Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Osîndirea yoghinului Gregorian Bivolaru în 1984 şi constatarea caracterului ei politic Iunie 3, 2015


Bivolaru_03În 1984 conducătorul mişcării yoga MISA, Gregorian Bivolaru, a fost arestat de autorităţile comuniste pentru faptul că practica yoga („exercitarea fără drept a unei profesii”), pentru că copia şi difuza diferite lucrări (în mare parte tot de yoga) („difuzare fără autorizaţie legală a unor publicaţii”) şi răspîndire de materiale obscene. Este cazul în care a fost implicat şi Gelu Voican Voiculescu, care a apărut la momentul percheziţiei făcute de miliţie soldate cu arestarea lui Bivolaru şi apoi a dat mai multe declaraţii legate de Bivolaru.

În 13 iulie 1984 Gregorian Bivolaru a evadat din arest, find prins după 2 zile. A fost trimis în judecată dar, pentru că între timp apăruse un decret de amnistie, nu a mai fost osîndit pentru acuzaţiile iniţiale ci numai pentru infracţiunea de evadare.

După apariţia legii 221/2009 Gregorian Bivolaru a cerut instanţei să constate caracterul politic al întemniţării sale din perioada comunistă, cît şi a măsurii de internare forţată într-un spital psihiatric care fusese dispusă în 1989 împotriva sa. Revoluţia l-a prins în spitalul de psihiatrie, imediat după revoluţie dîndu-se o hotărîre judecătorească prin care s-a revocat internarea sa la psihiatrie. Păţit fiind cu osîndirea pentru evadare, Bivolaru nu a dorit să fugă pur şi simplu din spital după revoluţie ci a aşteptat să existe o hotărîre judecătorească care să-i dea dreptul să părăsească spitalul.

Prezint acum atît hotărîrea penală din 1984 prin care Gregorian Bivolaru a fost osîndit la închisoare, cît şi sentinţa din 2011 a Tribunalului Bucureşti care constată caracterul politic al arestării respectiv internării la psihiatrie a acestuia.

TRIBUNALUL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI – SECŢIA I-a PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 2313

Şedinţa publică de la 9 noiembrie 1984

Tribunalul compus din:
Graţia Cristea Preşedinte
Magdalena Dumitru Judecător
Vasile Teodorescu Procuror
Marieta Badea Grefier

Pe rol fiind soluţionarea recursului declarat de inculpatul Bivolaru Gregorian împotriva sentinţei penale nr. 960 din 28 septembrie 1984 pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti în dosarul penal nr. 5514/1984.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns recurentul inculpat în stare de arest şi asistat de avocat ales Vonghizos Cristu în baza delegaţiei nr. 37953/1984 emisă de BCAJ nr. 3 – Bucureşti.

Procedura completă.

Apărătorul recurentului inculpat critică sentinţa instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală cu privire la sancţiunea aplicată şi în sensul nepronunţării asupra măsurii confiscării speciale prev. de art. 118 cod penal, în fond solicită admiterea recursului aşa cum a fost motivat în scris, depus la dosarul cauzei.

Reprezentantul procuraturii avînd cuvîntul, arată că motivele de recurs invocate de inculpat prin apărătorul său sînt netemeinice şi solicită respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul inculpat avînd cuvîntul recunoaşte şi regretă fapta comisă, solicitînd executarea pedepsei la locul de muncă.

TRIBUNALUL,
Asupra recursului declarat:

Prin sentinţa penală nr. 960 din 28 sept. 1984 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, a fost condamnat inculpatul Bivolaru Gregorian (fiul lui Constantin şi Floarea, născut la 13 martie 1952, în comuna Tărtăşeşti, judeţul Dîmboviţa, paznic la institutul de cercetări în construcţii, necăsătorit, neîncadrat politic, cu domiciliul în Bucureşti (…), cu antecedente penale, deţinut în arestul IGM) la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, în baza art. 269 al. 1 cod penal. S-a făcut aplic[area] art. 71 şi 64 c.p.

Bivolaru_04S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus prevenţia de la 15 iulie 1984 la zi.

Inculpatul a fost obligat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reţinut că inculpatul, aflîndu-se în arest preventiv în baza mandatului emis de Procuratura municipiului Bucureşti, în ziua de 13 iulie 1984 a evadat de sub escortă, fiind prins şi reîncarcerat în ziua de 15 iulie 1984.

De precizat că inculpatul a fost cercetat şi pentru difuzarea fără autorizaţie legală a unor publicaţii – faptă penală prev. de art. 94 din Legea nr.  3/1974; exercitarea fără drept a unei profesii, faptă penală prev. de art. 281 cod penal şi răspîndirea de materiale obscene, faptă penală prev. de art. 325 cod penal, în privinţa acestor infracţiuni făcîndu-se aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Decretul nr. 290/1984, încă în cursul cercetării penale.

Împotriva sentinţei a declarat recurs inculpatul, criticînd sentinţa sub aspectul confiscării sumelor de bani provenite din infracţiune precum şi a materialelor ce constituie obiectul acestor fapte penale, în cursul anchetei penale, precum şi în privinţa modului de executare al pedepsei, solicitînd să se dispună ca executarea sancţiunii să se facă prin muncă corecţională.

