Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Alţi 1667 luptători cu rol determinant aprobaţi de Iohanis. Lista acestora Martie 1, 2016


Preşedintele Klaus Iohanis a aprobat alte 1667 de propuneri ale Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist şi ale Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor pentru acordarea titlului de „luptător cu rol determinant în revoluţie”, aflăm de pe saitul Preşedinţiei (linc).

Persoanele care au primit noul titlu vor putea primi şi indemnizaţie lunară, inclusiv retroactiv din 2015. Remarc dezinformarea Mădălinei Mihalache din ziarul „Adevărul”, care scrie (linc):

Cu toţii vor încasa indemnizaţii calculate prin aplicarea unui coeficient de 1,1 din salariul mediu brut pe economie. În prezent, valoarea acestuia este 2.415 lei, ceea ce înseamnă că indemnizaţia lunară se ridică la 2.656 de lei (2,415 X 1,1). Acest mod de calcul asigură creşterea permanentă a indemnizaţiilor pe care le încasează revoluţionarii, deoarece salariul mediu brut sporeşte în fiecare an. Comisia Naţională de Prognoză estimează că, în 2016, acesta va ajunge la 2.681 de lei. Prin urmare, indemnizaţiile revoluţionarilor vor creşte şi ele, „luptătorii“ urmînd să încaseze 2.949 de lei în fiecare lună.

În fapt, prin OUG 57/2015 (linc), indemnizaţia de revoluţionar a fost plafonată la nivelul de 2020 lei/lună. Plafonarea indemnizaţiilor de revoluţionar prin ordonanţe de urgenţă se practică neîntrerupt din anul 2010, dar în legea 341/2004 a rămas neschimbată prevederea că indemnizaţia trebuie să fie 1,1*salariul mediu. Deci, indemnizaţia de revoluţionar ar trebui să fie cea calculată de ziarul „Adevărul” dacă s-ar aplica prevederile legii 341/2004, dar aceste prevederi nu se aplică de mulţi ani ca urmare a unor ordonanţe de urgenţă. Totuşi, ca un semn al parşiveniei clasei politice, prevederile legii 341/2004 nu au fost nici abrogate nici modificate (mereu se dau ordonanţe de urgenţă cu răstimp limitat de aplicare), pentru a se crea impresia că revoluţionarii primesc drepturi mai mari decît cele pe care le primesc de fapt.

Redau mai jos lista noilor „luptători cu rol determinant” aprobaţi de Iohanis:

ANEXĂ
CUPRINZÂND PERSOANELE CĂRORA LI SE CONFERĂ TITLUL DE
„LUPTĂTOR PENTRU VICTORIA REVOLUŢIEI DIN DECEMBRIE 1989 – LUPTĂTOR CU ROL DETERMINANT”

