Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Noiembrie 1989. Rinocerii la Chișinău Noiembrie 7, 2016


rinoceriila231189-1Despre evenimentele din noiembrie 1989 de la Chișinău, cînd tradiționala paradă militară sovietică în cinstea „Marii Revoluții Socialiste din Octombrie” a fost oprită de manifestanții Frontului Popular, iar apoi sediul ministerului de interne al RSS Moldovenești a fost incendiat, am mai scris pe acest blog. Vezi:
7 şi 10 noiembrie 1989 – ciocniri ale forţelor de ordine cu mulţimea la Chişinău (Boris Bălan, Nicolae RăileanuVorbesc victimele, în „Literatura şi Arta” din 16 noiembrie 1989)
10 noiembrie 1989, incendierea ministerului de interne la Chişinău (Comentarii fără titlu şi nesemnate, în „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie 1989; Ion CaţaveicăJocul de-a transparenţa, în „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie 1989)
16 noiembrie 1989: izbînda gorbaciovismului în RSS Moldovenească (Plenara CC al Partidului Comunist al Moldovei, în „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie 1989; Gheorghe OanceaTelegrame de felicitare, în „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie 1989; Alexandru DonosConducerea părăseşte tribuna sau ATEM dezinformează publicul, în „Literatura şi Arta” din 16 noiembrie 1989; ATEMMişcarea înainte este ireversibilă, în „Tinerimea Moldovei” din 10 noiembrie 1989; Valeriu RogozencoO practică învechită, în „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie 1989; Martori oculari, în „Literatura şi Arta” din noiembrie 1989; Secţia PublicisticăCronică, în „Literatura şi Arta” din 16 noiembrie 1989; Ce s-a întîmplat totuşi la 7 şi 10 noiembrie la Chişinău?, în „Literatura şi Arta” din noiembrie 1989; Petru BuburuzAgenţiei ATEM. Preşedintelui Consiliului de miniştri al RSSM I. Calin, în „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie 1989)
Frontul Popular din Moldova – conferinţă de presă în noiembrie 1989. Pericolul dizolvării FPM a existat, însă din lipsă de motive pentru pedepsirea FPM a fost evitat (Virgiliu ZagaevschiFPM în contextul zilei, în „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie 1989)
Noiembrie 1989 la Chişinău. Glasul victimelor. „Socot absolut imposibilă, după cele văzute, aflarea mea în continuare în rîndurile partidului”(Secţia publicisticăVorbesc victimele, în „Literatura şi Arta” din 23 noiembrie 1989)

Respectivele evenimente au determinat schimbarea conducătorului Partidului Comunist din RSS Moldovenească, Simion Grosu fiind înlocuit cu Petru Lucinschi.

rinoceriila231189-2Azi voi publica un alt articol care descrie respectivele evenimente, anume „Rinocerii la Chișinău” de Valeriu Butnaru, publicat în săptămînalul „Literatura și Arta” din 23 noiembrie 1989, în cadrul rubricii „Ce s-a întîmplat totuși la 7 și 10 noiembrie la Chișinău?”.

Rinocerii la Chișinău

Rinocerita, această boală îngrizitoare a secolului nostru, a contaminat pînă la urmă și Chișinăul. În seara de 10 noiembrie am văzut rinoceri tropăind pe bulevardul Lenin. Ei striveau tot ce le nimerea în cale. Evident e faptul că strivesc cei care atacă. Dar rinocerii sînt niște creaturi ipocrite și a doua zi, cînd în fața tuturor locuitorilor capitalei s-a înfățișat tablul lugubru al urmărilor sărbătoririi Zilei miliției sovietice, conducătorii lor, ce deschid cu piciorul ușile posturilor noastre de radio și TV, se lamentau în fața republicii că au avut de suferit de mîna unui grup de extremiști, că ei își apărau cinstea și onoarea lor, că… Fiecare arborînd o mină de martir.

Zic astfel, findcă sînt convins că în seara de 10 noiembrie nu s-ar fi întîmplat nimic și milițienii și-ar fi băut în liniște cupele de șampanie în cinstea sărbătorii lor profesionale dacă n-ar fi fost pusă la cale o acțiune provocatoare de proporții nemaipomenite. Mă voi referi doar la ceea ce am văzut cu proprii mei ochi.

