Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

1989. Dosare penale şi greve ale foamei în RSS Moldovenească Iunie 8, 2015


LA080689_1După cum cititorii mai vechi ai blogului sînt deja obişnuiţi, în paralel cu evenimentele din 1989 din România prezint şi evenimentele din Basarabia. La pagina RSS Moldovenească 1988-1990 se pot găsi o mulţime de articole care prezintă evoluţia situaţiei din Moldova Sovietică a acelei vremi. Acum prezint nişte articole apărute în săptămînalul chişinăuan „Literatura şi Arta” din 8 iunie 1989 cu privire la dosarele penale pe care puterea sovietică le întocmise unor activişti ai mişcării naţionale moldoveneşti. Dosarele penale erau urmarea întîmplărilor din 12 martie 1989 despre care puteţi afla amănunte în articolele:
12 martie 1989: La Chişinău mulţimea ia cu asalt sediul CC al Partidului Comunist
Chişinău, martie 1989: Literatura şi Arta împotriva agenţiei guvernamentale de presă ATEM Cu litere cursive între paranteze drepte sînt comentarii ale mele.

Anecsă la un dosar penal

Redacţia săptămînalului „Literatura şi Arta” a primit multe scrisori în care cititorii îşi ecsprimau indignarea în legătură cu ţinerea în închisorile din republică, timp de peste două luni a cîtorva cetăţeni vinovaţi doar de faptul că împreună cu alte mii de persoane au luat parte la mitingul paşnic neautorizat din 12 martie a.c. Declaraţii de protest cu această ocazie s-au făcut auzite în cadrul ultimelor întruniri ale cenaclului „A. Mateevici”, ca şi la mitingurile autorizate ale mişcării democratice pentru susţinerea restructurării. În seara zilei de 13 mai a.c. N. Demidenco, procurorul republicii, prin intermediul unei emisiuni televizate transmise în direct, a răspuns la o serie de întrebări ale telespectatorilor. Printre acestea a fost şi întrebarea: „Cînd vor fi eliberaţi deţinuţii Vîrtosu, Calistru, Popa, Smolianchin şi alţii care sînt închişi de atîta timp fără a fi deferiţi unei judecăţi publice?”. În loc să dea un răspuns direct la întrebarea pusă, procurorul republicii a ţinut să prezinte telespectatorilor o peliculă video, filmată la 12 martie, ce ne demonstrează secvenţe de la demonstraţia publică din piaţa Biruinţei şi din faţa clădirii CC al PCM [Comitetul Central al Partidului Comunist al Moldovei]. Ce ne-a arătat pelicula comentată de N. Demidenco? Cîţiva inşi, printre care se afla Vîrtosu şi Smolianchin, căutau cu orice preţ să străbată la tribuna de lîngă monumentul lui V. I. Lenin de pe piaţa Biruinţei pentru a vorbi, probabil, în faţa mulţimii adunate aici. Deoarece miliţia le îngrădise calea spre tribună, ei au încercat s-o asalteze din partea opusă, suindu-se direct pe brîul de piatră, ca să fie văzuţi şi auziţi de lume. Cazul este ieşit din comun, desigur, şi nu constituie o comportare cumsecade din partea demonstranţilor. O altă secvenţă a peliculei ni-i arată pe participanţii la miting apropiindu.se de clădirea CC al PCM, vedem învălmăşeala care s-a produs aici, deoarece suprafaţa din faţa blocului e mică şi nu-i încăpea pe toţi. Tot aici observăm că anume cineva dintre demonstranţi este acela care a oprit lumea ca să nu intre în clădire. Prin urmare, scopul acestei mulţimi nu era de a lua cu asalt clădirea CC al PCM, cum încearcă să afirme unii, ci de a invita conducerea la un dialog deschis.

