Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Lupta împotriva dezinformării în problema cadavrelor incinerate septembrie 15, 2017


Despre minciunile care s-au spus în legătură cu cele 40 de cadavre ale revoluționarilor timișoreni furate în timpul revoluției din spitalul județean și incinerate la București am mai scris pe acest blog (vezi la final lista de articole) și în cartea mea „Falsificatorii istoriei”. După ce înființasem „Comisia pentru Adevăr și Dreptate” în cadrul asociației „17 Decembrie” Timișoara a răniților și familiilor îndoliate din revoluție, m-am ocupat cu dezmințirea diferitelor informații false legate de revoluție, inclusiv balivernele despre morții incinerați la București. Asociația „17 Decembrie” includea familiile celor arși la crematoriul din București și astfel am cunoscut direct unele din familiile acestor victime.

Redau mai jos, din ziarul „Timișoara” din 16 iulie 1991, dezmințirea dată față de un articol publicat în „Dialog Liberal” – publicație tot din Timișoara, editată de Partidul Național Liberal.

Senzațional cu orice preț

În ziarul „Dialog Liberal” nr. 12/1991, dl. Emil Secuianu încearcă să facă lumină într-o problemă care a fost de mult lămurită: morții incinerați în timpul revoluției la București.

Cine a fost aceștia? Ofițeri D.I.A.! spune „Dialogul Liberal” și „Realitatea Tineretului” din Focșani. Agenți străini! spune „România Mare”.

De fapt, majoritatea acestor morți sînt cunoscuți. Comisia pentru Adevăr și Dreptate a trimis lista acestora la mai multe publicații, ea fiind publicată în „Renașterea Bănățeană” din 2 martie și în „Adevărul” din 13 martie 1991. Se pare însă că pînă nu vom trimite această listă tuturor celor peste 1000 de publicații care apar în România nu vor înceta speculațiile despre „marea enigmă a revoluției – morții incinerați la București”.

Dacă pînă acum nu cunoaștem adevărul despre revoluție, este și din cauza unor ziariști care caută senzaționalul cu orice preț.

COMISIA PENTRU ADEVĂR ȘI DREPTATE

E pomenit în acest articol dezmințirea dată de ziarul „Adevărul” din 13 martie 1991. Aceasta a fost dată la cererea „Comisiei pentru Adevăr și Dreptate” după un articol al generalului Emil Macri în „Adevărul” din 26 februarie 1991 în care acesta (inculpat în procesul de la Timișoara unde se judeca inclusiv furtul cadavrelor) pretinsese că nimeni nu revendică cadavrele incinerate. După ce trimisesem către „Adevărul” cererea de dezmințire au trecut mai multe zile în care n-a apărut nimic. Îmi amintesc că m-am dus atunci la radio Timișoara, unde aveam o înțelegere cu redacția că pot vorbi pe post în emisiuni de aproximativ 5 minute în numele „Comisiei pentru Adevăr și Dreptate” (am avut mai multe emisiuni la radio Timișoara de acest fel, poate se păstrează în arhiva acestui post de radio; eu nu mai am textele exacte pe care le-am spus acolo, doar unele ciorne care nu știu dacă coincid cu ce am rostit pe post). Am ținut acolo o cuvîntare cu subiectul „mincinoșii de la ziarul Adevărul care după ce dezinformează nu vor să dea dezmințiri”. Era neobișnuit la vremea aceea să apară o critică la adresa cuiva pe motiv că e mincinos. La modă erau criticile, foarte vehemente, pe motiv că oponentul e fesenist, comunist ori din contră, antifesenist, destabilizator, vîndut ungurilor. Noțiunea de adevăr nu prea interesa pe nimeni, toată lumea se concentra pe problema orientării politice. De aceea, emisiunile mele de la radio Timișoara din acea vreme, în care neglijam problema orientării politice și mă axam doar pe problema adevărului, erau o prezență neobișnuită în peisajul publicistic românesc. Și azi ar fi o prezență neobișnuită, căci mă uit la disputele politice de pe internet care se concentrează pe problema cine al cui postac este – a lui Dragnea / Soros / Iohanis / Băsescu / americanilor / rușilor -, și rar apare preocuparea cine spune adevărul. După emisiunea de la radio Timișoara ziarul „Adevărul” a publicat, în 13 martie 1991, dezmințirea cerută.

Între timp însă, mă dusesem și la ziarul „Timișoara” și le cerusem și lor să publice o scurtă notă despre atitudinea ziarului „Adevărul”. În 14 martie 1991, a apărut și în „Timișoara” critica la ziarul „Adevărul” deși nu mai era cazul să fie publicată, căci dezmințirea apăruse între timp. Dura ceva timp din momentul în care dai un material la ziar pînă materialul e tipărit, eu dădusem materialul la ziarul „Timișoara” înainte de dezmințirea din „Adevărul” dar publicarea lui a fost după.

Redau aici și materialul publicat în ziarul „Timișoara” din 14 martie 1991, care a apărut ca o știre scurtă, fără titlu propriu.

După apariția, în ziarul „Adevărul” din 26 februarie 1991 a unor afirmații false în legătură cu revoluția din decembrie 89, Comisia pentru Adevăr și Dreptate din cadrul Asociației „17 Decembrie” a cerut conducerii acestui ziar, atît telefonic cît și prin scrisoare recomandată, publicarea unei dezmințiri. Considerăm că o minimă cinste profesională ar fi trebuit să-i oblige pe ziariștii de la „Adevărul” să dea curs cererii noastre. Cum pînă în prezent acest lucru nu s-a întîmplat, adresăm și pe această cale ziarului „Adevărul” rugămintea de a dezminți afirmațiile cu privire la morții dispăruți din Spitalul Județean, făcute de generalul Macri în numărul din 26 februarie 1991.

Mai citeşte:
– „Misterul” celor 40 de cadavre
– Dezinformarea Paulian Păsărin, din nou la modă în blogosferă
– Biserica mucenicilor arşi de la Timişoara, sfinţită la Popeşti-Leordeni
– Gheorghe Diaconescu, fost procuror general adjunct, despre incinerarea cadavrelor de la Timişoara (1)
– Gheorghe Diaconescu, fost procuror general adjunct, despre incinerarea cadavrelor de la Timişoara (2)
– Victor Stănculescu reia minciuna cu misterul celor 40 de cadavre (video)
– Procuror militar general (r) Romeo Bălan: Identificarea victimelor incinerate ale revoluţiei timişorene
– Tudor Postelnicu despre cadavrele incinerate, generalul Vlad și colonelul Filip Teodorescu
– Documentar TVR despre cadavrele arse de la Timișoara

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.