Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Lorin Fortuna, decembrie 2014: S-a declanșat „atacul teroriștilor”, care s-a dovedit a fi însă o acțiune criminală, antirevoluționară, declanșată de o grupare din M. Ap. N. condusă de Victor Atanasie Stănculescu (video) Martie 6, 2017


Răposatul Lorin Fortuna, conducător al Frontului Democratic Român de la Timișoara din 1989, a dat un interviu pentru TVR. Am impresia că interviul a fost difuzat în 20 decembrie 2014 dar nu sînt complet sigur (aștept confirmare de la cititorii blogului). Prezint acest interviu și cititorilor acestui blog.

Transcriere înregistrare:
0:23 Reporter: Ce rol ați jucat în evenimentele din 1989?
0:28 Lorin Fortuna: În evenimentele din 1989 am jucat sau interpretat rolul de conducător principal al revoluției române din decembrie 1989 în sensul că am fost mai întîi principalul organizator al declanșării revoluției în data de 20 decembrie 1989, pe fondul social al desfășurării revoltei timișorene declanșate în data de 16 decembrie 1989 [Domnul Fortuna consideră că revoluția a început abia în 20 decembrie 1989, cînd dînsul a înființat FDR, pînă atunci mișcările protestatare fiind o simplă revoltă. Situația este asemănătoare cu încercările FSN de imediat după 1989 de a considera începutul revoluției abia în 22 decembrie, cînd a apărut Ion Iliescu, neglijînd ori minimalizînd evenimentele anterioare (cu mențiunea că în ultima vreme Iliescu pare să fi renunțat la această atitudine). Această stăruință a domnului Fortuna de a declara că revoluția a început doar cu domnia sa este unul din motivele marginalizării politice cu care s-a confruntat, căci opinia publică timișoreană în mare majoritate i-a respins această viziune]. Apoi am fost primul președinte și totodată președintele fondator, de fapt și ultimul președinte al Frontului Democratic Român – formațiunea politică de tip front care și-a asumat, în condiții de ilegalitate, conducerea revoluției române din decembrie 1989 la Timișoara, formațiune politică înființată tot în data de 20 decembrie. Am îndeplinit o serie de acțiuni deosebit de importante pe care eu le consider și determinante pentru victoria revoluției române din decembrie 1989, începînd chiar cu data de 20 decembrie 1989 în care în numele Frontului Democratic Român am proclamat orașul Timișoara oraș eliberat de totalitarismul ceaușist [cu privire la acest aspect, vezi articolul meu Timișoara – oraș liber în 20 decembrie 1989. Mit sau realitate? (linc)]. După victoria revoluției române din decembrie 1989, care s-a petrecut în data de 22 decembrie ora 12 și 10 minute, moment marcat de fuga cu elicopterul a cuplului ceaușist din capitală, am încercat să ne deplasăm în capitală pentru a face joncțiunea cu așa-numitul, acum spun așa-numitul, pentru că atunci am crezut că este autentic, ulterior mi-am schimbat opinia, așa-numitul Consiliu al Frontului Salvării Naționale, despre care s-a anunțat că a fost constituit în capitală. Dar între timp s-a declanșat un complot denumit popular „atacul teroriștilor”, care s-a dovedit a fi însă ulterior o acțiune criminală, antirevoluționară de fapt, declanșată și coordonată de către o grupare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, condusă, cum s-a dovedit ulterior, de către fostul general Victor Atanasie Stănculescu. Noi am trimis manifestul Frontului Democratic Român, care nu apăruse încă ca manifest tipărit de tipografie, dar era scris de mînă sau multiplicat prin xerox, a fost trimis prin trenurile care plecau în restul țării, astfel încît populația…, cu rugămintea de a explica și în acele zone ce s-a întîmplat în Timișoara. Deci din acest punct de vedere ne revendicăm, și pot să-mi revendic inclusiv la nivel personal acest merit de organizator principal al revoluției române din decembrie 1989, în măsura în care era posibil atunci, inclusiv la nivelul întregii țări. Deci este o minciună și este o diversiune să se creadă că acest conducător a fost Ion Iliescu sau altcineva din capitală, și doar faptul că ei au confiscat revoluția, sau Dumitru Mazilu, ei au confiscat revoluția, și nu numai atîta, au boicotat mai departe participarea reprezentanților și mai ales a conducătorilor Frontului Democratic Român la preluarea puterii în stat.
4:05 Reporter: Întoarcere la momentul 89. Care sînt motivele pentru care ați participat la acele evenimente?
