Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Nou dosar penal pentru George Costin şi Dorin Lazăr Maior Octombrie 19, 2015


Dorin Lazăr Maior, alături de Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, în prezidiul Congresului BNR din septembrie 2008

Dorin Lazăr Maior, alături de Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, în prezidiul Congresului BNR din septembrie 2008

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că există un nou dosar penal în care sînt implicaţi George Costin şi Dorin Lazăr Maior, care într-o vreme erau şefii unor aripi concurente din Blocul Naţional al Revoluţionarilor (BNR). George Costin se pretindea mare anticomunist, susţinea PDL care-l numise în fruntea Secretariatului pentru Revoluţionari (linc), iar Dorin Lazăr Maior (fost parlamentar) era chipurile în mare duşmănie cu George Costin, susţinea PSD şi fusese chiar numit secretar executiv al PSD însărcinat cu problemele revoluţionarilor (linc). Cele 2 aripi concurente al BNR au ţinut la un moment dat congrese diferite în aceeaşi zi (linc), fiecare pretinzînd că reprezintă „adevăraţii” revoluţionari. Acum foştii adversari sînt înfrăţiţi în acelaşi dosar penal. Citez din comunicatul DNA (linc):

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 14.10.2015, a inculpaţilor:

LASCU HORIA LIVIU, pentru comiterea infracţiunilor de:
– două infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată,
– spălare a banilor
– cumpărare de trafic de influenţă,

TĂNASE TATIANA, pentru comiterea infracţiunilor de:
-două infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată,

MORAŞANU VASILE, ofiţer în cadrul IGPR, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă,

ŞERBAN IULIAN TIBERIU, pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată

MIHALCEA CONSTANTIN, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă în formă continuată

MAIOR FLORINA, pentru comiterea infracţiunilor de:
cumpărare de influenţă
complicitate la cumpărare de influenţă

COSTIN GEORGE, pentru comiterea a două infracţiuni de complicitate la cumpărare de influenţă

De asemenea, în prezenta cauză, se efectuează acte de urmărire penală față de următorii:

MAIOR LAZĂR DORIN, dat în urmărire internaţională, pentru comiterea infracţiunilor de:
cumpărare de influenţă
complicitate la cumpărare de influenţă

STAN NECULAI, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, pentru comiterea a două infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă,

BABOI CONSTANTIN, avocat în baroul Brașov, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă

PETRACHE OLGA, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă

Din ordonanțele întocmite de procurori a rezultat că există date şi probe potrivit cărora:

În dosarul nr. 11670/197/2013 al Judecătoriei Braşov, Şerban Iulian Tiberiu a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, pentru infracţiuni comise cu violenţă, între care lipsire de libertate în mod ilegal, sentinţa fiind pronunţată la data de 05.02.2015.