Demonstraţia publică de la 12 martie, după cum se va vedea mai jos, a fost, de fapt, o răbufnire a stării de lucruri care s-a format, s-a copt în ultimele luni. Cu alte cuvinte, pentru a face lumină asupra celor desfăşurate în acea zi, e nevoie să răspundem la întrebarea: cine şi ce i-a adus pe demonstranţi la o asemenea situaţie?

Procesul de largă publicitate şi democratizare a vieţii, de care ne bucurăm astăzi, a dat posibilitatea să fie puse pe tapet o serie de probleme stringente ce-şi aşteaptă o soluţionare neîntîrziată. una dintre ele, ce şi-a făcut apariţia în presa republicană, a fost sesizarea degradării graiului matern, iar în legătură cu aceasta necesitatea decretării limbii moldoveneşti drept limbă de stat şi revenirea la grafia latină. În acest scop anul trecut guvernul republicii a creat o comisie interdepartamentală care urma să studieze în special şi această chestiune şi să facă propunerile de rigoare. După aceea în ziare şi reviste au început să apară articole constructive care descriau situaţia deplorabilă în această privinţă formulînd zeci de argumente în favoarea rezolvării chestiunilor privind limba de stat şi grafia latină. În noiembrie apar cunoscutele Teze [Tezele Partidului Comunist din RSS Moldovenească, document supus dezbaterii publice în colectivele de muncă în RSS Moldovenească, şi care respingea cererile mişcării naţionale din Basarabia] care, folosind vechea metodă adminstrativă de comandă, au încercat să deie de înţeles populaţiei (în cel de-al treilea compartiment al lor), că nu este prea mare nevoie de grafie latină, care, pe lîngă multe altele, ne va costa miliarde de ruble. S-a văzut de la o poştă că lucrurile sînt ecsagerate şi poporul, după cum şi era de aşteptat, n-a fost de acord cu o asemenea poziţie. În republică a început o discuţie aprinsă a Tezelor. Redacţia noastră a primit atunci mii de scrisori care ne relatau că la adunările oamenilor muncii este condamnat capitolul trei al Tezelor, fiind neacceptat, respins. În acelaşi timp Comisia interdepartamentală funcţiona de zor, iar la sfîrşitul anului 1988 a fost dată publicităţii hotărîrea bazată pe argumente întemeiate că în condiţiile care s-au creat este absolut necesară decretarea limbii moldoveneşti drept limbă de stat şi revenirea la grafia latină.