NR. CRT. / NUME / PRENUME
1 ABABEI ȘTEFAN
2 ABRAHAM TEOFIL
3 ABRUDAN TRAIAN
4 ACHIMESCU HRISANT
5 ACSINTE-STAUDT MARIA
6 ACULOV GABRIEL DARIE
7 ADAM CRISTIAN
8 ADAM IRINA CRISTINA
9 ADAMESCU MIHAI
10 AGALOPOL ION
11 ALB MIRCEA EMIL
12 ALBITER GHEORGHE
13 ALBU BOGDAN
14 ALBU DAN-PAUL
15 ALBU EUGENIA
16 ALBU IOAN
17 ALBU IONEL
18 ALDEA GHEORGHE
19 ALDEA IOAN
20 ALEXANDRESCU CRISTIAN
21 ALEXANDRESCU CRISTIAN-DAN
22 ALEXANDRESCU GHEORGHE
23 ALEXANDRIAN JORJ
24 ALEXANDRU IONEL
25 ALEXANDRU STAN
26 ALEXANDRU-POPA PAUL
27 ALEXE IOAN
28 ALIC COSTEL
29 ALMĂJANU MARIN
30 ALMĂJANU ȘTEFAN
31 ALTĂRESCU ADRIAN
32 ALUNGEI GHEORGHIŢĂ
33 AMARANDEI GABRIEL
34 AMĂRIUŢEI IOAN
35 ANCA PATRICE-CRISTIAN
36 ANDONE ION
37 ANDRAS DEZSO
38 ANDREI MARIGO
39 ANDREI MARINELA
40 ANDREI MIRCEA
41 ANDREI VASILE
42 ANDREI VASILE
43 ANDREI VIOREL
44 ANDREI VIOREL
45 ANDREȘ IOAN
46 ANDRIEȘ VIOREL-VALERIU
47 ANDRUSCEAC ANTONIO
48 ANGHEL DRAGNE
49 ANGHEL GHEORGHE
50 ANGHEL ION
51 ANGHEL IONEL
52 ANGHEL PETRACHE
53 ANGHEL VIRGIL
54 ANGHELUȚA IONIȚĂ
55 ANTON ALEXANDRU
56 ANTONESCU GHEORGHE
57 ANTONESCU IOSIF
58 ANTONESCU TUDOR
59 APĂVĂLOAIE SAMOIL
60 APOLZAN NICOLAE
61 APOSTOL DOREL
62 APOSTOL ION
63 APOSTOL OVIDIU
64 APOSTOLEANU TRAIAN
65 ARBĂNAȘ ION
66 ARDELEAN AUREL
67 ARDELEAN GHEORGHE MIRCEA
68 ARGINTARU MIHAIL
69 ARHIP GRIGORE
70 ARITON ION
71 ARNĂUT OCTAVIAN
72 ARSENE VASILE
73 ASAN IASAR
74 ASAN TURGAI
75 ASIEI ELENA
76 ASMARANDEI AUREL
77 AȘTILEANU (NISTOR) MARIA
78 ATANASIU MARIUS
79 AUGUSTINI MIHAI
80 AVRAM GEORGE
81 AVRAM ILIE
82 AVRAM OVIDIU
83 AVRAMESCU ȘTEFAN
84 AXINIA VASILE
85 AXINTE VIOREL
86 BABĂ LIVIU NICOLAE
87 BABONEA IOAN
88 BADEA EMILIANA
89 BADEA LAURENȚIU
90 BADEA NICOLAE
91 BALCAN ULISE
92 BALMUŞ LUCIAN
93 BALOGH ELLA
94 BALOTESCU IOAN GUSTI
95 BANABIC IOAN
96 BANCIU COSTICĂ
97 BANCIU ION
98 BANICĂ MARIN
99 BANU VALERIU-MARIAN
100 BANYAI ATTILA ALEXANDRU
101 BARBU DANIEL PETRU
102 BARBU FLORICA
103 BARBU MARIA
104 BARBULESCU VASILE
105 BARICZ ŞTEFAN
106 BARTA ALEXANDRU
107 BARTA SIMION
108 BĂBĂNAȘ CAMELIA
109 BĂDESCU EUGEN
110 BĂDINICI MARIAN FLORIN CORNELIU
111 BĂDIȚĂ DIANA IOANA
112 BĂDRĂGAN ELENA-LUMINIŢA
113 BĂLAN CONSTANTIN
114 BĂLAN GHEORGHE
115 BĂLAN MARIANA
116 BĂLAN STEREA
117 BĂLAN IONESCU GEORGE OVIDIU
118 BĂLAȘA NICOLAE
119 BĂLĂCEANU MARIN
120 BĂLȚĂȚEANU ALEXANDRU
121 BĂNICĂ NICOLAE
122 BĂNULESCU MARTHA
123 BĂNUȚĂ MARIA
124 BĂRĂGAN CONSTANTIN
125 BĂRĂGĂU MARIAN
126 BĂRDĂCEL TANȚY
127 BĂRNESCU STELIAN
128 BĂZGAN MIHAI-MARIAN
129 BÂLTÂC ALEXANDRU
130 BÂLTÂC ELENA-LILIEANA
131 BÂRZ GLIGOR
132 BÂTCĂ ION
133 BÂTFOI ANTON
134 BÂZÂIAC(BÂRCEA) AGRIPINA
135 BECA GHEORGHE
136 BECA STERE
137 BECHIR GHEORGHE
138 BECICHI LUCIA
139 BEGALI EDVINCI
140 BEJAN AUREL
141 BELEI DORIN-GHEORGHE
142 BELU ANA
143 BENGA DOREL NICULAE
144 BENGA IANCU MARIAN
145 BENȚA IOAN
146 BERCEANU RADU-MIRCEA
147 BERCHI VIOREL
148 BERCU GHEORGHE
149 BERE-SEMEREDI ADRIAN AMADEO
150 BESOIU ȘTEFAN
151 BEUDEAN LIDIA –RODICA
152 BIANU MIHAI
153 BIEBEL MĂRICA
154 BIRTON ANGHEL
155 BITEA IOAN
156 BÎC MIREL
157 BÎRJAC CERASELA
158 BÎRLĂDEANU PETRACHE
159 BÎRSAN IOAN
160 BÎZOI CARMEN CRISTINA
161 BLAGA IOAN
162 BLANARIU ELENA
163 BLIDARIU ADRIAN -GHEORGHE
164 BOBE(MEIUŞ) LUCIA
165 BOBIC OCTAVIAN
166 BOBOC MARIUS
167 BODOȘI IOSIF
168 BOIAN VIOREL
169 BOITEANU NICULAE- GABRIEL
170 BOJIDAR MARIUS GRIGORIE
171 BOLEA COSTICĂ
172 BOLOGA VALENTIN
173 BOLTAŞU ANGELICA
174 BONCEA VASILE
175 BONDAR BOGDAN AURELIAN
176 BORCEANU MIHAI
177 BORDEI NICULAIE
178 BORHAN GHEORGHE
179 BOROIU NICOLAE
180 BOROŞ PETRU
181 BOȘTINĂ VIOREL
182 BOTA ADRIAN
183 BOTA IOAN
184 BOTGROS MIȘU
185 BOȚONEA FLORIN
186 BOŢONEA ALEXANDRU
187 BRAGORENCO IOANA
188 BRAN ION
189 BRAN VASILE
190 BRATU ELENA
191 BRATU TEODOR
192 BRATU VICTOR
193 BRĂTUVA ION
194 BRÂNDUSA DUMITRU
195 BRICEAG FLORIN
196 BRICEAG MARIA
197 BRICEAG ŞTEFAN
198 BRIOTĂ COSTICĂ
199 BRÎNZAN GHEORGHE
200 BROASCĂ MARIAN
201 BROASCĂ MIRCEA
202 BROJBEANU COSTEL-EUGEN
203 BRUMĂ TRAIAN
204 BRUTARU MAGDALENA-ELENA
205 BUCĂTARU CONSTANTIN
206 BUCUR NICOLETA
207 BUCUR SILVIU-FLORIN
208 BUDA DOREL
209 BUDA VICTOR IOSIF
210 BUDEANU EMILIAN
211 BUDU TELU
212 BUDULEAN DAN
213 BUFTEA MARINEL
214 BUGA ALIN MIHAIL
215 BUHOCI PUICA
216 BUJDOVEANU STERE
217 BULAT NICULAE VICTOR
218 BULBOACĂ OCTAVIAN IOAN
219 BULEANDRĂ ANGHEL
220 BUNA MONICA
221 BUNDAC PAUL
222 BUNEA ADRIAN DANIEL
223 BUNEA AUREL
224 BUNEA ION
225 BURADA GHEORGHE
226 BURADA PETRE
227 BURCĂ DUMITRU
228 BURCEA DUMITRU
229 BURCEA NICULINA
230 BURCIU NICOLAE
231 BURCIU VASILE
232 BURCUŢĂ (PLEŞESCU) DANIELA
233 BURGHEL VALERIU-ION
234 BURLACU EDUARD ORLANDO
235 BURLACU TRAIAN
236 BURSUC ŞTEFAN
237 BUTCĂ NICOLAE
238 BUTNARIU MIHAI
239 BUTNARU DAN ADRIAN
240 BUTUZA TIBERIU ION
241 BUZATU CONSTANTIN
242 BUZDUGAN NICOLAE RĂZVAN
243 BUZDUGĂ DUMITRU
244 BUZEA CORNEL
245 BUZOIANU ALEXANDRINA
246 CABA ARGHIR-ILIE
247 CABANOV ȘTEFAN
248 CALANCEA SIMION
249 CALCEA GHEORGHE
250 CALMUC COSMIN
251 CALOTĂ GHEORGHE
252 CANDIDATU VALENTIN
253 CANTEA RADU
254 CAPBUN NECULAI