Pentru a obţine achitarea sa în apelul ce se judecă de Curtea de Apel Braşov, după o condamnare de 7 ani închisoare, pronunţată de Judecătoria Braşov, inculpatul Şerban Iulian Tiberiu a căutat diverse persoane, avocaţi sau persoane neimplicate direct în justiţie, pentru „aranjarea” procesului, în schimb fiind dispus să plătească sume importante de bani.
Prin intermediul suspectului Maior Lazăr Dorin (fugit din țară pentru a scăpa de executarea unei pedepse cu închisoarea) şi al soţiei acestuia, inculpata Maior Florina, Şerban Iulian Tiberiu a fost pus în legătură cu inculpatul Costin George, fost asociat cu primul menţionat în asociaţii de revoluţionari şi, prin intermediul acestuia, cu inculpatul Lascu Horia Liviu, persoană care a pretins că, prin cunoştinţele pe care le are în justiţie la cel mai înalt nivel (procuror cu funcţie de conducere în DNA, procurori şi judecători de la ÎCCJ, membru al CSM şi, prin intermediul acestuia din urmă, chiar unul dintre judecătorii apelului) poate aranja acest proces pentru obţinerea achitării. În schimb, inculpatul Lascu Horia Liviu a pretins sume de bani de ordinul a 100.000 de euro pe care inculpatul Şerban Iulian Tiberiu a fost de acord să le plătească. Drept urmare, a fost plătită o primă tranşă de 3.000 de euro (la data de 08.04.2015 suma de 13.500 lei – echivalentul a 3.000 euro, bani viraţi prin mandat poştal pe numele lui Lascu Horia Liviu de către Mihalcea Constantin), iar apoi succesiv, alte câteva mii de euro.
Pentru a disimula originea ilicită a banilor, Lascu Horia Liviu a depus în ziua de 08.04.2015 cei 13.500 lei (echivalent a 3.000 de euro) primiţi ca primă tranşă din suma cerută pentru traficarea influenţei în contul societăţii sale, banii intrând astfel în circuitul economic al societăţii, fiind dată aparenţa unor venituri licite.
Din probele dosarului a rezultat că, pentru influenţa pretins avută în justiţie, Lascu Horia Liviu a primit alţi 10.000 euro şi a acceptat împreună cu avocatul Stan Neculai, de asemenea suspect în cauză, promisiunea altor cel puţin 3.000 de euro. În plus, dintr-o afacere cu fier vechi, finanţată şi înlesnită de inculpatul Şerban Iulian Tiberiu, i-a fost promis lui Lascu Horia Liviu întregul câştig, estimat la 100.000 euro.
Apoi, la data de 26.05.2015, la cererea lui Lascu Horia Liviu, Şerban Iulian Tiberiu a fost de asemenea de acord să îi dea suma de 3.000 lei (de care are acesta avea nevoie pentru a participa la o licitaţie de achiziţii publice la Penitenciarul Târgşor), banii fiind pretinşi pentru acelaşi trafic de influenţă.
La data de 05.06.2015 Şerban Iulian Tiberiu a fost de acord să dea alţi 1.000 de euro, sumă cerută de Lascu Horia Liviu, ca urmare a faptului că l-a contactat pe inculpatul Moraşanu Vasile, ofiţer în cadrul IGPR, despre care susţinea că avea influenţă în justiţie prin intermediul unui procuror DIICOT – Structura central. Şerban Iulian Tiberiu oferea 25.000 euro pentru fiecare an de închisoare la care a fost deja condamnat, în schimb fiindu-i promisă o soluţie de trimitere spre rejudecare a cauzei.
În acelaşi timp, la data de 10.06.2015, Şerban Iulian Tiberiu a fost de acord să îi dea lui Lascu Horia Liviu o altă sumă de 1.000 de euro, acesta pretinzând că are contact cu cineva din completul de judecată sau apropiat al acestora. Ulterior Horia Liviu i-a dat asigurări lui Şerban Iulian Tiberiu că totul e rezolvat, iar la termenul de judecată din data de 23.09.2015 l-a însoţit pe acesta la Curtea de Apel Braşov, judecata fiind amânată la cerere, la un alt termen.
În perioada 16 – 22. 04.2015, suspectul Baboi Constantin, avocat, a acceptat promisiunea unor sume de bani prin intermediul lui Lascu Horia Liviu și a primit de la Şerban Iulian Tiberiu anumite sume, avocatul promiţând că îşi va folosi influenţa pe care o are la nivelul judecătorilor pentru a obţine o hotărâre favorabilă acestuia din urmă. Din probatoriu reiese că legătura avocatului cu „clientul” s-a purtat tot timpul prin intermediul lui Lascu Horia Liviu, ceea ce conduce la suspiciunea că intenția avocatului a fost aceea de folosire frauduloase a influenţei în justiţie şi nu de obţinere a soluţiei favorabile urmare a competenţei profesionale.
În aceeaşi perioadă inculpata Maior Florina, a apelat la aceleaşi persoane inculpaţii Lascu Horia şi Costin George pentru a obţine la rândul său rejudecarea dosarului soţului său, suspectul Maior Dorin Lazăr şi în final achitarea (după modelul suspectului Costin George), aceasta întâlnindu-se în mai multe rânduri cu suspecţii Lascu Horia Liviu şi Costin George, acceptând ca în schimbul unor sume de bani sau alte foloase ce vor fi remise, cei doi să intervină prin persoanele pe care le cunosc în justiţie la cel mai înalt nivel pentru obţinerea unor soluţii favorabile.
Suspecta Petrache Olga, o apropiată a soţilor Maior, a participat la discuţii, și-a oferit disponibilitatea pentru a obţine sprijinul fraudulos al altor persoane pe care le cunoaşte şi care ar avea influenţă în justiţie, a participat în locul Florinei Maior la discuţiile cu Lascu Horia Liviu şi avocatul acestuia, dar şi la discuţiile cu Şerban Iulian Tiberiu.
Inculpaţilor LASCU HORIA LIVIU, TĂNASE TATIANA, MORAŞANU VASILE, ŞERBAN IULIAN TIBERIU, MIHALCEA CONSTANTIN, MAIOR FLORINA ȘI COSTIN GEORGE li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, fiind prezentaţi, la data de 15 octombrie 2015, la Curtea de Apel Brașov cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI şi Jandarmeriei Române.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Remarc de pe portalul instanţelor (linc) că 5 inclupaţi, anume LASCU HORIA LIVIU, ŞERBAN IULIAN TIBERIU, MORAŞANU VASILE, MAIOR FLORINA şi COSTIN GEORGE, au primit mandat de arest pe 30 de zile, iar doi inculpaţi, anume TĂNASE TATIANA şi MIHALCEA CONSTANTIN, au primit arest la domiciliu pe 30 de zile.