Lumea aştepta cu interes ca prima lună a noului an să ne aducă proiectul decretului respectiv. Dar iată că trece ianuarie, însă nu se simte nici o mişcare în această privinţă. Şi atunci, ca să atragă atenţia conduceriia supra acestui fapt, un grup de vreo sută de persoane a ieşit într-o duminică pe strada principală a oraşului scandînd lozincile „Limbă de stat!”, „Grafie latină!” şi parcurgînd calea pînă la academie, unde se află Institutul de limbă şi literatură. La acest grup s-au alăturat atunci mulţi chişinăueni. În următoarea duminică un grup de tineri s-a adunat lîngă monumentul lui Ştefan cel Mare din piaţa Biruinţei, apoi s-a pornit spre monumentul lui V. I. Lenin scandînd aceleaşi lozinci. În loc să apară cineva din partea conducerii oraşului şi să răspundă la revendicările lor, să le ecsplice cînd vor fi rezolvate aceste probleme,, ei au început să fie înşfăcaţi de miliţie şi puşi în maşini pentru a fi traşi la răspundere. Acest gest a întărîtat şi mai mult poporul. Cu fiecare duminică numărul participanţilor la asemenea acţiuni creştea, încît la 28 februarie în faţa clădirii CC al PC al Moldovei se adunase atîta lume căd etaşamentele de miliţie nu mai erau în stare s-o împrăştie. Lumea cerea insistent să aibă un dialog cu conducerea republicii. În cele din urmă în faţa demonstranţilor a venit S. C. Grossu, prim-secretar al CC al PCM, care a răspuns la o serie de întrebări şi a promis că în cursul celor două săptămîni apropiate va fi publicat proiectul de lege cu privire la limba de stat. Au trecut două săptămîni, dar proiectul n-a apărut în presă. Pentru a evita o nouă demonstraţie publică, grupul de iniţiativă al mişcării democratice, s-a adresat către comitetul eczecutiv orăşenesc cu o cerere de a i se permite să organizeze un miting la Teatrul de vară pe data de 12 martie. Comitetul eczecutiv n-a satisfăcut această cerere, astfel lăsînd (cu vrere sau fără vrere) ca grupurile neoficiale să se adune din nou în piaţă. Iată deci, cum a apărut renumita demonstraţie publică din 12 martie despre care a relatat pînă şi presa din Moscova. Referindu-se la cele întîmplate şi descriind cauzele ce au provocat evenimentul respectiv, ziarul „Pravda” din 29 martie a.c. scrie „Pervaia i odna iz samîh suscestvennih pricin v tom, cito ŢC CP Moldavii slişcom dolgo orientirovalsea vo vse bolee uslojiiavşeisea obstanovke, iavno nedooţenivaia dinamicu i  rasstanovcu sil obşcestvennogo dvijenia. Vrode bî merî po analizu vîdvigaemîh imi trebovanin prinimaiutsea. No merî – eto z pervuiu oceredi concretnîie metodî. A oni bîli razrabotanî po starîm, zaceastuiu cistîm cabinetnîm shemam. Ne polucialosi togo cego jdali liudi – dialoga s nimi” [tălmăcire făcută de Vlad Cubreacov: Cea dintîi cauză și una dintre cele mai esențiale cauze constă în faptul că Comitetul Central al Partidului Comunist al Moldovei s-a orientat prea îndelung într-o situație tot mai complicată și mai complicată, subestimînd, în mod evident, dinamica și raportul de forțe din interiorul mișcării populare. Parcă au fost adoptate măsuri în ceea ce privește analizarea revendicărilor acestor forțe. Măsurile constau însă, întîi de toate, în metode concrete. Iar acestea au fost elaborate conform unor scheme vechi, adesea tipic birocratice. Nu reușeam tocmai ceea ce așteptau oamenii – dialogul cu ei]. E o analiză cît se poate de judicioasă a situaţiei create. iată, prin urmare, ce i-a făcut pe oamenii muncii să iasă în stradă, în piaţă: ei vroiau ca vocea lor să fie auzită de conducere. Dialogul mult jinduit era, însă, evitat. LA080689_2De altfel, motivele ce au condiţionat o asemenea stare de lucruri au fost ecspuse şi de oratori ce au luat cuvîntul la plenara din 11 mai a CC al PC al Moldovei, unde a fost eczaminată în mod special situaţia social-politică din republică. Analizînd evenimentele ce au avut loc la Chişinău, majoritatea vorbitorilor au arătat că aceasta se datoreşte nedorinţei unor persoane suspuse de a întreţine un dialog sincer şi concret cu poporul, tărăgănării de a purcede la rezolvarea unor probleme la ordinea zilei cum sînt şi cele ce se referă la limbă şi alfabet. Vom ilustra acest lucru prin prezentarea unor citate din cîteva cuvîntări rostite la plenară.

N. A. Ţîu: „O spun cu hotărîre că majoritatea comuniştilor, fără a mai vorbi de locuitorii Chişinăului, astăzi nu ştiu care este poziţia CC faţă de problemele cu care ne confruntăm, care sînt termenele concrete de soluţionare a lor”.

N. G. Vrînceanu: „În apariţia încordării a jucat un mare rol înrăutăţirea situaţiei ecologice, creşterea criminalităţii, migraţia populaţiei, problemele limbii şi alfabetului. Desigur că aceste probleme trebuie rezolvate mai operativ, însă nu trebuie create atîtea comisii de partid, nu este nevoie să ne consultăm atîta, să cumpănim şi să răscumpănim, să promitem şi să nu adoptăm o hotărîre definitivă”.

