Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Cercetările Parchetului în dosarul revoluției (88). Alba Iulia Mai 15, 2015


Continui prezentarea ordonanţei procurorilor Codruţ Mihalache, Marian Tudor şi Claudiu Culea în dosarul 97/P/1990 – dosarul mamut făcut de procurorul Dan Voinea prin conexarea mai multor cauze legate de revoluţia din 1989. Astfel, acesta a devenit dosarul principal legat de revoluţie, dar nu trebuie făcută greşeala de a-l considera singurul dosar cu acest subiect din arhivele parchetului.

Vezi şi primele părţi ale acestei ordonanţe:
– Consideraţii generale
– Istoricul dosarului
– Situaţia de fapt generală
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (1)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (2)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (3)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (4)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (5)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (6)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (7)
– Bucureşti. Busculada de la mitingul lui Ceauşescu
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi de maşini militare
– Bucureşti. Ucişi prin împuşcare în 21 decembrie şi noaptea de 21/22 decembrie 1989
– Bucureşti. Răniţi în 21 decembrie şi noaptea de 21/22 decembrie 1989
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (8)
– Bucureşti. Agresaţi, reţinuţi, răniţi
– Bucureşti. Răspînditori de manifeste şi alţii
– Bucureşti. CC – situaţie generală
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (1)
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (2)
– Bucureşti. Moartea lui Jean Luis Calderon
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (3)
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (4)
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (5)
– Bucureşti. Un securist rătăcit în CC
– Bucureşti. Moartea generalului Milea
– Bucureşti. Palatul Telefoanelor (1)
– Bucureşti. Palatul Telefoanelor (2)
– Bucureşti. Palatul Telefoanelor (3). Moartea actorului Horia Căciulescu
– Bucureşti. Televiziune – situaţia generală
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (1)
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (2)
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (3)
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (4)
– Bucureşti. Televiziune. Reţinuţi (bănuiţi de terorism)
– Bucureşti. Televiziune. Margareta Costea
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (5)
Bucureşti. Radiodifuziune
Bucureşti. Zona Mărgeanului – Şoseaua Antiaeriană. Răniţi şi ucişi (1)
Bucureşti. Zona Mărgeanului – Şoseaua Antiaeriană. Răniţi şi ucişi (2)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (1). Militari împuşcaţi în autobuze sau camioane
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (2)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în autoturisme (1)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi (1)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în autoturisme (2)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi (2)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în TAB sau în elicopter
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în autoturisme (3)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (3)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Moartea rugbyştilor Durbac şi Murariu
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (4)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Autobuzul mitraliat
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Uslaşul Soldea
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Reţinuţi (bănuiţi de terorism)
Otopeni
Bucureşti. Şoseaua Olteniţei
Bucureşti. Fabrica de Elemente de Automatizări. Răniţi falşi?
Bucureşti. Casa Scînteii
Bucureşti. Spitalul Militar Central, Spitalul Colţea şi Calea Moşilor
Bucureşti. Colentina, Linia de centură – Domneşti, Operă, Piaţa Unirii, Spitalul Caritas
Bucureşti. Strada Eforie, şoseaua Pantelimon, Griviţa Roşie, 23 August, Bucur Obor
București. Str. Lemnea
București. Zonele Beldiman, Arhivele Statului, Tei – Barbu Văcărescu, spitalul Floreasca, șoseaua Viilor
București. Șoseaua Chitilei (inclusiv comuna Chitila), Calea Griviței și întreprinderea Laromet
București. Cadavre neidentificate
Timișoara
Brașov. Deschiderea focului
Braşov. Răniţi şi ucişi în zona Consiliului Judeţean
Brașov. Zona Capitol
Brașov. Zona Parc – Poștă
Brașov. Zona Modarom
Brașov. Zonele Uzina 2 Tipografie, Hărmanului, Toamnei, Zizinului, Sitei
Brașov. Alte victime
Brașov. Zonele Uzina 2, Rafinărie, Piața Teatrului
Brașov. Zonele Consiliul Judeţean, Hărmanului, Toamnei, spitalul judeţean – Calea Bucureşti
Brașov. Alte victime (2)
Brașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (1)
Brașov. Str. Colinei, cazul în care a fost cercetat Emil Ivașcu
Brașov. Magazinul Universal Tîmpa
Brașov. Zona centrală
Brașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (2)
Brașov. Alte victime (3)
Brașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (3)
Brașov. Victime ale UM 01107 Brașov
Brașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (4)
Brașov. Persoane reținute
Arad

În fragmentul care urmează prezint constatările asupra evenimentelor din Alba Iulia.

