Continui prezentarea ordonanţei procurorilor Codruţ Mihalache, Marian Tudor şi Claudiu Culea în dosarul 97/P/1990 – dosarul mamut făcut de procurorul Dan Voinea prin conexarea mai multor cauze legate de revoluţia din 1989. Astfel, acesta a devenit dosarul principal legat de revoluţie, dar nu trebuie făcută greşeala de a-l considera singurul dosar cu acest subiect din arhivele parchetului.
În octombrie 2015 în dosarul revoluției s-a dat o nouă ordonanță de clasare, pentru ca ulterior cercetările să fie redeschise. Eu voi continua să prezint pînă la capăt ordonanța din 2010. Ordonanța din 2015 copiază în mare parte ceea ce fusese stabilit prin ordonanța din 2010.
Vezi şi primele părţi ale acestei ordonanţe:
– Consideraţii generale – Istoricul dosarului – Situaţia de fapt generală – Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (1) – Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (2) – Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (3) – Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (4) – Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (5) – Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (6) – Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (7) – Bucureşti. Busculada de la mitingul lui Ceauşescu – Bucureşti. Răniţi şi ucişi de maşini militare – Bucureşti. Ucişi prin împuşcare în 21 decembrie şi noaptea de 21/22 decembrie 1989 – Bucureşti. Răniţi în 21 decembrie şi noaptea de 21/22 decembrie 1989 – Bucureşti. Reţinuţi şi loviţi (8) – Bucureşti. Agresaţi, reţinuţi, răniţi – Bucureşti. Răspînditori de manifeste şi alţii – Bucureşti. CC – situaţie generală – Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (1) – Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (2) – Bucureşti. Moartea lui Jean Luis Calderon – Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (3) – Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (4) – Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (5) – Bucureşti. Un securist rătăcit în CC – Bucureşti. Moartea generalului Milea – Bucureşti. Palatul Telefoanelor (1) – Bucureşti. Palatul Telefoanelor (2) – Bucureşti. Palatul Telefoanelor (3). Moartea actorului Horia Căciulescu – Bucureşti. Televiziune – situaţia generală – Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (1) – Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (2) – Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (3) – Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (4) – Bucureşti. Televiziune. Reţinuţi (bănuiţi de terorism) – Bucureşti. Televiziune. Margareta Costea – Bucureşti. Televiziune. Răniţi şi ucişi (5) – Bucureşti. Radiodifuziune – Bucureşti. Zona Mărgeanului – Şoseaua Antiaeriană. Răniţi şi ucişi (1) – Bucureşti. Zona Mărgeanului – Şoseaua Antiaeriană. Răniţi şi ucişi (2) – Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (1). Militari împuşcaţi în autobuze sau camioane – Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (2) – Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în autoturisme (1) – Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi (1) – Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în autoturisme (2) – Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi (2) – Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în TAB sau în elicopter – Bucureşti. Zona M.Ap.N. Împuşcaţi în autoturisme (3) – Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (3) – Bucureşti. Zona M.Ap.N. Moartea rugbyştilor Durbac şi Murariu – Bucureşti. Zona M.Ap.N. Răniţi şi ucişi (4) – Bucureşti. Zona M.Ap.N. Autobuzul mitraliat – Bucureşti. Zona M.Ap.N. Uslaşul Soldea – Bucureşti. Zona