V. G. Apostol: „Se ştie că intelectualitatea de creaţie eczercită o puternică înrîurire asupra dispoziţiei maselor. Înţeleg că secretariatul CC al PCM şi membri Biroului CC au foarte mult de lucru, dar nouă ni s-au promis întîlniri şi din partea lui S. C. Grossu, şi din partea altor secretari cu reprezentanţii obştimii teatrale. Însă ele n-au avut loc”.

V. E. Melnic: „Este inadmisibilă neîndeplinirea promisiunilor şi declaraţiilor. Aceasta le insuflă oamenilor neîncredere. Din păcate, avem multe eczemple. Ni s-a promis oficial că în ianuarie 1989 va fi convocată o adunare a activului asupra rezultatelor discutării Tezelor CC al PCM, Prezidiului Sovietului Suprem şi Consiliului de Miniştri al RSSM [Republica Socialistă Sovietică Moldovenească]. A fost făcută declaraţia că la sfîrşitul lunii aprilie 1989 va fi publicat proiectul legii privind grafia limbii moldoveneşti. Ni s-a promis că la CC al PCUS [Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice] va avea loc o întîlnire a membrilor Biroului cu activul studenţesc. Nimic din toate acestea n-a avut loc. Se pune întrebarea: pentru ce trebuie să fie promise toate acestea? Pe de o parte încă nu prea aveam ecsperienţa discuţiilor, n-am educat stima faţă de gîndirea eterogenă, este scăzută cultura politică generală, iar pe de altă parte încercăm să înrîurim asupra tuturor proceselor prin interdicţii şi restricţii administrative. Toate acestea înrăutăţesc viaţa social-politică a societăţii noastre”.

G. N. Lavranciuc [pînă în 1988 ministru de interne al RSS Moldoveneşti; în perioada 1989-1990 şef al KGB-ului din RSS Moldovenească; după destrămarea URSS a lucrat şi în serviciile secrete ale Rusiei; în prezent pensionar]: „Principala cale de însănătoşire a situaţiei din republică este rezolvarea cît mai grabnică a serioaselor probleme ce au apărut în perioada restructurării, activitatea energică în colectivele de oameni ai muncii, dialogul oportun şi constructiv, lămurindu-li-se în mod convingător oamenilor care au aderat la asociaţiile neoficialilor că ei vor să-şi satisfacă prin metode greşite revendicările lor echitabile, trebuie să-i convingem că nu aceştia sînt liderii demni de urmat. Tragerea la răspundere penală este o măsură ecstremă şi ea trebuie aplicată numai atunci, cînd alte măsuri de înrîurire nu-şi pot atinge scopul”.

Într-adevăr comentînd ultima frază, sîntem de părere că în cazul persoanelor despre care a fost vorba mai sus, nu poate fi aplicată tragerea la răspundere penală, deoarece nu cei arestaţi sînt de vină că alte acţiuni de înrîurire din partea organelor suspuse nu şi-au atins scopul. Nu ei sînt de vină că soluţionarea unor probleme este tărăgănată în mod artificial, că ceea ce se promite nu se realizează ş.a.m.d. prin urmare, telegrama (vezi „LA” din 25 mai a.c.) adresată procurorului general al ţării, tov. A. Ia. Suharev, de către un grup de deputaţi ai poporului ai Uniunii RSS, care cer eliberarea neamînată a celor arestaţi în urma evenimentelor de la 12 martie a fost întemeiată.