Dorin Lazăr Maior a fost osîndit în 2013 la 7 ani închisoare pentru şantaj (linc) şi acum e fugit din ţară, judecata în noul dosar făcîndu-se în lipsă. În acelaşi dosar fusese osîndită la 3 ani închisoare cu suspendare pentru complicitate la şantaj şi Aprofirei Florina, care cred că este actuala Maior Florina, nevasta lui Dorin Lazăr Maior şi inculpată în noul dosar.

George Costin fusese osîndit la 7 ani închisoare (linc) pentru inițiere și constituire de grup infracțional organizat, folosirea influenței sau autorității pentru obținere pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite și spălare de bani – concret era vorba de afaceri cu certificate de revoluţionari, dar apoi cauza a fost trimisă la rejudecare (linc). În prezent acest prim proces a lui George Costin e pe rolul Curţii de Apel Piteşti, cu soroc de judecată în 10 noiembrie (linc).

Mai citeşte:
Scurt istoric al revoluţionarilor şi al compromiterii lor în opinia publică
Campania împotriva revoluţionarilor şi făţărnicia politicienilor
Teodor Mărieş: Dictatura Iliescu din SSPR a picat. 90% din angajaţii acestei instituţii trebuie să plece. Aici a fost un perpetuu focar penal. Trebuie să plece din rîndul revoluţionarilor cel puţin 5000 (video)
George Costin, noul secretar de stat al SSPR
Cazul George Costin. Transferarea propagandistică a răspunderii de la politicieni la revoluţionari
Istoria asociaţiei de revoluţionari “Metrou” – cea mai mare asociaţie de revoluţionari existentă azi
Lista cu membrii conducerii BNR – Costin
CPRD vrea reverificarea certificatelor asociaţiei lui George Costin
Efectul Adrian Viorel Nicolaescu + Raymond Luca asupra preschimbării certificatelor
Mărieş: Munca lui Raymond Luca şi Adrian Viorel Nicolaescu într-un an o depăşeşte pe a celorlalţi în cinci ani. Luca: Am avut cu domnul Nicolaescu o colaborare foarte fructuoasă (video)
Mărieş: „Avem echipă, avem valoare” (video)
Secretarul de stat pentru revoluţionari George Costin a fost arestat
Comunicatul parchetului despre arestarea lui George Costin
11 persoane trimise în judecată în dosarul “George Costin”
Fostul șef al SSPR George Costin, eliberat condiționat din arest
7 ani închisoare pentru fostul șef al SSPR George Costin
Procesul fostului secretar de stat pentru revoluţionari George Costin, trimis la rejudecare
– Mîine, 3 septembrie [2011], 2 congrese ale asociaţiilor de revoluţionari: la Timişoara şi Bucureşti
– Congresul BNR de la Timişoara
– Dorin Lazăr Maior semnează protocol de colaborare cu PSD şi vrea să organizeze un nou congres BNR la Bucureşti
– Congresul BNR de la Bucureşti: Ion Iliescu, iarăşi preşedinte de onoare, Dorin Lazăr Maior – preşedinte
– Blocul Naţional al Revoluţionarilor: Iliescu reales la al enşpelea congres (despre congresul din 2008)
– Dorin Lazăr Maior, ales secretar executiv al PSD însărcinat pe probleme ale revoluţionarilor
– Procesul şefului Blocului Naţional al Revoluţionarilor, Dorin Lazăr Maior, a rămas în pronunţare pentru 14 februarie
– Pronunţarea în procesul lui Dorin Lazăr Maior – amînată pentru 28 februarie
– 7 ani închisoare pentru Dorin Lazăr Maior, şeful Blocului Naţional al Revoluţionarilor
– Textul Condamnării Din Procesul Lui Dorin Lazăr Maior
Curtea de Apel Mureş confirmă pedeapsa de 7 ani închisoare pentru şeful BNR Dorin Lazăr Maior

 

One Response to “Nou dosar penal pentru George Costin şi Dorin Lazăr Maior”

  1. STEFANESCU MARIAN LAURENTIU Says:

    SI TOTUSI DORIN LAZAR MAIOR A FACUT SI FAPTE BUNE,IN ANUL 2012 MI-A SCRIS CATEVA CUVINTE , IN FAVOAREA COPILULUI MEU CARE ESTE IN COMA DIN 12-12-2006 PE O CERERE ADRESATA DOMNULUI MINISTRU AL SANATATII DE ATUNCI,DOMNUL RAED ARAFAT, CEREAM AJUTOR PENTRU FISA { E 112 },SA LE DEA DUMNEZEU AMBILOR MULTA,MULTA SANATATE!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s