Continui prezentarea ordonanţei procurorilor Codruţ Mihalache, Marian Tudor şi Claudiu Culea în dosarul 97/P/1990 – dosarul mamut făcut de procurorul Dan Voinea prin conexarea mai multor cauze legate de revoluţia din 1989. Astfel, acesta a devenit dosarul principal legat de revoluţie, dar nu trebuie făcută greşeala de a-l considera singurul dosar cu acest subiect din arhivele parchetului.
În octombrie 2015 în dosarul revoluției s-a dat o nouă ordonanță de clasare, pentru ca ulterior cercetările să fie redeschise. Eu voi continua să prezint pînă la capăt ordonanța din 2010. Ordonanța din 2015 copiază în mare parte ceea ce fusese stabilit prin ordonanța din 2010.
Vezi şi primele părţi ale acestei ordonanţe:
– Consideraţii generale
– Istoricul dosarului
– Situaţia de fapt generală
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (1)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (2)– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (3)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (4)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (5)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (6)
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (7)
– Bucureşti. Busculada de la mitingul lui Ceauşescu
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi de maşini militare
– Bucureşti. Ucişi prin împuşcare în 21 decembrie şi noaptea de 21/22 decembrie 1989
– Bucureşti. Răniţi în 21 decembrie şi noaptea de 21/22 decembrie 1989
– Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (8)
– Bucureşti. Agresaţi, reţinuţi, răniţi
– Bucureşti. Răspînditori de manifeste şi alţii
– Bucureşti. CC – situaţie generală
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (1)
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (2)
– Bucureşti. Moartea lui Jean Luis Calderon
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (3)
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (4)
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (5)
– Bucureşti. Un securist rătăcit în CC
– Bucureşti. Moartea generalului Milea
– Bucureşti. Palatul Telefoanelor (1)
– Bucureşti. Palatul Telefoanelor (2)
– Bucureşti. Palatul Telefoanelor (3). Moartea actorului Horia Căciulescu
– Bucureşti. Televiziune – situaţia generală
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (1)
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (2)
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (3)
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (4)
– Bucureşti. Televiziune. Reţinuţi (bănuiţi de terorism)
– Bucureşti. Televiziune. Margareta Costea
– Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (5)
– Bucureşti. Radiodifuziune
– Bucureşti. Zona Mărgeanului – Şoseaua Antiaeriană. Răniţi şi ucişi (1)
– Bucureşti. Zona Mărgeanului – Şoseaua Antiaeriană. Răniţi şi ucişi (2)
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (1). Militari împuşcaţi în autobuze sau camioane
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (2)
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în autoturisme (1)
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi (1)
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în autoturisme (2)
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi (2)
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în TAB sau în elicopter
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în autoturisme (3)
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (3)
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Moartea rugbyştilor Durbac şi Murariu
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (4)
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Autobuzul mitraliat
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Uslaşul Soldea
– Bucureşti. Zona M.Ap.N. Reţinuţi (bănuiţi de terorism)
– Otopeni
– Bucureşti. Şoseaua Olteniţei
– Bucureşti. Fabrica de Elemente de Automatizări. Răniţi falşi?
– Bucureşti. Casa Scînteii
– Bucureşti. Spitalul Militar Central, Spitalul Colţea şi Calea Moşilor
– Bucureşti. Colentina, Linia de centură – Domneşti, Operă, Piaţa Unirii, Spitalul Caritas
– Bucureşti. Strada Eforie, şoseaua Pantelimon, Griviţa Roşie, 23 August, Bucur Obor
– București. Str. Lemnea
– București. Zonele Beldiman, Arhivele Statului, Tei – Barbu Văcărescu, spitalul Floreasca, șoseaua Viilor
– București. Șoseaua Chitilei (inclusiv comuna Chitila), Calea Griviței și întreprinderea Laromet
– București. Cadavre neidentificate
– Timișoara
– Brașov. Deschiderea focului
– Braşov. Răniţi şi ucişi în zona Consiliului Judeţean
– Brașov. Zona Capitol
– Brașov. Zona Parc – Poștă
– Brașov. Zona Modarom
– Brașov. Zonele Uzina 2 Tipografie, Hărmanului, Toamnei, Zizinului, Sitei
– Brașov. Alte victime
– Brașov. Zonele Uzina 2, Rafinărie, Piața Teatrului
– Brașov. Zonele Consiliul Judeţean, Hărmanului, Toamnei, spitalul judeţean – Calea Bucureşti
– Brașov. Alte victime (2)
– Brașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (1)
– Brașov. Str. Colinei, cazul în care a fost cercetat Emil Ivașcu
– Brașov. Magazinul Universal Tîmpa
– Brașov. Zona centrală
– Brașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (2)
– Brașov. Alte victime (3)
– Brașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (3)
– Brașov. Victime ale UM 01107 Brașov
– Brașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (4)
– Brașov. Persoane reținute
– Arad
– Alba Iulia
– Cugir
– Zlatna, jud. Alba
– Blaj
– Reșița (1)
– Caransebeș
– Reșița (2)
– Caransebeș. Împușcat lîngă aeroport
– Caransebeș. Răspînditori de manifeste
– Reșița (3)
– Reșița. Reținuți sub acuzația de terorism
– Caransebeș. Împușcat în dispozitivul de apărare al unității militare
– Craiova
– Brădești, jud. Dolj. Sovieticii împușcați
– Brăila
– Galați
– Buzău
– Bacău
– Focșani
– Piatra Neamț
– Iași
– Cluj și Turda
– Tîrgu Mureș
– Miercurea Ciuc
– Cristurul Secuiesc
– Odorheiul Secuiesc
– Sfîntul Gheorghe (județul Covasna)
– Tîrgu Secuiesc (județul Covasna)
– Baraolt (județul Covasna)
– Sibiu
– Hunedoara
– Hațeg (jud. Hunedoara)
– Orăștie (jud. Hunedoara)
– Vînju Mare (jud. Mehedinți)
– Arestatul din Turnu Severin
– Rîmnicu Vîlcea
– Tîrgoviște
– Penitenciarul Mărgineni
– Boteni (jud. Dîmbovița)
– Pitești
– Giurgiu
– Prundu (jud. Giurgiu)
În acest fragment prezint evenimente din comuna Mihai Bravu, județul Giurgiu.
