Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Primul miting studențesc și cenzura de la TVR Februarie 23, 2015


studenti_RL110190_1studenti_RL110190_2„România Liberă” din 11 ianuarie 1990 (o zi înaintea celei de-a doua încercări de răsturnare a regimului Iliescu – linc) publică un articol despre un miting studenţesc desfăşurat la Bucureşti. Reproduc acest articol, care descrie starea de spirit printre studenţi la vremea aceea, dar şi cenzura practicată de TVR autodeclarată „liberă” (singura televiziune românească la vremea aceea).

Cum a arătat primul miting studenţesc la Televiziunea Română Liberă

O oră de aşteptare în curtea Politehnicii, în faţa intrării în corpul AN, la -10 grade Celsius. Acest preludiu însă n-a apărut la televiziune, reporterii noştri aflîndu-se înăuntru, la căldură. Studenţii, care au aşteptat răbdători şi fără să vocifereze împotriva proastei organizări, s-au consolat cu reprezentanţii televiziunilor străine.

Este prima dintr-o serie de omisiuni, poate singura inocentă, deoarece mitingul furtunos, ajuns pe masa de montaj, a suportat un tratament cosmetic destinat să eludeze chestiunile delicate.

Maestra de ceremonii a fost o studentă care „a declarat întrunirea deschisă”, cerîndu-ne întîi un moment de reculegere şi apoi, cu totul neaşteptat, intonarea „măcar a primei strofe din Deşteaptă-te române”. Luaţi prin surprindere, studenţii au intonat prima strofă, intuind totuşi schema mentală pionieresc-utecistă a iniţiativei.

S-a spus că în această revoluţie tinerii şi-au cîştigat dreptul de a huidui. Acest drept nu trebuie minimalizat de „oamenii serioşi” şi nici escamotat de TVRL, căci este o exercitare a dreptului democratic de veto. Poate că, pe parcursul mitinguui, s-a abuzat de el, dar e firesc, fiind vorba de una din libertăţile proaspăt cîştigate. Astfel, studenta pe care aţi auzit-o vorbind despre „revoluţia inteligenţilor” a fost pur şi simplu huiduită, detaliu neglijat în transmisiune. Discutînd ulterior cu cîţiva politehnişti, am putut afla că nu ideea ca atare le-a displăcut, ci frazele de compunere şcolară în care colega de la medicină veterinară „îşi exprima sentimentele”. Este evident că tinerii suspectează abuzul de metafore şi discursurile laudative. Ca dovadă, s-a strigat frecvent „MAI CONCRET!”, „TRECI LA SUBIECT!”…

Altă secvenţă. Trimisul timişorean, ovaţionat îndelung, şi-a încheiat intervenţia cu o ameninţare directă: „DACĂ NU VOM OBŢINE CE VREM, TIMIŞOARA POATE ORICÎND SĂ REPETE DATA DE 16 DECEMBRIE!”.  Sala a scandat: „ŞI NOI! ŞI NOI!” (replică iarăşi nejustificat suprimată). Ar fi bine totuşi să ne ferim de supralicitarea retorică: ne îndoim că Timişoara ar putea repeta experienţa tragică pentru a li se acorda studenţilor frecvenţă facultativă la cursuri sau sesiune deschisă… În plus, este de neconceput să presupui că s-ar putea repeta acea represiune sîngeroasă în condiţiile actuale. Deci, să ne alegem cuvintele!

Au urmat mesajele reprezentanţilor străini, redate cu destulă fidelitate, cu excepţia micului discurs fulminant al politicianului britanic, lider al Partidului Muncitoresc. Printre altele, domnia sa şi-a exprimat uimirea de a vedea foşti comunişti în conducere şi a sugerat că guvernul ar trebui alcătuit din muncitori, ţărani, studenţi, deoarece ei au făcut revoluţia. Aceste afirmaţii dovedeau că domnia sa nu cunoştea nici forţele revoluţionare care au acţionat în România şi nici nevoile reale ale ţării noastre. Noi ştim prea bine că unica noastră salvare rămîne un guvern de specialişti competenţi care să redreseze economia falimentară moştenită. Tinerii au scandat „JOS COMUNIŞTII”, reacţia aceasta spontană fiind mai curînd un reflex al bucuriei de a auzi pentru prima dată limba engleză la o tribună.