255 CAPTARU ION
256 CARABAGEAC IONEL
257 CARABIȚEANU ION
258 CARAMIHAI STERE
259 CARAPANCEANU VIRGILIU
260 CARP BOGDAN
261 CATALIN FLORICA
262 CAZAN GEORGE
263 CĂLIN FLORIAN
264 CĂLUGĂRU OFELIA ADRIANA
265 CĂPRARU PETRE
266 CĂRBUNARU AUREL
267 CÂMPEANU ELENA
268 CÂNDEA IOAN
269 CÂRLOGANU MIRCEA
270 CÂRSTOIU TUDORA
271 CEPAN GEORGE
272 CERCHEZ METIN
273 CERNESCU VALENTIN
274 CEZAR IULIUS
275 CHECHE DOREL
276 CHIFU IOAN
277 CHILILI CONSTANTIN
278 CHIRCĂ ION
279 CHIRCIU LEONTE
280 CHIREA ION
281 CHIRICA VASILE
282 CHIRIȚĂ CORINA
283 CHIRIŢĂ GEORGE
284 CHIRIȚĂ SILVIA
285 CHIRIŢOIU SAFTA
286 CHIRU EUSTAȚIU
287 CHISMORIE EMERALD
288 CHIŞ ALEXANDRU
289 CHIȘ ALEXANDRU
290 CHIŢA ELENA MANUELA
291 CHIVARI IOAN
292 CHIVEREANU VICTOR
293 CHIVU POPESCU MARIAN
294 CIACHIR NICOLAE
295 CINILOV GEORGE
296 CIOATĂ LIVIU
297 CIOBANU ARISTIDE
298 CIOBANU COSTEL
299 CIOBANU EMILIAN
300 CIOBANU FLOREA
301 CIOBANU PARASCHIV
302 CIOBANU VALERIA
303 CIOBANU VASILE
304 CIOBANU VLADIMIR
305 CIOBOTARU AUREL
306 CIOBOTARU CONSTANTIN
307 CIOBOTARU TOADER
308 CIOBOTARU VIOREL
309 CIOC GABRIEL
310 CIOCÂRLAN ROMICĂ
311 CIOCHIR MARIN
312 CIOCLOV DUMITRU
313 CIOCOI VASILE
314 CIOMAG ILIE
315 CIORTESCU GICU
316 CIOTE DUMITRU
317 CIOTE STERE
318 CIOVÂRNACHE ANA
319 CIREȘ MIHAI
320 CIUBOTARU ELENA
321 CIUBUC ȘTEFĂNEL
322 CIUCĂ FLORIN
323 CIUCĂ RICHARD
324 CIUCEANU RADU
325 CIUCU GHEORGHE
326 CIUCULAN NECULAI
327 CIULACU VICTORIA
328 CIUNGU NICOLAE
329 CIUPEIU VASILE
330 CÎMPEANU COSMIN CONSTANTIN
331 CÎRCIUMARU MARIN
332 CÎRLOTESCU DRAGOŞ
333 CÎRLOTESCU DUMITRU
334 CÎRNU STELICA
335 CÎRSTEA MARINEL
336 CÎRSTINA CONSTANTIN-DĂNUȚ
337 CÎRSTOCEA CONSTANTIN
338 CLONŢA MIRCEA-IOAN
339 COANDĂ MIHAI
340 COBÎLĂ DĂNUŢ
341 COCIOBEA MELANIA
342 CODĂU PAUL
343 CODIŢĂ DAN
344 COICIU VIOREL
345 COJOCARU GHEORGHE
346 COLAC PAUL
347 COMAN GHEORGHE
348 COMAN GIORGIU
349 COMAN MARIUS
350 COMĂNICI IOAN
351 CONDOIU JUSTINA
352 CONDRUZ ION
353 CONSTANTIN ALEXANDRU
354 CONSTANTIN AUREL
355 CONSTANTIN CĂLIN
356 CONSTANTIN CONSTANTIN
357 CONSTANTIN ELENA
358 CONSTANTIN GEORGE
359 CONSTANTIN MIRCEA
360 CONSTANTIN OCTAVIAN DAN
361 CONSTANTIN VALERIA
362 CONSTANTINESCU DANIEL
363 CONSTANTINESCU MIHAIL GABRIEL
364 CORDONESCU GABRIEL
365 CORHAN MIRCIA
366 CORNĂȚEANU NECULAI
367 CORNEAN ILIE
368 CORNEANU ŞTEFAN
369 COSMA CONSTANTIN-FLORIAN
370 COSTACHE CONSTANTIN
371 COSTACHE ION
372 COSTACHE ION TOMA
373 COSTEA IOAN- OVIDIU
374 COSTEA NICOLAE
375 COSTEA MĂRAN VASILE
376 COSTELAŞ OCTAVIAN-GHEORGHE
377 COSTINESCU LEOPOLD MARIUS
378 COTOI TEODOR
379 COȚOVANU ȘTEFAN
380 COVACI SORIN-IULIAN
381 COVACI VASILE
382 COZER NELU
383 COZMA IOAN
384 CRAMANCIUC OLGA
385 CRĂCIUN CORNEL-GABRIEL
386 CRĂCIUN CRISTIAN-ALEXANDRU
387 CRĂCIUN PETRU
388 CRĂCIUN RĂDUCU
389 CRĂCIUN VASILE
390 CRĂCIUN (TACEA) RODICA STELUȚA
391 CRĂCUŢ DĂNUŢ
392 CRĂESCU ION
393 CRETESCU CONSTANTIN
394 CREŢU CRISTIAN
395 CREȚU PETRE
396 CRIHAN NADIA
397 CRILIA VASILE
398 CRISTEA ALEXANDRU-ŞTEFĂNIŢĂ
399 CRISTEA CONSTANTIN
400 CRISTEA CRENGUŢA-ROXANA
401 CRISTEA IOAN
402 CRISTEA MARIAN
403 CRISTEA PAVEL
404 CRISTEA VIRGILIU
405 CRISTIAN DANIEL MIRCEA
406 CRISTOCEA MARIA
407 CRISTOIU COSTEL
408 CRIȘAN MONICA MARIA
409 CRIVAC DUMITRA
410 CRIVĂȚ MITU-VIOREL
411 CROITORU ŞTEFAN
412 CRUCEANU GHEORGHE-MIRCEA
413 CRUCEANU OCTAVIAN
414 CRUCERU GEORGE
415 CRUCERU ȘTEFAN
416 CRUCIAT IULIANA
417 CSERB VIKTOR
418 CURECHERIU IOAN
419 CURELEA MARIA
420 CURELEA MARIANA
421 CURIC VASILE
422 CURTA GHEORGHE
423 CUȘNIR GHEORGHE
424 DALEA RUSALIN
425 DAMIAN CONSTANTIN
426 DAMIAN ION
427 DAMIAN TRAIAN
428 DAN CONSTANTIN
429 DAN CORNELIU
430 DAN DUMITRU
431 DAN IONEL
432 DANCIU ALEXANDRU
433 DANŞE VIOREL
434 DARABAN MARICEL
435 DASCĂLU VASILE
436 DATCU VASILE
437 DĂMĂROIU GABRIEL
438 DĂNĂILĂ DĂNUȚ
439 DĂNĂILĂ SORIN
440 DĂNĂILĂ TACHE
441 DĂNILĂ PETREA
442 DÂRZU BOGDAN
443 DEACONU FLOREA
444 DENDRINO HORAŢIU-GALATION
445 DIACON VASILE
446 DIACONU AGRECE LIVIU
447 DIACONU CODRUŢ
448 DIACONU DOREL OCTAVIAN
449 DIACONU NICOLAE
450 DIACONU VASILE
451 DICHIARA RAIMONDO-CRISTI
452 DICHISEANU IOAN
453 DICU GHEORGHE
454 DICU NICOLAE
455 DIMA ANTONEL
456 DIMA GHEORGHE
457 DIMA TRAIAN
458 DIMA VASILE
459 DIMANCEA GHEORGHE
460 DINCĂ CRISTIAN
461 DINCĂ DUMITRU
462 DINCĂ MIHALACHE
463 DINCĂ OVIDU NICOLAIE
464 DINESCU TUDOREL
465 DINESCU VIOREL
466 DINIŞ IOAN
467 DINJOS ILIE
468 DINU ALEXANDRU
469 DINU ANIŞOARA
470 DINU COSTICĂ
471 DINU ION
472 DINU LUCIAN
473 DINU MUGUREL ALEXANDRU
474 DINU VALENTIN
475 DINULESCU CORNEL
476 DIVOIU GHEORGHE
477 DÎRJA OCTAVIAN
478 DÎRJAN GHEORGHE -MARIUS
479 DÎRJAN RADU
480 DOBRE DUMITRU
481 DOBRE TUDORICĂ
482 DOBRE Țone PETRE
483 DOBRIN ADRIAN
484 DOMIDE ROMAN
485 DONA VASILE
486 DONOSĂ VASILE
487 DONOSE EMIL
488 DOROBANȚU CORNELIU
489 DOROBANȚU ION
490 DRAGHICESCU TEODOSIE
491 DRAGOMIR GEORGE
492 DRAGOMIR MARIN
493 DRAGU GEORGE
494 DRĂCEA MARIANA
495 DRĂGAN CORNEL
496 DRĂGĂNIŢĂ CEZAR ANTON
497 DRĂGHICI DUMITRU
498 DRĂGHICI GHEORGHE
499 DRĂGHICI GHEORGHE
500 DREGAN FLORIN
501 DRIDEANU GHEORGHE
502 DROB MARIA VIRGINICA
