Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Pactul Molotov-Ribentrop și Chișinăul anului 1989. „Poporul s-a trezit! Și la 28 iunie nu a dansat, nu a cîntat și nici altora nu a permis un asemenea sacrilegiu” August 29, 2016


LA060789_1Pactul Molotov-Ribentrop era o temă des întîlnită în presa sovietică după venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov. Nici presa din Chișinău nu făcea excepție. Azi vă prezint articolul „Consecințele sărutului Molotov-Ribentrop” publicat de Andrei Strîmbeanu în „Literatura și Arta” din 6 iulie 1989. Articolul relatează întîmplările din 28 iunie 1989 de la Chișinău. 28 iunie e ziua în care autoritățile sovietice sărbătoreau „eliberarea Basarabiei de sub jugul fascist”, adică eliberarea de sub stăpînirea românească. În 28 iunie 1940 URSS a preluat controlul asupra Basarabiei, după ce guvernul român acceptase ultimatumul sovietic din 26 iunie și retrăsese armata și administrația din regiune. Exista în Chișinău și o stradă numită „28 iunie” în cinstea acestei date. În 1989 acțiunile oficialităților sovietice moldovenești de a sărbători integrarea Basarabiei în URSS au fost întîmpinate cu o manifestație de doliu. Cu litere cursive între paranteze drepte am adăugat comentarii ale mele.

Consecințele sărutului Molotov-Ribentrop

La data de 28 iunie a.c. populația Chișinăului a ieșit cu miile în Piața Victoriei. Tocmai urcam cu mașina pe Gogol în sus. Cînd să ies la Piața Victoriei – lume de pe lume. Și miliție – aproape de loc.

M-am oprit. Am coborît să văd ce se întîmplă. Și mi-a fost dat să asist, poate, la cel mai înălțător spectacol din viața mea.

Postamentul statuii lui Ștefan cel Mare (nu superbul postament pe care la început era scris: „Ștefan cel Mare și Sfînt, 1457-1504. Domn din Munte pînă în Nistru; ctitor de mănăstiri; făcător de dreptate; chipul său în moștenirea sa; biruitor de popoare la Lipnic, la Baia, la Catlabuga, la Scheia, la Dumbrava Roșie. Pentru Țară, Neam și Cruce. Apărătorul Basarabiei: Nistrul, Chilia, Cetatea Albă. Sculptor A. Plămădeală. Arhitect E. Bernardațți”) era acoperit cu un drapel mare tricolor, avînd pe el și o panglică neagră. Cîteva rînduri de lumînări aprinse și înfipte direct în beton curgeau ca un rîu de foc spre Piață.

Pe de ambele părți ale rîului de foc stăteau cîteva zeci de steaguri tricolore în bernă, ținute cu rîndul de tot atîția bărbați de felurite vîrste.

În Piață, pe anumite pancarte, se putea citi: „Prazdnovanie 28 iunia – pozornîi act dlea moldavscogo naroda!” [în rusește: Sărbătorirea zilei de 28 iunie e o ruşine pentru poporul moldovean], „Cerem limbă de stat, alfabet latin!”, „Opriți migrația!”, „Gorbaciov!” etc., etc. Pe una dintre ele erau prezentați Hitler și Stalin: primul mire, al doilea mireasă, îmbrățișîndu-se și avînd în mînă, în loc de flori, chipul Basarabiei. Mai sus, deasupra capetelor celor doi îndrăgostiți, scria „Pactul sovieto-nazist”, iar sub tălpile lor – „Eliberarea!”.

Între timp, oameni cu panglici negre pe frunte, la mîna stîngă sau la piept, curgeau valuri în Piața ce deveni tot mai puțin încăpătoare.

De remarcat că peste tot domnea ordinea și disciplina. Transportul continua să circule nestingherit.

Marele ceasornic de pe Arcul de Triumf arăta orele 22,00. Ziua însă, pe la orele 17,00, s-a petrecut alt eveniment. Mulțimea a umplut strada 28 iunie pentru a bloca așa numita „sărbătoare a străzii”. De fapt, o comemorare fastuoasă, oficială, a zilei de 28 iunie, cînd armatele regale au fost somate să se retragă în timp de 24 de ore. Ca să ne putem imagina ce s-a întîmplat în acea zi, care a împărțit Moldova lui Ștefan în două, e destul să ne amintim de evenimentele mult mai recente. Și anume că Armatei Sovietice pentru aceeași acțiune (ieșirea din Afganistan) i-a trebuit o jumătate de an.

Așadar, tancurile lui Stalin au trecut fulgerător Nistrul, un adevărat „bliț-crig” [război-fulger] rusesc, și Basarabia s-a pomenit eliberată.

