Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Propunere de curățire etnică a Transnistriei în folosul Rusiei dar pe cheltuiala României, prezentată propagandistic ca slujind ideea națională românească Aprilie 6, 2016


Harta etnică a Republicii Moldova conform recensămintelor din 2004 făcute de conducerile de la Chişinău respectiv Tiraspol

Harta etnică a Republicii Moldova conform recensămintelor din 2004 făcute de conducerile de la Chişinău respectiv Tiraspol. Sursă: Wikimedia

Domnul Petrișor Peiu, doctor al Politehnicii din București, fost consilier al prim-miniștrilor Radu Vasile și Adrian Năstase, propune pe saitul ziare.com o foaie de parcurs a reunificării României cu Republica Moldova (linc). Articolul a fost preluat și în alte locuri ale internetului, cum ar fi saiturile Romanian Global News (linc), Infoprut (linc), În linie dreaptă (linc).

Articolul domnului Peiu conține observații corecte și propuneri interesante. Republica Moldova se află într-adevăr în criză, dar a mai avut astfel de crize (inclusiv cu demonstrații de stradă) de nenumărate ori în ultimul sfert de veac. Ideea de foaie de parcurs pentru eventuala unire a Moldovei cu România nu e de lepădat. Foaia de parcurs propusă de domnul Peiu conține însă un paragraf care îmi stîrnește revolta:

În procesul de negociere nu trebuie exclus niciun instrument de soluționare, putînd fi luat în calcul inclusiv schimbul de populații, pentru România reîntregită fiind vorba (în acest caz) de finanțarea preluării responsabilității pentru aproximativ 100.000 – 120.000 persoane, care ar putea fi relocate din Transnistria în Basarabia, unde în prezent pretul proprietăților, cel puțin în mediul rural, este rezonabil, daca nu chiar derizoriu, pe alocuri, cu costuri induse de aproximativ 500 milioane USD.

Cu alte cuvinte, domnul Peiu propune curățirea etnică a Transnistriei de elementul românesc (existent pe acele meleaguri de sute de ani), pe cheltuiala statului român.

Ideea însăși de curățire etnică e respinsă azi de întreaga lume civilizată. Domnul Peiu o propune însă ca ceva foarte firesc, sugerînd să fie aplicată românilor din Transnistria, care să fie strămutați în Basarabia pentru a lăsa acea regiune o puritate etnică slavă care n-a existat niciodată. Exact ceea ce dorește Rusia și regimul separatist de la Tiraspol! Nota de plată să o achite România, iar noi românii să mai și mulțumim pentru asta!

Cînd vine domnul Peiu cu această propunere? Exact cînd regimul de la Tiraspol este confruntat cu o criză fără precedent! Ca urmare a situației din Ucraina, și a faptului că Rusia nu-și mai poate îngădui să ofere sprijin financiar la nivelurile de pînă acum, economia transnistreană e în recesiune. Cheltuielile prognozate ale regimului separatist depășesc veniturile de peste 2 ori (linc), iar veniturile acestuia s-au micșorat drastic (linc). Rubla transnistreană s-a devalorizat, s-au produs scumpiri (linc), la casele de schimb nu se găsesc dolari și euro (linc), semn că vor urma alte devalorizări substanțiale ale valutei regimului separatist. În spitale nu se găsesc medicamente (linc), vorbindu-se chiar de un pericol umanitar de proporții. Rezistența față de separatism se intensifică, la Bender (Tighina) monumentul ostașilor sovietici a fost vopsit în roșu-galben-albastru (linc).