Dar chestiunea care a suscitat cea mai vie reacţie emoţională şi, de aceea, nu se cuvenea suprimată, rămîne soarta ajutoarelor depozitate la Tîrgul internaţional Bucureşti. La tribună a apărut un tînăr care a descris, el însuşi foarte emoţionat, dezordinea şi dezorganizarea care domneau în pavilioane: făina împachetată lîngă detergent, spirt solid amestecat cu zahăr cubic, cafea şi zahăr care scîrţîie sub tălpi, pentru că cei de acolo, neştiind să traducă indicaţiile de pe pachete, le despicau cu cuţitul pentru a le putea sorta. La toate acestea se adaugă modul în care voluntarii îşi garniseau pe faţă sacoşele proprii în virtutea principiului „victimiadei naţionale”. Studenţii, indignaţi, au scandat: „LA TIB! LA TIB!”, hotărîţi să pornească imediat într-acolo, împreună cu televiziunea, care dădea din colţ în colţ. Foarte derutaţi, organizatorii au explicat că deplasarea celor două mii de studenţi nu e de natură să rezolve situaţia. Pe de altă parte, ei declaraseră autorităţilor, conform noilor legi, organizarea unui miting în incinta Politehnicii şi nu a unei demonstraţii în faţa TIB-ului. Pentru a linişti spiritele, ei au promis să înfiinţeze a doua zi nişte comisii studenţeşti de control şi ajutor.

Luni dimineaţa ne-am strîns, vreo treizeci de persoane, dar nu a apărut nici un organizator. În cele din urmă, îl găsim pe unul din ei, telefonînd la Facultatea de filologie. Ne spune că lansarea discuţiei despre TIB n-a fost decît o provocare!!! Incredibilă uşurinţa cu care se pronunţă acest cuvînt (de altfel, laitmotiv ceauşist)… Nu ne-am lăsat convinşi. Noi înşine fuseserăm la TIB – deci am putut vedea pe 31 decembrie zecile de pantofi desperecheaţi din neglijenţă şi hienele care scormoneau în maldărele de haine căutînd blugi pe măsură (ba chiar un organizator ne-a oferit, gentil, o pereche de cizmuliţe), iar pe 3 ianuarie îi găsiserăm pe soldaţii care asigurau paza incintei, ceea ce n-a împiedicat trei maşini să plece fără acte. La insistenţele noastre reprezentantul Ligii ne răspunde cu cinism: „… acum, dacă se fură, se fură cu acte în regulă!”.

Să-i întrebăm totuşi pe aceşti reprezentanţi cum e posibil să manifeste atîta indolenţă faţă de cei pe care îi „reprezintă”. După ce au acceptat cu multă uşurinţă muşamalizarea chestiunii, n-au apărut la punctul de întîlnire, nici măcar pentru a contramanda acţiunea.

Este adevărat, tuturor ne este greu să recunoaştem că SE FURĂ. Dar epocile de sărăcie au produs întotdeauna o categorie aparte de inşi apţi să prospere chiar datorită acestui context, ŞI TREBUIE să vorbim despre ei altminteri se vor instala la fel de comod şi în situaţia actuală. Deşi sînt numeroşi, să încercăm să-i descurajăm. Un popor întreg nu poate fi pus sub semnul ruşinii datorită lor.

O delegaţie s-a îndreptat spre Uniunea Scriitorilor pentru a solicita asistenţa domnului Mircea Dinescu. Au obţinut o audienţă la domnul Silviu Brucan. A doua zi, la prînz, s-a putut afla că propunerea studenţilor a fost acceptată, armata urmînd să colaboreze cu pchetele studenţeşti.

Revenind la problema cenzurii exercitate de TVRL, am avut luni seara trista surpriză de a constata că, în urma protestelor telefonice ale participanţilor la miting, televiziunea a găsit de cuviinţă să dea o dezminţire, asociindu-şi cîţiva reprezentanţi ai organizaţiilor studenţeşti. Ei s-au străduit să ne convingă că numai spaţiul i-a împiedicat să transmită integral primul nostru miting; de la cele 37 minute prevăzute, ni s-au acordat, în cele din urmă, cinci minute în plus. Va trebui oare, în viitor, să recurgem, din nou, la alte canale, pe alte lungimi de undă, pentru a ne informa?

Liliana Stoicescu, Delia Verdeş
(absolvente ale Filologiei participante la miting)

Mai citește alte relatări din presa perioadei imediat următoare revoluției la pagina Presa romnească 1989-1990.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s