Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Cercetările Parchetului în dosarul revoluției (137). Municipiul Constanța Noiembrie 23, 2016


Continui prezentarea ordonanţei procurorilor Codruţ Mihalache, Marian Tudor şi Claudiu Culea în dosarul 97/P/1990 – dosarul mamut făcut de procurorul Dan Voinea prin conexarea mai multor cauze legate de revoluţia din 1989. Astfel, acesta a devenit dosarul principal legat de revoluţie, dar nu trebuie făcută greşeala de a-l considera singurul dosar cu acest subiect din arhivele parchetului.

În octombrie 2015 în dosarul revoluției s-a dat o nouă ordonanță de clasare, pentru ca ulterior cercetările să fie redeschise. Eu voi continua să prezint pînă la capăt ordonanța din 2010. Ordonanța din 2015 copiază în mare parte ceea ce fusese stabilit prin ordonanța din 2010.

Vezi şi primele părţi ale acestei ordonanţe:
– Consideraţii generale – Istoricul dosarului – Situaţia de fapt generală – Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (1) – Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (2) – Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (3) – Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (4) – Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (5) – Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (6) – Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (7) – Bucureşti. Busculada de la mitingul lui Ceauşescu – Bucureşti. Răniţi şi ucişi de maşini militare – Bucureşti. Ucişi prin împuşcare în 21 decembrie şi noaptea de 21/22 decembrie 1989 – Bucureşti. Răniţi în 21 decembrie şi noaptea de 21/22 decembrie 1989 – Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (8) – Bucureşti. Agresaţi, reţinuţi, răniţi – Bucureşti. Răspînditori de manifeste şi alţii – Bucureşti. CC – situaţie generală – Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (1) – Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (2) – Bucureşti. Moartea lui Jean Luis Calderon – Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (3) – Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (4) – Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (5) – Bucureşti. Un securist rătăcit în CC – Bucureşti. Moartea generalului Milea – Bucureşti. Palatul Telefoanelor (1) – Bucureşti. Palatul Telefoanelor (2) – Bucureşti. Palatul Telefoanelor (3). Moartea actorului Horia Căciulescu – Bucureşti. Televiziune – situaţia generală – Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (1) – Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (2) – Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (3) – Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (4) – Bucureşti. Televiziune. Reţinuţi (bănuiţi de terorism) – Bucureşti. Televiziune. Margareta Costea – Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (5)Bucureşti. RadiodifuziuneBucureşti. Zona Mărgeanului – Şoseaua Antiaeriană. Răniţi şi ucişi (1)Bucureşti. Zona Mărgeanului – Şoseaua Antiaeriană. Răniţi şi ucişi (2)Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (1). Militari împuşcaţi în autobuze sau camioaneBucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (2)Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în autoturisme (1)Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi (1)Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în autoturisme (2)Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi (2)Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în TAB sau în elicopterBucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în autoturisme (3)Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (3)Bucureşti. Zona M.Ap.N. Moartea rugbyştilor Durbac şi MurariuBucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (4)Bucureşti. Zona M.Ap.N. Autobuzul mitraliatBucureşti. Zona M.Ap.N. Uslaşul SoldeaBucureşti. Zona M.Ap.N. Reţinuţi (bănuiţi de terorism)OtopeniBucureşti. Şoseaua OlteniţeiBucureşti. Fabrica de Elemente de Automatizări. Răniţi falşi?Bucureşti. Casa ScînteiiBucureşti. Spitalul Militar Central, Spitalul Colţea şi Calea MoşilorBucureşti. Colentina, Linia de centură – Domneşti, Operă, Piaţa Unirii, Spitalul CaritasBucureşti. Strada Eforie, şoseaua Pantelimon, Griviţa Roşie, 23 August, Bucur OborBucurești. Str. LemneaBucurești. Zonele Beldiman, Arhivele Statului, Tei – Barbu Văcărescu, spitalul Floreasca, șoseaua ViilorBucurești. Șoseaua Chitilei (inclusiv comuna Chitila), Calea Griviței și întreprinderea LarometBucurești. Cadavre neidentificateTimișoaraBrașov. Deschiderea foculuiBraşov. Răniţi şi ucişi în zona Consiliului JudeţeanBrașov. Zona CapitolBrașov. Zona Parc – PoștăBrașov. Zona ModaromBrașov. Zonele Uzina 2 Tipografie, Hărmanului, Toamnei, Zizinului, SiteiBrașov. Alte victimeBrașov. Zonele Uzina 2, Rafinărie, Piața TeatruluiBrașov. Zonele Consiliul Judeţean, Hărmanului, Toamnei, spitalul judeţean – Calea BucureştiBrașov. Alte victime (2)Brașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (1)Brașov. Str. Colinei, cazul în care a fost cercetat Emil IvașcuBrașov. Magazinul Universal TîmpaBrașov. Zona centralăBrașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (2)Brașov. Alte victime (3)Brașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (3)Brașov. Victime ale UM 01107 BrașovBrașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (4)Brașov. Persoane reținuteAradAlba IuliaCugirZlatna, jud. AlbaBlajReșița (1)CaransebeșReșița (2)Caransebeș. Împușcat lîngă aeroportCaransebeș. Răspînditori de manifesteReșița (3)Reșița. Reținuți sub acuzația de terorismCaransebeș. Împușcat în dispozitivul de apărare al unității militareCraiovaBrădești, jud. Dolj. Sovieticii împușcațiBrăilaGalațiBuzăuBacăuFocșaniPiatra NeamțIașiCluj și TurdaTîrgu MureșMiercurea CiucCristurul SecuiescOdorheiul SecuiescSfîntul Gheorghe (județul Covasna)Tîrgu Secuiesc (județul Covasna)Baraolt (județul Covasna)SibiuHunedoaraHațeg (jud. Hunedoara)Orăștie (jud. Hunedoara)Vînju Mare (jud. Mehedinți)Arestatul din Turnu SeverinRîmnicu VîlceaTîrgoviștePenitenciarul MărgineniBoteni (jud. Dîmbovița)PiteștiGiurgiuPrundu (jud. Giurgiu)Mihai Bravu (jud. Giurgiu)Ilfov (localități neprecizate)Mogoșoaia (jud. Ilfov)Pantelimon (jud. Ilfov)Buftea (jud. Ilfov)CălărașiSlobozia (jud. Ialomița)

În acest fragment prezint evenimente din orașul Constanța.

III.10.19. SITUAŢIE DE FAPT CONSTANŢA
1. Parte vătămată Ionescu Florin Ion (Constanţa-Vol. 1) – rănit
Numitul Ionescu Florin Ion, fiul lui Niţă şi Aneta, ns. la 05.06.1973, domiciliat în com. Agigea (…), jud. Constanţa a fost rănit prin împuşcare, în ziua de 23.12.1989, în timp ce se afla într-un troleibuz staţionat în faţa gării din Constanţa.
Din raportul medico-legal nr. 318/R/1992 al LML Constanţa rezultă că acesta a suferit leziuni care au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale.
2. Parte vătămată Sapera Constantin (Constanţa-Vol. 1)
Numitul Sapera Constantin, fiul lui Gheorghe şi Zoiţa, ns. la 06.04.1955, domiciliat în Constanţa (…), se afla în ziua de 21.12.1989 în staţia tramvaiului 100, din zona Gării CFR Constanţa. La un moment dat a observat la intrarea din faţa gării mai multă lume agitată, auzind că a fost prins un terorist. A observat, pe trotuarul paralel cu peronul doi militari care escortau un cetăţean. Întrucât acest cetăţean a fugit de sub escortă şi s-a îndreptat spre staţia de tramvai, împreună cu mai mulţi cetăţeni a intervenit pentru imobilizarea acestuia.
În legătură cu împrejurările s-au produs leziunile constate în raportul medico-legal nr. 576/LR/1991, Sapera Constantin a precizat: „Cineva i-a pus piedică iar cetăţenii care au încercat să-l prindă l-au lovit. L-am lovit şi eu cu pumnul în zona pieptului o singura dată, ocazie cu care mi-am fracturat două degete de la mâna dreaptă …”.