503 DROBOTĂ CLAUDIU-AURELIAN
504 DRUGĂRIN TEOFIL
505 DRUȚĂ MATEESCU GHEORGHE
506 DUCĂ FLORIN
507 DUCKADAM HELMUT
508 DUDU ALECSANDRU
509 DUDU VICTOR
510 DUDULEA ION
511 DUKA IOSIF-ATILA
512 DUKA NISTOR FLORIAN
513 DUMBRAVĂ CRISTIAN
514 DUMITRACHE CRISTIAN
515 DUMITRACHE MARIN-ŞTEFAN
516 DUMITRACHE VERGIL
517 DUMITRAȘCU GABRIEL
518 DUMITRAŞCU MIRCEA-EMIL
519 DUMITRESCU CONSTANTIN
520 DUMITRESCU CRISTIAN SORIN
521 DUMITRESCU FLORIN
522 DUMITRESCU GHEORGHE ROMEO
523 DUMITRESCU SILVIA
524 DUMITRIU DUMITRU
525 DUMITRU ADRIAN
526 DUMITRU ALEXANDRU
527 DUMITRU COSTEL
528 DUMITRU DAN IOAN
529 DUMITRU GHEORGHE
530 DUMITRU MIHAI
531 DUMITRU VASILE
532 DUMITRU VICTOR
533 DUMITRU VIOREL
534 DUMITRU MARIN
535 DURAC NICOLAE
536 DURBAC GHEORGHE
537 DUȚĂ OPREA
538 DUȚĂ PAULA
539 DUȚĂ TITU
540 ECEA NICOLAE
541 EDU ION
542 EFRIM DOREL
543 EFTENIE ANA-MARIA
544 ELEFTERESCU HORIA ROMEO RĂZVAN
545 ENACHE FLORIN
546 ENACHE VICTORIA
547 ENCEV BONI
548 ENE CONSTANTIN
549 ENE CONSTANTIN
550 ENE CORNEL
551 ENE MARIANA
552 ENE TUDOR
553 ENEA MIHAI
554 ENESCU GEORGE
555 ENESCU NICOLAE
556 ENESCU ROMEO
557 ENULESCU ADRIAN
558 ERCEANU VIRGIL
559 EREMIA VASILICA
560 ERMIL ALEXE
561 ETTENBERGER TIBERIU IOSIF
562 FARAON EUGEN
563 FARCAS-IORGA MĂRIOARA
564 FARCAȘ ȘTEFAN
565 FARCAȘ (CORNEA) ANGELICA
566 FĂCĂOARU GHEORGHE
567 FĂTU FLORIN
568 FÂȘIE VIRGIL
569 FELER MARIAN
570 FERARU ION
571 FERARU TEODOR
572 FIALCOVSCHI IULIANA
573 FILIMON DUMITRU
574 FILIPESCU ELENA
575 FIRCĂ ALEXANDRU
576 FISTER SIGFRID-PAUL
577 FÎNARU CONSTANTIN ADRIAN
578 FLOREA CONSTANTIN
579 FLOREA CONSTANTIN
580 FLOREA ELENA
581 FLOREA GHERGHINA
582 FLOREA MARIAN
583 FLOREA MARIN
584 FLOREA MARIN CONSTANTIN
585 FLORESCU ALEXANDRU
586 FLORESCU (TRANDAFIRESCU) FRANCISCA CRISTINA
587 FLUERICI NICULAE
588 FLUTUR DAN-CIPRIAN
589 FOCŞA VASILE
590 FODOR MIHAI
591 FRÂNCU CONSTANTIN
592 FRUNZĂ AURELIAN
593 FUIOR ILIE
594 FURTUNĂ FLOREA
595 FUSĂREA DANIEL
596 FUSEA FLORICA
597 GADINĂ ELENA
598 GAVRILĂ ELENA
599 GAVRILESCU TITI
600 GĂCEANU CRISTIAN
601 GĂGEANU DUMITRESCU EMIL
602 GĂVOZDEA ANDREI
603 GÂNDAC ION
604 GÂNDAC VASILE
605 GEAMĂN VASILE
606 GEORGESCU MACRIN OPRICĂ
607 GHELMEZ GEORGE
608 GHELȚU COSTEL
609 GHEMEȘ VASILE
610 GHEORGHE IOAN
611 GHEORGHE ION
612 GHEORGHE ȘTEFANIA LUMINIȚA
613 GHEORGHE VIOREL TOMA
614 GHEORGHIŢĂ VALERIA
615 GHEORGHIU ARIANNA-DANA
616 GHEORGHIU GHEORGHE
617 GHEORGHIU IONUT-MARIAN
618 GHERASIM IONEL
619 GHERGHE OVIDIU-NARCIS
620 GHERGHINA ADRIAN
621 GHERVASIA DUMITRU
622 GHERVASIA NECULAE
623 GHEȚU CĂLIN
624 GHEȚU DANIEL
625 GHIBAN CONSTANTIN
626 GHILĂ VASILICA MARIA
627 GHILE AUREL
628 GHINCEA VASILE
629 GHINDEANU IOAN
630 GHIŢĂ EMIL
631 GHIȚĂ NICULAE
632 GHIȚEANU PAUL
633 GHIUZELEA FLOREA
634 GHIVERCEA VASILE
635 GHIZA MUGUREL
636 GIUGLEA SAFTA
637 GIURCĂ SOFIA
638 GÎNDAC MARIN
639 GÎNDILĂ MIRCEA
640 GÎRNIȚĂ VASILE
641 GLĂVAN NICOLETA
642 GLOABĂ VOICU
643 GOGOLAN ADRIAN
644 GOGONEL GHEORGHE
645 GOLEDENBERG – ȘERBAN SILVIA
646 GOŞA FLORIAN
647 GOŢIA PETRU
648 GRANCEA CONSTANTIN
649 GRANCEA-NANOVEANU SIMONA
650 GRAURE ILIE
651 GRESOIU CONSTANTIN
652 GRIGA VASILE IOAN
653 GRIGORAȘ DOREL
654 GRIGORE ALEXANDRU
655 GRIGORE DANIELA
656 GRIGORE FLORIN
657 GRIGORE GHEORGHE
658 GRIGORE GHEORGHE
659 GRIGORE CONSTANTIN
660 GRIGORE GEORGE
661 GRIGORESCU NICOLAE
662 GRIGORESCU OVIDIU-GHEORGHE
663 GRIGORESCU VICTOR
664 GRIGORIE ION
665 GROZA PETRIȘOR PETRU
666 GROZAV ELENA
667 GRUESCU MINERVA FLORICA
668 GRUMEZA SANDU
669 GRUZNAC ISABELA MARIA
670 GURĂU ELISABETA
671 GURGUI AURELIAN
672 GUȚOI MARCELICA
673 HABAT PAUL
674 HAICA TEOFIL
675 HANGANU ION
676 HANGHICEL IOAN
677 HANGU VICTOR
678 HARBUZ VALERIU
679 HARTMANN EDMUND CRISTIAN
680 HASAN ISMAIL
681 HAŢEGAN OVIDIU
682 HAU CONSTANTIN
683 HÂNCU GABRIEL
684 HÂRTOPANU GABRIEL
685 HELMER ERVIN
686 HENȚ MIHAI
687 HERGHELEGIU CONSTANTIN
688 HERNEA ADAM
689 HETEA LIVIU
690 HODRESCU MARCEL-EMIL
691 HOFFMAN DUMITRU
692 HOJDA ELENA
693 HOJDA TRAIAN
694 HONCIU PETRE
695 HORCEA MEILĂ
696 HORNOI PETRU-FLORIN
697 HOSSU-LONGIN VALENTIN
698 HOSU ANDREI SANDU
699 HOSU CLAUDIU ADRIAN
700 HRIOR IOAN
701 HUREZANU ION
702 HURMUZ IOAN
703 HUŢANU DUMITRU
704 IACOB DUMITRU
705 IACOB ERNEST
706 IACOB TITI
707 IACOBAN CONSTANTIN
708 IAMANDI TUDOREL
709 IANCU DANIEL
710 IANCU MIRCEA
711 IANCU NECULAI
712 IANCU VICTOR
713 IANE DUMITRU
714 IANE GHEORGHE
715 IANE IANCU
716 IAȘAR SEDAT
717 IERAN NICOLAE ILIE
718 IERCAN MARINELA ELISABETA
719 IERCAN RADU CĂTĂLIN
720 IERNEAN TEODOR
721 IFTIMIE LILIANA
722 ILAŞI IOAN
723 ILEA VIOREL EMIL
724 ILIE GHEORGHE
725 ILIESCU DUMITRU
726 ILIESCU MARIAN
727 ILIESCU VIRGINICA
728 ILONCA MIHAI
729 INDRU VASILE IOAN
730 INIMĂROIU EUGEN
731 IOAN GHEORGHE
732 IOAN MIHAI
733 IOAN NICUŞOR
734 ION CARMINA ALINA
735 ION CRISTIAN- CONSTANTIN
736 ION PETRE
737 ION VASILE
738 IONAŞCU VASILE
739 IONCE VALER
740 IONESCU ADRIAN CORNELIU
741 IONESCU ANA
742 IONESCU CAMELIA
743 IONESCU CAZEMIR-BENEDICT
744 IONESCU CORNELIU
745 IONESCU DANIEL
746 IONESCU EMIL
747 IONESCU GHEORGHE
748 IONESCU IOAN