Inculpatul a precizat că în mod greşit s-a făcut computarea detenţiei, întrucît a fost reţinut de la 18 aprilie 1984, iar nu de la 15 iulie 1984 cum a precizat instanţa de fond. [în fapt, în 18 aprilie 1984 fusese reţinut pentru practicarea yoga şi a celorlalte infracţiuni apoi amnistiate, iar în 15 iulie 1984 a fost reţinut iar după evadare – singura infracţiune pentru care a fost pînă la urmă osîndit]

Recursul declarat de inculpat este întemeiat sub aspectul greşitei computări a reţinerii, în mod greşit instanţa de fond deducînd din pedeapsă perioada de la 13 iulie 1984 la 28 septembrie 1984, cît timp din actele cauzei rezultă că inculpatul a fost reţinut de la 18 aprilie 1984.

În privinţa măsurii confiscării dispusă în cursul anchetei penale, este de observat că această dispoziţie nu este avută în vedere la sentinţa isntanţei de fond în mod corect, întrucît faptele penale ce au atras această măsură au fost amnistiate potrivit Decretului nr. 290/1984, amnistie cosntatată înainte de judecarea cauzei.

Cum instanţa de fond în mod legal şi corect nu s-a pronunţat în privinţa acestor fapte penale, nu i se poate reproşa pe calea recursului pretinsa cenzură ce ar fi trebuit s-o facă pentru faptele penale amnistiate şi implicit confiscarea ce apare legat de aceste fapte.

Bivolaru_05Referitor la cererea condamnatului, de a se schimba modul de executare al pedepsei aplicate, este neîntemeiată întrucît în cauză, conform dispoziţiilor art. 86 cod penal, nu se constată în privinţa inculpatului că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia prin privare de libertate.

Urmează deci a se admite recursul condamnatului şi a se casa sentinţa recurată, numai sub aspectul computării pedepsei.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpatul Bivolaru Gregorian împotriva sentinţei penale nr. 960 din 28 septembrie 1984, pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti.

Casează parţial sentinţa, şi în fond:

Compută prevenţia de la 18 aprilie 1984 la 9 noiembrie 1984, scăzînd zilele de 13 şi 14 iulie 1984.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

DEFINITIVĂ.

Pronunţată în şedinţa publică de la 9 noiembrie 1984.

PREŞEDINTE Gr. Cristea
JUDECĂTOR M. Dumitru
GREFIER M. Badea

Jud. sect. 4 Buc.
dosar fond 5514/84
jude fond: G. Teodorescu
redact. M.D.
dact. S.D.
exemplare -2-
20.XI.1984

Bivolaru_06ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A III-A CIVILĂ
DOSAR NR. 48765/3/2010

SENTINŢA CIVILĂ NR. 1271
ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 01.07.2011

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREŞEDINTE – BEATRICE RAMAŞCANU
GREFIER – VERONICA ELENA STOICA

Reprezentantul Ministerului Public – Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bucureşti este reprezentat de procuror Ioana Pavel.

Pe rol se află soluţionarea acţiunii civile de faţă privind pe reclamantul Bivolaru Gregorian, în contradictoriu cu pîrîtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, avînd ca obiect acţiune Lg. 221/2009.

Dezbaterile în fond şi susţinerile orale ale părţilor au avut loc la termenul de judecată din data de 30.06.2011, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată care fac[e] parte integrantă din prezenta decizie, cînd tribunalul avînd nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate părţilor să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, a amînat pronunţarea la 01.07.2011, cînd a hotărît următoarele:

TRIBUNALUL

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a Civilă, la data de 11.10.2010, sub nr. 48765/3/2010, reclamantul Bivolaru Gregorian a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pronunţarea unei hotărîri judecătoreşti prin care să se constate următoarele:

1. caracterul politic al condamnării, în temeiul art. 1 alin. 3 şi 4, art. 4 din Legea nr. 221/2009, dispuse prin: sentinţa penală nr. 68/20.01.1977 pronunţată de către Judecătoria Sectorului 7 Bucureşti în dosarul nr. 192/1977; sentinţa penală nr. 960/28.09.1984 pronunţată de către Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a Municipiului Bucureşti în dosarul nr. 5814/1984 (definitivă prin decizia penală nr. 2313/09.11.1984 pronunţată de către Tribunalul Municipiului Bucureşti – Secţia I-a Penală în dosarul nr. 4766/1984).

2. caracterul politic al măsurii adminsitrative dispuse faţă de reclamant, în temeiul art. 4 alin. 2 din legea nr. 221/2009, care a constat în dispunerea internării într-un institut medical de specialitate prin sentinţa penală nr. 616/19.08.1989 pronunţată de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 5565/1989 (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 892/30.08.1989 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 2130/1989).

3. obligarea pîrîtului la plata a cîte 10000 de euro pentru fiecare condamnare şi măsură adminsitrativă dispusă împotriva sa, pe nedrept, cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, conform dispoziţiilor art. 5 alin. 1 lit. a pct. 1 din Legea nr. 221/2009.

