Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Deputatul Cătălin Marian Rădulescu și întrebările legate de faptele sale din revoluție Martie 24, 2017


Cătălin Marian Rădulescu, deputat de Argeș, a fost pînă în 14 martie 2017 vicepreședinte al Comisiei parlamentare a Revoluționarilor, iar acum a rămas simplu membru al acesteia. A stîrnit oarecare scandal cu niște declarații date ziarului „Adevărul” în care spunea că a păstrat arma de la revoluție cu care a tras nu știe în cine și e gata să mai tragă cu ea la nevoie (linc), dar declarația s-a dovedit mincinoasă, pistolul-mitralieră deținut de Rădulescu, ca armă de panoplie, fiind de fapt fabricat la 10 ani după revoluție (linc). Rădulescu, care spune că după revoluție a devenit vicepreședinte CFSN Argeș (CV-ul său de pe saitul Camerei Deputaților spune că a fost secretar al acestui organism), a mai declarat că a participat la revoluție în Timișoara, din prima zi, fiind prezent la casa pastorului Tokes și unul din prietenii săi fiind împușcat lîngă el. Iată declarația lui Rădulescu despre faptele sale din 1989 (al doilea fișier video – linc):

Rădulescu: Nu numai că am participat la revoluție. Deci am participat din prima zi în Timișoara, de pe data de 16 în fața casei pastorului Tokes. Eu am făcut facultatea de medicină în Timișoara. Și eu și fratele meu am făcut facultatea în Timișoara, și sora mea la fel. Toți trei. Și în ’87, deci înainte de revoluție, cînd a venit, trebuia să vină Ceaușescu în Timișoara, mai mulți studenți, printre care și eu, am confecționat niște manifeste, așa cum le-am făcut noi, și noaptea ne-am dus în Piața Operei din Timișoara și le-am aruncat pe stradă. Le-a găsit securitatea, la sosirea lui Ceaușescu, a doua zi dimineață, a venit cel de la ASC [Asociația Studenților Comuniști] ca să ne scoată la manifestația care se organiza. Care era, voi erați mici. Scoteau elevii, studenții, cu pancarde, trebuia să scoți acolo, să strigi „Ceaușescu – PCR” și toate alea. Și pe noi ne scoteau în fața căminului și a facultății de medicină. Căminul în care stăteam eu era chiar acolo, la facultate. Și eu și cu mai mulți colegi am refuzat să ieșim, cînd a venit să ne ia. Ei, pe chestia asta, cuplată și cu manifestele aruncate, neștiind că am fost noi, într-adevăr, dar au luat exact studenții din mai multe facultăți care au fost, care erau oponenții, să zicem, ai partidului comunist, pentru că pe vremea aia dacă erai foarte bun la învățătură, sau bun la învățătură, veneau și îți spuneau să intri în partidul comunist. Și eu am refuzat să intru în partidul comunist, avînd antecedente familiale, pentru că bunicul meu fusese împușcat la canal, fiind considerat legionar, dar el nefiind legionar, preot, și în comuna unde s-a născut, din Argeș, Poiana Lacului Sămara, care erau zone necooperativizate, cînd au venit să ia pădurile, pămînturile noastre, ale familiei noastre, el a ieșit cu pușca, a tras după ei, după aia a fugit în pădure. A venit noaptea…

Reporter: Și la Timișoara ați participat toate zilele astea?

Rădulescu: Și eu am participat toate zilele. Pentru că noi de mici copii tata ne-a învățat să fim împotriva sistemului ăsta comunist și a partidului comunist. Noi sîntem din Pitești dar tata a făcut armata acolo, i-a plăcut foarte mult și a vrut să ne ducă pe toți în Timișoara. Foarte frumos, da, și ne-a și plăcut.

Reporter: Apropo de asta, ați luptat împotriva Partidului Comunist și după aia, în ’90, ați ajuns în FSN care, mai ales tinerii, dumneavoastră erați tînăr, îl percepeau ca pe un urmaș al Partidului Comunist.

