Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Reluarea cercetărilor în cel mai mare dosar al revoluției August 26, 2016


Pe alt sait al meu, documente1989, am publicat Hotărîrea ÎCCJ de reluare a cercetărilor în cel mai mare dintre dosarele revoluției (linc). E vorba de Încheierea nr. 469 din 13 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care judecătorul de cameră preliminară Rodica Cosma a confirmat ordonanța nr. 692/C2/2016 a Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la reluarea cercetărilor în ceea ce presa a numit „dosarul revoluției” și care este de fapt doar unul din dosarele revoluției – cel mai mare dintre ele, fiind constituit prin conexarea de către fostul procuror Dan Voinea a multor altor dosare legate de evenimentele din 1989.

Motivarea încheierii are în total 54 de pagini pe care le puteți citi integral la lincul indicat. Pe acest sait voi continua prezentarea în serial o ordonanței parchetului nr. 97/P/1990 din 18.10.2010 (la care am ajuns deja la al 126 episod – linc) din respectivul dosar prin care se hotărîse clasarea dosarului. Ordonanța din 2010 a fost urmată de alta în octombrie 2015 care a dispus de asemeni clasarea dosarului, iar apoi de o nouă ordonanță din 2016 prin care se infirmă ordonanțele anterioare și se dispune reluarea cercetărilor. Prin încheierea ÎCCJ judecătorul de cameră preliminară a confirmat ordonanța de reluare a cercetărilor, deci aceste cercetări vor putea fi reluate. Aprobarea redeschiderii dosarului de către judecătorul de cameră preliminară este o etapă procesuală necesară în cazul redeschiderii unui dosar care a fost anterior clasat.

Remarc din încheierea respectivă că inculpații față de care s-a dispus redeschiderea cercetărilor sînt Tudor Postelnicu (fostul ministru de interne), Viorel Igreț (prim-secretar a Comitetului PCR Mureș) și Ioan Toma (prim-secretar al CC al UTC). Dar odată reluate cercetările, aceste vor continua față de orice alți făptuitori, explică motivația încheierii ÎCCJ. Tudor Postelnicu a fost deja condamnat și a făcut închisoare în urma unui proces în care a fost inculpat alături de Ion Dincă, Emil Bobu și Manea Mănescu (linc). Ioan Toma a fost și el osîndit și a făcut închisoare în urma procesului C.P.Ex. Despre Viorel Igreț nu cunosc dacă a mai fost inculpat în vreun proces legat de revoluție, dar la Tîrgu Mureș au fost 6 morți și 21 de răniți în 21 decembrie 1989, fostul procuror general Tiberiu Nițu fiind cel care a dispuns neînceperea urmăririi penale în acest caz (linc), unde de altfel s-a identificat cel care a deschis focul, în persoana ostașului Alexandru Mascan.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s