Din raportul medico-legal nr. 576/LR/1991 al LML Constanţa rezultă că acesta a suferit leziuni care au necesitat 25 zile de îngrijiri medicale.
3. Parte vătămată Rădulescu (fostă Grigorescu) Elena (Constanţa-Vol. 1) – rănită
Numita Rădulescu (fostă Grigorescu) Elena, fiica lui Marcel şi Dina, ns. la 06.06.1956, domiciliată în Constanţa (…), fost rănită prin împuşcare, în ziua de 23.12.1989, în timp ce se afla în trenul de persoane ce circula pe ruta Constanţa-Mangalia şi care era staţionat în gara Constanţa.
Din raportul medico-legal nr. 118/LR/1990 al LML Constanţa rezultă că aceasta a suferit leziuni pentru care a necesitat 12-15 zile de îngrijiri medicale.
4. Parte vătămată Ciobanu Titi (Constanţa-Vol. 1) – rănit
Numitul Ciobanu Titi, fiul lui Ştefan şi Aneta, ns. la 10.08.1967, domiciliat în Constanţa (…), a fost rănit prin împuşcare, în ziua de 23.12.1989, în timp ce se afla în zona Pieţei de zarzavaturi din apropierea autogării din Constanţa.
Din raportul medico-legal nr. 134/R/1990 al LML Constanţa rezultă că acesta a suferit leziuni ce au necesitat 65-70 zile de îngrijiri medicale.
5. Stanca Păun (Constanţa-Vol. 1) – decedat
Numitul Stanca Păun, ns. la 04.03.1929, cu ultimul domiciliu în com. Independenţa (…), jud. Constanţa, a fost împuşcat mortal, în ziua de 23.12.1989, în timp ce se deplasa spre locuinţa fiului său Stanca Dumitru, cel în cauză aflându-se în zona gării Constanţa, pe liniile de cale ferată.
Din raportul medico-legal nr. 1065/2/1990 al LML Constanţa rezultă că moartea acestuia a fost violentă şi s-a datorat unei plăgi împuşcate în zona toracelui.
6. Parte vătămată Opriş Marin (Constanţa-Vol. 1) – rănit
Numitul Opriş Marin, fiul lui Tudor şi Gheorghiţa, ns. la 26.05.1953, domiciliat în com. Vişina Veche, jud. Olt, a fost rănit prin împuşcare, în ziua de 29.12.1989, în timp ce se afla în faţa gării din Constanţa.
Din raportul medico-legal nr. 102/LR/1990 al LML Constanţa rezultă că acesta a suferit leziuni ce au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale.
7. Parte vătămată Paizan Ionel (Constanţa-Vol. 1) – rănit
Numitul Paizan Ionel, fiul lui Constantin şi Maria, ns. la 10.08.1973, domiciliat în com. Valu lui Traian, jud. Constanţa a fost rănit, în ziua de 26.12.1989, în jurul orelor 09.00, în timp ce se afla pe peronul autogării-sud Constanţa, urmare exploziei unui obiect neidentificat.
Din raportul medico-legal nr. 125/LR/1990 al LML Constanţa rezultă că acesta a suferit leziuni care au necesitat 12-15 zile de îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 165/P/1990, din data de 14.12.1990, a Parchetului Militar Constanţa s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind vătămarea corporală a numitului Paizan Ionel.
8. Ştefan Mihai (Constanţa-Vol. 2) – decedat
Numitul Ştefan Mihai, fost subofiţer la Serviciul Independent de Poliţie Transporturi Constanţa, a fost împuşcat mortal, în data de 23.12.1989, în jurul orelor 19.00, acesta aflându-se la sediul Serviciului de Poliţie Transporturi Constanţa în executarea serviciului.
Din actele dosarului rezultă că în ziua de 23.12.1989 în zona gării din Constanţa s-au executat focuri de armă de către efectivele de militari constituiţi în dispozitivul de apărare a zonei, în urma acestor focuri de armă rezultând împuşcarea subofiţerului.
Din raportul medico-legal nr. 1052/2/1990 al LML Constanţa rezultă că moartea acestuia a fost violentă şi s-a datorat unei plăgi împuşcate în zona inghinală dreapta.
9. Parte vătămată Badea Carmen (Constanţa-Vol. 2) – rănită
Numita Badea Carmen, fiica lui Ion şi Maria, ns. la 02.12.1971, domiciliată în com. Cobadin, jud. Constanţa, a fost rănită prin împuşcare, în ziua de 02.01.1990, în timp ce se afla pe peronul gării din Constanţa.
Din raportul medico-legal nr. 167/LR/1990 al LML Constanţa rezultă că acesta a suferit leziuni ce au necesitat cca. 6 luni de îngrijiri medicale, aceasta rămânând cu infirmitate fizică permanentă, urmare a amputarii antebraţului stâng.
10. Sali Aidun (Constanţa-Vol. 2) – decedat
Numitul Sali Aidun, ns. la 26.05.1967, cu ultimul domiciliu în Constanţa (…), a fost împuşcat mortal, în ziua de 23.12.1989, în timp ce se afla în gara Constanţa, acesta intenţionând să se deplaseze cu trenul în mun. Bucureşti.
Din raportul medico-legal nr. 1068/2/1990 al LML Constanţa rezultă că moartea acestuia a fost violentă şi s-a datorat unei plăgi împuşcate în zona abdominală.
11. Deveris Achif (Constanţa-Vol. 2) – decedat
Numitul Deveris Achif, născut la data de 21.05.1963, cu ultimul domiciliu în Constanţa (…), a fost împuşcat mortal, în ziua de 23.12.1989, în timp ce se afla în gara Constanţa, acesta intenţionând să se deplaseze cu trenul în mun. Bucureşti.
Din raportul medico-legal nr. 1063/2/1990 al LML Constanţa rezultă că moartea acestuia a fost violentă şi s-a datorat unor plăgi împuşcate cranio-toraco-abdominale.
12. Parte vătămată Radu Marian (Constanţa-Vol. 2) – rănit
Numitul Radu Marian, fiul lui Gheorghe şi Maria, domiciliat în Constanţa (…), a fost rănit prin împuşcare, în ziua de 23.12.1989, în jurul orelor 19.00, în timp ce se afla pe peronul gării din Constanţa.
Din raportul medico-legal nr. 159/LR/1992 al LML Constanţa rezultă că acesta a suferit leziuni care au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale.
(…)
15. Parte vătămată Pavel Dumitru (Constanţa-Vol. 3) – rănit
Numitul Pavel Dumitru, fiul lui Ion şi Maria, ns. la 20.09.1939, domiciliat în or. Techirghiol (…), jud. Constanţa, a fost rănit prin împuşcare, în ziua de 24.12.1989, în jurul orelor 22.00, în timp ce se afla la serviciu, în curtea I.C.R.A.L. Constanţa, unde a pus în funcţiune o centrală termică.
Din raportul medico-legal nr. 499/LR/1992 al LML Constanţa rezultă că acesta a suferit leziuni care au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale.
16. Parte vătămată Miliciu Maria (Constanţa-Vol. 3) – rănită
Numita Miliciu Maria, fiica lui Tudor şi Ioana, ns. la 14.01.1950, domiciliată în Constanţa (…), a fost rănită prin împuşcare, în ziua de 25.12.1989, în timp ce se deplasa către locul de muncă, pe şos. I.C. Brătianu.
Din raportul medico-legal nr. 117/LR/1990 al LML Constanţa rezultă că aceasta a suferit leziuni ce au necesitat 30 zile de îngrijiri medicale.
17. Parte vătămată Băluţă Sorin (Constanţa-Vol. 3) – rănit
Numitul Băluţă Sorin, fiul lui Gheorghe şi Constantina, ns. la 27.06.1970, domiciliat în Constanţa (…), a fost rănit prin împuşcare, în ziua de 25.12.1989, în jurul orelor 18.00, în timp ce se afla în curtea imobilului în care locuia la acea dată, situat în Constanţa, str. I.C. Brătianu (…).