Reclamantul a solicitat, totodată şi acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Bivolaru_07În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în perioada regimului comunist, a fost arestat, torturat, discreditat moral şi i s-au adus acuzaţii pe nedrept, acestea din urmă cosntituind baza condamnărilor pentru infracţiunile de drept comun la care a fost supus şi care, în realitate, erau un paravan pentru exercitarea opresiunilor politice împotriva sa. Reclamantul a mai arătat că prin exprimarea propriilor convingeri (opţiunea de a practica yoga, respectiv continuarea practicii yoga după ce aceasta a fost interzisă) a venit în contradicţie cu ideologia regimului comunist care se opunea oricărei forme de emancipare umană (spirituală, morală, culturală) prin: control strict, teroare, oprimarea celor care ieşeau din tiparele ideologiei comuniste, îngrădirea drepturilor de exprimare, de liberă comunicare şi liberă asociere între persoane. Ca o consecinţă a  acestui fapt, reclamantul arată că a fost, în mod repetat, bătut cu bestialitate şi torturat.

De asemenea, reclamantul a arătat că a intrat în vizorul securităţii încă din anul 1972 datorită corespondenţei cu Mircea Eliade, an în care a fost realizată de către organele de securitate prima percheziţie la locuinţa sa, ocazie cu care i s-au confiscat o mulţime de conspecte pe care le făcuse, în urma studiului la diferite biblioteci din Bucureşti, precum şi mai multe cărţi de yoga şi fenomene paranormale pe care le obţinuse cu mari eforturi.

Datorită acelei corespondenţe, a fost anchetat de organele Securităţii Statului, la sediul securităţii din strada Eforie, de peste 7 ori, iar în cadrul acestor anchete i s-a pus în vedere să înceteze corespondenţa cu Mircea Eliade, care era considerat „duşman al poporului”, fiind avertizat, că dacă nu se va potoli, va ajunge la închisoare pentru „atitudine duşmănoasă la adresa orînduirii socialiste”.

Reclamantul învederează că datorită faptului că avea dosar la securitate, i-a fost foarte dificil să se angajeze, fiindu-i refuzată cosntant angajarea în diferite locuri, de multe ori cei de la securitate fiind cei care interveneau şi cereau în mod expres să nu fie angajat deoarece spuneau că este un personal periculos (cu titlu de exemplu indică momentul cînd a dorit să se angajeze la Institutul de Arhitectură, pe un post de bibliotecar).

Un alt abuz la care a fost supus în perioada comunistă, pe lîngă numeroasele percheziţii şi anchete, a fost confiscarea numeroaselor cărţi, unele dintre ele rare, ce aparţineau domeniului yoga, filosofiei orientale şi altor ştiinţe conexe (după revoluţie i s-au restituit două camioane de cărţi, însă multe dintre ele au fost distruse). În considerarea acestui abuz, învederează că la acea vreme se făceau eforturi şi sacrificii considerabile pentru procurarea acelor cărţi deoarece pe de o parte, în România nu se publica aproape nimic în legătură cu domeniile menţionate, iar pe de altă parte cărţile de acest gen, care se aflau în gestiunea diferitelor biblioteci din Bucureşti (Biblioteca Centrală de Stat, Biblioteca Centrală Universitară, Biblioteca Academiei) erau puse de regim la Fondul Secret.

Pe acelaşi considerent, reclamantul arată că în anul 1977 a fost tracasat, acuzat şi în cele din urmă condamnat pentru deţinere şi răspîndire de material obscen (faptă prevăzută de art. 325 Cod Penal) prin sentinţa penală nr. 68/20.01.1977 pronunţată de către Judecătoria Sectorului 7 Bucureşti în dosarul nr. 192/1977, la un an închisoare, pedeapsă pentru care a fost graţiat în întregime, ca urmare a Decretulu de graţiere nr. 222/05.07.1976.

Adevărata persecuţie împotriva sa a început în anii 1980 şi a avut legătură cu ceea ce a fost numit „Afacerea Meditaţia Transcedentală”. Mai arată că domnul Nicolae Stoian, cetăţean francez de origine română, care a fost iniţiatorul grupării Meditaţia Transcedentală din România, a considerat că era pregătit şi a dorit să-l formeze, ca profesor de Meditaţie Transcedentală, în Elveţia, urmînd a prelua această grupare şi să o coordoneze în România, după plecarea lui Nicolae Stoian din ţară.

Bivolaru_08Datorită faptului că s-a considerat de către organele de securitate că, la nivelul anului 1982 era deja şeful grupării M.T. din România, era considerat cel mai periculos om din România şi a fost ţinut la arest timp de 3 zile, în timpul anchetei din 1982, la sediul securităţii din str. Rahova, în perioada arestării fiind pus să dea tot felul de declaraţii şi fiind ameninţat cu întocmirea unui dosar penal. Din planul opresiv al organelor de securitate de a intimida au făcut parte şi tehnicile acestora de luare a declaraţiilor: de multe ori îi erau puse în faţă declaraţii deja bătute la maşină, care consemnau lucruri neadevărate, ce îi erau atribuite cu scopul de a-l incrimina. Deoarece refuza să semneze acele declaraţii, reclamantul învederează că era bătut cu sadism şi sălbăticie, pînă leşina, moment cînd era udat şi fie ancheta continua (fiind bătut mai blînd) fie era trimis în celulă.

