mărită de guvernul Ponta la 2700 lei/lună – linc) publică în ziarul „Adevărul” editorialul „Crimă, libertate, religie” (linc), în care comentează noțiunea de libertate de exprimare în contextul recentului act terorist de la Paris în care extremiști musulmani au ucis ziariști de la săptămînalul „Charlie hebdo” care publicase caricaturi cu proorocul Mahomed.

După ce, cu înțelepciunea-i caracteristică, ajunge la concluzia că omorul este un lucru rău, domnul Pleșu trece la analizarea unui alt aspect – libertatea de exprimare. Concluzia la care ajunge domnul Pleșu este că nici libertatea asta de exprimare nu-i prea bună cînd e exagerată. Ea nu trebuie „idolatrizată” ci administrată atent, în doze corespunzătoare, prescrise cu înțelepciune. „Administrarea inteligentă şi cuviincioasă a libertăţii de expresie e una dintre probele profesionistului adevărat”, explică domnul Pleșu. Ce vor face cei care nu sînt profesioniști adevărați, că mai există și din ăștia în societate? Domnul Pleșu nu ne lămurește explicit, dar putem înțelege că libertatea de expresie nu-i pentru oricine, ci numai pentru „profesioniști adevărați”.

„Cred că am dreptul, în numele libertăţii de expresie, să cer public limitarea înţeleaptă a libertăţii de expresie”, scrie domnul Pleșu, dar deși această opinie o emite în numele „libertății de expresie”, pentru punerea în aplicare a „limitării înțelepte a libertății de expresie” domnul Pleșu face apel nu numai la „spiritul civic” ci și la legiuitor.
Dacă în decembrie 1989 s-a cerut libertate de exprimare, iată că la 25 de ani de la revoluție se cere limitarea înțeleaptă a libertății. Adică, oamenii să poată vorbi, dar să nu ofenseze pe cineva cînd vorbesc.
După părerea mea, libertatea de exprimare ocrotită de stat prin legislație trebuie să însemne în primul rînd libertatea de a spune lucruri care deranjează pe alții. Libertatea de a spune lucruri drăguțe sau neutre, care nu deranjează pe nimeni, oricum nu este contestată și nu are nevoie de ocrotirea statului. Minciuna, calomnia sînt condamnabile, însă în cazul Charlie Hebdo n-a fost vorba de așa ceva. Mi se pare lipsit de relevanță dacă glumele din „Charlie Hebdo” erau bune sau rele, dacă umorul revistei e de bun sau prost gust. „E băşcălia o valoare atît de înaltă, încît merită să învrăjbim lumea de dragul ei?”, se întreabă domnul Pleșu. Cred că da, libertatea nu e completă fără dreptul de a face bășcălie. Există primejdia ca datorită libertății de exprimare să apară atacuri teroriste? Noi, cetățenii, plătim din impozitele noastre polițiști și membri ai serviciilor secrete, pentru ca ei să ne ocrotească dreptul la libertatea de exprimare, chiar și cînd aceasta nu e făcută în mod profesionist, chiar și cînd se exercită prin bășcălie. În nici un caz nu avem nevoie de polițiști și servicii secrete care să ne „limiteze înțelept” libertatea.
Mai citește:
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s