749 IONESCU LUCIAN
750 IONESCU MARIN
751 IONESCU MIRCEA-CORNELIU
752 IONESCU NICOLAE
753 IONESCU SILVIAN
754 IONESCU VALENTIN
755 IONESCU VLAD ION
756 IONICĂ VALENTIN
757 IONIȚĂ GHEORGHE
758 IONIŢĂ GHEORGHE
759 IONIŢĂ ION
760 IONIȚĂ NICULAE
761 IONIŢĂ VIORICA
762 IONIȚĂ ACHIMESCU MARIANA
763 IONUȚ VASILE
764 IORDACHE ANTONETA
765 IORDACHE PUIU-CLAUDIU
766 IORDAN ION
767 IORGA NICU
768 IOSEF CONSTANTIN
769 IOSIF FLORIN
770 IOSIF GHEORGHE
771 IOSIF TUDOR
772 IOVIŢĂ NELU-IULIAN
773 IOVU CORNEL
774 IRIMIA PETRU
775 IRIMIANU GHEORGHE
776 IRIMIE NECULAE IOAN
777 ISAC VASILE CONSTANTIN
778 ISBĂȘOIU FLOREA
779 ISPAS DECEBAL MIHAIL
780 ISPAS EUGEN
781 ISTODOR IOAN
782 ISTRATE GHEORGHE
783 ISTRATE IOAN EMILIAN
784 IUSEIM REGEP
785 IUSEIN ACHIF
786 IVAN DAN GHEORGHE LAZĂR
787 IVAN DANIELA-ANCA
788 IVAN FLORIN
789 IVAN GHEORGHE
790 IVAN IOAN
791 IVAN NICULAE
792 JAKAB ERNO
793 JARNEA EMIL
794 JECA COSTEL
795 JENEI JOZSEF
796 JERBAŞ PAUL
797 JIANU CRISTIAN
798 JIANU MARIN
799 JIBLEANU ANGELA
800 JIPA COSTEL
801 JIPA MARIAN
802 JIVA CHIRILĂ MARIN IACOB
803 JÎJIE GIGI MARIUS
804 JOANTA VALENTIN
805 JURCA IOAN
806 JURJ CRISITIAN
807 KERESZTES CSABA
808 KIS CLAUDIU VASILE
809 KIS GAVRIL
810 KIS-MIKI ISTVAN
811 KOCSIS EGON FRANCISC
812 KOCSIS SANDOR
813 KOVACS MARTIN
814 KRISBAI GHEORGHE
815 KURIN STANISLAV
816 LASCĂR TUDOREL
817 LASCU DUMITRU
818 LASCU NICOLAE
819 LAȘCU MIRCEA
820 LAVRIC SĂNDEL
821 LAZĂR EUGEN-GEORGE
822 LAZĂR GHEORGHE
823 LAZĂR GHEORGHIȚA
824 LAZĂR SORIN DANIL
825 LĂCĂTUȘU NICOLAE
826 LĂDĂU REMUS-ANDREI
827 LĂIŞOR MARIA
828 LĂIȘOR VALERIU
829 LEAHU DUMITRU
830 LEMNARIU MARINEL SORIN
831 LEOCĂ GHEORGHE
832 LEPEZEL (POP) FLORICA
833 LETEANU VASILE
834 LEU DUMITRU-DAN
835 LEU IOAN
836 LICĂ NICULAE
837 LINCĂ DOLLORES
838 LIPAN GHEORGHE
839 LIPAN ZOLTAN
840 LIȚĂ ION
841 LIVADARU FLORIN
842 LORIK ALEXANDRU PAVEL
843 LORINCZ IULIU
844 LOSTUN DANIELA TUDORA
845 LUCA VASILE
846 LUNGU DUMITRU
847 LUNGU GHEORGHE
848 LUNGU LIVIU
849 LUPAȘCU GHEORGHE
850 LUPȘA MIHAI SORIN
851 LUPU DAN
852 LUPU DAVID
853 LUPU GICU
854 LUPU VALENTINA
855 LUPU CONSTANTIN
856 LUPUȘORU MARIN
857 MACHIŢESCU MIRELA FLORENŢA
858 MAG IONEL
859 MAGHIAR GRIGORE
860 MAGYARI IMRE
861 MAIER IOAN
862 MALAMA IONEL
863 MALICIUC IOAN
864 MANDACHE ELENA
865 MANEA PETRE
866 MANGÂRU JEAN
867 MANOLACHE CRISTIAN
868 MANOLE GHEORGHE
869 MANOLESCU DAN CONSTANTIN
870 MARACU MIHAIL
871 MARCU ILIE
872 MARHODIN NECULAI
873 MARIA CONSTANTIN LIVIU
874 MARIAN RODICA
875 MARIN PAVEL
876 MARIN VASILE
877 MARINESCU ADRIAN RADU CĂLIN CONSTANTIN
878 MARINESCU GABRIEL
879 MARINESCU GHEORGHE
880 MARINESCU ION
881 MARINESCU MARIAN-MARIUS
882 MARINESCU VIOREL
883 MARINESCU GRIGORESCU MIHAELA GABRIELA
884 MARINIȚU STERIAN
885 MARINOVICI BOGDAN CONSTANTIN
886 MARINOVICI CRISTIAN VASILE
887 MARIOARA DUMITRU-DĂNUŢ
888 MASTACAN EDUARD
889 MASTAN IULIU
890 MATACHE AUREL
891 MATACHE EMIL
892 MATEESCU ALEXANDRU
893 MATEESCU FLORIN
894 MATEESCU ION
895 MATEESCU RADU-IOAN
896 MATEI EMILIA
897 MATEI FLOREA
898 MATEI MAXIM
899 MATEI NICULAE
900 MATEI VASILE
901 MAUR ȘTEFAN
902 MAVRODIN NICOLAE
903 MAZILU CONSTANTIN
904 MĂCĂILĂ ION
905 MĂCIUCĂ CONSTANTIN
906 MĂCRINEANU VASILE
907 MĂLÂIA CODIN
908 MĂNĂILĂ VALENTIN
909 MĂNESCU OCTAVIAN
910 MĂRĂCINE VALERIU
911 MĂRGĂRIT VASILE
912 MĂRGINEAN IOAN
913 MĂRGINEANU ANGHELUȚĂ
914 MĂRGINEANU VALENTIN
915 MĂRUNȚIȘ NICOLAE
916 MÂNDROC AUGUSTIN
917 MÂRZEA MARIA
918 MERCEA IOAN TEODOR
919 MEREANU DUMITRU
920 MEREUȚĂ LUCIAN
921 MEREUȚĂ (VRABIE) MARIA
922 MERLUȘCĂ DUMITRU
923 MERTESCU ANISIU
924 MEZEI ANDREI
925 MICU CĂTĂLIN ILIE
926 MICU GHEORGHE
927 MICU LUCICĂ
928 MIERLĂ MARIAN
929 MIHAI AUREL
930 MIHAI AUREL
931 MIHAI DOINA
932 MIHAI ION
933 MIHAI LEONARD
934 MIHAI PETREA
935 MIHAIU AUREL
936 MIHAIU LUCIAN
937 MIHALACHE ION
938 MIHALACHI IONEL
939 MIHALCEA ŞTEFAN
940 MIHĂESCU RĂZVAN PAUL
941 MIHĂILĂ ALEXANDRU
942 MIHĂILĂ CORNELIA
943 MIHĂLCIOIU ADRIAN
944 MIHOC DANIELA
945 MILEA IOAN
946 MILITARU MIRCEA
947 MINCĂ TEODOR
948 MINCIU IOAN
949 MINEA LUANA
950 MINOIU ALEXANDRU
951 MIRCEA ALEXANDRU- MARIN
952 MIRCEA RADU
953 MIRCOVICI NICULAE
954 MIRCU IOAN
955 MIREA CĂLIN EUSEBIU
956 MIREA MARIN
957 MIREA PETRICĂ
958 MIREA ȘTEFAN
959 MIRIȚĂ GEORGE
960 MIRONICĂ GHEORGHE
961 MIRU SORIN
962 MITHIU IOAN
963 MITHIU LUMINIŢA
964 MITRACHE NICOLAE GHEORGHE
965 MITREA PETRICĂ
966 MOCANU MARIAN
967 MOGA TRAIAN
968 MOGOŞANU DAN
969 MOISAC STELIAN
970 MOISE CONSTANTIN
971 MOISE EMIL
972 MOISESCU CĂTĂLIN-DAN
973 MOISESCU CRISTIAN
974 MOLDOVAN ADRIANA
975 MOLDOVAN DIONISIE
976 MOLDOVAN MARIA
977 MOLDOVAN OVIDIU-TEODOR
978 MOLDOVAN TEODOR
979 MOLDOVEANU NICULAE DECEBAL
980 MORA FLORIN
981 MORAR MARIN
982 MORAR TEODOR
983 MORARI VASILE ILIE
984 MORARU AURICĂ
985 MORARU MARIA
986 MOROŞANU GICĂ
987 MOROȘANU MIHAI DUMITRU CONSTANTIN
988 MORUZ LIVIU
989 MOȘ TEODOR PINTEA
990 MOȘNEAG ȘTEFAN
991 MOTIOC ELENA
992 MOTOI DORINA-NICOLETA
993 MOTOI OCTAVIAN
994 MOȚ DĂNUȚ
995 MOŢ IOAN
996 MOȚĂȚEANU MIRCEA-CRISTIAN
997 MOVILĂ PETRU
998 MOVILEANU GHEORGHE