După patru luni de arest, prin rechizitoriul Procuraturii Municipiului Bucureşti întocmit la 20.08.1984 s-a reţinut în sarcina sa săvîrşirea faptelor prevăzute de art. 94 din legea nr. 3/1974 (difuzarea ilegală a unor publicaţii cu caracter mistic), de art. 281 Cod Penal (exercitarea fără drept a profesiei de isntructor de yoga) şiart. 325 Cod Penal (răspîndirea de material obscen).

Prin sentinţa penală nr. 960/28.09.1984, pronunţată de către Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, în dosarul nr. 5514/1984 a fost condamnat pentru evadare la un an şi şase luni închisoare, întrucît pentru celelalte capete de acuzare intervenise amnistia, conform art. 1 din Decretul nr. 290/1984.

Deoarece era considerat un om foarte periculos, pe toată perioada detenţiei a fost ţinut într-o celulă specială, cu lanţuri la picioare care cîntăreau 6-7 kg. Deşi potrivit dispoziţiilor codului penal dina cea vreme, reclamantul ar fi putut să fie eliberat după executare a jumătate din pedeapsă pentru bună purtare, organele de securitate au hotărît că era necesar să rămînă în închisoare.

Ulterior, în anul 1989, a fost din nou arestat şi dus în arestul securităţii, unde a fost bătut şi torturat, pentru săvîrşirea unor „infracţiuni” de drept comun. Cum dosarul nu era consistent, nicid e această dată, într-una din zile, colonelul N. Vasile (care fusese deranjat de evadarea din 1984 deoarece îşi ratase avansarea la gradul de general) l-a chemat şi i-a comunicat că va fi trimis la spitalul de psihiatrie de la Poiana Mare, fiind de notorietate faptul că, una din metodele de exterminare a disidenţilor politici, folosită de organele de securitate în perioada comunistă, era internarea acestora, cu forţa, în spitalele de psihiatrie, unde urmau să fie trataţi ca nişte reali bolnavi psihici şi cărora li se administra medicaţie aferentă unor astfel de boli grave, administrarea acestui tratament, în mod nejustificat, determinînd anihilarea psiho-mentală a opozantului.

Urmare a discuţiei cu colonelul de securitate N. Vasile i s-a efectuat o expertiză, care în realitate a fost o înscenare grotească şi care a concluzionat că ar avea „discernămîntul pierdut” iar prin sentinţa penală nr. 616/19.08.1989 pronunţată de către Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. 5565/1989 s-a dispus internarea sa medicală, într-un institut de specialitate pînă la însănătoşire.

În concluzia, reclamantul apreciază că atît prin sentinţele de condamnare cît şi prin măsura internării medicale care au avut un evident substrat politic, i-au fost încălcate libertate de gîndire şi de conştiinţă, drept fundamental reglementat şi de art. 9 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului şi care nu paote forma obiectul unei restrîngeri în afara situaţiilor prevăzute de lege.

Însăşi dispoziţiile legale din acea perioadă prevedeau dreptul la libertatea gîndirii, în contextul în care România, prin Decretul nr. 212/1974 a ratificat Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice care garanta printre altele şi libertate de gîndire.

Bivolaru_09În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009 aşa cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 62/2010.

În dovedirea cererii, reclamantul a arătat că înţelege să se folosească de lucrarea „Reprimarea Mişcării Yoga în anii 1980” scrisă de dl. Gabriel Andreescu precum şi de proba testimonială, solicitînd a fi audiaţi, în calitate de martori: Ambăruş Gabriela, Ambăruş Mihaela, Mărtz Eugen şi Petru Groza.

Prin precizarea verbală din data de 10.02.2011, apărătorul reclamantului a înţeles să precizeze că alături de temeiul de drept invocat prin acţiunea introductivă invocă şi art. 998-999 C. civ., prevederile Pactului internaţional privind drepturile civile şi politice din 1966, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului 1948.

La data de 6.04.2011 pîrîtul a depus note de şedinţă prin care a solicitat respingerea capetelor 1 şi 2 din acţiune cu motivarea că măsurile luate împotriva reclamantului şi condamnările penale suferite nu se încadrează în măsurile arătate explicit în art. 3 din Legea nr. 221/2009.

A fost încuviinţată proba cu înscrisuri şi proba testimonială.

Prin încheierea de şedinţă din data de 10.02.2011, instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte capătul 3 de cerere formulat în baza art. 998-999 Cod civil referitor la acordarea de daune reclamantului.

Analizînd actele şi lucrările dosarului, tribunalul constată:

1. Situaţia de fapt

Din întregul material probator administrat în cauză, înscrisuri şi declaraţii de martori, rezultă că autorităţile statului comunist în perioada 1970-1989 au supus reclamantul la o serie concertată de măsuri de supraveghere din partea organelor de securitate (filaj, investigaţii, percheziţii, interceptări telefonice, interceptarea corespondenţei, reţele informative etc.), dar şi a unor condamnări penale, privare de libertate, confiscări ilegale, internare medicală pentru modalitatea în care acesta din urmă a înţeles să îşi exprime propriile convingeri şi idei prin îngrădirea unor drepturi fundamentale, precum libertatea de gîndire, de exprimare, de asociere, libertatea de mişcare şi siguranţă, dreptul de a nu fi supus unor tratamente inumane şi degradante, dreptul la inviolabilitatea domiciliuui şi corespondenţei.