Pe la 17,30 treceam prin fața sediului Ministerului de Interne și am văzut un grup de oameni care discutau ceva pe trotuar, chiar la marginea părții carosabile. Peste cîteva minte mi-am dat seama că e vorba de o acțiune de protest și evenimentul îmi păru atît de banal încît m-am pornit spre casă. Ce puteau să facă acei vreo 50 de oameni care stăteau pașnic la vorbă în fața gospodăriei Ministerului de Interne? Dar iată că în acest moment ușile ministerului s-au deschis brusc și din clădire au început să alerge, unul după altul, milițienii echipați: căști, cămașe antiglonț, bastoane de cauciuc, scuturi de plastic. De la ușa ministerului ei alergau în două direcții – un lanț se deplasa spre colțul cu str. Cotovschi, celălalt – spre str. Armenească. Transportul încă mai circula pe strada principală. Oamenii care se aflau pe partea cealaltă a străzii, văzînd că milițienii se îndreaptă tropăind spre ei, au început să se agite, unii mai slabi de fire au luat-o la fugă. Îmi pare că anume această reacție de groază a servit drept semnal. A pornit vînătoarea. Cei care se agitau ori alergau erau urmăriți, doborîți la pămînt, bătuți cu bîtele și tîrîți în incinta ministerului. Dar vă imaginați cam cum arată această priveliște cînd vreo zece urmăresc o jertfă ce aleargă printre mulțimea de oameni adunată pe trotuar? Erau loviți și îmbrînciți toți trecătorii care le nimereau în cale. Am văzut cum erau bătuți cei doborîți la pămînt: cu picioarele. Trei milițieni cu căști, cămașe antiglonț, cu bastoane și cu scuturi bat un tînăr neînarmat, doborît chiar în mijlocul străzii pe care circulau încă autovehiculele și troleibuzele. Lumea care se afla în stradă la acea oră a avut de suferit un adevărat șoc. Ceea ce au văzut ei întrecea orice reportaj despre lumea muribundă a capitalismului. Se înțelege că după ce a trecut această senzație de șoc, lumea aflată întîmplător la acea oră și în acel loc, s-a adunat în preajma scărilor ministerului. Se scanda în moldovenește și în rusește: „Hunta!”, „Fasciști!” etc. Adică oamenii își exprimau atitudinea față de asemenea acțiuni.

Fiecare martor ocular al acestei operațiuni de provocare poate să mărturisească un epizod ce l-a cutremurat în mod deosebit: fie faptul cum erau loviți oameni absolut nevinovați care mergeau în treaba lor, fie tropăitul înfricoșător al celor cu bîtele în mînă, fie țipetele îngrozitoare ale femeilor speriate. Pe mine, însă, m-a paralizat acel început al „operației”, cînd s-au deschis brusc ușile ministerului și de acolo au prins să iasă în goană mare milițieni cu niște fețe împietrite. Abia mai tîrziu am realizat că nimic în acea seară n-a decurs întîmplător. Detașamentul special se afla în incinta ministerului pe cînd în stradă nu se întrezărea nici cel mai mic semn al viitoarelor dezordini. Totul era pus la cale dinainte și evenimentele aveau să decurgă conform planului „operațiunii”, indiferent de faptul dacă s-ar fi adunat cineva în fața ministerului sau în alt loc.

rinoceriila231189-3

Dar să continuăm relatarea noastră. Pe scările din fața ministerului s-au rcat femeile și strigau revoltate. Milițienii, cu porta-voce în mînă, le chemau să elibereze scările, să se împrăștie. Mulțimea întîmpina aceste apeluri cu flierături. Mi-am dat seama că și acest fapt a fost prevăzut de „scenariștii” de la Ministerul de interne sau de unde or mai fi fiind ei salarizați. Oare nu e clar că grupul de oameni care se înmulțea văzînd cu ochii nu va da ascultare nici unui apel în timp ce a fost maltratat atît de mișelește? În acest moment cei aflați sus au pornit al doilea atac. Ei loveau cu bastoane în cap femeile ce se aflau în primele rînduri. Alte două grupuri mari de soldați au repetat manevra de data trecută: un detașament s-a deplasat în mare viteză sprestrada Cotovschi, celălalt spre strada Armenească. Lumea a năvălit în strada pe care încă mai circulau autovehiculele și troleibuzele. Soldații, de această dată, se răfuiau și mai nemilos cu jertfele ce au căzut în mîinile lor. În incinta ministerului erau duși, unul după altul, și mai mulți cetățeni ca după primul atac. Lumea fugea îngrozită. Iar soldații îi urmăreau pe oameni în plină stradă. Transportul s-a oprit. În îmbulzeala ce s-a creat, oamenii cădeau, erau călcați în picioare de cei care se salvau de urmăritori, o femeie a căzut chiar sub roțile unui troleibuz. Grupurile de rinoceri și-a extins vădit spațiul de vînătoare. Unii dintre ei și-au doborît jertfele chiar lîngă clădirea primăriei. Evident că nu pot numi numărul celor arestați, dar la acel moment putea fi de cîteva zeci de persoane.