999 MOZDROGAN NICOLAE-MARCEL
1000 MREJERU THEODOR
1001 MULLER ALADAR
1002 MULLER CONSTANTIN
1003 MUNTEAN GHEORGHE
1004 MUNTEAN VASILE
1005 MUNTEANU GRIGORE
1006 MUNTEANU IOAN
1007 MUNTEANU ION
1008 MUNTEANU LIVIU
1009 MUNTEANU TIBERIU ILIE
1010 MURA IOAN
1011 MUREŞAN LUCREŢIA
1012 MUREŞAN REMUS
1013 MUREȘAN VASILE-LIVIU
1014 MUREȘAN COSTICĂ
1015 MUREȘANU ION
1016 MUSCALU DAN
1017 MUSCALU LOREDANA MANUELA
1018 NACHE MARIOARA
1019 NACU FLOREA
1020 NAE GHEORGHE
1021 NAE MARIN
1022 NAGÂȚ EMIL
1023 NAGY IULIU
1024 NAN DUMITRU
1025 NANU IOLANDA
1026 NASTASIA COSTICĂ
1027 NASTASIA MARIA
1028 NASTOR ALEXANDRU
1029 NĂNĂU GELU-MARIUS
1030 NĂSTUREL GHEORGHE
1031 NEACŞU ADRIAN
1032 NEAGOE IOAN
1033 NEAGU ELENA
1034 NEAGU ILIE
1035 NEAGU MARIAN
1036 NEAGU MIHAI
1037 NEAGU ȘTEFAN
1038 NEAMŢU AUREL
1039 NECHIFOR VASILE DORU
1040 NEDEA MARIN
1041 NEDELCU COSTIN FĂNEL
1042 NEDELCU PETRE
1043 NEGHINĂ VASILE MARCEL
1044 NEGOESCU VASILE
1045 NEGOIȚĂ GHIȚĂ
1046 NEGOIŢĂ NICOLAE
1047 NEGOIȚĂ NICUȘOR
1048 NEGREANU FLOREA
1049 NEGREŢU TRAIAN
1050 NEGRILĂ GHEORGHE
1051 NEGRILĂ IONICA
1052 NEGRU GLIGORE
1053 NEMEȘ GAVRILĂ
1054 NEMET TEOFIL
1055 NEMȚANU NECULAE VALENTIN
1056 NEȘTIAN SANDU
1057 NICA GHEORGHE
1058 NICA ȘTEFAN
1059 NICOARĂ OVIDIU
1060 NICOARĂ PETRU EMIL
1061 NICODIN PAVEL
1062 NICOLA GHEORGHE
1063 NICOLA MARIN-FLORIAN
1064 NICOLAE IANI
1065 NICOLAE ION
1066 NICOLAE MIHĂIŢĂ
1067 NICOLAE TEODOR
1068 NICOLAESCU TRAIAN
1069 NICOLAU FLORICA
1070 NICOLĂESCU VERGINIA
1071 NICOLESCU-VLĂSCEANU MIHAIELA CRISTINA
1072 NICOLICEA EUGEN
1073 NICORICI GHEORGHE
1074 NICULAE ALEXANDRU
1075 NICULAE ION
1076 NICULESCU ALINA IOANA
1077 NICULESCU EUGEN -ALEXANDRU
1078 NICULESCU ION
1079 NICULESCU-DUVĂZ BOGDAN-NICOLAE
1080 NISIPESCU ADRIAN CORNEL
1081 NISTOR NICOLAE
1082 NIŢĂ GIANĂ
1083 NIȚĂ LIVIU MARIAN
1084 NIŢESCU PAUL
1085 NIȚU NELU
1086 NIȚULESCU ELENA
1087 NIŢULESCU GHEORGHE
1088 NUICĂ STELIANA
1089 OANA ADRIAN IOAN
1090 OANĂ PAUL
1091 OANCA VASILE
1092 OANCEA ION
1093 OANCEA ION
1094 OANCEA MIRCEA
1095 OBIALĂ MIRCEA
1096 OBOGEANU SABIN
1097 OCHEA VIOREL
1098 OFIȚERU ION
1099 OLARIU PETRU
1100 OLARU CONSTANTIN
1101 OLĂRESCU LAURIAN-IULIAN-PARIS
1102 OLĂRESCU VIRGIL
1103 OLTEANU MARIN
1104 OLTEANU SORIN
1105 ONEA GABRIELA
1106 ONIGA IOAN
1107 ONOFRAȘ IONEL
1108 OPREA DUMITRU
1109 OPREA EMILIAN
1110 OPREA LAURENŢIU-DANIEL
1111 OPRINA CONSTANTIN
1112 OPRIȘIU GHEORGHE
1113 OPRIŢA ION
1114 ORBULESCU MIHAI
1115 ORBULESCU MIHAI VALERIU
1116 ORISHADARE ILSE -SIMONA
1117 ORNOIU VICTOR
1118 OROIAN IOAN
1119 OROS IONEL
1120 OSIPOV DACIANA
1121 OȚELEA ILIE
1122 PALADE ALEXANDRU
1123 PALADE IULIA
1124 PALOȘ NICOLETA-CORNELIA
1125 PANAIT IORDAN-FLORIN
1126 PANAIT MIHAI-EUGEN
1127 PANAITE ION
1128 PANĂ AURELIU
1129 PANDELE EMANOIL
1130 PANDUR IOSIF
1131 PANTELIMON SIMION SORINEL
1132 PANŢÂRU RODICA
1133 PAPARĂ NICOLAE
1134 PAPURĂ MARIN
1135 PARASCA IRINA SIMONA
1136 PARASCA VIOREL
1137 PARASCHIV CONSTANTIN
1138 PARASCHIV DELIOARA
1139 PARASCHIV FLORIN
1140 PARASCHIV IONEL
1141 PARASCHIVESCU MIHNEA-NICULAE
1142 PARGHEL GHEORGHE
1143 PARTENE GIGI
1144 PASCARIU ALIN MIHAI
1145 PASCARIU CONSTANTIN
1146 PASCARU SERGIU
1147 PASCU ION AURELIAN CONSTANTIN
1148 PASCU IULIAN
1149 PAȚURCĂ PAVEL ANTONIU
1150 PAU CORNEL MIHAI
1151 PAVEL CONSTANTIN
1152 PAVEL EUSEBIU
1153 PĂCEANĂ OPREA
1154 PĂDURARU ŞTEFAN
1155 PĂDURE PĂDURE
1156 PĂNOIU GIUSSEPPE
1157 PĂTRAŞCU DUMITRU
1158 PĂTRAȘCU MARIUS-DORU
1159 PĂTRAȘCU ȘTEFAN
1160 PĂTRU TRAIAN
1161 PĂUCEAN ȘTEFAN
1162 PĂUN CONSTANTIN
1163 PĂUN ION
1164 PĂUNESCU OCTAVIAN-EUGEN
1165 PĂUNESCU OVIDIU-NICOLAE
1166 PÂRSAN DUMITRU IULIAN
1167 PÂRVAN CASIAN-NICOLAE
1168 PÂRVU ION
1169 PÂRVU NICOLAE
1170 PÂRVU STOICA
1171 PÂRVULESCU TACHE
1172 PÂSLARU RADU
1173 PECICAN MATEI
1174 PEICU STOICA ANDREI
1175 PENCEA RAMONA ELISABETA
1176 PESCARU LUCIAN
1177 PETCU ELENA DANIELA
1178 PETER AURELIAN
1179 PETER IOSIF
1180 PETRACHE VASILE
1181 PETRE GHEORGHE
1182 PETRE MARIN
1183 PETRE PETRICĂ
1184 PETRESCU ANA
1185 PETRESCU SILVESTRU
1186 PETRIȘOR IOAN-LAJOS
1187 PETRIȘOR NICULAE
1188 PETROF VALERIU
1189 PETROVICI DORIN
1190 PETRUC VICTOR
1191 PICU VIOREL
1192 PINTEA GAVRIL
1193 PINTILEI MAIHAIL
1194 PINTILEI MIHAI
1195 PIRNECI ION
1196 PITARU TITEL
1197 PIȚIGOI CRĂCIUN
1198 PIȚULAN MATEI-ROMEO
1199 PIUCĂ MARILENA
1200 PÎRJOL IONEL
1201 PÎRVĂNUȘ FLORIEAN
1202 PÎRVU LIVIA
1203 PODLESHAK DAN
1204 POL VASILE
1205 POLICI FĂNICĂ
1206 POMAC SALI
1207 POP DOREL
1208 POP IOAN
1209 POP IOAN
1210 POP SIMION
1211 POPA ADRIAN
1212 POPA CONSTANTIN
1213 POPA CRISTIAN EMILIAN
1214 POPA EUGEN TIBERIU
1215 POPA GIGI
1216 POPA IOAN
1217 POPA IOAN
1218 POPA MIHAIL
1219 POPA TEODOR
1220 POPA TRAIAN
1221 POPA (NEMȚANU) EUGENIA
1222 POPAZU PAUL MARIAN
1223 POPESCU ALEXANDRU
1224 POPESCU ALEXANDRU
1225 POPESCU CLAUDIA-PETRUŢA
1226 POPESCU CONSTANTIN
1227 POPESCU CONSTANTIN CORNELIU
1228 POPESCU DOREL
1229 POPESCU IOANA
1230 POPESCU LIVIU
1231 POPESCU MIHAI
1232 POPESCU OVIDIU
1233 POPESCU PAUL
1234 POPESCU PETRU
1235 POPESCU RALUCA SYBYLL
