Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Bunicul meu dinspre mamă și tălmăcirile sale în ungurește. Superofertă Septembrie 19, 2016

Filed under: familia mea — mariusmioc @ 12:01 am
Tags: ,

Manuscris rămas de la bunicul. Traducere în maghiară a romanului „Fiul vrăjitoarei” al scriitoarei germane Rosemarie Schuder

Manuscris rămas de la bunicul. Traducere în maghiară a romanului „Fiul vrăjitoarei” al scriitoarei germane Rosemarie Schuder

Bunicul meu dinspre mamă, Jozsef (Iosif) Kuliner, s-a născut la Timișoara în 1899 și a trăit pînă în 1987. A făcut școala la Timișoara, în clădirea actualului liceu „C. D. Loga”, care pe vremea aia se numea altfel și era cu predare în maghiară – înainte de 1918 toate școlile de stat din Timișoara erau cu predare în maghiară. A absolvit facultatea de medicină la Cluj – aici studiile le-a făcut în limba română, că era deja după unirea Ardealului cu România. A fost doctor în Uileacul de Beiuș (județul Bihor) – unde s-a născut mama, iar apoi a revenit în Timișoara. De-a lungul vieții a adunat o bibliotecă impresionantă, cu vreo 10000 de cărți, din care majoritatea erau în maghiară. Cînd a îmbătrînit, i s-a stricat vederea, încît ajunsese să nu mai poată citi nici cu ochelari (fiindcă un necaz nu vine niciodată singur, pe lîngă vedere i s-a stricat și auzul). Abia cu cîteva luni înainte de moarte a primit de la fiul său din SUA (unchiul meu) un aparat care să-l ajute la citit – care proiecta pe un ecran ca de televizor imaginea cărții, practic se realiza o mărire de foarte multe ori a imaginii. La vremea aia un asemenea aparat costa mult, așa că unchiul n-a vrut să dea banii decît după ce are confirmarea că aparatul e folositor. Pentru asta bunicul trebuia să meargă la Viena, unde să încerce aparatul (nu existau în România asemenea aparate). A durat destul pînă a primit pașaport, căci în regimul comunist să pleci peste hotare, mai ales într-o țară capitalistă, era un lucru care se aproba greu. Pînă la urmă a primit totuși aprobarea, șefii comuniști s-au gîndit că un bătrîn de peste 80 de ani nu va dori să înceapă o nouă viață în străinătate, și dacă totuși va refuza să se înapoieze, singura pagubă pentru stat ar fi o pensie mai puțin de plătit (pe vremea comunistă, cetățenii români care rămîneau în străinătate pierdeau dreptul la pensie). Dacă n-ar fi fost amînarea pentru obținerea dreptului de a pleca la Viena, perioada în care bunicul s-ar fi bucurat de aparatul respectiv ar fi fost mult mai mare.

kulinertopirceanu1La moartea bunicului, familia mea a moștenit o mulțime de cărți. Alea în românește le-am păstrat, dar majoritatea, fiind în maghiară ori germană, au fost scoase la vînzare. Pe vremea lui Ceaușescu, neexistînd internet, programul de televiziune fiind sub orice critică, cărțile aveau o valoare mult mai mare decît astăzi. Lumea citea mai multe cărți, neexistînd alte distracții la îndemînă, dar cărți bune erau greu de găsit. Bunicul avusese o mulțime de cărți bune, multe tipărite înainte de instaurarea comunismului, adică neatinse de cenzură, ceea ce le sporea valoarea (cărțile tipărite înainte de comunism nici măcar la biblioteci publice nu erau disponibile decît limitat – pentru cercetători care puteau să justifice interesul). Destule cărți erau din veacul al 19-lea.

După moartea bunicului, în rîndul intelectualității maghiare din Timișoara s-a răspîndit vestea că există o sursă bună de cărți – biblioteca rămasă de la Kuliner. Printre cei care au cumpărat lucruri rămase de la bunicul meu a fost și Laszlo Tokes – asta am aflat-o după revoluție, căci cu vînzarea efectivă s-a ocupat maică-mea. Cine are vreo carte cu inscripția „ex libris Kuliner Jozsef”, să știe că e de la bunicul meu (avea obiceiul să scrie inscripția asta pe cărți).