III.5. SITUAŢIE DE FAPT ALBA
În municipiul Alba Iulia, în după amiaza zilei de 22.12.1989, conducerea UM 01033 a luat măsuri de pază şi apărare a unităţilor militare şi a unor obiective importante din municipiu, împotriva unor eventuale „atacuri din partea elementelor teroriste”.
Cadrele militare din UM 02401 Alba Iulia – Liceul Militar Mihai Viteazu au acţionat în cartierul Cetate al oraşului, aparând clădirea Spitalului Judeţean Alba şi sediul unităţii.
La căminul de garnizoană din Alba Iulia au fost înarmaţi, începând cu data de 22.12.1989, toţi salariaţii civili, organizaţi sub comanda plt. maj. Pop Alexandru în grupa de apărare a căminului.
Tot din data de 22.12.1989, cpt. Buta Vasile şi cpt. Rusu Ioan, ambii din cadrul UM 01033 Alba Iulia, cu efective de militari, au preluat paza şi apărarea sediului fostei securităţi.
În afara forţelor MApN, au fost înarmate şi subunităţi ale gărzilor patriotice. De asemenea în posesia unor arme au intrat şi unii manifestanţi.
Datorită stării de tensiune specifică acelor zile şi a zvonurilor potrivit cărora forţe speciale din Ministerul de Interne, lucrători de miliţie şi securitate comit acte de terorism şi datorită unor deficienţe în organizarea dispozitivelor de luptă, în pregătirea şi conducerea efectivelor, precum şi în coordonarea acţiunilor întreprinse de militari şi membrii gărzilor patriotice, şi în mun. Alba Iulia s-a făcut uz de armă, context în care au fost ucise sau au fost rănite mai multe persoane. Împrejurările în care s-au produs decesul sau rănirea mai multor persoane în mun. Alba Iulia au făcut obiectul mai multor dosare ale Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, în cauzele respective dispunându-se soluţii de neîncepere a urmăririi penale sau de trimitere în judecată.
Cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul nr. 97/P/1990, începând cu anul 2006, au fost audiaţi Radu Emilia (soţia victimei mr. Radu Ioan), Iancu Gheorghe (rănit), Iuonaş Virgil (rănit), Făgădar Emanoil (rănit), Petrescu Nicolae (rănit), Oltean Petru Adrian (rănit), Barbu Romică (rănit), şi Lazurca (fostă Gruian) Ana (rănită) care au solicitat continuarea cercetărilor şi tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate de uciderea, respectiv rănirea lor prin împuşcare, în contextul evenimentelor din decembrie 1989, constituindu-se şi părţi civile în cauză.
În legătură cu aceste victime se reţin următoarele:
1. Radu Ioan (Alba) – decedat
Împrejurările în care a decedat mr. Radu Ioan şi au fost răniţi cpt. Iancu Gheorghe, cpt. Iuonaş Virgil şi Lazurca (fostă Gruian) Ana au făcut obiectul dosarului nr. 18/P/1990 al Parchetului Militar Cluj.
În fapt s-a reţinut că, în data de 24.12.1989, în jurul orelor 0900, cpt. Iuonaş Virgil, însoţit de mr. Radu Ioan, cpt. Iancu Gheorghe şi sg. maj. Haragus Ioan, se deplasa cu autoturismul personal către Inspectoratul de Miliţie al Judeţului Alba. În momentul în care au ajuns în zona localului de alimentaţie publică LACTO VEGETARIAN, circulând pe sens interzis, militarii care se aflau în dispozitiv în Parcul Eroilor, în faţa PTTR, datorită stării de surescitare în care se aflau şi fără a avea un ordin în acest sens, au deschis foc asupra autoturismului, producând leziuni prin împuşcare celor trei ofiţeri.
De asemenea s-a reţinut că, în dimineaţa aceleaşi zilei de 24.12.1989, în jurul orelor 0630, Gruian Ion împreună cu soţia sa Gruian Ana şi cei doi copii ai lor (Gruian Ana şi Gruian Ion) s-au deplasat cu autoturismul proprietate personală din satul Straja în mun. Alba Iulia. În momentul în care au ajuns pe str. Bucureşti, din mun. Alba, după ce au trecut de sediul securităţii, sediu ocupat şi apărat de militari aparţinând MApN, fără a fi somaţi, asupra autoturismului în care se aflau s-a deschis foc cu arme automate. Gruian Ion a oprit autoturismul dar văzând că tragerea nu încetează a demarat, plecând din acel loc cu intenţia de a se îndrepta spre domiciliul unei rude. Când autoturismul s-a pus în mişcare, asupra autoturismului s-a tras din mai multe direcţii (sediul Securităţii, sediul FSN, gară). Gruian Ana (mama) a suferit o plagă prin împuşcare obraz stâng şi o plagă contuză pavilion ureche stângă, leziuni care au necesitat 28-30 zile de îngrijiri medicale, Gruian Ion (fiu) a suferit o plagă împuşcată umăr stâng, leziune care a necesitat 11-12 zile de îngrijiri medicale iar Gruian Ana (fiica) a suferit o plagă împuşcată umăr stâng cu fractură de humerus stâng, leziuni care au necesitat pentru vindecare 80-90 zile de îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 18/P/1990 din data de 13.12.1996 Parchetul Militar Cluj a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind decesul mr. Radu Ioan şi rănirea prin împuşcare a cpt. Iuonaş Virgil, cpt. Iancu Gheorghe, civ. Gruian Ana, civ. Gruian Ana jr. şi Gruian Ioan jr., reţinându-se, pe de o parte, că există o cauză care înlătură caracterul penal al faptelor, respectiv eroarea de fapt (cu privire la decesul prin împuşcare a mr. Radu Ioan şi rănirea prin împuşcare a cpt. Iuonaş Virgil şi cpt. Iancu Gheorghe), iar pe de altă parte, că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale (cu privire la rănirea prin împuşcare a civ. Gruian Ana, civ. Gruian Ana jr. şi Gruian Ioan jr.)