1236 POPESCU SERGIU-CRISTIAN
1237 POPESCU VIOREL-DAN
1238 POPESCU VIORICA
1239 POPESCU NICOLAE
1240 POPEŢ NICOLAE
1241 POPOVICI ADRIAN-MIHAI
1242 POPOVICI DRAGOȘ VASILE
1243 POPOVICI IOAN POMPILIU
1244 PORGE TIBI
1245 POSTEA FLORICĂ
1246 POȘIRCĂ NICOLAE
1247 POTÂRNICHE IONEL
1248 POTOP FLORIAN
1249 PRECUP RADU
1250 PREDA GABRIELA ROZALIA
1251 PREDA LEONARD
1252 PREDAN ȘTEFAN
1253 PREDATU ILIE
1254 PREDESCU NICOLAE
1255 PREDOAICA IONEL OVIDIU
1256 PRESECAN NICOLAE
1257 PREUNCA CRISTINA DANIELA
1258 PRIBEANU GHEORGHE
1259 PRICOP MIRCEA
1260 PROTEA GHEORGHE
1261 PROȚĂILĂ ANTON
1262 PUF DINU
1263 PURGHEL DAN
1264 PUȘCAȘ MIHAIL PETRU
1265 PUȘCAȘU ECATERINA
1266 RAD VASILE-IOAN
1267 RADA VALENTIN
1268 RADU CAMELIA MEDI
1269 RADU CONSTANTINA
1270 RADU LAURENŢIU CĂTĂLIN
1271 RADU MARIAN
1272 RADU PETRUȘ
1273 RADU ȘTEFAN
1274 RADU VASILICA
1275 RADU POPESCU IOAN
1276 RAICU ROMEO MARIUS
1277 RAINEA ROMEO
1278 RAMANOV ŞTEFAN
1279 RAȚ ADRIAN
1280 RĂDESCU ȘTEFAN
1281 RĂDULESCU BOTICĂ NICULAE
1282 RĂDULESCU DUMITRU- OCTAVIAN
1283 RĂDULESCU EUGENIU
1284 RĂDULESCU GEORGE
1285 RĂDULESCU MILICĂ
1286 REBREAN ȘTEFAN
1287 REZK- GAVRILĂ GABRIELA-ELENA
1288 RISTEA GABRIEL
1289 RISTEA GHEORGHE
1290 RIZAC MIRCEA
1291 RIZEA AMALIA-ELEONORA
1292 RIZEA-CERNĂTESCU DOINA-LAURA
1293 ROBU MIHALACHE
1294 ROIBU GHEORGHE
1295 ROMAN DANIELA
1296 ROMAN DUMITRU
1297 ROMILĂ MIHAI
1298 ROSENTZVEIG ADRIAN
1299 ROȘU GHEORGHE
1300 ROȘU IOAN
1301 ROȘU NICOLAE
1302 ROȘU TUDOREL
1303 ROTĂRESCU COSMIN-MARIUS
1304 RUCĂREAN MARIAN-LEONTIN
1305 RUJA GHEORGHE
1306 RUJI LIVIUS DUMITRU
1307 RUS ALEXANDRINA
1308 RUS IOANA
1309 RUS MIRCEA
1310 RUSE NICOLAE
1311 RUSU ANDI FLORENTIN
1312 RUSU DAN
1313 RUSU EUGEN
1314 RUSU ION
1315 RUSU NICULAE
1316 RUSU VICTOR
1317 RUȘINARU NICOLAE
1318 SABĂU VALENTIN ALEXANDRU
1319 SALANȚIU VIRGIL IULIU
1320 SALEŞAN NICOLAE FLORIN
1321 SAMACHIȘ-MIHALACHE MARIA
1322 SAMOILA ION
1323 SAMOILA LIVIU
1324 SANDA ADRIAN
1325 SANDOR ADRIAN
1326 SANDU ANDREI
1327 SANDU CRISTIAN
1328 SANDU IOAN
1329 SANDU NICULAE
1330 SANDU TOMA
1331 SANDU DUMITRU
1332 SANISLAI AUREL
1333 SAVA RICU- DAN
1334 SAVIN ZOLTAN-MARIUS
1335 SĂCELEAN SELENIU
1336 SĂFTOIU ANGELA
1337 SĂFTOIU- MOSORESCU ANETA
1338 SĂVAN IOAN MIHAI
1339 SĂVULESCU ION VIOREL
1340 SÂRBU IOAN
1341 SBURLAN VASILE
1342 SCĂRLĂTESCU SORIN
1343 SCHAEFER MIHAI IOAN
1344 SCHMUTZER RUDOLF
1345 SCHONBORN TIBERIU
1346 SCUPRA TĂNASE
1347 SCURTU GHEORGHE
1348 SCURTU ZOLTAN GHEORGHE
1349 SECU ALEXANDRU
1350 SECUIANU CONSTANTIN
1351 SECUREANU FLORIN ADRIAN
1352 SEDAN SALVADOR-IONEL
1353 SEFER CRISTIAN GEORGE
1354 SELŞAN IOSIF
1355 SFINTEȘ GICU
1356 SIBAI MAJED
1357 SIGHINAŞ NICULAI
1358 SILAGHI RADU
1359 SILVESTRU IOAN
1360 SIMA ION
1361 SIMA PETRUȚĂ
1362 SIMA STELIAN
1363 SIMA ION
1364 SIMEON GHEORGHE
1365 SIMIOANA GHEORGHE
1366 SIMION CONSTANTIN
1367 SIMION GEORGICĂ
1368 SIMION ION
1369 SIMION MIRELA
1370 SIMIONOV GABRIEL
1371 SIMIONOV WALTER
1372 SÎRBU DĂNUŢ
1373 SÎRBU FLORICĂ
1374 SÎRBU MIHAI
1375 SÎRBU PETRE
1376 SLABU FLORIN
1377 SLĂVULETE STAN
1378 SLEAHTICI DUMITRU
1379 SMÂDU BEBI-MARIAN
1380 SOCACIU VICTOR
1381 SOFRONI COSTICĂ
1382 SOHODOLEANU ADRIAN
1383 SOLD IONEL
1384 SOSNIŢCHI VERA METAXIA
1385 STAICU CONSTANTIN-DAN-DORIN
1386 STAICU ION
1387 STAN ALEXANDRU
1388 STAN DIMITRIE
1389 STAN EUGEN
1390 STAN GHEORGHE
1391 STAN ION
1392 STAN IOSIF PETRU
1393 STANCIU CORNELIU
1394 STANCIU FEVRONIU
1395 STANCIU MARIAN
1396 STANCU COMAN
1397 STANCU MARIANA
1398 STANCU NICOLAE
1399 STANESCU ION
1400 STATE CONSTANTIN
1401 STAVRI CRISTIAN MIHAI
1402 STĂNCIOI ION
1403 STĂNCIUGEL VENUS-MARIUS
1404 STĂNESCU ION
1405 STĂNESCU PLACIDO-ERMINIO
1406 STĂNICĂ IONEL
1407 STĂNICĂ RĂZVAN MARIUS
1408 STEREA MARIANA
1409 STEŢCU NECULAE-TEODOR
1410 STINGHE IOAN
1411 STOIAN IONEL
1412 STOICA EMILIAN DAN
1413 STOICA IOAN
1414 STOICA ION
1415 STOICA MARIAN
1416 STOICA MARIAN
1417 STOICA MARIN
1418 STOICA MARINEL
1419 STOICA MIHAIL
1420 STOICA NICOLAE
1421 STOICAN SILVIU
1422 STOICHIȚĂ MARIAN
1423 STOICIU GHIŢĂ
1424 STRAHILEVICI ARCADIE
1425 STRATAN PAVEL
1426 STRATU DĂNILĂ SEVERIN
1427 STRĂUŢ IOAN
1428 STRÎMBEANU ION
1429 STROE CONSTANTIN
1430 STUPU CONSTANTIN-AUREL
1431 STURZ PAVEL
1432 SULU-NACHT CRISTIAN-CONSTANTIN
1433 SURDU ION
1434 SURLEA ȘTEFAN
1435 SURMEI RADU
1436 SUSAN MIRCEA
1437 SUSMĂ VIOREL
1438 SZABO ŞTEFAN
1439 SZEPLAKI SZABOLCS
1440 ŞANDRU ION
1441 ȘARAMET IULIAN VILII
1442 ȘĂLARIU MIRCEA
1443 ȘELARU NINCA RODICA
1444 ȘERBA IOAN
1445 ȘERBAN GHEORGHE
1446 ŞERBAN ION
1447 ȘERBĂNESCU GHEORGHE
1448 ȘEULEANU CRISTIAN
1449 ȘIPEȚAN CORNEL-CONSTANTIN
1450 ŞIRIAN CONSTANTIN LUCIAN
1451 ȘIȘCĂ COSTICĂ
1452 ȘOVA COSTICĂ
1453 ŞOVARU PAUL
1454 ȘTEFAN IOAN
1455 ȘTEFAN ION
1456 ȘTEFAN NICOLAE
1457 ŞTEFAN TĂNASE
1458 ŞTEFAN VIRGILIU
1459 ŞTEFANA ŞTEFAN
1460 ŞTEFĂNESCU CONSTANTIN
1461 ŞTEFU NICOLAE
1462 ȘTIRBU PAUL
1463 ŞURUBARU MIHAI
1464 ŞUŞNEA OCTAVIAN
1465 TABACU AUREL
1466 TABACU ȘTEFAN
1467 TAFTĂ MARIANA
1468 TALEA TEODORA
1469 TALPOŞ PETRE-DAN
1470 TAPASZRO ERNEST
1471 TARȚA ROMULUS
1472 TATARICI NICULINA
