Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Revista „Caţavencu”, 1991. Interviu cu Nicolae Durac şi replică a lui Nicolae Militaru Octombrie 2, 2015


Catavencu17an2_Durac1În săptămînalul „Caţavencu” nr. 17/1991 a apărut un interviu cu maiorul (rezervă) Nicolae Durac, unul din fondatorii Comitetului de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (C.A.D.A.) care fusese trecut în rezervă de ministrul Stănculescu. După mulţi ani întîrziere maiorul Durac a izbutit să cîştige un proces cu M.Ap.N., să fie reprimit în armată, şi să primească nişte despăgubiri. Din cîte ştiu acum e pensionar şi are grad de colonel. Redau acest interviu, cît şi replica trimisă de generalul Nicolae Militaru şi publicată în numărul următorul al revistei.

„Victor Stănculescu şi-a plimbat conştiinţa între closet şi spital”

D. maior (rezervă) Durac Nicolae este unul din principalii fondatori ai Comitetului pentru Democratizarea Armatei. Are 37 de ani, 22 petrecuţi în armată, căsătorit (soţia ofiţer, căpitan de infanterie), 2 copii, studii: Liceul militar, Şcoala militară de ofiţeri activi, Academia Militară de Comandă şi Stat Major – Facultatea arme, secţia – geniu. În prezent: ŞOMER.

C.A.D.A. sau neliniştea generalilor

CAŢAVENCU: D-le maior, vocaţia dumneavoastră (dovedită cu certitudine pînă acum) a fost cea militară. Cum se împacă ea cu aceea de „activist” pe tărîmul democraţiei? Sînt compatibile?

D.N.: Vocaţia profesională nu înseamnă ochelari de cal. Vocaţia profesională nu se poate, nu se mai poate manifesta decît într-un cadrul democratic în care să existăm. Fiecare profesionist, din orice domeniu, ar trebui să fi în acelaşi timp şi un promotor al democraţiei.

„C”: Înseamnă că şi dumneavoastră aţi văzut… ielele.

D.N.: Se poate, dar fără această implicare a fiecăruia, fără această nouă (pentru noi) dimensiune, personalităţile devin nule. Atîta vreme cît nu realizăm acest lucru, vom fi serviţi ca şi în trecut cu gogoşi ideologice despre afirmarea personalităţii, omul de tip nou… etc., etc.

„C”: Foarte bine! Dar tot ce mi-aţi spus pînă acum sînt citate din principiile FSN. peste tot, la radio, la t.v., în presă şi în străinătate, şi domnul Petre Roman şi domnul Iliescu afirmă exact acelaşi lucru.

D.N.: Aici e diversiunea: afirmă şi atît. Şi P.C.R.-ul servea tuturor aceeaşi teorie. Naivii au şi crezut la început, iar la umbra teoriei, structurile comuniste s-au întărit într-o asemenea măsură încît au dus de rîpă o întreagă naţiune. Priviţi acum puţin în jurul dumneavoastră. F.S.N.-ul face cam acelaşi lucru.

„C”: Faptul că noi acum exprimăm nişte puncte de vedere pe care ulterior le vom publica neîngrădit într-un ziar, nu vi se pare un indiciu că ceva s-a schimbat, totuşi? Mai ales că dumneavoastră sînteţi militar de profesie.

D.N.: Ba da. Dar cu ce riscuri? pentru asemenea puncte de vedere eu am fost trecut forţat în rezervă, iar propaganda fesenisto-comunistă va tăbărî şi ea pe mine şi pe dumneavoastră cu un val de calomnii: că vrem să destabilizăm armata, că sîntem agenţi ai spionajului străin, securişti, trădători de ţară sau naiba mai ştie ce.

„C”: Nici o problemă! Noi ne-am obişnuit. Revista noastră este în topul lor. Apropo, pe dumneavoastră cine vă plăteşte?

D.N.: „Agenturili străine”, bineînţeles… Lăsînd gluma la o parte, trăiesc din salariul soţiei şi lucrez la o carte.

„C”: Cum se va numi?

D.N.: „C.A.D.A. -Neliniştea generalilor”

„C”: De ce?

