Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Declaraţii despre revoluţie pe alt sait al meu – documente 1989. Generalul Eugen Bădălan, contraamiralul Emil Cico Dumitrescu, şeful miliţiei bucureştene Marin Bărbulescu Martie 18, 2016


Pe un alt sait al meu – documente1989.wordpress.com – puteţi citi alte declaraţii date în faţa procurorilor în dosarul revoluţiei. Găsiţi la lincurile de mai jos:

Declarația generalului Eugen Bădălan despre revoluție – dată în 3 martie 2010. Bădălan a fost şef de stat major al armatei române în perioada 2004-2006, iar apoi parlamentar PDL.

Declarația contraamiralului Emil (Cico) Dumitrescu despre revoluție – dată în 3 noiembrie 2009 în faţa procurorului Mihalache. Emil Dumitrescu a fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi este membru în Colegiul Naţional al Institutului Revoluţiei Române (institut condus de Ion Iliescu).

Declaraţia lui Marin Bărbulescu, şeful miliţiei Bucureşti, despre revoluţie – dată în 26 ianuarie 2010 în faţa procurorului Mihalache. Marin Bărbulescu fusese deja condamnat la 5 ani închisoare, din care ispăşise efectiv 2 ani (din ianuarie 1990 în decembrie 1991), pentru lipsire de libertate, după cum rezultă din declaraţia sa, dar în 2010 procurorii începuseră iar urmărirea penală împotriva sa, pentru omor şi genocid.

În viitor voi continua să pun pe saitul documente1989 şi alte declaraţii din dosarul revoluţiei.

Mai citeşte:
Declaraţii despre revoluţie pe alt sait ale meu – Documente1989. Brateş, Kemenici, Isac
– Generalul Bădălan – condamnare definitivă
– Valentin Voicilă despre deputatul PDL Eugen Bădălan. „Diversiunea din România a început în data de 22 şi nu s-a terminat nici astăzi” (video)
Starea jalnică a armatei române în 1989
Candidaţi la alegerile parlamentare, văzuţi din punctul de vedere al revoluţiei din 1989
Rezultatele alegerilor – ce au făcut clienţii noştri

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s