Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Parchetul extinde cercetarea penală legată de titlurile de revoluționar „cu rol determinant” și la orașele Constanța, Craiova, Reșița, Arad, Brașov, Piatra Neamț, Hunedoara și Suceava Ianuarie 5, 2017


Am informat pe acest blog despre cercetarea penală începută de Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție (linc), legată de includerea, de către SSRMLÎRC, a orașelor Deva, Buzău, Brăila, Tîrgoviște și Herculane în categoria „localități în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute pînă la fuga dictatorului”. Pe baza respectivelor hotărîri, o serie de revoluționari din localitățile respective au putut primi titlul de „luptător în revoluție cu rol determinant” pe baza căruia au primit și indemnizațiile prevăzute de legea 341/2004 (indemnizații care nu se mai plătesc celor cu vechiul titlu de luptător „remarcat prin fapte deosebite”). În respectiva cauză fuseseră inițial reținuți Adrian Sanda, fost secretar de stat la SSRMLÎRC, Denisa Corina Tănase, Cristina Valentina Cechi și Mihail Gadină, angajați ai SSRMLÎRC, Andreea Dragomir (angajată a CPRD), Gheorghe Neagu și Ionel Iosef. Între timp, persoanele respective au fost eliberate sub control judiciar (linc). Primul eliberat a fost Adrian Sanda, de către Curtea de Apel București, iar apoi la Înalta Curte de Casație și Justiție s-a hotărît eliberarea și a celorlalți reținuți în cauză, sub control judiciar care presupune:

a) să se prezinte la organul judiciar în faţa căruia se află cauza ori de câte ori sînt chemaţi;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la organul de poliţie în a cărei circumscripţie locuiesc, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de cîte ori sînt chemaţi.
În baza art.215 alin.2 Cod procedură penală, inculpaţii trebuie să respecte următoarele obligaţii:
– să nu depăşească limita teritorială a României fără încuviinţarea prealabilă a organului judiciar;
– să nu comunice cu inculpaţii precum şi cu martorii din prezenta cauză, direct sau indirect, pe nicio cale.
– să nu exercite profesia sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia au săvîrşit fapta.

Un comunicat recent al parchetului (linc) ne informează că în cauză acțiunea penală a fost extinsă și cu privire la alte orașe incluse de SSRMLÎRC în categoria „localități în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute pînă la fuga dictatorului”, și anume Constanța, Craiova, Reșița, Arad, Brașov, Piatra Neamț, Hunedoara și Suceava. Deci din totalul de 18 localități incluse de SSRMLÎRC în categoria care dă dreptul revoluționarilor de acolo la certificate de „rol determinant”, 13 sînt (deocamdată) sub ancheta Parchetului. Alte 8 localități (Timișoara, Caransebeș, Sibiu, Cugir, Lugoj, Tîrgu Mureș, Cluj-Napoca și București) au avut neîndoielnic la revoluție persoane ucise, rănite sau reținute pînă la fuga dictatorului, nefiind necesare decizii speciale de acest fel ale SSRMLÎRC. Redau mai jos comunicatul Ministerului Public:

Extindere acţiune penală – abuz în serviciu ş.a. – SUPC – PÎCCJ

5 ianuarie 2017

COMUNICAT

 Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În cauza cunoscută generic sub denumirea „Certificate de revoluţionar false”, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus prin ordonanţă extinderea acţiunii penale faţă de inculpaţii SANDA ADRIAN, TĂNASE DENISA-CORINA şi CECHI CRISTINA-VALENTINA, întrucât s-au constatat noi fapte penale în sarcina acestora, respectiv comiterea a cinci infracţiuni de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi a trei infracţiuni de abuz în serviciu.