D.N.: Pentru că demoinstrez în ea că nu armata a tras în popor, cigeneralii ei. Problema e mai complexă. Toţi generalii au fost avansaţi în acest grad de N. Ceauşescu. Lui i se datorează ascensiunea lor, dar criteriile n-au fost competenţa şi măiestria militară, ci slugărnicia ajunsă la apogeu prin laşitatea demostrată de ordinele de a trage în manifestanţii din Timişoara în 17-20 decembrie 1989. Nici unul măcar nu a avut intenţia de a refuza acest ordin. Mai mult, în slugărnicia lor, pe care o numeau devotament faţă de comandantul suprem, au fost de-a dreptul fanatici în a-i executa ordinele.

„C”: Vă asumaţi o afirmaţie foarte gravă.

Catavencu17an2_Durac2

D.N.: Pentru această afirmaţie. C.A.D.A. a fost desfiinţată, iar eu sînt acum şomer. Ideile C.A.D.A. prinseseră contur în conştiinţa adevăraţilor ofiţeri ai armatei noastre şi vă asigur că majoritatea lor covîrşitoare au o demnitate militară neîntinată de josnicia generalilor. Generalii însă au în mînă pîrghiile puterii la fel ca înainte şi, tot la fel ca şi înainte, sînt la fel de slugarnici.

„C”: Chiar nu există excepţii?

D.N.: Probabil că da, dar cînd însuşi Ministrul Apărării Naţionale, general colonel Victor Stănculescu şi-a plimbat conştiinţa de militar între closet şi spital, afirmaţia mea poate fi privită extensiv.

„C”: Cum adică?

D.N.: Voi descrie în carte. Pe scurt, dl. Stănculescu afirmă că pe 18 decembrie 1989 şi-ar fi scris o demisie, pe care şi-a rupt-o, de frică, în W.C., pentru ca apoi să se eschiveze, nedemn pentru onoarea militară, simulînd un accident şi, punîndu-şi piciorul în ghips, a plecat la Bucureşti, s-a gudurat pe lîngă Ceauşescu care, după sinuciderea lui Milea, l-a făcut imediat Ministrul Apărării Naţionale. Cabotinism de operetă! Un general adevărat şi-ar fi smuls epoleţii de pe umăr sau şi-ar fi tras un glonte în tîmplă, refuzînd pur şi simplu un ordin criminal. Dacă Ceauşescu ar fi înfrînt răscoala maselor în ’89, am fi avut acelaşi Ministru al Apărării Naţionale ca şi acum. Alături de popor au fost doar ofiţerii tineri care n-au mai executat ordinele generalilor.

„C”: Eraţi la Timişoara implicat direct ca ofiţer superior. Dv. ce-aţi făcut?

D.N.: Am refuzat să execut ordinul de a ieşi împotriva manifestanţilor. Mi se dăduse comanda unei subunităţi de infanterie ce urma să iasă în stradă. Nici un subordonat de-al meu n-a ieşit din cazarmă după acest refuz. După Revoluţie, culmea, mi s-a reproşat această neexecutare de ordin de către generalul Militaru.

„C”: Aţi fost trecut în rezervă pentru acest motiv?

D.N.: Nu numai. Am fost iniţiatorul C.A.D.A. În esenţă, acest comitet îşi propusese depolitizarea armatei în fapt şi nu declarativ, prin înlăturarea cadrelor compromise şi scoaterea armatei din confruntările politice şi de sub tutela puterii.

„C”: Acelaşi lucru e afirmat şi de actualul ministru.

D.N.: Da. Dar de ochii lumii. În fond însă se întîmplă ceva mai grav ca pe timpul lui Ceauşescu. Armata, prin acceptul generalilor ei, devine din nou sluga unui stăpîn politic şi acela este F.S.N.-ul. În carte veţi găsi culisele acestei subordonări. Neliniştea generalilor, izvorîtă din servilismul şi laşitatea acumulată în timpul dictaturii, s-a transformat într-un contract de vînzare-cumpărare a moralităţii încheiat cu noua putere. Totul este foarte simplu: o acoperire reciprocă care să creeze iarăşi un monolit ideologic care duce la anularea opoziţiei, la „consens” – într-un cuvînt, la îndobitocire şi, la fel ca înainte pe timpul lui Ceauşescu, vom fi striviţi individual de forţa acestui monolit. Dacă asta vrem, asta vom avea!

