Nu erau destule cătușe pentru acei oameni curați și adevărați

Din cartea mea „Revoluția din Timișoara așa cum a fost” prezint o nouă mărturie – aparținînd lui Ion Ghinea.

Ion Ghinea  s-a născut în 17 martie 1952 în comuna Gorgota, sat Potigrafu (jud. Prahova). A fost împuşcat în piept şi braţul stîng în 17 decembrie 1989, cînd manifesta în zona Calea Lipovei din Timișoara. În 1989 era sudor la întreprinderea Alpha din Timișoara. În 1995 cînd am discutat cu el, era pensionat medical cu grad 2 de invaliditate.

16 decembrie 1989 era o zi frumoasă. Era ora 14 şi mă plimbam cu soţia avînd veşti că în zona Maria s-au adunat nişte oameni.

Nu ştiam pentru ce au făcut acel gest, eram curios mai ales că am văzut miliţieni care ne spuneau să circulăm. Curiozitatea m-a determinat să mă opresc şi să ascult ce se vorbea acolo în zonă.

Întîmplarea a făcut să mă întîlnesc cu un prieten pe nume Stanca Aurel, căruia i-am dat o sticlă de prenandez pentru a-şi repara încălţămintea copiilor. Miliţienii l-au întrebat de ce umblă cu sticla în mînă. Un miliţian l-a lovit cu bastonul, la care prietenul meu, cu o sinceritate nemaiîntîlnită în Ţara Românească, a ripostat lovind cu sticla în miliţian. A fost arestat şi legat cu sîrmă în loc de cătuşe, fiindcă nu erau destule cătuşe pentru acei oameni curaţi şi adevăraţi.

În 17 decembrie, în jurul prînzului am mers în centrul oraşului la Operă. Aici erau foarte mulţi oameni agitaţi şi multă forţă de ordine. Unii din mulţime vociferau şi strigau izolat lozinci împotriva conducerii statului. La ora 16 am ajuns iar acasă şi înfricoşat de ceea ce am văzut în centrul Timişoarei am sfătuit familia să nu mai iasă pe stradă.

Mulţi prieteni (Vesa Mihai, Tănăsescu Maria, Zura Ion, Hansi) au venit la mine şi discutam despre ce întorsătură o să ia evenimentele. De la nişte cunoscuţi am primit telefoane că în centru se trăsese în populaţie. Dinspre Pădurea Verde trecea o coloană de vreo 50 de demonstranţi care strigau: „Oameni, ieşiţi acum sau niciodată!”, „Aveţi curent?”, „Aveţi căldură?”. Am luat în fugă o haină pe mine, am ieşit şi m-am ataşat în fruntea coloanei. Mergeam pe strada Lotusului cu intenţia de a intra pe Calea Lipovei şi apoi să mergem la Operă, unde ştiam că este multă lume adunată. Înainte de a intra pe Calea Lipovei, la 60 metri de poarta unităţii militare, s-a deschis foc asupra noastră, fără avertisment. Am fost împuşcat în piept, lîngă inimă. Cum locuiam aproape, am izbutit să mă întorc pînă acasă. O vecină, asistentă medicală, mi-a dat primul ajutor, iar alţi vecini m-au transportat cu o mașină la spitalul Victor Babeş, unde am fost operat.

A doua zi am părăsit spitalul clandestin, fiindcă auzisem de la doctorul Ene că la spitalul judeţean se împuşcă răniţii. Doctorul Ene mi-a zis: „du-te pe unde ştii!”. Abia după căderea lui Ceauşescu m-am internat iar la spital.

17 martie 1995

Mai citește alte declarații ale participanților la revoluția din Timișoara la pagina Revoluția timișoreană (mărturii).

• revoluţia română din 1989