Din raportul medico-legal nr. 523/LR/1991 al LML Constanţa rezultă că acesta a suferit leziuni care au necesitat 40-45 zile de îngrijiri medicale.
18. Călin Adrian (Constanţa-Vol. 4) – decedat
19. Parte vătămată Ioniţă Dumitru (Constanţa-Vol. 4) – rănit
20. Parte vătămată Androne Nicolae (Constanţa-Vol. 4) – rănit
Numiţii Călin Adrian, ns. la 03.10.1957, cu ultimul domiciliu în Constanţa (…), Ioniţă Dumitru, ns. la 16.10.1944 fiul lui Ion şi Sandala, domiciliat în Constanţa, str. Cişmelei (…), şi Androne Nicolae, fiul lui Ghiţă şi Filofteia, ns. la 03.04.1965, domiciliat în Constanţa (…), au participat în după-amiaza zilei de 24.12.1989 la acţiunile de prindere a unor persoane care ar fi acţionat împotriva revoluţiei. Astfel, cei trei au participat, împreună cu mai mulţi civili şi forţe armate, la scotocirea unor apartamente din blocul nr. 2, situat pe str. Cişmelei nr. 21, unde s-a presupus că sunt elemente teroriste. În aceste condiţii, pe fondul confuziei create de acţiunile catalogate drept teroriste, militarii din dispozitivul care a acţionat în această zonă au folosit armamentul din dotare. În aceste împrejurări a rezultat rănirea prin împuşcare a numiţilor Ioniţă Dumitru şi Androne Nicolae, care au necesitat 6 luni îngrijiri medicale (raportul medico-legal nr. 148/LR/1990 al LML Constanţa), respectiv 15-20 zile de îngrijiri medicale (raportul medico-legal nr. 121/LR/1990 al LML Constanţa), precum şi împuşcarea mortală a numitului Călin Adrian.
21. Parte vătămată Tudor Nicolae (Constanţa-Vol. 4) – rănit
Numitul Tudor Nicolae, fiul lui Dima şi Constanţa, ns. la 02.11.1958, domiciliat în Constanţa (…), a fost ofiţer cu gradul de locotenent major în cadrul U.M. 02020 Constanţa. În ziua de 23.12.1989 a primit ordin de a se deplasa cu o grupă de militari în zona gării din Constanţa, pentru a restabili ordinea. Conform planului de acţiune, cele trei grupe de militari au pătruns în raza obiectivului prin trei direcţii diferite, fără a lua legătura cu militarii care erau deja amplasaţi în perimetrul respectiv, militari care aparţineau efectivelor M.Ap.N. şi M.I. Întrucât deplasarea în zonă a militarilor conduşi [de] ofiţer nu era cunoscută de ceilalţi militari, asupra lor s-au tras mai multe focuri de armă. Pentru a se adăposti, partea vătămată s-a aruncat la sol, pe terasamentul căii ferate, împrejurare în care s-a rănit la genunchiul drept.
Din raportul medico-legal nr. 229/LR/1997 al LML Constanţa rezultă că acesta a suferit leziuni ce au necesitat 40 zile de îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 86/P/1997 a Parchetului Militar Constanţa din data de 11.04.1997 s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind autoaccidentarea cpt. (rez.) Tudor Nicolae, reţinându-se că leziunea s-a produs din culpa sa exclusivă, în condiţiile în care a intrat în obiectivul ordonat fără a lua legătura cu militarii M.Ap.N. şi M.I. despre care cunoştea că se aflau acolo şi nu a luat măsurile de prevedere necesare executării poziţiei culcat pentru adăpostire.
Prin ordonanţa nr. 97/P/1990 din 20.07.2007 a Secţiei Parchetelor Militare s-a dispus conexarea dosarului nr. 86/P/1997 al Parchetului Militar Constanţa la dosarul nr. 97/P/1990 al Secţiei Parchetelor Militare, fără a se dispune infirmarea acestei soluţii.
22. Huzuneanu Emanuel Victor (Constanţa-Vol. 4) – decedat)
Numitul Huzuneanu Emanuel Victor, ns. la 16.04.1945, cu ultimul domiciliu în Constanţa (…), circula, în seara zilei de 31.12.1989, cu autoturismul proprietate personală marca Dacia 1300 cu nr. 0483-CT pe raza mun. Constanţa. Când a ajuns în apropierea Cinematografului Dacia a fost somat, de către militarii din patrulă constituită în zonă, să oprească pentru control. Acesta şi-a continuat deplasarea, fortând barajul ridicat pe calea de acces, astfel încât lt. maj. Mihuţ Valentin s-a urcat într-un taxi şi a plecat în urmărirea acestuia. Pe parcursul urmăririi a executat foc de avertisment şi foc în direcţia pneurilor, dar autoturismul nu a oprit. Datorită unor defecţiuni tehnice ale maşinii taxi, ofiţerul nu a putut continua urmărirea acestuia. La un moment dat, autoturismul condus de partea vătămată a ajuns în dreptul patrulei constituită în zona Oficiului Poştal nr. 7 din Constanţa. Militarii din acest dispozitiv, respectiv Gorun Zoltan Gabriel, David Alexandru, Popa Ionel şi Pavalache Liviu, la acea data elevi ai Institutului de Marină, au deschis foc asupra maşinii respective, întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnal. În urma focurilor de armă trase în aceste împrejurări a rezultat decesul numitului Huzuneanu Emanuel-Victor.
23. Parte vătămată Bărbulescu Marin (Constanţa-Vol. 4) – rănit
Numitul Bărbulescu Marin, fiul lui Constantin şi Ioana, ns. la 02.08.1954, domiciliat în Constanţa (…), circula în seara zilei de 31.12.1989 cu autoturismul proprietate personală marca Dacia 1300 pe raza mun. Constanţa. În apropierea Oficiului Poştal nr. 7 a observat cum militarii din dispozitivul de apărare au deschis focul asupra unui autoturism care circula în faţa sa şi care nu a oprit la semnalul de control. În aceste împrejurări, partea vătămată a oprit maşina şi s-a adăpostit, însă a fost rănit prin împuşcare la mâna dreaptă.
Din raportul medico-legal nr. 950/LR/1992 al LML Constanţa rezultă că acesta a suferit leziuni ce au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale.
24. Parte vătămată Dumitru Mircea (Constanţa-Vol. 5) – rănit
Numitul Dumitru Mircea, fiul lui Ion şi Steliana, domiciliat în Constanţa (…), a fost rănit prin împuşcare în ziua de 04.01.1990, în jurul orelor 23.00, în timp ce se afla în dispozitivul de pază constituit la sediul Policlinicii cu plata din mun. Constanţa. Evenimentul s-a produs urmare a manevrării greşite a armamentului din dotare de către sold. Martinescu Ion, care a armat din greşeală pistolul din dotare.
Din raportul medico-legal nr. 223/LR/1991 al LML Constanţa rezultă că acesta a suferit leziuni ce au necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale.
25. Parte vătămată Costin Mihai (Constanţa-Vol. 5) – rănit
Numitul Costin Mihai, fiul lui Ioan şi Crisca, ns la 21.09.1950, domiciliat în Constanţa (…), a fost rănit prin împuşcare în noaptea de 23/24.12.1989, în timpul executării unei misiuni de observare efectuată cu un vehicul TAB în zona digului de incintă al portului Constanţa.
Nu a prezentat acte medicale care să ateste prezenţa unor leziuni.