Instanţa urmează să analizeze cronologic sancţiunile penale aplicate acestuia, precum şi măsurile operative luate de către organele de securitate împotriva reclamantului pentru a putea stabili dacă aceste măsuri se încadrează în prevederile Legii nr. 221/2009.

Astfel cum rezultă din planul de măsuri nr. 161/8.02.1979, instanţa constată că primele măsuri iniţiate de organele de securitate împotriva reclamantului au debutat în 1970-1971, perioadă în care „a fost lucrat prin dosar de verificare pentru relaţii suspecte cu cetăţeni străini, deţinere de materiale pornografice şi cu conţinut tendenţios şi intenţii de rămînere ilegală în străinătate”.

Acţiunile întreprinse împotriva reclamantului stabilite prin acelaşi plan de măsuri sînt ample – de la recrutarea unui informator din rîndul anturajului numitului Gregorian Bivolaru, de la locul de muncă, familie, apropiaţi, instalarea unor mijloace de interceptare la domiciliul acestuia, interceptarea corespondenţei, percheziţie secretă la domiciliu (filele 172-174).

Reclamantul a fost avertizat direct de către organele de securitate şi de către cele politice asupra necesităţii de a înceta corespondenţa cu diverşi cetăţeni străini sau publicaţii occidentale cu scopul de a obţine materiale yoga şi de a renunţa la atitudinea sa tendenţioasă la adresa regimului comunist (a se vede[a] nota raport din 1974 – fila 176).

Bivolaru_10În concret, reclamantului i se reproşa de către organele de securitate faptul că a întreţinut „relaţii suspecte cu cetăţeni străini, a deţinut materiale pornografice şi cu conţinut tendenţios, avînd intenţia de a rămîne ilegal în străinătate, că a atras adepţi prin răspîndire de fiţuici, scrisori, apeluri către ambasade străine (fila 188, 191, 203), a făcut comentarii duşmănoase cu privire la asigurarea secretului corespondenţei în ţară” (fila 179), că „practică yoga şi studiază ştiinţe oculte, parapsihologia filosofia” (fila 183), „îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul de viaţă din România”, „are o activitate mistică, ideologia sa fiind apropiată de cea a curentului hippyes” (fila 184), „menţinerea unei atitudini negative la locul de muncă cu consecinţe asupra planului de producţie, a capacităţii de muncă a celor care desfăşoară activitate” (fila 203 ş.u.) etc.

În raportul din 8.02.1972 se concluzionează că „deşi nu se conturează o activitate infracţională concretă, activitatea desfăşurată de numitul Gregorian Bivolaru îmbracă un caracter necorespunzător” (fila 185).

Prin sentinţa penală nr. 68/20.01.1977 pronunţată în dosarul nr. 192/1977 a Judecătoriei Sectorului 7 Bucureşti, s-a dispus graţierea numitului Gregorian Bivolaru pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 325 Cod penal, deţinerea de materiale pornografice, dispunîndu-se în acelaşi timp şi confiscarea tuturor materialelor obscene deţinute de către inculpat.

În anul 1979 s-a deschis de către organele de securitate un alt dosar de urmărire informativă împotriva numitului Gregorian Bivolaru „semnalat cu manifestări ostile la adresa regimului socialist din România în timpul unor evenimente politice interne şi internaţionale” (fila 171-174).

În anul 1983 s-a deschis un dosar de urmărire informativă împotriva numitului Gregorian Bivolaru cu motivul că acesta este un adept al sectei mistice religioase Meditaţia Transcedentală. Metodele utilizate pentru a dezavua activitatea pretinsă ilegală a acestuia au fost numeroase, astfel cum rezultă din Raportul nr. 132/13.10.1984 emis de Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului (fila 151 ş.u.) – reţea informativ[ă], filaj, investigaţii, organizare de flagrant delict, arestare la data de 17.04.1984, percheziţii.

Finalitatea urmărită de autorităţile comuniste a fost aceea „de a destrăma anturajul format în jurul numitului Gregorian Bivolaru şi a preveni activităţile similare”.

Se arată în acest raport că în perioada 1982 – aprilie 1984 reclamantul ar fi organizat şi condus cursuri de yoga cu un număr de şapte grupuri, iar cu ocazia acestor şedinţe s-ar fi propagat idei nocive şi o variantă erotică de yoga „de natură să anihileze influenţa educativă a culturii şi ştiinţei incompatibile cu normele de convieţuire socială şi cu morala socialistă”.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare s-a dispus confiscarea unui număr impresionant de materiale tipărite, inclusiv diapozitive, videocasete, aparatură electronică, foto şi video.

În perioada arestului dispus împotriva reclamantului acuzat de săvîrşirea infracţiunilor de exercitare fără drept a unei profesii prevăzut de art. 281 Cod penal, răspîndirea de materiale obscene prevăzut de art. 325 Cod penal, difuzarea fără autorizaţie legală a unor publicaţii – art. 94 din Legea nr. 3/1974, reclamantul a evadat la data de 13.07.1984.

