Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Cercetările Parchetului în dosarul revoluției (108). Iași Noiembrie 25, 2015


Continui prezentarea ordonanţei procurorilor Codruţ Mihalache, Marian Tudor şi Claudiu Culea în dosarul 97/P/1990 – dosarul mamut făcut de procurorul Dan Voinea prin conexarea mai multor cauze legate de revoluţia din 1989. Astfel, acesta a devenit dosarul principal legat de revoluţie, dar nu trebuie făcută greşeala de a-l considera singurul dosar cu acest subiect din arhivele parchetului.

În octombrie 2015 în dosarul revoluției s-a dat o nouă ordonanță de clasare (linc), dar eu voi continua să prezint pînă la capăt ordonanța din 2010. Ordonanța din 2015 copiază în mare parte ceea ce fusese stabilit prin ordonanța din 2010.

Vezi şi primele părţi ale acestei ordonanţe:
– Consideraţii generale
– Istoricul dosarului
– Situaţia de fapt generală
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (1)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (2)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (3)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (4)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (5)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (6)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (7)
– Bucureşti. Busculada de la mitingul lui Ceauşescu
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi de maşini militare
– Bucureşti. Ucişi prin împuşcare în 21 decembrie şi noaptea de 21/22 decembrie 1989
– Bucureşti. Răniţi în 21 decembrie şi noaptea de 21/22 decembrie 1989
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (8)
– Bucureşti. Agresaţi, reţinuţi, răniţi
– Bucureşti. Răspînditori de manifeste şi alţii
– Bucureşti. CC – situaţie generală
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (1)
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (2)
– Bucureşti. Moartea lui Jean Luis Calderon
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (3)
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (4)
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (5)
– Bucureşti. Un securist rătăcit în CC
– Bucureşti. Moartea generalului Milea
– Bucureşti. Palatul Telefoanelor (1)
– Bucureşti. Palatul Telefoanelor (2)
– Bucureşti. Palatul Telefoanelor (3). Moartea actorului Horia Căciulescu
– Bucureşti. Televiziune – situaţia generală
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (1)
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (2)
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (3)
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (4)
– Bucureşti. Televiziune. Reţinuţi (bănuiţi de terorism)
– Bucureşti. Televiziune. Margareta Costea
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (5)
Bucureşti. Radiodifuziune
Bucureşti. Zona Mărgeanului – Şoseaua Antiaeriană. Răniţi şi ucişi (1)
Bucureşti. Zona Mărgeanului – Şoseaua Antiaeriană. Răniţi şi ucişi (2)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (1). Militari împuşcaţi în autobuze sau camioane
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (2)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în autoturisme (1)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi (1)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în autoturisme (2)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi (2)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în TAB sau în elicopter
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în autoturisme (3)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (3)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Moartea rugbyştilor Durbac şi Murariu
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (4)
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Autobuzul mitraliat
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Uslaşul Soldea
Bucureşti. Zona M.Ap.N. Reţinuţi (bănuiţi de terorism)
Otopeni
Bucureşti. Şoseaua Olteniţei
Bucureşti. Fabrica de Elemente de Automatizări. Răniţi falşi?
Bucureşti. Casa Scînteii
Bucureşti. Spitalul Militar Central, Spitalul Colţea şi Calea Moşilor
Bucureşti. Colentina, Linia de centură – Domneşti, Operă, Piaţa Unirii, Spitalul Caritas
Bucureşti. Strada Eforie, şoseaua Pantelimon, Griviţa Roşie, 23 August, Bucur Obor
București. Str. Lemnea
București. Zonele Beldiman, Arhivele Statului, Tei – Barbu Văcărescu, spitalul Floreasca, șoseaua Viilor
București. Șoseaua Chitilei (inclusiv comuna Chitila), Calea Griviței și întreprinderea Laromet
București. Cadavre neidentificate
Timișoara
Brașov. Deschiderea focului
Braşov. Răniţi şi ucişi în zona Consiliului Judeţean
Brașov. Zona Capitol
Brașov. Zona Parc – Poștă
Brașov. Zona Modarom
Brașov. Zonele Uzina 2 Tipografie, Hărmanului, Toamnei, Zizinului, Sitei
Brașov. Alte victime
Brașov. Zonele Uzina 2, Rafinărie, Piața Teatrului
Brașov. Zonele Consiliul Judeţean, Hărmanului, Toamnei, spitalul judeţean – Calea Bucureşti
Brașov. Alte victime (2)
Brașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (1)
Brașov. Str. Colinei, cazul în care a fost cercetat Emil Ivașcu
Brașov. Magazinul Universal Tîmpa
Brașov. Zona centrală
Brașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (2)
Brașov. Alte victime (3)
Brașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (3)
Brașov. Victime ale UM 01107 Brașov
Brașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (4)
Brașov. Persoane reținute
Arad
Alba Iulia
Cugir
Zlatna, jud. Alba
Blaj
Reșița (1)
Caransebeș
Reșița (2)
Caransebeș. Împușcat lîngă aeroport
Caransebeș. Răspînditori de manifeste
Reșița (3)
Reșița. Reținuți sub acuzația de terorism
Caransebeș. Împușcat în dispozitivul de apărare al unității militare
Craiova
Brădești, jud. Dolj. Sovieticii împușcați
Brăila
Galați
Buzău
Bacău
Focșani
Piatra Neamț

În acest fragment e descris ce apare în dosar despre evenimentele din Iași.

