Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Blocurile erau ticsite de lume Decembrie 17, 2015


copertarcumafostDin cartea mea „Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost” (editura Brumar, 1997) redau declaraţia domnului Ştefan Luca.

Domnul Ştefan Luca s-a născut în 24 august 1959 la Cenei (judeţul Timiş). În 1989 era mecanic auto la Întreprinderea de Autoturisme Timişoara. A fost împuşcat în braţul drept şi în torace. În 1995, cînd i-am luat declaraţia, era pensionat cu gradul 2 de invaliditate ca urmare a rănii din revoluţie.

Duminică după masa, împreună cu nevasta (Luca Georgeta), am ieşit pe Calea Girocului. Pe stradă era multă lume care se perinda în sus şi în jos. În intersecţia dintre Calea Girocului şi Ştefan Plavăţ (acum Liviu Rebreanu) erau vreo 6-7 tramvaie blocate. Un tractor cu roţile dezumflate şi cu pari în remorcă bloca jumătate din şoseaua care vine dinspre spitalul judeţean. Vizavi de poşta din Calea Girocului erau 4 tancuri abandonate, cu butoaiele de motorină sparte. Pe jos era plin de motorină.

Din cînd în cînd, dinspre centru venea cîte o maşină militară, care neputînd să meargă spre poştă, întorcea în intersecţia cu Plavăţ. Apariţia măinilor militare provoca huiduieli şi înjurături în rîndul mulţimii.

Eu mă plimbam pe Calea Girocului, mergeam pînă la tancuri, mă mai întorceam la tramvaie. Un grup de vreo 10 persoane cu pari au început să spargă vitrinele. Au răsturnat rafturile din alimentară, au aruncat cu marfă pe jos. Pe şosea era alb de făină, zahăr, orez, parcă ninsese. Cîte unul îndemna lumea: „Luaţi că-i pe gratis! E de la Ceauşescu!”.

Vorbind cu oamenii de pe stradă, am auzit că există morţi. Circula zvonul că şi la Cluj a început revoluţia. M-am dus acasă şi am dat telefon la mătuşă-mea din Cluj şi i-am spus ce se întîmplă în Timişoara. Mătuşa mi-a zis că la Cluj e linişte.

Se înserase. Am văzut dinspre strada Lidia urme de trasoare trase în sus. La intersecţia Girocului cu Plavăţ erau cîteva mii de oameni. Am auzit două gloanţe lovind în tramvai şi am văzut găurile făcute în tabla tramvaiului.

Circulaţia maşinilor militare dinspre Centru s-a înteţit. Mulţimea devenise mai numeroasă. De cîte ori vedeau maşini militare, oamenii începeau să se agite, să înjure, să huiduie. Se striga către soldaţi: „Nu trageţi! Şi voi sînteţi de-ai noştri!”, se scanda „Jos Ceauşescu!”.

A apărut un pluton de soldaţi tineri, înfricoşaţi, conduşi de un ofiţer, care a mers către tancuri însoţit de huiduielile mulţimii. La apariţia plutonului lumea s-a refugiat în scările blocurilor. Eu şi cu nevasta n-am mai putut intra în bloc, fiindcă era ticsit de lume.

Peste vreo 10-15 minute am pornit, împreună cu un grup de demonstranţi, către tancuri. Nevasta plecase acasă, să vadă de copii. Am ajuns pe la strada Ştefan Stîncă cînd a început să se tragă, cred că dinspre tancuri. Se auzeau gloanţele cum loveau stîlpii şi blocurile. Pe strada Ştefan Plavăţ, dintr-o maşină „Carpaţi” de armată, au început să sară soldaţi care imediat luau poziţie de tragere pe burtă, cu faţa spre tancuri. Ne aflam între două grupuri de soldaţi: cei care săriseră din maşină, aflaţi lîngă florărie, între semafoare, şi cei din zona tancurilor. Lumea a început să fugă, să se adăpostească. Mă reîntîlnisem cu nevasta, şi am intrat împreună într-un bloc. Aici era din nou ticsit de lume. Peste vreo 5 minute am văzut doi inşi în haine de piele circulînd liniştiţi pe mijlocul străzii. M-am gîndit că pot ieşi în stradă fără pericol, şi am vrut s-o iau spre casă. Nevasta a mers înainte. Deodată am văzut-o ghemuindu-se cu mîna la ochi şi spunîndu-mi: „Fane nu mai văd!”. Cînd am vrut să o ajut am simţit o căldură puternică pe corp şi pe picior şi am văzut că sînt plin de sînge. Am căzut. Încercînd să mă ridic am simţit o durere puternică şi mi-am pierdut conştiinţa.

Soţia, după ce şi-a revenit (din ricoşeu, nişte schije de la un glonte i-au intrat în ochi), văzînd că eu sînt la pămînt a cerut oamenilor prezenţi ajutor, dar, pe moment, nimeni n-a avut curajul să iasă din bloc. După cîteva minute o femeie a ajutat-o pe soţie să mă tîrască în casa scărilor, unde am primit primul ajutor. Ceilalţi au dat telefon la salvare, dar li s-a răspuns că aceasta nu poate veni fiindcă se trage şi în salvări. Nevasta s-a dus atunci pînă la spital, mai mult tîrîş, şi a izbutit să aducă pînă la urmă o salvare.

Două zile am fost în comă.

11 martie 1995

Mai citește alte declarații ale participanților la revoluția din Timișoara la pagina Revoluția timișoreană (mărturii).

 

One Response to “Blocurile erau ticsite de lume”

  1. criminali traiesc linistiti cu pensii de lux sfidand pe cei care i au ucis , arestat , anchetat . Traiasca revolutia !


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s