„C”: Doamne fereşte! Nimeni nu vre asta. Totuşi, părerea dumneavoastră mi se pare camintransigentă.

D.N.: Probabil. Nu exclud şi o doză de subiectivitate, dar cred că este mult mai mică decît vi se pare dumenavoastră, care n-aveţi toate datele problemei, n-aţi fost în interiorul ei, ca să zic aşa, şi nu realizaţi poate în întregime posibilităţile acestui tandem: armată – putere politică, posibilităţi care sînt foarte mari. Securitatea inclusă şi ea în armată, sub formă de S.R.I., are acelaşi rol ca şi înainte, dar mai subtil, mai nuanţat. Cînd vom realiza însă cu toţii acest lucru, va fi iarăşi prea tîrziu. Deja începe să fie… Politrucii din armată n-au dispărut deloc cum se spune. Întrebaţi orice militar cam la ce ziare este abonată Armata Română. Nu vă spun eu, să nu credeţi că vă… manipulez.

Felix Anton Rizea

În numărul următor al revistei a apărut un drept la replică al generalului Nicolae Militaru. La vremea aceea generalul Militaru urmărea atent presa şi obişnuia să ceară drepturi la replică. Abia după ce a murit ziariştii i-au putut pune în cîrcă nestingherit tot ce au vrut.
Catavencu18an2_MilitaruDurac

Scrisoare deschisă adresată d-lui maior Nicolae Durac din Timişoara
Domnule maior,

În prestigioasa revistă „Caţavencu” nr. 17 (56), anul II, pagina 3 a fost publicat un interviu acordat domnului redactor Felix Anton Rizea, avînd ca titlu „Victor Stănculescu şi-a plimbat conştiinţa între closet şi spital”.

Nu doresc să polemizez cu dv. asupra conţinutului interviului, probabil că aveţi argumente prin care să vă susţineţi acuzaţiile aduse fostului ministru. Spre surprinderea mea, am constatat că în interviul dv. aţi pomenit şi numele meu, la întrebarea pusă de redactor dacă la Timişoara, pe timpul Revoluţiei, eraţi implicat direct ca ofiţer superior. „Ce-aţi făcut?” v-a întrebat dl. Rizea. Redau cu exactitate răspunsul dv., pentru informarea completă a cititorilor.

„Am refuzat să execut ordinul de a ieşi împotriva manifestanţilor. Mi se dăduse comanda unei subunităţi de infanterie ce urma să iasă în stradă. Nici un subordonat de-al meu n-a ieşit din cazarmă după acest refuz. După Revoluţie, culmea, mi s-a reproşat această neexecutare de ordin de către generalul Militaru”.

D-le Durac, cînd facem afirmaţii de orice fel, inclusiv într-un interviu, avem obligaţia să informăm corect pe cititori, mai ales că deţinem calitatea de ofiţeri ai Armatei Române, chiar dacă temporar dv. sînteţi trecut în rezervă pentru motive pe care nu le cunosc. În acest caz, vă invit să facem apel la memorie. Vă amintiţi foarte bine, sper, că în urma apariţiei articolului agresiv, pe care l-aţi publicat în presa locală, aţi fost chemat pentru a sta de vorbă. Eu nu cunoşteam în acel moment ce se întîmplase cu adevărat la Timişoara, cum şi cît a fost implicată armata în evenimentele din oraş, între 16-22 decembrie ’89.

Incisivitatea dv., manifestată în acel articol, m-a făcut să cred că deţineţi informaţii de la faţa locului, adică din stradă, informaţii informaţii ce-mi erau ascunse de ofiţerii din M.Ap.R. care participaseră al evenimente. Dacă cei din jurul meu, din acel timp, căutau să minimalizeze evenimentele, să nege în totalitate implicarea armatei, în timp ce pe altă cale eram informaţi despre neliniştea populaţiei din Timişoara cu privire la posibila muşamalizare a adevărului, v-am socotit ca „pe un salvator” pentru mine, în sensul că, de la sursă directă, voi afla lucruri care mi se ascund.