Poate domnul Peiu consideră că evacuarea românilor din Transnistria e o jertfă necesară pentru salvarea părții basarabene a Republicii Moldova din „ghearele rusești”. De fapt, în ultimul sfert de veac, dacă ar fi să ne luăm după mass-media bucureșteană, Basarabia a fost mereu în ghearele Rusiei. Personal, am cu totul altă viziune asupra situației din Basarabia. În aprilie 2006, după ce comunistul Vladimir Voronin cîștigase a 2-a oară alegerile de la Chișinău iar smiorcăielile patriotice despre gradul de rusificare al Basarabiei erau în toi la București, scriam: „în Basarabia (partea controlată de guvernul Republicii Moldova), timpul a început să curgă, încet dar sigur, în favoarea românilor” (linc). Din 2006 și pînă azi evoluția evenimentelor nu face decît să confirme cele scrise de mine atunci. Nu este o evoluție liniară, au fost și mici pași înapoi, dar direcția de dezvoltare a societății basarabene a păstrat orientarea spre România. Procentajul unioniștilor a crescut semnificativ, lucru confirmat și de antiunioniști.

Ziarul „Moldova Socialistă” din 13 august 1988 (românește cu litere chirilice) dă glas indignării cu privire la faptul că în centrul Chișinăului se vorbește moldovenește

Ziarul „Moldova Socialistă” din 13 august 1988 (românește cu litere chirilice) dă glas indignării cu privire la faptul că în centrul Chișinăului se vorbește moldovenește

Pentru a înțelege evoluția situației din Basarabia, trebuie comparată situația de la care s-a pornit cu cea la care s-a ajuns. Recensămîntul sovietic din 1989 a găsit că 64,5% din populaţia Republicii Moldova o formau „moldovenii”. La recensămîntul din 2004, incluzînd şi Transnistria, procentajul moldovenilor a ajuns la 71,5% (am adunat pe cei care s-au declarat „moldoveni” cu cei care s-au declarat „români”). În 1988, cînd începeau să se simtă și în spațiul pruto-nistrean efectele gorbaciovismului, Chișinăul era un oraș dominat ferm de limba rusă. Moldovenii începeau să se organizeze, cenaclul „Alexei Mateevici” (condus de actualul ministru al apărării de la Chișinău, Anatol Șalaru) organiza întruniri. Ziarul „Moldova Socialistă” din 13 august 1988 (scris românește dar cu litere chirilice) publica, de pildă, opinia chişinăuencei N. Sorbală, care era “indignată de faptul că la acest cenaclu se vorbeşte numai în limba moldovenească, în centrul oraşului, unde zilnic vin foarte mulţi turişti, se vorbeşte într-o limbă neînţeleasă de alţii. (…) Mă miră că miliția nu întreprinde nimic”. Distinsa doamnă nu era deranjată de ceea ce discutau oamenii din centrul Chişinăului, ci o deranja simpla folosire a limbii „moldoveneşti” într-o întrunire publică unde participă un număr mare de oameni. A vorbi „moldoveneşte” în public în centrul Chişinăului era, la acea vreme, un lucru neobişnuit.

Azi, limba română este principala limbă vorbită în Chișinău. Nu este încă principala limbă la Bălți sau Comrat, dar lucrurile se schimbă și acolo în direcția bună. Încet, poate prea încet pentru ignoranții bucureșteni neobișnuiți cu diversitatea de limbi și culturi care coexistă într-un spațiu, dar istoria nu ține seamă de părerea ignoranților. Din punctul meu de vedere Basarabia este o pară mălăiață care trebuie lăsată să se pîrguiască ca să cadă în brațele țării-mamă. Singurul contencios real între România și Rusia e legat de Transnistria, iar domnul Peiu propune o cedare completă în favoarea intereselor rusești.