Prin sentinţa penală nr. 960/28.09.1984 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, a fost condamnat numitul Gregorian Bivolaru la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 269 Cod penal, reţinîndu-se faptul că în timp ce se afla în arest preventiv în baza unui mandat de arestare emis de Procuratura Mun. Bucureşti în ziua de 13 iulie 1984 a evadat de sub escortă fiind prins şi încarcerat în ziua de 15 iulie 1984.

Bivolaru_11Prin ordonanţa nr. 769 a procuraturii Mun. Bucureşti din 20 august 1984 s-a dispus materialelor identificate cu ocazia percheziţiilor domiciliare, materiale tipărite, inclusiv diapozitive, videocasete, aparatură electronică, foto şi video.

Autorităţile statului comunist prin Departamentul Securităţii Statului au adoptat la 2.02.1988 un „Plan de măsuri pentru cunoaşterea, prevenirea şi contracararea activităţilor duşmănoase desfăşurate sub acoperirea sectei ilegale Meditaţia Transcedentală”. În cadrul acestui plan de măsuri se arată că începînd cu anul 1981 au fost identificate 366 de elemente care au aderat la sectă, fiind grupate în diferite categorii de la cei urmăriţi informativ pînă la persoane atrase la colaborare cu organele de securitate.

Cu ărivire particulară asupra numitului Gregorian Bivolaru se arată că este un „element fanatic care cu toate măsurile de descurajare întreprinse – avertizare, arestare, condamnare, a continuat să desfăşoare o intensă activitate de proliferare, reuşind să atragă numeroşi prozeliţi”. În cadrul aceluiaşi plan de măsuri, se indică faptul că „sub influenţa propagandei nocive şi antisociale din occident, au fost semnalate preocupări pentru practicarea unor exerciţii avînd la bază perceptele yoga”, propunîndu-se ca organele de securitate să acţioneze mai ofensiv şi cu fermitate pentru destrămarea şi neutralizarea încă din faza incipientă a activităţilor acestor grupuri, în baza unor măsuri concrete luate în plan naţional şi chiar internaţional” (fila 15-21).

Prin sentinţa penală nr. 616/19.08.1989 pronunţată în Dosarul nr. 5565/1989 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, s-a dispus internarea medicală a numitului Gregorian Bivolaru apreciindu-se faptul că acesta este bolnav psihic prezentînd pericol pentru societate. În cuprinsul considerentelor s-a arătat că la 17.08.1989 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului Gregorian Bivolaru, luîndu-se în mod provizoriu măsura de siguranţă a internării medicale. S-a mai arătat faptul că anterior inculpatul a mai fost condamnat pentru răspîndirea de materiale obscene prevăzută de art. 325 Cod penal, difuzare fără autorizaţie a unor materiale destinate a fi folosite ca mijloace de informare publică prevăzută de art. 94 rap. la art. 69 şi art. 99 din legea nr. 3/1974 şi asociere pentru săvîrşirea de infracţiuni prevăzute de art. 325 Cod penal.

Ulterior, prin sentinţa penală nr. 774/26.12.1989 pronunţată în dosarul nr. 3577/1989 pronunţată de Judecătoria Băileşti, Dolj, s-a admis cererea formulată de Spitalul Poiana Mare şi s-a dispus înlocuirea măsurii de siguranţă prevăzută de art. 114 Cod penal cu măsura obligării la tratament medical.

2. Aplicabilitatea în cauză a Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989

Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decît cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Alineatul 2 prevede că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decît cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

Bivolaru_12În prezenta cauză condamnările penale pronunţate împotriva reclamantului şi măsura internării medicale nu se încadrează în categoria celor enumerate de Legea nr. 221/2009 ca avînd caracter politic potrivit art. 1 respectiv art. 3 din lege.

Urmează a stabili dacă, astfel cum indică art. 4 alin. 1 şi 2, faptele pentru care reclamantul a fost condamnat în baza sentinţei penale nr. 68/1977, respectiv prin sentinţa penală nr. 960/1984 precum şi măsura internării medicale dispuse prin sentinţa penală nr. 616/1989 au urmărit „unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvîrşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare”, conform art. 1 alin. 3 din legea nr. 221/2009.

Art. 2 alin. 1 din OUG nr. 214/1999 prevede că reprezintă „infracţiuni săvîrşite din motive politice, infracţiunile care au avut drept scop:
a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalităţii, terorii comuniste, precum şi abuzului de putere din aprtea celor care au deţinut puterea politică;
b) susţinerea sau aplicarea principiilor democraţiei şi a pluralismului politic;
c) acţiunea de împotrivire cu arma şi răsturnare prin forţă a regimului comunist;
d) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale şi culturale;
e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naţionalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenenţă sau opinie politică, de avere ori de origine socială”.