Din probele administrate până în prezent a reieşit că, în calitate de membri ai Comisiei pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 341/2004, constituită la nivelul Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv acelea de a verifica, admite sau respinge solicitările privind includerea şi a altor localităţi în categoria celor în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, pînă la fuga dictatorului, au emis mai multe procese verbale, respectiv decizii, cu încălcarea prevederilor legale cu privire la condiţiile pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a primi titlul de ”Luptător cu rol determinant”. În consecinţă, prin includerea a cinci oraşe în categoria localităţilor în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute până la fuga dictatorului, un număr mare de persoane au primit fără drept, începînd cu data de 1 ianuarie 2015, o indemnizaţie lunară de 2020 lei, producînd următoarele prejudicii bugetului de stat:

  • Constanţa – 157 de persoane: prejudiciu estimat în valoare totală de 6.977.080 lei;
  • Craiova – 125 de persoane: prejudiciu estimat în valoare totală de 5.555.000 lei;
  • Reşiţa – 228 de persoane: prejudiciu estimat în valoare totală de 10.132.320 lei;
  • Arad – 68 de persoane: prejudiciu estimat în valoare totală de 3.019.200 lei;
  • Braşov – 330 de persoane: prejudiciu estimat în valoare totală de 14.665.200 lei.

Totodată, cercetările au relevat că săvârşirea celor trei infracţiuni de abuz în serviciu a constat în includerea în categoria localităţilor în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute pînă la fuga dictatorului şi a oraşelor Piatra Neamţ, Hunedoara şi Suceava, cauzîndu-se prin aceasta o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale României, respectiv afectarea negativă a bugetului de stat prin crearea condiţiilor necesare în vederea acordării indemnizaţiilor unor persoane care nu au avut rol determinant la victoria Revoluţiei din 1989. Stabilirea, în mod incorect, a modalităţilor de exercitare a recunoştinţei pe care statul român o datorează faţă de persoanele care au avut un rol determinant pentru victoria Revoluţiei din 1989, nerespectarea criteriilor clare de evidenţiere şi determinare a persoanelor care au avut un rol determinant la victoria Revoluţiei din 1989, reprezintă aspecte care au încurajat abuzurile şi încălcarea prevederilor legale şi au  impact social negativ care aduce atingere autorităţii statului.

Astfel, din probatoriul administrat a rezultat că, deşi nu îndeplineau condiţiile cerute de lege, au fost incluse în categoria celor în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute, pînă la fuga dictatorului, în total 13 localități: Constanţa, Craiova, Reşiţa, Arad, Braşov, Piatra Neamţ, Hunedoara, Suceava, Deva, Buzău, Băile Herculane, Tîrgoviște şi Brăila.

Reamintim că în această cauză, pe 16 noiembrie 2016, în baza autorizaţiilor emise de instanţă, s-au efectuat un număr de 21 de percheziţii domiciliare, atît la domiciliile/reşedinţele persoanelor implicate în săvîrşirea infracţiunilor menţionate mai sus cît şi la sediile unor instituţii publice. Ulterior, faţă de mai mulţi inculpaţi s-au dispus măsuri preventive.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, avînd ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrîngă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Deduc din comunicatul Parchetului că în orașele Constanța, Craiova, Reșița, Arad și Brașov au început să se plătească deja indemnizații pentru revoluționarii cu rol determinant, inclusiv sume retroactive din 1 ianuarie 2015 (va fi destul de greu pentru persoanele respective dacă li se vor cere banii înapoi), iar în orașele Piatra Neamț, Hunedoara și Suceava aceste indemnizații nu au fost încă plătite, motiv pentru care nu s-a stabilit prejudiciu și fapta este considerată „abuz în serviciu”, nu „abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave” ca în celelalte cazuri.

Mai citește:
Percheziții la SSRMLÎRC. Secretarul de stat Adrian Sanda, reținut
– Fostul secretar de stat la SSRMLÎRC, Adrian Sanda, urmărit penal. Ancheta vizează includerea localităților Deva, Buzău, Brăila, Tîrgoviște şi Herculane în categoria localităților în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute pînă la fuga dictatorului
– Gabriel Andreescu, dizidentul datorită căruia la Buzău s-au dat titluri de revoluționari cu rol determinant
– Înalta Curte schimbă arestul preventiv cu arest la domiciliu în cauza fostului secretar de stat la SSRMLÎRC Adrian Sanda
– Fostul secretar de stat la SSRMLÎRC Adrian Sanda, aproape de a scăpa de arestul la domiciliu. Nu însă și ceilalți inculpați din cauză

 

8 Responses to “Parchetul extinde cercetarea penală legată de titlurile de revoluționar „cu rol determinant” și la orașele Constanța, Craiova, Reșița, Arad, Brașov, Piatra Neamț, Hunedoara și Suceava”

  1. Voicu Ion Says:

    Deducem ca nu sunteti o persoana capabila sa discearna singura ce e bine si ce e rau, va trebuie avocat, in concluzie sunteti un om rau, pacat, ca mi-au placut unele comentarii ale dumneavoastra.