articolul meu din Literatura şi Arta din 10 mai 1990

articolul meu din Literatura şi Arta din 10 mai 1990

Ce ar fi totuși de făcut? În 1990, pe vremea cînd URSS încă exista, se discuta acolo, chiar de către Gorbaciov, despre posibilitatea concretizării dreptului prevăzut de constituția sovietică al republicilor componente ale URSS de a părăsi Uniunea, printr-o procedură care să implice un referedum aprobat de 2/3 din alegători. În acest context săptămînalul „Literatura și Arta” de la Chișinău a publicat în 10 mai 1990 o scrisoare a mea în care, printre altele, încercam să schițez o „foaie de parcurs” pentru ieșirea RSS Moldovenești din componența URSS. Propuneam în acea scrisoare (linc) discuţii cu Ucraina pentru o graniţă care să corespundă mai bine cu realitatea etnică. Asta ar fi însemnat cedarea către Ucraina a oraşelor Tiraspol şi Rîbniţa, care au fost centre ale separatismului (şi fără ele, separatismul transnistrean nu mai are nici o forţă), nu însă cedarea zonelor transnistrene cu populaţie majoritar moldovenească; totodată recuperarea zonelor cu populaţie majoritar moldovenească din regiunea Cernăuţi şi Sudul Basarabiei. Propunerea, dacă s-ar fi realizat la vremea aceea, ar fi evitat războiul din Transnistria (care avea să înceapă în 1992).

Cred că azi există șanse reale pentru o înțelegere româno-moldo-ucraineană care ar lichida problema transnistreană și totodată ar fi o șansă (poate unica pașnică) pentru România de a recupera zonele cu populație majoritar românească din regiunile ucrainene Cernăuți și Odesa. Ucraina este azi un stat slab, care conștientizează tot mai mult că nu poate păstra granițele moștenite de la URSS, dar înțelege totodată și primejdia reprezentată de regimul pro-rus din Transnistria pentru propria siguranță. Mihail Saacașvili, guvernatorul regiunii Odesa, îngrijorat de influența rusă, s-a exprimat recent pentru creșterea influenței românești în regiune (linc). Schimbul de teritorii nu ar fi defavorabil Ucrainei și are șanse să fie acceptat de conducerea politică și de opinia publică a acestei țări. Lichidarea capului de pod rusesc reprezentat de regimul de la Tiraspol, care amenință întreaga regiune Odesa, și înglobarea unor zone precum Rîbnița (majoritate ucraineană) și Tiraspol (majoritate rusă, dar importantă minoritate ucraineană), ar fi avantaje care ar compensa pierderea unor zone în care ucrainenii sînt net minoritari. Ucrainenii din Transnistria, deși în mare parte rusificați cultural, nu ar fi ostili unei integrări în Ucraina, iar rușii din zonă ar accepta această integrare mai lesne decît o integrare în România (limbile rusă și ucraineană sînt foarte apropiate, diferența între ele e cam cît între limba română literară și dialectul macedo-român; de aceea e foarte simplu pentru ucraineni să învețe rusește și pentru ruși să învețe ucraineana).

răspîndirea limbii române în regiunea Cernăuți din Ucraina

răspîndirea limbii române în regiunea Cernăuți din Ucraina. Sursă: Wikimedia

În promovarea acestui schimb de teritorii, România și Moldova nu trebuie să pretindă zone cu populație majoritar ucraineană, chiar dacă în trecut au aparținut României, dar totodată nu trebuie să renunțe la zone cu populație majoritar moldovenească, fie ele și din afara granițelor interbelice ale României. Cum populația românească locuiește relativ compact, o ajustare a graniței este posibilă.

Mai citeşte:
O comparaţie greşită: Cosovo-Transnistria
– Conflictul transnistrean, văzut de un transnistrean
– Interviu cu Ilie Ilaşcu publicat în 1990
– Politica şcolară a regimului de la Tiraspol
– Cui nu-i place Imnul RSS Moldoveneşti? şi Emisiune moldovenească de la televiziunea din Tiraspol (video)
– Un român în fruntea parlamentului de la Tiraspol
1988, Chişinău: Ce se vorbeşte la întrunirile asociaţiilor neformale?
August 1988 la Chişinău: “Sînt indignată de faptul că la acest cenaclu se vorbeşte numai în limba moldovenească, în centrul oraşului, unde zilnic vin foarte mulţi turişti. Mă miră că miliţia nu întreprinde nimic”
Adversarul vostru electoral e Partidul Comunist
– alte articole din presa basarabeană în perioada gorbaciovistă la pagina RSS Moldovenească 1998-1990.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s