26. Parte vătămată Ciupercă Elena Ramona (Constanţa-Vol. 5) – rănită
Numita Ciupercă Elena Ramona, fiica lui Gheorghe şi Ioana, ns. la 09.09.1967, domiciliată în Constanţa (…), circula, în noaptea de 31.12.1989, cu autoturismul marca Dacia 1300, condus de numitul Ciocan Adrian, pe bd. Republicii, din mun. Constanţa. Datorită faptului că se instituise interdicţia de circulaţie între orele 17.00-05.00, militarii din dispozitivul constituit în zona Consulatului Turciei au făcut semn de oprire, însă Ciocan Adrian nu s-a conformat şi a continuat deplasarea. Datorită vitezei şi a faptului că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice acesta a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu un alt vehicul staţionat pe partea dreaptă. În aceste împrejurări, ţinând cont că maşina nu oprise la somaţii, militarii din zona producerii incidentului au deschis foc asupra maşinii, fapt care a avut ca urmare rănirea prin împuşcare a numitei Ciupercă Elena Ramona.
Din raportul medico-legal nr. 155/LR/1990 al LML Constanţa rezultă că aceasta a suferit leziuni care au necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale.
(…)
32. Parte vătămată Sandru Petru (Constanţa-Vol. 6)
(…)
Aspectele privind împrejurările în care s-a produs decesul sau rănirea persoanelor de mai sus au făcut obiectul următoarelor dosare:
(…)
– dosar nr. 6/P/1992 al Parchetului Militar Constanţa privind agresarea, la data de 22.12.1989, a mr. Sandru Petru, fost ofiţer al miliţiei în mun. Constanţa, de către persoane necunoscute în care s-a dispus declinarea competenţei, la data de 12.03.1992, în favoarea Procuraturii Locale Constanţa.
(…)
37. Parte vătămată Cocu Iulian (Constanţa-Vol. 6)
Numitul Cocu Iulian, fiul lui Lucian şi Elisabeta, ns. la 30.07.1970, domiciliat în Galaţi (…), s-a accidentat în noaptea de 13/14.12.1989 în cursul unei acţiuni de prindere a unei persoane necunoscute care a pătruns în perimetrul şantierului militar.
Prin rezoluţia nr. 211/P/1994 a Parchetului Militar Constanţa din data de 20.10.1994 s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind vătămarea corporală a cap. (rez.) Cocu Iulian.
(…)
48. Parte vătămată Grosu Margareta (Constanţa-Vol. 8) – rănită
49. Parte vătămată Damu Chirata (Constanţa-Vol. 8) – rănită
Numitele Grosu Margareta (fiica lui Nicolae şi Zoiţa, ns. la 25.10.1925, domiciliată în Constanţa …) şi Damu Chirata (fiica lui Niculae şi Joiţa, ns. la 06.04.1922, domiciliată în Constanţa …) se deplasau către Spitalul Judeţean Constanţa cu autoturismul marca Dacia condus de numitul Damu Enache.
Când au ajuns la poarta spitalului, persoanele care asigurau paza instituţiei i-au spus să stingă farurile maşinii şi să nu pătrundă cu maşina în curtea spitalului. În aceste condiţii a manevrat maşina cu spatele către înapoi, moment în care unul dintre militarii din dispozitivul de pază a deschis focul în direcţia vehiculului, fapt ce a cauzat rănirea prin împuşcare a numitelor Grosu Margareta şi Damu Chirata.
Din raportul medico-legal nr. 152/LR/1990 al LML Constanţa rezultă că Grosu Margareta a suferit leziuni ce au necesitat în jur de 2 săptămâni de zile de îngrijiri medicale, iar din raportul medico-legal nr. 154/LR/1990 al LML Constanţa rezultă că Damu Chirata a suferit leziuni ce au necesitat cca. 2 săptămâni de zile de îngrijiri medicale.
50. Tulus Samir (Constanţa-Vol. 8) – decedat
51. Parte vătămată Tulus Ainur (Constanţa-Vol. 8) – rănit)
Numiţii Tulus Samir (fiul lui Ainur şi Meriban, ns. la 25.06.1983, cu ultimul domiciliu în or. Ovidiu …, jud. Constanţa) şi Tulus Ainur (fiul lui Chiazim şi Eliea, ns. la 12.05.1953, cu domiciliu în or. Ovidiu … [acelaşi domiciliu]) se deplasau în ziua de 25.12.1989, în jurul orei 20.00, cu autoturismul Dacia condus de numitul Tulus Ainur dinspre loc. Ovidiu spre mun. Constanţa. În maşină se mai aflau Tulus Meriban şi Tulus Elvis. În apropierea depozitului I.C.R.A. autoturismul condus de Tulus Ainur nu a oprit la semnalul făcut de patrulă formată din militarii constituiţi în dispozitiv, condiţii în care asupra maşinii s-au tras mai multe focuri de armă, ce au avut ca urmări rănirea lui Tulus Ainur şi decesul minorului Tulus Samir.
Din raportul medico-legal nr. 126/LR/1990 al LML Constanţa rezultă că Tulus Ainur a suferit leziuni ce au necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale.
52. Parte vătămată Manu Vasile (Constanţa-Vol. 8) – rănit
Numitul Manu Vasile, fiul lui Nae şi Elena, ns. la 15.01.1947, domiciliat în Constanţa (…) a fost rănit prin împuşcare în ziua de 25.12.1989 în timp ce se afla în apropierea sălii de sport a I.C.M. Constanţa
Din raportul medico-legal nr. 147/LR/1990 al LML Constanţa rezultă că acesta a suferit leziuni ce au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale.
53. Parte vătămată Mabruk (fostă Anghel) Georgeta (Constanţa-Vol.9) – rănită
Numita Mabruk (fostă Anghel) Georgeta, fiica lui Gheorghe şi Elisabeta, ns. la 28.07.1973, domiciliată în Constanţa (…), afirmă că a fost rănită prin împuşcare în ziua de 29.01.1990, în timp ce se afla în sediul primăriei.
54. Parte vătămată Cornăţeanu Neculai (Constanţa-Vol.9) – rănit
Numitul Cornăţeanu Neculai, fiul lui Ion şi Elisabeta, ns. la 14.04.1937, domiciliat în Constanţa (…), afirmă că a fost rănit prin împuşcare în ziua de 23.12.1989, în timp ce se apropia de postul de miliţie amplasat în gara din Constanţa.
Nu deţine acte medicale care să atesta prezenţa unor leziuni produse prin împuşcare.
(…)
56. Parte vătămată Postoiu Lucian (Constanţa-Vol.9) – rănit
Numitul Postoiu Lucian, fiul lui Petrache şi Georgeta, ns. la 26.12.1966, domiciliat în Constanţa (…), a fost rănit prin împuşcare în seara zilei de 01.01.1990, în timp ce asigura paza Depoului CFR Palas Constanţa, în urma focului de armă tras de un militar, glonţul ricoşând din gardul împrejmuitor.
Din raportul medico-legal nr. 584/LR/1992 al LML Constanţa rezultă că acesta a suferit leziuni ce au necesitat 17-18 zile de îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 383/P/1992 a Parchetului Militar Constanţa din data de 24.09.1992 s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind rănirea acestuia.
Prin rezoluţia nr. 97/P/1990 (120/P/2007) din 18.07.2007 a Secţiei Parchetelor Militare s-a dispus conexarea dosarului nr. 383/P/1992 al Parchetului Militar Constanţa la dosarul nr. 97/P/1990 al Secţiei Parchetelor Militare, fără a se dispune infirmarea acestei soluţii.
57. Parte vătămată Ilişoi Laurenţiu (Constanţa-Vol.9) – rănit
Numitul Ilişoi Laurenţiu, fiul lui Gavril şi Victoria, ns. la 24.07.1963, domiciliat în Constanţa (…), a fost rănit în ziua de 24.12.1989, în timp ce se afla în balconul apartamentului socrului său din mun. Constanţa, în urma focurilor de armă trase de forţele de ordine dispuse în cartierul Tomis Nord.
Din raportul medico-legal nr. 107/LR/1990 al LML Constanţa rezultă că acesta a suferit leziuni ce au necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale şi i-au pus în pericol viaţa.