La 20 mai a.c. am citit în presă că la Minsc e în pregătire un proces asupra demonstranţilor Frontului Popular din Bielorusia care au luat parte într-o coloană aparte la defilarea de la… sărbătoarea de Întîi Mai. Tot acolo aflăm că judecătorii nu vor să ieie în producţie una semenea proces, care, se zice, nu-i altceva decît un număr de circ. Nu ştim cum va proceda justiţia noastră în cazul dat. De altfel, se spune, că acest proces vrea să-l ieie Judecătoria Supremă pentru a-l cerceta în primă instanţă, deşi, conform legii, asemenea dosare sînt de competenţa judecătoriei populare raionale (art. 25. 26 din Codul de procedură penală al RSSM). Însă, dacă se va insista totuşi ca aceşti nevinovaţi să fie aduşi pe banca acuzaţilor, rog ca judecătoria să anecseze la dosarul penal şi să ia în consideraţie şi acest material cu toate dovezile ecspuse în el.

Alecsandru Donos

O grevă a foamei la umbra voevodului şi un miting autorizat pe piaţa Victoriei

La 31 mai, la ora 11, un grup de patru tineri au ocupat scaunul de piatră din preajma monumentului Voevodului Ştefan cel Mare şi Sfînt şi au declarat greva foamei. Afişe prinse de grilaj, în grafie latină şi rusească, înştiinţa publicul şi isntanţele: „CEREM ELIBERAREA DEŢINUŢILOR POLITICI”. La 1 iunie grupul de grevişti număra 13 persoane, iar la 4 iunie – 18. Timp de 120 de ore sau de 5 zile şi nopţi greviştii au vieţuit sub cer liber la umbra de glorie a Domnitorului. „Nu avem nici un drept moral şi civic să-i lăsăm pe deţinuţii politici să zacă în închisori, – îmi declara la 1 iunie Iurie Ţurcanu [acesta fusese la rîndul său arestat cu alt prilej pentru implicare în mişcarea naţională – vezi articolul 26 februarie 1989 la Chişinău. „Libertate lui Ţurcanu!”. Manifestanţii „sînt simpli muncitori … ce au aderat cu trup şi suflet la politica gorbaciovistă” (linc)]. – Aproape 3 luni durează anchetările. Nu vom pleca de aici pînă nu-i vom vedea eliberaţi pe confraţii ce suferă pentru convingeri”. Rolul de mediatori dintre grevişti şi autorităţi s-au angajat să-l eczecute I. Mija, A. Plugaru [acesta avea să devină în august 1991, după destrămarea URSS, ministru al securităţii al Republicii Moldova], V. Berlinschi. Duminică, 4 iunie, în jurul orei 15, Piaţa Victoriei a fost inundată de mii de oameni de asupra cărora fluturau drapele tricolore. Circulaţia transportului urban a decurs firesc, fără nici o complicaţie din aprtea manifestanţilor. pentru prima dată, instanţele suspuse au acceptat ca mitingul organizat de Frontul popular din Moldova să aibă loc în centrul Chişinăului, un fapt salutabil şi un pas real spre multrîvnitul dialog. La tribuna din faţa Casei Guvernului, alături de un grup de deputaţi în parlamentul republicii şi de conducerea FPM, s-au aflat I. Guţu şi V. Semionov, secretari ai CC al PCM, M. Platon, prim-ministru adjunct al RSSM, V. Dobrea, primarul oraşului, N. Demidenco, procurorul republicii, alţi lucrători de partid şi de stat, miile de oameni solidarizaţi cu greviştii au cerut eliberarea deţinuţilor politici, fapt care şi s-a întîmplat după mai multe ore de tratative. Seara tîrziu, cînd ornicul de la Arcul de Triumf indica ora 23, lumea i-a întîmpinat cu flori şi ovaţii pe tinerii eliberaţi de sub strajă şi pe greviştii, care după 5 zile de foame, în plină noapte, au gustat din plin deliciul victoriei.

Aurel Dumitru

Mai citeşte alte articole din presa sovietică moldovenească a anilor 1988-1990 la pagina RSS Moldovenească 1988-1990.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s