Cuvîntul eliberat nu trebuie luat între ghilimele. Într-adevăr Stalin ne-a eliberat de mai multe pămînturi apărate cu sînge de Ștefan: Bucovina cu Dumbrava Roșie și Hotinul, la nord, iar la sud, Chilia, Cetatea Albă, adică ieșirea noastră la Marea Neagră [în treacăt fie zis, exact pe timpul lui Ștefan cel Mare Moldova a pierdut Chilia și Cetatea Albă]. Ne-a eliberat de limba maternă în cea mai bună tradiție țaristă, de alfabetul latin, de trecutul nostru istoric, de datinile și obiceiurile pămîntului, de clasicii literaturii noastre, de marii filozofi, savanți, compozitori, artiști, de intelectualitate, de harnicii noștri gospodari, de frați, de surori, de prietenii dragi, într-un cuvînt, de toată floarea națiunii, care, parte a fost împușcată pe loc în beciurile Chișinăului, parte, ticsiți în vagoane de vite, au fost duși în fundul Siberiei ca să piară acolo de foame și frig.

LA060789_2Această oribilă eliberare, știe o lume întreagă, a fost precedată de odiosul pact Molotov-Ribentrop din anul 1939, cînd Europa s-a trezit într-o bună dimineață împărțită între doi mari dictatori, flămînzi de teritorii străine. Asemenea unor monștri înghițeau popoare întregi, care Cehoslovacia și Polonia, care Estonia, Letonia, Lituania și Basarabia.

Argumentele ce trebuiau să-i justifice în fața istoriei erau, de asemenea, monstruoase. Molotov, de exemplu, afirma că în Basarabia trăiesc în majoritate ucraineni. În realitate însă, „românii din Basarabia”, cum ne numea Lenin, erau pe atunci în proporție de peste 70 la sută, iar ucrainenii – circa 7 la sută. Dar simt o adevărată jenă cînd umblu acasă la mine cu procente. Și nu-i înjosire mai mare decît atunci cînd cerem limbă de stat. De la cine cerem ceea ce trebuie să ne aparțină numai nouă? Noi v-am eliberat, ni se spune. Dar oare cine poate ști mai bine ca mine dacă sînt ori nu liber? Cine poate ști mai bine ca însuși poporul care e drapelul lui național? Poporul iese la mitinguri cu zecile de mii atît la Chișinău cît și în alte localități din republică ca să ceară dreptate, iar, la sugestia unor persoane suspuse, agenția de presă a republicii denaturează evenimentele, numește poporul „tolpa”, adică „gloată”, și mai pretind apoi ca această „gloată” sau „adunătură” să-i și mai respecte.

Nu! Poporul s-a trezit! Și la 28 iunie nu a dansat, nu a cîntat și nici altora nu a permis un asemenea sacrilegiu pe strada 28 iunie. Pe gheretele încărcate cu mîncăruri și băutură, scoase special din depozite, pentru a-i sătura pe cei care se pregăteau să se veselească, pe pancarte, pe copaci s-a scris cu litere latinești: „str. Ion Creangă”. Este un adevărat plebiscit popular acest gest și edilii orașului ar trebui să ină cont de el. Aici s-au păstrat mai multe minute de reculegere în memoria tuturor ororilor legate de data de 28 iunie, din anul 1940.

A fost zădărnicită, tot în aceeași zi, cîteva ore mai tîrziu, și o altă festivitate – guvernamentală, – care trebuia să înceapă la orele 19,00 la Palatul „Octombrie” și care urma să fie transmisă în direct la televiziune.

Mii de oameni, însă, au asediat pur și simplu Palatul „Octombrie”, au blocat toate intrările și au scandat: „Nu dorim concert!”. Artiștii s-au solidarizat cu poporul. Pe scările de granit negru din fața Palatului a avut loc un mic, dar foarte emoționant moment muzical de doliu. Cunoscutul cîntăreț Iurie Sadovnic a cîntat cîteva balade, ascultat în tăcere și cu lacrimi în ochi. Iar atunci cînd corul „Moldova” a interpretat un cîntec bisericesc de Ciprian Porumbescu, mulțimea a îngenunchiat direct pe asfalt.

Ceva mai tîrziu, pe la orele 21,00, lumea cu făclii aprinse, cu steaguri și icoane, ca o Dunăre s-a revărsat în marea din Piața Victoriei cîntînd cu toții împreună „Cînd era să moară Ștefan”.

Dintr-o camionetă închisă cineva, într-o romînă foarte aprocsimativă, ne îndemna prin megafon: „Oameni buni, nu vă jucați cu focul! Mîne e zi de lucru! Nu uitați asta!”.

Ca răspuns, o avalanșă de fluerături inundă piața.

„La lucru! Asta știți să spuneți!”. „Ne mînați la lucru ca pe vite!” – striga poporul către cel închis în camionetă.

Un fapt îmbucurător e disciplina de care au dat dovadă toți cei care au venit să participe la această zi de doliu național: nu a încălcat nimeni linia trasată cu alb nici măcar cu vîrful pantofului. Miliția, cu mînile la spate, nu-și lua ochii de la picioarele oamenilor, dar n-a avut de ce se lega.

Pe aproape de miezul nopții, mulțimea s-a împrăștiat în liniște.

Se cuvine, totuși, să spunem o vorbă bună despre cei chemați să apere ordinea publică. Pe tot parcursul zilei s-au comportat în mod civilizat.

Andrei Strîmbeanu

Mai citește alte relatări din presa sovietică moldovenească din vremurile gorbacioviste la pagina RSS Moldovenească 1988-1990.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s