Tribunalul constată coroborînd înscrisurile de la dosar cu proba testimonială adminsitrată în cauză faptul că sancţiunile penale aplicate reclamantului prin sentinţele penale sus menţionate erau menite să reprime nu atît activitatea ifnracţională a acestuia ci comportamentul reclamantului perceptu de autorităţile comuniste ca fiind unul periculos prin aceea că nu cadra cu doctrina totalitaristă. Îna cest sens tribunalul subliniază cele menţinute în raportul secret din 8.02.1972 în care se arată că „deşi nu se conturează o activitate infracţională concretă, activitatea desfăşurată de numitul Gregorian Bivolaru îmbracă un caracter necorespunzător” (fila 185).

Alegerea reclamantului de a avea un anumit set de valori, concepţii, idei, practicarea yoga au fost percepute ca sfidînd politica oficială de stat din perioada comunistă tocmai prin aceea că reclamantul prin comportamentul său înţelegea să îşi exercite o serie de drepturi fundamentale, aparent recunoscute şi prin legislaţia comunistă, dar în fapt îngrădite în mod sistematic mai ales prin controlul exercitat, ca în prezenta cauză, de organele de securitate.

În baza art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 221/2009 coroborat cu art. 2 din OUG nr. 214/1999, tribunalul nu este chemat să procedeze la rejudecarea cauzelor penale finalizate prin sentinţele penale nr. 68/1977, sentinţa penală nr. 960/1984 respectiv sentinţa penală nr. 616/1989, ci doar trebuie să verifice scopul faptelor pentru care reclamantul a fost condamnat, indiferent de calificarea juridică dată de instanţele de judecată în acea perioadă, cu atît mai mult cu cît este de notorietate istorică faptul că în acea perioadă multe din procedurile penale erau menite nu atît să pedepsească încălcarea unor norme de drept comun, cît să sancţioneze indirect fronda la adresa regimului totalitar prin anihilarea sau discreditarea celor care susţineau alte valori şi principii decît ale regimului.

Bivolaru_13Din întreg materialul probator administrat rezultă că reclamantul prin comportamentul său care a făcut obiectul unei continue supravegheri din partea organelor de securitate în perioada 1970-1989, precum şi a unor investigaţii penale din partea organelor de cercetare penală finalizate prin sentinţele sus menţionate urmărea să îşi exercite o serie de drepturi şi libertăţi fundamentale – în principal, libertatea de gîndire, conştiinţă şi religie, libertatea de exprimare, libertatea de asociere şi întrunire paşnică, dreptul la integritate fizică şi la inviolabilitatea corespondenţei şi domiciliului.

Tribunalul subliniază că perioada îndelungată, amploarea, caracterul sistematic al măsurilor luate de organele de securitate împotriva reclamantului în perioada 1970-1989 de măsuri de supraveghere din partea organelor de securitate (filaj, investigaţii, percheziţii, interceptări telefonice, interceptarea corespondenţei, reţele informative, privare de libertate, confiscări ilegale, internare medicală) modalitatea în care condamnările penale interveneau tocmai pentru [a] sancţiona comportamentul reclamantului princ are acesta îşi exercita o serie de drepturi şi libertăţi fundamentale, prin promovarea unor valori specifice pluralismului şi societăţii democratice, dar care nu cadrau cu sistemul comunist, reprezintă elemente importante pentru a constata îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2 alin. 1 din OUG nr. 214/1999.

Instanţa de judecată constată că în procesul de condamnare oficială a comunismului concretizat prin adoptarea unor acte normative cu caractger reparatoriu (Decretul Lege nr. 118/1990, OUG nr. 214/1999, Legea nr. 221/2009) s-a subliniat în urma cercetării ştiinţifico-istorice că printre politicile criminale ale regimului s-a numărat şi „persecuţia minorităţilor etnice, religioase, culturale ori de orientare sexuală; persecutarea minorităţilor de gîndire de la Asociaţia Teosofică Română în anii 1950 şi pînă la prigonirea mişcării Meditaţiei Transcedentale în anii 1980. De-a lungul întregii sale existenţe, regimul a urmărit să suprime orice expresie veritabilă a libertăţii de gîndire„. (Raport final al Comisie Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, fila 636). În cadrul aceluiaşi document s-a concluzionat faptul că „regimul comunist din România, un sistem totalitar de la înfiinţare şi pînă la prăbuşire, a fost unul bazat pe încălcarea constantă a drepturilor omului, pe supremaţia unei ideologii ostile societăţii deschise, pe monopolul puterii exercitat de un grup restrîns de indivizi, pe represiune, intimidare şi corupţie”.

Pe cale de consecinţă, avînd în vedere îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 4 alin. 1 şi 2 coroborat cu art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009 şi art. 2 alin. 1 lit. b şi d, art. 3 lit. b din OUG nr. 214/1999, tribunalul va admite în parte acţiunea şi va constata caracterul politic al condamnărilor dispuse împotriva reclamantului prin sentinţa penală nr. 68/1977, sentinţa penală nr. 960/1984, precum şi caracterul politic al măsurii internării medicale a reclamantului dispuse împotriva reclamantului prin sentinţa penală nr. 616/1989.

3. Asupra cererii de acordare de despăgubiri

În ceea ce priveşte capătul de cerere relativ la acordarea de despăgubiri întemeiat pe prevederile art. 998-999 Cod civil, avînd în vedere soluţia de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material în acţiune admisă de instanţă prin încheierea din 10.02.2011, va respinge ca fiind prescris capătul de cerere privind acordarea daunelor formulate în temeiul art. 998-999 Cod Civil.