Nu-mi amintesc cîte ore am discutat, cu întreruperi, bineînţeles, dar cred că am depăşit 3-4 ore.

La început, d-le maior, am dorit să ştiu motivul ce v-a determinat să scrieţi articolul acela cu un asemenea conţinut. Din păcate, nu am aflat mare lucru despre această problemă, în afară de preocuparea dv. cu privire la familia proprie şi a celorlalţi colegi, pentru că populaţia din oraş „a devenit ostilă faţă de armată, faţă de cadrele militare şi familiile acestora„. Ca să-mi dau seama dacă atitudinea de ostilitate a populaţiei timişorene faţă de cadrele armatei şi familiile acestora este justificată sau nu, doream să aflu de la dv. ce s-a întîmplat în realitate.

La răspunsul dv. că „nu ştiţi nimic pentru că aţi refuzat să ieşiţi din birou”, am rămas stupefiat. Nu mi-aţi făcut atunci precizarea că „vi se încredinţase comanda unei subunităţi de infanterie cu care să ieşiţi în stradă”. Ştiam că sînteţi căpitan de geniu şi îndepliniţi funcţia cea mai mare din unitate, pe linia armei dv.

„Reproşul” pe care dv. insinuaţi că vi l-am adresat n-a fost nicidecum în sensul că „n-aţi executat un ordin de a ieşi în stradă pentru reprimarea manifestanţilor, de a deschide foc asupra lor”. Întrebările ce vi le-am adresat au avut ca scop să vă facă pe dv. să înţelegeţi că nu sînteţi un „erou” care a făcut tot ce a depins de el pentru a preveni crimele ce au avut loc în acel oraş.

V-am întrebat de ce nu v-aţi postat în faţa manifestanţilor, să strigaţi în militari să nu tragă în aceştia, sau, dacă spuneţi că vi se încredinţase comanda unei subunităţi, să fi fost în fruntea ei şi să treceţi de partea revoluţionarilor împreună cu subunitatea ceo aveaţi sub comandă. Eroii adevăraţi au fost locotenent-colonel Viorel Oancea, maior Grecu Constantin – care au trecut de partea Revoluţiei din prima clipă, cu toţi militarii din subordine. Asta s-a întîmplat la Timişoara unde aţi „luptat” şi dv. împotriva dictaturii ceauşiste stînd în birou.

Eu am nominalizat numai pe cei doi ofiţeri cunoscuţi din Timişoara. probabil că asemenea curajoşi sînt în număr mai mare, dar nu sînt cunoscuţi deocamdată. Au fost asemenea cadre şi în alte garnizoane, care au fost arestaţi imediat (ca şi Viorel Oancea) ca urmare a atitudinii pe care au avut-o faţă de ordinul criminal de a trage în poporul român, ordin dat de Ceauşescu şi transmis de o parte din generalii şi ofiţerii zeloşi, luînd viaţa atîtor oameni nevinovaţi.

Ce ziceţi, d-le maior Durac, vă amintiţi acum discuţia pe care am avut-o amîndoi? Nu doresc să vi se atribuie acel epitet de „erou după război”. Sînt sigur că vechiul proverb românesc care spune că „după război mulţi viteji se-arată” este cunoscut şi de dv. Poporul român este sătul de asemenea „eroi” care s-.au autodenumit eroi după revoluţie.

Cinstit şi cu sufletul curat, vă declar public că regret situaţia în care vă aflaţi în prezent. N-am ştiut pînă acum că aţi trecut în rezervă. În urma acelei discuţii am rămas cu o impresie pozitivă faţă de persoana dv. Sînteţi ofiţer capabil, care nu merită să fie „aruncat” ca un pix după epuizarea pastei.

Fiţi încrezător în viitor, sînteţi militar de carieră, iar locul dv. este în rîndul oştirii române.

