Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Mi-am pierdut bicicleta Decembrie 22, 2015


copertarcumafostO altă declarație din cartea „Revoluția din Timișoara așa cum a fost”, aparținînd lui Liviu Lefter.

Liviu Lefter s-a născut în 22 aprilie 1950. În 1989 era șofer la IJTL (Întreprinderea Județeană de Transport Local) Timiș. A fost arestat și bătut în timpul revoluției.

În ziua de 17 decembrie 1989 în jurul orei 18.00 am mers cu bicicleta în Calea Aradului la un frate pentru a‑i povesti cele întîmplate în oraş sîmbătă seara, dar aici, afară era zarvă mare. Auzindu‑se trăgînd în oraş, am plecat acasă. Am luat‑o cu bicicleta pe Calea Aradului cu gîndul de a merge pe str. Cîmpina la Complex unde locuiesc eu, în spatele acestuia. Dar cum mergeam cu bicicleta cîntînd „Deşteaptă-te Române”, în faţa ITT (Întreprinderea Textilă – n.n.) am fost somat de un cordon de soldaţi care barau strada zicînd „Stai, dacă nu stai tragem”. M‑am oprit de îndată ce am fost somat cu puştile spre mine. Mi s‑a ordonat: „Lasă bicicleta şi pune mîinile după cap”. Aşa am făcut, s‑au apropiat de mine, unul de o parte altul de cealaltă parte, mi‑au sucit mîinile la spate şi au început să mă boxeze cu pumnii în stomac, ficat, piept zicîndu‑mi „De ce cîntai, nu‑ţi convine regimul?”. Apoi m‑au băgat la poarta ITT, m‑au căutat în buzunare, m‑au scos în curtea ITT, lîngă poartă spunînd să stau cu faţa la perete fiind păzit de o gardă de vreo 4 soldaţi care patrulau mereu pe lîngă mine. La poartă era o femeie probabil portăreasă, un cetăţean ce stătea permanent la telefon şi mai cineva cred că ofiţerul de serviciu plus gardienii în haină militară. Precizez că o parte din aceşti soldaţi se deosebeau de ceilalţi prin faptul că erau mai în vîrstă şi mai cruzi deşi nu aveau grade dădeau ordine la ceilalţi să fie atenţi şi să patruleze. Eu apelam la aceştia să‑mi dea drumul să merg acasă că mă aşteaptă cel mic. Nici nu mă băgau în seamă. Femeia aceea le făcea cafele şi le căra sticle cu vin.

După un timp aproape o oră a venit maşina miliţiei, un ARO cu doi miliţieni, dar şi aceştia cu aceeăi tactică de bătaie şi distrugere a omului, sucindu‑mi mîinile la spate dînd cu pumnii în mine ca în sac, m‑au dus la maşina aruncîndu‑mă cu faţa în jos şi să nu mă mişc, dacă fac vreo mişcare mă împuşcă. Menţionez că în timpul cît am stat la ITT cu fata la perete, în stradă se auzeau ţipete.

M‑au dus la Popa Şapcă, unde m‑au luat pe sus prinzîndu‑mă de curea din spate aruncîndu‑mă pe nişte scări într‑un hol. Tot boxîndu‑mă spre o sală spunîndu-mi‑se „Vrei să schimbi lumea?”

În acea sală erau bănci şi mese şi vreo 5 civili, cred că procurori la cîte o masă sau bancă care ne anchetau, fiindcă mai erau acolo victime ca mine şi tot mai erau aduşi şi alţii. Am dat o declaraţie cu relatarea faptelor din acea zi pe care le scria acel procuror, după care m‑au dus într‑un dormitor cu 99 de paturi şi cîte doi în pat, unde am stat 3 zile pînă miercuri seara în 20 decembrie 1989 cînd ne‑au eliberat. Am mers joi dimineaţa la ITT, respectiv în 21 decembrie, să văd de bicicletă, dar n-am găsit-o.

Menţionez că ţineam atît de mult la această bicicletă întrucît aceasta a fost şi căruciorul copilului meu, nu pentru că aveam montat pe ea şezutul pentru copil, ci pentru că nu am avut posibilitatea de a‑i cumpăra cărucior şi am folosit bicicleta drept cărucior pentru copil. Mai menţionez că după eliberare deşi am fost zdrobit mişeleşte (în timpul celor 3 zile şi 3 nopţi în dormitorul Popa Şapcă stînd mai mult lîngă geam, fiindcă nu primeam aer fiindu‑mi fracturat braţul stîng, zona inimii) tot nu m‑am dus la nici un dispensar pentru a mă trata, întrucît mi‑a fost teamă. Urmările acelei maltratări le‑am simţit din plin de la eliberare şi au consecinţe şi în continuare.

Am dat 2 declaraţii şi la Procuratura militară cu întîmplările odioasei zile de 17 decembrie 1989, dar datorită faptului că memoria vizuală nu m‑a ajutat, nu am putut depista pozele celor care m‑au maltratat.

(declaraţie din arhiva Asociaţiei „Memorialul Revoluţiei”)

Notă: Cei care l-au arestat pe domnul Lefter erau se pare de la M.Ap.N. În 1990 la procuratura civilă au fost disponibile pentru identificare doar fotografiile angajaţilor M.I. (şi nici acestea toate). Aşa se explică faptul că dl. Lefter nu i-a putut depista pe cei care l-au arestat.

Mai citește alte declarații ale participanților la revoluția din Timișoara la pagina Revoluția timișoreană (mărturii).

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s