Rădulescu: O mare greșeală. Asta a fost una dintre greșelile… Au fost 2 greșeli de percepție. Unu, a percepe revoluționarii ca și continuarea Partidului Comunist, o mare prostie, așa ceva nu există. Ca și cum l-ai compara pe Che Guevara și pe Fidel Castro fiind capitaliști, adică o chestie de genul ăsta. Nu, ăla deci a fost… Noi, în primul rînd noi eram revoluționari. Fiecare dintre noi ne-am riscat viața în momentul acela. Cine nu știe prin ce-am trecut, să-l ferească Dumnezeu! Am fost și în Comitetul Central aicea, cu Dan Iosif și cu toți. Eu arma cu care am tras în timpul revoluției mi-am păstrat-o. Niciodată n-am vrut s-o dau. Nici cînd a venit Adrian Năstase primministru, a trimis un general ca să, toate armele să le strîngă de la revoluționari. Eu am refuzat să dau arma. O am și acuma, o țin acasă, ca și armă de panoplie, AKM-ul [pistolul mitralieră] ăla cu care am tras. Noi toți am luat arme, atunci cînd a fost revoluția, de la armată. Deci în momentul în care s-a început să se tragă, armata, care a venit lîngă revoluționari, ne-a dotat cu arme pe cei care au vrut să tragă. Și noi ne-am luat armele, și toți revoluționarii am avut arme.

Reporter: Ați tras la revoluție?

Rădulescu: Bineînțeles că am tras. Cum să nu trag? Există vreun om care n-a tras la revoluție? Trăgeai, dar nu știai în ce tragi, că trăgeai și tu ca nebunul, așa.

Reporter: V-ați gîndit că poate ați omorît oameni nevinovați?

Rădulescu: Nu, că n-aveam cum să omor oameni nevinovați pentru că ăia care trăgeau în noi bănuiesc că nu erau nevinovați. Ăia care au tras în revoluționari sigur n-au fost oameni nevinovați.

Reporter: Dar știți că s-au întîmplat multe accidente, s-au împușcat oamenii între ei…

Rădulescu: S-au întîmplat și multe accidente. Da, e adevărat asta. Dar asta s-a întîmplat pe stradă. Nu în instituții. Adică pe stradă, nu unde erau revoluționarii care luptau să ocupe instituțiile. Acolo cine trăgeau în noi au fost clar securiști și oameni fideli încă lui Ceaușescu și oameni care erau fideli lui. Adică nu existau să tragă revoluționari de revoluționari. Marea majoritate a revoluționarilor au fost împușcați cu lunetă. Deci în Timișoara am avut prieteni ai mei care au fost împușcați în cap, direct cu lunetă, în timp ce manifestam. Unul a murit chiar lîngă mine. Lîngă mine și lîngă fratele meu.

Reporter: Deci dumneavoastră credeți că au existat teroriști care luptau încă pentru cauza lui Ceaușescu?

Rădulescu: Ei n-au… Da, e normal. Adică noi în momentul în care am ieșit în stradă, studenți, muncitori, oameni, fiecare cum a simțit să iasă în stradă, că a fost, revoluția a început așa… N-a fost nimic organizat. Adică cine spune acuma că au fost lucruri organizate… Ar trebui să știu și eu chestia asta. Poate m-a organizat cineva și n-am știut eu. Noi am ieșit pur și simplu din dorința să fim în momentul ăla, cînd lumea se strînsese la Tokes în față, pentru că toată lumea spunea „hai acolo”. Era, fierbea chestia asta între noi. Lumea era nemulțumită, era agitată, își dorea să scape de sistemul ăsta. Vorbeam toți cînd ne întîlneam la chefuri, studenții, bancuri împotriva comuniștilor, că ne dorim toți… Mai ales Timișoara era o zonă, cum să spun, mai diferită decît celelalte zone din țară. Era mult mai libertină, marea majoritate. Așa și, după aia, de la București, după ce s-a terminat revoluția, pe mine m-au trimis, m-au întrebat bineînțeles de unde sînt, am spus că-s din Pitești, și președintele Iliescu, cu Roman, cu Dan Iosif, cu toți ceilalți, au spus „du-te la Pitești, preiei acolo conducerea”. Că așa se făcea la revoluție, era, v-am spus, cum era Fidel Castro cu Guevara. La fel s-a făcut și la noi. Revoluționarii au fost trimiși fiecare în zona lui. „Preiei acolo tot”. Aveam 27 de ani. Eram medic. Deci habar n-aveam eu să preiau o organizație sau să mă ocup de așa ceva. Și a zis: „te duci, ești președintele CFSN-ului”, adică a Frontului Salvării Naționale, „și organizezi acolo, îți faci structuri, ocupi sediile respective”. M-am dus în Pitești. Mai mulți oameni de pe stradă ne-am dus la casa asta, cum se cheamă?, casa… ziceți, cum se chemau înainte?