(…)
60. Parte vătămată Gologan Ovidiu Gheorghe (Constanţa-Vol. 10) – rănit
61. Parte vătămată Pricop Ştefan (Constanţa-Vol. 10) – rănit
62. Parte vătămată Butoianu Gheorghe (Constanţa-Vol. 10) – rănit
63. Parte vătămată Antal Ilie (Constanţa-Vol. 10) – rănit
Numiţii Gologan Ovidiu Gheorghe (fiul lui Victor şi Maria, ns. la 23.04.1970, domiciliat în Constanţa …), Pricop Ştefan (fiul lui Crăciun şi Elena, ns. la 25.04.1958, domiciliat în Constanţa …), Butoianu Gheorghe (fiul lui Ion şi Zoie, ns. la 08.08.1955, domiciliat în Constanţa …) şi Antal Ilie se deplasau în ziua de 23.12.1989 cu un autoturism pe bd. Mamaia, spre fostul sediu al Miliţiei judeţului Constanţa, pentru a anunţa comandamentul militar constituit acolo despre unele incidente declanşate în preajma gării din localitate. Zona din apropierea clădirii era păzită de o formaţiune de militari din cadrul U.M. 02647 Constanţa. În momentul în care au pătruns în perimetru, au fost somaţi să oprească, dar autoturismul nu a fost oprit, motiv pentru care militarii au deschis focul în direcţia maşinii, fapt ce a avut ca urmare rănirea tuturor ocupanţilor autoturismului.
64. Parte vătămată Pătraşcu Liviu (Constanţa-Vol. 10)
Numitul Pătraşcu Liviu, fiul lui Nicolae şi Valentina, ns. la 17.01.1968, domiciliat în Constanţa (…), fost student la Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”, în ziua de 22.12.1989, împreună cu mai mulţi colegi, a făcut parte din grupa constituită pentru paza sediului fostei miliţii judeţene Constanţa, fiind dispuşi în interiorul obiectivului. În jurul orelor 19.00, pe fondul stării de alarmă, cel în cauză a fost rănit din eroare cu baioneta în piciorul drept de către un militar în termen de la U.M. 02145 Constanţa.
Din raportul medico-legal nr. 682/LR/1992 al LML Constanţa rezultă că acesta a suferit leziuni ce au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia nr. 424/P/1992 a Parchetului Militar Constanţa din data de 04.11.1992 s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind vătămarea acestuia.
Prin rezoluţia nr. 97/P/1990 din 20.07.2007 a Secţiei Parchetelor Militare s-a dispus conexarea dosarului nr. 424/P/1992 al Parchetului Militar Constanţa la dosarul nr. 97/P/1990 al Secţiei Parchetelor Militare, fără a se dispune infirmarea acestei soluţii.
65. Parte vătămată Salomie Mircea Ovidiu (Constanţa-Vol. 10) – rănit
66. Pop Ioan Ovidiu (Constanţa-Vol. 10) – decedat
Numiţii Salomie Mircea Ovidiu (fiul lui Ioan şi Doina, ns. la 08.10.1967, cu ultimul domiciliu în Cluj-Napoca …) şi Pop Ioan Ovidiu (fiul lui Ioan şi Andriţa, ns. la 25.06.1961, cu ultimul domiciliu în Bucureşti …) au făcut parte din U.M. 01271 Constanţa.
În seara zilei de 05.01.1990, Pop Ioan Ovidiu, în calitate de comandant de pluton, a adunat formaţia pentru apelul de seară. În cursul apelului, ofiţerul, care se afla în stare avansată de ebrietate, a manevrat imprudent pistolul din dotare şi l-a împuşcat în cap pe sold. (rez.) Salomie Mircea Ovidiu, după care s-a sinucis.
Din raportul medico-legal nr. 6945/a/205/1991 al LML Cluj Napoca rezultă că Salomie Mircea Ovidiu a suferit leziuni ce au necesitat peste 60 zile de îngrijiri medicale, care i-au pus în primejdie viaţa, acesta rămânând cu invaliditate permanentă.
Prin rezoluţia nr. 8/P/1990 a Parchetului Militar Constanţa din data de 07.05.1990 s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind vătămarea acestuia.
Prin rezoluţia nr. 97/P/1990 din 20.07.2007 a Secţiei Parchetelor Militare s-a dispus conexarea dosarului nr. 8/P/1990 al Parchetului Militar Constanţa la dosarul nr. 97/P/1990 al Secţiei Parchetelor Militare, fără a se dispune infirmarea acestei soluţii.
67. Bercu Gheorghe (Constanţa-Vol. 11) – decedat
Numitul Bercu Gheorghe, născut la 13.07.1953, cu domiciliul în Constanţa (…), la data de 23.12.1989, s-a deplasat la Inspectoratul de Miliţie al Judeţului Constanţa şi, intenţionând să escaladeze gardul împrejmuitor al acestei unităţi, situat pe latura dinspre nord-est, a fost împuşcat de către studenţii Institutului de Marină, care se aflau în dispozitivul de pază şi apărare, întrucât cel în cauză nu s-a supus somaţiei, devenind suspect.
A fost transportat la Spitalul Judeţean Constanţa, unde s-a constatat decesul ca urmare a leziunilor suferite în regiunea cranio-toraco-abdominală (raport medico-legal nr 1062/2/23.02.1990).
68. Parte vătămată Anghel Panait (Constanţa-Vol. 11) – rănit
69. Parte vătămată Anghel Diana (Constanţa-Vol. 11) – rănită
Numiţii Anghel Panait (fiul lui Vasile şi Ioana, născut la 12.01.1967 în Oltina, jud. Constanţa) şi Anghel Diana (fiica lui Valeriu şi Maria, născută la 11.04.1969 în Medgidia, jud. Constanţa) ambii cu domiciliul în Constanţa (…), au fost răniţi, la data de 24.12.1989, în contextul în care se deplasau cu autoturismul proprietate personală, în zona Cazinoului Constanța, şi nu au oprit la somaţia militarilor din cadrul UM 02159 Constanţa, care aveau constituit un dispozitiv de pază în zonă.
Au suferit leziuni corporale care au necesitat 50 zile de îngrijiri medicale (raport medico-legal nr. 237/1992), respectiv 25 zile de îngrijiri medicale (raport medico-legal nr. 238/1992).
70. Parte vătămată Taran Ştefan (Constanţa-Vol. 11) – rănit
Numitul Taran Ştefan, fiul lui Iordan şi Iordana, născut la 15.02.1953, în com. Ada Marinescu, jud. Tulcea, cu domiciliul în Constanţa (…), fost ofiţer la U.M. 02053 Constanţa, s-a deplasat în ziua de 25.12.1989 cu un detaşament compus din 4 cadre militare şi 8 soldaţi, toţi din cadrul U.M. 02053 Constanţa pentru scotocirea unui imobil din zona Consulatului Chinei, ocazie cu care a fost rănit prin împuşcare de către lt. Chiriac Gheorghe, din cadrul UM 02039 Constanța.
A suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale (raport medico-legal nr. 767/LR/09.12.1992).
71. Carp Vasile (Constanţa-Vol. 11) – decedat
Numitul Carp Vasile, născut la 06.10.1952, cu ultimul domiciliu în Constanţa (…), fost ofiţer la U.M. 02192 Constanţa, a asigurat dispozitivul de pază de la CET Constanţa. În jurul orelor 03.00 s-au auzit focuri de armă, astfel încât cpt. Carp Vasile a ieşit din pavilionul administrativ şi s-a îndreptat în fugă spre zona de unde s-au auzit focurile, ajungând în perimetrul postului de pază unde acţiona elev serg. Ştefan Tiberiu. Acesta din urmă a văzut o siluetă alergând, a somat şi a tras mai multe focuri de armă, întrucât persoana respectivă nu s-a oprit. În aceste împrejurări a fost împuşcat mortal cpt. Carp Vasile de către elevul sergent Ştefan Tiberiu, din cadrul Academiei Militare Navale, victima suferind leziuni letale în zona craniană (raport medico-legal nr. 1044/R/27.04.1990).
