Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Revoluția din Timișoara prin ochii Corinei Untilă (video) Iunie 5, 2017


În 2014, la 25 de ani de la revoluție, TVR a făcut un ciclu de interviuri cu participanți la revoluție. Printre cei interviați cu acel prilej a fost și Corina Untilă, împușcată în 17 decembrie 1989, cînd era elevă, lîngă podul Decebal. La vremea interviului doamna Untilă era președintă a asociației „17 Decembrie” Timișoara a răniților și familiilor îndoliate din revoluție (anul acesta n-a mai candidat pentru un nou mandat). Nu știu dacă s-a difuzat acest interviu și, în caz că s-a difuzat, dacă difuzarea a fost pe TVR București ori numai pe TVR Timișoara (informații de la cititorii blogului pe acest subiect sînt binevenite).

Transcriere înregistrare:
0:23 Reporter: Ce rol ați jucat în evenimentele din 1989?
0:30 Corina Untilă: Nu știu dacă putem vorbi neapărat despre un rol, în mod special. E vorba de felul în care dorințele noastre, ale timișorenilor și ale românilor, trebuiau cumva să se realizeze și în România. E vorba de toți cei care am ieșit atunci în stradă pentru lbiertate și pentru o lume fără comuniști. Am fost împușcată la podul Decebal, în Timișoara, în data de 17 decembrie 1989. Manifestam împreună cu foarte mulți oameni. Venisem din centru, de fapt plecasem din centrul Timișoarei înspre complexul studențesc, să chemăm să vină studenții împreună cu noi. Iar de acolo, din complex, au venit foarte puțini studenți, majortatea oricum erau plecați, erau în vacanțe, și cei care mai erau în cămin erau închiși în cămine. Țin minte, cîțiva demonstranți au urcat și au spart anumite uși de la etajul întîi ca să poată să vină cei care doresc, studenții care sînt în cămine și doresc să vină cu noi să poată să vină cu noi. Iar de acolo, din complex, am plecat, plecam, voiam să ajungem la miliție, să eliberăm arestații care au fost, demonstranți care au fost arestați în data de 16 decembrie. La podulDecebal ne aștepta armata. N-am mai ajuns la miliție.
1:57 Reporter: Întoarcere la momentul 1989. Care sînt motivele pentru care ați participat la acele evenimente?
2:07 Corina Untilă: Nevoia fundamentală de libertate, a noastră, a tuturor. Dorința noastră de a avea un stat în care omul să fie respectat și o altfel de clasă politică.
2:25 Reporter: Ce a cîștigat România în 1989?
2:31 Corina Untilă: În primul rînd a cîștigat o altă identitate, începînd cu revoluția din 1989. Demnitate, patriotism și libertate.
2:46 Reporter: Cît din proiectul 89 a fost dus la îndeplinire?
2:54 Corina Untilă: Aicea, cred că, dacă ne referim la nivelul de trai al românilor, din păcate nu prea avem cu ce să ne mîndrim vizavi de sacrificiile pentru o viață mai bună și de ceea ce s-a realizat. Dar acest lucru aparține de tot ceea ce a făcut clasa politică în ultimii 25 de ani, nu de revoluția română.
3:21 Reporter: reoluția la 25 de ani. Care este moștenirea revoluției:
3:27 Corina Untilă: Una dintre marile întrebări ale revoluție, nu pot să nu mă leg de acest lucru, este enigma teroriștilor, care face parte dintr-o situație care n-a fost nici pînă acum rezolvată și e o obligație morală, vizavi de toți cei care au murit începînd cu 22 decembrie 1989. Moștenirea revoluției este, din păcate, democrația română, așa cume ea, un pic cam strîmbă la noi, datorită legilor care, parcă clasa noastră politică românească nu ar face politică pentru români.

Mai urmărește alte interviuri luate de TVR cu prilejul aniversării a 25 de ani de la revoluție:
– Lorin Fortuna, decembrie 2014: S-a declanșat „atacul teroriștilor”, care s-a dovedit a fi însă o acțiune criminală, antirevoluționară, declanșată de o grupare din M. Ap. N. condusă de Victor Atanasie Stănculescu
– Laszlo Tokes: „Aș minți dacă aș spune că am pregătit ceva împotriva regimului Ceaușescu”
– Interviu cu Marius Mioc la TVR, în decembrie 2014
– Revoluția din Reșița povestită de Cazimir Kurta: „Unde-i fîntîna lui Lucaci ne-am adunat 25-30 de persoane… Noi strigam „veniți cu noi!”, ei întorceau spatele, intrau în magazine”
– Ioan Savu povestind despre revoluția din Timișoara: „Am reușit să obțin retragerea armatei în cazărmi”

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s