Prin rezoluţia 646/P/1990 din data de 20.01.2000 Secţia Parchetelor Militare a dispus infirmarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă de Parchetul Militar Cluj în dosarul nr. 18/P/1990 privind decesul prin împuşcare a mr. Radu Ioan şi rănirea cpt. Iuonaş Virgil şi cpt. Iancu Gheorghe în timpul revoluţiei din decembrie 1989, urmând ca după completarea cercetărilor să se dispună soluţia legală.
Prin rezoluţia nr. 18/P/1990, din data de 27.06.2002, Parchetul Militar Cluj a dispus, reţinând aceeaşi situaţie de fapt cu privire la împrejurările în care mr. Radu Ioan a decedat iar cpt. Iancu Gheorghe şi cpt. Iuonaş Virgil au fost răniţi prin împuşcare, neînceperea urmăririi penale în cauză, motivându-se, pe de o parte, că există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv eroarea de fapt (cu privire la decesul mr. Radu Ioan), iar pe de altă parte, că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale (cu privire la rănirea prin împuşcare a cpt. Iancu Gheorghe şi cpt. Iuonaş Virgil).
2. Parte vătămată Făgădar Emanoil (Alba) – rănit
3. Parte vătămată Sorca Mihai Claudiu (Alba) – rănit
4. Parte vătămată Bumbu Ioan (Alba) – rănit
Împrejurările în care a fost rănit prin împuşcare Făgădar Emanoil au făcut obiectul dosarului nr. 199/P/1991 al Parchetului Militar Cluj.
În fapt s-a reţinut că Făgădar Emanoil a fost rănit, în data de 24.12.1989, în timp ce se afla în incinta CEC Alba, unde asigura paza, iar Sorca Mihai Claudiu şi Bumbu Ioan au fost răniţi în cursul aceleaşi zile în timp ce se aflau în apropierea magazinului Unirea.
Prin rezoluţia nr. 199/P/1991, din data de 13.12.1996, Parchetului Militar Cluj a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la rănirea prin împuşcare a numiţilor Făgădar Emanoil, Sorca Mihai Claudiu şi Bumbu Ioan, motivându-se că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale prev. de art. 122 alin. 1 lit. d C.pen.
5. Budiu Ioan (Alba) – decedat
6. Zeng Octavian (Alba) – decedat
7. Parte vătămată Petrescu Nicolae (Alba) – rănit
Împrejurările în care au fost împuşcaţi mortal numiţii Budiu Ioan şi Zeng Octavian şi a fost rănit prin împuşcare Petrescu Nicolae, au făcut obiectul dosarului nr. 96/P/1990 al Parchetului Militar Cluj.
În fapt s-a reţinut că, în după amiaza zilei de 24.12.1989, în jurul orelor 1300, în cartierul Cetate din mun. Alba Iulia, din diferite dispozitive aparţinând unor unităţi MApN sau formate din civili înarmaţi, s-a deschis foc asupra persoanelor care se aflau pe acoperişul unor blocuri, pe fondul confuziei generate de zvonuri potrivit cărora elemente teroriste execută foc de pe acoperişurile clădirilor asupra populaţiei şi asupra unor obiective importante. În aceste împrejurări a decedat Budiu Ioan, care se afla pe blocul Loto-Prono, şi a fost rănit Petrescu Nicolae, care se afla pe acoperişul blocului M4, din apropierea blocului Loto-Prono. În acelaşi context a fost împuşcat mortal şi Zeng Octavian care se afla în locuinţa sa, situată în mun. Alba Iulia, Aleea Brazilor (…).
Prin rezoluţia nr. 96/P/1990 din data de 13.02.1996 Parchetul Militar Cluj a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la moartea violentă a civ. Budiu Ioan şi Zeng Octavian, respectiv rănirea prin împuşcare a civ. Petrescu Nicolae, reţinându-se că există o cauză care înlătură caracterul penal al faptelor, respectiv eroarea de fapt.
8. Parte vătămată Oltean Petru Adrian (Alba) – rănit
9. Parte vătămată Cotea Constantin (Alba) – rănit
10. Parte vătămată Dobre Mihalache (Alba) – rănit
11. Parte vătămată Barbu Florin Romică (Alba) – rănit
Împrejurările în care au fost răniţi prin împuşcare numiţii Oltean Petru Adrian, Cotea Constantin, Dobre Mihalache şi Barbu Florin Romică au făcut obiectul dosarului nr. 176/P/1991 al Parchetului Militar Cluj.
În fapt s-a reţinut că, în după amiaza zilei de 24.12.1989, în jurul orelor 1600, mai multe persoane aflate într-un bloc în construcţie, în cartierul Cetate, au executat foc cu arme automate în direcţia Liceului Militar şi a Pieţei de pe b-dul Victoriei, din mun. Alba Iulia. Urmare acestui fapt, militarii, care se găseau în dispozitivul de luptă pentru apărarea UM 02401 Alba Iulia, au ripostat cu foc, împrejurare în care s-a produs rănirea celor 4 victime.
Prin rezoluţia nr. 176/P/1991, din data de 13.12.1996, Parchetul Militar Cluj a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la rănirea prin împuşcare a civililor Oltean Petru Adrian, Cotea Constantin, Dobre Mihalache şi a serg. (r) Barbu Romică, reţinându-se existenţa unei cauze care înlătură caracterul penal al faptelor, respectiv eroarea de fapt.
12. Parte vătămată Blăjan Mihai (Alba) – reţinut
Numitul Blăjan Mihai, fiul lui Gligor şi Ecaterina, născut la data de 23.01.1946 în mun. Bucureşti, domiciliată în mun. Alba Iulia (…), afirmă că, în data de 19.12.1989, a fost cercetat în sediul Miliţiei jud. Alba, de către cpt. Ludaş, timp de 2 ore cu privire la activităţile desfăşurate de el şi soţia sa împotriva vechiului regim, iar în data de 23.12.1989 a fost reţinut mai multe ore în Liceul militar unde a fost condus de manifestanţi întrucât l-au observat efectuând fotografii în cartierul Cetate. A solicitat tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate de reţinerea sa şi s-a constituit parte civilă în cauză.