(…)
75. Parte vătămată Rizea Aurel (Constanţa-Vol. 12) – rănit
76. Parte vătămată Bereag Radu (Constanţa-Vol. 12) – rănit
Numiţii Rizea Aurel şi Bereag Radu au fost răniţi, la data de 23.12.1989, în timp ce se aflau în zona de intrare în mun. Constanța, de către militarii din cadrul UM 01344 Basarabi aflaţi în dispozitivul de pază în zonă.
77. Parte vătămată Dănescu Barbu (Constanţa-Vol. 12) – rănit
78. Parte vătămată Iani Mircea (Constanţa-Vol. 12) – rănit
79. Parte vătămată Gheorghe Mihai (Constanţa-Vol. 12) – rănit
Numiţii Dănescu Barbu (fiul lui Ion şi Veta, născut la 03.05.1951 jud. Ialomiţa, cu domiciliul în Constanţa …), Iani Mircea (fiul lui Iani şi Ştefania, născut la 18.06.1948 în Constanţa, cu domiciliul în Constanţa …) şi Gheorghe Mihai (fiul lui Petre şi Elena, născut la 22.12.1948 în Tulcea, jud. Tulcea, cu domiciliul în Constanţa …) se aflau, în noaptea de 24/25.12.1989, în clădirea fostului Consiliu Judeţean al PCR. La un moment dat, la subsolul clădirii a izbucnit un incendiu, motiv pentru care cei trei, însoţiţi de mai mulţi militari din corpul de pază, au coborât la subsol pentru a stinge focul. În momentul intervenţiei un corp neidentificat a explodat, provocând rănirea uşoară a celor trei.
80. Parte vătămată Dorneanu Adrian (Constanţa-Vol. 12) – rănit
Numitul Dorneanu Adrian, fiul lui Laurenţiu şi Catinca, ns. la 11.04.1962, domiciliat în Constanţa (…), a fost rănit prin împuşcare în noaptea de 22/23.12.1989, în jurul orelor 01.00, în timp ce se afla în staţia de autobuz situată pe bd. 1 Mai din Constanţa.
A suferit leziuni produse prin proiectil (de tip schijă sau armă de foc-împuşcare), care au necesitat 180 de zile de îngrijiri medicale şi care au determinat sluţire.
81. Parte vătămată Sârbu Tudoriţa (Constanţa-Vol. 13)
Numita Sârbu Tudoriţa, fiica lui Marin şi Constantina, născută la 21.10.1949 în com. G-ral Scărişoreanu, jud. Constanţa, cu domiciliul în Constanţa, B-dul Mamaia (…), susţine că a suferit un şoc psihic ca urmare a schimburilor de focuri şi mişcărilor de stradă petrecute în zona blocului în care locuieşte (b-dul Mamaia/str. Mircea Bătrân). Din raportul medico-legal nr. 206/P/1996 rezultă că aceasta prezintă o psihoză schizo-afectivă, care s-a putut declanşa urmare evenimentelor din decembrie 1989.
Prin rezoluţia nr. 438/P/1995 din 10.06.1996 a Parchetului Militar Constanţa s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză. iar prin rezoluţia din 20.07.1990 a Secţiei Parchetelor Militare s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul r. 97/P/1990, fără a se dispune infirmarea soluţiei de neurmărire penală
82. Parte vătămată Voicu Constantin (Constanţa-Vol. 14)
Numitul Voicu Constantin, fiul lui Nicolae şi Ioana, născut la 05.02.1940, în com. Enăşeşti, jud. Olt, cu domiciliul în Constanţa (…), susţine că a fost rănit la mâna stângă, în noaptea de 24/25.12.1989, în timp ce se afla în sediul fostului CC al PCR de un corp exploziv şi că în ziua de 25.12.1989 ar fi fost agresat de militari în zona restaurantului „Tic-Tac” din staţiunea Mamaia.
Prin ordonanţa nr. 446/P/1992, din data de 07.03.1993, a Parchetului Militar Constanţa s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind vătămarea corporală a numitului Voicu Constantin.
83. Capac Nicolae (Constanţa-Vol. 14) – decedat
Numitul Capac Nicolae, născut la 24.10.1934 cu ultimul domiciliu în Constanţa (…), se deplasa în ziua de 24.12.1989 cu un autoturism în mun. Constanţa, în maşină aflându-se numiţii Taban Ion şi Gîrjabu Ileana.
Când au ajuns în apropierea restaurantului „Tic-Tac” au fost somaţi de către militarii din U.M. 02940 Constanţa, care executau un baraj de control, să oprească maşina şi să coboare. Cei trei au coborât din vehicul şi s-au culcat la pământ, însă imediat Capac Nicolae s-a ridicat şi s-a îndreptat spre zona verde din apropiere, moment în care a fost împuşcat de militarii din dispozitiv, acesta decedând la spital, în urma hemoragiei interne provocate de o plagă împuşcată abdominală (raport medico-legal nr. 1047/2/1990).
84. Parte vătămată Apopei Ioan (Constanţa-Vol. 14) – rănit
Numitul Apopei Ioan, fiul lui Constantin şi Ana, născut la 30.11.1936 în Zăneşti, jud. Neamţ, cu domiciliul în Tariverde, Cogealac, jud. Constanţa, se deplasa în ziua de 24.12.1989 pe str. Cişmelei din Constanţa, spre restaurantul „Tic-Tac”, iar la un moment dat a fost rănit prin împuşcare, în contextul focurilor executate de militarii din UM 02940 Constanţa, care au constituit un dispozitiv în zona Restaurantului Tic-Tac din staţiune.
A suferit leziuni care au necesitat 4-5 luni de îngrijiri medicale (raport medico-legal nr. 165/LR/1990).
85. Parte vătămată Gîrjabu Ileana (Constanţa-Vol. 14)
Numita Gîrjabu Ileana, fiica lui Ion şi Maria, cu domiciliul în Constanţa (…), se deplasa în ziua de 24.12.1989 cu un autoturism în mun. Constanţa, în maşină aflându-se numiţii Taban Ion şi Capac Nicolae.
Când au ajuns în apropierea restaurantului „Tic-Tac” au fost somaţi de către militarii din U.M. 02940 Constanţa, care executau un baraj de control, să oprească maşina şi să coboare. Cei trei au coborât din vehicul şi s-au culcat la pământ. Ulterior acestei date, cea în cauză a susţinut că în momentul în care s-a adăpostit şi-a fracturat un deget.
86. Parte vătămată Diaconescu Constantin (Constanţa-Vol. 14) – rănit
Numitul Diaconescu Constantin, fiul lui Ion şi Donata, născut la 19.06.1920 în Boteni jud. Buzău, cu domiciliul în Constanţa (…), a fost rănit prin împuşcare în ziua de 24.12.1989, în contextul focurilor executate de militarii din UM 02024 Mamaia, care au constituit un dispozitiv în zona Restaurantului „Tic-Tac” din staţiune.
A suferit leziuni care au necesitat 3-4 luni de îngrijiri medicale (raport medico-legal nr. 138/LR/1990.
87. Parte vătămată Radu Leonard Nelu (Constanţa-Vol. 15) – rănit
Numitul Radu Leonard Nelu, fiul lui Constantin şi Irina, născut la 14.10.1950 în Feteşti, jud. Ialomiţa, cu domiciliul în Constanţa (…), fost ofiţer la Comandamentul Judeţean Constanţa, se afla în ziua de 24.12.1989 în incinta CMJ Constanţa, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
În jurul orelor 18.00, dinspre magazia de materiale a Teatrului Liric, aflat vis-a-vis, s-a deschis foc de arme automate. Patru cadre militare, printre care şi numitul Radu Leonard Nelu, au ieşit în faţa comandamentului şi au ocupat poziţii de luptă. În acest context, sus-numitul a fost rănit prin împuşcare de către studenţii de la Institutul de Marină, care acţionau în dispozitivul din zonă, aceştia trăgând mai multe rafale de gloanţe asupra unui autoturism care nu se oprise la somaţie.
A suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale (raport medico-legal nr. 301/LR/1992).