Bivolaru_14În ceea ce priveşte temeiul de drept indicat în cererea introductivă, art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, tribunalul subliniază faptul că prin Decizia nr. 1385/2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010 Curtea Constituţională a României a stabilit cu putere obligatorie că sînt neconstituţionale dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întîi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora potrivit cu care „(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative, cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei eprsoane, soţul sau descendenţii acesteia pînă la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), înt ermen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:

a) acordarea unei despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de pînă la:”

Pentru a decide astfel, Curtea Constituţională a reţinut că „în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă există reglementări paralele, şi anume, pe de o parte, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare, iar pe de altă parte, Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989”.

De asemenea, Curtea a reţinut că „potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată, „Normele de tehnică legislativă sînt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către Guvern […]”, iar art. 6 alin. (1) – „Conţinutul şi fundamentarea soluţiilor legislative” prevede ca reglementările cuprinse în actul normativ „trebuie să fie temeinic fundamentate, luîndu-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român şi cerinţele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum şi ale armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară şi cu tratatele internaţionale la care România este parte”.

În acest context, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 „nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă, bazîndu-se doar pe afirmaţia din Expunerea de motive a Legii, în sensul că „pot exista situaţii în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de către Decretul-lege nr. 118/1990 să nu fie suficiente în raport cu suferinţa deosebită”. Aşa cum a arătat Curtea, aceste despăgubiri sînt menite a produce satisfacţia morală a recunoaşterii faptelor nelegale, a încălcării drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferinţa persoanelor persecutate. Prin urmare, s-a apreciat că reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.

Totodată, textul art. 5 alin. 1 lit. a astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă şi regulile referitoare la precizia şi claritatea normei juridice. Astfel, lipsa de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din legea nr. 221/2009 a condus la aplicarea incoerentă a acestora, instanţele de judecată acordînd despăgubiri de pînă la 600000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă şi nerezonabilă.

Bivolaru_15Chiar dacă prin art. 1 pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 s-au introdus nişte criterii minime de acordare a despăgubirilor, şi anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare şi consecinţele negative produse în plan fizic, public şi social, precum şi măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 şi Ordonanţei de urgenţăa Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea a constatat că acestea sînt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară şi previzibilă. Principiul legalităţii presupune, de asemenea, existenţa unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise şi previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese şi din jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărîrea din 5 ianuarie 2000 în cauza Beyeler contra Italiei, Hotărîrea din 23 noiembrie 2000 în cauza Ex-regele Greciei şi alţii contra Greciei, Hotărîrea din 8 iulie 2008 în cauza Fener Rum Patrikligi contra Turciei).

Curtea a observat că „în materia reparaţiilor trebuie să existe o legislaţie clară, precisă, adecvată, proporţională care să nu dea naştere la interpretări şi aplicări diferite ale instanţelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Această problemă a legislaţiei incoerente şi ineficiente a României în materia restituirilor a fost menţionată şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărîrea din 9 decembrie 2008, în cauza Viasu împotriva României. Cu acel prilej, Curtea a cosntatat că Legea nr. 1/2000 a suferit atît de multe modificări ca număr şi conţinut, încît precizia şi previzibilitatea cerute de noţiunea de „legalitate” au fost grav atinse”.

Faţă de această situaţie de fapt, în lumina Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale văzînd şi prevederile art. 147 alin. 1 din Constituţie potrivit cu care „dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca neconstituţionale sînt suspendate de drept”, tribunalul apreciază că acest capăt de cerere este neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE

Respinge ca fiind prescris capătul de cerere privind acordarea daunelor formulate în temeiul art. 998 Cod civil.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul Bivolaru Gregorian, cu domiciliul procesual ales la avocat Mihaela Mîţu, în Bucureşti (…) în contradictoriu cu pîrîtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sector 5.

Constată caracterul politic al condamnărilor dispuse împotriva reclamantului prin sentinţa penală nr. 68/1977, sentinţa penală nr. 960/1984, caracterul politic al măsurii internării medicale a reclamantului dispusă împotriva reclamantului prin sentinţa penală nr. 616/1989.

Respinge ca fiind neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.07.2011.

Preşedinte BEATRICE RAMAŞCANU
Grefier VERONICA ELENA STOICA

Mai citeşte:
Raport al securităţii despre Gregorian Bivolaru
Istoria lui Gregorian Bivolaru “în toată intimitatea devenirii sale existenţiale”, scrisă pentru securitate de Gelu Voican Voiculescu
Gelu Voican explică securităţii: Gregorian Bivolaru e greu recuperabil prin reeducare. Numai un stagiu militar dur, făcut anume pentru a-l frînge, cu toate asprimile cîmpului de instrucţie la infanterie, l-ar putea lecui
Euroscepticismul – motiv pentru interceptări ale convorbirilor telefonice de către SRI. „Crearea de drept” de către ÎCCJ – metodă legitimă în lupta împotriva euroscepticilor. Cazul Gregorian Bivolaru
Ideologia Statului Maximal în acțiune: apărarea victimelor împotriva voinței victimelor

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s