Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Reşiţa, kilometrul 100 al revoluţiei române din 1989 Iulie 13, 2015


revResitaBroşura lui Ion D. Cucu şi Irinel Gavril Struţă – „Reşiţa, kilometrul 100 al revoluţiei române din 1989”, editura Graph, 2014 (distanţa între Timişoara şi Reşiţa este de 100 km) ne oferă o prezentare pe scurt a evenimentelor din decembrie 1989 de la Reşiţa. Autorii sînt ei înşişi participanţi direcţi la evenimente şi scriu din postura de martori oculari.

După ce e arătată atmosfera care domnea în Reşiţa cînd soseau aici zvonuri despre cele întîmplate la Timişoara, ni se prezintă izbucnirea manifestaţiilor revoluţionare. În 21 decembrie 1989, de la ora 10, treptat se adună tot mai mulţi cetăţeni în piaţa centrală a oraşului. După ora 12,30 „liniştea pieţei este sfîşiată de un glas firav ce intonează primele versuri ale, de acum celebrului imn naţional Deşteaptă-te române”. Un miliţian „se îndreaptă ameninţător, în pas alergător, cu intenţia de a pune pumnul în gura îndrăzneţului. Gravă greşeală! Este imediat încercuit şi nici nu îşi dă seama cînd este „trosnit” peste cascheta ce se rostogoleşte 10-15 metri pe dalele pieţei. Un moment de derută generală. Reuşeşte totuşi, nenorocitul, să o ia la sănătoasa în uralele celor prezenţi. Gata. Acum un adevărat cor de tineri cîntă cu toate puterile Deşteaptă-te române. Semnalul se pare că a fost dat” (pag. 22). Cel care i-a aplicat corecţia miliţianului este unul din autorii cărţii – Irinel Struţă.

Spre piaţă se vor îndrepta coloane de manifestanţi din platformele industriale. În jur de 16,30 deja se adunaseră 7-8000 de oameni, iar manifestanţii vor pătrunde în clădirea adminstrativă a oraşului. „Fostul prim secretar Iosif Szasz trece de partea revoluţionarilor. Aruncă de la balcon portretul tiranului, îngenunchează şi aprinde o lumînare în memoria martirilor Timişoarei. Uralele pieţei nu mai contenesc” (pag. 26). Spre seară se va redacta un document care să cuprindă cererile demonstranţilor, numit de autori Proclamaţia Reşiţei (textul acesteia nu e prezentat), şi care va fi citit populaţiei de către N. D. Vlădulescu, care devenise un conducător al manifestaţiei. Din 21 decembrie 1989 Reşiţa a fost oraş liber, explică autorii.

Noaptea însă numărul manifestanţilor scade, rămăseseră doar vreo 200 de persoane (pag. 32), ceea ce crează îngrijorare. Spre dimineaţă oamenii vor reveni, chiar mai mulţi (15000) decît în ziua trecută. „Primim informaţia că în una din încăperile de la parterul clădirii s-au adunat şi ţin o şedinţă liderii comunişti din judeţ, sub directa conducere a primului secretar Ion Radu. Intrăm în respectivul birou. Par, pe moment, surprinşi, stingheriţi. Priviri ucigătoare ne întîmpină. Cred că dacă ar putea, ne-ar sfîşia, ne-ar rupe în bucăţi. „Ce vreţi bă! Voi vă asumaţi conducerea judeţului? Cine sînteţi voi? Ce ştiţi? Veţi răspunde cu capul!”. Aşa sîntem întîmpinaţi de „numărul unu” comunist din judeţ. Răspundem sec „DA!”. „Cămaşa neagră a morţii ne stă foarte bine. Mai bine gîndiţi-vă la voi, urmează să daţi socoteală în faţa poporului!”. Din acel moment sînt invitaţi să părăsească acea clădire, care nu le mai aparţine, revine de drept celor mulţi” (pag. 33).

După fuga lui Ceauşescu apar tot felul de zvonuri alarmiste: coloane militare s-ar îndrepta spre Reşiţa pentru a aresta şefii revoltei, apa este otrăvită, uzina de oxigen ori cea de apă ar urma să fie aruncate în aer (pag. 39, 42). La un moment dat, conducătorii revoluţiei reşiţene se vor ascunde la Combinatul Siderurgic, de teama contrarevoluţionarilor care însă, n-au mai apărut (pag. 40). Se ia măsura reţinerii capilor fostei securităţi însă „zvonistica legată de actele şi faptele comise de colaboratorii lor nu au încetat, ba chiar s-au accentuat în zilele următoare” (pag. 45). Seara încep canonadele şi „constatăm că nu avem decît victime din rîndul revoluţionarilor, militarilor, gărzilor patriotice sau de tineret, sau pur şi simplu al cetăţenilor, dar nici un terorist prins, rănit sau ucis (…) „Domnule, am pus mitraliera pe ei, sînt mormane de terorişti în curtea Liceului Metalurgic (vis a vis de sediul miliţiei şi securităţii) … dar dispar fără urmă… dau ăştia cu o soluţie şi se şterge orice ţesut”. Sîntem deja într-un film ştiinţifico-fantastic sau sîntem luaţi de fraieri? (…) Cel care comandă activităţile militare, comandantul comisariatului, colonelul Stepan, cere tot mai multe forţe pentru „descurajare”… A cui? A teroriştilor! Care terorişti? Cine sînt şi de unde vin? Ce vor de fapt? În loc de răspunsuri clare, concrete, ne alegem doar cu răniţi şi, tot mai dureros, cu morţii noştri (…) Cînd îndrăznim să fim mai curioşi primim răspunsuri tăioase, ameninţătoare” (pag. 46).

Broşura domnilor Cucu şi Struţă este o lucrare folositoare celor care vor să afle felul cum s-au petrecut evenimentele din decembrie 1989 la Reşiţa. Nu ştiu ce alte cărţi au mai apărut pe acest subiect (eu nu cunosc nici una). În cele 52 de pagini ale cărţii nu se lămuresc toate aspectele legate de revoluţia reşiţeană, însă cartea aceasta este un bun început. Nădăjduiesc că în viitor va apărea şi o lucrare mai cuprinzătoare despre revoluţia din Reşiţa, oraşul merită acest lucru.

Mai citeşte alte articole despre revoluţia reşiţeană la pagina Revoluţia din Reşiţa.

 

2 Responses to “Reşiţa, kilometrul 100 al revoluţiei române din 1989”

  1. Groza Says:

    Interesant ca unii au jucat la doua capete.Au fost sefi inainte si dupa.

  2. Leon Nica Says:

    Cu atîţia prostani era mai mult decît previzibil că deznodămîntul nu putea fi altfel! Trăiască prostimea fudulă!?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s