Pe lîngă cărți, mi-a mai rămas de la bunicul și un caiet manuscris în limba maghiară, cît și niște traduceri în maghiară bătute la mașină și legate sub formă de carte. Fac acum o superofertă: dacă există vreo editură dispusă să publice traducerile bunicului meu, eu le ofer gratuit, cu singura pretenție să apară numele bunicului meu pe carte în calitate de traducător și să primesc și eu vreo 3 exemplare din cartea tipărită.

Dispun de următoarele cărți traduse de bunicul meu, pe care le ofer celor interesați:

  • Rosemarie Schuder – „Fiul vrăjitoarei” („A boszorkany fia”). Roman despre Johanes Kepler. Traducere din germană făcută în 1973, este sub formă de manuscris. Este o carte inspirată din cazul real al vestitului astronom Johanes Kepler, a cărui mamă a fost învinuită de vrăjitorie (linc).
  • George Topîrceanu – „Minunile sfîntului Sisoe” („Szent Sziszoe csodatetelei”). Traducere făcută în 1977, file bătute la mașina de scris, legate sub formă de carte. Există și sub formă de manuscris.
  • F. C. Weiskopf – „Ispita” („A kisertes”). Traducere din germană, file bătute la mașina de scris legate sub formă de carte. Franz Carl Weiskopf (linc) a fost un scriitor german născut la Praga, care a lucrat într-o vreme în serviciul diplomatic al Cehoslovaciei, iar apoi a emigrat la Berlin, unde a fost în conducerea Uniunii Scriitorilor din RDG.
  • Stefan Zweig – Magelan. Traducere din germană făcută în 1948, file bătute la mașina de scris, legate sub formă de carte. Stefan Zweig (linc) este un cunoscut scriitor austriac, răposat în 1942.

Dacă este vreo editură interesată să publice ceva din traducerile bunicului meu, să ia legătura cu mine la e-mail marius_mioc@excite.com

Mai citește, despre familia mea:
– Anul 1918 şi Marea Unire, relatată de sora bunicului meu (1)
– Anul 1918 şi Marea Unire, relatată de sora bunicului meu (2)
Manifestaţie a românilor din Chicago, 24 decembrie 1989. Soră-mea cere arme pentru România, dar precizează că nu e nevoie de trupe
Shanghai (China). Conferinţă internaţională despre sisteme de iluminat inteligente. Participă şi soră-mea

kulinertopirceanu2kulinertopirceanu3
kulinerweiskopf1kulinerweiskopf2

kulinerzweig3kulinerzweig4
kulinermanuscris2

 

3 Responses to “Bunicul meu dinspre mamă și tălmăcirile sale în ungurește. Superofertă”

  1. moldovan Says:

    De ce trebuia sa mearga bunicul tau la Viena cu aparatul ? Nu avea curent electric pentru proiector in Romania ori era „setat” pe Austroungaria ?

    • mariusmioc Says:

      Nu exista în România aparat din ăla (era pe vremea ceaușistă, nu existau nici proiectoare). Cel mai apropiat loc unde putea să vadă asemenea aparat era Viena, că unchiul n-a vrut să dea bani fără să verifice înainte dacă merită cumpărat.

  2. mariusmioc Says:

    Mi-am pus problema dacă pe lîngă traduceri bunicul nu a scris și literatură proprie. Am căutat pe internet și i-am găsit numele, și cu precizarea „Vileac de Beius”, respectiv „Uileacbeins”, adică Uileac de Beiuș – deci sigur despre bunicul e vorba, în revistele Színházi Élet – 1931/49. szám și Színházi Élet – 1934/22. szám. Saitul respectiv e cu abonament plătit, n-am putut vedea ce a publicat bunicul acolo. Revistele respective nu le am – probabil s-au vîndut la grămadă cu o mulțime de alte reviste și cărți ungurești, după moartea sa. Dacă cineva are abonament la saitul acela, îl rog să-mi spună și mie ce a publicat bunicul acolo.
    https://adtplus.arcanum.hu/hu/search/results/?list=eyJmaWx0ZXJzIjogeyJDT0wiOiBbIlN6aW5oYXppRWxldCJdfSwgInF1ZXJ5IjogIkt1bGluZXIifQ


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s