14. Mandache Ion (Giurgiu-Vol. 4) – decedat
Numitul Mandache Ion, cu ultimul domiciliu în Bucureşti (…), fost subofiţer la U.M. 01116 Mihai Bravu, judeţul Giurgiu, a fost împuşcat mortal de autori neidentificaţi, în noaptea de 23/24.12.1989, în timp ce se afla în dispozitivul de pază al unităţii.
Conform raportului medico legal de autopsie, moartea numitului Mandache Ion a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii prin plagă împuşcată transfixiantă craniană cu dilacerare cerebrală.
Prin rezoluţia nr. 225/P/2003, din data de 29.09.2003, Parchetul Militar Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind decesul numitului Mandache Ion, reţinându-se că sunt incidente disp. art. 51 C.p., privind eroarea de fapt.
15. Pătru Adrian (Giurgiu-Vol. 4) – decedat
Numitul Pătru Adrian, născut la data de 07.03.1970 în Bucureşti, cu ultimul domiciliu în Bucureşti (…), fost militar în termen la U.M. 01116 Mihai Bravu, judeţul Giurgiu, a fost împuşcat mortal de autori neidentificaţi, în noaptea de 23/24.12.1989, în timp ce se afla în dispozitivul de pază al unităţii.
Conform raportului medico legal nr A1/18440/1991, moartea numitului Pătru Adrian a fost violentă şi s-a datorat unui şoc traumatico-hemoragic consecutiv plăgii împuşcate toracoabdominale.
Prin rezoluţia nr. 224/P/2003, din data de 29.09.2003, Parchetul Militar Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind decesul numitului Pătru Adrian, reţinându-se că sunt incidente disp. art. 51 C.pen., privind eroarea de fapt.
16. Parte vătămată Drăgan Gigel Costel (Giurgiu-Vol. 4) – rănit
Numitul Drăgan Gigel Costel, născut la data de 10.01.1965 în Giurgiu, domiciliat în Municipiul Giurgiu (…), fost subofiţer la U.M. 01057 Mihai Bravu, judeţul Giurgiu, a fost rănit prin împuşcare în piciorul stâng, în noaptea de 25/26.12.1989, în timp ce se afla în dispozitivul de pază al unităţii.
Conform certificatului medico legal nr. 1171/C/1992, numitul Drăgan Gigel Costel a prezentat leziuni produse prin împuşcare în noaptea de 25/26.12.1989. A necesitat aproximativ 15 zile de îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 383/SP/1992, din data de 25.11.1996, Parchetul Militar Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind vătămarea numitului Drăgan Gigel Costel, reţinându-se că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
17. Parte vătămată Ostafe Daniel Cătălin (Giurgiu-Vol. 4) – rănit
Numitul Ostafe Daniel Cătălin, născut la data de 17.10.1969, în judeţul Botoşani, domiciliat în Galaţi (…), fost militar în termen la U.M. 01057 Mihai Bravu, judeţul Giurgiu, a fost rănit prin împuşcare în braţul stâng, la data de 23.12.1989, în timp ce se afla în dispozitivul de pază al unităţii.
Conform raportului medico legal nr. A1/4784/1993, numitul Ostafe Daniel Cătălin a prezentat urmele unei leziuni produse prin armă de foc la data de 23.12.1989. A necesitat aproximativ 7 zile de îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 168/SP/1992, din data de 18.11.1996, Parchetului Militar Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind vătămarea numitului Ostafe Daniel Cătălin, reţinându-se că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
(va urma)