Trasmiteţi vă rog salutul meu şi celorlalţi „neastîmpăraţi” cu care am purtat discuţii ore în şir. Ştiu că doriţi binele armatei şi al întregii societăţi româneşti. Sînt convins de patriotismul dv. aşa cum sînt sigur şi de al majorităţii ofiţerilor armatei române. Vă aştept să-mi faceţi o vizită pentru a discuta „de la egal la egal”.

Pînă atunci numai sănătate şi succes la cartea pe care o scrieţi.

Atenţie la ADEVĂR şi NUMAI ADEVĂR!

General Nicolae Militaru

Mai citeşte:
Istoria Comitetului de Acţiune pentru Democratizarea Armatei
Timişoara, 8 iunie 1990. „Armata trebuie epurată de criminali şi colaboraţionişti”. Miting în favoarea CADA (video)
Locotenent-colonel Silviu Popescu, căpitan Valerian Stan şi colonel Nicolae Durac despre formarea CADA

Dialogul din 12 februarie 1990 cu viceprimministru Gelu Voican Voiculescu. Playlist pe youtube cu întregul dialog: http://www.youtube.com/view_play_list?p=9B8720BEB415F5AE
Lista de revendicări a CADA
În rîndul armatei sînt uscături, oameni care au tras în populaţie. Se ajunge la situaţia din perioada 17-19, cînd s-au vînat familii de cadre
Cînd a început să se spargă vitrinele, cu fiecare vitrină care cădea, cădea şi o părticică din noi, de spaimă
Cu revoluţia am pactizat noi, cei care am fost piept în piept. Dar nu au pactizat comandanţii noştri care se erijează în revoluţionari
Terorişti n-au fost atît de mulţi cît a fost război psihologic. Ne-am împuşcat noi între noi şi aşa am omorît populaţie nevinovată
De ce nu se spune că securitatea şi miliţia au avut tancuri şi că ei au călcat lumea?
Generalul Militaru este un om a cărui merite sînt incontestabile
Mihai Chiţac este o persoană extrem de săritoare şi receptivă la interesele naţiunii
Cunoaşteţi existenţa dosarelor Corbu 1 şi Corbu 2?
500 de studenţi de la Academia Tehnică Militară sînt în piaţă, 23 fac greva foamei
Generalul Militaru a avut un consens din partea celorlalţi generali prezenţi, inclusiv generalul Stănculescu care era la comandă în urma morţii lui Milea
Vă informăm, nu ameninţăm. Situaţia e foarte critică în unităţile militare. Nu aveţi interesul ca pentru un om să se destabilizeze armata
Voican: Am o admiraţie personală faţă de generalul Militaru. (…) Sînteţi interlocutorii cei mai comozi, ordonaţi şi agreabili pe care i-am avut pînă acum, în situaţiile în care am tratat cu oameni ai muncii din diferite sectoare

Dialogul din 1 martie 1990 cu primministrul Petre Roman şi cu ministrul Victor Stănculescu. Playlist pe youtube cu întreaga discuţie: http://www.youtube.com/view_play_list?p=4CACF5D1D186CEE5
Armata a dus greul luptei împotriva terorismului. A vorbi despre rolul armatei în represiune este nepotrivit
Roman: „Meritele generalului Militaru nu pot fi neglijate şi anulate”
Foarte puţini comandanţi militari s-au schimbat după revoluţie
Trebuie să lăsăm să limpezim lucrurile, şi asta nu se face decît în timp
Trebuie să pornim de la premiza că armata este un element de stabilitate în societate
Pe comandanţii militari i-a testat tocmai revoluţia, domnule primministru
Ar trebui o supercomisie care n-ar încăpea într-o sală de sute de oameni
În timpul revoluţiei am suferit groaznic din cauza problemei dotării tehnice a armatei
Niciodată n-am să părăsesc colegii din guvern la un impuls exterior
Domnul general Chiţac a avut la Timişoara o activitate cel puţin echivocă
Insinuaţi că noi guvernul am trimis 2-300 de oameni ca să ne ocupe?
De ce s-au pierdut vieţi omeneşti din incompetenţă?

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s