Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Cristian Moisescu despre revoluția din Arad: Sîntem persoane atipice, la marginea societății (video) septembrie 1, 2017


Cristian Moisescu, fost primar al Aradului, povestește despre revoluția din 1989 într-un interviu dat pentru TVR în 2014.

Transcriere înregistrare: (cu litere cursive între paranteze drepte comentarii ale mele)
0:23 Reporter: Ce rol ați jucat în evenimentele din 1989?
0:28 Cristian Moisescu: Din primul moment în care am auzit că la Timișoara a început revoluția am fost… Atent ascultam Europa Liberă, mi-aduc aminte și acum de acele momente cînd se auzeau împușcăturile acelea din Timișoara în care au murit oameni nevinovați, dornici de libertate. Am scris aicea pe peretele care-i vizavi de mine, am scris cu șprei, da, chemînd: „Arădeni, treziți-vă! Fiți alături de cei din Timișoara!”. Și în momentul în care cineva mi-a telefonat, aicea în Arad, că de la Orologerie porniseră muncitorii, care au trecut pe la Strungul, pe la Uzinele de Vagoane, m-am dus urgent, am fugit încolo înspre gară și m-am pus în al doilea rînd. În primul rînd erau cei de la Turnătorie, parcă-i văd și acuma cu șorțurile lor de piele, și ne-am dus, și am venit unde, pînă înspre primărie, unde s-a tras. S-a tras și cu gloanțe oarbe și s-a tras și în sus de pe taburi, cu gloanțe adevărate. După aceea, am rămas cu Vali Voicilă, în noaptea aceea dintre 21 spre 22 cînd s-a murit în Arad [pare confuzie de dată; de murit în Arad, din cîte știu s-a murit doar din noaptea de 22 spre 23, adică după fuga lui Ceaușescu (linc)]. Și după aceea am făcut parte din primul, să-l numim noi guvern local, aici în Arad. Am răspuns de învățămînt și cultură. Și după aceea, în ’92, da, ca urmare, eu știu, a faptului că am fost, m-am implicat întotdeauna, am fost ales primar al Aradului. Între 92 și 96, primul primar ales al Aradului.
2:12 Reporter: Întoarcere la momentul 1989. Care sînt motivele pentru care ați participat la acele evenimente?
2:20 Cristian Moisescu: Așa cum v-am spus, eram pregătit din punct de vedere emoțional. Și am să vă citesc aici, o să vă spun un pic despre trecutul meu, despre familia mea. Pe la sfîrșitul anilor ’50, în ’58 cînd a avut loc al doilea mare val de arestări, după revoluția din Ungaria, tatăl meu, profesorul Vasile Moisescu, a fost arestat și condamnat la 25 de ani de temniță grea, muncă silnică, pentru credința lui și pentru faptul că a refuzat să facă compromis cu noua putere instaurată de bolșevici. Și îmi amintesc cum în fiecare duminică, după slujba de la biserică, mama mea, Sînziana, obișnuia să meargă în piața de porumbei, așa se numea, care este lîngă turnul de apă al Aradului, vechiul turn. Și, deși avea 4 copilași de crescut, singură, și nu avea bani prea mulți, cumpăra cîte 3-4 sticleți care stăteau acolo în niște colivii minuscule și se zbăteau, și îi elibera, ca un simbol și ca o dorință a eliberării celor din închisorile comuniste. A venit și duminica de 17 decembrie 1989. Și aici în Arad, sigur, eram deja, cunoșteam ce se întîmplase cu o seară înainte în Timișoara, și m-am dus în piață și am găsit un singur om. Un singur om cu o colivie cu 5 păsărele înăuntru care se zbăteau. Și mi-am spus: aceasta, adică colivia, este România, ca o temniță, ca o cușcă, iar păsărelele acelea sîntem noi, cei, prizonierii de conștiință, dornici de libertate. M-am dus, pentru că piața de porumbei este chiar în apropierea fostei securități, unde e poliția acum în Arad, și am eliberat una cîte una păsările, păsările înspre cer, înspre libertate. Și punîndu-mi un gînd, o dorință: aceea ca poporul român, poporul meu pe care-l iubesc, să, să devină liber. În aceeași duminică, iarăși un bun prieten, m-a, m-a, mi-a telefonat cu vocea sugrumată de emoție, că în Timișoara deja revoluția luase amploare. Acolo în fața teatrului, nu?, teatrului din Timișoara, era plin de oameni și cred că numai puterea și îndurarea lui Dumnezeu au făcut să se întîmple și în țara noastră ceea ce era chiar de nesperat.
5:21 Reporter: Ce a cîștigat România în 1989?
5:26 Cristian Moisescu: România ar fi trebuit să cîștige mult mai mult. Dar un bun prieten îmi spunea și sînt de acord cu părerea lui: Am obținut sindromul casei de nebuni. Adică poți să strigi, ai dreptul să strigi, ca nebunul, da, dar fără nici un rezultat.
5:47 Reporter: Cît din proiectul ’89 a fost dus la îndeplinire?
5:53 Cristian Moisescu: Păi, nu prea mult. Pentru că cei care chiar au luptat atuncea și și-au riscat viețile, au fost puși, mă număr acum și eu printre ei, dar mă gîndesc în primul rînd la Valentin Voicilă. Valentin Voicilă care a fost liderul revoluției din Arad, da, care candidînd de cîteva ori, a fost pus, chiar de partidele care ar fi trebuit să-l sprijine, pus la o parte. De ce? Pentru că noi poate sîntem persoane atipice, care… De exemplu, eu nu pot să accept ca cineva care este corupt sau care nu-și iubește poporul, să vină să-mi dea ordine, sau să mă supun unor reguli. Și din cauza asta, uitați, oameni ca el sau alții din țară, sînt unde sînt, la marginea societății, și alții, cum să spun, nu numai lipsiți de bun simț și intelect și dragoste de popor, sînt în parlamentul României. Este o lume pe dos.
7:00 Reporter: Revoluția la 25 de ani. Care este moștenirea revoluției?
7:05 Cristian Moisescu: Moștenirea revoluției, dacă trec prin Arad, și trec adesea prin fața Primăriei, văd crucea martirilor, da, acea cruce mai mică și acel simbol al revoluției din Arad, nu e cea mai potrivită statuie, dar e mult prea puțin. Nu s-a făcut pentru ei decît lucruri minore. Merita ca oamenii și tinerii mai ales, să știe ce a însemnat revoluția și să știe ce vremuri am trăit, da, și să vadă într-un anumit fel, să compare cu ceea ce trăim acuma, că într-un fel se repetă anii ’80. Eu așa îi simt, din nefericire. Deci, nu e moștenirea care, care să-mi dea mari speranțe.

Mai citește alte articole despre revoluția arădeană la pagina Revoluția din Arad.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.