III.10.5. SITUAŢIE DE FAPT IAŞI
1. Parte vătămată Răşcanu Dumitru (Iaşi) – reţinut
La data de 04.10.2007, cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul nr. 97/P/1990, a fost audiat, în calitate de parte vătămată, numitul Răşcanu Dumitru, fiul lui Ion şi Tiţa, născut la data de 04.04.1929 în Viişoara, jud. Vaslui, domiciliat în mun. Iaşi (…), care a precizat că „în luna august a anului 1989, unul din consilierii juridici ai CUG (n.r. Combinatul de Utilaj Greu Iaşi), Cranciuc Gheorghe Bujor, în biroul său, mi-a propus să ader la o asociaţie conspirativă denumită 14 Decembrie 1989 ce avea ca scop lupta şi ideologia anticomunistă şi în special anticeauşistă. … În cursul lunilor următoare am reuşit să atrag, cred că 5 alţi membri între care şi fiul meu Răşcanu Adrian … Nu cunosc să fi fost depistaţi de către organele de securitate său de partid până în data de 14.12.1989. … după data de 14.12.1989 am auzit că organele de securitate au început să aresteze din membrii asociaţiei, aflând că au fost luaţi Cranciuc şi un alt coleg al acestuia de la oficiul juridic Odobescu Valentin. … În dimineaţa zilei de 21.12.1989 am fost luat de la domiciliu cu un autoturism de către doi lucrători de la securitate şi dus la sediul acesteia pe str. Sărăriei, aici fiind anchetat de un alt civil. Am fost cooperant şi am declarat adevărul despre activitatea asociaţiei însă punând accent pe lipsurile economice şi pe retragerea lui Ceauşescu şi nu pe ideologia comunistă. Nu am fost agresat de către ofiţerul de securitate. … În cursul serii de 21.12.1989 am fost introdus într-o încăpere de la subsol … În data de 22.12.1989, în jurul prânzului, am fost eliberat fiind condus de acelaşi anchetator la ieşirea din sediu fără alte explicaţii, ba chiar în termeni cordiali. …”
2. Parte vătămată Nica Gheorghe (Iaşi) – reţinut
La data de 23.05.2006, cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul nr. 97/P/1990, a fost audiat, în calitate de parte vătămată, numitul Nica Gheorghe, fiul lui Gheorghe şi Aneta, născut la data de 01.09.1955 în com Borleşti, jud. Neamţ, domiciliat în Iaşi (…), care a precizat următoarele: „În perioada lunii decembrie 1989 eu lucram la Centrul de cercetare ştiinţifică şi inginerie tehnologică din Iaşi … Nu mai reţin exact data, dar cred că 11 sau 12 dec. 1989, colegul meu Pruteanu Ştefan mi-a propus să fac parte dintr-o organizaţie anticomunistă intitulată Frontul Popular Român, al cărei fondator era însăşi Pruteanu. În această organizaţie era şi un alt coleg Spiridon Casian şi mai mulţi: Dascălu Alexandru, Moraru Georgel Vicol, etc. La data de 18.12.1989, în jurul orelor 0800, în timp ce mă aflam la birou s-au prezentat 4-5 bărbaţi care au mers la directorul instituţiei dl. dr. ing. Berlea Ioan şi în prezenţa acestuia am fost chemat pe hol şi mi s-a adus la cunoştinţă că sunt arestat, fără să precizeze pentru ce faptă. … Am fost condus cu maşina la sediul securităţii din Copou. Am fost condus într-un birou în care eram singur şi s-au perindat 4-5 ofiţeri printre care şi mr. Matei. Mi s-a cerut să scriu o declaraţie pe foi albe în urma întrebărilor consecutive puse de anchetatori. … Am fost ameninţat cu pistolul la tâmplă de mai multe ori şi afirmau că dacă nu spun ceea ce vor ei voi fi împuşcat şi nimeni nu va şti de mine. Mi s-au prezentat prin faţă bastoane de cauciuc la modul ameninţător că voi fi bătut. Am fost ţinut de la orele 0800 până în jurul orelor 2300 în acel birou fără a fi lăsat să beau apă sau mâncare. … Am fost anchetat în decursul acestor ore de 4-5 grupuri de ofiţeri care se perindau în birou la 3-4 ore. … din când în când intra în birou un procuror militar de la Iaşi care ulterior am auzit că se numeşte Crâşmaru şi un general de la Bucureşti care era îmbrăcat în uniformă militară kaki. … Mi s-a spus să revin a doua zi la 0700, că în caz contrar vor veni după mine. M-am prezentat a doua zi la ora stabilită şi iar am fost pus să dau declaraţii în legătură cu aceleaşi aspecte dar de această dată veneau câte 1-2 ofiţeri, fără a mai fi în grupuri. La un moment dat, în jurul orelor 14,30-15,00, am fost lăsat singur în birou cu uşa deschisă. Din clădire auzeam larmă şi zgomot de mulţime pe străzi. Am ieşit din biroul respectiv şi nu am mai văzut pe nimeni. … Constatând aceasta am plecat. …”