Reporter: Județeana de partid, casa albă.

Rădulescu: Da, nu știu cum se chema, casa albă, bravo, ceva de felul ăsta. Așa, ne-am dus acolo, am intrat, au, cine era acolo, un ofițer, a fugit. Și am intrat pur și simplu, am ocupat sediul respectiv. Alții s-au dus în primărie, au ocupat primăria. Am constituit Consiliile Frontului Salvării Naționale, ad-hoc, din oamenii care erau acolo. Unii erau pictori, alții erau poeți, alții erau studenți, alții erau juriști, avocați. Ce erau ei, fiecare. Și am constituit Consiliul Frontului Salvării Naționale. Vreo 25 cred că eram noi atunci acolo. După care s-au făcut alegeri. Eu n-am fost președintele CFSN-ului, au pus pe un alt individ, am fost vicepreședinte. Așa, și ulterior, cînd Iliescu și cu ceilalți au hotărît ca acest Front al Salvării Naționale, care era format numai din revoluționari, atenție. De asta nu se poate numi niciodată continuatori ai nu știu ce, cum ai spus tu. O prostie, așa ceva! Noi eram toți revoluționari. Numai că la un anumit moment cineva a spus că partidele istorice vor să ocupe politica românească și că noi revoluționarii să ne transformăm într-un partid. S-a votat la nivel național și Frontul Salvării Naționale a devenit partid.

Domnul Rădulescu spune că a participat la revoluție la Timișoara, încă din 16 decembrie, dar CV-ul său aflat pe saitul Camerei Deputaților (linc) arată că dînsul a fost student la Timișoara doar pînă în 1987. Din 1988 a devenit medic la spitalul din Cîmpulung Muscel, iar în 1989 era medic la spitalul județean din Pitești. Aici apare o primă nedumerire – cum putea dînsul să fie prezent la revoluție în Timișoara dacă avea locul de muncă la Pitești? În ziarul „Adevărul”, într-un alt articol semnat de Dani Dancea – Dosarul de revoluţionar al deputatului Cătălin Rădulescu, verificat de procurori: „Să-mi ia certificatul. Mă piş pe el. Nu mă mai interesează“ (linc) – sînt prezentate explicațiile pe care domnul Rădulescu le dă asupra acestui aspect:

Cătălin Rădulescu, care la Revoluţie era medic în Argeş, dar locuia la Timişoara, de unde susţine că făcea naveta (pleca lunea şi venea joia), a declarat că, fiind student la Medicină în Timişoara, a stat pînă la terminarea facultăţii în căminul de lîngă „Casa albă”, care era la vremea respectivă sediul Comitetului Judeţean Timiş al PCR, în prezent Prefectura Timiş: „Acolo am intrat pe 16, pe 17, pe 18 sau cînd dracu s-a intrat acolo, cînd s-au aruncat tablourile şi toate prostiile care le-am făcut noi”.

Totuși domnul Rădulescu a fost student doar pînă în 1987. În 1989 nu mai avea dreptul legal de a sta într-un cămin al facultății de medicină. O fi stat ilegal acolo – poate cunoștea pe cineva care avea loc la cămin și acela îl lăsa în odaia sa? Ori stătea altundeva în oraș? Ciudată alegerea de a face o navetă săptămînală obositoare – distanța dintre Timișoara și Pitești e destul de mare, tren direct nu există, benzină pentru mașină personală era greu de găsit în 1989 – cînd familia este chiar din Pitești, deci avea unde locui în Pitești (unde oricum locuia, după cele declarate pentru „Adevărul”, de luni pînă joi). Pentru un tînăr absolvent de facultate se poate înțelege totuși că nu mai vrea să stea cu părinții, dar dacă tot trebuia să închirieze o locuință (și în eventualitatea că era lăsat să stea la cămin pe locul altuia, e de presupus că plătea ceva titularului locului pentru favoarea respectivă), de ce n-a închiriat locuință în Pitești? O fi avut iubită în Timișoara? Sînt aspecte pe care procurorii le pot lămuri prin anchetă. Dacă domnul Rădulescu realmente locuia în Timișoara în 1989 trebuie să poată spune la ce adresă locuia și dintre locatarii clădirii respective să existe persoane care să confirme aceasta. Fiindcă domnia sa a vorbit și despre un prieten al său care a fost ucis, împușcat în cap, chiar lîngă el, ar trebui să poată da numele acelui prieten.