4:12 Lorin Fortuna: La acel moment încă nu realizam faptul că este posibil ca această revoltă să se transforme în revoluție și eram preocupat de faptul că era posibil ca finalul acestei revolte să fie cel de la Brașov. Caz predecesor a fost și ce s-a întîmplat la Iași înainte. Un caz predecesor putea să fie și ce s-a întîmplat la Timișoara dacă Timișoara n-ar fi avut șansa unor conducători, și asta m-a determinat să, să mă implic. Și mi-am dat seama că dacă nu ne vom implica un număr de oameni care, capabili să atragă atenția prin capacitatea lor de organizare și să transforme revolta în revoluție, exista riscul ca la Timișoara să se întîmple exact ce s-a întîmplat la Brașov și ulterior toți cei arestați să aibe de pătimit.
5:06 Reporter: Ce a cîștigat România în 1989?
5:10 Lorin Fortuna: Promitea să cîștige mult. Fundamental să cîștige. Din nenorocire datorită confiscării revoluției în capitală și ce-am expus anterior, a cîștigat foarte puțin. Prin faptul că revoluția a durat foarte puțin, schimbarea s-a produs foarte repede, iar cei care au pregătit și declanșat revoluția n-au fost pregătiți și pentru a prelua puterea în stat într-o perioadă atît de scurtă. Ce-a făcut revoluția română din decembrie 1989? A adus o puțină libertate, nu și dreptate, dar a adus libertate atîta cît se putem exprima în continuare, să ne manifestăm liber și să vorbim liber. Dar această revoluție, această libertate, ne dă posibilitate acuma să privim critic sistemul, să-l putem condamna sau aprecia din punct de vedere al diferitelor interese, individuale dar mai ales sociale, la nivelul social, și să propunem anumite schimbări. Deci asta este cîștigul principal al acestei revoluții la nivelul libertății. În rest, trebuie cu regret să spun că din toate punctele de vedere, aproape toate punctele de vedere, stăm mai prost decît înainte.
6:30 Reporter: Cît din proiectul 89 a fost dus la îndeplinire?
6:35 Lorin Fortuna: Foarte puțin. În afară de această libertate și de menționarea în constituție a faptului că această republică, această republică, acest stat republican pe care noi îl avem acuma se bazează pe revoluția română din decembrie 1989. Eu în ceea ce mă privește, mă consider un revoluționar autentic și consider că orice revoluționar autentic, atît timp cît trăiește trebuie să rămînă un revoluționar care să fie în concordanță cu idealurile revoluției la care a participat, să le apere și să le promoveze în continuare. Din nenoricire în România nu s-a întîmplat așa. Noi am luat suveranitatea națională, adică puterea într-un stat democratic, de la cel care a confiscat-o, Partidul Comunist Român și în special clientela politică a Partidului Comunist Român și cuplul dictatorial, și am redat-o înapoi poporului. Din nefericire, din nenorocire, aș spune, n-am avut puterea să protejăm poporul și să-l aducem în postura de a se putea apăra singur.
7:34 Reporter: Revoluția la 25 de ani. Care este moștenirea revoluției?
7:40 Lorin Fortuna: Moștenirea revoluției este, din nenorocire, o moștenire care se diminuează pe zi ce trece. Am ajuns, din ceea ce am fost, promotori ai viitorului României, în apărători, în măsura posibilităților, a idealurilor revoluției române din decembrie 1989. Dacă v-am spus că inclusiv în diferite variante de proiecte de constituție pe care le-am văzut, referința la revoluția română din 1989 este scoasă. Dacă în Timișoara, ultimii doi primari efectiv au ignorat ziua de 20 decembrie [Domnul Fortuna se referă aici la faptul că primarii, în acord cu majoritatea opiniei publice timișorene, refuză să accepte teoria dînsului că revoluția a început abia în 20 decembrie 1989, pînă atunci fiind doar o revoltă, și au programat ședințele consiliului local în care se aniversează revoluția în ziua de 16 decembrie]. Am ajuns în a gestiona un eveniment istoric și de a-l apăra de pervertiri, de falsificări și de alte acțiuni agresive într-un context în care s-a ajuns pînă acolo încît se dorește să se acrediteze ideea că în România n-a fost nici un fel de revoluție, că de fapt s-a stabilit la Malta ceea ce trebuia să fie în România și că de fapt noi am fost dirijați, păpușați, de niște agenți din ăștia acoperiți într-un mod ocult, să spunem așa.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s