88. Parte vătămată Munteanu Ion (Constanţa-Vol. 15) – rănit
Numitul Munteanu Ion, fiul lui Ion şi Estina, născut la 30.10.1953 în Constanţa, cu domiciliul în Constanţa (…), circula în ziua de 24.12.1989, orele 21.00, pe str. Mircea cel Bătrân spre Teatrul Dramatic Constanţa. În dreptul unităţii de pompieri a fost somat şi oprit de trei militari îmbrăcaţi în uniformă de marină, dispuşi la intersecţia str. Mircea cel Bătrân cu str. Decebal. În timp ce unul dintre aceştia i-a făcut semn că poate continua deplasarea, dinspre unitatea de pompieri i s-a solicitat să coboare din maşină. Cel în cauză a intenţionat să coboare din vehicul, moment în care unul dintre cei trei militari, contrariat de gestul acestuia, a deschis foc asupra maşinii, rănindu-l.
A suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale (raport medico-legal nr. 163/LR/1990).
89. Parte vătămată Săileanu Ion (Constanţa-Vol. 15) – rănit
Numitul Săileanu Ion, fiul lui Gheorghe şi Agrifiţa, născut la data de 04.02.1941, în Techirghiol, jud. Constanţa, cu domiciliul în Constanţa (…), circula în ziua de 24.12.1989 cu un autoturism pe bd. Mamaia, cu intenţia de a ajunge la sediul I.C.I.L. Constanţa, unde lucra soţia sa.
Când maşina a ajuns la intersecţia b-dul Mamaia cu str. Mircea cel Bătrân asupra vehiculului s-au tras mai multe focuri de armă de către militarii din unităţile militare aflate în zonă, acesta fiind rănit prin împuşcare în zona picioarelor.
A suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 6 luni de zile de îngrijiri medicale (raport medico-legal nr. 128 /LR/1990/1991) şi au cauzat infirmitate permanentă.
90. Parte vătămată Ismail Ali (Constanţa-Vol. 15) – rănit
Numitul Ismail Ali (decedat la data de 05.11.1990), fiul lui Saban şi Aise, născut la 11.04.1944 în Constanţa, cu domiciliul în Constanţa (…), a fost rănit prin împuşcare la data de 23.12.1989, în timp ce se afla în zona blocului în care locuia.
A suferit leziuni ce au necesitat 6 luni de îngrijiri medicale (raport medico-legal nr. 129/LR/1990).
91. Parte vătămată Apostoleanu Mihai (Constanţa-Vol. 15) – rănit
92. Parte vătămată Şerbu Tania (Constanţa-Vol. 15) – rănită
Numiţii Apostoleanu Mihai (fiul lui Stelian şi Paraschiva, născut la 15.11.1929 în Constanţa, cu domiciliul în Constanţa …) şi Şerbu Tania (fiica lui Mihai şi Teodora, născută la 20.07.1944 în com. Ghelmegioaia, jud. Mehedinţi, cu domiciliul în Constanţa …) circulau în ziua de 24.12.1989 cu autoturismul pe str. Decebal, spre intersecţia cu str. Mircea, zonă în care era amplasat un filtru de control al vehiculelor. Când au ajuns în apropierea filtrului, conducătorul auto nu a oprit maşina, astfel încât militarii din dispozitiv au tras în direcţia vehiculului, cauzând rănirea celor doi ocupanţi ai autoturismului.
Şerbu Tania a suferit leziuni ce au necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale (raport medico-legal nr. 147/LR/1990
93. Parte vătămată Bratu Felix (Constanţa-Vol. 15) – rănit
Numitul Bratu Felix, fiul lui Ion şi Aurelia, născut la 11.05.1968 în Medgidia, jud. Constanţa, cu domiciliul în Constanţa (…) a fost rănit prin împuşcare în seara zilei de 24.12.1989, de către militarii din cadrul Institutului de Marină, în timp ce se deplasa pe str. Mircea cel Bătrân cu autoturismul condus de Chibedi Gabriel, în condiţiile în care conducătorul auto nu a oprit la somaţiile militarilor din filtrul de control.
A suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 6 luni de zile de îngrijiri medicale (raport medico-legal nr. 115/LR/1990).
94. Parte vătămată Hariga Marian (Constanţa-Vol. 16) – rănit
95. Parte vătămată Buciu Valeriu (Constanţa-Vol. 16) – rănit
96. Parte vătămată Bolcu Emil (Constanţa-Vol. 16) – rănit
97. Parte vătămată Miron Dorin (Constanţa-Vol. 16) – rănit
În ziua de 24.12.1989, mai mulţi studenţi de la Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân” au făcut parte dintr-un filtru de control al vehiculelor amplasat pe str. Dezrobirii, la intersecţia str. Baba Novac cu str. I.C. Brătianu. Militarii erau organizaţi în două patrule, dispuse câte una pe fiecare parte a străzii. În jurul orelor 21.00, aceştia au oprit pentru control un autoturism. La scurt timp, acelaşi vehicul a revenit din direcţia opusă, fiind oprit pentru control de un filtru format din membri ai gărzilor patriotice. Trecând de acest control, conducătorul auto nu a mai oprit la semnalul făcut de militarii de la Institutul de Marină, astfel încât aceştia au deschis focul asupra vehiculului, conform ordinului de a trage asupra tuturor autovehiculelor ce nu se supun somaţiei. Cum cele două patrule erau dispuse aproape paralel, rafala de gloanţe a rănit pe studenţii Hariga Marian fiul lui Gavril şi Elena, ns. la 03.08.1969, domiciliat în Constanţa (…) (a suferit leziuni ce au necesitat 3-4 luni de îngrijiri medicale-raport medico legal nr. 205/LR/1991) şi Buciu Valeriu fiul lui Gheorghe şi Ana, născut la 22.09.1967 în com. Cerchezu, jud. Constanţa, cu domiciliul în Constanţa (…) (a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 12-15 zile de îngrijiri medicale-raport medico legal nr. 123/LR/1990), precum şi pe conducătorii auto Bolcu Emil, fiul lui Marin şi Rada, născut la 06.05.1941, cu domiciliul în Constanţa (…) (a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale-raport medico legal nr. 150/LR/1990) şi Miron Dorin, fiul lui Ion şi Iordana, născut la 23.02.1963 în Băneasa, jud. Constanţa, cu domiciliul în Constanţa (…) (a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale-raport medico-legal nr. 374/LR/1990)
(…)
99. Parte vătămată Dediţă Costică (Constanţa-Vol. 16) – rănit
100. Parte vătămată Alexa Virgil (Constanţa-Vol. 16) – rănit
101. Parte vătămată Solomon Petrică (Constanţa-Vol. 16) – rănit
Numitul Dediţă Costică, fiul lui Ion şi Alexandrina, născut la 20.10.1933 în Feteşti, jud. Ialomiţa, cu domiciliul în Constanţa (…), era în luna decembrie 1989 ofiţer cu gradul de căpitan rangul I şi şeful Casei Armatei din mun. Constanţa.
Conform măsurilor de apărare luate pentru paza instituţiei, în clădirea Casei Armatei au fost dispuşi la ferestre mai mulţi militari, sprijiniti de efective din cadrul U.M. 02145 Constanţa. În noaptea de 24/25.12.1989 o formaţie de militari din cadrul U.M. 02053 Constanţa a patrulat în zona peninsulară, până în apropierea Casei Armatei. Din această formaţie au făcut parte şi militarii în termen Alexa Virgil, fiul lui Grigore şi Elena, născut la 16.08.1969 în com. Oancea, jud. Galaţi, cu domiciliul în com. Oancea, jud. Galaţi şi Solomon Petrică, fiul lui Nică şi Vasilica, născut la 20.05.1969 în Tîrgu Bujor, jud. Galaţi, cu domiciliul în sat Băneasa, com. Băneasa, jud. Galaţi. În condiţiile întunericului, apariţia acestei patrule a părut suspectă militarilor din dispozitivul de pază de la Casa Armatei, în contextul în care aceştia nu aveau cunoştinţă de venirea patrulei în acea zonă.