A minți niște ziariști nu este faptă penală, dar a minți în declarații date pentru a primi certificat de revoluționar este. Domnul Rădulescu deja a recunoscut că a mințit ziariștii cu privire la faptul că a tras la revoluție și că a păstrat arma de atuncea. A mai spus ziariștilor că a fost vicepreședinte al CFSN Argeș, dar din CV-ul său de pe saitul Camerei Deputaților rezultă că a fost „purtător de cuvînt și secretar al CFSN Argeș”. Dacă o persoană „s-a dat mare” față de ziariști (cum singur recunoaște) cu privire la anumite aspecte, apare bănuiala că putea să se dea mare și cu privire la alte aspecte. În CV-ul său scrie că dumnealui este „luptător cu merite deosebite în revoluţia română din decembrie 1989”. Dînsul a primit însă, din partea președintelui Iohanis, și noul titlu de „luptător cu rol determinant” în revoluție (poziția 417 din lista de 548 din decretul prezidențial din 26 iulie 2016 – linc). Acest lucru are urmări juridice – respectiv domnul Rădulescu poate primi indemnizația lunară pe care cei care au rămas cu titlul de „luptător cu merite deosebite” n-o mai primesc. Dar, conform OUG 95/2014 (linc) care a introdus noul titlu de „luptător cu rol determinant”, domnul Rădulescu nu putea primi acest titlu doar pe baza activității revoluționare din Pitești, căci Piteștiul nu face parte dintre localitățile unde s-au înregistrat morți, răniți ori reținuți pînă la fuga dictatorului. Pentru titlul de „determinant” domnul Rădulescu a invocat anume activitatea revoluționară din Timișoara, pe care a invocat-o și în fața ziariștilor de la „Adevărul”, și care într-adevăr se încadrează în condițiile impuse de OUG 95/2014 pentru determinanți, anume să fi avut rol în „declanșarea și victoria revoluției” (povestind cum a participat la adunarea de la casa lui Tokes, și-a asigurat și rol în „declanșarea” revoluției, nu numai în victoria acesteia). De pe saitul SSRMLÎRC aflu că, în vederea analizării cererii sale de a dobîndi titlul de „luptător cu rol determinant”, dosarul fiind neclar, domnul Rădulescu a fost chemat la audiere în 1 februarie 2016 (linc – poziția 14 din tabel). Celor chemați la audiere li se cerea să vină și cu „memoriu/declarații”. Apoi, prin decizia nr. 118 din 4 februarie 2016 cererea domnului Rădulescu a fost aprobată de SSRMLÎRC cu precizarea „CJ PCR Timiș, Timișoara, soluționat în urma programării la audieri” (linc – poziția 41 din tabel). Deci e limpede – anume pretinsele fapte din Timișoara au stat la baza aprobării cererii domnului Rădulescu, căci faptele de la Pitești, chiar în condițiile în care dînsul a ajuns în CFSN Argeș, nu îndeplinesc condițiile de „rol determinant” conform OUG 95/2014. Întrebarea mea este de ce în februarie 2016 SSRMLÎRC i-a cerut lui Rădulescu (și multor altor revoluționari) să vină cu „memoriu/declarații” cînd aceste documente trebuiau să fie deja la dosar? Cît de legală este această practică a SSRMLÎRC în condițiile în care termenul de completare a dosarelor fusese deja depășit? Apăreau faptele de la Timișoara în primele memorii și declarații pe care domnul Rădulescu le depusese cînd ceruse vechiul titlu de „luptător cu merite deosebite”? Asemenea memorii și declarații ar trebui să fi fost depuse încă din anii ’90, cînd exista vechea lege 42/1990, iar după 2004 cînd a apărut legea 341/2004 au fost depuse alte memorii și declarații. Dacă domnul Rădulescu a avut într-adevăr faptele revoluționare de la Timișoara pe care le-a povestit presei, acestea trebuiau să fie amintite în acele prime declarații pe care le-a depus, nu doar în declarații depuse după apariția OUG 95/2014 care face necesară, pentru a avea drept la indemnizație, existența unei activități revoluționare în orașe în care au existat victime înainte de fuga dictatorului. Mi-e greu să cred că cineva care a fost prezent la revoluție încă din prima zi, de la casa pastorului Tokes, iar apoi a participat la luptele de la Comitetul Județean PCR Timiș din 16 sau 17 decembrie 1989, a considerat aceste fapte ca fiind prea mărunte pentru a fi amintite într-un memoriu în care cerea certificat de revoluționar și și-a amintit de ele doar după ce s-a schimbat legislația. Faptul că domnului Rădulescu nu i s-a aprobat de la început cererea de a primi „rol determinant”, ci abia după ce a fost chemat la audieri unde i-au fost cerute „memoriu/declarații” (ilegal, după părerea mea, căci în februarie 2016 SSRMLÎRC nu avea îndreptățire să ceară noi memorii și declarații de la revoluționari) stîrnește nedumeriri. Lămurirea situației se poate face doar dacă va fi dat publicității conținutul dosarului său, inclusiv primele memorii în care și-a descris activitatea din 1989.

