Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Cercetările Parchetului în dosarul revoluției (106). Focșani Noiembrie 13, 2015


Continui prezentarea ordonanţei procurorilor Codruţ Mihalache, Marian Tudor şi Claudiu Culea în dosarul 97/P/1990 – dosarul mamut făcut de procurorul Dan Voinea prin conexarea mai multor cauze legate de revoluţia din 1989. Astfel, acesta a devenit dosarul principal legat de revoluţie, dar nu trebuie făcută greşeala de a-l considera singurul dosar cu acest subiect din arhivele parchetului.

În octombrie 2015 în dosarul revoluției s-a dat o nouă ordonanță de clasare (linc), dar eu voi continua să prezint pînă la capăt ordonanța din 2010. Ordonanța din 2015 copiază în mare parte ceea ce fusese stabilit prin ordonanța din 2010.

Vezi şi primele părţi ale acestei ordonanţe:
– Consideraţii generale
– Istoricul dosarului
– Situaţia de fapt generală
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (1)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (2)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (3)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (4)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (5)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (6)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (7)
– Bucureşti. Busculada de la mitingul lui Ceauşescu
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi de maşini militare
– Bucureşti. Ucişi prin împuşcare în 21 decembrie şi noaptea de 21/22 decembrie 1989
– Bucureşti. Răniţi în 21 decembrie şi noaptea de 21/22 decembrie 1989
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (8)
– Bucureşti. Agresaţi, reţinuţi, răniţi
– Bucureşti. Răspînditori de manifeste şi alţii
– Bucureşti. CC – situaţie generală
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (1)
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (2)
– Bucureşti. Moartea lui Jean Luis Calderon
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (3)
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (4)
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (5)
– Bucureşti. Un securist rătăcit în CC
– Bucureşti. Moartea generalului Milea
– Bucureşti. Palatul Telefoanelor (1)
– Bucureşti. Palatul Telefoanelor (2)
– Bucureşti. Palatul Telefoanelor (3). Moartea actorului Horia Căciulescu
– Bucureşti. Televiziune – situaţia generală
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (1)
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (2)
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (3)
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (4)
– Bucureşti. Televiziune. Reţinuţi (bănuiţi de terorism)
– Bucureşti. Televiziune. Margareta Costea
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (5)
Bucureşti. Radiodifuziune
Bucureşti. Zona Mărgeanului – Şoseaua Antiaeriană. Răniţi şi ucişi (1)
Bucureşti. Zona Mărgeanului – Şoseaua Antiaeriană. Răniţi şi ucişi (2)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (1). Militari împuşcaţi în autobuze sau camioane
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (2)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în autoturisme (1)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi (1)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în autoturisme (2)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi (2)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în TAB sau în elicopter
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în autoturisme (3)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (3)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Moartea rugbyştilor Durbac şi Murariu
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (4)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Autobuzul mitraliat
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Uslaşul Soldea
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Reţinuţi (bănuiţi de terorism)
Otopeni
Bucureşti. Şoseaua Olteniţei
Bucureşti. Fabrica de Elemente de Automatizări. Răniţi falşi?
Bucureşti. Casa Scînteii
Bucureşti. Spitalul Militar Central, Spitalul Colţea şi Calea Moşilor
Bucureşti. Colentina, Linia de centură – Domneşti, Operă, Piaţa Unirii, Spitalul Caritas
Bucureşti. Strada Eforie, şoseaua Pantelimon, Griviţa Roşie, 23 August, Bucur Obor
București. Str. Lemnea
București. Zonele Beldiman, Arhivele Statului, Tei – Barbu Văcărescu, spitalul Floreasca, șoseaua Viilor
București. Șoseaua Chitilei (inclusiv comuna Chitila), Calea Griviței și întreprinderea Laromet
București. Cadavre neidentificate
Timișoara
Brașov. Deschiderea focului
Braşov. Răniţi şi ucişi în zona Consiliului Judeţean
Brașov. Zona Capitol
Brașov. Zona Parc – Poștă
Brașov. Zona Modarom
Brașov. Zonele Uzina 2 Tipografie, Hărmanului, Toamnei, Zizinului, Sitei
Brașov. Alte victime
Brașov. Zonele Uzina 2, Rafinărie, Piața Teatrului
Brașov. Zonele Consiliul Judeţean, Hărmanului, Toamnei, spitalul judeţean – Calea Bucureşti
Brașov. Alte victime (2)
Brașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (1)
Brașov. Str. Colinei, cazul în care a fost cercetat Emil Ivașcu
Brașov. Magazinul Universal Tîmpa
Brașov. Zona centrală
Brașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (2)
Brașov. Alte victime (3)
Brașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (3)
Brașov. Victime ale UM 01107 Brașov
Brașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (4)
Brașov. Persoane reținute
Arad
Alba Iulia
Cugir
Zlatna, jud. Alba
Blaj
Reșița (1)
Caransebeș
Reșița (2)
Caransebeș. Împușcat lîngă aeroport
Caransebeș. Răspînditori de manifeste
Reșița (3)
Reșița. Reținuți sub acuzația de terorism
Caransebeș. Împușcat în dispozitivul de apărare al unității militare
Craiova
Brădești, jud. Dolj. Sovieticii împușcați
Brăila
Galați
Buzău
Bacău

În acest fragment prezint evenimentele din Focșani.