A precizat de asemenea că s-a adresat SRI Iaşi care i-a răspuns că nu deţine documente din care să rezulte reţinerea sau arestarea sa şi că solicită audierea colegilor săi faţă de care s-au emis mandate de arestare precum şi a colegilor care au fost de faţă când a fost reţinut la serviciu.
Au fost audiaţi, în calitate de martori, la data de 31.05.2006, Dascălu Alexandru, Prutianu Ştefan, Berlea Ioan, iar la data de 12.06.2006 Spiridon Casian, care au menţionat că nu au perceput direct reţinerea colegului lor Nica Gheorghe de către organele de securitate dar au aflat că acesta s-ar fi aflat printre persoanele reţinute.
3. Parte vătămată Dascălu Alexandru (Iaşi) – reţinut
La data de 15.06.2006, cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul nr. 97/P/1990, a fost audiat, în calitate de parte vătămată, numitul Dascălu Alexandru, fiul lui Ioan şi Maria, născut la data de 21.11.1953 în com. Trifeşti, jud. Iaşi, domiciliat în mun. Iaşi (…), care a precizat următoarele: „până în 1990 am fost angajat ca proiectant în cadrul Centrului de Cercetare Ştiinţifică, Inginerie Tehnologică pentru Utilaj Metalurgic şi Prese Iaşi. În luna nov. 1989, nu pot preciza exact data, însă ştiu că era spre sfârsitul lunii noiembrie, un coleg de serviciu Pruteanu Ştefan a venit cu ideea să organizăm o formă de protest public la adresa regimului lui Ceauşescu. … În data de 18 dec. 1989, dimineaţa la ora 0700, m-am prezentat la serviciu iar la 0730, am fost chemat în biroul directorului Ioan Berlea. M-am prezentat şi în birou am găsit un bărbat care nu s-a prezentat mi-a cerut să merg cu el la sediul Securităţii din Iaşi. … Am fost introdus intrun birou aflat la parter unde un ofiţer de securitate, în vârstă de 50 de ani, al cărui grad am înteles că era maior, dar nu ştiu numele, mi-a cerut să declar din ce reţea subversivă am făcut parte … Am dat mai multe declaraţii olografe în care nu am recunoscut că am fost în 14 dec. 1989 în Piaţa Unirii şi nici celelalte acuzaţii. Pe timpul audierii am fost înjurat … mi-au pus mâna în gât şi m-au scuturat. În jurul orei 1300 ofiţerul care m-a anchetat mi-a spus că Ştefan Pruteanu este şi el reţinut şi că acesta a recunoscut că se întâlnea cu mine … ulterior acestui moment am recunoscut că mă întâlneam cu Pruteanu Ştefan … În 18 dec. 1989 în timp ce mă aflam la securitate, în jurul orelor 1400 l-am văzut pe Casian Maria Spiridon care tocmai era adus în interiorul clădirii. … De asemenea l-am văzut trecând pe hol şi pe colegul meu Vicol Vasile. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ceilalţi colegi eu plecând singur. …” De asemenea a solicitat audierea ca martori a numiţilor Casian Maria Spiridon, Ioan Berlea, Vasile Vicol şi Iacob Titi.
Au fost audiaţi, în calitate de martori, la data de 19.06.2006, Vicol Vasile şi Iacob Titi, iar la data de 29.06.2006 Berlea Ioan.
Vicol Vasile a precizat că în intervalul de timp 14-18 dec. 1989, în timp ce era anchetat de securitate, l-a văzut pe Dascălu Alexandru, într-un birou.
Iacob Titi a precizat că ştie că Dascălu a fost implicat în organizarea protestului din 14.12.1989 din Piaţa Unirii şi că a fost audiat la Securitate în data de 18.12.1989.
Berlea Ioan a declarat că în perioada 15-20.12.1989 au fost arestaţi de securitate un grup de 10 colegi, printre aceştia în mod sigur aflându-se şi Dascălu Alexandru.

(va urma)

Mai citește, referitor la evenimentele din 1989 de la Iași, articolele din pagina Revoluția din Iași.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s