(va urma – cu evenimentele din Cugir)

 

2 Responses to “Cercetările Parchetului în dosarul revoluției (88). Alba Iulia”

  1. Babitchi Mihai Says:

    Toate bune si frumoase dle Mioc. Apreciez foarte mult munca dvs. dar in ce priveste Alba Iulia am unele observatii. Probabil ca ele sunt incomplete intrucat va limitati sa copiati datele din dosarele parchetelor militare. Extrem de subiective dupa cum am putut constata. De pilda nu spuneti nimic despre faptul ca in Alba Iulia multimea a iesit in strada in seara zilei de 21 decembrie 1989 (dvs. incepeti cu dupa-amiaza zilei de 22 decembrie cand armata a facut si a dres. Etc.)iar la conducerea evenimentelor a stat un grup de civili si nicidecum militari. Deciziile erau luate exclusiv de acest grup de civili, militarii supunandu-se fara rezerva. Este corecta totusi cocncluzia parchetului in privinta degringoladei care a domnit in randul militarilor, mai ales a soldatilor simpli, lipsiti de experienta. Dar nu ati amintit nimic de capturarea si moartea singurului terorist (inclusiv potrivit concluziei procurorului militar Andries) Sorin Botar. Desi declaratia luata lui Botar (predata de mine personal procurorului militar Tit Liviu Domsa) a disparut din dosar (sustrasa de cei interesati sa ascunda adevarul despre revolutie) declaratiile altor martori fac trimitere la aceasta declaratie. Si nu ati amintit nimic de doborarea elicopterului in care se aflau Nuta si Mihalea si moartea celor cinci ocupanti etc.

    Mihai Babitchi


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s