III.10.3. SITUAŢIE DE FAPT VRANCEA
1. Sos Liviu Lajos (Focşani) – decedat
Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 13/A/19.01.1990, întocmit de Laboratorul Medico Legal Focşani, moartea numitului Sos Liviu Lajos, născut la data de 30.07.1969 în Tg. Secuiesc, cu ultimul domiciliu în Tg. Secuiesc (…), a fost violentă şi s-a datorat exploziei cordului. La autopsia cadavrului s-a constatat o plagă împuşcată transfixiantă toracică cu interesarea cordului. Direcţia de tragere a fost din faţă şi perpendiculară pe corp. După caracterul leziunilor s-a apreciat că tragerea s-a făcut de la distanţă foarte mică. Între leziunile de violenţă şi deces există raport primar de cauzalitate.
În raportul de constatare tehnico-ştiinţifică balistica nr. 66114 din data de 30.01.1990, întocmit de Poliţia Jud. Vrancea – Biroul Criminalistic s-a concluzionat: pistolul mitralieră model 1972, seria ED nr. 0415, este în stare funcţionare, nu conţine piese neoriginale şi nu poate declanşa foc în mod accidental prin lovire sau izbire. Tubul cartuş din lotul 22-72, ridicat cu ocazia cercetării la faţa locului, a fost percutat cu pistolul mitralieră seria ED nr. 0415.
De asemenea în urma examinării obiectelor de îmbrăcăminte, care au aparţinut soldatului în cauză, prin acelaşi raport de constatare tehnico-ştiinţifică s-a concluzionat:
– pe mantaua, vestonul, pulovarul şi cămaşa ridicate de la cadavrul lui Sos Liviu Lajos se afla în partea din faţa stângă, în zona corespondentă cordului, câte un orificiu, iar în partea din spate, central, aproximativ în acelaşi plan orizontal, câte un alt orificiu.
– orificiile existente în îmbrăcăminte partea stângă în faţă sunt de intrare a unui proiectil, iar cele cu plasament în spate sunt de ieşire. La orificiile de intrare s-au pus în evidenţă factori suplimentari ai împuşcării (afumare, urme de ardere, rupturi create de expansiunea gazelor).
– fenomenele secundare ale împuşcării constatate, comparate cu cele obţinute experimental, duc la concluzia că tragerea s-a făcut cu ţeava lipită bine presată pe corpul îmbrăcat.
– la producerea împuşcării arma a fost aşezată într-un unghi de aproximativ 90º faţă de verticală şi puţin oblic dinspre stânga spre dreapta.
– atât orificiile de intrare cât şi cele de ieşire din cele 4 obiecte de îmbrăcăminte au corespondent succesiv de la un obiect la celălalt.
Prin rezoluţia nr. 11/P/1990 din data de 26.02.1990 Procuratura Militară Bacău a dispus, în temeiul art. 228 alin. 6 rap. la art. 10 lit. b C.pr.pen, neînceperea urmăririi penale în cauza privind moartea violentă a sold. Sos Liviu Lajos, din cadrul UM 01470 Focşani.
În fapt s-a reţinut că în noaptea de 16/17.01.1990, ora 0200, sold. Nagy Deneş a intrat în postul de santinelă având ca misiune paza şi apărarea clădirii blocului alimentar al UM 01470 Focşani. Militarul avea asupra sa pistolul mitralieră şi un număr de 90 cartuşe de război, din care 30 într-un încărcător montat la armă. În jurul orei 0350, sold. Sos Liviu Lajos a mers în postul în care se afla sold. Nagy Deneş, pe care îl cunoştea dinainte de încorporare, şi i-a cerut să-l lase pe el în post. Iniţial sold. Nagy Deneş a refuzat, dar ulterior, în urma insistenţelor sold. Sos Liviu Lajos, i-a încredințat acestuia pistolul mitralieră şi casca metalică de protecție. În timp ce sold. Nagy Deneş se îndrepta spre Corpul de gardă, sold. Sas Liviu Lajos s-a sinucis prin împuşcare.
Prin rezoluţia nr. 97/P/1990 din data de 25.09.2007 procurorul militar şef adjunct al Secţiei Parchetelor Militare a dispus, în temeiul art. 32-35 C.pr.pen, conexarea dosarului nr. 11/P/1990 al Parchetului Militar Bacău la dosarul nr. 97/P/1990 al Secţiei Parchetelor Militare.
2. Parte vătămată Săgeată Corneliu (Focşani)
Conform adresei nr. 942/16.04.1991 a Laboratorului Medico Legal Jud. Bacău numitul Săgeată Corneliu, fiul lui Alexandru şi Anica, născut la data de 25.05.1948 în Brăila, domiciliat în Buzău (…), a prezentat o fractură bimaleolară glezna dreaptă operată consolidată. Leziunea a necesitat 80-90 zile de îngrijiri medicale şi a fost produsă prin lovire şi cădere pe un plan dur. Leziunea datează din 26.12.1989.
Prin rezoluţia nr. 123/P/1991 din data de 19.04.1991 Procuratura Militară Bacău a dispus, în temeiul art. 228 alin. 6 rap. la art. 10 lit. b C.pr.pen, neînceperea urmăririi penale în cauza privind vătămarea corporală gravă suferită de către lt. col. Săgeată Corneliu, din cadrul UM 01921 Focşani.
În fapt s-a reţinut că în data de 26.12.1989, în jurul orei 2000, în perimetrul UM 01921 Focşani s-a deschis foc cu arme militare. Lt. col. Săgeată Corneliu s-a deplasat în zona unde militarii în termen deschiseseră focul şi în momentul în care a intenţionat să se adăpostească a căzut într-un adăpost individual suferind o fractură a gambei piciorului drept.
Prin rezoluţia nr. 123/P/1991, din data de 25.09.2007, procurorul militar şef adjunct al Secţiei Parchetelor Militare a dispus conexarea dosarului nr. 123/P/1991 al Parchetului Militar Bacău la dosarul nr. 97/P/1990 al Secţiei Parchetelor Militare.

(va urma)

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s