Activitatea revoluționară de la București pe care Cătălin Rădulescu deasemeni a invocat-o în fața ziariștilor nu pare să fi contat la atribuirea „rolului determinant” (decizia SSRMLÎRC pomenește doar de Timișoara). Dînsul invocă nume cunoscute de la revoluția din București în sprijinul său (linc):

Pentru papagalii care îmi spun mie după 27 de ani ce am făcut la Revoluţie, să îi întrebe pe domnul Iliescu, pe Petre Roman, pe Silaghi, pe Gelu Voican Voiculescu şi alţii.

Pînă în prezent, nu cunosc ca vreun ziarist să fi urmat sfatul și să fi întrebat pe vreunul din cei indicați date concrete despre activitatea lui Cătălin Rădulescu din 1989.

Mai citește:
Situația la zi a analizării cererilor de luptători determinanți de SSRMLÎRC și CPRD
– Președintele Klaus Iohanis acordă primele 505 titluri de „revoluționari cu rol determinant”
Președintele Iohanis Aprobă Alți 783 De „Luptători Cu Rol Determinant”
– Alţi 1667 luptători cu rol determinant aprobaţi de Iohanis. Lista acestora
– Altă tranșă de 548 de revoluționari cu rol determinant aprobată de Iohanis. Lista acestora
– Revoluţionar cu rol determinant aprobat de Iohanis, osîndit la 1 an şi 2 luni de închisoare şi înapoierea indemnizaţiei încasată ilegal
– Corpul de control al primului ministru despre indemnizațiile de revoluționar. Cea mai spectaculoasă creștere a numărului revoluționarilor indemnizați – în președinția lui Traian Băsescu
– CPRD vrea să ofere certificat de revoluționar lui Costel Socol, învinuit de omor în decembrie 1989, după ce în 2010 îi retrăsese avizul
– Doina Cornea și fiul acesteia, pe lista celor care au cerut drept la indemnizații de noiembriști brașoveni din 1987. Lista finală a cererilor depuse
CPRD aprobă ideea de a fi incluşi participanţii la revolta din Valea Jiului în rîndul beneficiarilor legii 341/2004
– Politicieni, facem licitaţie: Cine dă mai multe drepturi materiale pentru anticomunişti şi recunoaşte merite anticomuniste mai multor persoane, va cîştiga concursul de anticomunism!
– 1244 impostori, falşi prigoniţi politici, pedepsiţi cu sancţiuni administrative
– Revoluţionarul – arhetip al profitorului?

 

One Response to “Deputatul Cătălin Marian Rădulescu și întrebările legate de faptele sale din revoluție”

  1. Foarte buna analiza ! Este evident ca acest individ a schimbat declaratia. Sa vedem ce urmari o sa aiba acest demers. Ca el sunt multi care s-au trezit ca au fost prezenti in revolutie cu fapte deosebite pana in data de 22 ora 13.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s