M.Ap.N. Reţinuţi (bănuiţi de terorism) – Otopeni – Bucureşti. Şoseaua Olteniţei – Bucureşti. Fabrica de Elemente de Automatizări. Răniţi falşi? – Bucureşti. Casa Scînteii – Bucureşti. Spitalul Militar Central, Spitalul Colţea şi Calea Moşilor – Bucureşti. Colentina, Linia de centură – Domneşti, Operă, Piaţa Unirii, Spitalul Caritas – Bucureşti. Strada Eforie, şoseaua Pantelimon, Griviţa Roşie, 23 August, Bucur Obor – București. Str. Lemnea – București. Zonele Beldiman, Arhivele Statului, Tei – Barbu Văcărescu, spitalul Floreasca, șoseaua Viilor – București. Șoseaua Chitilei (inclusiv comuna Chitila), Calea Griviței și întreprinderea Laromet – București. Cadavre neidentificate – Timișoara – Brașov. Deschiderea focului – Braşov. Răniţi şi ucişi în zona Consiliului Judeţean – Brașov. Zona Capitol – Brașov. Zona Parc – Poștă – Brașov. Zona Modarom – Brașov. Zonele Uzina 2 Tipografie, Hărmanului, Toamnei, Zizinului, Sitei – Brașov. Alte victime – Brașov. Zonele Uzina 2, Rafinărie, Piața Teatrului – Brașov. Zonele Consiliul Judeţean, Hărmanului, Toamnei, spitalul judeţean – Calea Bucureşti – Brașov. Alte victime (2) – Brașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (1) – Brașov. Str. Colinei, cazul în care a fost cercetat Emil Ivașcu – Brașov. Magazinul Universal Tîmpa – Brașov. Zona centrală – Brașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (2) – Brașov. Alte victime (3) – Brașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (3) – Brașov. Victime ale UM 01107 Brașov – Brașov. Victime militari ai UM 01090 Predeal (4) – Brașov. Persoane reținute – Arad – Alba Iulia – Cugir – Zlatna, jud. Alba – Blaj – Reșița (1) – Caransebeș – Reșița (2) – Caransebeș. Împușcat lîngă aeroport – Caransebeș. Răspînditori de manifeste – Reșița (3) – Reșița. Reținuți sub acuzația de terorism – Caransebeș. Împușcat în dispozitivul de apărare al unității militare – Craiova – Brădești, jud. Dolj. Sovieticii împușcați – Brăila – Galați – Buzău – Bacău – Focșani – Piatra Neamț – Iași – Cluj și Turda – Tîrgu Mureș – Miercurea Ciuc – Cristurul Secuiesc – Odorheiul Secuiesc – Sfîntul Gheorghe (județul Covasna) – Tîrgu Secuiesc (județul Covasna) – Baraolt (județul Covasna) – Sibiu – Hunedoara – Hațeg (jud. Hunedoara) – Orăștie (jud. Hunedoara) – Vînju Mare (jud. Mehedinți) – Arestatul din Turnu Severin – Rîmnicu Vîlcea – Tîrgoviște – Penitenciarul Mărgineni – Boteni (jud. Dîmbovița) – Pitești – Giurgiu – Prundu (jud. Giurgiu) – Mihai Bravu (jud. Giurgiu) – Ilfov (localități neprecizate) – Mogoșoaia (jud. Ilfov) – Pantelimon (jud. Ilfov) – Buftea (jud. Ilfov) – Călărași – Slobozia (jud. Ialomița) – Constanța – Eforie Nord (jud. Constanța) – Eforie Sud (jud. Constanța) – Cernavodă (jud. Constanța) – Babadag (jud. Tulcea) – Agigea (jud. Constanța) – Topraisar (jud. Constanța) – Basarabi (jud. Constanța) – Schitu (jud. Constanța) – Mangalia (jud. Constanța) – Mihail Kogălniceanu (jud. Constanța) – Acțiuni ale elicopterelor și avioanelor în județul Constanța – Medgidia (jud. Constanța) – Valul lui Traian (jud. Constanța) – Neptun (jud. Constanța) – Cataloi (jud. Tulcea)
În acest fragment prezint constatări despre evenimente petrecute în Tuzla (județul Constanța). Evenimente legate de Tuzla au fost prezentate și în fragmentul Acțiuni ale elicopterelor și avioanelor în județul Constanța (linc) (la Tuzla exista o unitate militară care avea elicoptere) – nu repet cele deja scrise acolo.
106. Parte vătămată Filip Dumitru (Constanţa-Vol. 18) – rănit Citește în continuare „Cercetările Parchetului în dosarul revoluției (153). Tuzla (jud. Constanța)”