    • mariusmioc Says:

      Ajutați-ne dumneavoastră să discernem ce e bine și ce e rău, că eu în articolul ăsta nici nu mi-am propus asta, ci doar am informat despre acțiunile Parchetului și ale instanței. Singura interpretare proprie pe care am inclus-o în articol e legată de diferența dintre „abuz în serviciu” și „abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave” care apare în comunicatul Parchetului, și pe care am căutat s-o explic.

    • Dorianakis (de pe portal) Says:

      Si uite asa abuzul in serviciu se va transforma in abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave.

    • mariusmioc Says:

      Cetățeanul care cere să primească titlul de luptător în revoluție nu poate fi învinuit de abuz în serviciu, indiferent cît de neîntemeiată ar fi cererea sa. Doar funcționarii publici care ar aproba cereri neîntemeiate pot fi învinuiți de această infracțiune.

      • Dorianakis (de pe portal) Says:

        Salutari.
        Nu mă refeream la cetățeanul care își obține certificatul în justiție.
        Mă refeream la cei trei inculpați cărora s-a dispus extinderea acțiunii penale pentru noi fapte, adăugându-se încă opt capete de acuzare, respectiv comiterea a cinci infracțiuni de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și a trei infracțiuni de abuz în serviciu.
        Infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave a produs deja prejudicii statului român, reprezentând sumele încasate de către persoanele din orașele: Constanța, Craiova, Reșița, Arad, Brașov.
        Celelalte trei infracțiuni de abuz în serviciu încă nu au produs prejudicii, dar au creat condiții pentru prejudicierea bugetului de stat.
        Dacă revoluționarii din Piatra Neamț, Suceava și Hunedoara își vor obține certificatele prin instanță (și au șanse destul de mari), vor depune cereri pentru indemnizații și după ce vor încasa banii… va apărea și prejudiciul la bugetul de stat.
        În acel moment infracțiunea de abuz în serviciu se va transforma în abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave (deoarece avem prejudiciu). Per total vom avea opt infracțiuni de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, cu un prejudiciu destul de mare.
        Interesant este de ce orașele menționate în comunicatul parchetului au rămas incluse în categoria localităților în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute, până la fuga dictatorului, și nu s-au anulat deciziile de includere a acestora în categoria respectivă ?
        Oare se urmărește obținerea un prejudiciu mult mai mare decât cel creat în prezent pentru a avea condamnări cu executare ?

      • mariusmioc Says:

        Pare logic ceea ce spuneți. Revoluționarii din Suceava care au deschis proces împotriva SSRMLÎRC au șanse să primească certificate, căci pot dovedi că au fost aprobați atît de SSRMLÎRC cît și de CPRD, iar respectiva aprobare nu a fost anulată de nimeni (Parchetul a deschis cercetări considerînd acea aprobare „abuz în serviciu”, dar deschiderea cercetărilor de către parchet nu înseamnă anularea actelor respective).
        Mai mult, respectivii revoluționari ar putea ei înșiși să reclame ca „abuz în serviciu” faptul că nu li se eliberează certificatele deși li s-a aprobat cererea de către amîndouă comisiile.

  2. STEFANESCU MARIAN- CONSTANTA Says:

    MULT STIMATE DOMNULE MARIUS MIOC SI EU PERSONAL,AM DESCHIS PROCES IMPOTRIVA MAI PE SCURT S.S.P.R., AM CASTIGAT LA TRIBUNAL PE 03-10-2016 IN COONSTANTA, APOI LA CURTEA DE APEL PE 06-03-2017 DAR JUSTITIA FUNCTIONEAZA IMPOTRIVA NOASTRA IN SPETA MEA S-A REJUDECAT IN LIPSA MEA PE 20-03-2017 CASANDU-MI DEFINITIV CAZUL FIIND TIPIC DE ROMANIA CU LARGUL CONCURS AL DOMNULUI SUBSECRETAR DE STAT CE AL INLOCUIESTE PE ADRIAN SANDA?!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s