1473 TAŢIUC MARIA VICTORIA
1474 TĂICUȚOIU ȘTEFAN
1475 TĂNASĂ CONSTANTIN NARCIS
1476 TĂNASE ADRIAN
1477 TĂNASE LAURENŢIU-ZORIN
1478 TĂNASE VASILCHIA
1479 TĂNĂSESCU ION NICOLAE SORIN
1480 TĂNĂSESCU VIRGIL ROMEO
1481 TĂNĂSOIU ELENA
1482 TĂUTU TIBERIUS-LIVIU
1483 TEIȘANU ANDREI
1484 TEODOREANU MĂRIOARA
1485 TEODOREANU NICK
1486 TEODORESCU MARIUS GHEORGHE
1487 TEREC REMUS
1488 TERENTI ȘTEFAN OCTAVIAN
1489 TERZACHIS MIRELA
1490 TERZI PETRE
1491 TESLARU ANGELA
1492 TESLARU MARIAN
1493 TIMAR FRANCISC
1494 TIMIȘ GHEORGHE
1495 TIPERCIUC GHEORGHE
1496 TISMĂNARU CARMEN-LUCIAN
1497 TIVIG IONUȚ-DECEBAL
1498 TOADER ELENA
1499 TOBOȘARU IULIAN JENICĂ
1500 TODOR VASILE
1501 TODOR (GHIOCA) ANIȘOARA IULIANA
1502 TODORAN GRIGORE
1503 TOFĂNICĂ VICTOR
1504 TOKEŞ ENDRE-GABOR
1505 TOLBARU ROMEO
1506 TOLCA NICOLAE
1507 TOLCA RODICA
1508 TOMA IOAN
1509 TOMA IORGU
1510 TOMA LUCENȚIO FULVIUS
1511 TOMA TRIFON NICOLAE
1512 TOMA VASILE
1513 TOMA EUGEN
1514 TOMESCU PETRE
1515 TOMOPOLO CONSTANTIN
1516 TONCA EMIL
1517 TOROIMAN TUDOR
1518 TOTIR IONEL
1519 TRANCĂ CONSTANTIN
1520 TRANCĂ MARIN
1521 TRANDAFIR ADRIAN-FLORIN
1522 TRANDAFIR MIŢA
1523 TRANDAFIRESCU MARIAN-ION
1524 TRĂISTARU VALERICĂ
1525 TRICA DRAGOS- ZENO
1526 TRICĂ ELENA
1527 TRIFAN CLAUDIU
1528 TRIFAN RĂDIŢA
1529 TRIFU CONSTANTIN
1530 TROE-MINCU MARIANA
1531 TRUFAŞ MILICĂ
1532 TRUŢ SORIN-PAUL
1533 TUDOR DANIEL
1534 TUDOR ELISABETA
1535 TUDOR GEORGE
1536 TUDOR ILIE
1537 TUDOR ILIE
1538 TUDOR LUCIAN
1539 TUDOR VASILICĂ
1540 TUDORACHE CONSTANTIN
1541 TUDORACHE MARIN
1542 TUDORICI GUŢĂ
1543 TUFAR NISTOR
1544 TUFAR STANCA
1545 TULHINĂ ILIE
1546 TULITU VASILE LIVIU
1547 TUNSOIU GABRIEL CRISTIAN
1548 TURCAȘ FLORIN VIOREL
1549 TURCITU VASILE
1550 TURCU ALEXANDRU
1551 TURCU GHEORHGE
1552 TUŢĂ GHEORGHE
1553 ŢACU IOAN
1554 ȚAȚĂRĂ VIOREL
1555 ŢÂRBOIU IOAN
1556 ȚINCU AUREL
1557 ŢIŢU DUMITRU
1558 ȚÎNȚAR SIMION
1559 ŢUCUDEAN ALEXANDRU
1560 ȚURCAN IULIAN
1561 ȚURCAN ȘTEFAN
1562 ȚUȚUIANU PETRE
1563 ȚUVEC SILVESTRU
1564 UDREA MARIAN
1565 UIFĂLEAN SORIN
1566 UNGUREANU GHEORGHE
1567 UNGUREANU ZOIADE
1568 URÎTU CORNELIU
1569 URSACHE NECULAI
1570 URSAN VLADIMIR
1571 URSU CONSTANTIN
1572 URSU VASILE
1573 URSULESCU DORU-ION
1574 URSUȚ DUMITRU
1575 URZICEANU VENU
1576 UȚĂ ION
1577 UŢIU SEVER
1578 UZUN DORIN -MIHAI
1579 VAENI CONSTANTIN
1580 VAIDA IOAN
1581 VAIDA ȘTEFAN
1582 VAIDA VASILE
1583 VARGA VASILE
1584 VARTENIUC ANTON EUGEN
1585 VASILE ALEXANDRU-GABRIEL
1586 VASILE DELIA
1587 VASILE GHEORGHE
1588 VASILE ION
1589 VASILE ION
1590 VASILE IORDAN
1591 VASILE MARIA
1592 VASILE NICOLAE
1593 VASILE SORIN ALEXANDRU
1594 VASILE VASILE
1595 VASILESCU CARMEN-RALUCA
1596 VASILESCU DUMITRU-MIHAI
1597 VASILESCU IOAN
1598 VASILESCU MIRCEA
1599 VASILIU GHEORGHE
1600 VASILIU VASILE
1601 VĂDUVA IOAN
1602 VĂDUVA ION
1603 VĂETUȘ EUGEN
1604 VĂLEAN GABRIELA SOFIA
1605 VĂRĂŞTEANU VASILE
1606 VĂSÂII ZANFIR
1607 VĂSUI- SUCIU AURELIAN
1608 VĂŢA ION
1609 VÂJDEA FRANCISC-VICTOR
1610 VÂLSAN GHEORGHE
1611 VÂNĂ CONSTANTIN
1612 VÂRLAN VASILE
1613 VÂRTACI IOAN
1614 VELA ION
1615 VELICI TOMA
1616 VICOL GHEORGHE
1617 VICOVAN DOINA
1618 VIDOV RADOVAN
1619 VIEROŞANU ANDREI
1620 VINTILĂ (NICA) RODICA
1621 VINŢAN ŞTEFAN
1622 VIȘAN CORNEL
1623 VIŞAN GABRIELA-ANIŞOARA
1624 VITEZ VICTOR
1625 VIȚALARIU IOAN
1626 VIZIREANU MARINEL
1627 VÎLCEANU CRISTIAN
1628 VLAD DANIEL
1629 VLAD DĂNUȚ-ADRIAN
1630 VLAD DOREL
1631 VLAD ELENA VELICA
1632 VLAD FLORENTINA
1633 VLAD ION
1634 VLAD ION-CARMEN
1635 VLAD IONEL
1636 VLĂDOIU GELU
1637 VLĂDULESCU DUMITRU
1638 VOCHIN ION
1639 VOICILĂ VALENTIN
1640 VOICU COSTEL-CONSTANTIN
1641 VOICU ION
1642 VOICULESCU MIRCEA
1643 VOINA IOAN
1644 VOINEA LIVIU
1645 VOLENTIRU VALENTIN
1646 VORMITTAG FRANCOISE RAMONA
1647 VUICI VELEMIR
1648 VULPE ELENA
1649 WALTER JURGEN-ALFONS
1650 ZAGARA IONEL
1651 ZAHARIA RAREŞ
1652 ZAHAROVSCHI GHEORGHE
1653 ZAHEU AURELIAN
1654 ZAMFIR PETRACHE
1655 ZAMFIR ȘTEFAN
1656 ZAMFIR TEODORA
1657 ZANFIR ION
1658 ZARE IOAN-ADRIAN
1659 ZĂICESCU VIOREL
1660 ZĂVELCĂ GABRIEL
1661 ZĂVOIANU OVIDIU-VIRGIL
1662 ZISU CONSTANTIN
1663 ZMĂRĂNDESCU PAUL
1664 ZOANĂ LUCIAN
1665 ZOSIM VASILE
1666 ZOSMER LIONEL OCTAVIAN
1667 ZOTESCU ANA GEORGETA

Mai citește:
– Președintele Klaus Iohanis acordă primele 505 titluri de „revoluționari cu rol determinant”
Președintele Iohanis Aprobă Alți 783 De „Luptători Cu Rol Determinant”
– Situație actualizată a analizării cererilor de luptători cu rol determinant de SSRMLÎRC și CPRD

 

2 Responses to “Alţi 1667 luptători cu rol determinant aprobaţi de Iohanis. Lista acestora”

  1. puiu Says:

    Cel mai mare REVOLUTIONAR din aceasta lista este GRANCEA CONSTANTIN domiciliat in Zarnesti,Brasov care in 1989 era detinut in PENITENCIARUL MARGINENI.Ce parere aveti?Este corect fata de MARTIRII Revolutiei?

  2. simion ion Says:

    da este corect ;atata timp cat o ordonanta de g ce conform constitutiei trebuie aprobata de parlament in termen de x luni e in vigoare si isi produce efectul –-pana atunci luam m–


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s