

Vineri 24 aprilie la asociaţia „Memorialul Revoluţiei” s-a desfăşurat o conferinţă de presă cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la înfiinţarea asociaţiei. Am fost şi eu prezent la acea conferinţă de presă şi am folosit prilejul pentru a povesti jurnaliştilor despre recenta hotărîre CEDO legată de generalii Chiţac şi Stănculescu, ignorată de presă (linc). Am fost curios să văd cîţi ziarişti vor prelua ştirea dacă sînt informaţi direct asupra ei. Din cîte am observat mai apoi prin căutări pe internet, doar Adriana Mîţ de la saitul pressalert a scris acum despre înfrîngerea la CEDO a celor doi foşti generali, într-un articol (linc) în care mă citează cu numele greşit „Marcel Mioc”. Bagseama că cenzura n-a dispărut din România şi chiar există un consemn la anumite publicaţii să nu se pomenească cazul amintit de la CEDO, nu e vorba doar de lipsă de informare.
Tot cu acest prilej a fost prezentat şi numărul 1/2015 al revistei „M’89” editată de Memorialul Revoluţiei şi o expoziţie cu coperţile numerelor de revistă de pînă acum, realizate de Traian Abruda. Revista „M’89” nr. 1/2015 conţine studii de Richard Andrew Hall (un fragment din teza sa de doctorat „Rescrierea istoriei revoluţiei. Triumful revizionismului securist în România postceauşistă” din care pe acest blog am prezentat mai multe fragmente – vezi pagina „Analize despre revoluţia din 1989”), Lucian Vasile Szabo, Lucian Ionică şi Dumitru Tomoni, o relatare a lui Anatol Petrencu despre simpozionul organizat de „Memorialul Revoluţiei” în decembrie 2014, un articol al preotului Ionel Popescu „Biserica şi idealurile revoluţiei din decembrie 1989”, rubrica „Colaje de celuloid” de Liza Kratochwill în care sînt transcrise unele înregistrări video din timpul revoluţiei, articole despre perioada comunistă de Cristina Tudor, Loredana Tănasie şi Simona Mocioalcă, recenzii la cărţile „Teză la istorie” de Cati Daşcău şi „Turma marelui urs” de Costel Balint făcute de Simona Mocioalcă respectiv Adina Hornea Abruda, relatări de la diferite activităţi ale asociaţiei „Memorialul Revoluţiei”.
Deasemeni s-au împărţit diplome mai multor persoane care au ajutat „Memorialul Revoluţiei” de-a lungul vremii. Inclusiv eu am primit o diplomă.
În cadrul conferinţei de presă s-a împărţit participanţilor şi un bilanţ al activităţii asociaţiei „Memorialul Revoluţiei” în cei 25 de ani de existenţă. Bilanţul a fost întocmit de conducerea asociaţiei. Îl reproduc mai jos.
După 25 de ani…
Bilanţ şi planuri la Asociaţia Memorialul Revoluţiei Citește în continuare „Asociaţia „Memorialul Revoluţiei” – bilanţ la 25 de ani”