După acest val, pe artera principală a orașului s-a lăsat un fel de acalmie: soldații s-au retras chiar la ușa clădirii, și-au aprins țigările, mai pe scurt, se relaxau ca după o muncă grea, lumea aflată într-o nouă stare de șoc nu prea îndrăznea să se apropie de minister. Se auzeau plînsete. Era o priveliște atît de pașnică, încît nu-ți venea să crezi ochilor că acum cîteva clipe pe străzile Chișinăului s-a petrecut ceva incredibil. Nu pot spune acum cu certitudine cît a durat această perioadă de liniște. Poate zece, poate cincisprezece minute. Milițienii fumau, oamenii discutau în mijlocul străzii. Aproape toți erau indignați. Se auzea vorbă moldovenească și rusească. Cei cu bîtele în mînă nu întreabă de naționalitate și convingeri politice. La n moment dat am observat în rîndurile soldaților un fel de forfotă. Și-au schimbat scuturile – le-au lăsat pe cele de plastic și le-au luat în mînă pe cele de metal. Apoi s-a aranjat în front, cu fața, pardon, cu scuturile la mulțime, de parcă cineva i-ar fi împroșcat cu pietre. Lumea privea la ei derutată. Cam ce-o mai fi însemnînd această manevră? Soldații stătea nemișcați, formînd un adevărat perete de scuturi. Lumea continua să-i privească nedumerită. Mai tîrziu mi-am dat seama că acesta a fost încă un epizod din scenariul ticluit cu mult timp înainte de seara lui 10 noiembrie. Abia peste vreo zece minute unui grup de tineri i-a dat în cap că trebuie să împroaște cu pietre în cei cu scuturile de metal. Deci, s-au lăsat prinși în cursa întinsă de „scenariștii” de la interne. iată acum pot acționa în toată voia: ei, doar, au fost atacați, ei, doar, își apără cinstea și demnitatea. Oricum, nu peste mult timp a fost întreprins al treilea atac. Soldații nu mai cătau cine strigă sau împroașcă cu pietre. Iar, între timp, pe stradă apăruseră multe persoane care și-au încheiat orele de program. Ele nu erau la curent cu cele ce se întîmplă și în marea lor majoritate au avut de suferit în primul rînd, fiindcă n-au rupt-o la fugă cu ceilalți, versați deja în tactica de „luptă”, ci au rămas să stea pe loc. Am văzut un grup de milițieni alergînd după oamenii ce s-au ascuns în curtea caselor de lîngă fotografia „Țărăncuța”. Numărul celor arestați creștea ca ciupercile după ploaie. Soldații loveau în femei și copii.

Oare nu e clar că după toate aceste acțiuni provocatoare trebuia să se înceapă acea adevărată bătălie ce a dus la consecințe neaștaptate pînă și de „scenariștii” ingenioși? Eu unul am rămas cu convingerea că tot dezastrul ce a urmat în acea seară a fost planificat cu bună știință de acei care ocupă posturi înalte și ne tot îmbuibă capul cu grija lor față de popor. Apropo, ministrul-adjunct de interne, vorbind a doua zi la TV, chiar așa a și declarat: organele de interne „vor merge pînă la urmă ca să apere poporul și onoarea miliției”. Ei bine, să creadă alții acestor vorbe, eu am văzut cum acest detașament special a „apărat poporul”. Să creadă cei care n-au fost acolo, mie, însă, mi-era rușine că-i privesc și să-i ascult pe conducătorii Ministerului de Interne. Bărbați în toată firea toarnă la gogoși fără să roșească. Înțeleg că ei vor să apară drept niște victime în fața republicii, dar ce să facem noi, cei care am rmărit de la bun început cum se comportau „victimele” și cum a fost pusă la cale această acțiune?

rinoceriila231189-4

În legătură cu evenimentele din 10 noiembrie apar mai multe întrebări la care trebuie să găsim de urgență n răspuns cît de cît plauzibil.

De ce aceste evenimente care s-au dovedit la fel de dramatice ca și cele de la Tbilisi [capitala RSS Gruzine, în care avuseseră manifestații pentru independență urmate de ciocniri cu forțele de ordine din care au rezultat morți] au fost comentate tendențios la TV de la Moscova și în ziarul „Pravda”?

Despre ce fel de „extremiști” se vorbește cu încăpățînare, dacă e clar că la acea oră în stradă se aflau oameni întîmplători ce se grăbeau acasă după orele de program?

De ce la TV moldovenească n-a apărut nici o victimă din rîndurile celor care se aflau în stradă?

De ce e indusă în eroare opinia publică? De ce la TV sînt prezentate secvențe ce le convin conducătorilor noștri grijulii?

De ce secretarul doi al organizației de partid Chișinău afirmă că în mulțime, pe lîngă extremiști, s-au aflat foarte mulți criminali. Drept dovadă, dumnealui zicea că anume ei au încercat să incendieze clădirea ministerului, fiind interesați să ardă dosarele. Ei bine, chiar și un copil știe că dosarele nu se păstrează în sertarele birorilor și că nu ard ele cu una cu două.

Cînd își vor da seama unii că devin ridicoli înfierînd mereu „extremiștii”? Să ne aducem aminte de reacția unor demnitari la ședințele cenaclului „Alexe Mateevici”, la acțiunile Frontului Popular, la respingerea de către popor a Tezelor. Cît va fi continuată această paradă a fărădelegilor?

A doua zi, trecînd prin fața clădirii ministerului de interne, am auzit o femeie vorbind cu o patrulă: „Esli bî vcera u menea bîl avtomat, ia bî ih sama vseh rastreleala!” [Dacă aș fi avut ieri un automat, i-aș fi împușcat]. Această molimă a secolului – rinocerita – contaminează deja și populația civilă

Mai citește alte articole din presa sovietică moldovenească a acelei perioade la pagina RSS Moldovenească 1988-1990.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s