În aceste împrejurări, între cele două dispozitive s-a declanşat un schimb de focuri, soldat cu rănirea cpt. rg. I (rez.) Dediţă Costică (a suferit leziuni ce au necesitat 3-4 luni de îngrijiri medicale şi au cauzat infirmitate permanentă-raport medico legal nr. 133/LR/1991), frt.(rez.) Alexa Virgil (a suferit leziuni ce au necesitat 3-4 luni de îngrijiri medicale-raport medico legal nr. 137/LR/1990) şi sold. (rez.) Solomon Petrică (a suferit leziuni ce au necesitat 16-17 zile de îngrijiri medicale-raport medico legal nr. 44/LR/1993).
102. Parte vătămată Darie Valentin (Constanţa-Vol. 17) – rănit
103. Parte vătămată Bonţescu Petre (Constanţa-Vol. 17) – rănit
104. Doga Cosmin (Constanţa-Vol. 17) – decedat
În seara zilei de 24.12.1989, pe bd. Filimon Sârbu din mun. Constanţa a acţionat o patrulă de control, formată din studenţi ai Institutului de Marină, conduşi de ofiţeri. Itinerariul acestei patrule era cuprins între sediul I.C.I.L. Constanţa şi intersecţia bd. Filimon Sârbu cu str. Dezrobirii. Pentru operativitate, patrula a fost împărţită în două grupe, una acţionând pe trotuarul pe care se afla Policlinica CFR, iar cealaltă pe trotuarul unde era sediul I.J.P.I.P.S. Constanţa.
În jurul orelor 04.00, ale zilei de 25.12.1989, a apărut în zonă un autoturism marca Oltcit, de culoare deschisă, ce se îndrepta către bd. Al. Lăpuşneanu. Întrucât la acea oră circulaţia vehiculelor era interzisă, elev Ganea Marian, unul dintre membrii patrulei, a ieşit în mijlocul străzii şi a ridicat mâna în plan vertical, făcând semn de oprire a vehiculului. Conducătorul auto nu a oprit maşina, fapt pentru care elevul Frunză Cătălin a executat un foc de avertizare în plan vertical. Cum nici de această data maşina nu a oprit, elevii Chirea Dănuţ, Andrei Cristian, Dimadi Robert şi Frunză Cătălin au deschis foc asupra maşinii, determinând oprirea acesteia.
Urmare a executării focurilor de armă au fost răniţi ocupanţii maşinii, respectiv numiţii Darie Valentin, fiul lui Gheorghe şi Emilia, născut la 06.03.1960 în Constanţa, cu domiciliul în Constanţa (…) (a suferit leziuni ce au necesitat 3 luni de zile de îngrijiri medicale-raport medico-legal nr. 236/LR/1991) şi Bonţescu Petre, fiul lui Traian şi Maria, născut la 03.04.1945 în Constanţa, jud. Constanţa, cu domiciliul în Constanţa (…) (a suferit leziuni ce au necesită 80-90 zile de îngrijiri medicale (raport medico-legal nr. 156/LR/1991), precum şi decesul minorului Doga Cosmin, 13 ani, cu ultimul domiciliu în Constanţa (…).
(…)
113. Dumitrescu Doru (Constanţa-Vol. 19) – decedat
114. Creţu Viorel (Constanţa-Vol. 19) – decedat
115. Parte vătămată Neamţu Gheorghe (Constanţa-Vol. 19) – rănit
La data de 23.12.1989 s-a constituit o patrulă din militari de la UM 02145 Constanţa, care s-a deplasat în zona stadionului „Portul”, pentru a identifica mai multe persoane, despre care existau indicii că desfăşoară activităţi suspecte în curtea unui imobil aflat în zonă. În aceste condiţii s-a deschis focul de către militarii din această patrulă, formată din cpt. Costăchescu Vladimir, m.m. Listaru, p.m.c. Pavel, cpt. Savin Vasile şi lt. Duţă Ilie asupra a două autoturisme Dacia 1300, care au părăsit zona în mod intempestiv, rezultând decesul cpt. Dumitrescu Doru, fost ofiţer M.I., fiul lui Constantin şi Aneta, născut la 14.03.1956 în Constanţa, cu ultimul domiciliu în Constanţa (…) şi civ. Creţu Viorel, născut la 07.06.1962, cu ultimul domiciliu în Constanţa, precum şi rănirea lui Neamţu Gheorghe, fiul lui Stancu şi Maria, născut la 30.09.1953 în Constanţa, cu domiciliul în Constanţa (…) (a suferit leziuni care au necesitat 6 luni de îngrijiri medicale-raport medico legal nr.162/LR/1990).
116. Parte vătămată Carabaş Nicolae (Constanţa-Vol. 19) – rănit
Numitul Carabaş Nicolae, fiul lui Dumitru şi Ecaterina, născut la 01.01.1955 în com. Baia, jud. Tulcea, cu domiciliul în Medgidia (…), la data de 24.12.1989, în timp ce se deplasa cu autoturismul condus de Nurciu Nicolae în zona b-dul. 1Mai a fost rănit prin împuşcare de către militarii din patrula constituită de UM 02145 Constanţa.
A suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale (raport medico-legal nr. 98/LR/1990).
117. Parte vătămată Simion Cecilia (Constanţa-Vol. 21) – reţinută
Numita Simion Cecilia, domiciliată în Constanţa (…), în noaptea de 17/18.12.1989, în calitate de angajată la CHIMPEX, ca operator telex-sector port, a transmis, prin telex, mesaje de adeziune cu mişcarea revoluţionară de la Timişoara. Urmare a acestui fapt, în perioada 18-20.12.1989 a fost anchetată la sediul Securităţii Judeţene Constanţa.
118. Parte vătămată Rusu Laurenţiu (Constanţa-Vol. 21)
Numitul Rusu Laurenţiu, fiul lui Ioan şi Maria, născut la 09.03.1954 în mun. Sibiu, jud. Sibiu, cu domiciliul în mun. Constanţa (…), era în luna decembrie 1989 ofiţer cu gradul de căpitan la Miliţia mun. Constanţa. La data de 22.12.1989 a fost agresat de persoane civile, care au pătruns în sediul Miliţiei mun. Constanţa, suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare 14-15 zile de îngrijiri medicale (raport medico-legal nr. 704/T/1991).
Prin rezoluţia nr. 334/P/1991 din 22.08.1991 a Parchetului Militar Constanţa s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind vătămarea numitului Rusu Laurenţiu, iar prin rezoluţia din 20.07.2007 a Secţiei Parchetelor Militare s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. 97/P/1990, fără a se dispune infirmarea soluţiei de neurmărire penală.
119. Parte vătămată Danielescu Daniil (Constanţa-Vol. 21)
Numitul Danielescu Daniil, fiul lui Vasile şi Constantina, născut la 18.11.1942 în com. Corbu de Jos, jud. Constanţa, cu domiciliul în Constanţa (…), fost ofiţer în cadrul Inspectoratului de Miliţie al Judeţului Constanţa, la data de 22.12.1989 a fost agresat de persoane civile, care au intrat în sediul unităţii, agresiune în urma căreia a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 3 luni de îngrijiri medicale (raport medico-legal nr. 734/T/1990).
Prin rezoluţia nr. 262/P/1991 din 08.08.1991 a Parchetului Militar Constanţa s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind vătămarea numitului Danielescu Daniil, iar prin rezoluţia din 20.07.2007 a Secţiei Parchetelor Militare s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. 97/P/1990, fără a se dispune infirmarea soluţiei de neurmărire penală
120. Parte vătămată Ungureanu Radu (Constanţa-Vol. 21)
Numitul Ungureanu Radu, cu domiciliul în Constanţa (…), fost angajat al Inspectoratului de Miliţie al Judeţului Constanţa, la data de 22.12.1989, a fost agresat de persoane care au intrat în sediul unităţii, suferind leziuni care au necesitat 10-12 zile de îngrijiri medicale.

(va urma)

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s